27 mar. 2017

Reverberaţiile unor suflete îndrăgostite


„Ce sunt poeţii...?/ Sunt fluturi care zboară /
şi-mprăştie culori...” (Ce sunt poeţii, N.Pântea)

„Muzica ca şi literatura este limbajul pasiunii”. (Rihard Wagner). Poezia este un fel de muzică, trebuie să o auzi ca să o apreciezi, iar poetul este un donator de sânge la spitatlul cuvintelor, spunea Lucian Blaga.
Din anul 1999, de când UNESCO a declarat 21 martie „Ziua Internaţională a Poeziei”, această zi a devenit drept o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume îşi aduc contribuţia la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. De asemenea, „Ziua Internaţională a Poeziei” urmăreşte să susţină creaţia poetică, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri de artă, cum ar fi muzica, editarea şi promovarea poeziei, dar şi a muzicii ca genuri de artă deschise oamenilor.
Chiar dacă Dumnezeu este poetul perfect, de Ziua Internațională a Poeziei El, i-a încredințat omului poet să lase pe vecie o lumânare aprinsă din cuvinte.
Cu astfel de gânduri şi frumoase idei, a fost organizată o activitate cultural-artistică la Centrul Academic Internaţional Eminescu, în cadrul salonului literar-muzical „Ne cheamă muza”, cu un generic sugestiv: Reverberaţiile unor suflete îndrăgostite. Un dialog intergeneraţional între poezie şi muzică, între artişti în devenire, dar şi artişti consacraţi,  oaspeţi frumoşi şi interesanţi.
Protagonista întâlnirii Natalia Pântea, o tânără, care debuteză cu o plachetă de poezii întitulată, Amurgul Tăcerii, un volum de versuri trăit şi retrăit în nenumărate rânduri prin încărcătura toridă a fiecărui cuvânt, a fiecărui rând, a fiecărei strofe, pline de nervi şi de rafinament. Originară din Măcăreşti, Ungheni. Născută în familia Galinei şi a lui Nicolae Pântea, la 15 mai 1996, fiind una din cei şapte copii ai familiei. Astăzi elevă în clasa a XII-a, la Liceul Seral nr.1 din Chişinău. O fire ambiţioasă, cu un suflet cald şi blând, ca şi timbrul vocii cu care a înzestrat-o bunul Dumnezeu, şi cu o mare dorinţă de a se afirma, de a se face auzită şi ascultată.
„Iubirea...Sentiment sublim care-mi deschide în cale zeci şi zeci de orizonturi, care mă face mai sinceră cu mine însumi. Iubirea e arta frumosului, e inspiraţia mea, e ceea ce trăiesc zi de zi. Fără iubire lumea e sumbră şi oamenii sunt reci. Numai iubirea îmi poetizează gândurile şi mă face să trăiesc”. Acestea au fost cuvintele de început ale discursului acestei frumoase şi talentate mlădiţe.
„Iluzii, vise speranţe... Acesta este tărâmul unui suflet îndrăgostit. Păcat că numic nu este veşnic, dar se stinge şi moare”, afirmă Natalia Pântea, autoarea scrierilor cuprinse în această carte. Gândurile poetice pe care le desprindem din creaţiile ei evocă trăirile tinerei poete, începând de la o vârstă adolescentină şi până în prezent, fiind evidentă maturizarea sa în timp.
Moderatoarea întâlnirii subliniază: „În poeziile tale am găsit mai multe motive literare: tăcerea, amintirile, iubirea, amurgul, durerea. Sunt nişte motive frecvente în marea literatură şi, aş putea spune eterne. Atâta maturitate, de ce?” A răspuns prin versuri: „Sunt tristă.../ În suflet de durere, / Mă regăsesc în lacrimi / În versuri şi tăcere”. (Tăcere). „Dar tac, ca focul stins în sobă. / Numai în suflet, zgomotos, / Mai ard speranţe, de iubire.../ Răscolind un vis frumos”. (Zgomotul tăcerii). „Când florile pe câmp se bucură de viaţă, / Când roi de fluturi zboară, e-o nouă dimineaţă, / Când totul e un vis şi-n jur e doar tăcere, / Tu, rătăceşti pe drum să-ţi plâng a ta durere”. (Lacrima durerii).
Trecutul e doar o amintire care trăieşte în prezent, restul sunt speranţe, susţine autoarea plachetei de versuri, care-şi păstrează visele şi speranţele într-un colţişor adânc al sufletului, reflectându-le, în momentele de curaj, pe o frunză, pe o floare, pe un strop de ploae, pe o inimă bună, pe un suflet dornic să-i audă tăcerea cuvintelor, pe care le mai caută.
Natalia a venit însoţită de mentorul şi ctitorul său, omul care o susţine şi o promovează, care i-a editat şi cartea, Victor Cobzac, Artist Plastic, poet, conferențiar universitar UTM. Despre poeta în devenire vorbeşte cu multă admiraţie: „Natalia Pântea este şi rămâne a fi un adevărat promotor al culturii autohtone de dincoace de Prut, autor cu un colorit irepetabil, simţire aparte şi un talent inedit de a îşira pe hârtie cuvinte venite de undeva din adâncul sufletului şi înaltul cerului, darul dat de însăşi Dumnezeu, din Universul unde stelele sunt în aşteptare ca cineva să le scuture şi să le dea o nouă strălucire în rime şi metafore în care să te facă să visezi ca un copil, aranjând cuvintele ca pe nişte note muzicale pe portativ”: „Am ieşit la plimbare / Iar tăcerea m-a adus în amurg / Ca să stau de vorbă cu mine...” (Amurgul tăcerii).
Cât de frumos şi important este atunci, când un talent veritabil, aidoma unui firicel de iarbă, care încearcă să răzbată prin piatră ca să iasă la lumina zilei şi, dacă are norocul să nu-l strivească nimeni, ba mai mult, să-i toarne şi un strop de apă ca să prindă la puteri, atunci, firul de iarbă, dar şi talentul susţinut şi sprijinit, va da roade bogate...
Poeta Tatiana Scripa, care-i urmăreşte evoluţia Nataliei a menţionat cu bucurie că este o tânără cu un mare viitor, talentul nativ pe care îl posedă, curajul, perseverenţa, consecvenţa şi marea dorinţă de a-şi urma visele au s-o ajute să se afirme şi să se realizeze. Moderatoarea intervine, mărturisind că a cunoscut-o pe Natalia prin intermediul poeziei Tatianei Scripa şi a Tatianei Afanas-Creciun, pe care dânsa o recită cu multă pasiune şi expresivitate
Să-i aducă felicitări tinerei poete, a venit tocmai de la Străşeni, Daniel Condrea, elev la Scoala de Muzică, însoţit de profesoara Silvia Lepădatu şi corepetitoarea Nadejda Gladchih Cibotari. El a interpretat la vioară „Balada”, muzică de Eugen Doga. Aici moderatoarea n-a ezitat să le amintească tuturor că anul acesta este declarat anul Eugen Doga (cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la naştere).
Studenţii de la Centrul de Excelenţă în Educaţia Artistică „Ştefan Neaga”, însoţiţi de profesoara de limba şi literatura română Silvia Popov, grad didactic unu, au venit cu un moment poetic pe versurile lui Grigore Vieru, „Cântec de iubire”, recitat de Radu Solovei, fundal muzical, Anisia Zmeu cu aria „Se tu m ami”. Număr artistic, menţionat cu Premiul Mare la Festivalul de Poezie Grigore Vieru „Floarea Omeniei”, ajuns la cea de a şasea ediţie.
Compozitorul Adrian Beldiman, cel, care face o muzică absolut superbă, de o sensibilitate aparte şi de o transmitere individuală şi originală. Ne-a vorbit despre motivele care îl inspiră să creeze, despre cei cu care colaborează şi-i interpretează lucrările. Am ascultat creaţia „Floare albastră” inspirată din opera cu acelaşi nume de Mihai Eminescu, recitat Nicolae Jelescu, vocalize Aurica Basarabeancă, muzică Adrian Beldiman. O lucrare originală care a devenit deja şlagăr. A felicitat-o la rându-i pe Natalia, urându-i multă inspiraţie, promiţându-i că nu este exclusă şi o colaborare în viitor... Adrian Beldiman a prezentat  DVD-ul, întitulat „Victoria libertăţii”, apărut în 2016, care conţine mai multe stiluri de muzică, fapt care denotă profesionalismul tânărului compozitor. A dăruit cu drag câte un DVD tuturor artiştilor, dar şi Centrului Eminescu.
Un moment absolut deosebit, cu un impact emoţional aparte l-a produs marele actor, directorul artistic al Teatrului Poetic „Alexei Mateevici”, domnul Nicolae Jelescu. Un mod absolut original de interpretare, de simţire şi de transmitere. O personalitate carmică, ce te captivează de la primul sunet, ascultându-l îţi apare în faţa ochilor tot spectrul de culori şi imagini descrise în poezii. Ne-a recitat din opera eminesciană, din poezia lui Adrian Păunescu, Marin Sorescu, fabula „Boul şi Viţelul”, un mesaj care pare rupt din realitatea noastră cotidiană, impresionant, distractiv şi trist... A citit şi câteva poezii din cartea Nataliei, relatând că această tânără este un talent veritabil, i-a urat să-şi păstreze puritatea şi sinceritatea versului, dar şi a sufletului şi neapărat va izbândi.
La finalul acestei întâlniri de suflet, dar şi de cuget, actorul şi cantautorul Vitalie Toderaşcu a interpretat cu multă inspiraţie şi dăruire două cântece: cunoscuta melodie a lui Ducu Berţi, „Floare de colţ” şi mai nou „Poveste de amor”, versuri Cristian Botnarescu, poet de la Iaşi, România, muzică Adrian Beldiman.
Oaspeţii au lăsat câte un autograf, ca amintire, în Cartea de Onoare a bibliotecii Eminescu, drept semn de mulțumire organizatorilor şi participanţilor pentru clipele de revelaţie, dar şi pentru prilejul de a cunoaşte oameni noi şi interesanţi. Tinerii din sală, care au fost pe rol de public, studenţii de la Centrul de Excelenţă în Educaţia Artistică „Ştefan Neaga” şi cei de la Centrul de Excelenţă în Energetică şi Electronică, dar şi utilizatorii care au venit pe parcurs, au rămas foarte impresionaţi şi satisfăcuţi în urma acestei întâlniri. Autoarea a dăruit cărţi şi autografe.
Vă propunem înregistrări realizate de Andrei Viziru de la acest eveniment: 
http://www.trm.md/ro/matinal-national/matinal-national-din-28-martie-2017-partea-ii-a/
reportajul începe de la minuta 36. 00


Larisa Arseni. Maestru în artă. Colaboratoare la
Centrul Academic Internaţional Eminescu.
 


24 mar. 2017

Programul Chișinăul citește 2017

Lucreţia  Bârlădeanu în dialog cu cititorii cărţii „Tunica portocalie”
     
       Întâlnirile  cu personalităţi ne produc întotdeauna momente de bucurie, nouă celor de la Centrul Academic Internaţional Eminescu, dar şi utilizatorilor noştri fideli.  Ne aflăm în incinta Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. Interlocutorii sunt elevii claselor a VIII-X-a din liceu, împreună cu profesoara de limba şi literatura română, grad superior, Angela Tomiţă şi bibliotecarele, Aculina Golovatenco şi Angela Descalui. Invitata întâlnirii Lucreţia Bârlădeanu, scriitoare, doctor în filologie, un om deosebit, oaspete drag nouă, o doamnă frumoasă la chip şi la suflet, o prezenţă aparte în peisajul literaturii româneşti, Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinta Asociaţiei Synergi Franco-Moldave, care ne-a mărturisit printre altele: Mă aflu pe podul de aur: circul mereu între Paris şi Chişinău. Lucreţia Bârlădeanu, s-a evidenţiat întotdeauna prin eleganţă, rafinament. Mot cle, eleganţa îi defineşte nu numai felul de a fi, dar şi scriitura. Vladimir Beşleagă a caracterizat-o drept ambasadoare  a culturii noastre la Paris.  
    Astăzi, scriitoarea Lucreţia Bârlădeanu ne bucură cu un nou volum. Un volum de nuvele şi povestiri, cu un titlu simbol, Tunica Portocalie,  apărută la Editura Prut, lansată în premieră la 27 mai 2016 la Centrul Academic Internaţional Eminescu.  Cartea înserează mai multe nuvele şi povestiri, pe care scriitoarea le-a publicat rând pe rând, în revista Contrafort, cea mai bună revistă de literatură română. Această carte este anume pentru tineri, motivul pentru care a şi fost aleasă să participe la concursul de lectură Chişinăul citeşte, inaugurat de Biblioteca Municipală  B. P. Hasdeu, ajuns la cea de-a XIV–a ediţie.
            Criticul Adrian Ciobanu spunea despre Tunica Portocalie, că este: Un cod al bunelor maniere. Cartea pune în discuţie nişte probleme de destin, de dragoste, iar la sfârşit îţi dai seama că în procesul lecturii se aude o muzică, care trăieşte în interior şi te insoţeşte pretutindeni, pe parcursul lecturii, sunând de fiecare dată difrit.
            Autoarea le povesteşte elevilor cum şi de unde şi-a cules subiectele, le-a vorbit despre personaje, menţionând, că literatura nu este obligată să reflecte realitatea obiectivă, să prezinte doar personaje pozitive, ele trebuie să fie complexe, cu trăsături bune şi mai puţin bune, viaţa ne inspiră, dar literatura cere un limbaj artistic, un stil propriu, o tehnică de creaţie individuală, o viziune personală a scriitorului asupra temei abordate. Elevii au citit cartea şi   i-au adresat autoarei mai multe întrebări, vizând anumite momente concrete din text, care după opinia lor nu aveau o finalitate, dânsa le-a răspuns cu amabilitate, subliniind că astfel de momente sunt lăsate la discreţia cititorului. Tunica portocalie – un simbol, o metaforă, un circuit prin care trecem în viaţa aceasta, în dragoste şi moartea dragostei, care pe parcurs trece în ceva mai superior.
            Tinerii au rămas impresionaţi şi intrigaţi, în dorinţa de a citi şi reciti cartea cât  mai curând. La finalul întâlnirii Lucreţia Bârlădeanu le-a spus, că tinerii de astăzi au mai multe oportunităţi şi posibilităţi în realizarea viselor râvnite, trebuie să-şi dorească ceva real şi să meargă sigur spre realizare. Aplauze şi flori, cuvinte de mulţumire reciprocă pentru organizatori şi elevi, până la noi întâlniri şi noi cărţi...
Larisa Arseni. Maestru în artă. Colaboratoare la
Centrul Academic Internaţional Eminescu.




22 mar. 2017

Spaţiul acvatic eminescian

22 martie, Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie Centrul Eminescu vă propune, dragi cititori, să vă informați despre sentimentul naturii în poezia eminesciană, legătura sa cu apa.
S-a observat de exegeza literară românească că apa,  cu un bogat registru de simboluri, inundă poezia eminesciană de la un capăt la celălalt. Astfel am putea urmări în opera lui Mihai Eminescu prezenţa naturală a apelor în spaţiul fizic, pentru a contempla apoi trecerea lor în cel sufletesc. Reflecţia pe care o face acad. Mihai Cimpoi, cum că "Neptunismul apare la Eminescu nu ca topos romantic comun, ci ca o expresie a Fiinţei româneşti, căci, aşa cum precizează Blaga, conchide criticul, structura orizontică ondulată e simbolizată la el atât prin imaginea "plaiului", cât şi prin imaginea "mării" şi a "apei" (61, p. 127).
Apele eminesciene apar în diverse ipostaze: izvor, râu, lac, mare, ocean - toate însă converg pentru a crea miraculoasa simfonie a poeziei eminesciene, superbă ca factură şi intonaţie. Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară/ Scăldată în cristalul pârăului de-argint, (Din străinătate).
Râul eminescian îmbracă nu numai haina romantică a secolului - râuri de lapte, argint e pe ape, râuri de foc - ci deseori nume concrete ca Nilul, Sena, Dunărea, Nistru, Tisa, deşi sfera preocupărilor estetice e şi în acest caz foarte diversă. Iar lacul - e o manifestare frecventă a spaţiilor acvatice eminesciene. El apare cu diverse ocazii şi în diferite perioade ale creaţiei, ceea ce ne permite să credem că imaginea lui nu e accidentală, ci e o metaforă care a fost construită cu deosebit gust de inspiraţia creatorului.
Eminescu evocă natura în creaţia sa nu pentru că este un mare iubitor de ea ca om, iar faptul că Veronica Micle nu cânta în versuri Ceahlăul şi codrii Moldovei nu ne dă dreptul să spunem că ea a trecut indiferentă pe lângă aceste frumuseţi - vorba e că natura cu atributele ei are în poezia lui Eminescu ca funcţie artistică un rol excepţional. Dintre toate veşmintele pe care le-ar putea îmbrăca apa eminesciană marea e cea mai preferată de poet şi cea mai plină de semnificaţii. Poetul evocă marea până a o vedea şi gestul e în deplin acord cu maniera romanticilor, pe care miracolul albastru i-a ademenit dintotdeauna prin spaţiu-i necuprins.
Ideea eminesciană a scufundării în ape capătă contururi profund filozofice mai ales în LUCEAFĂRUL, când marea oferă eroului şansa de a se renaşte sub alt chip: El asculta tremurător,/ Se aprindea mai tare/ Şi s-arunca fulgerător,/ Se scufunda în mare; Mai mult decât atât: marea este muma Luceafărului: Din sfera mea venii cu greu/ Ca să-ţi urmez chemarea,/ Iar cerul este tatăl meu/ Şi mumă-mea e marea.
Marele optimism eminescian a plătit o singură dată tribut oceanului de gheaţă - simbol al încreminării totale, pentru ca în alte împrejurări, aducând imaginea apei în poezia sa, ritmul ei împletit cu ritmul dragostei să prelungească viaţa dincolo de hotarele ei. Apa şi dragostea în poezia lui Mihai Eminescu salvează de uitare şi moarte.
Sursa: Bârlădeanu, Lucreţia. Sentimentul naturii. - Chişinău: Cartier, 1996