24 aug. 2011

Carte despre istoria şi memoria crimelor comuniste

Biblioteca CAIE a achiziţionat primului volum din colecţia „Asasinările în masă din RASS Moldovenească în perioada Marii Terori (1937-1938)”, care va include în total 5 volume.

Primul volum al acestei colecţii include documente desecretizate din arhivele MAI şi SIS ale Republicii Moldova. Sunt publicate procesele verbale ale Troicii speciale de la Tiraspol, capitala RASSM, din anul 1937, care conţin referiri la peste o mie de persoane, ce au fost condamnate la moarte sau expediate în lagărele de concentrare. Volum debutează cu o prefaţă realizată de istoricul francez Stephane Courtois, unul din cei mai mari specialişti din lume în materie de regimuri totalitare comuniste, autor a câtorva zeci de studii fundamentale la această temă.

23 aug. 2011

Descoperă cărţile lui Paulo Coelho la biblioteca CAIE









PAULO COELHO, scriitor brazilian, s-a nascut la Rio de Janeiro la 24 august 1947.

Cărţile sale dezvoltă drama universală, valabilă oriunde şi pentru oricine, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate continentele.

Din Publishing Trends aflăm că Alchimistul s-a aflat pe locul 6 în lume ca vânzări în 2003. Unsprezece minute a fost pe primul loc peste tot în lume, cu excepţia Angliei, unde s-a aflat pe locul al doilea. Zahir, publicat în 2005, s-a situat pe locul trei pe lista de bestselleruri, după Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi demoni de Dan Brown.


Alchimistul e unul dintre cele mai importante fenomene literare ale secolului XX. Este pe primul loc în listele de bestselleruri din 74 ţări, vânzându-se, până acum, în 35 de milioane de exemplare. Alchimistul i-a adus autorului în 2008 un record Guiness pentru cea mai tradusă carte (67 de limbi). Cărţile lui Paulo Coelho au fost traduse în 67 de limbi şi publicate în peste 150 de ţări.

19 aug. 2011

Opera poetului Grigore Vieru în fantezia culorilor copilăriei


Echipa CAI Eminescu în colaborare cu Grădiniţa nr. 139 a organizat în cadrul PROGRAMULUI LECTURILE VERII Concursul de desene „Opera poetului Grigore Vieru în fantezia culorilor copilăriei”. Împreună cu cadrele didactice şi copiii de la această Grădiniţă am organizat mai multe activităţi culturale de promovare şi cunoaştere a operei poetului Grigore Vieru. Copiii cunosc perfect opera , au participat activ la matinee, ore de lectură, expoziţii, lansări şi prezentări de carte. Acest concurs a fost un model de totalizare şi evaluare a cunoaşterii operei poetului drag şi un moment festiv pentru participanţii la acest concurs.

Din proprie iniţiativă copiii au învăţat şi au recitat opera care au ilustrat-o în lucrare, astfel au demonstrat cît de mult au îndrăgit poeziile lui Grigore Vieru.

Au participat 34 de copii cu lucrări realizate dintre care juriul a nominalizat 8 lucrări cele mai reuşite: „Melcul” – Ana Ceachir; „Cuecubeul” – Patrick Marchitan; „Plaiul meu” – Vladimir Calancea; „Primăvara” – Maria Timuş; „O fetiţă cu fundiţă/ A sosit în poeniţă” – Ariadna Severin; „Puişorii” – Sandu Bucătaru; „Plai natal” – Anastasia Iurcic; „Aricii” Sanda Fedeliş. Copiii au fost premiaţi cu „Diplome de participare la Concursul de desene „Opera poetului Grigore Vieru în fantezia culorilor copilăriei”, cîte o carte cadou şi pliantul-semn de carte „Să învăţăm o poezie: GRIGORE VIERU – LEGĂMÂNT”. Considerăm acest concurs o formă de promovare şi evaluare a cunoaşterii creaţiei lui Grigore Vieru şi o metodă de dezvoltare a abilităţilor creative ale copiilor.