29 nov. 2011



Ioniţă, Nicolae. O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii / Nicolae Ioniţă. – Bucureşti : Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2009. – 424 p.

Volumul „O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii” reface vizual traseul literaturii române, de la origini şi până în prezent. În album apar nume precum: Neagoe Basarab, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Eugen Ionescu, Emil Cioran etc.
Acest volum reuneşte câteva sute de portrete ale marilor scriitori români, realizate de cei mai importanţi caricaturisti de pe toate continentele.
Cartea reuneşte caricaturi şi alte desene semnate de mari graficieni străini, reprezentând personalităţi ale literaturii române, adunate pe parcursul a zece ani. Lucrările fac parte din colecţia de aproximativ 4.000 de desene aflate în posesia autorului cărţii, adunate de la peste 1.000 de graficieni din 128 de ţări. Cerinţa lui Nicolae Ioniţă a fost ca autorii desenelor să investigheze şi să descopere singuri amănunte despre aceştia. Prin acest tertip, Ioniţă a stârnit atenţia asupra literaturii române.
Un omagiu inedit adus poetului Mihai Eminescu de catre peste 250 de graficieni din 74 de tari il gasim in volumul “O ISTORIE A LITERATURII ROMANE DESENATA DE MARI GRAFICIENI AI LUMII”.

25 nov. 2011

Codreanu, Theodor. Eminescu în captivitatea "nebuniei"

După lansarea cărţii scriitorului român Theodor Codreanu "Eminescu în captivitatea "nebuniei" eveniment desfăşurat pe 22 noiembrie la B. M. "B. P. Hasdeu", biblioteca Centrului Eminescu a primit în dar acest volum multaşteptat de mediul literar din Chişinău fiind o contribuţie imensă în domeniul eminescologiei.


"Neavând nimic de lucru, închis alături c-un alt individ, hrănit rău precum se obişnuieşte în spitale şi lăsat în prada celor mai omorâtoare grije în privirea viitorului, mi-e frică chiar de-ami plânge soartea căci şi aceasta ar fi interpretat ca un semn de nebunie". Eminescu, Mihai.

24 nov. 2011

Lansare de carte

Vineri, 25 noiembrie 2011, ora 14.00 vă invităm la şedinţa Cenaclului „Carte frumoasă
cinste cui te-a scris”.

În program :
Vizionarea filmului documentar : "Vladimir Rusnac"
Lansarea volumelor :

Rusnac, Vladimir. Adânc de mare şi adânc de cer: Poezii / Vladimir Rusnac. - Ch.: CEP USM, 2011. - 236 p.

Rusnac, Vladimir. Fără tine. În amintirea Agnesei Roşca / Vladimir Rusnac. -
Ch.: Cartea Moldovei, 2010. - 72 p.

Lansarea ziarului : "Ecoul Eminescu", noiembrie 2011


Invităm toţi doritorii

23 nov. 2011

"Floarea iubirii" a înflorit la Centrul Eminescu



17 noiembrie a. c. a fost o zi de neuitat pentru elevii din clasa VI ai Liceului Teoretic „Dmitrie Cantemir”, ei au participat la o întîlnire cu scriitoarea Claudia Partole pe care au cunoscut-o până acum „prin corespondenţă” prin intermediul cărţii pe care au citit-o. Este vorba de cartea „Floarea iubirii” şi de evelii de la un liceu cu predare în limba rusă din municipiu.
Atmosfera caldă şi binevoitoare a Centrului Eminescu a servit drept catalizator şi întrebările au început a curge la început timid , urmate de altele mai îndrăzneţe : „De ce aţi hotărât să descrieţi un conflict, comparat cu al treilea război mondial?”; „Cum sunt copiii din Coreea, care este atât de departe de noi şi pe care aţi vizitat-o?” „Ce proiecte pe viitor aveţi?”. Dna Claudia Partole abia reuşea să răspundă la toate întrebările. Profesorii prezenţi şi ei la această întîlnire au fost mândri de discipolii lor care s –au descurcat atât de bine, purtând dialoguri numai în limba română.
Toţi merită câte o floare a iubiri. Şi cei prezenţi la eveniment au primit-o. Cea mai parfumată şi frumoasă flore a iubirii au primit-o profesorii de limbă şi literatură română de la Liceul „Dmitrie Cantemir” . Aceasta este mai degrabă floarea recunoştinţei pentru limba română studiată de copii cu ajutorul profesorilor dragi.
Publicat de Vera Sîrbu

22 nov. 2011

Ziua Bibliografiei la CAIE

CENTRUL ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU
Doriţi să fiţi informat???
Vă invităm să participaţi
JOI, 24 NOIEMBRIE 2011
la ZIUA BIBLIOGRAFIEI
GENERIC: „CHIŞINĂU – ORAŞ DE VIS”


în program:

11.30 "Ediţii de referinţă chişinăuiene"
12.30 "Ediţii de referinţă chişinăuiene"
13.30 "Blogul "Chişinău - oraşul meu"
"Cunoaşte colecţia "Chişinău" pe http://www.hasdeu.md/
14.00 "Chişinău 2.0: excursie virtuală prin sectorul Botanica"
14.30 "Bibliografia municipiului Chişinău - ghid de cunoaştere a patrimoniului chişinăuiean"
16.30 "Bibliografii eminesciene - surse în valorificarea patrimoniului eminescian"



Reviste bibliografice:


15.00 "Chişinăul în documente. Noutăţi editoriale chişinăuiene"

16.00 "Bibliografiile personalităţilor chişinăuiene - surse de cunoaştere şi informare"


Expoziţii:


"Bibliografiile - tezaur al memoriei"

"Biobibliografiile BM "B. P. Hasdeu - surse de cunoaştere şi informare".


INVITĂM TOŢI DORITORII

Publicat de Vera Sîrbu

21 nov. 2011

Dor de Eminescu

L-am iubit pe Eminescu, de cum am terminat de învăţat alfabetul, să pot citi , să pot scrie . Nu numai că mi-a fascinat copilăria şi adolescenţa prin toată creatia sa , însă l-am iubit şi pentru frumuseţea chipului său, care mi-a părut dintotdeauna că este a un crai de la răsărit, călătorind prin această lume cu creaţia sa literară plină de har , lăsându-ne moştenire poezia sa în limba noastră românească , făcând-o cunoscută şi netulburată, printre scrierile şi limbile lumii, încă din perioada existenţei sale .
Mă bucur şi cinstesc ca fiecare român din această ţară , plaiurile botoşenene , care au dat neamului nostru mari oameni de cultură ; Eminescu , Nicolae Iorga , Ştefan Luchian , George Enescu şi nu numai . Aceste locuri hărăzite de Dumnezeu îmi sunt atat de dragi ; în primul rand ca mi-au legănat paşii copilariei , apoi sunt locuri în care moşii şi strămoşii mei îşi au somnul de veci. Şi când ajung aici de două sau de trei ori pe an , primul lucru pe care-l fac cu mare sfinţenie este , să-ngenunchez la mormântul fiecăruia punând o floare, aprinzând o lumânare şi stropind în mare tihnă ţărâna , cu o lacrimă albastră .
Ca fiecare loc al acestui pământ românesc ce-şi are istoria sa , şi oraşul
Botoşani, este la fel , prin tot ce a putut face şi sfinţi „ OMUL„ .
Nimic nu este întâmplător ! Bunul Dumnezeu, le ştie şi le aranjează pe toate în această lume .Preţuire şi dragoste mai mare pentru Eminescu , mi-a fost impulsionată de catre doamna Cornelia Viziteu, director la Biblioteca Judeţeană Mihai Eminescu din oraşul Botoşani prin anul 1999, apoi în anul 2000, an declarat de UNESCO - ANUL EMINESCU - , prin participarea mea la un concurs de Ex libris , organizat de această bibliotecă A urmat în anul 2002, invitaţia regretatului prof. dr. Constantin Mălinaş , din Oradea , plecat dintre noi la 24 februarie 2010, finalizată prin publicarea graficilor mele legate de Eminescu în revista pe care o coordona , Ex librisul Românesc . În unele dintre reviste acordându-mi-se spaţii largi . După câteva personale de grafică şi acuarelă la Botoşani în anul 2003 şi 2004, în anul 2005 , când s-au împlinit 155 de ani de la naşterea poetului , „Zilele Eminescu la Botoşani „ s-au deschis cu expoziţia mea personală de grafică , „DOR de EMINESCU„ în data de 14 ianuarie . Cuprinzând aproape 70 de lucrări , în penită ; ilustraţii la poezia poetului , locurile natale cât şi personalităţi culturale din perioada sa .
Memorabilă mi-a ramas în suflet însă , participarea mea alături de alte personalităţi culturale, invitate special în data de 15 ianuarie 2005 , la un Tedeum ţinut în biserica Uspenia, biserică unde a fost botezat Eminescu , apoi la depunerea de coroane şi flori la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Botoșani .Ipoteşti , locul unde s-a născut marele nostru poet nepereche. Niciunde în ţară , nu se pot găsi într-un spaţiu atât de restrâns , obiective culturale atât de diverse , fiecare valorificându-şi propia sa autenticitate: Casa memorială, Bisericuţa familiei Eminovici, datată din anii 60 al secolului XIX- lea , Casă ţărănească de epocă , ce a aparţinut ultimei proprietare a moşiei în care s-a amenajat un muzeu etnografic al zonei ( loc în care îi plăcea lui Horia Bernea să picteze în mare linişte ) ,Biblioteca Naţională de Poezie (idee aparţinând lui Laurenţiu Ulici ) , clădire cu două nivele şi o sală amfiteatru ,Muzeul Mihai Eminescu inaugurat pe 15 ianuarie 2000 .
Text și grafica /Constanța Abălașei-Donosă

14 nov. 2011

Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia

Recent am primit în dar această carte, ultima ediţie a IV-a reactualizată de la autor, acad. Mihai Cimpoi cu autograful : " O nouă ediţie a Istoriei..., cu încredere în valorile noastre, pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu".
"Sunt, aici, pagini bune de analize şi în genere, cartea este scrisă cu talent critic şi, aş zice, cu un bun spirit de chibzuinţă ... Istoricul ştie ce vrea şi-şi duce la capăt proiectul. Scrie cu E. Lovinescu, Nicolae Iorga şi G. Călinescu pe masă şi cu conceptele lui Noica (pe care - se vede bine - îl admiră) în minte. Compară, nuanţează, se delimetează (mai rar) când este cazul, mai des completează vechile istorii... Este el însuşi, pentru perioada, mai nouă, un pioner într-o disciplină (istoria literaturii) care a fost atât de mult mistificată, manipulată, compromisă în anii proletcultismului sovietizant. Mihai Cimpoi încearcă s-o reabiliteze, istoria lui poate fi de aici îninte un punct de reper". Acad. Eugen Simion.

8 nov. 2011

Cunoaştem basmul "Andrieş" de Em. Bucov

Bucov, Emilian. Andrieş: Basm versificat / Emilian Bucov; il.: Eudochia Zavtur.- Ch.: Cartea Moldovei, 2007 ( F.E.- P. "Tipografia Centrală").- 152 p.
Se împlinesc 65 de ani de la prima publicare a basmului "Andrieş"(1946) de Emilian Bucov. Acest basm întruchipează virtuţile tradiţionale ale eroului pozitiv, puternic şi curajos, mânat de impulsuri nobile şi idealuri superioare.




Copiii de la grădiniţa nr. 40 care au petrecut o oră de lectură la biblioteca noastră au ascultat cu mare atenţie despre scriitorul Em. Bucov şi conţinutul pe scurt a acestui basm , care rămâne nedepăşit până astăzi. Acest basm este axat pe motive folclorice , pe parcursul căruia autorul evocă inspirat şi pe alocuri captivant istoria şi destinul Moldovei prin cântece, balade, doine populare.După motivile acestui basm în anul 1956 a fost turnat un film artistic.
Scriitorul a contribuit în mare măsură la dezvoltarea limbii române în spaţiul pruto-nistrean prin atitudini ferme, nu o dată riscante, împotrima moldoveniştilor primitivi.

2 nov. 2011

Copilu-Copillin, Dumitru. O viaţă de dascăl obişnuit TRĂITĂ NEOBIŞNUIT.






Pe 2 noiembrie a.c. , ora 16. 00 în incinta Centrului Academic Eminescu va avea loc lansarea cărţii " O VIAŢĂ de dascăl obişnuit TRĂITĂ NEOBIŞNUIT" de Dumitru Copilu-Copillian (România).



În premieră pe piaţa de carte românească este lansat un nou gen de lucrare care, prin structura, organizarea internă şi noile tehnici biblioteconomice moderne utilizate sugerează cum s-au valorificat şi cum s-ar putea valorifica integral şi obiectiv realizările (momente de viaţă şi activităţi de interes general), adică faptele de o viaţă ale unor personalităţi de valoare.



Cartea este o invitaţie la cunoaştere şi reflecţie în vederea preluării şi adaptării înţelesurilor ei la preocupările proprii, mai ales ale acelor care cred că în viaţă au o menire, aceea de a lăsa ceva folositor în urma lor pentru omenire.


Intrare liberă. Adresa: Dacia, 20; tel 77-14-03. Vă aşteptăm, cu drag.