27 sept. 2012

Sensul aceste vieţi, acestei crude vremi...

Miros îmbietor de toamnă, de frunze galbene, de soare cald şi de cărţi bune... CAI Eminescu invită iubitorii de Eminescu să se delecteze cu volumul:
“Dintre cristale, EMINESCU” (Limba română, Respiraţia unei trainice rădăcini), le-a readus în pagină: Ion Mărgineanu. Cartea dată a ieşit de sub teascul tiparului la editura “ALTIP” Alba Iulia – 2012, şi conţine 189 de pag. Gândurile din volum sunt adânci, mişcătoare şi sincere. “A aduna – cât de cât – paşii adolescentini ai Eminescului de pe arealul actual al judeţului Alba – înseamnă, de fapt, a răzui o pătată oglindă în care şi-au dat întâlnire râul şi ramul, zvârcolirea benefică a Limbii Române, literature şi arta, economie şi politicul, adică lungul drum al culturii şi civilizaţiei spre ele însele, devenind Timp şi Răstimp, stampă a moralităţii, dar şi al răsfrântului de umbre şi hazard, de înţelepciune şi demnitate – … Urmăriţi în pagini, numele lui Radu Brateş, D. Vatamaniuc, Elena Moldovan, Ion Mărgineanu, Aurel Pantea, Petru Anghel etc. veţi avea raze strălucitoare ce stau pe chipul lui Eminescu spre a curăţa mereu de intemperii chipul Eminescului, special pentru a-l lăsa sentimental cel mai curat naşterilor prezente şi viitoare.” La această carte Ion Dumitrel spune: “Este o bucurie că poporul român are un model naţional: Poetul Miha Eminescu, omul unei vaste culturi, stăpân pe uneltele sale de exprimare, ziaristul de temut în epocă, căruia nu i-a scăpat nimic din ceea ce se cheamă evenimentele prioritare ale vremii. Şi astăzi actualitatea scrierilor sale politice nu poate fi pusă la îndoială, iar lirica lui rămâne mereu o probă de foc a Limbii Române.
Lectură plăcută, nu ezitaţi, citiţi-o, merită!!!
D.V.

25 sept. 2012

Setea de adevăr despre boala şi moartea lui Eminescu

În această frumoasă şi însorită zi de toamnă CAI Eminescu vă propune cartea "Boala şi moartea lui Eminescu", Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită de Nicolae Georgescu, editată la Editura BABEL, Bacău, 2012.
Cartea conţine aşa cum scrie şi autorul în prefaţă: "Ceea ce vrem să spunem este că noi avem impresia că facem un fel de istorie vie inspectând fiecare palier cronologic şi teoretic, de mentalitate  or de tradiţie al acestui complex numit eminescologie. " Diferite ipoteze ale bolii urmate de moartea marelui poet, l-au determinat pe autor să descopere adevărul cu ajutorul a mai multor documente demonstrative, a unor rapoarte medicale de la Institutul "Caritate" unde Eminescu şi-a petrecut ultimele zile din viaţa sa, cât şi a unor declaraţii ale personalului Institului de pe acea vreme.Destinul tragic al acestuia răsună ca un ecou pentru cei care l-au iubit şi-l mai iubesc pe Eminescu exact aşa cum a fost - poet romantic şi sentimental, care purta în suflet o rană prea adâncă ce n-a putut fi vindecată nici măcar de vreme. În pofida tuturor speculaţiilor privind demenţa acestuia, nimeni nu îndrăzneşte să conteste faptul că Eminescu a fost un geniu, o personalitate cu spirit poetic deosebit.
Recomand " Boala şi moartea lui Eminescu" pentru îmbogăţirea spectrului cultural cât şi pentru descoperirea adevărurilor ascunse din motive necunoscute.

Irina Ţurcanu

24 sept. 2012

Raze de lună cu dor către Eminescu

Fiind mereu în căutare de hrană spirituală, CAI Eminescu vă propune spre lecturare cartea " Raze de lună" de Veronica Micle, editată la editura Princeps Edit, România, 2012.
Poeta ce nu poate fi despărţită de personalitatea lui Mihai Eminescu ne surprinde cu poezii pline de pasiune şi dragoste. Sentimentul de dor intercalat cu regretul de-a nu avea alături persoana iubită se resimte puternic în poeziile " De dorul tău " precum şi în poezia " Ai plecat ". Singurătatea şi gândurile ce zburau către poet a fost una din principalele muze ale Veronicăi. Poeziile prezintă într-o formă romantică dar totodată subtilă destinul acesteia... un destin complicat ce se împotrivea cu înverşunare dragostei faţă de Eminescu : 
Aş vrea să viu la tine,
Dar urma ţi-am pierdut,
Şi nu mai am de cine
Să-ntreb ce te-ai făcut.
Recomandăm această culegere de poezii emoţionante, ca dovadă a apropierii sentimentale dintre cei doi îndrăgostiţi.

                                                                                                                                            Irina Ţurcanu

21 sept. 2012

SONETUL...

"Să simt plutind deasupra-mi geniul morţii"
Plouă, aer rece...început de toamnă...
E un timp prielnic pentru a citi o poezie bună, o poezie de suflet... Iată că CAI Eminescu vă propune volumul "Sonete" de Mihai Eminescu, editată la editura Princeps Edit, Iaşi, 2012.
Vă invităm să lecturaţi cartea, să vă relaxaţi împreună cu Eminescu...
"Să ne aşezăm subt arc de triumf imaginar, cetind cu ochi în "dor fără de saţiu" deschiderea lumii în afara evului. Contemporan cu Baudelaire, Mallarme, Verlaine şi Rimbaud, Eminescu coboară adânca Spiţă redându-i şi poemului trăire pură, cerească respirare. Rang. Beteală. Giulgiu... Cufundat şi în alte mitologii, căutând transmutaţia rostirii cu măsură, învăţa-vom de-a pururi, în laboratoarele eminesciene, raza stelei din întâlnirea imprevizibilă a Dorului cu puterea Cuvântului împotriva Morţii." Horia ZILIERU
D.V.

20 sept. 2012

Între ieri şi azi...

Bună ziua...
O nouă temă de abordare aş vrea să vă o propun spre lecturare. Trăim într-o lume în care toţi se grăbesc undeva... unii zâmbesc, plâng, alţii tac, fiecare cu problemele sale dar cu acelaşi vis: să avem o ţară frumoasă, să trăim mai bine şi să avem o politică mai stabilă şi mai sigură în ceea ce spun şi fac.
Aş vrea să vă propun volumul "Articole politice" de Mihai Eminescu, editată la Editura Vicovia şi Babel, ediţia a 2-a anastatică. Este o carte care răscoleşte sufletul, care dezvăluie adevărul crud, un adevăr care e valabil şi azi. Datorită acestor articole îl descoperim pe Eminescu ca un bun observator al politicii. Din această carte putem scoate nişte idei şi argumente care poate ne-ar ajuta să le aplicăm astăzi să nu mai repetăm acele greşeli.
Aşa că, dragă cititorule nu ezita, vino şi citeşte-o... Aşteptăm discuţii şi dezbateri pe marginea volumului. Cartea chiar merită citită...
"Cu greu percepe o minte de rând că nu este în lumea aceasta nici o stare de lucruri şi nici un adevăr social veşnic. Precum viaţa consistentă din mişcare, aşa şi adevărul social, oglinda realităţei, este de-apururea în mişcare. Ceea ce azi e adevărat, mâne e îndoielnic, şi pe roata acestei lumi nu suie şi coboară numai sorţile omeneşti, ci şi ideile. În această curgere obştească a împreşurărilor şi a oamenilor stă locului numai asta, adecă ciudat lucru, nu ceea ce e-n folosul oamenilor, ci ceea ce este spre petrecerea lor."
V-am trezit curiozitatea? Vă aşteptăm, CAI Eminescu e mereu cu uşile deschise şi binevoitoare spre a vă deservi...
D.V.

19 sept. 2012

Împreună îl descoperim pe EMINESCU


Toamna, anotimpul care îndeamnă cititorii să perceapă lumea cu alţi ochi, să descopere noi orizonturi din cultura noastră. Echipa CAI Eminescu invită toţi doritorii şi iubitorii de Eminescu să asculte CD-ul audio din colecţia "Patrimoniu - Prelecţiunile Junimii" serie nouă Ioan Alexandru Eminescu în spaţiul românesc. Prelecţiune susţinută la Casa POGOR, iunie 1979. Noua serie a terorizat pe bandă magnetică vocile distinşilor prelectori. Muzeul Literaturii Române din Iaşi  facilitează iubitorilor de cultură, prin intermediul C.D.-ului audio, contactul cu voci ale marilor personalităţi ale culturii române, între care: Constantin Noica, Hadrian Daicoviciu, Al. Dima, Geo Bogza, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Mihai Cimpoi, Nichita Stănescu etc.

Nu ezitaţi, vizitaţi-ne...
D.V.

ATENŢIE CONCURS!!!

17 sept. 2012

Fascinaţia melosului eminescian

O nouă provocare pentru cititorii noştri... 
Muzica este alinul sufletului, prin ea putem să visăm, putem să evadăm, să ne refugiem în cele mai grele momente ale vieţii. Iată că în colecţia CAI Eminescu şi-a găsit loc CD-ul Luciei Olaru Nenati "Cântecele lui Eminescu", orchestra "Rapsozii Botoşanilor", conducerea muzicală: prof. Ioan Cobâlă, autoarea a simţit în moştenirea eminesciană farmecul sonor al lumii în care a trăit - fascinat - genialul poet. "Cei care l-au auzit cântând pe Eminescu nu l-au putut uita nicicând şi ne-au lăsat amintire impresiile lor de neşters despre vocea sa dulce: Eminescu cânta frumos cântece populare şi avea un glas dulce deţi dădeai şi cămaşa de pe tine ca să-l asculţi..." 
Albumul cuprinde câteva cântece străvechi iubite, ştiute şi cântate odinioară de neasemuitul interpret vocal care a fost Eminescu, interpretate în premieră absolută, de o poetă de azi. CD-ul cuprinde: Repertoriul poetului, atestat de contemporani: 1. Cucuruz cu frunza-n sus; 2. Foaie verde şi-o răsură; 3. Câte stele sunt pe cer; 4. Frunză verde, baraboi; 5. Doină etc. şi cântece reconstituite după colecţia folclorică a lui Eminescu: 1. Luniţă luminătoare; 2. Colind etc.
Sperăm că v-am trezit curiozitatea şi vă aşteptăm la CAI Eminescu să savuraţi din plin  melodiile de mai sus numite...
D.V.

14 sept. 2012

continuare... Eminescu şi poezia balcanică (Cazul Hristo Botev)

Unul dintre ei a fost bulgarul Hristo Botev (1828-1876). Păşind pe urmele înaintaşilor săi, Hristo Botev îşi părăseşte oraşul natal Kalofer ca să ajungă în România în luna septembrie 1867. Trecând Dunărea, el purta cu sine convingerea că poporul bulgar era pregătit pentrun lupta de independenţă şi de libertate. Viaţa sa personală luase sfârşit, fiind înlocuită de o altă viaţă, dedicată în totalitate idealurilor nobile, având trei pasiuni: poezia, publicistica  şi acţiunea. În România, Botev intră în trupa de actori a lui Dobri Voinikov, la Bucureşti, urmând concomitent cursurile pe lângă Şcoala superioară de medicină, pe care le întrerupe în curând. Botev se interesa personal de bunul mers al şcolii bulgare, deschisă la 15 septembrie 1869, care, între altele, era un loc de înfrăţire româno-bulgară, mulţi dintre elevi fiind români. Anul 1870 marchează o perioadă de viaţă foarte dinamică, plină de activităţi revoluţionare pentru Botev. Este anul în care el îşi publică opera poetică. În 1871 se mută la Galaţi şi Brăila, funcţionând ca redactor al revistei Duma na balgarskite emigranţi (Cuvântul emigranţilor bulgari). Începând cu anul 1873, Botev intră în legătură cu revoluţionarii ruşi şi români. Arestat pentru activitatea sa revoluţionară, Botev îşi petrece trei luni la închisoarea din Focşani. Apoi îl vedem ca redactor la revista emigranţilor Svoboda (Libertatea), unde publică articole la pagina satirică. În anul 1874, Botev continuă să publice poezii şi cronici în revista Nezavisimost (Independenţa), inclusiv un volum poetic intitulat Cântece şi poeme. Pentru mult timp a locuit într-o moară abandonată de lângă Bucureşti, împreună cu Vasil Levski, conducătorul insurgenţilor bulgari. Aidoma lui Eminescu, Botev i-a inspirat pe camarazii săi cu pasiune pentru libertate şi ultima sa acţiune a venit să împlinească jurământul său. Botev şi-a dat viaţa pentru propriul ideal, moartea fiind, în perspectivă istorică şi metaforică, o continuare a vieţii înalte care învinge viaţa desacralizată. Inscripţia pe piatra funerară a lui Botev spune: “Profeţia ta s-a adeverit – trăieşti în continuare!”.
La fel ca Eminescu, Botev avea cultul Mamei şi al Familiei. El credea cu putere în valorile creştinismului, care, precum afirma, ”a avut martiri, până i-a numit pe sclavii săi Fiul Domnului, Fiul Omului”. După cum mi s-a spus la Kalofer, în oraşul său natal din partea stareţei mănăstirii Sfânta Petka, precum şi de preotul Petar Totev, respectiv soţii Tsustsov – care păstrau cu patimă acasă "ecourile” puternice ale operei lui Botev – părinţii acestuia şi mai ales mama Ivana Staikova Driankova, l-au crescut pe fiul lor cu frica de Dumnezeu. Având o viaţă atât de scurtă. (şi aici se poate regăsi o asemănare organică cu Eminescu), într-un mediu atât de puţin prielnic pentru o dezvoltare culturală armonioasă şi solidă, în opera sa literară Botev trebuia să-şi pună accentul pe factorii emotivi, sensibili pe puterea mesajului să personal pe un efort prometeic şi mai ales pe un rafinament, pe o perfecţiune şi tehnică artistică, pe o armonie propriu-zisă la nivel textual, sperând poate că această armonie să trezească armonia lăuntrică a cititorului sşi s-o facă productivă. Totuşi, ceva nerealizat până la capăt, aidoma unui bust neterminat, rămâne mereu şi în paginile cele mai frumoase ale creaţiei lui Botev. Asistăm totdeauna în mometele cele mai luminoase şi geniale, în faţa unei improvizaţii care încă păstrează frânturi ale materiei prim din care a luat naştere şi nerăbdarea cu care a fost pusă pe hârtie: mesaj, chemare, confesiune. Pe de altă parte, tocmai datorită intensităţii lăuntrice, a tragicului chin care îl determină şi îl înfierbintă, a sincerităţii cu care se răscpoală împotriva cruntei realităţi, pe care vrea s-o învingă, opera poetică a lui Botev marchează unul dintre punctele de vârf din literatura artistică al ’800-lui bulgar. Cu apariţia lui Botev, moştenirea imensă artistică a poeziei populare ce se afla în spatele literaturii bulgare moderne şi faţă în faţă cu modelele Europei occidentale şi cele ruseşti, intră puternic în cea mai bună tradiţie literară naţională, asumându-şi o fizionomie şi un nume propriu. În timp ce ecoul poeziei populare, ca îndrumător comod, crease deja o sursă la care apelau numeroşi meşteri ai versului, mai ales cei care intenţionau să-i axploateze în primul rând tehnica, modularea uşoară şi melodioasă, limbajul pur şi scânteietor, fără pedanterie şi arhaisme, pentru scrieri rustice sau pentru o epică convenţională, Botev, la fel ca Eminescu, şi-l asumă şi-l retrăieşte într-un avânt de pasiune politică şi totodată personală, îl asimilează pentru a-l folosi ca o armă împotriva duşmanilor gândirii libere şi a libertăţii însăşi, facând din acel limbaj un drapel de revoltă şi un instrument de confesiune personală.
Cele douăzeci de poeme, pe care ni le-a lăsat Hristo Botev, rămân un document uman formidabil şi o confesiune politică puternică. Cu bună dreptate, nu numai bulgarii, ci şi europenii în general pot recunoaşte la Botev pe unul dintre campionii curaţi ai libertăţii naţionale şi ai idealurilor din anii ’800. Mamele bulgare le cântau copiilor în leagăn versuri din poemele lui Botev ca să-i pregătească pentru bătăliile vieţii, pentru a fi mereu gata să-şi apere patria şi neamul:
Cei care cad pe-altarul tău, nu mor,
 o libertate... îi jeleşte firea,
 pământ şi cer se-ntrec în lauda lor
şi le vestesc poeţii nemurirea...

... pamânt şi cer se-ntrec în lauda lor
 şi le vestesc poeţii  nemurirea...

Referitor la tradiţionala prietenie a bulgarilor cu românii, Botev scria:

Acelaşi gând, aceleaşi simţăminte
 frăţeşte ştia inima să-mpartă.
Noi niciodată nu ne-am ieşit din minte
Şi niciodată n-am ajuns la ceartă.

Tot ce făcurăm -  de râu sau de bine
Vor judeca în viitor urmaşii
Mai strâns de mâini acuma ne ţine
 Mai fermi ne-om duce inainte paşii.
Botev se caracterizează de asemenea, prin romantismul său viu, suculent, combativ, care se îmbină însă cu un profund realism”:

Şi dac-o fi să pier curând,
 Mă-nsufleţeşte un singur gând:
 poporul, dragul meu popor
va spune: a căzut un frate,
 în lupta grea pentru dreptate
 şi libertatea tuturor.

Gheorgi Dmitrov vede în Hristo Botev un „Democrat-republican consecvent, convins şi înverşunat duşman al obscurantismului politic şi spiritual, al şovinismului răufăcător, pasionat luptător pentru prietenia veşnică cu poporul rus, colaborarea frăţească a tuturor popoarelor iubitoare de libertate, genial poet al luptei pentru libertatea poporului şi independenţa naţională. Hristo Botev a fost cel mai talentat, cel mai perspicace conducător al mişcării de eliberare naţională din secolul trecut” (Hristo Botev, poet – revoluţionar bulgar, Institutul de Cultura Universală, Bucureşti, 1949, p.32).
“…Prin Hristo Botev, noi ne-am înşeles poporul, am atins libertatea, ne-am iubit trecutul şi ne-am întrezărit viitorul…Hristo Botev este mai mult decât un idol, legendă sau geniu. El este sângele nostru, în sufletul nostru, în ştiinţa noastră, în soarta noastră înnăscută” declarase încă din 1922 intelectualul patriot bulgar A. Strazimirov. 
Accad. KOPI  KYÇYKU C.P.57-28 Bucureşti/România

13 sept. 2012

Eminescu şi poezia balcanică (cazul Hristo Botev)


Kopi Kyçyku, doctor în ştiinţe, inginer, academician, ziarist, eseist, profesor universitar de Limba italiană şi de Istoria Balcanilor, născut în oraşul Pogradec (Albania) în 1943. Este autorul mai multor volume cu poezii, povestiri, drame, pamflete, articole de critică literară şi de studii ştiinţifice; traducător al mai multor opere literare, istorice şi geologice, din câteva limbi, în albaneză, respectiv română şi italiană.
Colaboratorii CAI Eminescu am avut onoarea de a discuta cu dr. în ştiinţe Kopi Kyçyku, permiţându-ne să ne delectăm cu şuvoiul de informaţie pe care ni l-a oferit şi am vrea să împărtăşim bogatele sale cunoştinţe despre Eminescu şi poezia balcanică.

Eminescu şi poezia balcanică
(Cazul Hristo Botev)

După cum se ştie, în paralel cu activitatea jurnalistică, dovedită de numeroasele pagini de înaltă calitate şi de valori literare cu totul deosebite, Eminescu a desfăşurat o activitate poetică intensă. Principalele teme ale poeticii eminesciene pot fi rezumate în: dualismele romantice „durere-fericire” „tristeţe-dor” (de un trecut idilic, dar nu numai), „închidere în sine – exteriorizare a unui ideal măreţ”, precum şi în „revitalizarea” gloriei trecutului „împotriva” decăderii prezentului, panteismul ca o altă dimensiune a monoteismului, slăvirea naturii ce serveşte ca un liant dintre sufletul poetului şi portretul dulce al iubitei sale etc. În mai toate creaţiile poetice eminesciene, se văd influenţe vagi sau mai clare ale gândirii lui Schopenhauer, supuse convingerii personale a lui Eminescu de a fi, pe bună dreptate, „idealul universal”, punctul de referinţă al literaturii române. Un spaţiu (şi funcţii) întru totul aparte sunt în poezia lui descrierile naturii, legate de nostalgia trecutului. Natura apare foarte des în versurile eminesciene, iar forma dialogică prin care protagonistul i se adresează ei este semnificativă pentru a scoate în evidenţă pasiunea teatrală pe care Eminescu a cultivat-o pas cu pas încă din adolescenţă, ajungând să lucreze la Naţionalul din Bucureşti. Motive de acest tip, conform viziunii sale panteistice, care fac „apel” la tinereţe sunt chemări proaspete şi perene: teiul, bradul, plopul, frunzele care, fiind efemere, rătăcitoare şi drumeţe, parcă se aşază pe terenul gol al vremelniciei umane, lacul „albastru al pădurii / acoperit de nimfe galbene” - totul contribuie la plămădirea unei minunate fresce de culoare verde-auriu, înrădăcinată în veşnicie, creată de tumultuosul suflet eminescian. Opera lui Eminescu, care constituie un fel de pod – de despărţire şi împărţire – între literatura romantică şi cea modernă română, cuprinde lungi poeme filozofice, elegii şi idile amoroase care îşi împrumută câteodată tonul de la romanţă; fierbinţi satire sociale şi politice; sugestive legende epice Alături de poemul-capodoperă Luceafărul şi de considerabila producţie lirică, nuvele Sărmanul Dionis (1872), poemul Momento mori (postum, 1903) şi romanul Geniul pustiu (postum, 1904) Eminescu era conştient de importanţa faptului că spiritualitatea românească avea o nemaipomenită putere de iradiere mai ales în zonele învecinate şi în întreaga Peninsulă Balcanică, România fiind, după cum avea să sublinieze mai târziu Nicolae Iorga, singua ţară înconjurată de români. „Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatica până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi de naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Herţegovina  găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani în Serbia, în Bulgaria, în Grecia şi până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi de Kiev” scria Eminescu la ”Curierul de Iaşi” din 1 decembrie 1876, p. 3. ”Cât priveşte limba macedo-românilor, ”e azi un adevăr cunoscut de toţi că e numai un dialect al limbii daco-române şi că n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului... Atât dialectul din Istria, cât şi cel macedo-român sunt varietăţi ale limbii daco-române, cu mici deosebiri fonologice şi cu mari şi hotărâtoare asemănări”, afirma Eminescu, dar şi de mai târziu l-au luat ca model. 
Va continua....

12 sept. 2012

Căminarul...

Mircea Radu Iacoban “Căminarul”, apărută la editura Junimea, Iaşi, colecţia EMINESCIANA, serie nouă, nr. 15 (77), 2012, 210 pag. 

CAI Eminescu este mereu într-un pas cu timpul, uimeşte de fiecare dată cititorul prin varietatea sa de cărţi rare menite să dezvăluie adevărurile ştiute şi neştiute despre Mihai Eminescu. 
Iată că astăzi vrem să vă prezentăm cartea "Căminarul" de Mircea Radu Iacoban. O lucrare care credem că o să vă incite la lectură, o să vă trezească curiozitatea la maxim... Proza dată este bazată pe fapte, date, documente reale dar filtrate prin propria gândire a autorului. Considerăm că este o carte bună, o carte ce merită citită. Lucrarea pune cititorul să gândească, să reflecteze asupra faptelor citite. "Autorul a utilizat în principal informaţii din colecţiile de documente eminesciene datorate lui Aug. Z. N. Pop; Gheorghe Ungureanu; George Muntean etc., precum şi din gazetele vremii..."
Lectură plăcută!!!

11 sept. 2012

A-l cunoaşte pe Eminescu, a-l face cunoscut lumii…

4 septembrie 2012. O zi cu soare şi cu mult fast la CAI Eminescu. În incinta centrului a fost aprinsă lumina congresului eminescologic “A-l cunoaşte pe Eminescu, a-l face cunoscut lumii…”, cu ocazia împlinirii a 70 de ani a acad. Mihai Cimpoi.
Aer cald, personalităţi cu nume mare, vorbe frumoase, gânduri senine şi discursuri la înălţimi, cam aşa a început congresul eminoscologilor de pretutindeni. Totodată Centrul Academic Internaţional Eminescu a găzduit o expoziţie grafică de Ion Daghi cât şi o colecţie inedită de poze “Pe urmele lui Mihai Eminescu” de Vasile Şoimaru.
Moderatori ai acestui congres au fost academicienii Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija şi Eugen Simion. Atmosfera de sărbătoare s-a datorat tututor eminescologilor care ne-au onorat cu prezenţa, vorbindu-ne despre Eminescu ca cel mai iubit, studiat şi apreciat poet al poporului român. Congresul a fost o dovadă a recunoaşterii valorii şi meritelor academicianului şi criticului clasic Mihai Cimpoi în domeniul eminescologiei.
Şi cum suntem inima geniului Mihai Eminescu, oaspeţii eminescologi ne-au donat cărţi, cărţi donate din suflet şi cu autograf menite să rămână pecetluite pentru totdeauna cum ar fi: Dintre cristale, Eminescu, le-a readus în pagină Ion Mărgineanu; Boala şi moartea lui Eminescu, ediţia a 2-a revăzută şi adăugită de Nicolae Georgescu; Căminarul de Mircea Radu Iacoban; Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită de Lucia Olaru Nenati etc. Colecţia eminesciană s-a valorificat cu cele mai recente ediţii, pe marginea cărora au fost făcute şi multe dezbateri. La acest Congres şi-au expus opiniile şi admiraţia faţă de Eminescu urmatorii eminescologi: acad. Eugen Simion, acad. Vasile Tărâţeanu, prof. Victor Crăciun, prof. Tudor Nedelcea, prof. Theodor Codreanu, prof. Nicolae Georgescu, prof. Daniel Corbu, prof. Catinca Agache, prof. Viorel Dinescu, prof. Lucia Nenati-Olaru, prof. Ion Mărgineanu şi Mircea Chelaru etc.
A fost o întâlnire de suflet, o întâlnire benefică pentru noi, cei de la CAI Eminescu. Cărţile donate sperăm să trezească interes cititorilor noştri şi să păşească şi ei pe urmele geniului.






Vera  Sîrbu, şef oficiu

Atacul terorist între adevăr şi mit

Astăzi, 11 septembrie 2012, la CAI Eminescu puteţi găsi revista "Lumea". 
Nr. 9 ne surprinde cu un amalgam de informaţii despre tot ce înseamnă astăzi, 11 septembrie 2001. Titlul dramatic "Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate" incită la lectură aprofundată asupra a tot ce s-a întâmplat atunci. "Lumea" prezintă detalii foarte interesante despre această tragedie, analizând pas cu pas, detaliile acesteia ce a şocat întreaga lume. Multitudinea de teorii sunt menite să aducă la lumină adevărul despre evenimentul tragic ce s-a soldat cu decedarea a 3000 de oameni într-un mod greu de descris, sacrificaţi din orgoliul şi dorinţa liderilor de-a instaura "Noua Ordine Mondială".
Mai mult de atât revista conţine informaţii utile despre agenda geopolitică şi economică mondială, cât şi analize privind situaţia actuală a Uniunii Europene.
Vă recomandăm revista "Lumea" pentru îmbogăţirea viziunii culturale generale cât şi pentru explorarea orizonturilor şi temelor expuse prin prisma unei gândiri realiste.
Irina Ţurcanu

Eminescu - poezia şi muzica...

Olaru Nenati, Lucia. Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii. - Ed. a III-a, rev. şi adăug. - Botoşani: Agata, 2012

Recent, la Editura Agata din Botoşani a apărut volumul Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii (Ediţia a III-a, revizuită şi adăugită). Este o carte foarte bună, una care atrage atenţia şi care trezeşte gustul la lectură, la noi descoperiri. O care care "se impune imediat oricărui cititor şi exeget al genialului poet, prin seriozitatea demersului literar şi documentar, prin stăpânirea autoritară a principalelor surse legate de muzicalitatea versului Luceafărului..."
Cartea oferă un tablou panoramic asupra mărturiilor contemporanilor şi a posterităţii critice privind interesul lui Eminescu pentru muzică. Autoarea Lucia Olaru Nenati ne demonstrează în acest volum importanţa muzicii în viaţa lui Eminescu. "Contribuţia importantă a autoarei stă şi în faptul că face legătura între un număr de texte din colecţia de literatură din manuscrisele lui Eminescu şi cele din culegerea de texte muzicale a lui Alexandru Voevidca, prof. din Cernăuţi."
Este o lucrare inedită, unică... dotată cu texte bine clădite din temelii. Textele sunt predestinate unui larg cerc de cititori, iubitori de frumos, de poezia eminesciană. În cele 151 de pag. găsim despre Pledoarie pentru muzicalitatea lui Eminescu, Despre natura muzicală a versului eminescian, Prieten, cronicar şi sprijinitor al muzicienilor, Un pasionat culegător şi cunoscător al folclorului, Ecouri în presă şi referinţe critice etc.
Nu-mi rămâne decât să-l citez pe prof. univ. dr. Viorel Cosma "Pornind de la "poezia muzicii" din sufletul lui Eminescu, vom regăsi mai uşor, "muzica poeziei" sale, cu lirismul cântecului de dor şi dramatismul baladei, cu ritmul jocului popular şi culoarea instrumentului tradiţional. Lucia Olaru Nenati a simţit în moştenirea eminesciană farmecul sonor al lumii în care a trăit - fascinat - genialul poet."
Vă aşteptăm la noi, la CAI Eminescu... să savuraţi din plin misterioasa carte... De la muzica poeziei la poezia muzicii (Ediţia a III-a, revizuită şi adăugită).
Diana Vasilos

10 sept. 2012

EMINESCU în viziunea tinerelor talente...

Eminescu între dragoste şi sacrificiu

Eminescu reprezintă frumuseţea sufletului corelată cu pasiunea şi tandreţea expusă în poeziile sale... a transpus acea dragoste sinceră şi necondiţionată pentru Veronica, acea dragoste supremă dusă până la extrem. Eminescu e farmecul serilor dulci de vară, e hrana sufletelor flămânde de poezie, e armonia dintre romantism şi realitatea dură ce se prezenta clar şi distinct. Eminescu e durerea şi suferinţa din dragoste, e sacrificiul şi compromisul intercalate cu dorinţa de-a fi cu persoana atât de dragă. Eminescu e libertatea gândurilor şi sentimentelor, e îndrăzneala de-a-şi depăşi limitele gândirii. Eminescu e dragostea de natură,de clipele memorabile petrecute cu el însuşi, în care doar trăirile îi vibrau pe coardele sufletului. Eminescu e edificiul etern al iubitorilor de poezie, iubitorilor de tot ce e frumos legat de sentimente...
Irina Ţurcanu

7 sept. 2012

În inimile noastre EMINESCU doineşte...


O carte cu un titlu frumos “Eminescu doineşte…” şi-a găsit recent locul pe rafturile bibliotecii CAI Eminescu. Cartea face obiectul donaţiei către românii de pretutindeni.
Prezenta antologie este îngrijită de Ioan Drăguşin unde au fost selectate în ordine cronologică atât poezii antume, cât şi postume.
Cartea este prefaţată de acad. Mihai Cimpoi. Vorbind în termenii dl. academician după 1990 opera lui Mihai Eminescu cea poetică şi publicistică a devenit Biblia lucrătoare a românilor basarabeni, antrenaţi într-un proces istoric de Renaştere naţională. “Ioan Drăguşin vine să ne propună un Eminescu ce-şi înscrie opera într-o unitate holistică perfectă: cea identitară. Ea începe, chiar în cadrul primelor încercări, cu Doină, doiniţă şi se încheie în mod logic cu Doină, considerată testamentul poetului.”
Un volum care atrage atenţia prin titlul său, care trezeşte fiori de nedescris.
Ioan Drăguşin ne spune că “ “Doină, doiniţă” se dovedeşte a fi prima variantă a “Doinei” şi, de fapt, actul de naştere al poetului nepereche ce va să vie…”
“Eminescu doineşte…” este editată la Bucureşti, 2012 şi conţine 334 de pag., cartea dată mai are şi o mică hartă la sfârşit, unde sunt indicate drumurile poetului prin spaţiul ţărilor româneşti de la Nistru pân la Tisa. Începând din copilărie, a însoţit câteva echipe de teatru în turneele, ceea ce i-a prilejuit să ia pe tălpi tot pământul românesc şi pe verso sunt indicate drumurile lui Eminescu prin Europa, drumuri care trec prin universităţile lumii şi prin alte locuri pentru a cerceta documente privitoare la istoria noastră.
Vă invităm să vă delectaţi cu această carte, să savuraţi din plin gustul unei adevărate literaturi.

3 sept. 2012

Limpede ca lacrima
                       Lui Mihai Cimpoi

Mamă şi copilă şi crăiasă –
Astfel este Limba cea de-acasă!
Mamă şi regină şi Fecioară –
Astfel este Limba cea din Ţară,
Limba Română!

De departe vine – din colinde,
Din Psaltiri şi din condeie sfinte.
Ei îi îndrăgim întâi scânteia
Şi doar după Ea iubim femeia.
Limba Română!

În privirea Ei întâia oară
Am văzut c-avem şi noi o Ţară.
Şi în cântul Ei urcând Parnasul
Auzirăm gliei noastre glasul.
În Limba Română!

Dacă hoarde ne-au prădat păgâne,
Am găsit în ea şi foc şi pâine.
De-ar seca şi Mureşul şi Prutul,
Tot în ea ne-am dibui-nceputul –
În Limba Română.

Câini de gheaţă şi dulăi de piatră
De din zări spurcate o mai latră.
Ci în zarea Ei cea rourată
Mari oştiri de lumânări se-arată –
În Limba Română!
Privegherea – Ea. Tot Ea – şi somnul.                           


La mulţi ani, domnule academician Mihai Cimpoi! 

 Lumină şi linişte în casă şi în cuget, 

frumuseţe şi iubire în tot ce va urma în viaţa Dvs. 

Echipa Centrului Academic Eminescu.

În cuprinsul ei cântăm pe Domnul,
Umplem vremii cu luceferi hăul
Şi iubim şi ne-nfruntăm cu zmăul.
În Limba Română!
Ard pe cruce urmele de sânge,
Dar urcăm şi cazna nu ne frânge.
Şi chemăm prin volburi viitorul
Şi-ntruparea lui e Ea. E dorul
Limbii Române.
Niciodată! Ştim că niciodată
Steaua Ei de aur n-o să cadă,
Pururea văpaia Ei cerească
Peste românime-o să lucească!
Limba Română!
                             Grigore Vieru