24 oct. 2012

Bibliotecii cu dragoste...

Colecţia CAI Eminescu de la inaugurare şi-a completat colecţia cu valoroase ediţii eminesciene, dar şi din alte domenii. Personalităţi marcante care au vizitat şi au avut lansări, sau au participat la diferite activităţi şi evenimente culturale ne-au donat cărţile semnate cu autografe. Autografele  scriu şi istoria dăinuirii Centrului Eminescu. În acest an aniversar de 135 de ani a BM "B. P. Hasdeu" am inaugurat în incinta CAI Eminescu o expoziţie de documente eminesciene cu genericul "Bibliotecii cu dragoste..."
Vă propunem şi o prezentare virtuală din această colecţie. 
"... Autografele exprimă zbuciumul, neliniştea, incertitudinea unor personalităţi, făcând referiri la timpurile în care trăim, sau satisfacţia de aceleaşi timpuri ale altora."

Rusu, Mihai. Un Eminescu al meu.- Ch., 2000. - 293 p.
- "Cu şi prin Eminescu spre noi înşine. Cu înţelegere şi dragoste pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu din Chişinău" , 2002.

Lupu, Valentina. Polivalenţa poetului. - Vaslui, 1999. - 130 p.
 - "Să nemurim cu Eminescu, dar astăzi... şi mâine... şi-ntotdeauna să trăim cu El în suflet şi în gând". 3.02.2000.

Coşereanu, Valentin. Eminescu Ipoteşti Eminescu. - Ipoteşti, 2000. - 315 p.
 - "Doamnei, Elena Dabija, pentru tot ceea ce face în amintirea lui Eminescu şi cu speranţa unei colaborări fructuoase cu Ipoteştii" 1 iunie 2003

Ciupitu, Petrea. Reverberaţii Eminesciene. - Târgovişte, 2007. - 168 p.
 - "Pentru cititorii Basarabiei, cu închinăciune creştinească şi cu nestinsă recunoştinţă faţă de Mihai Eminescu" 28.09.2010





Buzaşi, Ion. Vechi pagini blăjene despre Eminescu. - Cluj-Napoca, 2006. - 208 p.
 - "Eminescu este exponent nedezmintit al pământului românesc. Cu ocazia comemorării lui Eminescu, din partea Despărţământului Astra "Ioan Sîrbu" Criuleni, primiţi în dar aceste pagini blăjene despre Luceafărul literaturii române" 15 iunie 2009.

23 oct. 2012

Concurs: "Eminescu între dragoste şi poezie"

Rezultatele concursului de creaţie "Eminescu între dragoste şi poezie". Iată că am ajuns la finele acestui concurs şi dorim să aşternem câteva rânduri din lucrările prezentate şi desigur şi locurile pe care au fost plasate lucrările.

                                               Locul I:
                                              Postolachi Valeria, 15 ani,   L.T. „Mihai Eminescu”


Poeziile sunt oglinda sufletului. Dragostea ce persistă într-o poezie nu ar putea fi redată pe o cale mai încîntătoare. Dar nu cuvintele joacă acel rol important, ci modul în care au fost scrise, literă după literă, modul în care peniţa lăsa urme de cerneală pe hîrtie, modul în care poetul îşi aranja fiecare gînd, încercînd să se exprime astfel, încît să ajungă în faţa inimei cititorului, să bată la portiţă iar ea să se deschidă, lăsînd întreaga armonie a poeziei să intre şi să alunge melancolia împînzită în suflet.
                                                                    „Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere,
                                                           Căci mii de lacrimi nu-i ajung Şi tot mai multe cere.”

   Mihai Eminescu a fost unul din acei norocoşi, destinul căruia a decis să-l premieze cu un cadou unic: cu talent şi nu unul simplu, nu este vorba de talentul de a împrăştia cuvinte pe hîrtie, ci talentul de a reda sentimente, de a creea o lume complet diferită de realitate, una lirică, o lume care a apărut datorită dragostei pentru natură şi dragostei pentru fiinţa, mulţumită căreea putem să ne bucurăm de razele jucăuşe ale soarelui, de peizajele splendide ale Pămîntului şi de fiecare clipă în care zîmbetul străluceşte pe buzele noastre,dragostea pentru mamă.
„O,mamă,dulce mamă...”
        Mihai Eminescu a deschis toate por
țile adevărului, a găsit răspuns la orice întrebare care-l măcina. Copilăria  lui Eminescu a fost Codrul...în fiecare zi, ea îl aștepta în pădure, pentru a descoperi o nouă zi, o nouă aventură, o nouă inspirație. Plimbîndu-se de mînă cu copilăria, lui Mihai Eminescu anii i se păreau clipe dulci iar clipele dulci – veacuri. Una din cele mai romantice inspiraţii ale marelui poet – Codrul. Un om obişnuit vede o rîndunică, Eminescu a văzut pasărea care duce gîndurile şi norocul Codrului, un trecător de rînd vede o pădure, poetul a văzut o împărăţie întragă unde filomelele ţineau orchestrul iar izvoarele spuneau poveşti, o persoană lipsită de imaginaţie vede o stea, Mihai Eminescu a văzut o întreagă poveste de dragoste între cel nemuritor, rece şi cea cu păr bălai, cea cu inimă de aur...
                                                    „ Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă isvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor.”
   Măreţul poet a transformat orice sentiment, trăire şi eveniment în versuri, în versuri care au găsit un culcuş frumos şi cald în inimele noastre. Doar adevăraţii poeţi preschimbă fiecare emoţie în poezie. Doar adevăraţii poeţi, ca Mihai Eminescu, au acea putere de a ţine peniţa în mînă, atunci cînd lacrima deja alunecă pe obraz. Cum ar putea fi numit acest gest,altfel : dragoste pentru poezie, devotament pentru cititori , poate chiar teamă, teamă că acele gînduri de aur ar fi putut să nu existe.
       Graţie lui Eminescu, mintea noastră e lucidă, sufletul - curat... Mulţumită lui Eminescu, noi suntem în stare să dăm o definiţie cuvîntului „dragoste”. Pentru natură,  mamă,  copilărie sau pentru acea persoană zîmbetul căreea este unul din cele mai scumpe lucruri, ea tot „dragoste” se numeşte. Doar Eminescu ar putea să spună ce înseamnă dragostea. Ce înseamnă să te afli la masă cu lampa, lumina căreea nu este destulă să-ţi lumineze gîndurile, doar deoarece că nu poţi adormi pînă nu scrii acele cîteva cuvinte? Ce înseamnă cînd pînă tîrziu aştepţi în întuneric să vină cineva doar pentru a te vedea şi a te îmbrăţişa? Ce înseamnă să ai un singur prieten adevărat care este Codrul, doar deoarece că el unul te înţelege şi nu te judecă?
                                                            „   Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,
                                                               Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
                                                               Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
                                                                Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată.”
         Eminescu a fost un dar de neestimat pentru omenire. Iar creaţia sa a fost, este şi mereu va fi răspunsul la multe întrebări. Căci, ce este timpul cînd poezia este aidoma unei comori, sau azi, sau mîine, valorează la fel de mult cît valora în momentul în care ai găsit-o.
Locul II:
Ellina Dudnic, Liceul Teoretic "Liviu Rebreanu"cl. VIII

Mihai Eminescu a fost poetul simbolist care şi-a lăsat amprenta în literatura română. Poeziile sale sunt o sursă de inspiraţie pentru toţi. Poezia lui Eminescu, defapt întreaga lui operă, se încadrează în romantism. Poeziile lui, evocă sensibilitate, fantezie, inspiraţie din folclor şi din trecut, originalitate, teme precum cosmicul, natura şi iubirea. Între marile teme ale liricii eminesciene, tema iubirii şi a naturii ocupă un loc însemnat prin lirismul şi melancolia poeziilor, prin dorinţa eului de a ajunge către apogeu şi perfecţiune. Aceste două mari teme sunt obligatorii în operele lui Eminescu, împletindu-se şi definind semnificaţii, sentimente, senzaţii. Pentru Eminescu, natura şi dragostea sunt defapt un tot întreg: unde e iubire acolo e natura, unde e natura acolo e iubire. Iubirea este o temă literar foarte vastă şi importantă în opera lui Eminescu. În poeziile sale ca exemplu fiind "Sara pe deal", "Pe lîngă plopii fără soţ", "Floarea albastră", Eminescu a dat dovadă de profesionalism în arta iubirii. Una dintre muzele lui Eminescu a fost  Veronica Micle. Cei doi au avut o relaţie de amor ce era condimentată cu multă pasiune, intrigi, despărţiri şi reîmpăcări. Veronica Micle a fost "Îngerul blond" a lui Eminescu constituind totodată şi idealul lui: o doamnă cu părul lung, bălai şi cu ochii albaştri. Zăpăcit de-a dreptul de imaginea angelică a Veronicăi, Eminescu va compune poeme de amor dedicate ei, iar ea, dedicate lui. Viaţa Veronicăi a fost trăită în adoraţia geniului eminescian, dar asaltată de bârfe, plină de nefericiri şi greutăţi materiale, marcată de stranii simetrii. Dragostea nefericită pentru Mihai Eminescu a fost plătită scump. Mihai Eminescu este probabil cel mai mare poet al neamului, românul absolut, luceafărul poeziei româneşti. El a fost, este şi va rămâne nemuritor.




Locul III:
Codreanu Cornelia, cl. 10, Liceul Teoretic "Mihai Eminescu"

În dezvoltarea literaturii noastre moderne a trebuit să se întâmple un fenomen de-a dreptul uimitor, pentru că într-un scurt răstimp să se afirme figura genială a lui Mihai Eminescu! Poetul care a ştiut să sintetizeze realizările întregului proces literar, de la şi până la. Supranumit şi Luceafărul poeziei române, Eminescu a fost, este şi va rămâne o valoare naţională, culturală a întregului popor român, cât şi a celui basarabean. Poezia eminesciană abordează sau prezintă un câmp de motive literare - unul dintre care fiind şi motivul dragostei, cel al iubirii eterne şi cel al naturii, prezent ca cadru natural - codrii, lacul etc. Ca de exemplu, luăm poezia "Lacul". Poezia "Lacul" de Mihai Eminesc prezintă un anumit cadru natural - un peisaj nocturn al lacului, acţiunile fiind prezente şi redate prin intermediul imaginii vizuale dinamice, cât şi a celei auditive. Poezia abordează tema naturii şi cea a dragostei, ceea ce şi ne demonstrează autorul în versurile sale - aşteptările eului liric. Peisajul nocturn, lumina selenară, jocul culorilor, toate acestea pun în evidenţă cadrul natural suplinit cu cadrul interior, zbuciumul în sufletul poetului. Dorinţa, aşteptarea eului liric prezente în versuri ne aduc cu gândul la acest măreţ sentiment - dragostea. Poezia prezintă însă o suită de motive literare: motivul codrului, motivul nopţii, motivul apei/lacului, motivul scurgerii timpului, motivul visului şi cel al dorinţei. Astfel poezia "Lacul" ne prezintă diverse simboluri: lacul semnificând regenerarea vieţii, inconştientul, de unde cadrul natural ne aduce cu gândul la u nadevărat lăcaş al zânelor. Însă nuferii sunt un simbol al purităţii, curăţeniei sufleteşti, luna însă e un simbol al feminităţii, al reîncarnării şi al ciclului vieţii. Imaginile vizuale dinamice sunt înfăţişate prin producerea fenomenelor naturale, în jurul lacului, dar în tot  acelaşi timp atmosfera este una monotonă, timpul e încremenit, dar visul şi dorinţa eului încă persistă, de asemenea momentele, aceste momente sunt transmise către cititor. Ca acesta la rândul său să simtă această aşteptare, acea dorinţă profundă de a o vedea pe Ea.
Eminescu, dulce-ţi este versul, un copil al pădurii, când alergi prin deluşoare şi câmpii, când asculţi o baladă a bunicului sau a bunicuţei tale, când îţi zâmbeşte soarele şi tu îi zâmbeşti în răspuns. Copilărie, dulce copilărie. Unde tu alergi? Unde te ascunzi? Poate în cuptorul bunicii ce face plăcinte delicioase, sau în cireşul lu Ion, vezi, în acea ogradă! Prin turmele de oi ce pasc în iarbă verde, acolo în depărtare sau în acea casă părintească când trăim împreună cu părinţii, fraţii sau surorile mele? Îţi aminteşti acel gust dulceag şi mirosul calimarilor ce scoteau câte o privire pierdută spre tine şi te îndemna să te delectezi cu bunătăţile ce se aflau pe rafturi, uitate de o vreme. Copiii zburdalnici ce alergau în câmp şi strigau: "Libertate!", gândurile tale fusese îndreptate spre casa părintească, spre ogorul ce stătea pitit după un deal şi se uita îndărătnic spre tine şi te striga cu un ecou: "Vino! vino!". Imaginaţia era dincolo de hotarele realităţii, dincolo de griji şi de probleme, dincolo de Ipoteşti. Trăiai într-o lume sub numele de copilărie. Aşa şi fusese tot timpul, de când era lumea şi pământul, soarele şi luna. Însăşi dragostea pentru tot ce era viu-natură; codrul, plaiul natal, şacoala, familia, profesori, literatura şi poezia l-a creat pe acel Eminescu, un geniu desăvârşit al limbii şi literaturii române, acel Luceafăr al poeziei române.

Mihai Eminescu
Un geniu s-a născut,
Copilăria la Ipoteşti a petrecut,
Studiile la Cernăuţi le-a făcut,
La Viena şi la Berlin le-a terminat.
Dumnezeu har i-a dat,
Poezii nouă ne-a lăsat.
Şi la teatru a lucrat,
De popor e apreciat.
Şi niciodată n-a fi uitat,
Monumente lui i-au înalţat,
Pe aleea clasicilor l-au aşezat.

”Ce zămislesc mâinile mele?”

   În acest târziu de octombrie, în care mai înfloresc sălbatic crizanteme – florile care ne fac să trăim anotimpul ruginiu redându-ne sentimente de nostalgie, dor, melancolie... Însă, în suflet mai păstrăm cu drag iubirea iar cenuşiul cerului de azi ne îndeamnă să menţinem vie farâma de speranţă.
E un timp prielnic pentru o lectură bună, astfel CAI Eminescu vă recomandă cartea : “ Que naît-il de mes mains? ”, în traducere :”Ce zămislesc mâinile mele?” de Margot Spânu.
Margot este o tânără talentată din Republica Moldova, născută pe 30 martie 1994, în Chişinău. În anul 2003 aceasta îşi urmează familia la Bruxelles, stabilindu-se 
acolo. Talentul acesteia a fost descoperit şi promovat de actorul şi regizorul basarabean Victor Ştefaniuc, directorul Teatrului municipal de păpuşi Guguţă, care a rămas impresionat de piesa de teatru despre bine şi rău – “ Făcătorii destinului ”, propunându-i acesteia să lărgească acţiunea piesei, mai apoi, fiind inclusă  în programul a două festivaluri internaţionale ale teatrelor de păpuşi desfăşurate la Chişinău şi Galaţi. În 2011, la Editura Magna- Princeps , apar trei cărţi semnate de Margot, ediţii bilingve franco- române :  piesa “Făcătorii destinului”, culegerea de poveşti “ Cele cinci diamante” şi placheta de versuri “Ce zămislesc mâinile mele?”. Cea din urmă, tradusă de Constantin Rusnac, este o carte plină de valoare sentimentală, cuprinzând un spectru de gânduri frumoase despre timp, lacrimi, suflet, prezent, etc..

Citind cartea, m-am oprit la o poezie, atât de profundă şi plină de înţeles :

“Un zâmbet”

Zâmbetul este cel mai frumos cadou
Adesea ne lipseşte,
Dar nicicând nu prisoseşte.
Zâmbetul aparţine oamenilor generoşi,
Să-l cumperi – nu-ţi ajunge bogăţie
Şi nici abilitate ca să-l furi,
Să-l împrumuţi – nici că prin gând să-ţi vie,
Căci zâmbetul e preţuit
Doar dacă este dăruit.
Zâmbetul, în blândeţea sa,
Dacă din inimă să iasă-l vom lăsa,
O faţă poate lumina,
( Puţin contează vârsta.)
Încredere un zâmbet poate da
Celui ce n-are nici o şansă,
Poate s-alunge tristeţea,
Preschimbând-o în tandreţe.
Zâmbetul o inimă încălzeşte,
Un val s-aducă poate de căldură,
Sau chiar cuiva să demonstreze,
Că el există, că trăieşte…

Destinul niciodată primul nu v-a zâmbi,
Deci tu să-ncepi va trebui.

Irina Ţurcanu

10 oct. 2012

"Armonia eminesciană în acorduri basarabene"



Astăzi CAI Eminescu a avut onoarea să-l aibă ca oaspete pe compozitorul Constantin Rusnac, un reprezentant notoriu al culturii noastre. Dl. Rusnac  este iniţiatorul multor manifestări culturale, concursuri, festivaluri, simpozioane cu participarea copiilor talentaţi, contribuind la crearea unei imagini frumoase a ţării noastre în lume. 
Această activitate s-a organizat în cadrul Decadei "Chişinău - oraşul meu".  Prezenţi la această masă rotundă au fost elevii de la Liceul Teoretic "Liviu Rebreanu",  clasele a 9-a şi a 10-a Genericul  aceastei întâlniri de suflet  "Armonia eminesciană în acorduri basarabeni" a pus în evidenţă că enigma fascinaţiei eminesciene stă în muzicalitatea de fond a creaţiei lirice a poetului. Şi anume maestrul Rusnac, ca nimeni altul, este personalitatea potrivită pentru această lecţie de eminescologie muzicală.
Elevii au  aflat multe detalii, istorii hazlii din copilăria compozitorului, toate având tangenţă cu destinul şi alegerea profesiei. Cele mai frumoase acrostihuri dedicate multor personalităţi din cultura românească au fost citite de autor din cartea recent apărută "Acrostihuri. Portrete literare". Liceenii au dat dovadă de cunoştinţe profunde numind cu exactitate personalitatea descrisă în acrostih. Au fost interpretate mai multe piese muzicale din
repertoriul compozitorului. A fost o lecţie de cultură, de literatură, de muzică, de filosofie, de educaţie şi omenie.
Diana Vasilos

  
   




3 oct. 2012

"Ultimii ani din viaţa lui Mihai Eminescu" un documentar cu Andrei Gheorghe

Mihai Eminescu...
Vă propunem să vizionaţi documentarul "Ultimii ani din viaţa lui Mihai Eminescu", sperăm că o să aveţi ce gândi şi spune pe urmele acestui documentar... Un adevăr crud şi dureros... O realitate...