31 dec. 2013

GLOSSA de Mihai Eminescu (130 de ani de la prima publicare)

@

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate; 
Ce e rău şi ce e bine 
Tu te-ntreabă şi socoate; 
Nu speră şi nu ai teama, 
Ce e val ca valul trece; 
De te-ndeamna, de te cheamă, 
Tu ramâi la toate rece.


Multe trec pe dinainte, 
In auz ne suna multe, 
Cine tine toate minte 
Si ar sta sa le asculte?... 
Tu asaza-te deoparte, 
Regasindu-te pe tine, 
Când cu zgomote desarte 
Vreme trece, vreme vine.


Nici încline a ei limba 
Recea cumpana-a gândirii 
Inspre clipa ce se schimba 
Purtând masca fericirii, 
Ce din moartea ei se naste 
Si o clipa tine poate; 
Pentru cine o cunoaste 
Toate-s vechi si noua toate.


Privitor ca la teatru 
Tu în lume sa te-nchipui: 
Joace unul si pe patru, 
Totusi tu ghici-vei chipu-i, 
Si de plânge, de se cearta, 
Tu în colt petreci în tine 
Si-ntelegi din a lor arta 
Ce e rau si ce e bine.


Viitorul si trecutul 
Sunt a filei doua fete, 
Vede-n capat începutul 
Cine stie sa le-nvete; 
Tot ce-a fost ori o sa fie 
In prezent le-avem pe toate, 
Dar de-a lor zadarnicie 
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace 
Se supun câte exista, 
Si de mii de ani încoace 
Lumea-i vesela si trista; 
Alte masti, aceeasi piesa, 
Alte guri, aceeasi gama, 
Amagit atât de-adese 
Nu spera si nu ai teama.


Nu spera când vezi miseii 
La izbânda facând punte, 
Te-or întrece nataraii, 
De ai fi cu stea în frunte; 
Teama n-ai, cata-vor iarasi 
Intre dânsii sa se plece, 
Nu te prinde lor tovaras: 
Ce e val, ca valul trece.


Cu un cântec de sirena, 
Lumea-ntinde lucii mreje; 
Ca sa schimbe-actorii-n scena, 
Te momeste în vârteje; 
Tu pe-alaturi te strecoara, 
Nu baga nici chiar de seama, 
Din cararea ta afara 
De te-ndeamna, de te cheama.


De te-ating, sa feri în laturi, 
De hulesc, sa taci din gura; 
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, 
Daca stii a lor masura; 
Zica toti ce vor sa zica, 
Treaca-n lume cine-o trece; 
Ca sa nu-ndragesti nimica, 
Tu ramâi la toate rece.


Tu ramâi la toate rece, 
De te-ndeamna, de te cheama: 
Ce e val, ca valul trece, 
Nu spera si nu ai teama; 
Te întreaba si socoate 
Ce e rau si ce e bine; 
Toate-s vechi si noua toate: 
Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)


 "Probabil că în aceşti ani (1879-1883) Eminescu aprofundează învăţăturile lui Buddha; în care se întâlnesc ecouri ale propriilor sale idei. Ca rezultat; gândurile se conturează şi se cristalizează în Glossa; cea mai budistă poezie a lui Eminescu.".; "Calmul; detaşarea şi nepăsarea faţă de micimea vieţii cotidiene; trăsăturile proeminente ale Glossei marchează o atitudine potrivită unui arhat budist. De alminteri, gândirea profundă eminesciană se exprimă aici printr-un limbaj simplu şi lipsit de orice ornamentaţie. Simplitatea stilului izvorăşte din luciditatea unei minţi complet interiorizate şi se aseamănă stilului Dhammapadei". Amita BHOSE.

27 dec. 2013

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XV): MIHAI EMINESCU LA SUCEAVA.

Partea a II-a.

   Mihai Eminescu vine din nou pe meleagurile sucevene cu ocazia Serbării de la Putna, în anul 1871. Fiind în comitetul de organizare a serbării, poetul vine la Putna împreună cu membrii comitetului la începutul lunii august. Călătoreşte cu trenul de la Viena până la Cernăuţi şi de aici în căruţe pe Drumul cel Mare—Împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1976-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei.
Se cunoaşte rolul important ce l-a avut Mihai Eminescu în pregătirea şi desfăşurarea Serbării de la Putna şi mai ales în organizarea congresului studenţesc.
Cu prilejul manifestării de la Putna, poetul călătoreşte şi la Suceava, locuind la ,,Otelul Langer”, iar după sărbătoare se întoarce cu Slavici la Suceava, după cum menţionează o cronică locală rădăuţeană: ,,Azi au pornit spre Suceava cu harabaua…”.
Un alt popas a lui Mihai Eminescu la Suceava a fost în timpul sărbătorii de Crăciun, în anul 1885. Poetul venea cu sora lui, Harieta, de la Cernăuţi, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. Poetul a călătorit, împreună cu sora lui, cu trenul până la Suceava.
La Suceava, amândoi fraţii au fost găzduiţi de acelaşi Vasile Bumbac care locuia pe strada Sotestier Gasse. A treia zi de Crăciun, de Sf. Ştefan, poetul participă la sărbătorirea zilei onomastice a fostului său coleg de universitate, Ştefan Dracinschi, împreună cu V. Bumbac, C-tin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici şi Dimitrie Isopescu, toţi profesori la liceul sucevean (Eugen I. Păunel – Popasuri eminesciene în Cernăuţi).
Ştefan Dracinschi era profesor de limba franceză şi directorul Liceului din Suceava, în perioada octombrie 1884 până în decembrie 1894. Ştefan Dracinschi a fost primul director român al acestui liceu. Poetul a petrecut împreună cu foştii colegi de şcoală şi vechii prieteni, dar era trist, cufundat în gânduri şi abătut.
Doctorul sucevean, Teofil Lupu, aminteşte şi el despre petrecerea de la Ştefan Dracinschi, care avea locuinţa în curtea liceului. Eminescu este descris de acesta ,,cu mânile în buzunarul hainei, adus de spate, cu capul posomorât, plecat în pământ…”.
Ca redactor la ,,Curierul de Iaşi”, Eminescu a scris două articole referitoare la liceul din Suceava, apreciind introducerea limbii române ca limbă de predare a obiectelor de învăţământ, în locul limbii germane. El apreciază în mod deosebit pregătirea bună a profesorilor, mulţi din ei colegi de şcoală: ,,Liceul din Suceava ar avea prin introducerea limbei române un viitor foarte însemnat, căci corpul didactic (compus în cea mai mare parte din români cu titluri academice şi pe deplin calificaţi) e mult superior celui din Cernăuţi… Personalul didactic din Suceava este foarte bun, căci toţi profesorii sunt ieşiţi din facultatea de litere şi ştiinţe din Viena şi sunt români…”.
Mihai Eminescu a cunoscut foarte bine oraşul Suceava, cu cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare pe care a vizitat-o de mai multe ori.
Referiri la Suceava apar în mai multe scrieri şi manuscrise ale poetului, pe care o descrie astfel: ,,Şiruri de case sărace, peticite, când uniforme ca legile Pentateuchului, când pestriţe şi mestecate cu hainele rupte şi lucrurile vechi din desagul unui jidov. În fereşti, bucăţi de sticlă colorată lipite cu hârtii sfâşiate din Gemara pe care se coc colacii de sărbători. Perdelele de atlazură înşirate pe un fir de aţă, şi singurul spectator, luna, privind când într-o casă, când
într-alta, în toate deodată şi pe rând. El văzu cărţi vechi în dulapuri vechi, sfeşnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas şi caftane sărace…”
(Mihai Eminescu – Opere Vol. VII, p. 239).
Mihai Eminescu a scris de multe ori în Curierul de Iaşi şi Timpul despre aceste locuri pline de istorie, aflate acum sub ocupaţie străină.
Într-un articol din ziarul Timpul din 1880, referindu-se la Suceava, poetul scrie: ,,Într-adevăr, la poalele dealurilor pe cari se află oraşul Sucevei, ruinile castelului domnilor Moldovei, precum şi biserica Mirăuţilor, zidită de Alexandru cel Bun, se află Iţcanii, atât de vechi ca Moldova însăşi… În faţa Sucevei, însă pe hotarul nostru, se află, iar la poala unei ridicături de deal, târguşorul Burdijenii. Pe lângă meritul de a fi un loc istoric, Iţcanii, deşi pământ austriac, aveau avantajul de a adăposti, în localul gării, pe lângă vama austriacă, şi pe cea română”.
Mihai Eminescu a luat atitudine în Curierul de Iaşi asupra influenţei austriece asupra Mitropoliei din Suceava, cea mai importantă şi ,,cea mai însemnată în Orient prin spiritul ei”. El scrie în 1876: ,,Şi nu mai arde candela vecinică la capul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Ştefan Voievod. Biserica lui Alexandru cel Bun în Suceava stă de 80 de ani în ruină; iar Mitropolia Sucevei cu moaştele Sf. Ioan cine se-ngrijeşte de ea?… Singură Mitropolia Moldovei şi a Sucevei e ab antiquo suverană, neatârnată de nici o patriarhie; acestei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei se datoreşte introducerea limbei române în biserică şi stat, ea este mama neamului românesc”.

Poetul se pronunţă în problematica legată de încercările de romano-catolicizare din Bucovina şi de averile întinse pe care le poseda aceasta: „Se ştie, când e vorba de cauza confesională în Bucovina, pe ai cărei agitatori unii îi combat şi blamează, se ştie că nu e decât cauza avariilor naţiunii româneşti din Bucovina, că naţiunea, sub numele de confesiune, e proprietară de drept a unor averi întinse, că confesiunea e garanţia dreptului şi numele în care te baţi…”.
Mihai Eminescu şi-a dat seama de marea importanţă pe care o are biserica strămoşească asupra menţinerii spiritului naţional, a limbii române şi obiceiurilor poporului român, în condiţiile de ocupaţie străină.
Dar, cel mai mult, a dorit să vadă ruinele cetăţii lui Ştefan cel Mare, acum în ruine, martore a atâtor momente din istoria Moldovei, pe care poetul o evocă în poemul Ştefan cel Mare:
,,Suisem noaptea la Suceava;
Pe ziduri vechi; cetatea unde-i?
Cum trece-n lume toată slava
Trecu-Sic tranzit gloria mundi!”
Pe zidurile groase ale cetăţii, aflate în ruină, poetul vede umbrele mustrătoare a falnicilor domnitori:
Dragoş Vodă cel bătrân
Pe Moldova e stăpân
Şi dormind cu toată slava
Şade-n scaun la Suceava.
La Suceava lăudată,
Cea cu zid înconjurată,
Zid de piatră nalt şi gros,
Că pe el merg cinci pe jos!”
La dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare de la Iaşi (la Suceava nu era posibil ridicarea unei statui), Eminescu scria:
,,Tu, ale cărui raze ajung până la noi ca şi acelea ale unui soare ce de mult s-a stins, dar a cărui lumină călătoreşte încă mii de ani prin univers după stingerea lui; tu, care însuşi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s-asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate…”
(Articol din Timpul din 18 iunie 1883).
Astăzi, la 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, se găsesc pretutindeni dovezi ale trecerii poetului pe aceste meleaguri. Multe busturi s-au ridicat în memoria poetului, multe instituţii de cultură poartă numele poetului, o serie de străzi se numesc ,,Mihai Eminescu”.
Primul bust al poetului s-a dezvelit la Mănăstirea Putna. Cercul studenţesc ,,Arboroasa 1926” a ridicat un bust lui Eminescu în curtea mănăstirii Putna, pe soclul căruia se află inscripţia ,,În amintirea primului Congres studenţesc şi a primei serbări a românilor de pretutindeni ce a avut loc în 1871 la mormântul lui Ştefan Voievod, prin îndemnul lui M. Eminescu, ridicându-se acest monument din iniţiativa Cercului Studenţesc Arboroasa 1926” – ,,Mihai Eminescu-1850-1889”. Bustul este din bronz şi este realizat de sculptorul Oscar Hann.
În ziua de 14 iulie 1902, are loc o sărbătoare cu prilejul dezvelirii bustului poetului Mihai Eminescu din localitatea Dumbrăveni (jud. Suceava), bust executat din bronz de sculptorul Oscar Spaethe şi instalat pe un soclu de piatră.
Moşierul Leon Ghika a subvenţionat ridicarea acestui monument, mai ales că el susţinea că poetul s-a născut la Dumbrăveni. Pe soclu au fost inscripţionate cuvintele: ,,Aici s-a născut Mihai Eminescu – 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889” şi ultima strofă din poezia ,,Valurile, vânturile”.
Amplasat în faţa conacului lui Leon Ghika, bustul s-a menţinut până la începutul celui de-al doilea război mondial, când a fost adăpostit în gospodăria lui Petrache Andruşcă, apoi a fost transportat la Botoşani de unde a dispărut.
Astăzi, la Dumbrăveni, în faţa şcolii s-a amplasat un bust realizat de sculptorul botoşănean Marcel Mănăstireanu, în anul 2007.
La Câmpulung- Moldovenesc s-a dezvelit un bust din bronz, realizat de sculptorul Ion-Iulian Murnu. Pe soclu este inscripţionată o strofă din poezia ,,La Bucovina”.
Toate acestea, sunt o dovadă de adâncă preţuire acordată poetului Mihai Eminescu, care îşi are rădăcinile, prin bunicii şi străbunicii săi, pe aceste meleaguri încărcate de istorie.

Articol scris de: Nicolae IOSUB / 11 Mai 2010

Sursa:

Publicat de I.Ţurcanu


26 dec. 2013

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XV): MIHAI EMINESCU LA SUCEAVA

  Partea I.

   Suceava este o zonă a Moldovei de care Mihai Eminescu a fost strâns legat prin oamenii pe care i-a cunoscut şi prin locurile pe unde a trecut.
Din această cauză, o serie de autori acreditează ideea că Mihai Eminescu a fost bucovinean prin naştere şi formaţie, bazându-se pe afirmaţia poetului dintr-un manuscris: „Eu sunt născut în Bucovina. Tatăl meu este bucovinean”.
Aceste afirmaţii ale poetului au făcut pe Nicolae Cârlan ca să spună, în cartea sa, „Mihai Eminescu în context bucovinean”, carte apărută în anul 2000 la „Fundaţia Culturală a Bucovinei”, că: „Deşi s-a născut şi o parte din copilărie şi-a petrecut-o în Moldova, la Botoşani şi Ipoteşti, se poate spune, fără riscul de a greşi, că leagănul formaţiei moral – spirituale a lui Eminescu rămâne Bucovina, unde, la Cernăuţi, a absolvit şcoala primară şi a urmat, fără a le fi încheiat, cursurile obergimnaziului…
Când Eminescu se desprinde de Bucovina, se poate afirma cu certitudine că, cel puţin din punct de vedere al caracterului uman, dar nu mai puţin din acela al orizontului de simţire şi gândire, temeliile viitoarei personalităţi erau deja închegate”.
Nu contestăm rolul şcolii de la Cernăuţi în formarea gândirii lui Eminescu, dar credem că aceste afirmaţii sunt mult exagerate. În acel manuscris, Eminescu făcea afirmaţia că este bucovinean, mai mult din punct de vedere afectiv, Bucovina, provincie românească sub ocupaţie austriacă preocupând în cel mai înalt grad pe poet, el dorind şi prin acest lucru să afirme, încă odată, apartenenţa românească a acestei provincii încărcate de istorie, aflată sub ocupaţie străină.
De altfel, şi Serbarea de la Putna din 1871, idee ce a plecat de la el, avea ca scop de a trezi în românii bucovineni şi, nu numai, a ideii de apartenenţă la spaţiul românesc, Ştefan cel Mare fiind simbolul luptei lor pentru unitate şi independenţă naţională.
În Bucovina, Mihai Eminescu, nu a locuit efectiv decât patru ani, când şi-a făcut cele două clase primare şi două gimnaziale (vacanţele le petrecea la Ipoteşti) şi apoi perioade mai mici, cu intermitenţă, când încerca să-şi continue studiile, încercări soldate cu eşecuri. Eminescu nu a iubit şcoala de la Cernăuţi, fiind adus aici de multe ori împotriva voinţei lui, metodele de predare fiind greoaie şi neagreate de elevi, aparţinând unui sistem străin de tradiţia românească.
Cu toate acestea, Mihai Eminescu şi-a făcut, la şcolile din Cernăuţi, cei mai apropiaţi şi mai credincioşi prieteni ai săi, pe care i-a apreciat şi stimat toată viaţa lui. Cu mulţi dintre ei a continuat studiile la Viena.
Putem remarca aici pe: T.V. Ştefanelli, Samuil Isopescu, Chibici-Revneanu Alexandru, Pamfil Dan, Burlă Vasile, Bumbac Ion şi Bumbac Vasile, Cocinschi Ioan, Dracinschi Ştefan, Grigoroviţă Mihai, Morariu Vasile, Luţia Ilie şi Luţia Ioan, Ştefureac Ştefan şi alţii.
În perioada studiilor la Cernăuţi şi a studenţiei sale la Viena, Bucovina, din care făcea parte şi actualul judeţ Suceava, aparţinea din 1775 de Imperiul Austro-Ungar.
Mihai Eminescu avea o afinitate deosebită pentru meleagurile bucovinene şi pentru faptul că de pe aceste meleaguri, satul Călineştii lui Cuparencu, se trăgea şi tatăl său, Gheorghe Eminovici. Aici, la Călineşti, au trăit străbunicii poetului - Petrea şi Agafia Iminovici - bunicii poetului - Vasile şi Ioana Iminovici. Este posibil ca, măcar odată, Mihai Eminescu să fi vizitat, împreună cu tatăl său, pe bunicii săi din satul Călineşti.
Tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, a învăţat trei clase de carte la Suceava, cu dascălul Ioniţă, după care părăseşte de timpuriu satul natal, Călineştii, înainte de 1834. Trece graniţa în Moldova şi se stabileşte la Dumbrăveni, pe moşia boierului Costache Balş, la început ca scriitor de cancelarie al baronului Mustaţă, care luase Dumbrăvenii în arendă, şi apoi ca administrator, până în anul 1848, an când cumpără moşia de la Ipoteşti.
Primul popas al poetului pe meleaguri sucevene a fost în anul 1863. În luna decembrie 1863, Mihai Eminescu merge la Cernăuţi pentru a-şi ridica ,,Testimoniul” cu situaţia lui la învăţătură, eliberat de direcţia liceului german din Cernăuţi, cu nr.17, semnat de directorul Ştefan Wolf, act necesar pentru a se putea înscrie la Gimnaziul din Botoşani. La întoarcere călătoreşte împreună cu Vasile Bumbac din Costâna, în casa căruia este găzduit Mihai.
După ce ajunge la Ipoteşti, Mihai Eminescu trimite o scrisoare de mulţumire lui Vasile Bumbac în care spune: ,,Stimate Bădiţă Basileus, îţi mulţumesc din suflet pentru găzduire şi cele IV caiete. Acolo e toată Bukovina! Ele sunt hrana mea de toate zilele. Sărbători cu bine şi cu sănătate de la al Dumitale supus M. Emi. Decb. 863″.
În perioada 1875-1882, cumnatul poetului – profesorul Ion Drogli - căsătorit cu Aglaia, este numit inspector districtual peste Suceava şi Câmpulung- Moldovenesc şi a locuit în Suceava, unde poetul a făcut mai multe vizite.
În urma unei vizite se întâlneşte şi cu Vasile Bumbac, care îi propune să vină să predea la Liceul din Suceava. Întors la Iaşi, Eminescu îi trimite o scrisoare în care explică că nu poate veni la Suceava şi motivele acestui refuz:
,,…întors la masa mea, am stat şi am chibzuit bine: Nu, nu pot, pentru că eu nu pot!…
Nu mă interesează de un Ioniţă…Nu cunosc un astfel de Ioniţă Bumbac!
Şi apoi alt motiv este că niciodată nu voi accepta să fiu inspectat de unul ca Drogli…
Distinse mulţumiri pentru găzduire şi frăţie, al Dumitale Eminescu, 29 Sept. ’875”.
Această vizită şi scrisoarea survin după ce Mihai Eminescu este destituit din postul de revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui şi rămâne fără slujbă şi fără mijloace de existenţă. Se observă din scrisoare că relaţiile sale cu Ioan Drogli nu erau dintre cele mai bune, el neacceptând să fie inspectat şi controlat de cumnatul său.
Aceste două scrisori au fost găsite la Doamna V. Popovici, soţia profesorului din Suceava, E. Popovici şi au fost publicate de N. Moscaliuc în revista Septentrion, Suceava, nr.1 din 30 iunie 1990, p.7.
Aceste două scrisori sunt interesante şi prin faptul că aflăm din ele două semnături diferite ale poetului, cea de la vârsta de 13 ani şi una din semnăturile din timpul maturităţii sale, cea cu fundiţă mică.

Articol scris de: Nicolae IOSUB / 11 Mai 2010

Sursa: 

Publicat de I.Ţurcanu


24 dec. 2013

În ajun de Crăciun


   Suntem în Ajunul Crăciunului,
o sărbătoare a sărbătorilor, ce ne adună pe toţi pentru a anunţa naşterea lui Iisus, iar atmosfera magică se simte din plin!! Centrul Academic Internaţional Eminescu este deja îmbrăcat în haine de sărbătoare, brad împodobit, luminiţe colorate pe geam, ghirlande din hârtie colorată confecţionate cu ajutorul cititorilor... toate sunt ca într-un vis! În această zi minunată, ne-a vizitat ansamblul vocal din clasa a V-a "A" al Gimnaziului nr. 31, împreună cu profesoara de educaţie muzicală, dna Samoveanu Tatiana, dar şi cei mai fideli vizitatori şi prieteni ai noştri, grupa nr. 14 a Grădiniţei nr. 40, împreună cu doamnele Purici Stela şi Vasilache Tatiana. De asemenea, am fost vizitaţi de Arina Roşca, studentă a facultăţii de jurnalism (ULIM), practicantă la Literatura şi Arta, săptămânal al sciitorilor din Republica Moldova!Copiii cât şi elevii s-au pregătit temeinic pentru acest
eveniment cu cât mai multe şi mai frumoase poezii şi colinde! Într-o atmosferă de pace şi căldură aceştia au fost primiţi de către dna Chirilă Maria, moderatoarea acestei întâlniri. A răsunat pentru început piesa Ajunul de Maria Mocanu, urmând povestea bradului spusă cu o intonaţie deosebită de dna Chirilă, care i-a fascinat pe copii. Aceştia, la rândul lor, ne-au colindat, ne-au spus ghicitori, au cântat şi ne-au umplut inima de bucurie cu spiritul lor tânăr şi vesel! Glasurile
frumoase ale ansamblului vocal au răsunat duios anunţând astfel naşterea lui Iisus cel trimis de Dumnezeu să mîntuiască oamenii de păcate, ură şi invidie. Iar noi, cu gratitudine, i-am delectat cu piesa Colindul mare de Maria Mocanu.
Tuturor i s-a implementat, acel zâmbet pe buze, ce descrie imensitatea bucuriei lăuntrice pe care o reflectă Crăciunul. Fără nici o amplificare a vreunui aspect aduc la cunoştinţă implicarea emoţională a fiecăruia dintre noi, formând astfel o legătură între membrii Centrului Academic Eminescu şi colindătorii noştri dragi! La sfârşitul evenimentului, cu toţii am ascultat Colind pentru Eminescu de Maria Mocanu, urmând ca dna Elena Dabija, să le mulţumească pentru prezenţă şi să le aducă daruri dulci! Aceasă întâlnire este o dovadă că Centrul Academic Eminescu nu duce lipsă de cititori iar asta ne motivează. Nu ne rămâne decât să fim convinşi şi să îmbrăţişăm Crăciunul în splendoarea lui spre a vesti naşterea Mântuitorului, mai curaţi, mai buni şi mai iertători! Le muţumim pentru vizită, pentru urările de bine!


Centrul Academic Internaţional Eminescu vă îndeamnă să păstraţi gândurile bune şi frumuseţea sufletului ce străluceşte în fiecare dintre noi. Fie ca Sărbătorile de iarnă, cu zvon de cîntece şi clopoţei, să aducă fericire, sănătate şi împlinire!

Crăciun fericit!!!




Publicat de I.Ţurcanu


23 dec. 2013

Magia colindelor!

Crăciunul este un moment unic în care uităm de griji şi ne încălzim sufletele cu iubire şi bucurie. Crăciunul ne face să fim mai altruişti, să oferim iubire şi mici surprize persoanelor care ne fac viaţa mai frumoasă. Ne simţim mai buni, mai liniştiţi, mai frumoşi pentru că primim şi dăruim iubire.
În această zi frumoasă de decembrie, Centrul Academic Internaţional Eminescu a deschis cu drag uşa primilor colindători!!
 Clasa a 6-a “D” a Liceului Teoretic „ Mihai Eminescu ” împreună cu d-na Aculina Golovatenco ne-au încântat cu practicile tradiţionale ale sărbătorilor de iarnă moştenite din cele mai vechi timpuri, şi anume, colinde de Crăciun!
Colindul este o nepreţuită zestre spirituală, pe care o moştenim din moşi-strămoşi. El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este şi bun, pentru că această veste are menirea să slujească vieţii, să aducă atâta bine în lume şi între oameni. Din vremuri vechi, colindele,
datinile şi obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevarată şcoală de virtuţi morale, întărind simţămintele de fraţietate şi de bună înţelegere. Colindele ne înalţă sufleteşte, ne înnoiesc făptura interioară, ne apropie unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători, mai credincioşi, într-un cuvânt ne picură în suflete acea linişte şi acel echilibru moral ce ne este atât de necesar în călătoria vieţii.
Pentru nespusa bucurie pe care ne-au transmis-o prin acele frumoase colinde, elevii au fost răsplătiţi cu dulciuri! În această perioadă să oferim în dar un gând frumos celor dragi, amintindu-le cât de mult înseamnă ei pentru noi!


Aşteptăm cu drag colindători plini de voie bună, veselie şi urări de bine!!!

Publicat de I.Ţurcanu

19 dec. 2013

Lada comorilor eminesciene

Lungu Eugen (1 octombrie 1949, comuna Hăsnăşenii Mari, judetul Bălţi) critic si istoric literar, de asemenea, publicist, editor.
După studiile liceale terminate în 1966 la Liceul "Mihai Eminescu" din oraşul Bălţi, a absolvit în 1975 Facultatea de Litere a Universităţii din Chişinău.
Debutul editorial are loc în revista "Tinerimea Moldovei"  cu adnotări critice la ediţia Mihai Eminescu - Opere (3 volume), publicată la Editura „Literatura artistică" din Chişinău.
Colaborează cu articole de critică literară şi de opinie la reviste din Republica Moldova: "Basarabia", "Columna", "Noi", "Suplimentul literar al ziarului «Sfatul Ţării»", "Contrafort", "Semn", "Literatura
şi Arta", "Sud-Est", "Tinerimea Moldovei", "Observatorul", "Generaţia" şi din Romania: "Caiete critice", "Vatra" s.a. Este prezent şi în paginile revistei "Lumina" (Panciova, Iugoslavia).
A publicat prefeţe, articole de critică literară, studii şi eseuri în numeroase volume apărute la edituri din Chişinău. A
îngrijit volumul Poeţi de pe vremea lui Eminescu (Ed. Literatura artistică, 1990; editia a ll-a Ed. Cartier. 1999) şi a alcătuit antologia de poezie Portret de grup. O altă imagine a poeziei basarabene (Ed. Arc. 1995), volum premiat la Festivalul internaţional de poezie tânară de la Chişinău (1995) de către Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România - ASPRO.
În prezent autorul este redactor-şef al editurii "Arc" din Chişinău.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. 


Lada comorii

    „Cu perdelele lăsate, / şed la masa mea de brad” , scrie Eminescu în poezia „Singurătate”. O masă de brad, un scaun nevopsit, tot de brad, o maşină de fiert cafea şi cărţi. Multe cărţi. E cam tot ce îşi amintesc prietenii şi biografii când descriu camera în care locuia poetul. Un timp, pe când era student, cărţile stăteau înşirate pur şi simplu pe jos, apoi le-a adunat în cufere sau lăzi, mici biblioteci ambulante. Visa mereu la un dulap în care să le rânduiască după ştiinţa sa. A fost un moment când chiar a făcut măsurări savante încercând să vadă dacă această jinduită mobilă ar fi încăput în îngustul spaţiu al camerei, dar dulapul cu pricina nu a mai fost procurat niciodată. Aşa că lada: aceeaşi  sau mereu altele? – i-a fost şi bibliotecă şi „seif” pentru multele sale manuscrise. Se vede că avea dimensiuni impunătoare din moment ce unii contemporani ai poetului îi spuneau chiar „lădoi”. Ei bine, acest „lădoi” a fost un timp cel mai mare mister al literaturii române. Se ştie că poetul peregrina de la gazdă la gazdă şi din oraş în oraş doar împreună cu lada la care ţinea ca la o comoară. Ea înmagazina „laboratorul” poetului, adică o mulţime de manuscrise, care includeau poeme, puţine finalizate, foarte multe încă în ciornă. După cum o va adeveri viitorul, interiorul lăzii aduna un adevărat tezaur. Când Eminescu se va îmbolnăvi, lada se va păstra un timp la criticul literar Titu Maiorescu, omul care îi va publica primul dar şi ultimul volum apărut în timpul vieţii poetului. În 1888, Eminescu îşi revine, sau i se părea doar ca îşi revenise, după o boală năprasnică şi-i cere criticului, printr-o scrisoare, ca acesta să-i restituie lada. Prudent, Maiorescu o păstrează la el: sănătatea poetului era încă şubredă.
   La 25 ianuarie 1902, deci după moartea poetului, Maiorescu depune lada la Biblioteca Academiei Române. Legenda spune că discreţia criticului a fost pilduitoare – dintr-o delicateţe specifică atât omului cât şi veacului, primul editor promotor al lui Eminescu nu încerca să răvăşească interiorul orfanului cufăr. De aici încolo încep adevăratele aventuri ale vestitei lăzi,  istorii nu mai puţin spectaculoase decât cele relatate în „istoria comorii” de Stevenson.
Odată deschisă, în ladă au fost găsite 44 de caiete, unele confecţionate chiar de mâna poetului, pline cu însemnări. Notaţiile erau diferite: unele conţineau umile liste cu datorii băneşti pe care Eminescu le făcea destul de frecvent, altele prezentau banale liste cu lenjeria dată la spălat. Sau alte nimicuri cotidiene. Alături de acestă rutină a vieţii, cercetătorii au descoperit însă şi  cugetări profunde ale scriitorului Eminescu şi unele dintre cele mai frumoase versuri ale sale care îl arătau un vizionar, calitate ce se desprindea mai puţin  din poeziile antume (cele publicate în timpul vieţii poetului). Cercetătorii acestor caiete, tot ei şi editori, au scos în anii care au urmat mai multe cărţi care întruneau acele poeme descoperite în caiete. Astfel, la opera eminesciană s-a adăugat unul din cele mai importante compartimente ale ei: postumele, adică poeziile date publicităţii după ce autorul s-a stins din viaţă.
   Apariţia postumelor a declanşat un scandal literar. În timp ce marele istoric Nicolae Iorga argumenta că pentru noi prezintă interes orice rând scris de Eminescu, alte personalităţi ale culturii române (printre care criticul literar Garabet Ibrăileanu şi poetul Alexandru Vlahuţă) considerau că în felul acesta se produsese o nelegiuire faţă de poet. Se încalcă astfel dorinţa autorului ca aceste crâmpeie de gând să rămână în manuscris. În timp, părtaşii postumelor au învins în mult prelungita dispută. ( Se ştie că poetul, foarte exigent cu creaţia sa, a ezitat mereu să facă publice scrierile la care migălea în „laborator”, deşi acestea nu erau cu nimic mai prejos de ceea ce încredinţase chiar el tiparului). În 1967, criticul Ion Negoiţescu demonstra tuturor (volumul „Poezia lui Eminescu”), fără drept de apel, că adevărata gândire eminesciană se conţine în postume. E un adevăr de care astăzi nu se mai îndoieşte nimeni. În felul acesta, tezaurul donat de Maiorescu i se redă întreaga strălucire.
   O altă aventură legată de comoara depozitată în ladă o începea filozoful şi eminescologul Constantin Noica. El a făcut nenumărate demersuri, adresate instanţelor de stat şi culturale din România ceauşistă, în care propunea facsmiliarea manuscriselor ( copierea la aparate xerox şi apoi chiar editarea caietelor eminesciene). În felul acesta, argumenta el, s-ar feri de uzură originalele care, Doamne fereşte!, ar putea să şi dispară într-un accident banal, dar s-ar mări şi numărul cercetătorilor care au acces la ele. Chestie care s-a şi făcut într-un târziu, se pare după moartea filozofului. Ca şi Iorga altădată, el aducea exemplul germanilor, care nu s-au sfiit să facsimileze chiar şi caietele de şcoală ale elevului Ghoete. În felul acesta se reda acea recoltă de „gânduri şi frumuseţi” cuprinse în manuscris. Părea că adâncurile lăzii au fost explorate pe deplin şi că lemnul cariat al vechiului „depozit” nu ne mai poate oferi nici o surpriză. Dar iată că ultimul mare editor al lui Eminescu – Petru Creţia – scotea din ea încă 24 de inedite (poeme nepublicate vreodată) ale poetului! Şi asta se va întâmpla chiar sub ochii noştri, cu un deceniu şi ceva în urmă.
   Descoperirile secolului XX nu se încheiau aici. În anul, 2000, când adoratorii poetului aveau convingerea că nici un rând de Eminescu nu a mai rămas necontabilizat, cercetat şi tipărit, Editura Polirom din Iaşi ne uimea cu un întreg volum de inedite din corespondenţa eminesciană. Cartea adăuga, la cele câteva zeci de scrisori provenite din faimoasa ladă, alte zeci de scrisori adresate fie de poet iubitei sale Veronica Micle, fie de Veronica poetului. Nici un cercetător literar nu a bănuit existenţa acestui bloc epistolar, surpriza fiind de-a dreptul şocantă pentru biografii poetului. Păstrate discret de urmaşii Veronicăi, scrisorile au fost ţinute un timp, ca nişte adevărate hârtii de valoare, într-o bancă elveţiană, apoi au fost transportate peste ocean,  unde au stat tăinuite într-o altă bancă, de această dată americană. Publicarea lor este un semn bun că şirul suprizelor s-ar putea să nu se încheie aici şi că trecutul se poate deschide spre noi prin alte pagini necunoscute din moştenirea eminesciană. În rândurile sale testamentare, ilustrul eminescolog Petru Creţia ne avertizează că studierea manuscriselor eminesciene, inclusiv ale celor din bine cunoscuta ladă, nu s-a încheiat încă.
Eugen Lungu


Sursa:
Revista Amic. – 2005.- Nr 1. – P. 2-3



10 dec. 2013

ÎNTÂLNIRE CU SCRIITOAREA VALERIA DASCĂL

Acum câteva zile, am avut bucuria de a o cunoaște pe doamna scriitoare Valeria Dascăl, o persoană cu totul deosebită, care ne-a impresionat printr-o admirabilă prezență de spirit, purtând cu noi, elevii, o conversație amicală, ca de la egal la egal. Este unul dintre cele mai plăcute lucruri: să interacționezi cu oameni care să-ți fie dragi de la prima vedere, să comunici fără să fii judecător sau condamnat.
Valeria Dascăl a reușit într-un foarte scurt interval de timp să construiască între domnia sa și auditoriu o punte de încredere și credibilitate. Este, probabil, cel mai important aspect al conversației, pe masură ce avansăm în viață. Cred că le este pe măsură doar celor care îşi doresc cu adevărat şi care își fac timp pentru a discuta și a se descoperi unii pe alţii.
Am observat că doamna Valeria Dascăl știe să asculte, că deține arta de a sesiza intenția lăuntrică a mesajului ce i se adresează. Acest fapt presupune să poţi găsi, în mod automat, răspunsuri veridice, să faci diferența între iluzie și realitate. Nu în ultimul rând, presupune să ştii a pune corect întrebări. După cum ni s-a destăinuit chiar dumneaei, este o fire comunicabilă, ce de-a lungul timpului a cunoscut oameni și povești. Atunci când afli istoria cuiva, îi vezi sufletul.
M-am întrebat, cum este posibil ca această doamnă să deschidă atâtea inimi, să le facă să-și spună păsul, atât ei, cât și întregii lumi. Apoi am înțeles. Cheia este propria sinceritate: ca să poți vedea ochii cuiva, trebuie să-l lași să te privească. Prin urmare, ca să faci o persoană să-şi dezvăluie trăirile, este necesar, în primul rând, să o asculți cu toată fiinţa ta, iar, în al doilea rând, să-i poți vorbi despre tine.
După ce ne-a istorisit amănunte din viaţa sa, parcă ne-a cuprins o vrajă, dorind să spunem și noi câte ceva, sa împărtăşim câte ceva din propriul EU. Un moment cu totul surprinzător a fost, când colega noastră, și ea Valeria, ne-a mărturisit că, atunci când i s-a dat numele, bunica ei, cea care i l-a ales, a fost inspirată de numele Valeriei Dascăl. Putem, astfel, înțelege cât confort și căldură emană asemenea persoană asupra celor din jur.
Sunt curioase căile sorții, felul în care cunoaștem anumiți oameni la un anumit timp, cum momentul vine aidoma unei revelații. Semnificația numelui Valeria are o conotație pozitivă, cea dă putere și curaj. De fapt, cred că sunt întocmai calitățile ce le caracterizează pe cele două Valerii, atât de diferite la prima vedere.
Consider că întâlnirea noastră a reușit, inclusiv datorită priceperii doamnei Valeria Dascăl de a-și alege invitații: faptul că nu s-a ambiționat să invite un public numeros, aparținând unor medii diferite, că a ţinut cont de vârsta noastră şi că nu a făcut-o din obligație. Atmosfera comunicării noastre a fost lejeră, agreabilă şi constructivă. Doamna Valeria Dascăl a știut să ne asculte, s-a bucurat să ne povestească unele subiecte ale lucrărilor sale, să ne captiveze cu episoade din viaţa sa, unele mai vesele, altele mai triste, facându-ne să retrăim emoţiile pe care le-a simțit dânsa cândva. Ne-a relatat unele istorisiri despre familia sa, despre parinți și patrie, considerând că acestea sunt cele mai de preț valori ale omului.
Întâlnirea ne-a suscitat interesul pentru cărțile scriitoarei Valeria Dascăl. Vrem să aflăm încă ceva despre viziunea sa asupra vieții și a realității, despre treptele timpului, despre interferenţele nebănuite ale unor fenomene, aparent fără intersecţii. Sperăm că vom regăsi sinceritatea cuvintelor domniei sale și în lucrări, care promit a fi ceva valoros.
                                                                                         Ana-Maria OSADCI,clasa a X-a A,
Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, mun. Chişinău

6 dec. 2013

O carte despre istoria comunismului

Priestland, David. Steagul roşu. O istorie
 a comunismului/
David Priestland. - Bucureşti: Litera Internaţional,
2012. - 800 p.
Recent fondul de documente a Centrului Eminescu s-a completat cu mai multe cărţi de istorie. Printre cărţile achziţionate se evidenţiază volumul Steagul roşu, autor David Priestland, care este o lucrare vastă, cât de vast poate fi un volum de 800 de pagini, dedicat istoriei comunismului și a explicării acestui curent politic care s-a ciocnit violent pe la începuturile sale cu nazismul și mai apoi cu capitalismul, dușmanul său ideologic declarat.
David Priestland, profesor de istorie la Oxford, ne oferă cea mai amplă şi mai completă trecere în revistă a comunismului, de la originile în timpul Revoluției Franceze până la dominația din secolul XX. Nu lipseşte nici un personaj şi nici un eveniment important, de la Marx, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen la Che Guevara, Fidel Castro, Tito, Ceauşescu și Gorbaciov. Autorul nu merge însă pe cărări bătute, ci reuşeşte să descopere amănunte inedite în biografii sau evenimente care au influenţat deciziile acestor oameni. Caracterul lui Stalin, de exemplu, este descris perfect de petrecerile pe care le organiza la dacea lui de lângă Moscova, unde oaspeţii – ei înşişi conducători de teama cărora tremurau milioane de oameni – erau umiliţi şi batjocoriţi.
Cu toate că este o carte de istorie, Steagul roşu este neaşteptat de actuală. Dincolo de înșiruirea cronologică a faptelor, autorul identifică tipare, relaţii cauză–efect şi mecanisme care te fac, după ce citeşti cartea, să rămâi pe gânduri ori de câte ori te uiţi la un buletin de ştiri sau deschizi un ziar. Nu poţi să nu te întrebi în ce măsură comentatorii crizei financiare actuale cunosc avertismentele privind pericolul împrumutării la băncile occidentale, lansate de... Stalin, în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, când a refuzat Planul Marshall.
Ne-am obişnuit să vorbim despre prăbuşirea comunismului ca despre o dispariţie, iar David Priestland ne aminteşte că lucrurile nu stau deloc aşa. Comunismul s-a prăbuşit practic doar în URSS şi în partea europeană a blocului sovietic, dar supravieţuieşte în formă radicală în Coreea de Nord, şi-a găsit stabilitatea în Cuba, iar în China a descoperit o neașteptată reţetă de succes. În actuala perioadă de incertitudine economică, în care este tot mai evident că nici capitalismul liberal nu oferă soluţiile dorite, nu trebuie să uităm că necunoaşterea istoriei ne condamnă la repetarea ei.
David Priestland urmărește atent și cât se poate de detaliat evoluția comunismului în foarte multe țări, oferind detalii despre implicațiile pe care le-a avut în viața oamenilor din societățile comuniste, atât economice, cât și culturale. Studiul este extrem de interesant pentru că ține pasul cu marile personalități marcante ale comunismului, începând cu Marx și Lenin și terminând cu Stalin, Mao sau Pol Pot și redă cititorului modul în care aceștia și-au format gândirea, încercând să explice de ce și ce i-a împins pe acești lideri să comită masacre în numele revoluției comuniste.
Vă invităm să lecturaţi această carte captivantă!

3 dec. 2013

Valeria Florea-Dascăl şi dragostea sa faţă de CUVÂNT

 Valeria Florea-Dascăl născută la 5 septembrie 1953 în satul Chiperceni, jud. Orhei este jurnalistă şi scriitoare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova cu diplomă de eminenţă. A activat peste douăzeci de ani la Televiziunea de Stat a Republicii Moldova, bucurându-se de un succes deosebit ca autoare şi moderatoarea emisiunii "Schiţele Valeriei Dascăl". A iniţiat şi a susţinut pe parcursul a câţiva ani rubrica Jurnal Vienez în săptămânalul Literatura şi arta.
A editat volumele de proză: Brad frumos cu amintiri (2003), Desertul amar (2005), Antisomn (2005), Iertare în stare de ploaie (2006), Arde gheaţa de pe gură (2009), Femeia de la picioarele bărbatului meu (2010), A fi şi a iubi (2012).

De foarte mult timp echipa Centrului Eminescu îşi dorea o întâlnire cu scriitoarea Valeria Dascăl. A rămas în memoria noastră prin emisiunile "Schiţele Valeriei Dascăl", în care erau abordate probleme de mare sensibilitate şi profunzime, care nu te lăsau indiferent. Ne-am dorit mult această întâlnire pentru a-i face cunoscuţi cu această doamnă deosebită pe tinerii noştri cititori. Pe 27 noiembrie, în incinta Centrului Academic Internaţional Mihai Eminescu, a avut loc întâlnirea mult dorită cu genericul: „Valeria Florea-Dascăl şi dragostea sa faţă de CUVÂNT”!
Valeria Florea-Dascăl  s-a dovedit a fi, din prima clipă, o persoană plină de viaţă, o doamnă iubitoare de frumos şi de artă! Elevii clasei a X-a, a L.T „Nicolae Iorga”, însoţiţi de diriginta Vozian Viorica şi şefa bibliotecii Stamatin Eugenia, au avut deosebita plăcere de-a fi prezenţi la această întâlnire! Cu emoţii şi cu gândul la ce-ar putea să le spună, Valeria Florea-Dascăl, le-a povestit acestora despre copilărie şi anii de şcoală, despre satul natal şi despre oamenii frumoşi la chip şi la suflet de acolo. Apoi, le-a povestit, cu entuziasm despre prima zi de lucru, după finisarea studiilor la Universitatea de Stat din Chişinău, specialitatea: filolog-jurnalist. Cu mare drag le-a vorbit despre cel aproape un sfert de veac, petrecut la Televiziunea Moldovei, în cadrul căreia a realizat emisiuni la rubricile: Memoria anilor de foc, Puncte de vedere, Clubul tinerei familii, Lumea în viziunea copiilor, La izvorul melodiilor, Pe un picior de plai, La careu, cât şi despre cum s-a impus precumpănitor prin emisiunea de autor, Schiţele Valeriei Dascăl.
Iubind, gândurile scriitoarei au căpătat profunzime şi strălucire în cartea „Ecoul dragostei dintâi”. La îndemnul inimii, doamna Florea-Dascăl, le-a vorbit elevilor despre fiorul dragostei, despre minunatul sentiment, despre importanţa sincerităţii şi clarităţii gândurilor!
Amintindu-şi de anul 1999, când împreună cu familia sa, a plecat într-o misiune diplomatică în Austria, le-a relatat cum a realizat un şir de emisiuni la rubrica Eseuri vieneze, cum a scris Jurnalul vienez, din care a publicat în săptămânalul „Literatura şi arta”. După cum menţiona însăşi sciitoarea: „Astăzi ficţiunea este în vogă. Eu însă am fost şi am rămas adeptul reprezentării, care îşi are corespondent în realitate, fiindcă e mai credibilă şi mai sufletească. În fine, scrii despre ceea ce ţi-e mai aproape şi nu rareori cuvântul se cere, se rupe din tine ca pruncul din mamă la timpu-i sorocul... ” Drept dovadă acestor cuvinte, stau cărţile: Iertarea în straie de ploaie, Arde gheaţa de pe gură, Desertul amar, Femeia de la picioarele bărbatului meu, Brad frumos cu amintiri, Antisomn, A fi şi a iubi...
Cel mai recent volum, „Comorile Neamului”, este despre cunoaşterea istoriei neamului, de pe linia mamei sale, Parascovia Şatravca, în căsătorie Florea.
Valeria Florea-Dascăl este scriitoarea care cultivă cu dezinvoltură proza, cu gânduri sincere, încărcate de profunzimi etice şi sentimentale, pledând pentru simplitatea limbajului afectiv, pentru graţia imagistică şi rafinamentul expresiei.
Centrul Academic Internaţional Eminescu îşi exprimă gratitudinea faţă de doamna Florea-Dascăl pentru că ne-a onorat cu prezenţa, pentru întâlnirea de suflet ce-a avut loc, cât şi pentru faptul că ne-a lăsat să-i descoperim splendoarea gândirii!
O aşteptăm cu mult drag şi la altă întâlnire!
 I. Ţurcanu, bibliotecar

2 dec. 2013

Ionel Căpiţă şi dangătul inimii sale!


Ionel Căpiţă, născut pe 1 iunie 1949, se trage din familie de vrednici ţărani români, mama – Agripina, tata – Ioan, din comuna Şirăuţi pe Prut, plasa Lipcani, judeţul Hotin (azi raionul Briceni). Scrie versuri din anii de şcoală. Poeziile sale au un caracter meditativ, sunt marcate de lirism de factură rustică, pe linia lui G. Coşbuc sau O. Doga, cu unele inflexiuni bacoviene. Nu vom găsi în creaţia lui Ionel Căpiţă nimic fals, „tras de păr”, ticluit sau lucrat cu intenţie – dimpotrivă, se face simţită o apreciabilă cursivitate, naturaleţe, ieşite dintr-o captivantă sinceritate a mesajelor– fie astea pur lirice, intime, fie filozofice, fie de factură civică.

 La 29 noiembrie, Centrul Academic Internaţional Eminescu a organizat o întâlnire de suflet cu scriitorul, poetul şi publicistul, Ionel Căpiţă, cu genericul: „Ionel Căpiţă şi dangătul inimii sale”!

Elevii clasei a VIII-a, de la L.T „Traian”, care au venit împreună cu doamnele N. Sajîn şi T. Cucereavâi, au rămas fascinaţi de poet! Ionel Căpiţă le-a vorbit despre dragostea de patrie, ca fiind cel mai nobil sentiment pe care-l posedă o fiinţă umană! Despre dragostea şi respectul pentru strămoşii care s-au jertfit pentru ca noi să avem o viaţă mai bună! Cu un deosebit entuziasm a vorbit despre independenţa ţării, căci, cum spunea însuşi poetul: „Ce-i al nostru, să păstrăm pentru noi.” Scriitorul, a transpus în poezii, admiraţia faţă de popor, care cu sacrificiul fiinţei sale şi-a apărat de-a lungul timpului hotarele acestui minunat pământ cât şi faţă de suferinţele Moldovei în lupta Neamului nostru pentru libertate.
Cu mândria că se trage din acei eroi care ne-au lăsat această glie pentru veghere şi încrederea că vom transmite urmaşilor noştri tezaurul sufletesc pe care-l are Neamul românesc, poetul ne-a recitat o serie de poezii patriotice! Dat fiind faptul că pe data de 1 decembrie urma să fie sărbătorită Ziua Naţională a României, la un moment dat, Ionel Căpiţă, a afirmat: „ Noi, românii, nu avem niciun prieten în jur, numai marea, dar şi marea e neagră şi sărată.”

Cu o profundă stimă ne-a vorbit despre tatăl acestuia, citindu-ne câteva rânduri din „Lucrare despre tata”.
A recitat dintr-un ciclu nou de poezii, care includ teme precum: dragostea, viaţa, natura!
Elevii au fost activi, punându-i poetului diferite întrebări! Una din întrebările care i-a plăcut în mod deosebit a fost: „De ce vă consideraţi român dacă v-aţi născut în Moldova?” Scriitorul răspunzând „...că se trage din străbunei şi bunei români...”
La finalul întâlnirii, i s-a alăturat prietenul dumnealui, Gheorghe Colţun. Acesta, special pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu a scris un acrostih, care, printre frumoasele versuri, masca cuvântul Eminescu!

Ionel Căpiţă, poetul cu spirit revoluţionar, prin prezenţa-i, ne-a dăruit o lecţie de patriotism, de dragoste sinceră de Patrie! Ne-a oferit bucăţi din sufletul blând, pentru a simţi şi noi, ce înseamnă să faci artă! Ne-a reamintit că strămoşii ne-au lăsat o limbă frumoasă, tradiţii minunate, ne-a reamintit că am moştenit de la ei înţelepciunea şi curajul. Să avem credinţă, ea ne va ajuta să nu cedăm obstacolelor, să luptăm fără ezitare, să ne cunoaştem drepturile, istoria căci, aşa cum spunea poetul: „Omul informat nu poate fi îngenunchiat”!
Irina Ţurcanu, bibliotecar

28 nov. 2013

Ziua Bibliografiei la Centrul Eminescu


Pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu, Ziua Bibliografiei cu genericul: „BM „B.P. Hasdeu” – centru de documentare, cercetare şi informare bibliografică” a fost zi de sărbătoare! Cu invitaţi de seamă şi public generos!
Dimineaţa a început în forţă cu o întâlnire cu elevii clasei a III-a ai LT „Liviu Rebreanu”, ghidaţi de doamna învăţătoare Nina Laur, cât şi cu clasa a II-a a Şcolii- grădiniţă nr. 90, sub atenta supraveghere a doamnei învăţătoare Iulia Budu. Aceştia au asistat la lecţia bibliografică „Familiarizarea utilizatorilor cu aparatul informativ bibliografic şi utilizarea lui”, condusă de doamna Maria Chirilă. S-a menţionat noţiunea de bibliografie, s-a vorbit despre motivele pentru care întocmim o bibliografie, despre ce se întâmplă atunci când nu afişăm bibliografia, elementele principale ale acesteia: autorul, titlul, locul publicării şi editura.
În cadrul lecţiei elevii au fost familiarizaţi cu structura aparatului informativ bibliografic. Acestora  li s-a propus să găsească în dicţionar sensul noţiunilor de : biografie, bibliografie, biobibliografie. În continuare elevii au primit fişe, pe unele erau indicaţi autorii cărţilor, iar pe altele titlurile, copiii au însuşit rapid condiţiile jocului şi au aranjat corect fişele.
Pe unele fişe s-au indicat subiectele, iar pe masă erau aranjate enciclopedii cu o tematică variată. Elevii trebuiau să indice în care enciclopedii poate fi găsită informaţia la tema propusă.
La finele lecţiei, s-a propus utilizatorilor o revistă bibliografică, în cadrul căreia s-a expus literatura prezentată în compartimentele expoziţiei : „ Ce? Unde? Când?”!
La întrebările de recapitulare: ce este bibliografia?, unde poate fi găsită o listă bibliografică într-o carte?, care este structura aparatului informativ bibliografic?, elevii au răspuns receptiv!
Directoarea Centrului, doamna Elena Dabija a fost moderatoarea evenimentului ce i-a avut ca invitaţi pe scriitorul Ion Proca, cu genericul: „Ion Proca- veselul poet din Coloniţa sau istoria unei vieţi prin prisma unei biobibliografii” şi scriitoarea  Elena Tamazlâcaru, cu genericul: „Elena Tamazlâcaru şi cuvintele din paginile unei biobibliografii”. În deschidere, doamna Dabija a vorbit despre importanţa bibliografiei în selectarea cărţilor, a prezentat noile ediţii biobibliografice! Le-a vorbit elevilor despre importanţa cărţilor şi i-a invitat să ne păşească pragul, căci uşile „casei cărţilor” sunt mereu deschise pentru iubitorii de literatură, artă şi frumos!
Ne-am bucurat nespus că ne-a onorat cu prezenţa Ion Proca, acesta a venit la rându-i cu interpretul de muzică populară, Anatol Latâşev, care a bucurat audienţa cu 4 piese de suflet! Întâlnirea a fost una caldă, în care s-au depănat amintiri! S-a vorbit despre activitatea poetului, despre cărţile sale cât şi despre subiectele din cărţi. Elevii claselor a X-a., XI-a şi a XII-a ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, prezenţi în sală, sub egida doamnelor Leviţki Viorica, Lungu Svetlana şi Beschieru Mariana, au fost curioşi să afle ce îl inspiră pe acesta, despre copilăria domnului Proca şi despre prima sa dragoste, despre care poetul le-a povestit cu entuziasm şi umor! În cadrul acestui eveniment, Ion Proca şi-a lansat cartea „Un veac de dor matern”, autorul stăpânind semnul unui har autentic incontestabil.
Cea de-a doua invitată a fost doamna Elena Tamazlâcaru, care a cucerit din start audienţa prin farmecul său cât şi prin degajarea cu care a interacţionat cu publicul. Acesteia i s-a alăturat clasa a V-a a Liceului Republican cu Profil Sportiv, împreună cu doamna Brad Natalia, profesoară de limba română. Așa cum am putut constata cu prilejul altor întâlniri cu scriitori, fiecare poet cu care ne întâlnim ne demonstrează un adevăr, vechi de veacuri: cartea este vie, este veșnică, ea va trăi mereu, chiar dacă asaltul civilizației pare că distruge tot ce înseamnă lirism, sensibilitate, candoare, frumusețe. Poeta ne-a vorbit despre cum a muncit la biobibliografia personală, a menţionat noţiunile de: bibliografie, indicii bibliografici, biografie, revistă bibliografica cât şi despre banalitatea cotidianului transfigurată în creaţii poetice astfel încât cele mai aparent nesemnificative momente ale vieții de zi cu zi se împregnează de seve poetice.
Fiecare lucrare scrisă ne demonstrează faptul că poeţii vădesc o uimitoare capacitate confesivă pe care o transpun în rânduri și în imagini poetice încărcate de simboluri, cu o aplecare specială spre spiritualitate, iubire și mister, natură cât şi nostalgia copilăriei.
La finalul zilei, ne-au vizitat elevii claselor a VIII-a şi a XII-a,  LT „Mircea cel Bătrân”, sub egida doamnelor Negrese Tatiana şi Dascăl Angela. Doamna Maria Chirilă le-a vorbit acestora despre tematica zilei, despre termeni şi noţiuni ce definesc bibliografia. Frumoase cuvinte au fost spuse şi despre marele poet Mihai Eminescu. Elevii ne-au surprins cu un recital de poezie! 
Doamna Vera Sîrbu, le-a prezentat site-ul BM „B.P. Hasdeu” ca instrument de informare, s-a vorbit despre blogul „Chişinău- oraşul meu.” Cititorii au fost familiarizaţi cu blogurile care sunt administrate de echipa Centrului Eminescu, s-a făcut o trecere în revistă despre prezenţa filialei pe reţelele de socializare.
A fost o zi plină de emoţii pozitive! Frumuseţea sufletească a scriitorilor i-a sensibilizat pe toţi, atât pe elevi, cât şi pe echipa Centrului Academic Internaţional Eminescu. Spiritul tânăr şi dornic de cunoştinţe al copiilor ne-a servit drept dovadă că munca bibliotecarilor este apreciată şi preţuită! Elevii au constatat într-un final că prin citit se degajă profunzimea ideilor și originalitatea unor imagini lirice create cu talent și cu un simț artistic demn de un poet autentic.
Maria Chirilă, bibiotecar principal
Irina Ţurcanu, bibliotecar

25 nov. 2013

26 noiembrie - Ziua Bibliografiei








CENTRUL  ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU

Doriţi să fiţi informat???
Vă invităm să participaţi

MARŢI, 26 NOIEMBRIE 2013
la ZIUA BIBLIOGRAFIEI

GENERIC:

BM „B.P. Hasdeu” – centru de documentare, cercetare şi informare bibliografică

ÎN PROGRAM:
Întâlniri cu personalităţi:

Ora 13 :30                  „ION PROCA–VESELUL POET DIN COLONIȚA, sau istoria unei vieți prin prisma unei BIOBIBLIOGRAFII”
Lansare de carte „ UN VEAC DE DOR  MATERN” 
Invitaţi
ION PROCA: poet, publicist, dramaturg.
ARSENIE BOTNARU: interpret de muzică populară



Ora 14 :15                   „ELENA TAMAZLÂCARU și CUVINTELE din paginile unei BIOBIBLIOGRAFII” 
Invitată:
ELENA TAMAZLÂCARU: scriitoare, ziaristă, poetă, redactor-prezentator, bibliotecară.


 Prezentarea noilor ediţii bibliografice:

Ora 15:00                  „PUBLICAȚIILE B M „B.P. HASDEU”–TEZAUR CULTURAL-ȘTIINȚIFIC”

 Reviste bibliografice:
(pe parcursul zilei)
BIBLIOGRAFIA MIHAI EMINESCU–GHID ÎN UNIVERSUL DOCUMENTAR EMINESCIAN”

BIOBIBLIOGRAFIA MIHAI CIMPOI–CERCETARE BIBLIOGRAFICĂ A CENTRULUI ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU”

WEB BIBLIOGRAFII–SURSE DE INFORMARE ONLINE”


Ore bibliografice şi de cultură informaţională :
(pe parcursul zilei)

FORME ŞI METODE DE UTILIZARE A BIBLIOGRAFIILOR

„APARATUL INFORMATIV-BIBLIOGRAFIC AL CENTRULUI ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU ŞI BM „B.P. HASDEU”

„FOND DE REFERINŢĂ”

BLOGUL BM „B.P. HASDEU” ŞI BLOGURILE FILIALELOR BM „B.P. HASDEU”–SURSE DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE”

 Expoziţii

PUBLICAȚIILE B M „B.P. HASDEU”–TEZAUR CULTURAL-ȘTIINȚIFIC”

„BIBLIOTECII CU DRAGOSTE”, (Documente cu autografe în colecția CENTRULUI ACADEMIC NTERNAȚIONALI EMINESCU)

ION PROCA–VESELUL POET DIN COLONIŢA

„CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE-A SCRIS”

BIBLIOGRAFIA  MIHAI EMINESCU–GHID ÎN UNIVERSUL DOCUMENTAR EMINESCIAN”

„BIOBIBLIOGRAFIA  MIHAI CIMPOI–OGLINDA UNUI REMARCABIL EMINESCOLOG”