26 feb. 2013

De-aş avea...

Poezia „De-aş avea...” a fost publicată în revista „Familia” Nr 6 , 25 februarie / 9 martie 1866. Această scurtă poezie în trei strofe ocupă un loc aparte în scrierile din tinereţe ale poetului.
Este debutul literar al lui Eminescu şi prima apariţie într-o revistă destinată marelui public. În nota redacţiei, semnată de Iosif Vulcan se spunea : „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele sale încercări poetice ne-a surprins plăcut”. Tot Iosif Vulcan a fost acel care şi-a luat asupra sa schimbarea semnăturii, transformând pe Eminovici în Eminescu.
„Eminescu a avut ca model Doina lui Alecsandri, cum se vede în repetarea cuvintelor : „De-aş avea...”; „Ca poezie de dragoste, deşi naivă, nu este simplă copie. Versificaţia este cea populară, folosită şi de Alecsandri în Doine.”
                                                                                              Dumitru Murăraşu
Publicat de V. Sîrbu

25 feb. 2013

În februarie 1882 Veronica Micle îi scrie lui Eminescu : "Scumpul meu iubit. Am îmbrăţişat scrisoarea ta fermecătoare care mi-a cauzat o plăcere mare şi o mai mare surpriză încă, fiindcă nu mă aşteptam la atâta gentileţe din partea ta, de a-mi scrie imediat după două zile. Dragă, cum ştii tu să fii amabil când voieşti! (...) Şi suntem atât de conştienţi de sentimentele noastre că nimic n-ar putea să ne dezmintă. (...) Ştiu bine că te iubesc şi anii care au trecut de cînd am început această pasiune pentru tine n-au făcut altceva decît s-o întărească. Fii convins de acest adevăr, iubitul meu, şi dacă siguranţa că eşti iubit de mine e suficientă fericirii tale şi a imaginaţiei tale , iat-o şi împodobeşte-mă cu toată bogăţia fanteziei şi a imaginaţiei tale, şi scrie versuri cu toată căldura sufletului tău (...). Scumpul meu, iubeşte-mă cum te iubesc eu pe tine! Te sărut! Veronica" (Apud Profil eminescian,..., p. 175-
176).
Vera Sîrbu, şef oficiu

24 feb. 2013

Sărbătoarea dragostei Dragobete

Cine este Dragobete? Duvinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubitor. El era la daci zeul care oficia, în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor păsărilor. În decursul anilor această tradiţie s-a extins la oameni. Astfel de Dragobete, fetele şi băieţii se întîlnesc pentru ca iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se "logodesc" în această zi. De asemenea, Dragobete este zeul bunei dispoziţii. De ziua lui făcîndu-se petreceri, iar de acolo porneau viitoarele căsnicii.

Superstiţii de Dragobete:
Băieţii şi fetele trebuie să se întîlnească de Dragobete ca să rămînă îndrăgostiţi tot anul.
Dacă în această zi ai norocul să auzi pupăza, vei fi harnic tot anul.
Dacă plouă, primăvara va veni devreme şi va fi frumoasă.
Dacă nu ai petrecut de Dragobete, vei rămîne fără pereche tot restul anului.
Credinţa populară spune că cei care participau la Dragobete erau feriţi de boli tot anul. În dimineaţa de Dragobete, fetele adunau zăpadă şi o topeau, păstrând apa în vase noi. Cine se spăla cu această apă devinea frumoasă şi avea noroc în dragoste.
Dragobetele este sărbătoarea dragostei. Profitaţi din plin de sărbătoarea bunei dispoziţii şi de această tradiţie strămoşească ce trebuie respectată.

22 feb. 2013

Astăzi am fost vizitaţi de copiii de la Grădiniţa Nr 92 împreună cu educatoarele : Moşnoi Ludmila şi Anghel Aliona. Copiii au păşit pragul Centrului Eminescu pentru prima dată. Pe parcursul vizitei au aflat despre biblioteca noastră, fiecare a răsfoit cărţi scrise de Mihai Eminescu pentru copii. Apoi au ascultat Basmul Eminescu de Geo Bogza şi legenda copilăriei lui Mihai Eminescu. Preşcolarii au fost curioşi să afle cum a fost botezat pruncul Mihai, să vadă imaginea bisericii şi cristelniţa, casa unde a copilărit, cum se înfăţişa gospodăria , la vremea când Mihai se suia pe cânele ciobănesc Şoltuz şi-l călărea, cum se ascundea în lada de zestre a mamei. Dar nu numai perepeţiile copilăriei, dar şi anii de studii petrecuţi la Cernăuţi, apoi la Praga, Viena, Berlin...
Pe parcursul întâlnirii copiii au dat dovadă de cunoştinţe bune în ce priveşte opera lui Mihai Eminescu, şi-au adus aminte de poeziile preferate: Somnoroase păsărele, Ce te legeni, Revedere, Luceafărul.
În această zi aceşti copiii frumoşi şi inteligenţi au devenit cititori ai bibliotecii nostre, toţi primind câte un card. Sperăm, că le-am trezit cel puţin curiozitate cititorilor noştri de astăzi şi ne-am înţeles pentru o următoare apropiată vizită în incinta Centrului Eminescu pentru o oră de poveste.
Publicat de Vera Sîrbu, şef oficiu

21 feb. 2013

21 februarie este Ziua Internaţională a Limbii Materne, care se sărbătoreşte din 1999, fiind adoptată de către Conferinţa Generală UNESCO.
În această zi în incinta Centrului Eminescu a avut loc o oră de lectură cu genericul Limba noastră-imnul demnităţii noastre. Prezenţi la această activitate au fost liceenii de la L.T. „Liviu Rebreanu”, ghidaţi de profesoara Nina Laur.
Moderatoarea acestei întîlniri dna Maria Chirilă le-a vorbit despre semnificaţia acestei zile. Copii au aflat că pe glob se vorbesc circa 7000 de limbi, iar înaintea naşterii lui Hristos pe Terra se vorbeau 12 000 de limbi. Ca şi o fiinţă vie limba se naşte, creşte, se dezvoltă şi apoi moare. Se estimează că în următoarele secole vor dispărea 90 % dintre limbile actuale.
Cu acest prilej s-a vorbit şi despre epopeea poeziei Limba noastră, care este şi imnul Republicii Moldova. A fost scrisă într-o singură noapte la Chişinău, cu 95 de ani în urmă, la 17 iunie 1917 şi citită o zi mai târziu cu ocazia deschiderii cursurilor de învăţători. Poezia a fost tipărită pentru prima dată în ziarul „Cuvânt moldovenesc” din 21 iunie 1917. După atâtea decenii, care au trecut de la prima publicare, Limba nostră a rămas actuală. Această poezie va rămâne pentru totdeauna o mare realizare a liricii româneşti, o odă vibrantă dedicată limbii române.
Eleviii ridicaţi în picioare au ascultat imnul Limba noastră, compozitor Alexandru Cristea. Apoi au audiat în interpretarea lui Ion Aldea-Teodorovici cântece scrise de Grigore Vieru: „Pentru ea”, „Cât trăim pe acest pământ”, „Răsai”. Liceenii au declamat poezii despre limbă, scrise de poeţi români.
În această zi a fost organizată o amplă expoziţie de documente despre limba română şi prezentată elevilor spre studiere.
D.V.

19 feb. 2013

B. P. Hasdeu – tumultul şi misterul vieţii


   Elevii de la L.T. „Liviu Rebreanu” şi L. T.  „Mihai Eminescu" ghidaţi de profesoarele Moroz Diana şi Eugenia Ciobanu, au descoperit astăzi la Centrul Academic Eminescu   o personalitate de valoare din cultura românească cu numele Pavel Balmuş. 
   Directoarea CAIE, dna Elena Dabija a prezentat oaspetele : Familia Balmuş, o familie de intelectuali, care şi-au consacrat destinul culturii naţionale şi studierii vieţii şi activităţii literar-ştiinţifice a dinastiei Hâjdău-Hasdeu. Dl. Pavel şi soţia sa Clara au făcut donaţie o colecţie valoroasă de documente pentru BM "B. P. Hasdeu", astfel a fost inaugurat  Centrul Naţional de Hasdeulogie, care a juns la 15 ani de activitate prodigioasă şi care merită să fie vizitat.
Criticul si istoricul literar Pavel Balmuş a moderat  masa rotundă  cu genericul „B. P. Hasdeu – tumultul şi misterul vieţii” organizată cu prilejul a 175 de ani de la naşterea scriitorului şi savantului B. P. Hasdeu.
     Invitaţii la această activitate culturală  au avut ocazia să cunoască mai detaliat  despre dinastia Hasdeu şi îndeosebi despre scriitorul omagiat de la un hasdeulog cu renume. De-a lungul anilor dl. Pavel Balmuş a studiat materiale  inedite din arhive care apoi le-a pus în circulaţie îmbogăţind cunoştinţele nostre despre scriitorii români clasici şi în mod deosebit dinastia de cărturari basarabeni Hâjdău-Hasdeu. 
      Invitatul a remarcat: Fiid în incinta Centrului Academic Eminescu, este datoria mea să vorbesc despre epopeea Doinei lui Mihai Eminescu, care anul acesta împlineşte 130 de ani de la prima publicare, despre data reală şi verosimilă a  naşterii marelui poet Mihai Eminescu : 20 decembrie 1849 .   
     Dl. Balmuş  a citit două scrisori ale Veronicăi Micle către B. P. Hasdeu, s-a referit  la relaţia Eminescu-Hasdeu.
Cei prezenţi în sală au rămas încântaţi de discursul captivant şi erudiţia savantului Pavel Balmuş.
Cu acest prilej au fost expuse toate documentele deţinute în colecţia Centrului Eminescu şi prezentate publicului spre studiere.
La finele acestei întâlniri dl. Pavel Balmuş ne-a lăsat câteva rânduri în Cartea de Onoare: "Ajuns, a câta oară?, la Centrul-Casă Mare - Mihai Eminescu, cu scopul nobil de a mă pronunţa asupra temei "Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) şi Mihai Eminescu (1849-1889)", cu prilejul jubileului Hasdeu de 175 de ani de la naştere, nu pot să plec de aici, fără a-mi exprima preţuirea şi admiraţia faţă de lucrătoarele-albinuţe de la această adevărată instituţie spiritual-culturală şi de românism... eminescian. Cu stimă şi consideraţie, Pavel Balmuş.
Dar şi elevii de la L. T. "Liviu Rebreanu",  cl. 10 ne-au scris în semn de recunoştinţă: "Sincere mulţumiri pentru timpul petrecut alături de adevăr, istorie, frumos. Ne străduim să fim cât mai des alături de cultură, căci prin cultură ne făurim viitorul."
Vera Sîrbu, şef oficiu


18 feb. 2013

Propunem cititorilor noştri un roman recent apărut la editura „Cartier” semnat de politicianul şi diplomatul, scriitorul Oleg Serebrean.
În anul 2012 acest roman a fost distins cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Autorul dedică această carte „sutelor de mii de bucovineni şi basarabeni care au trecut prin calvarul exodului din anii 1940 şi-n mod special, amintirii bunelului meu, Petru, fost secretar al primăriei din Hădărăuți, Guvernămân-tul Bucovinei, refugiat în Banat şi străbuneilor mei, Alexandra şi Dumitru, deportați în Siberia”.
Criticul literar, membru al Academiei Braziliene de Litere, Marco Lucchesi spune: „Această carte a lui Oleg Serebrian atinge profund. E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. De pe poziția unei ambiguități inteligente, el abordează istoria care lipsește și despre care trebuie spuse atâtea, istoria Europei Centrale, cu frontierele ei rănite și privirea încă rătăcită într-un orizont necunoscut. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne oferă o lectură generoasă, produs al unui istoric sensibil, dar și al unui poet îndrăgostit de rădăcinile multiculturalității mitteleuropene, care se hrănesc din solul unei memorii încă vii, dar și din niște vise, care ne ating și ne reasigură timid că suntem datori să clădim un viitor continuu”.
Publicat de Vera Sîrbu

14 feb. 2013

Cugetări despre mama de Grigore Vieru

  • Cea mai veche carte din lume este o mamă, cea mai frumoasă carte din lume este o mamă.
  • Îtâi pâine, apoi măsline! Întâi cântecul mumei, pe urmă al lumii.
  • Nu pentru că am ochii albaştri îi sunt mamei drag.
  • Nicio o mamă nu doreşte ca fiul ei să moară – fie ca trădător, fie ca erou.
  • Doi copii încap în braţele mamei, şi doi fraţi nu încap într-o ţară.
  • Cele mai vechi popoare din lume sunt mamele.
  • Chiar aflată într - o puşcărie, o mamă tot va găsi nişte fire de lână pentru a împleti nişte ciorăpei fiului ei.
  • S – a mutat pe mormîntul mamei toată iarba din abecedarul copilăriei mele.
  • N - am ştiut a preţui zilele în care măicuţa noastră mai putea să trăiască.
  • Sunt trei fiinţe pe care nu te poţi supăra : Dumnezeu, mama şi moartea.
  • Copiii scriu pe zăpadă numele mamei cu atâta bucurie, de parcă dânşii au descoperit numele ei şi strălucirea zăpezii.
  • De oriunde ar veni mama, copiii cred că a fost la târg.
  • Oricâţi copii are mama, toţi sunt ai ei, şi numai cel mic al tatei.
  • Femeia se naşte mamă, bărbatul şe naşte pur şi simplu.
  • Dacă oferi mamei o floare, îngerul ei păzitor poate să-şi caute liniştit de alte treburi.
  • Pragul este un animal divin care se hrăneşte cu urmele mamei.
  • Tata este o mamă vitregă mai bună.
  • Nicio o mamă nu poate şti viaţa cui legănă : a unui rege sau a unui viitor criminal.
  • Publicat de Vera Sîrbu, şef oficiu

13 feb. 2013

Te-am pierdut…

A murit o stea
Amurit poezia şi farmecul din ea
Lacrimile curg şiroaie pe obraz
El ne este în gând, în inimă şi azi.

Puţin timp de când ne-a lăsat,
Puţin timp de când în ţărână e îngropat,
Dar noi niciodată nu-l vom uita
Nici poezia lui, nici dulceaţa din ea.

El a unit cuvânt cu cuvânt
Şi a format un vers foarte sfânt
Le-a redat în cărţi valoroase
Şi le-a dat titluri frumoase.

Copiii iubesc poezia ta,
O recită frumos în toată lumea,
Le este dor de tine, maestre,
Poezia ta şi acum în inimă este.

Vei rămâne în suflet, în gând
Vei trăi în noi, aici pe pământ
De toată lumea eşti iubit!
Grigore Vieru, poet renumit.

Mardari Valeria,
Studentă la Colegiul Cooperatist
din Moldova.

12 feb. 2013

Îmbucurător este faptul că colecţia Centrului Academic Eminescu  se completează în permanenţă,cu opera lui Mihai Eminescu , critică şi istorie literară despre opera eminesciană. Vă propunem să luaţi cunoştinţă cu cărţi recent intrate în fondul bibliotecii noastre :

Zbârciog, Vlad. Eminescu, eterna statuie a spiritului... / Vlad Zbârciog. – Ch. : Lumina, 2012. – 296 p.
Din cuprins: Eminescu la timpul prezent
                      Eminescu şi originea noastră dacică
                      Eminescu şi limba română
                      "Doina" lui Eminescu
                       Eminescu, poet al fiinţei
                       Omul deplin al culturii româneşti
                       Spre un nou Eminescu
                       Mit şi sacralitate la Eminescu
                       Ediţia princeps Eminescu (Scenarii de istorie 
                  literară)
                     Eterna statuie a spiritului (Eminesciana plastică basarabeană).
Bhose, Amita. Dialoguri cu Amita Bhose : Eminescu / Amita Bhose. - Bucureşti: Cununi de Stele, 2010. - 127 p. 

Cartea semnată de Amita Bhose reuneşte interviurile acordate de autoare între anii 1977-1991, având ca subiect pe poetul Mihai Eminescu. Primul contact cu poezia eminesciană, difilcutăţile dar şi satisfacţiile traducerii lui Eminescu în limba bengali, indianismul lui Eminescu, drumul nebătut al cercetării operei eminesciene, universalitatea poetului sunt doar câteva teme abordate în lucrare, aducâd mărturii inedite în istoria eminescologiei.
Publicat de Vera Sîrbu, şef oficiu

6 feb. 2013

Idei eminesciene în limbaj practic

(continuare)
Tezaurul cel mai de preţ ce se tăinuieşte în scrierile eminesciene şi se reliefează în gîndurile noastre cotidiene este nebuloasa de gînduri filosofice, ce trec ca un fir roşu prin multe poeme, îmbogăţindu-le cu esenţe fundamentale despre viaţă, natură, cosmos, societate, om, timp, educaţie, religie etc. Gîndurile acestea, transcendînd din metafizic şi tridimensional într-o dimensiune ce nu ne-o prea putem noi imagina, influenţează suficient la formarea atitudinii noastre faţă de tot ce se petrece cu noi în timpul vieţii pe Terra. Această raţiune eminesciană, meditativă, formată în baza însuşirii a mai multor filosofii – face ca mesajul operelor lui să transfere valenţele artei clasice dintr-o epocă în alta, aducîndu-l pe Luceafărul culturii româneşti în rîndul celor mai de frunte poeţi ai civilizaţiei umane.
Anume această latură de plonjare în adîncul esenţelor probabilului adevăr provoacă multe pulsări ce stîrnesc creatorii de valori culturale, la inspiraţii şi invenţii de idei şi forme noi de redare a impresiilor tulburătoare despre ambianţa lumii ce-şi pierde începutul în viitorul infinit.
Sinteza dintre undele macrocosmice şi particulele ultra micronice de pe planeta Pămînt, face ca gîndurile lui Anaximandru şi Eminescu să bată în acelaşi puncte de meditaţie despre materia fizică şi spirit, ce dăinuie în ascendenţă veşnică, (de privit opera plastică „Apeiron”); iar în alt caz, tot ceea ce suferim, iubim, cîntăm şi gîndim, trece ca un val de timp peste toată viaţă noastră (de privit opera plastică Valul vieţii).
Este suficient de citit doar două - trei combinaţii eminesciene de cuvinte ca în mintea oricărui om să se închege un lanţ întreg de imagini, ce pot forma închipuiri de tot felul, fie prin vibraţii verbale, melodii muzicale sau elemente plastice. Pe cînd unele expresii ale poetului nu pot provoca imagini cît de cît incipiente şi atunci omul este pătruns de o stare neobişnuită, sau intră în transcendent, devenind incapabil de a pricepe ceva, spre exemplu „cînd pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns”. Aici avem în faţă situaţia „metafizică”, care nu permite formarea unor imagini concrete. Este un fenomen cu totul de altă natură, altă dimensiune – din neant. Asemenea idei întîlnim la Eminescu nu numai în problemele ce ţin de ştiinţă şi filozofie dar şi în cele coerente de dragoste şi iubire, ca în „Venere şi Madona”, „Luceafărul” etc.
Pornind de la nişte abateri de la realitatea obiectivă, plasticienii nu-s în stare să redea vreo imagine, aplicînd crearea chiar celor mai extravagante şi alambicate forme abstracte cunoscute pînă azi. Fiindcă nu în orice încrucişări de pete se destăinuieşte iscusinţa artistică de transferare a imaginaţiei în alte lumi, invizibile. În literatură de pildă există expresia de a citi printre rînduri, ceea ce se referă şi la cunoaşterea operelor plastice eminesciene, de aceea se cere de a pătrunde atent în esenţe. Ca exemplu poate servi un grup de strofe din poemul „Luceafărul”:

- „O lasă-mi capul meu pe sîn
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin                               adică sub raza luceafărului
Şi negrăit de dulce;                                     dar şi a iubitei.

Cu farmecul luminii reci                            Aici avem gîndire eminesciană în
Gîndurile străbate-mi,                                două dimensiuni: - una pe pămînt
Revarsă liniştea de veci                             din partea iubitului şi alta transcendentală
Pe noaptea mea de patimi.                         – devenirea lui ca luceafăr.

Şi de asupra mea rămîi
Durerea mea de-o curmă,                          Probabil încă din copilărie
Căci eşti iubirea mea de-ntîi                      visa să lumineze  şi el
Şi visul meu din urmă.”                             sufletele oamenilor.

Hiperion vedea de sus
Uimire-n a lor faţă;
Abia un braţ pe gît i-a pus                    Hiperion, el e şi
Şi ea l-a prins în braţe.                          Îndrăgostitul.

În poezia din trei strofe „Şi dacă …”
M. Eminescu ne vorbeşte de două lucruri mari, esenţiale:
În strofele întîia şi a treia, el îşi exprimă atitudinea lui faţă de dragostea care permanent îl însoţeşte. Pe cînd în centru el aşează strofa a doua care-i determină scopul vieţii:
„Şi dacă stele bat în lac                       Stelele sunt personalităţile mari
Adîncu-i luminîndu-l,                         ale literaturii române care luminează
E ca durerea mea s-o-mpac                 lacul culturii naţionale, spre care
Insăninîndu-mi gîndul.”                      tinde şi el să fie în rîndul acestora.
(Opera plastică se numeşte „Ascensiune”).

În rezultatul acestor dezvăluiri cum am mai putea noi astăzi, majoritatea necitiîndu-l pe Eminescu, să-l şi mai înţelegem.
Devine cu mult mai uşor să-l ponegrim, să-l defaimăm pentru ce e român şi e al nostru.
Însă aceasta nu este o ieşire din situaţie.
Ion Daghi, pictor, dr. în pedagogie,
profesor universitar

5 feb. 2013

Idei eminesciene în limbaj plastic

Urmărind fenomenele de percepere a tablourilor, de la mai multe expoziţii, ce redau ideile eminesciene s-a constatat că există încă mulţi receptori de frumos care nu prea pot pătrunde esenţele gîndirii poetului exprimate în limbaj plastic. În aşa caz ei recurg la felurite imaginaţii şi fantezii proprii, alinînd parcă obţinerea unei satisfacţii dorite de la „conversaţia” cu astfel de opere. Fenomenul acesta destul de des întîlnit, nu e nici periculos dar nici bănuit de ceva ieşit din comun, fiindcă la baza lui stă personalitatea fiecărui suflet de om cu lumea lui subiectivă.
Însă sufletul fiecărui din noi, în măsura orizontului propriu de a privi lumea şi realitatea din jur, întotdeauna tinde spre a penetra cît mai adînc în manifestarea faptului perceput ţi a cîştiga anumite „dividende” pentru a dovîndi acea delectare dorită de la cele văzute. Astfel, referitor la înţelegerea operelor plastice eminesciene, se naşte întrebarea: oare acel om, spectator, cunoaşte bine biomogenul fenomenului predispus perceperii, alcătuit din expresii poetice pe de o parte şi structuri compoziţionale plastice pe de altă parte? În rezultatul acestor sugestii ajungem la concluzia că pentru a promova o developare adecvată conţinutului unei opere plastice eminesciene este nevoie de respectat trei condiţii: prima – de a înţelege bine poemele lui Eminescu; a doua – de a cunoaşte „meandrele” limbajului plastic; a treia – de a dispune de un grad înalt de inteligenţă culturală – estetică.
Aceste trei puncte integrate în spiritul fiecărui individ creează o triadă superbă pentru a atinge cel mai înalt grad fericit de contemplare a unor realizări profesional-artistice, plastice. Dar, cu regret, un astfel de fenomen de satisfacţie nu oricine poate să-l obţină şi în primul rînd din cauza punctului doi care ţine de cunoaşterea bună picturii de şevalet, adică a limbajului plastic de exprimare.
Aici oamenii se întîlnesc cu două mari neajunsuri am spune, sociale: unul ţine de structura concepţiei încă slab ticluită, de predare a artei plastice, dar şi prost promovată, în instituţiile de învăţămînt ca limbaj serios de exprimare a gîndirii umane; al doilea neajuns, este propagarea mai jos de nivelul insuficient contemporan, de către felurite oficialităţi, ba şi specialişti de talie.
În acest period întins de tranziţie destrămată cu iz pseudodemocratic, Ministrul Culturii, Uniunea Artiştilor Plastici, criticii de artă se artă a fi săraci nu numai material dar şi spiritual, lăsînd multe probleme nerezolvate pe seama poporului care, la rîndul său este paralizat de alte griji. În rezultatul acestor dereglări sociale devine clar că unii doritori de a percepe o operă de pictură la nivelul cuvenit – nu sunt încă exigent pregătiţi. Despre aceasta ne demonstrează un caz destul de elocvent: O femeie, după vizionarea expoziţiei „Eminesciana plastică”, se exprimă  semisatisfăcută: tablourile expuse produc impresii suficient de frumoase, atrăgătoare şi plăcute dar nu le prea înţeleg. La întrebarea dacă doamna cunoaşte bine poemele eminesciene, ea răspunse afirmativ dar să explice cum înţelege ea expresiile: „Caci e vis al nefiinţei Universul cel himeric”, sau „Umbra celor nefăcute nu-ncepuse – a se desface”, n-a fost în stare.
Această situaţie ne dovedeşte că receptorul de frumos, timp de aproape un sfert de secol de tranziţie spre o structură democratică a societăţii mai desăvîrşită, s-a cam deprins cu nişte creaţii plastice în care vreo două trei pete de culoare, chiar fiind bine armonizate – nu pot spune ceva deosebit privitorului. Ce să mai vorbim de nişte caricaturi deformate, schilodite caraghios capabile să producă doar nişte repulsii, stingherind senzaţia estetică umană, deprinzînd-o cu urîtul! Această aparenţă în arta plastică, opusă academismului şi artei clasice, îndemnă atenţia privitorului doar spre a căuta surprinderi făcînd aluzie la expresia veche de un secol – artă pentru artă. Asemenea creaturi, fiind adresate doar privirii, îl fac pe om pasiv şi indiferent faţă de menirea limbajului plastic dar şi faţă de perceperea estetică a lumii. Ba mai mult se observă o tendinţă de a înlocui noţiunea „arta plastică” formată istoric timp de milenii cu, pur şi simplu, - artă vizuală, de parcă operele plastice ar reprezenta ceva aidoma unor tapete, schiţe pentru veşminte, stofă sau sport etc. această este una dintre cele mai nenorocite „invenţii” la hotarul a două secole. Să căutăm (pînă în prezent încă) idei adînci doar în nişte pătrate vopsite aidoma celui a lui Malevici, adică într-o artă pur vizuală care nu spune nimic – e  păcat.
Dar să ne imaginăm în ce s-ar putea transforma cultura noastră, mai ales naţională, dacă toate uniunile de creaţie, scriitori, teatralii, compozitorii – vor purcede la fel ca plasticienii. Cel mai tragic este că de pe aceste poziţii pictorii nu lasă nimic istoriei. Nu se va şti ce s-o fi întîmplat pe vrea ceea, de cîndva, cu noi.
Limbajul plastic de exprimare este la fel ca şi cel verbal menit să spună ceva, să comunice cu lumea.
(Va urma)
Ion Daghi, pictor, profesor universitar