26 iun. 2013

CEL MAI LUNG POEM DE DRAGOSTE TRADUS ÎN LIMBA GĂGĂUZĂ

Elena Dabija, director 
Centrul Academic Eminescu        

„Pășiți încet cu grije tăcute, feții mei
Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei.
Cel mai chemat din toți, și cel mai teafăr
Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul din Luceafăr.”
                                              Tudor ARGHEZI
La Centrul Academic Eminescu, în cadrul Eminescienei de vară, un eveniment important a fost lansarea ediției bilingve Eminescu, Mihai. Luceafărul=Sabaa yldizi (Luçafar), recent editată la Editura „Pontosși tradusă în limba găgăuză de către scriitorul găgăuz Todur Zanet.
Academicianul Mihai Cimpoi a scris în prefață cărții despre epopeea și traducerea Luceafărului în alte limbi și a menționat: „Luceafărul, de la publicarea căruia s-au împlinit 130 de ani (a apărut prima dată în Almanahul Societăţii „România jună”, apoi în revista „Convorbiri literare” a Societăţii „Junimea” din Iaşi), continuă să „lucească”, sporindu-şi chiar intensitatea. Razele celei mai strălucitoare stele care a dat numirea poemului lui Eminescu cad şi peste cel mai mare crater ale planetei Mercur, căruia NASA i-a acordat numele marelui poet român pentru că a avut şi profunde intuiţii ale naturii fenomenelor care au loc în univers. În chiar contextul poemului el spune: „Căci căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe”, având reprezentări despre punctul genezic prim, evocat şi în Scrisoarea I („Vedea ca-n ziua cea dentâi/ Cum izvorau lumine...”), despre haos, despre repaos şi despre naşterea vremii din goluri.
Marele cerc al universului, din care încearcă să se desprindă Hyperion şi să trăiască o „oră de iubire” cu o pământeancă, este creaţia Demiurgului şi se opune „micului cerc”, „cercului strâmt” din care face partea aceasta cu „chipul ei de lut”. Aceste două cercuri vor rămâne până la urmă despărţite, căci nu se pot împăca: ceea ce este ceresc rămâne sus, în înalturile vegheate de Ziditorul Lumii, iar ceea ce este pământesc rămâne jos, în propria sa condiţie de ceva predestinat.
Este vorba de o dublă predestinare: Hyperion este fiul cerului, în timp ce Cătălina, de care se îndrăgosteşte, este fiica pământului. El este nemuritor şi ea este muritoare. Şi această antinomie fundamentală se adânceşte în categorica delimitare pe care o face Demiurgul: oamenii au „stele cu noroc”, „prigoniri de soarte”, „au timp şi loc” şi cunosc moarte („Căci toţi se nasc spre a muri/ Şi mor spre a se naşte...”). Hyperion poartă însă „nimbul nemuririi” şi „rămâne oriunde ar apune”, adică făptură stelară ce reprezintă veşnicia, Absolutul (şi nu efemerul, relativul).
Poemul porneşte de la un basm popular auzit în călătoria prin Ţările Române de germanul Richard Kunisch, după cum mărturiseşte însuşi poetul, explicând şi sensul simbolic pe care i l-a dat: „În descrierea unui voiaj în Ţările Române germanul Kunisch povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a părut că soarta luceafărului din poveste seamănă mult cu soarta geniului pe pământ şi i-am dat acest înţeles alegoric” (Ms.2275B). Se cunoaşte şi o versiune în versuri a basmului, denumită Fata din grădina de aur.
Luceafărul a fost considerat de toţi cercetătorii o capodoperă, o creaţie de vârf.


19 iun. 2013

Invităm toţi doritorii...

EMINESCU AL VREMII NOASTRE


Elena DABIJA,
director, Centrul Academic Internațional Eminescu




Centrul Academic Internațional Eminescu a organizat o activitate culturală de amploare cu genericul EMINESCU AL VREMII NOASTRE – un eveniment de comemorare a 124 de ani de la trecerea în eternitate a Geniului Mihai Eminescu și 130 de ani de la publicarea poemului LUCEAFĂRUL.
Sala a fost arhiplină de personalități și admiratori ai lui Mihai Eminescu. Oaspete de onoare a fost și Exelența sa Domnul Mehmet Selim Kartau – Ambasador al Turciei în Republica Moldova. Directoarea Elena Dabija a salutat publicul și a anunțat desfășurarea programului menționând: „Nichita Stănescu a scris: Eminescu nu este un idol, el nu este un zeu. El este ceea ce este: Noi în noi. În fiecare zi și astăzi îndeosebi noi cu toții am venit în această sală fiecare cu un Eminescu al său.”
Domnul acad. Mihai Cimpoi, director onorific al Centrului Eminescu a vorbit despre traducerea operei eminesciene în 77 de limbi, despre edițiile recent apărute de sub tipar, nominalizând cărțile: Eminescu, Mihai. Poesii; Eminescu, Mihai. Poezii; Cimpoi, Mihai. Mihai Eminescu: dicționar enciclopedic; Doca, Gheorghe. Eminescu: o perspectivă dialogică (Vol. I, II); Codreanu, Theodor. Basarabia eminesciană; Spiridon, Monica. Eminescu: proza jurnalistică; Dolgan, Mihai. Eminescu: arta și filosofia iubirii.
Colecţia eminesciană s-a valorificat cu aceste ediţii, care rămân să trezească interes cititorilor și admiratorilor setoși de tainele universului eminescian.
Foarte important la acest eveniment a fost lansarea poemului eminescian Luceafărul tradus în limba găgăuză de către scriitorul găgăuz Todur Zanet. Academicianul Mihai Cimpoi a scris în prefața cărții despre epopeea și traducerea Luceafărului în alte limbi și a menționat: „Repertoriul traducerilor.se îmbogățește prin această versiune, realizată de talentatul scriitor găgăuz Todur Zanet care a găsit mijloace adecvate atât pentru a reda cadrul de basm, cât și pentru a pătrunde în adâncurile filosofice ale poemului.”
Traducătorul a vorbit cu mare bucurie despre această traducere, a recitat un fragment din Luceafărul și a menționat: „Visul meu s-a realizat și etnia găgăuză are posibilitate să citească acest poem. Important nu este traducerea Luceafărului realizată de mine, important este Luceafărul scris de MareleGgeniu Mihai Eminescu ” A mulțumit soției Olga, care i-a ajutat să realizeze traducerea și tuturor care au contribuit la editarea acestei cărți, a dăruit cărți cu autografe celor prezenți în sală și pentru colecția Centrului Eminescu.
Domnul Ambasador al Turciei a menționat universalitatea lui Mihai Eminescu, a lăudat exelenta traducere a Luceafărului și a apreciat acest efort intelectual al domnului Todur Zanet, a vorbit despre relațiile culturale ale Turciei cu Republica Moldova și etnia găgăuză. A fost martorul evenimentului pe toată durata, astfel a auzit cum domnițele Rana și Zeinep Ustin au citit în limba turcă poeziile lui Mihai Eminescu.
Despre această realizare a domnului Todur Zanet au vorbit reprezentanți ai culturii găgăuze și bineânțeles membrii familiei: Zoia Tanasoglu (Novac) – sponsor al acestei ediții, Maria Doikova – mătușa, Vasilii Ivanciuc – Directorul Departamentului Cultură Autonomie Teritorială Găgăuzia și Ludmila Bodrug – conselier al avocatului Parlamentar Aurelia Grigoriu, care i-a decernat Diplomă de onoare: Pentru contribuție remarcabilă la promovarea dialogului intercultural a valorilor culturii române, menținerea și afirmarea identității lingvistice a etnicilor găgăuzi”.
A urmat apoi un moment poetic cu genericul: ÎNTRU SLAVA LUI EMINESCU la care au evoluat: cu un recital actorii Margareta Nazarchevici și Iurie Gologan, urmați de studenții de la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” Mihaela Golan cu romanța Mai am un singur dor și Mâțu Sergiu cu melodia Eminescu pe versurile lui Grigore Vieru, ambii fiind discipolii profesoarei de pian Elena Driga.
Despre genialitatea lui Mihai Eminescu, editarea și studierea operei a vorbit scriitorul Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, care a venit în dar cu mai multe exemplare a volumului Cimpoi, Mihai. Mihai Eminescu: dicționar enciclopedic, al cărui tiraj a fost realizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, accentuând: „Acest dicționar este o capodoperă a culturii române și nu este pentru academicieni, este pentru fiecare de la mic la mare.”
Apoi compozitorul Constantin Rusnac a făcut o surpriză pentru acei prezenți în sală oferindu-le o copie a acrostihului EMINESCU, o predilecție EMINESCU și așezându-se la pian a interpretat melodia Ce te legeni codrule.
Mulți admiratori a avut și va mai avea Mihai Eminescu, care vor citi opera şi vor descoperi înţelesurile ascunse.
Mihai Eminescu a fost și va rămâne peste vreme o CARTE DESCHISĂ! Grija și onoarea pentru Mihai Eminescu este cunoscută pe meridianele lumii. Și noi, românii de pretutuindeni, avem onoarea și datoria să-l cinstim și să-l cunoaștem pe Eminescu în toată multitudinea sa – ca simbol al neamului.
Mihai Eminescu este al nostru, al acelora care au încercat să se apropie de el și care se vor mai apropia, precum ne-a scris în genialul său LEGĂMÂNT marele poet Grigore Vieru – lacrima lui Mihai Eminescu:
S-o lăsați așa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Fiecare din noi avem menirea să facem un pas spre Eminescu, spre CARTEA SA MEREU DESCHISĂ!
Vizitatorii au posibilitate să admire vernisajul de pictură: ȚARA MEA DE GLORII, ȚARA MEA DE VIS...autori fiind: Dumitru și Dumitru (junior) Pomârlean și să facă cunoștință cu expozițiile de documente: LUCEAFĂRUL – UN POEM AL LUMINII NEMURITOARE și CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE-A SCRIS.
Mulțumesc tuturor participanților la acest eveniment, acelor care au contribuit la realizarea programului și bineânțeles colegelor de breaslă de la Centrul Eminescu pentru activitatea prodigioasă realizată zi de zi întru dăinuirea lui Eminescu și a culturii naționale.



18 iun. 2013

"Eminescu al vremii noastre"

Mici crâmpeie de la Eminesciana de ieri, care a avut genericul "Eminescu al vremii noastre". A fost o zi în care poemul "Luceafărul" ajuns la 130 de ani de la publicare s-a simţit ca niciodată în largul lui... şi a avut loc lansarea noilor ediţii eminesciene: CARTEA EMINESCU MEREU DESCHISĂ PE MERIDIANELE LUMII.




17 iun. 2013

                Eminescu

         Probabil această predilecţie deosebită faţă de marele poet poate fi explicată prin nesăţioasele căutări a unui punct de reper pentru inteligenţia dintre Prut şi Nistrtu, pierdută şi dezorientată de evenimentele de înaintea şi după cel de-al doilea Război Mondial. Anume Eminescu, Creangă, Alecsandri au devenit acel pod de spiritualitate, pe care îşi căutau refugiu cei mai devotaţi fii ai neamului din care au mai rămas pe pământul care i-a născut, în ciuda nelegiuirilor, deportărilor, masacrărilor (în primul rînd a intelectualităţii) şi a adevăraţilor gospodari. Setea de frumuseţile şi afinităţile limbii materne ei puteau să şi-o potolească în poezia lui Eminescu, care, după cum menţiona Titu Maiorescu în prefaţa la placheta “Poezii”, editată în 1884, “a fost înzestrat cu darul de a întrupa adînca sa simţire şi cele mai înalte gîndiri într-o frumuseţe de forme, subt al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viaţă”. Iar noua limbă, inventată în urma ambiţiilor politice ale mai marilor pe destine, şi înveşmântată în haine străine, era pusă în capul mesei substituind-o pe cea adevărată pretutindeni: în ziare, reviste, în cărţi şi mai ales în şcoală, cel mai nefast lucru, impunînd o generaţie întreagă să orbecăiască într-o limbă ciuntită şi perimată. Urmările unei astfel de educaţii lingvistice erau uşor previzibile. Şi doar graţie câtorva minţi lucide cuprinse de un adevărat sentiment de mândrie naţională, printre care a fost şi regretatul poet Andrei Lupan, intelectuali, care au avut îndrăzneală şi curaj (cred, că anume aceste cuvinte sunt cele mai potrivite pentru situaţia din acele timpuri), au avut curaj să dovedească acolo, sus, la centru, că avem şi noi clasici, unul din ei fiind marele Eminescu. Doar datorită acestui act de înalt patriotism scriitorii clasici au început să fie studiaţi în şcoală.
      Chiar şi îmbrăcată în alte strae poezia lui Eminescu denotă  un farmec deosebit, o profunzime şi aş zice o muzicalitate ce cucereşte din primă lectură. Într-adevăr,versul eminescian e atât de muzical, încât ai impresia, că melodia lui s-a născut în acelaşi timp cu cuvintele, iar compozitorii care s-au apropiat de el n-au făcut decât un efort de a o depista din tumultul de imagini. Când citeşti poezia lui Eminescu şi te pătrunzi de acea sonoritate intimă a fiecărui vers în parte ce se revarsă aidoma unui cristalin murmur de izvor, ai impresia că orişice persoană, bineînţeles dotată cu anumite capacităţi, fie compozitor, mizician sau pur şi simplu un îndrăgostit de muzică şi poezie poate da naştere la o melodie după aceste strofe şi cu cât e mai dotat cu atât mai mult se apropie de muzicalitatea pusă în vers de însuşi poetul, care, sunt sigur, îngâna adesea  muzica versurilor sale. Şi ca să fiu mai convingător, aş vrea să aduc  la cunoştinţă un caz autentic, legat de cele spuse mai sus. Acum  vreo 30 şi ceva de ani  lucram redactor-şef al colejiului Ministerului Culturii pentru repertoriul colectivelor artistice de amatori. Şi iată, că  într-o bună zi îşi face apariţia la noi un omulean josuţ şi îndesat cu nişte mâini crăpate de muncă şi înzestrat cu un fin simţ al umorului Avea 53 de ani. Îmi arătă cîteva compoziţii  în stil Glen Miller, nterpretîndu-le destul de impetuos la pian cu degetele sale noduroase. Bănuind în el un talent veritabil, dar care a cam întârziat, i-am propus să caute nişte versuri bune şi să încerce să scrie nişte romanţe, gândindu-mă că nu va mai veni. Dar... peste câteva  zile îmi aduce două romanţe pe versurile lui Eminescu: “Ce te legeni, codrule?” şi “O mamă, dulce mamă”. Mi-am zis în gîndul meu: –Versuri, într-adevăr ai găsit foarte bune, dar..., aceste versuri au dat naştere la atâta muzică bună (George Scheletti, Enrico Mzzetti, Gheorghe Dima, etc.), muzică ce rezistă de un secol la orice concurenţă – şi m-am apropiat cu el împreună de pian doar din politeţe, ca să mă conving înca o dată în plus de eşecul noului concurent. Dar mare mi-a fost mirarea, când am văzut, că aceste două romanţe pretind a fi adevărate capodopere ale genului, care mai apoi nu o dată au fost interpretate cu mare succes de către Maria Bieşu, Margareta  Ivanuş, ş.a. Îl chema Ion Duca. Era un simplu muncitor care repara caroserii auto, dar avea o inimă mare şi un suflet plin de talent, pe care însuşi Eminescu prin forţa ancestrală a talentului său l-a desemnat să ne trimită aceste impunătoare mesage muzicale peste vadul unui veac. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
    Nu întâmplător versul lui Eminescu a inspirat atîţea compozitori aici în Basarabia, în Moldova dintre Prut şi Nistru şi de partea stîngă a Nistrului.Văduviţi spiritual, speriaţi şi furaţi la propriu şi la figurat, doar steaua lui Eminescu rămânea adevărată călăuză în noianul de probleme abătute pe capul fiecăruia şi toţi se trăgeau spre lumina ei salvatoare. Ceea ce este interesant: faptul, că au scris compozitorii basarabeni e firesc şi explicabil, dar de poezia lui Eminescu s-au apropiat şi compozitorii, tot basarabeni, dar de altă limbă decât cea în care a scris Eminescu. Acest lucru cred, că ar cere un studiu aparte. Compozitori ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, ş.a. cu pietate s-au apropiat de poezia lui Eminescu, dând la iveală lucrări ce prezintă interes, multe din ele sunt absolut sigur că vor rezista timpului.  Astfel eminesciana muzicală mai ales în perioada de după război s-a îmbogăţit simţitor şi noi ne-am ales cu un şir de creaţii muzicale de calitate de diferite genuri, de la romanţă până la balet, lucrări pe potriva matricii literare, căci versul eminescian nu permite un fals o nesinceritate şi se răzbună pe acei care încearcă să-şi ascundă stângăcia după extraordinara lui muzicalitate.
                                        

                       Prof., Dr.H.C. Constantin Rusnac,
                        Laureat al Premiilor de Stat 

15 iun. 2013

            


Mihai Eminescu


               Mag, călător în stele,
                                  al limbii scut, cetate,
                In care ca un clopot
                                       inima lumii bate,
                Hyperion, Luceafăr, al slovei noastre
                                              bucium, ce
                A-nvăţat să moară,
                                       iar viaţa i-a fost zbucium,
                Ingemănat-a spaţii
                                  cu-a timpului mireasmă,
                Lăsând ca moştenire
                                  izvor de mântuire –
                                             din vers catapeteasmă.
                El, ce pe rugul propriu
                                       în flăcări s-a topit,

                Mărinimos ne-nvaţă
                                  că Dragostea e viaţă,
                Iubirea de moşie
                                        e cel mai trainic zid.
                Neamul şi limba mamei
                                         sunt lucruri pururi sfinte –
                El peste-al vremii vad mereu
                         ne-aduce-aminte.
                Sorginţi de-nţelepciune
                                 e genialu-i vers, 
               Ca ploaia cea de stele 
                                 urcând în
               Univers.
                                                                                                       Prof. Dr. H. C. Constantin Rusnac
Laureat al Premiilor de Stat
                                                                                                                                                                    

13 iun. 2013

Calvarul deportărilor


Vasiliev, Boris. Stalin mi-a furat copilăria. -
Ch.: Baştina-Radog, 2010. - 480 p.
Deportarea din 12-13 iunie 1941 – 29.839 de persoane.
Într-o singură noapte, la indicaţia regimului comunist sovietic, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor şi duşi în Siberia şi Kazahstan 29.839 de persoane. Din acest total,doar în RSS Moldovenească au fost ridicate 18.392 persoane – 4507„capi de familie” arestaţi (4342 din considerente politice şi165 cu dosare penale) şi 13.885 persoane deportate.
În gări, cei arestaţi de familii şi încărcaţi în eşaloane speciale. Ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unor represii dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală.
Deportarea s-a făcut cu vagoane de vite (pentru Chişinău au fost repartizate1.315 vagoane, iar pentru Cernăuţi 340 vagoane).
În GULAG, la aceaa dată, din RSSM se aflau 22.648 de persoane.
Dabija, Nicolae. Tema pentru acasă. - Iaşi:
Princeps Edit, 2009. - 278 p.

Deportarea din 6-7 iulie 1949 – 35.796 de persoane.
În urma unei hotărâri a Biroului Politic al CC al PC al
URSS (nr.1290-467 cc din 6 aprilie 1949), din Basarabia au fost deportate în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia 11.293 de familii – 35.796 persoane. 7.620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.
Acestor„deportaţi pe vecie” li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.
Prezentăm cele mai recente ediţii de literatură artistică în care sunt oglindite evenimentele acestei tragedii din istoria neamului nostru. 
Vă aşteptăm cu drag la biblioteca Centrului Eminescu pentru a lectura cărţile propuse.
 
Goma, Paul. Din calidor. O copilărie basarabeană.
 - Ch: Lumina, 2010. - 296 p.
Serebrean, Oleg. Cântecul mării. -
Ch.: Cartier, 2011. - 312 p.

7 iun. 2013

LA SFAT CU SCRIITORII ŞI CĂRŢILE COPILĂRIEI

Elena Dabija
Director Centrul Academic Eminescu
Vara este deja în împărăţia sa şi la Centrul Academic Eminescu în fiecare zi vin utilizatorii pentru a lectura şi a participa la activităţile cultuirale în cadrul Programului LECTURILE VERII 2013. Fiecare zi din săptămână ne-am programat-o pe o temă concretă, pentru ca vizitatorii să se documenteze şi să participe la activităţile organizate.
Ziua de vineri are genericul: LA SFAT CU SCRIITORII ŞI CĂRŢILE COPILĂRIEI. Astăzi, 7 iunie, copiii de la Tabăra cu sejur de zi de la Liceul Teoretic L. Rebreanu”, împreună cu profesoarele dragi: Ludmila şi Ecaterina Stepanov şi Liliana Seaiz au stat la sfat cu scriitoarea, compozitoarea şi interpreta Liuba Drăgostiţa-Bujor. Sala a fost arhiplină de copii curioşi, veseli şi dornici de vorbe înţelepte iar unii din ei au venit pentru prima dată şi au avut marea bucurie să devină utilizatori ai BM. „B.P.Hasdeu”, primind cardul nominal.

Doamna Liuba Drăgostiţa-Bujor a fost şi ea foarte bucuroasă să stea la sfat cu aceşti copii deştepţi şi dascălii lor, să le povestească despre cărţile şi melodiile dumneaei, despre viaţă şi valorile spirituale ale omului. Scriitoarea a prezentat toate cărţile şi CD-rom scrise pentru copii dar şi acele scrise pentru maturi, deoarece crescând mai mari vor avea posibilitate să le citească: Bucuraţi-vă de-un dor (1998), Mama, tata şi eu (1999), Lacrima de aur (2001), Clipele ierbii (2001), Cântăm gama do-major (2002), Feţele clipei (2004), Ţărmul de vis (2005), În tine am nădăjduit, Doamne... (2007), Pietre pentru ierburi (2009), Darul lui Iisus (2010), Cerul necunoscut al Gândului (2011).
Poeziile şi povestioarele povestite de autoare i-a frapat pe copii, deoarece este vorba despre copii, părinţi, bunici, plaiul natal, natură şi vietăţi, sărbători şi credinţă în Dumnezeu, dragoste, bunătate, bucuriile şi visele sale. Împreună au fost interpretate melodii şi citite poezii hazlii atît de invitată cît şi de copii. Au urmat apoi întrebări multe din partea copiilor curioşi la care scriitoarea a răspuns cu bunăvoinţă. Pentru colecţia de documente ne-a oferit 2 cărţi cu autografe, nominalizând: „Centrului Academic Eminescu! Biblioteca e lumea înţelepciunii şi a dragostei de carte. Mă închin la toate bibliotecarele ce ne ocrotesc cărţile şi găsesc cititorii ce le deschid lumea cuvintelor. Cu profund respect.”, iar impresiile de la această întâlnire le-a scris în Cartea de onoare mărturisind: „Mă bucur nespus de mult de întâlnirea ce a avut loc astăzi cu micii mei prieteni copilaşi drăgălaşi şi iubitori de carte. O aripă a nostalgiei, a copilăriei ce ne deschide noi impresii, simţi aceste sentimente pline de dragoste. Ca bunică, ca mamă, aceste întâlniri mă fac să privesc în urmă ce a fost bun şi ce nu mi-a reuşit. Căci ce  este sincer şi frumos şi lui Dumnezeu îi place. Pasărea Luminii mă învredniceşte să creez, să meditez şi să mă bucur de aceste întâlniri ţesute în culorile vremii ce atât de repede trece pe lângă noi. Căci de la noi spre Dumnezeu stând de vorbă cu El prin ceea ce-mi reuşeşte pot să mă împart cu micii mei prieteni, copilaşii, care pe viitor vor deveni stâlpul cunoştinţelor de mâine. Iar viitorulcum ştim le aparţine lor. Să lăsăm cartea, locul, faptele să vorbească fără cuvinte pentru noi, atunci când nu vom puteea vorbi, să lăsăm bogăţia spirituală să adune lumea cuvintelor, să adune frumuseţea Pământului. Cu mult drag şi preţuire L. D. Bujor. 07.06.2013.”
Aducem mulţumiri invitatei noastre pentru lecţia de literatură, cultură şi omenie petrecută cu aceşti copii dornici de cunoştinţe urându-i sănătate şi multe realizări.



 MĂRIA SA – CARTEA
Liuba Drăgostița BUJOR
Tăcută și răbdătoare, CARTEA așteaptă s-o atingem cu degetele, s-o luăm în mână, apoi, cu frenezia așteptării unui miracol, să ne apropiem de conținutul ei, să încercăm un dialog.
CARTEA e o lebădă zburătoare, o baladă necântată. Își desface coperțile, iar foile parcă ar fi notele prin care pătrunzi în tainele ei. Acweste aripi de pasăre te vor înălța împreună cu eroii ei spre cerul necunoscut al gândului, al trăirilor, devenite dintr-odată și ale tale.

CARTEA poate fi ca o pâine caldă, ce te îndeamnă să o iei și să guști, iar gândurile, proaspăt așternute, parcă te-ar chema spre alte lumi, pentru a-ți potoli setea, aidoma unei ape cristaline de izvor.
CARTEA e așteptată în casă, în bibliotecă, la școală, la grădiniță. Fără ea viața noastră nu ar avea sens. Prin es cunoaștem lumea și Universul, prin ea ne îmbogățim sufletește.
CARTEA este cetatea cunoștințelor și a înțelepciunii.




3 iun. 2013

Un Theodor Eminescu


UN  THEODOR EMINESCU
(scriitor din secolul XVIII)

Dumitru Copilu-Copillin
Se împlinesc anul acesta peste 240 de ani de la încetarea din viaţă a unui scriitor de mare popularitate în literatura rusă şi europeană din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cunoscut şi consemnat cu deosebire în toate marile Enciclopedii, sub numele de "Fiodor Emin (aprox. 1735-16 aprilie 1770), însă mai puţin se ştie faptul că semna uneori şi cu numele de Theodor ”Eminescu” sau simplu ”Eminenescu”.
 S-a născut în Polonia sau într-un orăşel rusesc de la graniţa cu Polonia, într-o familie modestă pe care a părăsit-o în copilărie. A nimerit în familia unui iezuit german care l-a iniţiat în cunoaşterea limbii latine şi în alte domenii, un timp însoţindu-l în călătoriile sale prin mai multe ţări europene şi asiatice. O aventură misterioasă l-a obligat să rămână sub severă supraveghere în Turcia, acolo fiind nevoit să se convertească la mahomedanism şi să devină ienicer. Ulterior, consemnat pe o corabie, ajunge şi se stabileşte la Londra sub numele de Mahomed Emin, unde practică slujbe administrative, dar trecând la creştinismul natal, după stăruitoare demersuri, reuşeşte să se stabilească definitiv în Rusia Împărătesei Ecaterina, la SanktPetersburg, ca profesor de italiană la Corpul de Cadeţi, apoi consilier şi traducător la cabinetul Afacerilor  Externe. Eruditul aventurier în timpul călătoriilor prin Europa şi Asia şi-a însuşit limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, polonă, lituaniană, greacă, valahă, turcă, arabă, tătară iar, în cele din urmă, şi limba rusă (în care a publicat peste 25 de cărţi,- tratate de istorie, fabule şi romane precum „Soartă nestatornică, sau aventurile lui Miramond”, „Aventurile lui Temistocle”, ciclul  ”Poşta iadului” etc., în paralel traduce din italiană, spaniolă şi portugheză romane ca „Nefericitul Floridor”, „Calea salvării”, „Dragoste arzătoare” etc. A murit la vârsta de 35 ani. Nu se cunoaşte destinul urmaşilor, decât că unii au fost tot scriitori.
Este posibilă o legătură pe linia arborelui genealogic între Mihai şi Theodor Eminescu? ori numai apropieri de factură tipologică? poate personalizate, de tipul Geniu pustiu-Toma Nor-Sărmanul Dionis?  Receptarea şi rezonanţa  neobişnuit de mare în literatura rusă a universaliilor operei şi vieţii scriitorului Mihai Eminescu s-ar putea oare explica într-un fel prin cea ce semnifică viaţa şi opera scriitorului Fiodor Emin/Theodor Eminescu? Întrebări şi posibile ipoteze care vizează răspunsuri ce pot suscita interes. Oricum, conturează o temă inedită şi pasionată de literatură comparată.

AVIZ - Cărţi pentru curioşi şi isteţi

1 iun. 2013

Vacanţa fără de bibliotecă nu are gust !!!

Prezentarea cărţii "Dulce e copilăria"
Programul „Lecturile verii” a luat start pe 31 mai. Genericul acestui Program fiind „Vacanţa fără de bibliotecă nu are gust!!!”. Sala Centrului Eminescu a fost arhiplină în această zi. Talentatele fetiţe din ansamblul vocal-coregrafic „Floricele muzicale” (conducător artistic Svetlana Ohladciuc) şi elevii de la gimnaziul „Nicolae Costin” (clasa III, învăţătoare Chicerman Steluţa) au prezentat spectacolul „Copilărie – luncă de argint”. Surdu Irina, elevă în clasa XI, LT „Ginta Latină” a înterpretat împreună cu copiii prezenţi la activitate mai multe cîntece dedicate copilăriei.
      În aceeaşi zi a avut loc şi întîlnirea copiilor cu scriitoarea Maria Caras-Cumpenici care a prezentat cartea sa „Dulce e copilăria”. Cei mai activi şi talentaţi copii au primit în dar această carte cu autograful autoarei.
         Echipa Centrului Eminescu învită cititorii să participe la programul „Lecturile verii” pentru a cunoaşte şi a conştientiza că, doar „cărţile trăiesc în preajma noastră, sfioase şi liniştite, aşteaptă să li se descopere sclipirile de soare ale ideilor, să le fie înţeleasă frumuseţea catifelată a învăţămintelor...”