30 sept. 2013

EMINESCU ŞI „INIMA LUMII”


A-l cunoaşte mai bine pe Eminescu noi înşine şi a-l face mai bine cunoscut întregii lumi”, acest îndemn al marelui cărturar Constantin Noica, cel care l-a definit pe poet ca „omul deplin al culturii româneşti”, a constituit şi imperativul numărul unu al celei de-a doua ediţii a Congresului Mondial al Eminescologilor care s-a desfăşurat la Chişinău în zilele de 3-5 septembrie 2013 sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” şi Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni.
Valoarea naţională şi universală a lui Eminescu se impune cu toată evidenţa şi astăzi în condiţiile proceselor integraţioniste.
Celebra afirmaţie a lui George Călinescu din articolul de sinteză M. Eminescu, poet naţional (1964) îşi dovedeşte indiscutabila actualitate: „Universalitatea unui poet, când n-o confundăm cu efemera notorietate, este împrejurarea prin care opera sa, zămislită în timpul şi spaţiul pe care le exprimă, iese din limitele epocii sale şi ale ţării unde a luat fiinţă şi devine inteligibilă întregii umanităţi. Pentru cei care au evadat astfel din contingenţele imediate, noţiunile de clasicism, romantism pierd orice sens. Însă universitatea fiind un punct cosmic al unei verticale pe pământ, iar nu o abstracţie, orice poet universal este ipso facto un poet naţional. Homer era grec, Dante florentin, Shakespeare englez, extirpaţi din opera lor ceea ce e concret etnic, sublimele îngustimi dacă vreţi, şi totul rămâne inert şi fără puls. Universalitatea este o inimă individuală, puternică şi sonoră ale cărei bătăi istorice se aud pe orice punct al globului precum şi-n viitor” (G. Călinescu, Mihai Eminescu, (studii şi articole), col. „Eminesciana” – 13, Iaşi, 1978, p. 248).
Ideea europeană este şi o idee eminesciană. Europa era văzută de autorul Luceafărului şi al Scrisorilor ca un „organism”, iar instituţionalizarea unei comunităţi europene într-o Ligă Spirituală continentală, propusă de el la 1870, a devansat de fapt constituirea Uniunii Europene.
„În mine bate inima lumii”, spunea într-o variantă a Scrisorii I, mărturisind o preocupare obsedantă de a rosti fiinţa umană în tot ce are ea substanţial, general.

La Congres au participat eminescologi, traducători şi editori din 10 ţări – participare care a demonstrat o reprezentativitate deosebită. Accentul, în dezbateri, s-a pus în special pe modul în care e promovată opera eminesciană în diferite arealuri culturale (prin traduceri, studii, cursuri universitare, prelegeri).
În cadrul dezbaterilor ce au vizat acest subiect important au vorbit acad. Eugeniu Doga, acad. Eugen Simion, prof. Kopi Kucuky (Albania), dr. Giuseppe Manitta (Italia), prof. Irfan Ünver Nasrattinoglu (Turcia), Tudor Nedelcea, prof. Victor Crăciun, prof. Adrian Dinu Rachieru, prof. Theodor Codreanu, prof. Florian Copcea, prof. Dumitru Copilu-Copillin, Ştefan D. Popa, prof. Lucia-Olaru-Nenati, acad. Vasile Tărâţeanu şi acad. Alexandrina Cernov (Cernăuţi), prof. Nicolae Georgescu, prof. Catinca Agache, Ivan Alexandrov (Bulgaria), prof. Viorel Dinescu, prof. Mihai Dorin, Marian Mărgărit, Mihai Sălcuţan, prof. Mihai Stan, George Coandă, Mircea Chelaru, Ioan Pavel, Mihai Chiriac, Mircea Radu Iacoban, Ioan de Hondol, Mihai Sultana Vicol.
Problemele concrete legate de traducerea operei eminesciene în diferite limbi au constituit un alt subiect important al dezbaterilor, la care şi-au dat concursul Mario Castro Navarette (Chile), care a lansat o culegere a sa de traduceri în limba spaniolă, apărută la Iaşi, Oleg Goncearenko (Ucraina), prezent cu volumul de traduceri De la Eminescu până la mine, Todur Zanet care a realizat o nouă versiune găgăuză a Luceafărului, Irfan Ünver Nasrattinoglu (Turcia), Dmitrii Karalis-Buzne (Federaţia Rusă), Dumitru Apetri care a analizat traducerile din ultimul timp realizate în limba ucraineană, poeta şi traducătoarea Miroslava Metleaeva. Cu acest prilej a fost lansat volumul bilingv româno-rus, apărut la editura Bibliotheca din Târgovişte, care include 60 de poeţi din Chişinău, Târgovişte şi Sankt-Petersburg.
Au fost lansate câteva volume care vin să completeze cu noi contribuţii eminesciana actuală: Eminescu de Tudor Nedelcea, Con-vieţuirea cu Eminescu de Adrian Dinu Rachieru şi Eminescu în perspectivă universală – reconstituiri şi restituiri de Dumitru Copilu – Copillin.
Volumul lui Tudor Nedelcea adună sintetic toate studiile sale privind ideea şi istoria naţională (aşa-zisul „naţionalism”), „cugetarea sacră”, realsimetismul, destinele românilor de pretutindeni, alte aspecte importante ale publicisticii, din care a pregătit câteva ediţii.
Adrian Dinu Rachieru urmăreşte, într-un discurs polemic sclipitor, acţiunile de detractare şi minimalizare, de demitizare a personalităţii şi operei poetului în timpurile noastre „caragializate”.
Culegerea de studii a lui Dumitru Copilu-Copillin se preocupă „atât de prezentarea instrumentelor de evaluare modernă (grila criteriilor universalităţii, metode matematice – cantitative de „aproximare” a calităţii-valorilor traducerilor şi ecourilor operei eminesciene în peste 80 de limbi, în raport cu valoarea originalului românesc), cât şia celor peste 1000 de lucrări-argument ale autorilor înfrăţiţi cu Eminescu, cunoscuţi traducători şi comentatori, români şi străini,promotori ai ideii de universalitate” (p. 14-15).
Academicienii Nicolae Dabija şi Valeriu Matei, profesorii Nicolae Georgescu, Adrian Dinu Rachieru şi Theodor Codreanu au vorbit despre personalitatea, opera critică şi activitatea prodigioasa culturală a lui Eugen Simion, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 80 de ani. S-a subliniat în mod argumentat faptul că Eugen Simion este o personalitate cu toate atributele care ţin de ea: amplitudine (şi completitudine a spiritului), crearea unui model de existenţă şi a unei filozofii de existenţă, slujirea fidelă a Adevărului, operarea cu sisteme, darul de investigare monografică şi de cuprindere a întregului spaţiu cultural românesc. Datorăm lui Eugen Simion şi o bună conlucrare academică, în special în ce priveşte Dicţionarul general al literaturii române, susţinerea adevărului ştiinţific despre limbă şi istorie ş. a.
Congresul a fost deschis de acad. Gheorghe Duca, preşedintele AŞM. Consilierul Mihai Şleahtiţchi a dat citire mesajului de salut al lui Nicolae Timofti, preşedintele Republicii Moldova.
Rezoluţia Congresului a fixat necesitatea constituirii unei Asociaţii Internaţionale „Mihai Eminescu”, a elaborării unei „Eminesciane antologate”, care să sintetizeze traducerile şi ecourile operei poetului.
S-a menţionat înaltul nivel ştiinţific al Congresului şi s-a exprimat încrederea unanimă că opera şi personalitatea lui Eminescu sunt un factor-forte valoric în cadrul proceselor integraţioniste care au loc în lume şi în Europa.
Acad. Mihai CIMPOI

27 sept. 2013

Lansări de carte în cadrul Congresului Mondial al Eminescologilor

 În perioada desfăşurării Congresului Mondial al Eminescologilor. Ediţia II au avut loc numeroase lansări şi prezentări de carte apărute la editurile: GUNIVAS(Chişinău), Semne (Bucureşti), Bibliotheca (Târgovişte), Fundaţia Scrisul Românesc (Craiova), ş. a., dar cu conţinut eminescian. S-au lansat volumele donate cu autografe de la autori, care au completat patrimoniul eminescian la CAI Eminescu:
Eminescu, Mihai. Poesii alese=Poesías escogidas / Mihai Eminescu; trad. şi pref.: Mario Castro Navarrete. – Iaşi: Contact Internaţional, 2012. – 95 p. – Ed. bilingvă româno-spaniolă;
Гончаренко, Олег. За Эминеску ...до себе  (спiвu – переспiвu) / Олег Гончаренко
Мелитополь, 2012. – P. 212. – în limba ucr.
Bot, Ioana. Eminescu explicat fratelui meu / Ioana Bot. – Bucureşti: Art, 2012. – 272 p.
Câmpan, Ioan. Eminescu, magul călător : [comentariu ştinţifico-fantastic în proporţie nedefinită / Ioan Câmpn. – Bucureşti: Sigma, 2007. – 100 p.
Copilu-Copillin, Dumitru. Eminescu în perspectivă universală / Dumitru Copilu-Copillin. – Târgovişte: Bibliotheca, 2013. – 230 p.
Vaswani, Zricha. Effect of Indian though on Mihai Eminescu=Eminescu şi gândirea indiană / Zricha Vaswani. – Târgovişte: Ed. Biblitheca, 2011. – 142 p. – Ed. bilingvă româno-engleză
Nedelcea, Tudor. Confluenţe spirituale / Tudor Nedelcea. – Iaşi: TipoMoldova, 2013. – 312 p.
Nedelcea, Tudor. Eminescu / Tudor Nedelcea; pref. Mihai Cimpoi. – Bucureşti: Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2013. – 560 p.
CAI Eminescu a intrat în posesia volumului: Ilis, Florina. Vieţile paralele: [roman-document despre viaţa şi moartea lui M. Eminescu] / Florina Ilis. – Bucureşti: Cartea Românească, 2012. – 688 p.
Florina Ilis a participat la lucrările Congresului Eminescologilor şi a donat acest volum pentru admiratorii şi cercetătorii lui Mihai Eminescu. Supracoperta ne informează: „Florina Ilis reconstituie, într-un roman-document care sfidează legile timpului, mai mult de 150 de ani din existenţa lui Mihai Eminescu – antumă şi postumă –, din secolul al XIX-lea pîna în prezent, aşa cum a fost ea trăita, consemnată, idealizată, maculată, imaginată. Viaţa, boala şi moartea poetului continuă să fie subiecte actuale de dispute, de întrebări fără răspuns, de teorii ale conspiraţiei. Poetul a fost un geniu? A iubit? A fost nebun? A existat Marea conspiraţie? A fost asasinat? Etc. etc. Intr-un efort dramatic de a se apropia de adevăr, Florina Ilis recurge la nenumarate documente autentice, foi medicale de observaţie, surse apocrife, jurnale, legende urbane, mărturii ale contemporanilor, corespondenţă, manuscrise, dosare şi note informative ale Siguranţei şi ale Securităţii, dezbateri aprinse în reviste de cultură, cotidiene şi bloguri, dar şi la jocul subtil al imaginaţiei. Un geniu poetic precum Eminescu, ale cărui „vieţi paralele”, pe cît de reale istoric, pe atît de metafizic visate, se confundă cu însăşi România modernă, avea nevoie de o viziune pe masură, capabilă să viseze, dincolo de epoci, ca într-o me-tempsihoza naţională, documentele de arhivă ale unei „poliţii politice” fără vîrstă.
La şapte ani de la apariţia bestsellerului „Cruciada copiilor”, noul roman al Florinei Ilis va lua prin surprindere nu doar lumea romanului românesc contemporan, ci şi istoria literaturii.
Această carte monumentală va bulversa în totalitate orizontul de asteptare al cititorului. RomanulVieţile paralele” debutează la 28 iunie 1883 şi se încheie la 15 iunie 1889. Două date înregistrate în memoria colectivă, care consolidează şi, deopotrivă, subminează mitul Poetului naţional.”
Cartea a fost distinsă cu: Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză, acordat de USR, Filiala Cluj; Premiul pentru „Cel mai bun roman românesc” al anului 2012, acordat în cadrul Colocviilor Romanului Românesc Contemporan, ediţia a VI-a; Premiul pentru „Proză” al Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul editorial 2012; Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, 2013; Premiul Radio România Cultural, la secţiunea „Proză”, editia 2013”.
Vă aşteptăm să lecturaţi aceaste carţi captivante la Centrul Academic Eminescu.
Elena DABIJA,
Director, CAI „Eminescu”

26 sept. 2013

Donaţie de carte pentru Centrul Eminescu


Lucreţia Bârlădeanu s-a născut la 30 mai 1956, în satul Tătărăuca Veche, Soroca. A absolvit cu eminenţă Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” (1979). Poet. Doctor în filologie.
Susţine şi publică teza de doctor în filologie cu tema „Sentimentul naturii în poezia lui Eminescu”, lucrare  care apare ulterior în volum la Editura „Cartier”.
Lucreţia Bârlădeanu a beneficiat de mai multe burse de studii în Franţa, unde se stabileşte în 1998, având drept obiect de studiu exilul românesc în multiplele lui ipostaze.
Lucreţia Bârlădeanu este membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova şi a Uniunii Scriitorilor din România.

De fiecare dată, când este în Moldova ne contactează. Acum câteva luni ne-a făcut o vizită şi ne-a propus un set de cărţi din biblioteca personală (200 ex.). Cărţile donate de dna Lucreţia Bârlădeanu şi-au luat locul meritat la raft. Sunt solicitate de cititorii noştri.
Printre cărţile donate sunt ediţii eminesciene, critică literară, istorie, literatură artistică.
Toată stima şi respectul pentru această donaţie generoasă.
Vera Sîrbu, şef oficiu

25 sept. 2013

MIHAI EMINESCU – POETUL NEMURIRII NOASTRE


Elena DABIJA,
Director, CAI „Eminescu”

„Dacă n-ar fi EMINESCU
Viaţa nu ne-ar fi nimic.”
(Adrian Păunescu)
Congresul Mondial al Eminescologilor, ediţia a II-a cu genericul „A-l cunoaşte pe Eminescu, a-l face cunoscut lumii”, şi-a desfăşurat lucrările în zilele 3-4 septembrie 2013 în Chişinău sub patronajul preşedintelui Republicii Moldova domnul Nicolae Timofte. La congres au participat oaspeţi eminescologi, savanţi, scriitori, editori, ziarişti şi mulţi admiratori ai operei marelui Eminescu.
Înregistrarea participanţilor, alocuţiunile de deschidere şi inaugurarea lucrărilor au avut loc la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova. În Sala Azurie, prezidiul în persoana academicienilor Mihai Cimpoi, Eugen Simion, Gheorghe Duca, Valeriu Matei, Mihai Şleahtiţchi au salutat prezenţa participanţilor la Congres.
Acad. Mihai Cimpoi a făcut o trecere în revistă a realizărilor pe parcursul unui an în domeniul eminescologiei, a mulţumit eminescologilor prezenţi, amintind obiectivele acestui forum: „să-l cunoaştem mai bine pe Eminescu, să-l facem cunoscut lumii”, a nominalizat oaspeţii prezenţi din alte ţări: Mario Castro Navarrette (Chile), Oleg Goncearenco (Ucraina), Dmitri Karalis (Sankt-Petersburg), prof. Giuseppe Manitta (Italia), prof. Irfan Ünver Nasrattinoğlu (Turcia), Kopi Kyçyku (Republica Albania) şi a mulţumit instituţiilor şi persoanelor care au contribuit ca ediţia a II-a a Congresului să fie organizată la nivel. I-a acordat distincţia Congresului Eminescologilor - Marele Premiu „Mihai Eminescu” nr.1 acad. Eugen Simion pentru exigeză eminesciană.
Acad. Gheorghe Duca, preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a salutat şi felicitat publicul pentru strădaniile depuse pentru a-l cerceta, studia şi promova pe Mihai Eminescu pe meridiane, a vorbit despre manifestările organizate de Ziua Limbii Române şi a propus ridicarea unui monument LIMBII ROMÂNE la Chişinău. Dumnealui i-a decorat pe renumiţii eminescologi: acad. Mihai Cimpoi cu Insigna de Aur a AŞM şi acad. Eugen Simion cu Medalia Grigore Vieru nr. 1.
Acad. Eugen Simion în discursul său a făcut retrospectivă a importantelor ediţii a operelor lui Mihai Eminescu, a traducerilor şi a studiilor despre poet, afirmând că: „Eminescu nu ne ajută să ne încălzim iarna – el ne ajută să respirăm”.
Acad. Valeriu Matei, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” a evidenţiat că prin ediţia a II-a Congresul Eminescologilor devine un forum important pentru cultura noastră şi pentru universalitatea lui Mihai Eminescu. Dumnealui a remarcat: „Unii spun că basarabenii au rămas la Mihai Eminescu. Aşi zice că basarabenii au ajuns la Eminescu şi doresc ca toţi să ajungă la Eminescu”.
Profesorul Victor Crăciun, preşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi-a amintit ziua de 15 ianuarie 1989, când în scena Palatului Naţional a avut loc serata de Comemorare a lui Mihai Eminescu, moderată de acad. Mihai Cimpoi, cu proecţia filmului „Luceafărul” de Emil Loteanu şi transmisă în direct de Televiziunea Naţională. Dumnealui consideră că acea manifestare se poate considera cu adevărat I Congres al Eminescologilor şi este bucuros că acest Congres are contiunitate. Profesorul Victor Crăciun, care a imortalizat imaginea poetului în foarte multe statui, medalii, busturi, cărţi şi activităţi culturale de promovare a specificat: „Mihai Eminescu este personalitatea care străluceşte deasupra limbii române”. Dumnealui a prezentat şi ultimul număr al Buletinului de informare şi cercetare „Eminescu”.
Domnul Mircea Niţă a salutat din partea târgoviştenilor participanţii la lucrările Congresului afirmând: „Spiritele mari se întâlnesc sub cupola unică care se numeşte Eminescu”.
Impresionant a fost discursul eminescologului Mario Castro Navarrete din Chile, care a mărturisit: „Mi-au trebuit 30 de ani de viaţă ca să pot traduce din opera lui Mihai Eminescu în limba spaniolă. Am expediat traducerile în Mexic, Brazilia, Chile unde au fost acceptate cu brio, deoarece poezia lui Mihai Eminescu le-a plăcut şi a fost publicată”. Domnul Mario Castro a prezentat şi ultima traducere: Eminescu, Mihai. Poesii alese=Poesías escogidas, care a completat colecţia de documente cu autografe a CAI Eminescu.
Kopi Kyçyku, doctor în ştiinţe, inginer, academician, ziarist, eseist, profesor universitar de Limba italiană şi de Istorie a Balcanilor. Este autorul mai multor volume cu poezii, povestiri, drame, pamflete, articole de critică literară şi de studii ştiinţifice; traducător al mai multor opere literare, istorice şi geologice, din câteva limbi, în albaneză, respectiv română şi italiană. A participat la primul Congres Mondial al Eminescologilor în 2012 şi a fost oaspete dorit şi la Ediţia a II-a în acest an şi ne-a mărturisit: „Poezia lui Mihai Eminescu reprezintă un adevărat univers şi stă alături de cele mai mari nume ale literaturii universale. Întâlnirea mea cu poezia eminesciană s-a produs în anii ’60 ai secolului trecut, când am venit în România ca student. Atunci am stat pe aceste meleaguri binecuvântate doar zece luni. Ruptura relaţiilor diplomatice între Albania şi fosta Uniune Sovietică a fost însoţită cu retragerea tuturor studenţilor albanezi din toate fostele ţări socialiste, inclusiv din România. Totuşi, am făcut tot ceea ce îmi stătea în putinţă să pătrund în sufletul urmaşilor traco-dacilor. (Cred că nu se poate intra în spiritul adevărat al unui neam decât prin cea mai aleasă poezie a lui).
Eminescu a fost pentru mine o poartă, a fost chiar actul intrării în spiritul românesc. Învelit în mantaua dulcii suferinţi, în aureola celui ce-şi plăteşte învăţarea nemuririi cu tinereţile şi chiar cu o tragică moarte, proprie marilor poeţi. Iubit - niciodată iubit cum merită, strălucit mânuitor al versului niciodată pe deplin înţeles, Eminescu m-a fermecat prin puterea şi delicateţea cu care s-a identificat cu însăşi gena românească, a ridicat-o la un nivel greu de atins de urmaşi, depăşindu-şi în acelaşi timp propria vârstă, depăşind aşteptările epocii sale şi chiar ale epocii noastre, spulberând hotarele invizibile care ţineau izolată poezia românească de cea europeană. Prin Eminescu, limba română a început să vorbească în universală. Am avut privilegiul să-l „reântâlnesc” – şi să-l redau prin traduceri – în limba mea maternă, în albaneză, în care sună sublim, probabil datorită cuibului pe care şi l-a ales înlăuntrul străvechii limbi inter-balcanice, despre care se presupune că s-a vorbit pe aceste meleaguri cu milenii în urmă.
Dintr-un anumit punct de vedere şi de simţire limba românească lipsită de Eminescu ar fi arătat exact precum un Eminescu lipsit de limba română. Este de neânchipuit. Cu toate vicisitudinile istoriei, inclusiv ale istoriei literaturii, Eminescu rămâne singular în dăruirea-i fără seamăn, uriaş cât un întreg folclor balcanic, cu ochii înălţaţi spre steaua singurătăţii noastre arhetipale, prezente sau viitoare, cu privirea uneori coborâtă înspre deliciul vremelnic al fiinţelor mărunte, conştient că nu va învăţa a muri vreodată. Într-adevăr, Eminescu n-a învăţat cum se moare.”

18 sept. 2013

ELEVII STUDIAZĂ ŞI CERCETEAZĂ VIAŢA POETULUI

  
Un tânăr foarte amabil la telefon a solicitat să-i explic unde este localizat Centrul Academic Eminescu şi cu ce transport poate ajunge până la noi. A mai întrebat dacă dispunem de documente referitor la viaţa lui Mihai Eminescu deoarece are de realizat împreună cu colegii un proiect.
I-am explicat şi iată că cinci colegi de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” au intrat veseli şi bucuroşi în sala de lectură a Centrului Eminescu. Mi-au comunicat că la obiectul de limbă şi literatură română, pentru liceenii din clasa a XI-a, profesoara Angela Rotaru le-a însărcinat să studieze şi să realizeze un proiect cu tema: „Viaţa poetului Mihai Eminescu în prisma cercetătorilor eminescologi”. Le-am oferit mai multe volume cu referire la copilăria, adolecenţa, studiile lui Mihai Eminescu în opinia lui G. Călinescu, C. Popovici, G. Dorian, E. Iordache. B. Crăciun ş. a. S-au documentat şi au conspectat în sala de lectură, au împrumutat şi unele cărţi la domiciliu pentru că îşi doreau să mai cerceteze unele surse.

Sper că proiectul v-a fi susţinut cu brio şi apreciat la justa valoare de către profesoară, deoarce potenţialul info-documentar a fost oferit cu siguranţă. Succese liceenilor stăruitori: Iuliana Soroceanu, Iana Rotaru, Olesea Tataru, Adrian Popa şi Andrei Musteaţa. Sunteţi aşteptaţi pentru a studia şi cerceta mai multe subiecte.
Elena DABIJA, director

17 sept. 2013

Gânduri despre Eminescu

Soarele este ucis de timp, în fiecare amurg pentru ca a doua zi să se nască mai bun şi mai frumos. Şi sângele solar inundă cerul care ascultă pustiit pocnetul secundei...
Eminescu s-a dăruit altei lumi pentru ca să rămână etern. Şi trupul său a umplut pământul care sărutase pînă atunci umbra şi paşii nou sositului. Râdea pământul mulţumit de sine, de rostul lui...
Eminescu, acest cuvânt ce ni-l şopteşte codrul prea plin de versurile înca un fagure de miere „ această chemare a foşnetului de frunze care-i sărută cu patimă fruntea grea de ţărână, acest templu în faţa căruia îndragostiţii îngenunchează agonic, Eminescu acest suflet pustiit de viaţă şi adevăr, acest izvor din apa căruia se adapă ziua de ieri şi de azi, înaltul catarg ce a cunoscut atât asprimea valurilor, cât şi parfumul înaltului; Eminescu, roua frumosului, floarea de nepreţuit la reverul eternului, cuvântul mirosind a „floare albastră”, aerul metaforei, ploaia de versuri, visătorul,  „nepereche”, Eminescu acest geniu în făptura căruia s-au adăpostit pământul, apa şi cerul poeziei, Eminescu surâsul dimineţilor, lacrima Luceafărului înjungheat de destin, singurul înger de care s-au îndrăgostit luna şi stelele, Eminescu e singurul nume în care răsună cântecul ne mai cântat al omenirii.
Aici, în lumea acestui cuvânt, se nasc şi mor gândurile, în Eminescu stă toată puterea gingăşiei. El se ascunde doar în umbra pământului de la marginea mării, căci îl simţim pretutindeni. Chipul său demonic ne ghidează ochii minţii în lumea metaforei. 
El nu e mort căci fiecare bătaie de aripă poartă delicateţea suflului său, fiecare tril îi e glasul, iar mai presus de toate stau versurile ca nişte ochi ce te cheamă să-i mângâi, să-i asculţi, într-un cuvânt să-i ajuţi să rămână etern.
Sursa : Valentina Lupu, „Polivalenţa poetului”, Vaslui, 1999.

13 sept. 2013

Mihai Eminescu - gânditorul

Eminescu nu este numai scriitorul care a dat poeziei româneşti dimensiuni uriaşe, ci şi gânditorul care se simţe eliberat şi pătrunde până în adâncurile fenomenului economic, social şi politic al ţării sale.
Recitind opera lui Mihai Eminescu ne-am convins că multe gânduri spuse de marele poet sunt mai actuale decat oricând, ca şi cum poetul ar fi încă printre noi, şi ar tresări de mânie ori revoltă faţă de ceea ce se întâmplă în politică, economie şi viaţa socială a ţărişoarei noastre. Ce inimă şi ce suflet de patriot luminat, de român adevărat, absolut şi etern avea ...

  •  Cine vrea a şti adevărul să se întoarcă spre trecut. 
  • Dacii sau romanii, romanii sau dacii, e indiferent, suntem români şi punctum. Nimeni n-are să ne înveţe ce am fost sau ce-ar trebui să fim, voim ceea ce suntem – „ROMÂNI”. 
  • Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. 
  • Oare, un popor care vede guvernul reprezentat de indivizi atât de venali şi atât de mojici poate să mai aibă conştiinţă de stat şi respect de lege, în existenţa cărora nici nu crede? 
  • Patriotismul, cu toate acestea, nu este iubirea ţărânei, ci iubirea trecutului, iar fără cultul trecutului nu există iubire de ţară. 
  • Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
  • Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră.
Publicat de V. Sîrbu, şef oficiu

12 sept. 2013

Eminescologul Lucia Olaru Nenati

Lucia Olaru Nenati – este scriitoare şi publicistă română, doctor în filologie, poetă, prozatoare, eseistă, fost muzeograf al Muzeului Eminescu din Ipotești -Botoșani, autor a numeroase cărți și articole, albume muzicale.
Dna Nenati este una dintre personalitățile culturii româneşti născută pe meleagurile copilăriei şi adolescenţii lui Mihai Eminescu.
A scris despre Eminescu, de la muzica poeziei la poezia muzicii, a fost în vizită la Centrul Eminescu de mai multe ori şi ne-a dăruit două albume muzicale în interpretarea sa, „Cântecele lui Eminescu” şi „Din dor de Eminescu”.
Dna Lucia OLARU Nenati poarta flacăra culturii româneşti peste hotarele ei vorbind despre şi cântându-l pe Eminescu pe toate meridianele lumii.
A fost printre participanţi la Congresul Mondial al Eminescologilor. Ediţia II organizat la Chişinău de către Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie, Institutul Cultural Român, Centrul Academic Internaţional Eminescu. La acest eveniment important au luat parte cu precădere personalităţi din Republica Moldova şi România, dar şi din diferite alte ţări ale lumii precum: Rusia, Ukraina, Italia, China, Chile, Turcia, Albania, toate preocupate de aprofundarea universului eminescian.

Eminescologul botoşănean s-a numărat printre eminescologii din România cărora li s-a acordat Medalia „Mihai Eminescu” de către preşedintele Republicii Moldova. Distincţia i-a fost înmânată de preşedintele Nicolae Timofti în prezenţa gărzii de onoare a Republi-cii Moldova, în acordurile Imnului de Stat.
După cum a menţionat dna Lucia Olaru Neneti: „În alocuţiunea de mulţumire am invocat suprema onoare a unui scriitor şi intelectual dedicat lui Eminescu pe meleagurile originii sale botoşănene de-a primi o decoraţie prezidenţială ce poartă numele său şi, nu în ultimul rând, într-un măreţ imobil situat pe strada Nicolae Iorga, acesta fiind originar tot din Botoşani, şi am oferit CD-ul meu cu Cântecele lui Eminescu”.
Aceasta este a doua Medalie Mihai Eminescu primită prin decret al unui preşedinte de stat, după aceea semnată de preşedintele Emil Constantinescu în Anul Eminescu 2000
O aşteptăm în continuare cu drag la Centrul Academic Eminescu cu noi lucrări despre viaţa şi opera marelui Eminescu.
Vera Sîrbu, şef oficiu

10 sept. 2013

Viaţa, boala şi moartea poetului

Ilis, Florina. Vieţile paralele / Florina Ilis. -
Bucureşti: Cartea Românească, 2012. - 688 p.
Această carte monumentală va bulversa în totalitate orizontul de asteptare al cititorului. Romanul Vieţile paralele debutează la 28 iunie 1883 şi se încheie la 15 iunie 1889. Două date înregistrate în memoria colectivă, care consolidează şi, deopotrivă, subminează mitul Poetului naţional.
Florina Ilis reconstituie, într-un roman-document care sfidează legile timpului, mai mult de 150 de ani din existenţa lui Mihai Eminescu – antumă şi postumă –, din secolul al XIX-lea pîna în prezent, aşa cum a fost ea trăita, consemnată, idealizată, maculată, imaginată. Viaţa, boala şi moartea poetului continuă să fie subiecte actuale de dispute, de întrebări fără răspuns, de teorii ale conspiraţiei. Poetul a fost un geniu? A iubit? A fost nebun? A existat Marea conspiraţie? A fost asasinat? Etc. etc. Intr-un efort dramatic de a se apropia de adevăr, Florina Ilis recurge la nenumarate documente autentice, foi medicale de observaţie, surse apocrife, jurnale, legende urbane, mărturii ale contemporanilor, corespondenţă, manuscrise, dosare şi note informative ale Siguranţei şi ale Securităţii, dezbateri aprinse în reviste de cultură, cotidiene şi bloguri, dar şi la jocul subtil al imaginaţiei. Un geniu poetic precum Eminescu, ale cărui „vieţi paralele”, pe cît de reale istoric, pe atît de metafizic visate, se confundă cu însăşi România modernă, avea nevoie de o viziune pe masură, capabilă să viseze, dincolo de epoci, ca într-o me-tempsihoza naţională, documentele de arhivă ale unei „poliţii politice” fără vîrstă.
 Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză, acordat de USR, Filiala Cluj 
Premiul pentru „cel mai bun roman românesc” al anului 2012, acordat în cadrul Colocviilor Romanului Românesc Contemporan, ediţia a VI-a
Premiul pentru „Proză” al Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul editorial 2012
Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, 2013
Premiul Radio România Cultural, la secţiunea "Proză", editia 2013.

Vă aşteptăm să lecturaţi această carte captivantă la Centrul Eminescu.
Publicat de V. Sîrbu

9 sept. 2013

Impresiile de la Chişinău...

Mario Castro Navarrete, poet, filozof, traducător este un mare prieten al lui Eminescu. Chilian de origine, în 1970 va părăsi ţara natală alături de peste un million de chilieni, fugind în Argentina. În 1974 când avea 23 de ani a cerut azil politic în România. A absolvit Universitatea  din Iaşi, facultatea filosofie. Timp de 17 ani a activat ca bibliotecar la Universitatea ieşeană. După Revoluţia din 1989, Mario Castro Navarrete este licenţiat în filosofie la Universitatea A. I. Cuza din Iaşi. A creat un centru cultural chilian şi a fost ataşat cultural al statului Chile la Bucureşti.
A participat la lucrările Congresului al II Mondial al Eminescologilor şi a avut bunăvoinţa sa ne transmită impresiile sale: 
 Ajuns la Chișinău, în care toamna încerca să se instaleze, am avut senzația că și vremea ținea cu mine, căci trebuie să mărturisesc că moldovenii sunt foarte primitori și că am fost chiar încântat de atențiile de care m-am bucurat ca oaspete. Mă aflam la Chișinău pentru a treia oară, primele două, cu mulți ani în urmă, fiind atunci vizite foarte scurte, doar de câteva ore. De data asta am putut constata că trecerea vremii nu scade cu nimic felul lor de a fi prietenoși și primitoare gazde. O altă constatare a fost că limba română este vorbită cu acuratețe și mult răspândită, ceea ce dovedește că limba mamă se menține și se perfecționează.

 Am avut timp să mă plimb pe bulevardul principal, numit
Ștefan Cel Mare și Sfânt, după numele domnitorului atât de venerat. Ca toate marile metropole, Chișinăul își are ritmul lui accelerat, cu preocupările cetățeanului alergând la treburile sale cotidiene, dar având mereu o admirabilă dispoziție de a îndruma pe noul venit.
 La Congresul Mondial al eminescologilor, prilejul cu care fusesem invitat, a fost pentru mine o mare surpriză să pot pă
și în impunătoarea clădire a Academiei de Științe şi a Centrului Academic Internaţional Eminescu. Acolo ne-am reunit toți cei interesați de Eminescu, cel care ne-a adunat, din diferite colțuri ale lumii, mai toți având un cuvânt de spus. Cele auzite de mine, aici, mi-au confirmat importanța poetului nepereche Mihai Eminescu, ca fiind un temei de neclintit al limbii române, la care toată asistența a adus o contribuție, fie printr-o carte, fie prin doleanțe îndreptățite, fie    pur și simplu prin dragoste față de limba vorbită de Eminescu.

 Un fapt care într-adevăr m-a copleșit a fost îndârjirea, tenacitatea, hotărârea, determinarea cu care românii de pretutindeni își apără limba lor ; spun acest lucru pentru că experiențele avute de America latină, în general și Chile, în particular, ne arată că limbile vorbite de băștinașii noștri aproape că au dispărut, iar cele rămase fac eforturi foarte mari pentru a-și menține dreptul la existență. Pentru că în țările Americii Latine s-a impus o limbă în detrimentul altora, și nici măcar nu a fost ocazia sa conviețuiască limbile autohtone cu limba cotropitorilor, cauzele fiind multiple și complexe.
 În consecin
ță, acest congres și-a îndeplinit pe deplin scopurile, fiindcă, în jurul lui Eminescu, limba română a ieșit biruitoare.
 Folosesc această cale pentru a mul
țumi organizatorilor și totodată să vă mulțumesc tuturor pentru lecția de română primită la Chișinău.
 Mario Castro Navarrete
Chile, 2013

Publicat de V. Sîrbu

6 sept. 2013

Eminescu - un model, o şcoală, un univers pentru literatura albaneză

                   Kopi Kyçyku, doctor în ştiinţe, inginer, academician, ziarist, eseist, profesor universitar de Limba italiană şi de Istoria Balcanilor. Este autorul mai multor volume cu poezii, povestiri, drame, pamflete, articole de critică literară şi de studii ştiinţifice; traducător al mai multor opere literare, istorice şi geologice, din câteva limbi, în albaneză, respectiv română şi italiană.
A participat la  primul Congres Mondial al Eminescologilor în 2012 şi a fost oaspete dorit şi la Ediţia a II-a în acest an.  Pentru că genericul Congresului este "A-l cunoaşte pe Eminescu, a-l face cunoscut lumii...” ne-am propus să vă prezentăm pe blogul nostru unele comunicări  ai cercetătorilor de profil din lume, care şi-au consacrat destinul studiului Operei lui Mihai Eminescu.
          
 Eminescu n-a învăţat cum se moare
Întâlnirea mea cu poezia eminesciană s-a produs în anii ’60 ai secolului trecut, când am venit în România ca student. Atunci am stat pe aceste meleaguri binecuvântate doar zece luni. Ruptura relaţiilor diplomatice între Albania şi fosta Uniune Sovietică a fost însoţită cu retragerea tuturor studenţilor albanezi din toate fostele ţări socialiste, inclusiv din România. Totuşi, am făcut tot ceea ce îmi stătea în putinţă să pătrund în sufletul urmaşilor traco-dacilor. (Cred că nu se poate intra în spiritul adevărat al unui neam decât prin cea mai aleasă poezie a lui).
Eminescu a fost pentru mine o poartă, a fost chiar actul intrării în spiritul românesc. Învelit în mantaua dulcii suferinţi, în aureola celui ce-şi plăteşte învăţarea nemuririi cu tinereţile şi chiar cu o tragică moarte, proprie marilor poeţi. Iubit - niciodată iubit cum merită, strălucit mânuitor al versului niciodată pe deplin înţeles, Eminescu m-a fermecat prin puterea şi delicateţea cu care s-a identificat cu însăşi gena românească, a ridicat-o la un nivel greu de atins de urmaşi, depăşindu-şi în acelaşi timp propria vârstă, depăşind aşteptările epocii sale şi chiar ale epocii noastre, spulberând hotarele invizibile care ţineau izolată poezia românească de cea europeană. Prin Eminescu, limba română a început să vorbească în universală.

Am avut privilegiul să-l „reîntâlnesc” – şi să-l redau prin traduceri – în limba mea maternă, în albaneză, în care sună sublim, probabil datorită cuibului pe care şi l-a ales înlăuntrul străvechii limbi inter-balcanice, despre care se presupune că s-a vorbit pe aceste meleaguri cu milenii în urmă.
Dintr-un anumit punct de vedere şi de simţire limba românească lipsită de Eminescu ar fi arătat exact precum un Eminescu lipsit de limba română. Este de neînchipuit. Cu toate vicisitudinile istoriei, inclusiv ale istoriei literaturii, Eminescu rămâne singular în dăruirea-i fără seamăn, uriaş cât un întreg folclor balcanic, cu ochii înălţaţi spre steaua singurătăţii noastre arhetipale, prezente sau viitoare, cu privirea uneori coborâtă înspre deliciul vremelnic al fiinţelor mărunte, conştient că nu va învăţa a muri vreodată. Într-adevăr, Eminescu n-a învăţat cum se moare.