28 nov. 2013

Ziua Bibliografiei la Centrul Eminescu


Pentru Centrul Academic Internaţional Eminescu, Ziua Bibliografiei cu genericul: „BM „B.P. Hasdeu” – centru de documentare, cercetare şi informare bibliografică” a fost zi de sărbătoare! Cu invitaţi de seamă şi public generos!
Dimineaţa a început în forţă cu o întâlnire cu elevii clasei a III-a ai LT „Liviu Rebreanu”, ghidaţi de doamna învăţătoare Nina Laur, cât şi cu clasa a II-a a Şcolii- grădiniţă nr. 90, sub atenta supraveghere a doamnei învăţătoare Iulia Budu. Aceştia au asistat la lecţia bibliografică „Familiarizarea utilizatorilor cu aparatul informativ bibliografic şi utilizarea lui”, condusă de doamna Maria Chirilă. S-a menţionat noţiunea de bibliografie, s-a vorbit despre motivele pentru care întocmim o bibliografie, despre ce se întâmplă atunci când nu afişăm bibliografia, elementele principale ale acesteia: autorul, titlul, locul publicării şi editura.
În cadrul lecţiei elevii au fost familiarizaţi cu structura aparatului informativ bibliografic. Acestora  li s-a propus să găsească în dicţionar sensul noţiunilor de : biografie, bibliografie, biobibliografie. În continuare elevii au primit fişe, pe unele erau indicaţi autorii cărţilor, iar pe altele titlurile, copiii au însuşit rapid condiţiile jocului şi au aranjat corect fişele.
Pe unele fişe s-au indicat subiectele, iar pe masă erau aranjate enciclopedii cu o tematică variată. Elevii trebuiau să indice în care enciclopedii poate fi găsită informaţia la tema propusă.
La finele lecţiei, s-a propus utilizatorilor o revistă bibliografică, în cadrul căreia s-a expus literatura prezentată în compartimentele expoziţiei : „ Ce? Unde? Când?”!
La întrebările de recapitulare: ce este bibliografia?, unde poate fi găsită o listă bibliografică într-o carte?, care este structura aparatului informativ bibliografic?, elevii au răspuns receptiv!
Directoarea Centrului, doamna Elena Dabija a fost moderatoarea evenimentului ce i-a avut ca invitaţi pe scriitorul Ion Proca, cu genericul: „Ion Proca- veselul poet din Coloniţa sau istoria unei vieţi prin prisma unei biobibliografii” şi scriitoarea  Elena Tamazlâcaru, cu genericul: „Elena Tamazlâcaru şi cuvintele din paginile unei biobibliografii”. În deschidere, doamna Dabija a vorbit despre importanţa bibliografiei în selectarea cărţilor, a prezentat noile ediţii biobibliografice! Le-a vorbit elevilor despre importanţa cărţilor şi i-a invitat să ne păşească pragul, căci uşile „casei cărţilor” sunt mereu deschise pentru iubitorii de literatură, artă şi frumos!
Ne-am bucurat nespus că ne-a onorat cu prezenţa Ion Proca, acesta a venit la rându-i cu interpretul de muzică populară, Anatol Latâşev, care a bucurat audienţa cu 4 piese de suflet! Întâlnirea a fost una caldă, în care s-au depănat amintiri! S-a vorbit despre activitatea poetului, despre cărţile sale cât şi despre subiectele din cărţi. Elevii claselor a X-a., XI-a şi a XII-a ai Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, prezenţi în sală, sub egida doamnelor Leviţki Viorica, Lungu Svetlana şi Beschieru Mariana, au fost curioşi să afle ce îl inspiră pe acesta, despre copilăria domnului Proca şi despre prima sa dragoste, despre care poetul le-a povestit cu entuziasm şi umor! În cadrul acestui eveniment, Ion Proca şi-a lansat cartea „Un veac de dor matern”, autorul stăpânind semnul unui har autentic incontestabil.
Cea de-a doua invitată a fost doamna Elena Tamazlâcaru, care a cucerit din start audienţa prin farmecul său cât şi prin degajarea cu care a interacţionat cu publicul. Acesteia i s-a alăturat clasa a V-a a Liceului Republican cu Profil Sportiv, împreună cu doamna Brad Natalia, profesoară de limba română. Așa cum am putut constata cu prilejul altor întâlniri cu scriitori, fiecare poet cu care ne întâlnim ne demonstrează un adevăr, vechi de veacuri: cartea este vie, este veșnică, ea va trăi mereu, chiar dacă asaltul civilizației pare că distruge tot ce înseamnă lirism, sensibilitate, candoare, frumusețe. Poeta ne-a vorbit despre cum a muncit la biobibliografia personală, a menţionat noţiunile de: bibliografie, indicii bibliografici, biografie, revistă bibliografica cât şi despre banalitatea cotidianului transfigurată în creaţii poetice astfel încât cele mai aparent nesemnificative momente ale vieții de zi cu zi se împregnează de seve poetice.
Fiecare lucrare scrisă ne demonstrează faptul că poeţii vădesc o uimitoare capacitate confesivă pe care o transpun în rânduri și în imagini poetice încărcate de simboluri, cu o aplecare specială spre spiritualitate, iubire și mister, natură cât şi nostalgia copilăriei.
La finalul zilei, ne-au vizitat elevii claselor a VIII-a şi a XII-a,  LT „Mircea cel Bătrân”, sub egida doamnelor Negrese Tatiana şi Dascăl Angela. Doamna Maria Chirilă le-a vorbit acestora despre tematica zilei, despre termeni şi noţiuni ce definesc bibliografia. Frumoase cuvinte au fost spuse şi despre marele poet Mihai Eminescu. Elevii ne-au surprins cu un recital de poezie! 
Doamna Vera Sîrbu, le-a prezentat site-ul BM „B.P. Hasdeu” ca instrument de informare, s-a vorbit despre blogul „Chişinău- oraşul meu.” Cititorii au fost familiarizaţi cu blogurile care sunt administrate de echipa Centrului Eminescu, s-a făcut o trecere în revistă despre prezenţa filialei pe reţelele de socializare.
A fost o zi plină de emoţii pozitive! Frumuseţea sufletească a scriitorilor i-a sensibilizat pe toţi, atât pe elevi, cât şi pe echipa Centrului Academic Internaţional Eminescu. Spiritul tânăr şi dornic de cunoştinţe al copiilor ne-a servit drept dovadă că munca bibliotecarilor este apreciată şi preţuită! Elevii au constatat într-un final că prin citit se degajă profunzimea ideilor și originalitatea unor imagini lirice create cu talent și cu un simț artistic demn de un poet autentic.
Maria Chirilă, bibiotecar principal
Irina Ţurcanu, bibliotecar

25 nov. 2013

26 noiembrie - Ziua Bibliografiei








CENTRUL  ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU

Doriţi să fiţi informat???
Vă invităm să participaţi

MARŢI, 26 NOIEMBRIE 2013
la ZIUA BIBLIOGRAFIEI

GENERIC:

BM „B.P. Hasdeu” – centru de documentare, cercetare şi informare bibliografică

ÎN PROGRAM:
Întâlniri cu personalităţi:

Ora 13 :30                  „ION PROCA–VESELUL POET DIN COLONIȚA, sau istoria unei vieți prin prisma unei BIOBIBLIOGRAFII”
Lansare de carte „ UN VEAC DE DOR  MATERN” 
Invitaţi
ION PROCA: poet, publicist, dramaturg.
ARSENIE BOTNARU: interpret de muzică populară



Ora 14 :15                   „ELENA TAMAZLÂCARU și CUVINTELE din paginile unei BIOBIBLIOGRAFII” 
Invitată:
ELENA TAMAZLÂCARU: scriitoare, ziaristă, poetă, redactor-prezentator, bibliotecară.


 Prezentarea noilor ediţii bibliografice:

Ora 15:00                  „PUBLICAȚIILE B M „B.P. HASDEU”–TEZAUR CULTURAL-ȘTIINȚIFIC”

 Reviste bibliografice:
(pe parcursul zilei)
BIBLIOGRAFIA MIHAI EMINESCU–GHID ÎN UNIVERSUL DOCUMENTAR EMINESCIAN”

BIOBIBLIOGRAFIA MIHAI CIMPOI–CERCETARE BIBLIOGRAFICĂ A CENTRULUI ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU”

WEB BIBLIOGRAFII–SURSE DE INFORMARE ONLINE”


Ore bibliografice şi de cultură informaţională :
(pe parcursul zilei)

FORME ŞI METODE DE UTILIZARE A BIBLIOGRAFIILOR

„APARATUL INFORMATIV-BIBLIOGRAFIC AL CENTRULUI ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU ŞI BM „B.P. HASDEU”

„FOND DE REFERINŢĂ”

BLOGUL BM „B.P. HASDEU” ŞI BLOGURILE FILIALELOR BM „B.P. HASDEU”–SURSE DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE”

 Expoziţii

PUBLICAȚIILE B M „B.P. HASDEU”–TEZAUR CULTURAL-ȘTIINȚIFIC”

„BIBLIOTECII CU DRAGOSTE”, (Documente cu autografe în colecția CENTRULUI ACADEMIC NTERNAȚIONALI EMINESCU)

ION PROCA–VESELUL POET DIN COLONIŢA

„CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CUI TE-A SCRIS”

BIBLIOGRAFIA  MIHAI EMINESCU–GHID ÎN UNIVERSUL DOCUMENTAR EMINESCIAN”

„BIOBIBLIOGRAFIA  MIHAI CIMPOI–OGLINDA UNUI REMARCABIL EMINESCOLOG”
  

22 nov. 2013

Programul "Chişinăul citeşte o carte" la final

Anul acesta CHIŞINĂUL a citit romanul AL ȘAPTELEA SIMȚ scris de NICOLAE RUSU în cadrul programului de lectură Chişinăul citeşte o carte iniţiat de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” și care a ajuns la Ediția a X-a.
Din momentul implementării programului s-au lecturat cărţi ale diverşilor autori: publicişti, prozatori, dramaturgi, poeţi, fapt care a permis publicului cititor să se încadreze în lectura colectivă, alegându-şi atât autorul, cât şi genul literar.
Conferinţa de totalizare a avut loc la 20 noiembrie şi a fost găzduită de biblioteca "Onisifor Ghibu". La această activitate au participat mulţi cititori: scriitori cunoscuţi, critici literari, profesori, studenți, liceeni, bibliotecari și alte categorii.
Fiecare din participanţi au avut ocazia să-şi exprime părerea despre romanul lecturat. Îndemnul autorului de a medita asupra timpului, evoluţia şi metamorfoza umanului de la perioada sovietică până astăzi au trezit un viu interes din partea cititorilor. Romanul a fost solicitat pe tot parcursul desfăşurării programului.
La îndemnul nostru au citit romanul și mulți utilizatori ai CAI Eminescu, iar unii au participat la conferința de totalizare a programului și ne-au lăsat impresiile de lectură:

Cartea lui Nicolae Rusu AL ȘAPTELEA SIMȚ este plină de idei şi teme. Am remarcat stilul uşor şi rapid al scrierii, datorită căruia lectura este legeră. Jocul cu timpul face cartea specială şi intrigantă.
Datorită acestei activităţi, noi cititorii Centrului cu cel mai frumos nume - Eminescu, am reuşit să-l cunoaştem personal pe scriitorul Nicolae Rusu, apreciindu-i şi personalitatea, nu doar abtitudinile scriitoriceşti. Mă bucur că am avut ocazia să merg la biblioteca "Onisifor Ghibu" şi mulţumiri doamnelor Maria Chirilă şi Elena Dabija care au avut bunăvoiinţa şi consideraţia de a mă invita la această activitate.

Natalia Ţurcan, elevă, LT "Spiru Haret"

Romanul AL ȘAPTELEA SIMȚ scris de Nicolae Rusu face parte, cu siguranță, din tezaurul literaturii noastre contemporane. Opera este scrisă din suflet…căci ceea ce este scris din suflet la suflet trebuie să ajungă.Acest roman a ajuns în sufletul fiecărui cititor. M-a intrigat titlul AL ȘAPTELEA SIMȚ. Fiind studentă la Colegiul Național de Medicină și Farmacie "Raisa Pacalo" știam că omul posedă șase simțuri… Faptul că autorul nu dezvăluie al 7-lea simț dă operei o notă misterioasă. Romanul este un manuscris anticomunist, care inșiră o serie de evenimente încă neștiute de noi, generația tânără. Autorul abordează probleme sociale ca “cumătrismul” caracteristic nouă, corupția, neînțelegeri familiale etc.Tema operei profilează existența cetățeanului în perioada sovietică. Autorul urmărește și analizează evoluția, metamorfoza umanului de la perioada sovietică până astăzi. Prietenia existentă între reprezentanții mai multor națiuni(din cadrul URSS), vine să ne demonstreze încă o dată că prietenia adevărată nu ține de culoare, rasă sau sex. Pentru generația tînără este o sursă istorică prețioasă, iar pentru cei mai în virstă este o amintire a celor trăite cândva. Acțiunea să învîrte în jurul unui stimulator al intuiției, elementul fictiiv al operei. Autorul nu se stingherește să spună lucrurilor pe nume, el vorbește despre fapte reale din viața de zi cu zi.
Este o onoare și o fericire imensă să ai posibilitate să-ți exprimi viziunea ta despre carte chiar autorului. Mulțumesc mult celor care au organizat acest evenimet, și deasemenea acestui mare OM-NICOLAE RUSU! Să-i dea Domnul sănătate, ca să mai poată scrie astfel de bogății literare.
Burduniuc Aurelia, studentă,
Colegiul Național de Medicină și Farmacie "Raisa Pacalo".

După întâlnirea cu autorul Nicolae Rusu am rămas plăcut surprinsă. Am înţeles că există persoane deosebite şi cu adevărat talentate. Citind AL ŞAPTELEA SIMŢ am rămas impresionată de felul de exprimare al autorului şi cu emoţii pozitive... Bârca Valeria, elevă, LT "Mircea cel Bătrân".


Este prima dată când merg la o întâlnire cu un scriitor, dar vreau să spun că am rămas plăcut impresionată. A fost o atmosferă caldă, familială unde am putut discuta cu scriitorul Nicolae Rusu. Am pus întrebări şi am ţinut o conversaţie cu autorul. Dumnealui este o persoană blândă, cu suflet mare care a răspuns zâmbind la toate întrebările noastre. Sper, pe viitor să mai am posibilitatea să merg la aşa un eveniment de plăcut. Lungu Carmen-Capitolina, elevă, LT "Mihai Eminecu".
Vera Sîrbu, şef oficiu


19 nov. 2013

Despre Eminescu


  Nicolae Petraşcu ( născut Nicolae Petrovici la 5 decembrie 1859, Tecuci, judeţul Covurlui (antebelic), 24 mai 1944, Bucureşti) a fost un diplomat, scriitor, memorialist, publicist, istoric de artă şi critic de artă şi literar român.
Aşa cum susţine Dan Mănucă, Nicolae Petraşcu, prin studiul dedicat lui Mihai Eminescu, publicat în 1892, este primul critic care cercetează viaţa şi opera acestuia într-o lucrare amplă; cu acest studiu, devine şi primul critic care iniţiază studiul formal al operei eminesciene. 
Vă prezentăm un fragment din amintirile scriitorului Nicolae Petraşcu.

 Era într-o seară de toamnă din anul 1880, într-un birt de pe strada Ştirbei-Vodă, când am văzut pentru întâia oară pe Eminescu.
  Ca mai în toate birturile noastre, era înăuntru un zgomot infernal. În fund se vedeau mişcându-se, ca în ceaţă, capetele lăutarilor care cântau întruna.
  Într-un moment, auzii la spate doi studenţi: „Uite la oglindă şi Eminescu”, şi-şi întoarseră amândoi cătarea spre locul arătat. Un om tânăr sta, în adevăr, singur la o masă, cu spatele spre centrul sălii, în faţa unei oglinzi. Nu-i vedeam decât capul în oglindă, – un cap frumos şi palid, cu părul neregulat, cu fruntea boltită, – bând dintr-un pahar de vin de dinainte. Cei doi studenţi îl priveau cu dragoste. Era Eminescu în epoca, în care ieşea din umbra grupului de oameni, ce-l admirase din capul locului, şi lua în mintea tinerimii un loc de frunte, poate chiar primul loc...
  ...Cum sta el la masă, părea absent, se gândea aiurea.
Din vreme în vreme aprindea o ţigară, aruncând privirea la stânga lui, unde erau doi consumatori necizelaţi, ce gesticulau aşa de tare încât credeai că vor să-şi scoată ochii. Întorcea apoi cătarea spre lăutari şi intra cu gândul iar în el însuşi. L-am privit în oglindă mai bine de o oră. În entuziasmul juvenil al vârstei de atunci, cât aş fi dorit să pătrund cu vederea în creierul lui, să mă uit lung, ca în mecanismul unui ceasornic, să înţeleg cum se făurea în capul lui acea poezie frumoasă şi rămâitoare, – taina cu care natura reînnoieşte , prin geniul poetului, nepătrunsa minune a creaţiei. – Mai târziu, cum îl priveam, văzui că faţa lui se schimbă puţin câte puţin şi deveni mişcată. Lăutarii cântau un cântec bătrânesc, pe care el îl asculta cu multă băgare de seamă...
  ...Şi făcând încet ochii roată asupra sălii, ochii lui negri, arşi parcă de gândire, – Eminescu părea că desluşeşte  chiar în lumea aceea vesela dinprejuru-i, în fundul sufletului ei, suferinţa şi durerea, şi că numai soarta oarbă o îndemna la o veselie factice, ca şi cum ar fi pus o mască râzătoare pe un obraz ce plânge...
  ...Când tăcu muzica, poetul zâmbi un moment, apoi plăti ce băuse, îndesă câteva foi de hârtie de ţigară într-un pachet de tutun albastru, pe care îl băgă pe sub pardesiu, în buzunarul de dinapoi al jachetei, se sculă şi ieşi trăgând încă dintr-un capăt de ţigară, care nu se mai vedea decât ca o scânteie între buzele lui.
Nicolae Petraşcu

17 nov. 2013

„EMINESCU SĂ NE JUDECE”

„Suntem în cuvânt și în toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece”
Grigore VIERU

E mijloc de noiembrie, e frig și trist, și frunzele cad. Involuntar îngân versul eminescian: Ce te legeni, codrule, / Fără ploaie, fără vânt... Cifra 15 este cifra mea foarte dragă, deoarece pe 15 ianuarie s-a născut Mihai Eminescu, pe 15 februarie am văzut lumina zilei eu, cu această cifră am mai multe evenimente intersectate în viața mea.
E ziua de 15 noiembrie în calendar și este ziua de naștere a regretatei DOINA ALDEA-TEODOROVICI. Ar fi împlinit 55 de toamne cu miros de crizanteme și s-ar fi bucurat de părinți, de fiul Cristi, de toată lumea dragă și ar fi interpretat multe melodii, ne-ar fi dus faima în lume. Dar nu a fost să fie această poveste...
Bunul Dumnezeu rând pe rând ni-i urcă în ceruri la Mihai Eminescu pe aleșii săi Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, Leonida lari, Adrian Păunescu, Dumitru Matcovschi și mulți alții. Noi de aici unde mai suntem încă le simțim lipsa și le ducem dorul.
În această zi de naștere a DOINEI, la Centrul Academic Internațional Eminescu, în cadrul orei de lectură multimedia „Eminescu să ne judece” la care au fost prezenți liceeni de la Liceul Teoretic „L. Rebreanu” au răsunat melodii în interpretarea soților Teodorovici.
Cele mai plăcute amintiri și sensibile emoții m-au năvălit, deoarece îi cunoșteam din anii de studenție. Chiar din prima zi cînd am devenit studentă la facultate am avut o zi solemnă în Palatul Național (pe atunci Octombrie), apoi a urmat un concert la care au evoluat și ei fiind studenți. Adesea erau cu chitara și răsunau cântările lor în valea din spatele căminelor studențești ale Universității din strada Ismail (pe atunci-Malinovski), apoi am fost la un concert împreună cu ei la Ialoveni și multe alte amintiri, apoi i-am petrecut în ultimul drum...
Astăzi tinerii din sală au aflat despre DOINA și ION mai multe din cele povestite de doamna Maria Chirilă, bibliotecar principal,  foarte curioși au răsfoit albumul ION ȘI DOINA, DOINA ȘI ION, alcătuit de Boris PALII în amintirea lor, în care îi prezintă ca doi copii, ca doi îndrăgostiți, ca doi părinți, ca doi patrioți, ca doi prieteni, ca doi cântăreți, ca două flori, ca două inimi gemene, ca două vieți și o dragoste, ca o ETERNITATE...

Am recitit unele poezii și fragmente din această carte-memorie, scrisă de acei mai dragi și de acei mai îndrăgostiți de ei. În articolul „Eminescu să ne judece” scris de Nicolae ȚONE citim: „Și, totuși, dacă ar trebui să aleg neapărat, dintre zecile de „chipuri” pe care amintirea lor mi le cheamă sub pleoape, numai unul singur, l-aș alege, firește, pe acela care reflectă, care definește „relația” lor cu Eminescu. Cu Sfântul Absolut al lumii noastre românești. Căci, înainte de toate, pentru mine, DOINA și ION rămân și-n această privință încurajarea lor pe acest drum de către Grigore VIERU, constituie un gest cu totul și cu totul extraordinar solii cei mai de preț a lui Mihai EMINESCU în viața noastră de azi. Prin vocea lor, prin sângele lor, prin frumusețea lor, prin purtarea lor, EMINESCU cel MARE și Sfânt și-a așezat tâmplele lângă tâmplele noastre. Cu alte cuvinte, cum rostește, de altminteri, și cântecul lor, „Domnul cel de pasăre măiastră”, „Domnul cel de nemurirea noastră”, EMINESCU „fratelei” și totodată EMINESCU „părintele” („Știu că frate mi-ești și-mi ești părinte”) constituie o prezență tutelară și, precum lumina soarelui, face posibilă viața, tot așa și lumina vieții sale și a spiritului său ne face și nouă azi posibilă viața. Și Patria, împreună cu Eternitatea ei.”
In memoria DOINEI au răsunat astăzi melodiile: Focul din vatră, Floare dulce de tei, Copilul din leagăn, O serenadă, Bucurați-vă, Comment ça va, Răsai, Nu te-ai priceput, Un nume pe zăpadă, Un telefon, Pentru ea, Ninge, Ce farmece, Vârsta dragostei, Eminescu, Balada familială, Sărută-mă pe vise, Iartă-mă, Două lacrimi gemene, Imensitate, Bucurați-vă, Trei culori, Pentru Limba noastră, Clopotul învierii, Pace lumii, Eu te iubesc, tu mă iubești, Două lacrimi gemene...
Cu aceste melodii DOINA și ION sunt printre noi, cu cântecele lor ne mângâim noi toți și se vor mângâia multe generații, precum doinește veșnic balada populară DOINA și DOINA lui Mihai EMINESCU.

Elena Dabija,
Director, CAI Eminescu

14 nov. 2013

Amintiri despre Eminescu

Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor şi publicist român.
Vlahuţă a fost pasionat de poezia lui Eminescu şi îşi dorea cu ardoare să îl cunoască şi să poată vorbi cu el. Darul i-a fost răsplătit îndeajuns când un prieten apropiat al amândurora le-a făcut cunoştinţă. Vlahuţă a notat impresia primei întâlniri cu Eminescu în cuvinte nespus de calde şi a publicat-o. Au devenit din acea după-amiază prieteni nedespărţiţi, încercând, atât cât le permitea timpul, să ia masa împreună şi să îşi împărtăşească planurile literare. Prietenia lor nu s-a stins niciodată, nici măcar în momentele în care Eminescu nu mai putea raţiona aşa cum trebuie. Vlahuţă a fost alături de el aşa cum se cuvine să fie un prieten adevărat, care nu te părăseşte niciodată.

Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui popor.
Este oare un păcat aşa de mare de a rupe hotarele de gândire ale contemporanilor tăi şi a te ridica cu mult deasupra timpului şi a societăţii în care te-ai născut? Pedeapsa e din cale afară de grea.
Îmi pare rău că nu am datele necesare ca să pot schiţa aici biografia lui Eminescu. După câte ştiu, viaţa poetulu a fost întotdeauna o amarnică luptă cu sărăcia. De câte decepţii nu s-o fi izbit el în societatea noastră aşa de rece şi despreţuitoare pentru oameni "nepractici". Amăgit de atâtea ori, sufletul lui pierdu de timpuriu orice credinţă în viitor şi, speriat de asprele realităţi ale vieţii se refugie în liniştitul imperiu al trecutului. Acolo neadormitele lui gânduri trăiau ca într-o legendă frumoasă.
Cititor pasionat, el era unul din cei mai adânci cunoscători ai limbii şi literaturii noastre din cele mai întunecate vremuri. De multe ori a trebuit să-şi dea paraua gurii pentru un manuscris vechi ori o carte rară, descoperită în vrafturile mucezite ale vre-o unui buchinist. Figurile marilor voevozi şi întâmplările din vechime, de mut ce le gândise, se deşteptau în el ca nişte evocări din propria lui viaţa . Bătrânul Mircea şi bătălia de la Rovine cu acei sprinteni călăreţi ce "roiesc după un semn şi în caiii lor sălbatici bat cu scările de lemn" sunt viziuni puternice, e o lume vie pe care poetul o vede desluşit în toate detaliile, şi deaceea ne-o descrie aşa de plastic şi sugestiv.
 Eminescu a fost pregătit sub toate raporturile pentru a croi un drum nou în literatura românilor.
 Niciodată nu s-a văzut la noi un temperament de artist completat de o cultură aşa de vastă şi de o originalitate atât de marcantă. În poezia noastră dulceagă şi destul de ofticoasă, versul lui Eminescu se detaşează într-un relief izbitor. Simţi de îndată că ai de-a face cu un reformator. Primele lui poezii sunt un strigăt puternic de revoltă artistică. E o necunoscută vibrare de gândire şi de sentiment. Altă limbă, altă viaţă, cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. Ce vigoare extraordinară şi ce frumuseţi ritmice, neatinse încă până la el!
 Eminescu citea în original pe clasicii antici şi avea o evlavioasă admiraţie pentru operele lor mari, liniştite, perfecte.
„Când mi-e capul mai ameţit, ne spunea el odată, o pagină din Sofocle mă înseninează.”
Cunoştea la perfecţie limba germană. Îşi făcuse studiile universitare în Berlin şi-avea o deosebită predilecţie pentru filosofii nemţi, în special pentru Shopenhauer, care nu puţin va fi contribuit la întunecarea prismei de vedere a decepţionatului poet, şi la veşnicul lui dor de Nirvana... „setea liniştei eterne” din Satira a IV-a şi din economia morală a mai tuturor poeziilor lui. Ce păcat că în viaţa asta, aşa de scurtă şi plină de dureri, n-a găsit şi el un suflet care să-l iubească, să-l înţeleagă şi să-l îngrijească de aproape, ca pe un copil străin şi nenorocit ! Astă iarnă l-am întâlnit des : zgribulit de frig, ducându-se la cafenea ca să se încălzească...
 Şi-acum, când umbra marelui artist nu mai supără pe nimeni, adunaţi sfaturile şi chibzuiţi-vă ce podoabe să-i aşterneţi pe mormânt. Peste voi şi peste ironica voastră risipă cad numai bine cele patru versuri mândre şi dispreţuitoare ale poetului, străluctitor şi veşnic ca şi Hiperion.

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece;
Ci eu, în lumea mea, mă simt
Nemuritor şi rece !
Alexandru Vlăhuţă

13 nov. 2013

Programul "Copiii Chişinăului citesc o carte" la final

  Programul de lectură „Copiii Chişinăului citesc o carte” a căpătat o mare amploare în filialele BM „B.P Hasdeu”.
În acest an copiii au lecturat cartea „Vornicel la nunta badei”, autor Victor Dumbrăveanu, o carte extraordinară despre lumea copilăriei.
 În filiala „Târgu-Mureş” s-a desfăşurat conferinţa de totalizare a programului sus-numit, unde au participat cei mai buni dintre cei mai buni cititori. Moderatoarea activităţii a fost îndrăgita scriitoare Claudia Partole. Copiii, fiind încurajaţi de doamna C. Partole, au fost degajaţi, liber şi frumos şi-au expus impresiile despre carte, despre eroii îndrăgiţi, cu o simpatie deosebită au vorbit despre Onuţ, Oleana, Fănel, domnişoara Rodica.
  Filiala CAIE a fost prezentată de 5 elevi:
Tanaşciuc Irina, cl. a V-a, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”; Postica Constantina, cl. a III-a,
Chiseliţă Daria, cl. a III-a, Liceul Teoretic”Liviu Rebreanu” ; Şerpi Tatiana cl. a IV-a,
Iuzvac Anastasia, cl. a III-a, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu”
 La finele activităţii, participanţii au fost decernaţi cu diplome.
Vă prezentăm în continuare câteva crâmpeie din impresiile despre carte:
 „O carte nemaipomenită, în care de la începutul ei eşti pe aripile copilăriei, eşti „vornicel la nunta badei”. Plină de ghiduşii, de glume şi de bucurii, autorul, Victor Dumbrăveanu a vrut să ne redea farmecul copilăriei.
Onuţ este o fire glumeaţă, isteaţă, deşteaptă şi foarte voioasă, fiind eroul principal, atâtea pozne a făcut: s-a căsătorit cu Oleana, a mers pe tărâmul nucilor, împreună cu clasa a mers la cules harbuji, multe-multe altele. El îşi ajută mereu părinţii, bunicii, colegii, dar uneori şi pe bădiţa Ghică.
Această operă este una uluitoare, căci de îndată ce o începi a lectura, ea te vrăjeşte.
Scriitorul foarte amuzant şi vesel a scris.
Cu adevărat este o scriere ce trebuie citită.”
Tanaşciuc Irina, cl. a V-a,
Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu”
  „Am citit multe cărţi care m-au impresionat foarte mult. Printre ele este cartea „Vornicel la nunta badei” de Victor Dumbrăveanu. Citind-o îmi imaginam că eram eu însămi Onuţ. Evenimentele se petreceau în satul lui de baştină Alunel, lângă râul Răut. Cartea m-a captivat cu peripeţiile lui de toate zilele. Întâmplările din carte îmi ridicau dispoziţia. M-a impresionat cel mai mult curiozitatea lui Onuţ. Este un băiat energic şi gata de răspuns, el mereu îi împăca pe toţi şi când venea fratele lui, chiar dacă erau certaţi, se împăca cu el. Dar păcat că se termină cartea, aş vrea să apară şi partea a doua a cărţii. Doresc să recomand cartea altor copii şi să-i mulţumesc autorului pentru emoţiile pozitive trăite cu eroul principal. Am citit-o aşa de repede încât s-a scurs nisipul din clepsidră.”

Iuzvac Anastasia, cl. a III-a,
Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu”
„Eu am citit cartea „Vornicel la nunta badei”, scrisă de Victor Dumbrăveanu. Această carte este minunată, are multe poveşti cu întâmplări foarte hazlii şi-o nuntă de ciocolată în clasa întâi. Personajul principal este Onuţ Cosaşu. Mie tare mi-a plăcut prima zi de şcoală a lui Onuţ. M-a impresionat faptul că prima oară Onuţ i-a dus geanta Oleanei făcând pe cavalerul. Eu nu doresc să mă sperii de inspecţie cum s-a speriat Onuţ împreună cu clasa sa. Chiar dacă mă voi speria, sper că ma va linişti bădiţa Ion al meu cum l-a liniştit bădiţa Ghică pe Onuţ. Îmi place că fratele lui Onuţ, bădiţa Ghică şi cu domnişoara Rodica, profesoara sa, sunt împreună şi doresc să se căsătorească. Această carte este tare interesantă. Scrisă într-un limbaj simplu şi accesibil pentru noi. Întâmplările sunt hazlii, cu mult umor. Cartea mi-a plăcut foarte mult. Mă bucur că totul s-a terminat cu bine.”
Şerpi Tatiana cl. a IV-a,
Liceul Teoretic ”Liviu Rebreanu”     
Maria Chirilă, bibliotecar principal          

12 nov. 2013

Eminescu omul

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, comitatul Arad, d. 17 august 1925, Crucea de Jos, județul Vrancea) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român, membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
A devenit scriitor îndrumat de Mihai Eminescu, iar la îndemnul acestuia, debutează cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca. 
 Dintre multele mărturisiri despre Mihai Eminescu demne de luat în seamă sunt cele consemnate de Ioan Slavici, (cel ce a fost mereu în preajma lui), publicate mai întâi în presă, apoi în volumul Amintiri. Vă prezentăm un fragment din aceste amintiri.
 Eminescu omul!
  Eminescu era de o vigoare trupească extraordinară, fiu adevărat al tatălui său, care era munte de om şi ca fire grădină de frumuseţe, şi ar fi putut să ajungă cu puteri întregi la adânci bătrâneţe, dacă ar fi avut oarecare purtare de grijă pentru sine însuşi şi-ar fi fost încă copil îndrumat a-şi stăpâni pornirile spre exces.
  El era însă lipsit cu desăvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism, nu trăia prin sine şi pentru sine, ci prin lumea, în care-şi petrecea viaţa şi pentru ea. Trebuinţele, suferinţele, şi durerile întocmai ca şi mulţumirile lui individuale erau pentru dânsul lucruri nebăgate-n seamă. Ceea ce-l atingea pe el, erau trebuinţele, suferinţele, durerile şi totodeauna rarele bucurii ale altora. De aceea, zicea el, că sunt multe dureri şi puţine plăceri – nu pentru el, ci pentru lumea oglindită-n sufletul lui.
  Nu l-au înţeles şi nu sunt în stare să-i pătrundă  firea cei ce iau scrierile lui drept manifestare a fiinţei lui individuale.
  El niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieţi şi niciodată nu a dat pe faţă bucuria izvorâtă din propriile sale mulţumiri. Flămând, zdrenţuit, lipsit de adăpost şi răbdând gerul, el era acelaşi om senin şi veşnic voios, pe care-l ating numai mizeriile mai mici ale altora. Întreaga lui purtare de grijă era deci numai pentru alţii, care după părerea lui nu putau să găsească în sine înşişi mângâierea , pe care o găsea el pierzându-se în privirea lumii ce-l înconjura. „Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el, să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să ştii puţine, să înţelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecând  prin o lume pentru tine pustie şi să fii nevoit a căuta în afară din tine compensaţii pentru munca grea a vieţuirii.“ Lui nu-i trebuiau nici bogăţii, nici poziţie, nici trecere-n societate, căci se simţea fericit şi fără de ele, şi din acest sentiment de fericire individuală pornea mila lui către cei mulţi şi nemărginitul lui dispreţ faţă de cei ce-şi petrec viaţa în flecării ori sporesc durerile omeneşti. Dispreţul lui se dădea pe faţa fără de nici o teamă şi adeseori fără de nici o milă şi mai ales aceasta făcea pe mulţi să se ferească de dânsul.
  Dacă n-a fost egoist în înţelsul comun al cuvântului, încă mai puţin a fost vanitos ori stăpânit de ambiţie: pornirea lui covârşitoare era amorul propriu, şi nimic nu era în el mai presus de sentimentul de dignitate.
„Ceea ce li se putea ierta altora,   ziceal el adeseori, nu pot să-mi permit eu.“
  Eminescu nu era în stare să mintă, să treacă cu vederea rea credinţa altora, să tacă şi atunci, când era dator să vorbească, să măgulească ori chiar să linguşească pe cineva şi-n gândul lui cea mai adevărată dovadă de iubire era să-i spui omului şi-n bine, şi-n rău adevărul verde-n faţă. El era în stare să se umilească, să cerşească pentru vreun nevoiaş; pentru sine însuşi însă cu nici un preţ. Vorba lui era vorbă şi angajamentul luat de dânsul era sfânt. Nicioatadă el nu lua asupra lui sarcini, pentru care nu se socotea indeajuns pregătit ori pe care nu era gata să le poarte cu toată inima.
  În mijlocul societăţii, în care i-a fost dat să-şi petreacă viaţa, un asemenea om nu putea să facă carieră, nici să-şi creeze poziţie.
- Când oamenii au trebuinţă de tine, zicea el adeseori, aleargă să te caute, sunt însă foarte mulţumiţi , când pot iar să scape de privirea ta pătrunzătoare şi de gura ta cea rea.
Dacă ar mai fi putut să trăiască, el fără îndoială s-ar fi impus în cele din urmă. E puţin ceea ce a făcut el în timpul scurtei şi mereu zbuciumatei lui vieţi, şi numai puţini îşi vor fi putând da seama despre ceea ce am pierdut noi prin stingerea vieţii lui sufleteşti. Mereu se simţea om încă neisprăvit, mereu îşi dădea silinţa de a se desăvârşi sufleteşte şi boala l-a cuprins încă în formaţiune...
Ioan Slavici

Eminescu şi limba română

  Eminescu şi-a petrecut toate clipele vieţii lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns pregătit pentru ceea ce vroia să facă şi e foarte puţin ceea ce ne-a rămas de la dânsul, iar din puţinul acesta partea cea mare sânt lucrări după părerea lui neisprăvite, pe care le-a publicat cu inima îndoită – cedând stăruinţelor puse de alţii.
Numai rar de tot se întâmpla, ca să fie mulţumit şi el însuşi de ceea ce-a scris, şi nemulţumit era nu de ceea ce-a zis, ci de forma în care îi era reprodusă gândirea. ''Nu e asta'', – zicea el cuprins de neastâmpăr, şi era în stare să ţină manuscriptul ani de-a rândul în sertarul ''mesei de brad'', să revadă mereu ceea ce a scris ori să scrie în mai multe rânduri acelaşi lucru, căci cea mai frumoasă icoană e stricată şi ea dacă a rămas în ea o pată ori un colţ neisprăvit.
  Exigenţele lui în ceea ce priveşte forma erau atât de mari încât nu se mulţumea ca limba, ritmul şi rimele să-i fie de o corectitate desăvârşită şi să se potrivească cu simţământul reprodus, ci ţinea ca muzica limbii să fie şi ea astfel alcătuită încât să simtă ceea ce vroia el şi cel ce nu înţelege vorbele.
Astfel în:

'' O mamă, dulce mamă, prin negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi''

sunetele sunt sumbre şi aspre, iar în:

 '' Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună''

 sunetele sunt senine şi clare, pe când în:

'' S-a stins viaţa falnicei Veneţii'' ele sunt de bronz.

Pentru ca să poată ajunge la această desăvârşire a formei, de care numai în puţine dintre poeziile sale s-a apropiat, el trebuia să-şi câştige deplina stăpânire asupra limbii în toate privinţele.
  Aceasta şi era una din cele mai constante preocupări ale lui până în ziua, în care i s-a curmat lucrarea.
Ioan Slavici

5 nov. 2013

DOR DE EMINESCU

Adrian Păunescu
(născut Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, judeţul Bălţi, Republica Moldova - decedat 5 noiembrie 2010, Bucureşti) a fost un poet, publicist, textier şi om politic român. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 şi fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – şi ca organizator al Cenaclului Flacăra.
                Dor de Eminescu
               Intr-o lume relativă,
              Ce-a facut şi-a desfăcut,
                Eminescu-i remuscarea
                 Dorului de absolut.
                 Daca unu si cu unu
                 Nu mai vor sa facă doi,
                                                      Eminescu este chipul

Infinitului din noi.
Eminescuuuuuu...
Fără el oricare lucru
Şi-ar urma cărarea sa,

Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cadea.
Pe pamantul vechii Dacii,

Când mai mare, când mai mic, 
Dacă n-ar fi Eminescu
Viaţa nu ne-ar fi nimic.

Eminescuuuuuu...
El Moldovei îi e fiul

Şi Munteniei nepot,
L-a-nfiat întreg Ardealul,
Eminescu-i peste tot.

Intr-o lume relativă

Mai avem un nume sfânt,
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt...

Eminescuuuuuu...


1 nov. 2013

CITITORII NOŞTRI – MÂNDRIA NOASTRĂ

 Profesorul se mândreşte cu discipolii săi, iar o bibliotecă – cu utilizatorii fideli. Noi, cei de la Centrul Academic Internaţional Eminescu, am primit o deosebită satisfacţie, o mare bucurie, când am citit interviul realizat de Stela Enachi în săptămânalul Literatura şi arta” din 31 octombrie.
Mândrie, de ce? Este vorba de o cititoare fidelă a CAIE, absolventă a Liceului Teoretic „Liviu Rebreanu”, actualmente studentă la Universitatea Nisa, Franţa pe nume Crina Popescu.
Numele ei, este bine cunoscut în rândurile beneficiarilor CAI Eminescu, deoarece Crina a prezentat aici recitaluri poetice, a lansat volumul de poezii „Gânduri şi gânduri”, am admirat-o în rolul Veronicăi Micle în spetacolul „Eminescu şi Veronica – în mrejele iubirii” jucat de tinerii actori ai Teatrului Privat „Maestro” etc.
Astăzi am aflat o altă noutate: Crina Popescu a participat la un casting, organizat la Roma, pentru lung-metrajul Veritatis Splendor, al cărui regizor este maestrul Nino Cramarassa, o producţie cinematografică din Italia. La casting au participat peste 100 de tineri, a fost o preselecţie riguroasă. Norocul i-a zâmbit Crinei, anume ea a obţinut rolul, pe care şi l-a dorit foarte mult să-l interpreteze: rolul Mariei de la Medjugorje.
Visul Crinei s-a realizat, pentru acest rol am fost aleasă nu selectată – spune ea. În ziua plecării, spune Crina, mama i-a zis: Fii tu însăţi şi rolul va fi al tău”. Crina a reuşit să se impună ca poetă atât în Moldova cât şi peste hotare, iar acum ca şi actriţă.
Ce este Medjugorje? E un sat mic de 1000 locuitori croaţi catolici aflat în Bosnia – Herţegovina. De la Medjugorje ne vine o speranţă, ne vine o lumină: este Chemarea Fecioarei Maria!
Crina Popescu merită din plin înalta noastră consideraţie şi admiraţie. Îi dorim succese şi noi realizări!!!

Maria CHIRILĂ, bibliotecar principal