28 mar. 2014

Nicolae Dabija : Mihai Eminescu, un poet de mâine...

În acest an la editura VICOVIA  s-a editat: Mihai Eminescu, un poet de mâine. Asasinarea lui Eminescu   de Nicolae Dabija. Volumul a apărut cu prilejul comemorării marelui poet la 164 ani de la naștere. Continuăm să publicăm fragmente din acest  volum, care-l puteţi lectura la Centrul Eminescu.

NICOLAE DABIJA , academician
Timp de o sută de ani s-a susținut că Eminescu a murit nebun, asemenea lui HÖLDERLIN sau NIETZSCHE.
Dar a fost el oare nebun?
Poetul se pomenește în vara anului 1883 victima unor epuizări nervoase: munca obositoare la Timpul în primul rând, lipsurile materiale, neodihna.
Într-o carte mai recent, intitulată Mihai Eminescu (Iași, Ed. Junimea, 2004), Theodor Codreanu – dovedește – ca și alți cercetători, N. Georgescu, Ovidiu Vuia ș.a. – că Eminescu n-a fost nebun, el a fost înnebunit. Oboseala lui fiind tratată greșit cu mercur, aceasta i-a intoxicat și distrus sistemul nervos și sănătatea fizică, ducându-l la demență.
La începutul lui 1884 era aproape complet refăcut, de vreme ce medicul Popazu îi scria la 9 februarie 1884 lui Maiorescu, spunând despre Eminescu că memoria i-a rămas neatinsă.
Dacă diagnoza de paralizie generală ar fi fost corectă, aceasta ar fi afectat în primul rând memoria, care-i rămăsese, însă, intactă. Un alt medic, Obersteiner, îi scria tot la 10 februarie 1884 aceluiași Maiorescu că Eminescu reprezintă un caz unic ca un paralitic să ajungă în plinătatea facultăților mintale (Th. Codreanu, pag. 143).  Nebunia a venit mai apoi, din cauza tratamentului ucigaș, aplicat de medici, poate, bănuim, și la sugestia politicienilor, vina lui constând în faptul că devenise insuportabil pentru oligarhia liberal a zilei (politicianului Carp, aparținându- fraza: Mai potoliți-l pe Eminescu). Mercurul, administrat în doze mari și în continuare, i-a măcinat creierii, inima și ficatul. Deci, Eminescu a fost adus la demență de cei care l-au tratat.
Nu s-a confirmat ulterior nici presupunerea lansată de adversarii săi că poietul ar fi fost bolnav de sifilis. Eroarea venea din faptul că psihiatria germană a vremii considera că orice simptom de demență nu poate fi decât de origine sifilitică. Dar ea a prins, fiind lansată insistent la câțiva ani după deces de către detractorii săi, care nu l-au iertat nici după moarte. Cu atât mai mult că autopsia nici n-a semnalat această maladie.
Eminescu a mai fost asasinat de atâtea ori, după moartea lui.
Dar nimeni n-a reușit să-l dea jos de pe postament, ca să-i ia locul.
Despre Eminescu s-a spus totul și chiar mai mult. De aceea cei care nu mai au ce spune despre Poet, vorbesc mai mult despre sine, despre ceea ce n-au citit sau nu pricep, mai ales despre defectele lui omenești (că purta o haină cârpită ș.a.). Ca om, Eminescu aparține timpului său doar biologic, prin cele scrise însă el ne este contemporan.
Desigur că Eminescu trebuie recitit, din perspectiva zilei de azi. Dar de regulă vor să-l doboare de pe soclu tocmai cei care nu i-au deschis cartea, care se arată obosiți sau plictisiți de prezența sa tutelară.
Opera lui nu trebuie regăsită, ci, așa cum spunea C. Noica, înțeleasă. Datorită lui Eminescu civilizația românească a căpătat contururi mai clare în secolul XX și la început de veac XXI.
Pentru noi eminescianismul este un alt sinonim al europenismului.
Din păcate unii se văd ajunși în Europa fără Eminescu, alții îl iau complice la tărășeniile lor privind statalitatea, limba sau istoria republicii de pe Bâc. Acestora ne vine să le spunem: luați-vă labele de pe Eminescu, că-l murdăriți.
Dar cum poți afirma că Eminescu și alți clasici au apărat limba moldovenească (de români, nu de slavi), când pretutindeni ei vorbesc doar de limba română?!
Prin 1970 căutam în Cimitirul vechi din Cernăuți mormântul Aglaei Drogli (1852-1900), sora lui Eminescu. Dar cum cavoul ei devenise loc de pelerinaj, cu câteva luni mai înainte autoritățile ucrainene i-au scos într-o noapte osemintele, instalând în locul acestora rămășițele unui eliberator.
A fost pedepsită pentru grava vină de a fi fost soră de Poet. N-a fost lăsată în pace nici pe lumea cealaltă.
Și autoritățile de la Chișinău scoseseră cărțile poetului din biblioteci, lăsându-I doar Somnoroase păsărele…
Este și firesc să ne referim mereu la Eminescu atunci când vorbim despre neamul românesc, despre noi înșine, despre problemele cu care ne confruntăm, despre trecut, present și viitor.
Dacă Eminescu ar fi trăit azi, cu siguranță că ar fi protestat și el contra guvernării comuniste , contra ocupației străine, contra corupției și nedreptății.
Așa cum Poetul protestează de dincolo de mormânt, atunci când se adresează parcă celor de la putere, cu celebrele-i versuri din Scrisoarea a III-a:
Prea v-ați arătat arama,sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu se arate odată ce sunteți – niște mișei!
Publicat de Centrul Eminescu

27 mar. 2014

De Ziua Internațională a Teatrului

            Astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului, care este marcată în toată lumea mai mult de jumătate de secol, Centrul Academic Eminescu a organizat o expoziție de documente consacrat acestui eveniment. Cărțile expuse ne vorbesc despre personalitățile notorii din cultura autohtonă, care au contribuit la dezvoltarea artei teatrale la noi în republică.
            Doamna Maria Chirilă, bibliotecar principal, a prezentat publicului o revistă bibliografică, menționând faptul, că Mihai Eminescu a fost suflor la teatru în trupa lui Pascaly, apoi la Teatrul Național din București. Cunoașterea din interior a vieții teatrale românești l-a făcut pe Eminescu cel dintâi critic teatral profesionist. 

            Copiii au aflat despre Valeriu Cupcea, care a fost un mare actor și regizor moldovean, care a montat peste 50 de spectacole și a jucat rolul Eminescu în spectacolul cu același nume după piesa lui M. Ștefănescu. Veniamin Apostol, actor și regizor care a promovat și susținut dramaturgia națională, creând o serie de spectacole de excepție, care au intrat în fondul de aur a Teatrului Național. Volumul Nicolae Darie, actorul și omul ne vorbește despre viața trăită de omul Nicolae Darie și actorul care ne aduce bucurie, satisfacție sufletească prin rolurile care le joacă. Cartea este un elogiu adus maestrului Nicolae Darie.

            Cunoscuta actriță Ninela Caranfil este prezentă la expoziția menționată prin cartea sa intitulată sugestiv Nebănuita forță a scenei. Într-o lume a neșanselor și a urii, așa cum a fost (și mai este încă) partea de țară în care trăim, actrița Ninela Caranfil nu a coborât niciodată nici de pe tronul ei de actriță, nici de pe cel al zambetului optimist care purifică și îmbarbateaza pe alții. De fapt, Ninela Caranfil nici nu poate fi inchipuită fara acest zambet proverbial pe buze, fără optimismul benefic pe careîil solicită și sufletul nostru de la actor”. Sunt rânduri desprinse dintr-un eseu semnat de regretatul regizor și scriitor Andrei Vartic.
Nu este persoană matură sau copil care să nu fi vizionat un spectacol fie pe viu la teatru sau la televizor. Și actorii care ne-au încântat , ne-au împlut viața de clipe minunate, ne-au motivat să fim mai buni, mai îngăduitori merită să fie cunoscuți de noi spectatorii.
            Vă îndemnăm să cunoașteți aceste cărți minunate care fac parte din colecția Centrului Academic Eminescu. Vă așteptăm cu drag!
V. Sîrbu, șef oficiu

26 mar. 2014

Învățături zilnice

Iubirea este cea mai mare putere a noastră, aflată într-o armonie desăvârșită cu legea atracției.


Cu cât iubim mai mult, cu atât mai mare este puterea noastră. Cu cât simțim o iubire mai altruistă și mai necondiționată, cu atât mai uluitoare devine puterea noastră.

Legea atracției mai este numită și legea iubirii, întrucât reprezintă ea însăși un dar al iubirii pentru umanitate. Ea este legea care ne permite să ne schimbăm viața așa cum dorim.

Cu cât vom iubi mai mult, cu atât mai mare va fi puterea noastră de a ne crea o viață sublimă, trăită în bucurie și în armonie.




Sursa: Byrne Rhonda
The secret- Secretul: Învăţături zilnice / Rhonda Byrne; trad.: Cristian Hanu. – Braşov: Adevăr Divin, 2010.

Publicat: Irina Ţurcanu

25 mar. 2014

Învăţături zilnice

Noi atragem întotdeauna în viaţa noastră circumstanţele care corespund vibraţiilor noastre interioare. Orice situaţie, orice persoană şi orice eveniment pe care le atragem în experienţa noastră depind de vibraţiile pe care le emitem. Ţi-ai putea imagina un sistem mai minunat şi mai drept decât acesta?

Viaţa ta reflectă ceea există în interiorul tău, iar această realitate lăuntrică depinde în întregime de tine.


Sursa: Byrne Rhonda
The secret- Secretul: Învăţături zilnice / Rhonda Byrne; trad.: Cristian Hanu. – Braşov: Adevăr Divin, 2010.

Publicat: Irina Ţurcanu

24 mar. 2014

Învăţături zilnice

"Există două cuvinte care, atunci când sunt rostite, au puterea uluitoare de a-ţi schimba complet viaţa. Ori de câte ori le vei rosti cu sinceritate, aceste cuvinte îţi vor aduce o stare de fericire absolută. Ele vor crea adevărate miracole în viaţa ta, anihilând orice negativitate şi oferindu-ţi o mare abundenţă.
Dacă le vei rosti cu sinceritate şi dacă le vei simţi semnificaţia deplină, aceste cuvinte vor pune în mişcare toate forţele Universului, care se vor uni în slujba ta.

Există doar două cuvinte care te mai despart de fericirea pe care o meriţi şi de viaţa pe care o visezi..."

ÎŢI MULŢUMESC





Sursa: Byrne Rhonda
The secret- Secretul: Învăţături zilnice / Rhonda Byrne; trad.: Cristian Hanu. – Braşov: Adevăr Divin, 2010.

Publicat: Irina Ţurcanu

21 mar. 2014

Ziua Mondială a Poeziei


Data de 21 martie a fost declarată de UNESCO drept Ziua Mondială a Poeziei. Astăzi suntem încurajaţi să scriem, să recităm sau pur şi simplu să citim poeziile preferate. Această  zi este marcată pretutindeni pe glob, astfel  oamenii de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume îşi aduc o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. Ziua Mondială a poeziei urmăreşte să susţină creaţia tinerilor poeţi.
Centrul Academic Internaţional Eminescu a organizat cu această ocazie un concurs de poezie on-line. Am primit multe scrisori din Moldova şi din România. Informăm tinerii poeţi, care ne-au expediat versurile scrise, că faza finală a concursului TINERE TALENTE se va desfăşura miercuri, 31 martie 2014 la ora 14.30 în incinta Centrului Academic Eminescu, numele şi lucrarea câştigătoare va fi publicată pe blogul nostru.
Vă rugăm să urmariţi avizele postate în curând.
Profitând de această ocazie vă propunem să lecturaţi un vers dedicat poetului Mihai Eminescu, semnat de  Ana Maria Gîbu din localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani-România. 

                                      Şi azi plopii sunt fără soţ                                           
(lui Eminescu)

trăiesc în cea mai bună
dintre lumi
unde tu ai rămas frate
cu stelele
luna şi lacul
cu plopii mereu fără soţ…
ieşiţi din legi
au plecat cu iubirea
brodată-n cuvinte



marea îmi duce privirea
prin zări miruite
cu miros de tei
şi albăstrele...
în concert enescian
lutul de acasă
îmi poartă urmele acolo
pe oriunde...
aici
ochii tăi mari şi adânci
devin felinare
contopite în cioburi de stea

azi umbli hai-hui
prin sufletul meu
lăsându-mi şoapte

din dorurile tale
de ducă
de lac
de drag
de plopi
de stele...
de ea...

luna
cea de atunci şi cea de acum
alunecă pe umeri de umbre
se ascunde în teii care ard în nelinişti
şi tremură

în tăcerea cerului
aud murmur din ultimul dor
 la ziua ta
nemărginirea cântă
Publicat de : V. Sîrbu

20 mar. 2014

Totalurile concursului epistolar DULCEA MEA DOAMNĂ, EMINUL MEU IUBIT

De ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, Centrul Academic Eminescu a dat start concursului epistolar Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit.
Concursul a fost inspirat din corespodența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle. La concurs au participat atât tineri cât și vârstnici.
Am fost curioşi să aflăm cum tinerii, adulţii pot să-şi exprime în scris sentimentele faţă de persoana iubită.
Unele scrisori expediate s-au evedenţiat prin originalitatea sa, prin delicateţe şi frumuseţe.

Juriul a menţionat îndeosebi stilul, frumuseţea, sinceritatea epistolei scrisă de cititoarea noastră Nătăliţa Ţurcan, elevă la LT Spiru Haret care s-a bucurat de o diplomă și premiu din partea administrației. Vă propunem creația spre lectură:
                                                                 Dragul meu N.

       Astăzi în sfîrşit am reuşit să-ţi scriu câteva rânduri, de-ai şti câte zile la rând mă tot aşez în faţa foii şi îmi pare că orice aşi spune e banal sau e absurd, îmi pare că fiecare cuvânt care vine să-ţi spună ceva, odată scris, îşi pierde definitiv sensul şi valoarea. La ce bun îţi scriu totuşi? Nu ştiu, astăzi n-am mai căutat motive, argumente, explicaţii, pur şi simplu scriu, starea mea a ajuns atât de intensă încât mă paralizează, am pierdut orice capacitate de percepţie a lumii, uneori reuşesc să mă trezesc pe câteva secunde din această captivitate, dar numai atât cât să mă uit în jur şi să nu înţeleg nimic din ce se petrece. Am un sentiment halucinant, absolut inexplicabil şi mai ales de necontrolat, nu contează cât de uşor sau greu trăiesc cu el, cel mai important este că anume acest sentiment este cel care îmi dictează acum cuvintele pe care le scriu...nu ştiu, poate...ai putea să nu citeşti ce-ţi scriu, la fel de bine ai putea să arunci scrisoarea în clipă ce va urma după citire, dar te rog, măcar acum, când în sfârşit am curajul să-ţi spun ceva, chiar dacă în scris şi fără să te privesc în ochi, vreau să mă ascuţi, să ştii că indiferent de ce mi se va întâmpla sentimenul pe care-l am pentru tine mă sugrumă, nu pot nici să-l controlez, dar nici să-l ignor. Încă n-am învăţat să-l manevrez şi deocamdată (sau poate pentru totdeauna), manevrează el cu mine. Deşi îmi spuneai în unele momente petrecute împreună că sunt o fire puternică, să ştii că anume acest lucru mă şi doare cel mai mult. Mă gândesc dacă mai are vre-un rost rezistenţa mea, dacă n-ar trebui pur şi simplu să cedez şi să refuz orice compromisuri, am încercat de câteva ori să neg aceste sentimente, dar mi-am dat seama că dacă încerc să o fac, sunt nevoită să neg toată partea afectivă din mine,  lucru care e imposibil, pentru că îmi repugnă absolut toţi oamenii care nu mai au simţuri, iar să mă urăsc pe mine însămi ar fi absurd...n-aş fi putut crede vreodată că e posibil ca un sentiment să ia forma unei maladii...da, ştiu, o să-mi spui că este o realitate demult ştiută, dar eu nu mi-am închipuit că acele sentimente ar putea să fie atât de putearnice fără implicarea raţiunii, logicii, autosugestiei, autoamăgirii, dacă vrei...Oricum ar fi...nu ştiu dacă ne vom mai revedea vreodată, vreau să ştii, dacă nu ţi-am spus niciodată nimic atunci când erai cu altele, îţi mulţumesc că nu îndrăzneai să fii prea tandru în prezenţa mea ca să nu mă răneşti, îţi mulţumesc pentru ochii tăi senini în care mă puteam oglindi, îţi mulţumesc pentru felul în care mă priveai atunci când eram alături, îţi mulţumesc pentru că niciodată n-ai cutezat să-mi provoci durere, ură, gelozie, îţi mulţumesc pentru că deşi n-am fost niciodată împreună,m-am simţit totuşi iubită, poate nu în aceeaşi formă pe care aş fi vrut-o sau care să fi fost egală cu dragostea mea, dar am simţit căldură şi grijă din partea ta, iar pentru asta, pentru toate astea, îţi mulţumesc.
P.S.: 
         Eu îţi doresc să nu te bată vântul
         Din care parte mâine ar sufla
         Să nu te doară niciodată gâtul
         O replică să ai şi-o voce a ta.

(Nu mă întreba de unde am aceste versuri, doar am simţit nevoia să-ţi doresc să rămâi întotdeauna tu însuţi,  e prima ce mi-a venit în minte şi cea mai reuşită idee dintre toate, ai grijă de tine...)    
V. Sîrbu, şef oficiu                                                        

19 mar. 2014

Eminescu şi cultura franceză

   Mihai Eminescu a cunoscut literatura franceză prin intermediul traducerilor în limba germană. În
secolul al XIX-lea a început seria traducerilor germane din operele scriitorilor francezi: Lamartine, Musset, E. Sue, Dumas-tatal, Hugo, Flaubert, Zola.
Ion Slavici vorbeşte despre deosebita simpatie a lui Eminescu pentru J.J. Rousseau, pe care îl citeau împreună la Viena, unde citise şi ,,Dialogurile” lui Platon în limba franceză. Alţi scriitori francezi cunoscuţi de Eminescu sunt: Corneille, Racine, Cyrano de Bergerac, Pascal, Voltaire, Michelet, Descartes, Montaigne, Montesquieu, Diderot, Balzac, Sardou, Ponson du Terrail si alţii. 
Presa e o altă posibilitate de a intra în contact cu limba franceză. Când scria la ,,Timpul”, citea ziarul ,,L’Indépendance roumaine”, căruia îi răspundea discutându-i părerile, polemizând şi traducând fragmente publicate acolo. De asemenea, folosea cuvinte şi expresii frantuzeşti în articolele sale şi traducea texte pentru articolele de fond. A citat în franceză fragmente din Tratatul de pace încheiat la San Stefano (1880). Când discuta, ca ziarist, chestiuni de politică externă, se documenta din publicaţii şi cărţi franţuzeşti. Cunoştinţele lui Eminescu nu se mărginesc doar la literatura franceză, ci el cunoaşte şi doctrina politică, regimul parlamentar sau bugetele franceze, pe care le compara cu cele româneşti.
Profundele sale cunoştinţe despre istoria Franţei au ecouri în versurile sale: „Acolo la Nicopole e floarea Franţei” (varianta la ,,Scrisoarea III”). Ultimul episod din poemul „Memento mori” e dedicat Revoluţiei franceze. Expresia acestei explozii vulcanice este „tigrul Robespierre”. E evocat şi Napoleon, Cezarul care reprezintă în opera lui Eminescu un mit central şi asupra căruia revine în variantele „Odei (în metru antic)”. 

I.Parscoveanu


Opera lui Eminescu, poet al visului cosmic şi mitologic, îşi are locul propriu atât în literatura română, cât şi în cea universală. 
Versurile lui Mihai Eminescu au ajuns în aproape toate colţurile lumii, scrierile sale fiind traduse în peste 60 de limbi, pe toate continentele. Şi pentru că mâine celebrăm Ziua Internaţională a Francofoniei, Centrul Academic Eminescu vă propune să lecturaţi versurile câtorva poezii în variantă franceză, care sună aproape la fel de melodios ca în dulcele grai al poetului.



Si jamais

Si des branches à ma vitre ont frappè
Et que tremblent les peupliers,
C'est pour t'empêcher de t'enfuir,
De fuir un jour mon souvenir.

Si les étoiles font glisser
Au fond du lac leurs lueurs,
C'est pour dérider mes pensées,
C'est pour apaiser ma douleur.

Et si la lune le soir
Perce les nuages épais,
C'est pour t'empêcher de quitter
Ma mémoire à jamais.


Le lac



Le lac est bleu sous les sapins
Et de fleurs jaunes il semble peint.
Il frissonne en vagues légères
Et berce une barque – sans fin.

Je vais le long des rives sombres
Et crois la voir à chaque pas
Jaillir tout près de moi, de l'ombre,
Se jeter soudain dans mes bras.

La barque frêle nous attend.
Nul autre bruit que ceux des flots,
Les rames glissent de mes doigts
Et nous allons au gré des eaux.

Qui nous entraînent doucement
Au clair de lune, coeur battant,
Tandis qu'à la brise répond
Le murmure de l'eau dans les joncs.

Ce n'est pas elle et, solitaire,
Au bord du lac je désespère.
Le lac est bleu sous le sapins
Et de fleurs jaunes il semble


La lune sur les cimes...

La lune sur les cimes glisse,
Les arbres doucement frissonnent,
Á travers les branches qui bruissent,
Un cor tristement sonne.

Sa voix se perd dans le lointain,
Petit à petit elle s'éteint,
Berçant mon esprit et mon corps
Du doux sentiment de la mort.

Pourquoi refuser à mon coeur
Le charme poignant de ta voix?
Aurai-je à nouveau le bonheur
De t'écouter chanter pour moi?


Traducere de Jean-Louis Courriol


11 mar. 2014

Cărțile: glasuri eterne în spațiu

„Ne place să citim cărți și să vorbim despre ele. Adorăm să ne cuibărim mintea și sufletul printre paginile volumelor tipărite cu satisfacția că, prin lectură, reușim să scăpăm de povara existenței cotidiene. În ziua de azi, când suntem prinși în vâltoarea unui ocean de informații de dimensiuni excepționale, cărțile se ridică cu mândrie din valurile mediocrității informaționale pentru a-și croi drum spre inimile și mințile cititorilor. Întotdeauna am perceput cărțile ca pe niște balsamuri ale sufletului și m-am hrănit cu convingerea  că ele au fost și vor continua să rămână surse sigure și valoroase de consolidare spirituală și intelectuală. (...)
Citește și fă ce vrei! – sună legea fundamentală a lecturii. Citește și deșteaptă-ți mintea, cu ideile, teoriile, legile, cugetările și operele marilor spirite ale istoriei și culturii naționale și universale. (...)
Un exercițiu de admirație închinat lecturii, nu poate continua decât prin invocarea admirativă a bibliotecilor – lăcașe de cultură unice, prin vechimea și trăinicia lor, unde răsfoirea cărților se realizează în liniște și într-o atractivă taină. „O bibliotecă – scrie Lubblock – este un ținut vrăjit, un palat cu desfătări, un adăpost în care te poți adăposti împotriva furtunilor. ‟ „ Oricine va avea cheia de aur care deschide ușa tăcută a bibliotecilor – continuă Lubbock – va găsi în ele încurajare și mângâiere, odihnă și fericire.‟
Liliana Moldovan
Paginile roase, hârtia uzată sunt expresia sufletului cărților. Sunt calme și răbdătoare, nu trebuie decât să ne facem timp pentru ele. A citi înseamnă să găsești calea de acces la sufletul cărților.

Și cărțile au suflet...

Și cărțile au suflet:
                         uneori
le și auzi, în preajmă, cum respiră,
cum plâng, cum râd cu tine,
cum se miră
și-ți fac din zile moarte – sărbători.

Sunt cărți ce te urâră și iubiră
și cărți care te-au învățat să zbori
sau, la dueluri, când te-ai dus să mori,
ca niște secundanți, te însoțiră.

Cărți vii pe care, când le ai în față,
și, ca pe niște vietăți, când le mângâi:
le simți cum te resping sau te răsfață...

Cărți care te îndeamnă să rămâi –
să poți trăi, cu ele, înc-o viață:
iubirea de pe urmă, iubirea ce dintâi...

Nicolae Dabija

Centrul Academic Eminescu vă propune câteva cugetări celebre despre cărți, îndemnându-vă totodată, să iubiți cărțile, de ce?! Pentru că fiecare din noi are nevoie de divin, de vis, de zâmbet, de aripi. Ce-ți mai poți dori de la ceva ce pare un simplu obiect, dar care e lumea ta întreagă, e aripa sufletului tău, e ochiul minții tale.
  • Înainte de orice, scopul unei cărți este să te facă să gândești. H. de Balzac
  • O carte într-adevăr nouă și originală ar fi aceea care ne-ar face să iubim vechi adevăruri. Vauvenargues
  • Cartea nu e rod, ci obiectul dragostei însuși. E Galatee. C. Noica
  • Cartea prin sineși nu este un leac pentru neștiință, ci numai un mijloc pentru păstrarea amintirilor. Platon
  • O carte bună nu se scrie fără dragoste, fără conviețuirea cu eroii. C. Noica
  • Știu când o carte e „bună‟. Criteriul este simplu: ea trebuie să te mute în lumea pe care o deschide. G. Liiceanu
  • Lectura înaripează sufletul. Voltaire
  • Câtă tristețe trebuie să fie în inima celor care, începând să scrie o carte, știu tot ce vor spune acolo! C. Noica
  • O carte fără cărți îmi pare un corp din care a plecat sufletul. Nu-i nevoie să fii un învățat mare ca să iubești cărțile. Cicero
  • Nici o carte nu este atât de rea încât să nu folosească la nimic. Plinius Junior
  • Cartea este un tovarăș care nu te copleșește cu laude, prieten care nu te ademenește, partener care nu te plictisește..., este prieten care nu vrea să obțină ceva de la tine lingușindu-te, care nu umblă să te viclenească sau să te mintă, vrând să te înșele. Al-Djahiz
  • Cel care distruge o carte bună omoară însăși rațiunea. Milton
  • Cărțile ca și proverbele, dovedesc valoare pecetea și stima timpurilor pe care le-au străbătut. Temple
  • Deschide cartea, ca să înveți ce au gândit alții; închide cartea, ca să gândești tu însuți. Van Der Heyden
  • Nu există nimic mai încântător decât o carte bună. Joubert
  • De multe ori aflăm din cărți ceea ce oamenii n-ar putea ori n-ar îndrăzni să ne spună. Romano
  • Cărțile sunt cei mai tăcuți și constanți prieteni; sunt cei mai accesibili și înțelepți consilieri și cei mai răbdători profesori. Eliot
  • Scrie-ți cărțile așa, încât fiecare cititor să poată crede că le-ai scris pentru el. N. Iorga.
Irina Țurcanu

5 mar. 2014

Chișinăul citește și va citi cărți bune

La Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu a avut loc lansarea campaniei de lectură Chișinul citește o carte care se va desfășura pe parcursul acestui an în cele 28 de filiale ale instituției. Această companie de lectură ajunsă la cea de a XI ediție facilitează cunoașterea valorilor autohtone literare și are un impact benefic pentru un număr impunător de cititori. Din momentul împlementării programului s-au lecturat cărți ale diverșilor autori: publiciști, prozatori, dramaturgi, poeți, fapt care a permis publicului cititor să se încadreze în lectura colectivă, alegându-și atât autorul, cât și genul literar.
Conferința de totalizare urmează să aibă loc în luna octombrie în cadrul căreia cititorii își vor expune opiniile despre aceste cărți lecturate.
 Ediția a XI-a propune cititorilor trei cărți pentru trei categorii de vârste : romanul Zbor frânt de Vladimir Beșleagă, nuvela Un voiaj de nuntă în trei de Mihai Ștefan Poiată și o carte pentru copii semnată de Iulian Filip cu titlul Urmele mele frumoaseAutorii cărților sunt bine cunoscuți cititorilor din republică.
Beșleagă, Vladimir. Zbor frânt / Vladimir Beșleagă
 - Ch., 2013. - 272 p.
Sunt aproape 50 de ani de la apariția romanului Zbor frânt (apărut în 1966). În opinia criticului literar Ion Ciocanu “…romanul Zbor frânt deși nu este destinat copiilor, este - în fond – despre un copil, ale cărui acțiuni sunt evocate – într-un târziu – de maturul care-și rememorează propria copilărie, spre a o aduce la cunoștință copilului său.” Scriitorul abordează tema războiului și vorbește despre acest tragic eveniment dintr-un unghi de vedere principial nou, deși până la urmă conținutul cărții nu se reduce la probleme de război. Acest roman ne face să cugetăm asupra originalității lui în cadrul literar basarabean al epocii.
Poiată Mihai Ștefan. Voiaj de nuntă în trei /
Mihai Ștefan poiată -Iași, 2013. - 169 p.
Cartea Un voiaj de nuntă în trei,  semnată de scriitorul Mihai Ștefan Poiată, este o nuvelă, care are în prim plan relația a doi tineri, frământările, neînțelegirile unui cuplu,care până la sfârșit se termină cu un final frumos. În opinia criticului literar Mihai Cimpoi “Personajele scriitorului Mihai Poiată caută acoperire sufletescă, psihologică a momentului și tind mereu să se desprindă de terestru, să se înalțe până la o semnificație morală”.
Filip, Iulian. Urmele mele frumoase /
Iulian Filip - Ch., 2013. - 160 p. 
Volumul Urmele mele frumoase recent a avut o lansare frumoasă la BM B.P.Hasdeu cu participarea   multor personalități ai culturii autohtone și însce-narea unor opere din creația scriitorului de către eleviii de la Școala de Arte Alexei Stârcea. Cunoaștem cu toți că Iulian Filip este un scriitor al copilăriei, al copilului și această carte frumos ilustrată va fi o bucurie pentru micii noștri cititori. 
Toate acestea fiind menționate, încheiem prin a dori potențialilor cititori lectură folositoare și vă așteptăm la Centrul Eminescu pentru a împrumuta aceste cărți.
Lectură plăcută!
Vera Sîrbu, șef oficiu

4 mar. 2014

Ion Creangă - maestrul basmelor, poveştilor şi povestirilor româneşti

Când vorbim de Ion Creangă ne ducem instant cu gândul la frumoasele Amintiri din copilărie, la poveştile alea scrie cu mult har şi la povestirile pline de poveţe şi întâmplări hazlii. Cunoscut e faptul ca pe data de 1 martie s-au împlinit 177 de ani de la naşterea iubitului scriitor din Humuleşti. Cu această ocazie, astăzi ne-au vizitat elevi ai claselor a V-a şi a IX-a ai Liceului Teoretic Liviu Rebreanu împreună cu doamna Mucuţa Lidia.
Doamna Maria Chirilă, moderatoarea acestei întâlniri i-a întâmpinat pe aceştia cu căldură şi zâmbete. Datele biografice au fost frumos împletite cu un dialog cu elevii despre activitatea, opera şi viaţa poetului. Doamna Chirilă a avut ingenioasa idee de-a culege din cărţile lui Creangă diferite pasaje, ca mai apoi, copiii să ghicească din ce poveste fac parte. Aceasta activitate li s-a părut interesantă, dând dovadă că opera scriitorului este citită, valorificată şi cunoscută. Nu putea fi omisă prietenia dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă. În 1875,
Creangă face cunoştinţă cu Eminescu, formând una din cele mai mari şi mai adevărate prietenii cunoscute în istoria noastră literară. Eminescu a descoperit talentul pentru scris al lui Creangă, introducându-l la Junimea, stimulându-l astfel să îşi scrie şi să-şi publice opera. George Călinescu afirma despre Creangă că e întâiul mare scriitor român, ieşit din sânul poporului, sciind despre popor însă ridicându-se la mijlocul marii arte”. Ion Creangă a fost şi este iubit pentru umorul şi inteligenţa lui. Scriitorul a avut o existenţă modestă însă bogăţia sa spirituală compensa toate neajunsurile materiale. Ion Creangă a contribuit la dezvoltarea literaturii româneşti cu poveştile sale inspirate din popor.
Opera lui Creangă încântă sufletul omului la orice vârstă, dar mai cu seamă, pe cel al copiilor. Elevii clasei a IX-a ne-au suprins plăcut cu interpretarea sub formă de scenetă a unui fragment din cartea Ce o fi vorbit oare Eminescu şi Creangă? de Dumitru Mămăligă.
Echipa Centrului Academic Eminescu le-a prezentat elevilor fragmente din Amintiri din copilărie:
La scăldat; Pupăza din tei; La cireşe. Se putea citi entuziasmul în privirea lor după vizionarea acestora, încât, deşi erau obosiţi după ore, erau nerăbdători şi dornici să privească şi alte fragmente.
În poveştile şi povestirile lui Ion Creangă sunt satirizate cu lirism şi umor lacunele şi moravurile fiinţei umane: prostia, lăcomia, lenea, etc.
Ion Creangă este un scriitor profund original, care a creat, pornind de la folclor o operă de artă de netă individualitate şi spiritualitate, cu elemente caracteristice, de neconfundat rezultat al unei inteligenţe artistice superioare şi al unei înzestrări lingvistice remarcabile.


Irina Ţurcanu