24 sept. 2014

Eminescu bibliotecar

Despre Mihai Eminescu putem vorbi zile şi nopţi, spiritul său gigantic uimind generaţii de-a rândul. Cu toţi îi cunoaştem opera şi viaţa, dragostea de adevăr şi iubirea faţă de poporul român şi tradiţiile lui. Viaţa sa dominată de studiu nesfârşit şi muncă intelectuală va reprezenta ani de-a rândul o vie legendă a românilor. Era normal ca spiritul său, avid de cunoaştere, să se bucure atunci când va fi numit la 23 august 1874, director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Depunând jurământul în Aula Universităţii la 30 august, noul director al Bibliotecii Centrale îşi propunea ca, în liniştea sălilor înalte să-şi găsească răgaz pentu teza de doctorat ce urma s-o susţină în Germania."Sunt fericit că mi-am ales un loc potrivit cu firea mea singuratecă şi dornică de cercetare (...) mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru atât de măreţ în fapte şi oameni" ar fi spus poetul "Pe la mijlocul lui noiembrie mă întorc în Germania pentru examene (...). Călătoria mea va avea scop înainte de toate depunerea doctoratului."
De altfel, singura avere a poetului va fi de-a lungul vieţii cărţile pe care le va iubi şi păstra cu multă grijă. Un respect adânc pentru lucrările valoroase care existau în fondul de publicaţii al bibliotecii îl va determina să ducă o largă acţiune de îmbogăţire a tezaurului cu noi opere de valoare. Astfel, din iniţiativa lui Eminescu pe rafturile bibliotecii vor apărea lucrări rare şi de o valoare inestimabilă ca "Şepte taine", publicată în vremea lui Vasile Lupu, " Psaltirea în versuri a lui Dosoftei", "Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea" din 1698 , "Minunile Maicii Domnului (sec. XVIII), "Astrologie" ş.a. În dorinţa de a înzestra biblioteca cu lucrări inedite se vede clar dragostea nemărginită a lui Eminescu pentru cultură, simţul deosebit al valorii şi intenţia refacerii fondului cultural vechi din secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea, producţie mireană care avea să pună bazele literaturii moderne. Cu lumina geniului său , Eminescu venea să dea viaţă unui tezaur cultural sortit uitării astfel încât meseria de bibliotecar, mai mult decât o simplă datorie faţă de stat, îi va aduce numeroase satisfacţii spirituale.
Biblioteca a fost în viaţa lui Eminescu un eveniment fericit, o instituţie căreia poetul i s-a dedicat trup şi suflet până la 15 iunie 1875 când îşi va părăsi postul din cauza unor inamiciţii politice. Poetul avea să-şi continuie drumul cu aceeaşi exigenţă şi putere imensă de lucru şi-a lăsat amprenta în orice activitate întreprinsă de el (revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui şi redactor la Ziarul "Timpul").
Preluat după: Lupu, Valentina. Polivalenţa poetului. - Vaslui: Cutia Pandorei, 1999.
Foto : Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" , Iaşi

23 sept. 2014

INVITAŢIE

Recital din Eminescu de Su Yan




Traducătoarea şi cercetătoarea dr. Su Yan din China a participat la lucrările Congresului Mondial al Eminescologilor.Ediţia a-III. Doamna dr. Yan Su şi-a exprimat cu o căldură impresionantă admiraţia faţă de poeziile lui Mihai Eminescu  pe care le-a tradus, învăţînd  limba română perfect fiind aptă să le citească în original. 

22 sept. 2014

Chipul lui M. Eminescu în numismatică

Patru insigne, de excepţie, în documente de metal, dedicate Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu

Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu” din cadrul Societăţii Numismatice Române, a emis, cu ocazia zilelor de 15 ianuarie 2009, 15 iunie 2009, 15 iunie 2010 şi pentru 15 ianuarie 2011, patru insigne, de excepţie, după un nou procedeu de execuţie, realizate de o firmă din afara graniţelor României.

Pentru insigna din 15 ianuarie 2009 s-a folosit primul portret al poetului.
La insigna din 15 iunie 2009, având în vedere că s-au comemorat 120 ani de la trecerea în eternitate a Luceafărului poeziei româneşti, a fost realizat portretul de la vârsta de 37 ani.
Celelalte două insigne au portretele de la 28 şi, respectiv, 35 ani ai poetului.

Toate portretele sunt realizate în procedeul 3D, argint patinat, aplicate pe o placă aurită unde a fost depus un email lichid.
Portretele sunt încadrate de două pene gravate pe placa aurită.

În partea superioară, pe aversul insignei, sunt trecute iniţialele S.N.R. şi ale G.C.M.I.-M.E. iar, în partea inferioară sunt trecute datele de 15 ianuarie 2009, 15 iunie 2009, 15 iunie 2010 şi 15 ianuarie 2011, sub care este scris numele poetului.
Pe portretele realizate, aşa cum am precizat, în 3D, sunt trecuţi anii între care a trăit poetul, 1850-1889.
Dimensiunile insignelor sunt de 26,5 x 36 mm.
Sistemul de prindere este cel clasic, cu ac.
Tirajul este de 100 (o sută) bucăţi din fiecare model.
Toate insignele au primit aprecieri pozitive din partea adevăraţilor colecţionari dar şi din partea celor care nu au această frumoasă pasiune
de a colecţiona.

Mihai COSTIN,
Preşedintele Grupării Colecţionarilor
de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu” a  S.N.R.

17 sept. 2014

O carte poştală, specială

Mihai Costin, pasionat de Eminescu, colecţionar de referinţă, editor de medalii, plachete, insigne, distincţii, are acasă un adevărat tezaur constituit în fond de documentare pentru mulţi autori de cărţi din domeniul numismaticii. Este preşeintele Grupării Colecţionare de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu” a S.N.R. Ne-a împărtăşit şi nouă informaţie utilă pentru cititorii blogului nostru pe care o punem la dispoziţie.

Cu ocazia împlinirii a 160 ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, a fost realizată o carte poştală specială.
De ce este specială? În primul rând că este prima carte poştală pe care sunt prezentate cele patru portrete ale poetului, cunoscute si recunoscute de către cei pasionaţi de Eminescu.
A doua caracteristică a acestei cărţi poştale se regăseşte în faptul că este realizată în 3 D (portretele sunt în primul plan al imaginii).
Pe fundalul imaginii este reprezentată Biserica Uspenia, din Botoşani, acolo unde a fost botezat poetul.
În această carte poştală am prezentat cele patru portrete ale lui Mihai Eminescu, locul unde a fost botezat şi totodată localitatea Botoşani, acolo s-a născut. (Biserica se află în Botoşani.)
Cartea poştală este proiectată în ţară dar, este realizată în străinătate.
Ideea realizării acestei piese, de colecţie, îmi aparţine şi vine să îmbunătăţească zestrea colecţiilor noastre, a celor pasionaţi de Eminescu.
Realizarea acestei cărţi poştale aparţine firmei IT MEDIA 3D din Bucureşti.
O sută de bucăţi au plecat în New York, S.U.A., pentru românii de acolo şi va fi distribuită la dezvelirea bustului Eminescu.


Publicat: V. Sîrbu, şef oficiu

10 sept. 2014

Aspecte teoretice în eminescologie


                Prof.univ.dr.habil. Cornel Munteanu, Baia Mare
Argument
1.În jurul terminologiei: Doi termeni au însoţit istoria receptării critice a operei eminesciene, cel de eminescianism[1],care traduce o stare, atitudine, o reacţie ori un sentiment afine modelului eminescian[2], şi cel de-al doilea, eminescologie, care exprimă ştiinţa critică despre Eminescu[3]. De altfel, acest termen este creaţia limbii române, şi apare în dicţionare de specialitate, mai ori deloc în dicţionare strict de teorie şi critică şi literară.
Termenul însuşi nu este încă pe deplin lămurit, în ce priveşte regimul cantitativ şi cel calitativ: vorbim de studiu eminescologic, la nivelul unei cărţi, ca rezultat al unei preocupări constante a autorului sau chiar şi de un studiu publicat în revistă de profil, din zona de interes accidentală ori tangenţială? Termenul a stârnit atâtea pasiuni şi critici, figurând printre „intruşii” lingvistici, fără obiect şi definiţii, încă de la Călinescu şi până la noi[4], încât s-a dezgolit atât de sens, cât şi de obiect. Născuţi pe teren românesc, mult mai târziu, neinventariaţi încă de vreun dicţionar etimologic, termenii „eminescian”, „eminescianism”, „eminescolog,-ie” intră în uzul lexicului prin fenomenul „derivării regresive”, ca de altfel al celorlalte eponime similare (blagian, sadovenian). Nicolae Georgescu, într-un articol amplu din 2009, repune în actualitate această târzie recuperare a termenului, după ce s-a scris atâta în acest domeniu al criticii despre Eminescu[5]. Distanţa dintre manifestarea criticii despre Eminescu şi consemnarea ştiinţei respective, în lexicoanele româneşti, se datorează, crede autorul, lipsei‚ de consistenţă ştiinţifică a acestei critici, dar şi absenţei unei instituţii care s-o legitimizeze ca atare :” Nu există ştiinţa ca atare, în sensul că nu are instituţiile aferente. Nu există în nomenclatorul naţional de meserii şi profesiuni aceea de eminescolog. Nu-ţi poţi da doctoratul în eminescologie ca ştiinţă”. Dicţionarul limbii române moderne, ediţia D.Macrea, din 1958, consemnează doar derivatul adjectival, „eminescian,-ă”,”care aparţine lui Eminescu, privitor la Eminescu, în genul operei lui Eminescu”[6], pentru ca în 1978, Dicţionarul de neologisme al lui Florin Marcu şi Constant Maneca, să ataşeze încă trei termeni, din acelaşi areal Eminescu, „eminescianism”, „eminescolog”, „eminescologie”. Lăsăm la o parte explicaţia deturnat-ideologică a primului termen, pentru ca la ceilalţi să definească evaziv dacă eminescologia este sau nu ştiinţă, reducând-o la studiu sau cercetare[7]. În Suplimentul la DEX, ediţia Ion Coteanu,L.Seche,M.Seche, din 1988, se aduce o corecţie termenului „eminescianism”, mult mai aproape de sensul său, acoperind conţinutul care se cunoaşte şi azi, „ceea ce este specific gândirii şi operei eminesciene, tendinţă de a prelua şi cultiva teme şi motive eminesciene”[8]. Motivarea derivării cuvântului „eminescologie”, „de la Eminescu (după dantologie)”, deschide calea spre constituirea de sine a unei ştiinţe critice[9]. Pe aceeaşi explicaţie şi DEX-ul din 1996 reia toţi cei patru termeni conecşi. În fine, Noul dicţionar explicativ al limbii române (Nodex), din 2002, înregistrează prima oară eminescologia drept „ramură a ştiinţei care se ocupă cu studiul vieţii şi operei lui Mihai Eminescu (din Eminescu-logie)”.
Termenul a fost deseori ţinta unor atacuri şi formulări peiorative (cazul articolelor lui Călinescu, P.Creţia) [10] ori este eludată definiţia, tocmai fiindcă se sustrage definirii. D.Popovici evită să supraliciteze termenul de „eminescologie” şi transpune întreaga dezbatere din cursul din 1947 sub semnul criticii şi istoriei literare, aplicate la „problema Eminescu”. El numeşte această disciplină „istoriografie eminesciană”[11] .
 Lucia Cifor susţine că ar intra în sfera eminescologiei „aria cercetărilor literare inspirate de diferite aspecte ale operei, de biografia poetului, dar şi de bibliografia operei lui Eminescu”[12].
Din acest excurs în jurul termenilor derivaţi din Eminescu reţinem două semnificaţii pentru ce are să devină postumitatea eminesciană în zona istoriei şi criticii literare, dar şi a culturii în genere: prima ce ţine de eminescianism şi eminescian deschide şi motivează o stare culturală, ca şi o manifestare rezervată poetului naţional, celălalt termen, eminescologie-eminescolog, instituie cercetarea cu caracter de ştiinţă a operei eminesciene. Că lucrurile nu stau aşa, aici acelaşi N. Georgescu avansează câteva sugestii constructive, pentru a umple cu substanţă termenul intrat în dicţionar. Căci „instituţia Eminescu” este una naţională:” statul mai are de făcut un institut Eminescu, o catedră Eminescu, de instituit meseria de eminescolog în nomenclatura muncii, de făcut chiar o enciclopedie Eminescu”[13].
Pe de altă parte sunt prea puţine studii care poposesc în zona teoretizărilor despre eminescologie, deşi s-au scurs două centenare şi avem deja primele semne de înregistrare bibliografică a ceea ce s-a scris despre Eminescu.[14]
Altă problemă o ridică criteriul de definire şi clasificare. După Popovici aceste criterii sunt fie orientarea culturală (estetică,semănătoristă impresionistă), fie structura şi metoda (formalistă şi configuraţiei), sugerând şi o cartografiere a centrelor, bucureşteană, ieşeană sau blăjeană[15]. Din perspectiva hermeneuticii literare, Lucia Cifor vorbeşte de trei criterii de abordare a eminescologiei: „criteriul istoric”, „criteriul ştiinţificităţii (epistemologic) şi „criteriul larg cultural (antropologic)”[16].Pe baza acestora autoarea propune patru categorii de studii eminescologice: „eminescologia comparativ-culturală”, „eminescologia de inspiraţie structuralistă”, „eminescologia de inspiraţie hermeneutică” şi „eminescologia poststructuralistă şi postmodernă”[17]. La Iulian Costache criteriul tipului de valorizare (pozitivă şi negativă”) subîntinde atât criteriul atitudinii critice („polemică”, „morală”, „parodică”), cât şi cel al conţinuturilor şi tematologic („estetică”, „socială”, extraliterară”[18]. Tentativa acestui din urmă autor este sugestia unei „istorii a eminescologiei, văzută ca un capitol de istorie a mentalităţilor şi interesată de geneza fenomenului poetic şi a mitului eminescian, de urmărit cum, de fapt, eminescologia, ca disciplină, se configurează în jurul unui sentiment, cel al admirării operei eminesciene”[19]. Sarcinile care motivează existenţa eminescologiei ca ştiinţă vizează atât „integralitatea unei opere exemplare, dar ş integralitatea propriei istorii a receptăriii operei eminesciene”, ca „imagine de sine”[20]
În ce priveşte obiectul de investigare al eminescologiei: nu s-a stabilit încă la rigoare dacă obiectul este strict cel literar ori cel extra-literar, ori, mai degrabă, lărgirea sferei eminescologiei de la literatura propriu-zisă la celelalte componente ale scrisului eminescian, filosofie, economie, ideologie şi politică, psihologie, teatrologie, mitologie, ştiinţe exacte, cosmologie, lingvistică, stilistică etc. Ne putem întreba aici până unde va merge eminescologia în exploatarea resurselor operei în integralitatea ei?
-principiul şi metoda critică, opera eminesciană a cunoscut varii interpretări în funcţie de diferite principii ( estetic, ştiinţific,determinist, metafizic) dar o varietate de metode critice (comparativism, analiza,exemplul, clasificarea,citatul, sinteza,paralelismul, semantica lingvistică, textualismul, deconstructivismul)
-nu dispunem încă de instrumente necesare abordării paradigmatice a textului eminescian: dicţionare de profil precum un dicţionar de eminescologi, un dicţionar de idei majore în eminescologie sau un dicţionar critic de termeni/concept în eminescologie
- subscriem ideii lansate de I.Costache privind o istorie a eminescologiei, pe toate palierele ei de manifestare. Doar câteva încercări notabile aici, studiul de sinteză literară a lui D.Popovici, şi, recent, volumele de critică de întâmpinare ale lui C-tin Cubleşan, privind eminescologia ultimelor două decenii şi jumătate.Numai că în cazul primului critic literar, funcţionează o clasificare după variate şi neomogene criterii ( metodă de lectură, fundamente critice ori tematică), cum în cazul celui de-al doilea, găsim un amalgam de criterii de clasificare, dominant fiind criteriul tematologic
-problema receptării critice prin ştiinţa eminescologiei ridică şi o altă problemă, cea a raportului dintre opera lui Eminescu şi critica ei: în ce măsură un text critic rezervat acestui autor se apropie sau se distanţează de operă, altfel spus dacă studiul cutare este fidel textului eminescian, sau este mai degrabă opera criticului respectiv. Aici subîntindem sugestia de lectură dată de I.Costache, privind raportul dintre operă şi canon, canonul critic, canonul valorizării, canonul didactic.

8 sept. 2014

Comunicare la nivel mondial pe o dimensiunea ştiinţifică - eminescologia

La Academia de Ştiinţe a Moldovei şi-a ţinut lucrările, în zilele de 3 şi 4 septembrie, ce-a de III-a ediţie a Congresului Mondial al Eminescologilor.
În cadrul ediţiei curente a Forului internaţional s-au întrunit eminescologi din 10 ţări - savanţi, scriitori, editori, ziarişti, inclusiv admiratori ai operei marelui Eminescu.
La deschiderea Forumului, preşedintele AŞM, acad. Gheorghe Duca a salutat participanţii la întrunire şi a ţinut un discurs, în care a remarcat importanţa evenimentului, exprimând aprecieri protagonistului acestui eveniment mondial – acad. Mihai Cimpoi. Preşedintele Duca a menţionat că la iniţiativa academicianului Cimpoi, deja al treilea an consecutiv, la Academie, are loc un eveniment autentic şi unic în lume - Congresul Mondial al Eminescologilor, subliniind că este de datoria oamenilor de ştiinţă să promoveze valoarea şi semnificaţia operei lui Mihai Eminescu, conotaţia căruia poate fi echivalată cu promovarea adevărului ştiinţific. Semnificaţia studierii operei poetului în Republica Moldova a fost şi este cel mai bine evidenţiată de academicianul Mihai Cimpoi, care a remarcat că „Eminescu ne reprezintă în dialogul valoric european şi universal". În acest sens, Preşedintele Duca a subliniat esenţa faptului ca savanţii să fie consecvenţi, înţelepţi şi uniţi în jurul unor idei, doar astfel vom fi puternici şi de folos neamului nostru. Şi pentru că Forul internaţional, coincide cu ziua de naştere a acad. Mihai Cimpoi, în numele conducerii Academiei i-a transmis omagiatului sincere felicitări, urări de sănătate, realizări la fel de remarcabile şi în continuare. În semn de apreciere, i-a acordat academicianului „Diploma de Recunoştinţă” a AŞM.
Un mesaj de salut cu gândul la cel care modelează conştiinţa naţională a românilor timp de mai bine de un secol şi care prin opera sa face dovada vocaţiei europene a culturii noastre - Mihai Eminescu, a transmis Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti prin intermediul consilierului prezidenţial, dr. Mihai Şleahtiţchi. În mesajul şefului statului se arată că Eminescu a fost prezent ca o stea călăuzitoare în tot ce-a însemnat lupta pentru Limba Română, pentru adevărul istoric şi pentru idealurile democraţiei, iar Congresul din acest an este prilejul care demonstrează importanţa momentului istoric, pe care-l trăim, năzuinţa noastră spre valorile europene şi cele universale. A dorit participanţilor succese în urma comunicării pe o dimensiune ştiinţifică atât de selectă, precum eminescologia.
„Pentru mine Eminescu este stea călăuzitoare, o biblie lucrătoare”, a relevat academicianul Mihai Cimpoi, sufletul evenimentului, reiterând angajarea în dialogul valoric european şi universal împreună cu opera şi personalitatea lui.
La eveniment, în premieră, a fost înmânat Premiul Mare în domeniul eminescologiei, de care s-a învrednicit academicianul Eugen Simion, care şi-a propus să editeze până pe 15 ianuarie toate articolele politice. Tot în debutul lucrărilor Forului, eminescologului Victor Crăciun, preşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni i-a fost acordat Titlul de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Laudatio a fost prezentat acad. Mihai Cimpoi.
În cadrul forului eminescologilor au luat cuvântul renumiţi savanţi, filologi, scriitori, traducători, precum: acad. Valeriu Matei, director al ICR „Mihai Eminescu”, Chişinău, acad. Eugen Simion (România), acad. Nicolae Dabija, scriitor, publicist, redactor şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, prof. Giuseppe Manitta (Italia), Acad. Vasile Tărâţeanu (Ucraina), prof. Su Zan (China), prof. Mihai Stan (România) ş.a.
Cu prilejul zilei de naştere a acad. Mihai Cimpoi, reputat critic, eminescolog, istoric literar, redactor literar şi eseist, şeful Serviciul Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, i-a adresat omagiatului alese cuvinte de felicitare cu urări de bine şi sănătatea, dar şi de mulţumire pentru vasta sa opera, pusă în slujba dezvoltării culturii naţionale. Iar pentru că dl Mihai Cimpoi manifestă un spirit civic deosebit, exprimat şi prin onorarea exemplară a obligaţiunilor faţă de buget, academicianului i-a fost înmânat Certificatul „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”.
Jumătatea a doua a zile de 3 septembrie a fost dedicată lansărilor de carte, iar pe 4 septembrie, Congresul şi-a continuat lucrările la Centrul Academic Internaţional Eminescu, unde a fost luată în dezbaterea tema Eminescu şi identitatea naţională (naţionalismul).
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AŞM
Preluat: www.asm.md/


7 sept. 2014

Primirea monografiei „Viaţa lui Mihai Eminescu” în lumea albanofonă

 Kopi Kyçyku, doctor în ştiinţe, inginer, academician, ziarist, eseist, profesor universitar de Limba italiană şi de Istoria Balcanilor. Este autorul mai multor volume cu poezii, povestiri, drame, pamflete, articole de critică literară şi de studii ştiinţifice; traducător al mai multor opere literare, istorice şi geologice, din câteva limbi, în albaneză, respectiv română şi italiană.
A participat la  toate trei ediţii ale Congresului Mondial al Eminescologilor unde de fiecare dată a prezentat noi comunicări asupra studiului operei lui Mihai Eminescu.
Vă prezentăm pe blogul nostru opinia acad. Kopi Kycyku despre însemnătatea editării în albaneză a monografiei lui George Călinescu “Viaţa lui Mihai Eminescu” şi rezonanţa ei în lumea criticii literare europene.
                                                                                                                              Acad. Kopi Kycyku
 Având toate ingredientele unei capodopere, „Viaţa lui Mihai Eminescu” a lui George Călinescu s-a bucurat de o primire extraordinară în lumea albaneză. Motivele au fort numeroase şi de naturi diferite. În primul rând au contat nivelul cărţii, suportul ştiinţific învăluit într-un stil alert, poetic, plin de duioşie de reală mândrie a autorului faţă de statura literară şi morală a lui Eminescu. Transpunerea în limba albaneză, dincolo de orice modestie, a redat toată suflarea cărţii şi în unele locuri chiar a îmbogăţit expresivitatea. Impactul poeziei eminesciene, tradusă în albaneză timpuriu, de către unii dintre corifeii literelor albaneze – Mitrush Kuteli şi Lasgush Poradeci, ambii formaţi în România ante şi interbelică – a cerut, metaforic vorbind, şi o monografie dedicată vieţii genialului poet care, până în anul 1994, anul apariţiei „Vieţii lui Mihai Eminescu” la Tirana, era privită în mod clasic şi anume: un geniu decedat înainte de vreme, chinuit de boli şi sărăcie, izolat de contemporani ori din neputinţa de a-l înţelege, ori din invidie, ori din amândouă.
 Condeiul lui George Călinescu oferea pentru prima oară o imagine complexă şi extraordinar de bogată, pe măsura destinului eminescian, a vieţii poetului. Imaginea venea într-o ţară abia ieşită din mentalitatea impusă de dictatură, cu un cititor vlăguit de clişee şi de volume critice şi monografice care nu depăşeau decât foarte rar structura compilaţiilor. Cititorul de limbă albaneză era în acelaşi timp avid de cărţi profunde şi, oricât de paradoxal ar suna, specializat în a deosebi operele de pseudocărţi. Trebuie să afirmăm că monografiile bune nu lipseau. Portretele impresionante ale lui Balzac, Tolstoi şi Cehov, scrise de Stefan Zweig şi Maxim Gorki, traduse şi tipărite în anii '80, reprezentau o concurenţă reală, dar au fost lăsate în umbră de „Viaţa lui Mihai Eminescu” şi datorită comuniunilor între viaţa, poetica şi sensibilitatea română şi albaneză. În destinul eminescian se puteau regăsi frânturi din destinul lui Lasgush Poradeci (1899-1987) şi al lui Mitrush Kuteli (1907-1967); se puteau retrăi dificultăţile lor şi ale multor scriitori şi intelectuali albanezi în exil, fie acesta în afara graniţelor, fie în propria ţară. Presei culturale albaneze nu i-a fost străină nici ipoteza conform căreia în venele lui Eminescu ar fi curs şi sânge albanez, dar ipoteza niciodată nu a fost un scop în sine şi nici n-a atins dimensiuni exagerate, ci doar a mărit curiozitatea şi dragostea faţă de destinul lui Eminescu.
 De asemenea, temele tratate de Eminescu, precum şi rădăcinile lor, legăturile cu poezia populară, cu viziunea asupra vieţii, a morţii, a iubirii, a naturii, atât de asemănătoare între români şi albanezi, au trezit în cititori chiar o mândrie culturală, o demnitate şi o dovadă certă că între cei care suferiseră în lagărul dictatorial şi cei care trăiau de mult în lumea liberă nu existau deosebiri decât la nivelul propagării mediatice a artei, nu şi la nivelul artistic şi / sau spiritual. Pe de altă parte, cititorul albanez şi-ar fi dorit ca şi unii dintre clasicii literaturii albaneze, fie ei plecaţi din aceată lume (de exemplu Naim Frashëri, Faik Konica, Fan S. Noli, Lasgush Poradeci, Mitrush Kuteli, Martin Camaj etc.), fie încă închişi în misterele perioadei comuniste (Frederik Reshpja, Jamarb/ër Marko, Bilal Xhaferi etc.) să-şi aibă câte o monografie care ar lămuri nu doar anumite elemente ale vieţilor lor, ci şi segmente ale relaţiei dintre ei, respectiv poezie, contemporani. Din nefericire, apariţia unor asemenea monografii, ca şi cele cele scrise şi publicate sub realismul socialist, nu s-au putut elibera de ideologie şi de mentalitatea revanşardă. 
 Monografia lui Călinescu a fost citită cu aceeaşi plăcere şi curiozitate şi în următoarele două decenii de după căderea comunismului. Dacă în anul 1994 presa culturală a calificat-o drept o capodoperă a istoriei literaturii şi chiar a prozei literare, în anii următori monografia respectivă a devenit un titlu de căpătâi pentru cercetătorii literaturii europene nu numai a perioadei romantice şi post-romantice. Este interesant de observat cum destinul unui mare poet european descoperă în continuare taine ale creaţiei poetice şi ale relaţiilor umane între un geniu care-şi are precursorii în viitor şi contemporanii săi, dar şi contemporani în general, indiferent de limba în care aceştia citesc şi de cultura în care sunt formaţi.
 Publicat : Vera Sîrbu, şef oficiu

1 sept. 2014

DESCHIDEREA CONGRESULUI MONDIAL AL EMINESCOLOGILOR


CONGRESUL MONDIAL AL EMINESCOLOGILOR
Ediţia a III

  Chişinău, 3-4 septembrie
3 septembrie     Sala azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.1, parter)
9.30 - 10.00 -  Inregistrarea participanţilor
Alocuţiuni de deschidere:
Acad. Gheorghe Duca, preşedinte al Academiei de Ştiinte a Moldovei
Nicolae Timofti, preşedinte al Republicii Moldova
Acad. Mihai Cimpoi, preşedinte al congresului
Acad. Valeriu Matei, director al ICR Mihai Eminescu, Chişinău

Mesaje de salut:
Binecuvântarea preotului-scriitor Ioan CIUNTU
Luări de cuvânt în plen
Acad. Eugen SIMION (România)
Prof. Giuseppe MANITTA (Italia)
Acad. Vasile TĂRÂŢEANU (Ucraina)
Prof. Su YAN (China)
Ali NARCIN (Turcia)
Prof. Mihai STAN (România)
Acad. Nicolae DABIJA, scriitor (Republica Moldova)

Acordarea titlului Membru de Onoare al AŞM prof. Victor CRĂCIUN, preşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni
Înmânarea medaliei "Dimitrie Cantemir" a AŞM dlui Ion Dumitrel, preşedintele Consiluilui Judeţean Alba

15.00 - Lansări de carte
Eminescu regăsit de Victor Crăciun

Mihai Cimpoi; "Sunt un om de cultură devenit un destin" de Aliona Grati
Eminescu. Polimorfismul operei şi Note de curs Eminescu de Cornel Munteanu
Eminescu de Tudor Codreanu
Eminescu in context politic de Theodor Codreanu
Mihai Eminescu, nebănuitele enigme ale nuvelei "Sărmanul Dionis" de Virgiliu Ene
Luceafărul (traducere în sârbă de Milan Nenadi
ć)
Eminescu (traducere în spaniolă de Mario Castro Navarrete)
Eminescu si gândirea indiană de Zricha Waswani
Omagiu lui Eminescu, revista-almanah, Dumbrăveni, 2014,nr. 7
Mihai Eminescu universal. Receptarea operei sale în publicaţii editate în 77 de limbi de Dumitru Copilu-Copillin
Studii şi articole despre Mihai Eminescu de Vladimir Streinu
Anatomia fiinţei. Şcoala literară şi artistică de la Târgovişte de Mihai Cimpoi
"Fierbe lumea din adâncuri..."(Eminescu: concepţiile sociologice, unitatea operei, ideea europeană" de Nae-Simion Pleşca
Modelul de existenţă: Eugen Simion de acad. Mihai Cimpoi

4 septembrie   Centrul Academic International Eminescu (bd. Dacia nr. 20)
10.00 - În dezbatere: Eminescu şi identitatea natională (nationalismul)
Comunicări şi luări de cuvânt
Acad. Eugen SIMION, acad. Valeriu MATEI, acad. Nicolae DABIJA, prof. Adrian-Gelu JICU, prof. Kopi Kyçyku, prof. Giuseppe MANITTA, Daniel CORBU, prof. Dumitru TIUTIUCA, prof. Adrian RACHIERU, prof. Mihai STAN, prof. George COANDĂ, acad. Vasile ŢĂRÂŢEANU, acad. Alexandra CERNOV, prof. Ilie LUCEAC, dr. Dumitru APETRI.