Poetul Dumitru
Matcovschi rămâne în memoria noastră un simbol al demnității și rezistenței
naționale. El ne-a lăsat moștenire opera care este străbătută ca un fior, de
cuvântul Basarabia, pe care a iubit-o așa cum a iubit și a cântat în versurile
sale mama, femeia, glia, limba română, doina...
Este binevenită
comemorarea Poetului pe întreg anul 2014. În această perioadă am pregătit multe
activități in memoriam lui Dumitru Matcovschi.
Un omagiu adus poetului a fost și recitalul de poezie Sărut femeie, mâna ta
rostit de eleviii de la LT „Traian” și „Liviu Rebreanu”. Copiii au ales
cele mai îndrăgite poezii din creația poetului. Recitalul de versuri în interpretarea elevilor a fost nu doar un omagiu de apreciere a marelui poet, ci și un prilej de a convinge copiii de frumusețea
versului lui Dumitru Matcovschi, de a-i motiva să cunoască poezia românească.
Pe parcursul activității moderatoarele d-le Maria Chirilă și Larisa Arsene
le-au prezentat cărți cu opera poetului din fondul bibliotecii, a fost demonstrat
filmul „A murit de dor…”
Atmosfera acestui eveniment a fost plină de dragoste și
respect față de creația marelui poet Dumitru Matcovschi.
Vă propunem să lecturați un eseu semnat de Ana Lipcan care a
fost citit la această activitate:
LT „TRAIAN” Lipcan Ana, clasa a XI-a „C”,
Profesor Paraşciuc E.
DUMITRU MATCOVSCHI ÎN SUFLETELE NOASTRE !
De asemenea,ne
vor impulsiona să afirmăm cu mândrie: „Este
a noastră limba noastră/Şi noi suntem cu ea popor” („Cu limba noastră”),pentru
că limba maternă e ca „floarea eternă,de busuioc şi de dor” („Limba maternă”)!
Dragostea pentru părinţi,pentru „inimă de
mamă,inimă de tată” din creaţia poetului, este izvor de apă vie şi
tămăduitoare pentru toţi acei însetaţi de dorul casei părinteşti, este îndemnul
de a ne ocroti şi preţui părinţii atât căt mai arde flacăra vieţii lor. În acest
context,sincere şi impresionante răsună pentru mine versurile: „Palma ta ne-a mângâiat,/Vorba ta ne-a
legănat,/Am crescut cu alţi copii de-o seamă./Lângă pomul cel rotat,/ Lângă
spicul cel bogat,/Lăngă pragul casei noastre, mamă...” Dintr-o altă
perspectivă,versurile poetului mă invită la autocontemplare şi mă inspiră să
acţionez,privindu-mi ca într-o oglindă gesturile, comportamentul şi atitudinea
manifestată faţă de părinţii mei: „De ce
nu ştim să ne iubim părinţii?/ De ce nu ştim copii cuminţi să fim?”
(„Părinţii”). Călăuzită de aceste versuri aş vrea să recunosc sincer,cu un
mare regret,că nu ştim să ne iubim părinţii, părinţii spirituali care ne educă
fiinţa naţională, ne veghează continuitatea în timp şi spaţiu, arzând
sacrificator şi sperând ca Pasărea Phooenix la renaşterea din propria cenuşă.
Şi ne aducem aminte de ei, şi-i apreciem doar atunci când nu mai sunt...„Te-am numit cu nume drag/STEA din cer strălucitoare!/Steaua ta a
fulgerat/şi s-a prăbuşit în mare./Te-adunăm din veşnicie:/Unde eşti de ce nu
eşti,/Tu iubirea mea târzie?”
CU NUMELE TĂU NE
MÂNDRIM, POETE, ŞI NE ÎNCHINĂM CU GRATITUDINE ÎN FAŢA LUMINII TALE!
V.Sârbu, șef oficiu