DUMITRU MATCOVSCHI - DRUM POETIC PRIN TIMP

Poetul Dumitru Matcovschi rămâne în memoria noastră un simbol al demnității și rezistenței naționale. El ne-a lăsat moștenire opera care este străbătută ca un fior, de cuvântul Basarabia, pe care a iubit-o așa cum a iubit și a cântat în versurile sale mama, femeia, glia, limba română, doina...

Este binevenită comemorarea Poetului pe întreg anul 2014. În această perioadă am pregătit multe activități in memoriam lui Dumitru Matcovschi.

Un omagiu adus poetului a fost și recitalul de poezie Sărut femeie, mâna ta

rostit de eleviii de la LT „Traian” și „Liviu Rebreanu”. Copiii au ales cele mai îndrăgite poezii din creația poetului. Recitalul de versuri în interpretarea elevilor a fost nu doar un omagiu de apreciere a marelui poet, ci și un prilej de a convinge copiii de frumusețea versului lui Dumitru Matcovschi, de a-i motiva să cunoască poezia românească. Pe parcursul activității moderatoarele d-le Maria Chirilă și Larisa Arsene le-au prezentat cărți cu opera poetului din fondul bibliotecii, a fost demonstrat filmul „A murit de dor…”

Atmosfera acestui eveniment a fost plină de dragoste și respect față de creația marelui poet Dumitru Matcovschi.

Vă propunem să lecturați un eseu semnat de Ana Lipcan care a fost citit la această activitate:

  

                                                      LT „TRAIAN” Lipcan Ana, clasa a XI-a „C”,

                                                      Profesor Paraşciuc E.

  DUMITRU MATCOVSCHI ÎN SUFLETELE NOASTRE !

  Din revărsarea dorului de ţară, de neam, de grai matern şi de femee se întrupează fiinţa poetului Dumitru Matcovschi – o „stea din” cer strălucitoare”, („Cu numele tău”),care luminează frumuseţea meleagului nostru şi ne purifică gândirea prin emanaţia unică şi nobilă a creaţiei sale E o lumină a iubirii umane adevărate, care nu pătrunde doar până la solul patriei, ci până-n adâncul sufletului, pentru că „Poetul a iubit” şi continuă să ne vegheze „prin iubirea verde-a codrului”, „al plaiului matern”, „al graiului” şi prin „iubirea neamului întreg” („Dragostea  poetului”)!  Pe drumul lung al razelor de lumină alunecă versurile matcovschiene spre mine şi mă-ndeamnă să păşesc pe scări de curcubeu. Într-o realitate inundată de alb-negru au menirea de a mă avânta-n Templul creat prin armonia culorilor şi trăirilor, să-mi potolesc setea de „ cred în cer albastru şi în soare/ cred în viaţă, cred în viitor” („Chipul tău”). Creaţia poetului, plămădită din incantaţiile sacre ale unei gândiri senine, îmi cheamă inima şi cugetul „ cu-aripa ei de şoaptă şi de dor” („Doina”) să „cred în  stea polară”, în „acest pământ coborâtor din rai” („Crescut în suflet”) şi în „Adevăruri simple.” Într-o lume în care imaginea femeii mai este discriminată şi strivită prin aluzii şi gesturi vulgare, poezia de dragoste a lui D.Matcovschi devine pilonul care susţine forţa şi demnitatea feminină, deoarece artistul preamăreşte fiinţa femeii prin intermediul celor mai catifelate şi mai profunde cuvinte de apreciere: „Mai regină decât floarea/ doar femeea poate fi. / Mai adâncă decât marea/ doar femeia poate fi”.Astfel,versurile poetului mă cuprind şi mă îndeamnă la încrederea de sine,îmi asigură încrederea în propria frumuseţe şi îmi edifică încrederea în viitor,în speranţa unei bătrâneţi fericite şi împlinite alături de cel iubit: „Un bătrân şi o bătrână/ trec pe-alee cătinel./ Ea cu-n trandafir în mână,/cu o crizante mă el” („Două toamne”)! Împotriva unor bariere ale destinului,care ne-ar putea împedica să mergem mai departe,pentru orice tendinţă străină de a ne distruge fiinţa neamului şi limba, există replicile salvatoare ale versurilor poetului,care mereu ne vor avânta în zbor, ne vor stimula unitatea de gândire şi simţire întru apărarea entităţii noastre naţionale: „Să-arătăm prin lupta noastră/tuturor necontenit/că prin neamul său în

lume/ Ştefan Vodă n-a murit! („De la Putna mai încoace”).

De asemenea,ne vor impulsiona să afirmăm cu mândrie: „Este a noastră limba noastră/Şi noi suntem cu ea popor” („Cu limba noastră”),pentru că limba maternă e ca „floarea eternă,de busuioc şi de dor” („Limba maternă”)! Dragostea pentru părinţi,pentru „inimă de mamă,inimă de tată” din creaţia poetului, este izvor de apă vie şi tămăduitoare pentru toţi acei însetaţi de dorul casei părinteşti, este îndemnul de a ne ocroti şi preţui părinţii atât căt mai arde flacăra vieţii lor. În acest context,sincere şi impresionante răsună pentru mine versurile: „Palma ta ne-a mângâiat,/Vorba ta ne-a legănat,/Am crescut cu alţi copii de-o seamă./Lângă pomul cel rotat,/ Lângă spicul cel bogat,/Lăngă pragul casei noastre, mamă...” Dintr-o altă perspectivă,versurile poetului mă invită la autocontemplare şi mă inspiră să acţionez,privindu-mi ca într-o oglindă gesturile, comportamentul şi atitudinea manifestată faţă de părinţii mei: „De ce nu ştim să ne iubim părinţii?/ De ce nu ştim copii cuminţi să fim?” („Părinţii”). Călăuzită de aceste versuri aş vrea să recunosc sincer,cu un mare regret,că nu ştim să ne iubim părinţii, părinţii spirituali care ne educă fiinţa naţională, ne veghează continuitatea în timp şi spaţiu, arzând sacrificator şi sperând ca Pasărea Phooenix la renaşterea din propria cenuşă. Şi ne aducem aminte de ei, şi-i apreciem doar atunci când nu mai sunt...„Te-am numit cu nume drag/STEA din cer strălucitoare!/Steaua ta a fulgerat/şi s-a prăbuşit în mare./Te-adunăm din veşnicie:/Unde eşti de ce nu eşti,/Tu iubirea mea târzie?”

CU NUMELE TĂU NE MÂNDRIM, POETE, ŞI NE ÎNCHINĂM CU GRATITUDINE ÎN FAŢA LUMINII TALE!

V.Sârbu, șef oficiu