20 nov. 2014

,,Zbor frânt” de Vladimir Beșleagă- o revelație pentru cititor

Volumul Zbor frânt semnat de scriitorul Vladimir Beșleagă a fost pe parcursul anului unul dintre cel mai solicitat. Aceast roman a fost inclus în programul Chișinăul citește o carte. Au fost organizate discuții pe marginea romanului cu eleviii din sectorul Botanica, întâlniri cu scriitorul Vladimir Beșleagă. Cei care au citit cartea nu au ezitat să-și exprime impresiile. Am rugat eleviii de la LT „Mircea cel Bătrân” să ne scrie despre emoțiile, sentimentele trăite după lecturarea acestui roman. Vă prezentăm mai jos impresii de lectură:
  • Vladimir Besleagă-drama zborului frânt
Un scriitor se impune în conștiința cititorului prin lumea artistică, prin personajele lui. Acestea au ceva comun, sunt reflexive, trăind în subteranele timpului istoric. La prima vedere ,,Zbor frânt” a tratat tematica războiului, pe parcurs însă se evidențiază și alte aspecte. Opera ,,Zbor frânt’’este din perspectiva zilei de astăzi un roman vulnerabil prin care autorul a încercat să-i facă pe oameni mai buni. Pe parcursul anilor autorul revine nu numai odata asupra romanului, dezvăluind noi aspecte.Opera m-a impresionat prin complexitatea prezentării personajelor care au influențat mult sufletul cititorului, l-a plasat într-o lume deosebită, neînțeleasă. Peste ani voi reveni asupra cărții pentru a-i îndruma și pe ceilalți sa se îmbogățească din izvorul nesecat al creației lui Vladimir Beșleagă.
Nadrag Dina , eleva clasei a X-a ,,B”, L.T.,,Mircea cel Bătrân”
  • ,,Zbor frânt” de Vladimir Beșleagă- o revelație pentru cititor
La ce sunt bune cărțile? Îmi vine să răspund la totul și la nimic. Poți trăi bine fără să citești , iar de asta au dat dovadă milioane de oameni care nu au deschis niciodată o carte și totuși trăiesc.A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumusețea muzicii. În  ceea ce mă privește, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărți.Sunt un om vicios al lecturii. Hrana pe care mi-o oferă universul din cărți îmi e la fel de indispensabilă ca hrana materială.Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută, iar pentru că astăzi plouă și pentru că frigul de afară te îndeamnă să rămîi ascuns bine sub pătură, la călduț vin cu o recomandare pentru cei ce știu a prețui și a iubi literatura. O mică creație care a contribuit la împrospătarea literaturii române.Un roman în care m-a atras titlul…însă acum m-a tulburat, dar în același timp m-a și fascinat. Zbor frânt de Vladimir Beșleagă, o operă aparent simplă în care peripețiile lui Isai eroul principal constituie nucleul întregii creații. La scurt timp după lecturarea romanului în incinta Centrului Academic  Eminescu, am avut ocazia să asist la o întîlnire cu domnul Beșleagă. Un scriitor cu reale capacități de a inventa situații și replici credibile din perspectiva cititorului.A fost o experiență total promițătoare…genul  de prezentare în care cuvintele , dicția, dialogul și felul cum scriitorul reda și emana emoții prin întregul auditoriu a transmis un mesaj puternic pentru încărcătura emoțională și sonoră de excepție.Vorbind despre viața eroului din roman care deși la prima vedere pare o creație în care subiectul în totalitate aparține tematicii războiului, pînă la urmă am înțeles că conținutul cărții nu se reduce numai la problemele de război care se răsfrîng asupra destinului uman. Dorul de casă , probleme din timpul sovietic și toate întîmplările din anii războiului au trezit nenumărate intercalări de gînduri și fraze. În momente de maximă încordare sau criză sufletească , V.Beșleagă a știut cum  să creeze sentimente plenare prin explicații minuțioase și revenirea asupra acelor momente făcute să vibreze o alta coardă a sufletelor noastre.
Întîlnirea cu Vladimir Beșleagă m-a marcat prin esența gîndirii și simțirii autorului , unicitatea frumuseții ce relevă în lumea interioară a poetului și originalitatea cugetării.
Frunze Daniela, eleva clasei a X-a,,A” , L.T.,,Mircea cel Bătrân”
  • Vladimir Beșleagă – personalitate notorie și exemplu pentru tinerii de azi
În lumea aceasta plină de griji și nevoi, cuvîntul de pe paginile operelor literare ne mai alină durerea din suflet.Domnul Vladimir Beșleagă – eseist, prozator, scriitor este un exemplu pentru generația de azi, o personalitate importantă a culturii noastre. Acesta a cunoscut evenimentele triste din timpul războiului care sunt oglindite în romanul „Zbor frânt”. În această operă atestăm o linie complexă de subiect. Tragedia războiului o regăsim în romanul „Zbor frânt” prin intermediul copilului care la o vîrstă fragedă cunoaște durerea și întîlnește o viață drastică. Isai a fost despărțit de toți: de rude, prieteni, copilărie. Pîndit de moarte el acționează singur,  luptă pentru a supraviețui. Vladimir Beșleagă a pătruns adînc în inima și mintea mea prin modalitatea de interpretare a realității. Romanul mi-a descoperit aspecte din această viață dură cînd nimeni nu este iertat fie bătrîn, femeie, bărbat sau copil.
Fazlî Natalia, eleva clasei a X-a ,,A”, Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân”
Selecţie: Vera Sârbu, şef oficiu