31 ian. 2015

EVENIMENTUL ZILEI : 31 IANUARIE

1876
  • Chiar și o banală recenzie la cartea unui versificator anonim îi oferă lui Bonifaciu Florescu prilejul  de a ataca Direcția nouă în principal, iar în subsidiar pe Eminescu : „ Mărturisesc că rareori citesc versuri noi,  și causa acestei naturale antipatii este că de cînd a murit Heliade și Bolintineanu, din ziua în care au încetat d-a scri Crețeanu și Alexandrescu, am fost inundați de un potop de versificatori, înainte-mergători sau școlari ai nouei direcții, și cari toți ne îneaca într-un ocean de rime «sălbatice ca să nu zic prostatice», după cum d. Alecsandri, într-un număr al Convorbirilor literare, califică vorba dulce rimată cu duce, rimă pe care o puteți vedea însă notată cîteva pagini mai departe, în același număr al revistei școalei de la Borta-rece, care începe cu articolul d-lui Alecsandri...” (Românul)

1883
  • Din jurnalul lui Maiorescu : „ Seara, adunare literară. Prezenți : Crețeanu și fiica sa, Candiano Popescu, Exarchu, alde Rosetti, Anette, Mite, Slavici ș.a.m.d. (Burghele, Eminescu - în spital - alde Mandrea, lipseau) ”. 

1886
  • Foaia Diecezană din Caransebeș publică începutul unui studiu de Ioan Paul despre Grigorie Mihai Alexandrescu, studiu continuat în numerele următoare. Se citează din Epigonii lui Eminescu, iar în numărul din 14 martie, Eminescu este din nou citat într-un fel surprinzător chiar pentru epocă : „În acest sens socotesc, că Alexandrescu astăzi este primul între poeții noștri. E oportun, cum s-ar zice, să ținem mai mult la el ca la toți ceilalți poeți ai noștri, afară poate de Eminescu.”
  •  „D-le Mihaiu Eminescu a petrecut zilele trecute la Cernăuți, la soră-sa dna profesoară Aglae Drogli, unde poetul a fost salutat de toți Românii cernăuțeni.” (Familia)
 Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

29 ian. 2015

EVENIMENTUL ZILEI : 29 IANUARIE

1874
  • Maiorescu îl întreabă într-o scrisoare pe Eminescu: „ Cum stai cu doctoratul de filosofie? Îl faci în Berlin? (...) În orice caz însă te rog să vezi și în această întrebare un semn de atențiune și considerare, ce o avem toți cei din cercul nostru pentru D-ta; asemenea cuvinte ar fi de prisos prntru alții, căci ei ar simți de la sine ceea ce  se cuprinde în ele; dar pesimiștii de felul D-tale trebuie, poate, să fie din cînd în cînd  deșteptați din visul prea concentrat al microcosmosului lor interior...”
  • Scrisoarea lui Titu Maiorescu este expediată în preajma unor schimbări politice , cînd el însuși avea să intre în noul guvern.
1876
  • Prefectura județului Iași raportează Ministerului Instrucțiunii că revizorul școlar Mihai Eminescu, în intervalul 1 - 15 decembrie 1875, n-a inspectat decît două școli rurale: Medeleni și Sculeni.
1877
  • Titu Maiorescu îi scrie lui Iacob Negruzzi : „...Timpul nu publică nici o notiță despre Convorbiri, fiindcă e redactat de fleacul cela de Grandea. Însă foaia noastră cea nouă dacă o fondăm, sau Timpul dacă (precum se agită acum) intră sub mîna mea, se-nțelege că va da seama de tot ce apare în revista ta...”
  • Titu Maiorescu preia conducerea ziarului Timpul îngrijind de apariția gazetei pînă la 30 aprilie în același an.
  • La sfîrșitul scrisorii, Maiorescu îi spune : „Fă bine, dă lui Eminescu alăturatul bilet dacă mai este el pe la tipografie; dacă nu : Te rog, fă-mi tu comanda”.

1884
  • Chibici îi aduce lui Maiorescu scrisoarea „ cu totul cuminte a lui Eminescu către el. Chibici îi expediază lui Eminescu următoarea telegramă: „Primit scrisoarea. Cea mai mare bucurie de însănătoșirea ta. Totul regulat bine pentru tine. Amănunte prin scrisoare.”
  • Pe Eminescu îl vizitează din nou Constantin Popasu și conversează cu el aproape o oră. „Tot timpul a fost liniştit şi clar”. Poetul îl întreabă pe Popasu „cu mult interes cine îngrijește de el și cine plăteşte pentru el...”
1885
  • „La Montpellier în Franța s-a constituit o societate Junimea română, al cărei președinte este dl N. Cristescu, avînd de scop fundarea unei biblioteci şi ajutorul mutual între studenții români de acolo.” (Familia)
1889
  • „Despre Eminescu ni se scrie de la București, că după lungi suferințe fisice și materiale, azi, la sfîrșit se află pe deplin sănătos și iarăși se ocupă de literatură. În curînd Teatrul Național are să represinteze o piesă de dînsul. Pensia viageră de 250 de lei pe lună i s-a votat mai zilele trecute și de Senat cu unanimitate de voturi.  Are încă o mulțime de poesii inedite; e vorba ca să le corecteze și să le publice. Sperăm că și noi vom fi-n posiția d-a publica cîteva din ele.” (Familia)
  •  „ Cea de pe urmă dată cînd am văzut pe Eminescu a fost la Teatrul Național. Eu eram cu nevasta mea într-o lojă, iar el era într-un stal din care ne fixa toată vremea. Se vedea că avea intenția să vie în loja noastră, dar pînă la urmă îl cuprindea sfiala căci abia sculat se așeza iarăși la loc.” (Iacob Negruzzi : (Amintiri din Junimea.)
  •  „...Mă numesc unul din oamenii în viață, care l-au văzut pe Eminescu în carne și oase. Eram copil de 7 ani. L-am zărit pe Calea Victoriei... Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, un om impetuos. «Uite-l pe Eminescu!» a spus cineva, cu un glas pe care-l țin minte. Se pare că poetul nu mai făcea parte din viața lui și că trăia o metempsihoză străină...” (Tudor Arhezi : Eminescu)
  •  Cu cîteva zile înainte ca poetul să fie internat la Mărcuța, îl întîlnește pe N. Petrașcu : „ ... Eram la restaurantul Hugues. Intră surîzînd, se așeză la masă, spuse c-a terminat un articol politic, pe care-l arătă în servieta de(la) subsuoară, ceru o cafea cu rom, și fără nici o legătură aparentă de idei, începu să istorisească un prim sentiment al lui pentru o cîntăreață vieneză «cu părul galben ca de aur și cu glasul ca clopotul», zicea dînsul. Își aminti de o arie germană ce ea cînta pe atunci pe scenă, și porni să cînte din ce în ce mai tare. Se opri, ieși afară unde-i veni rău, apoi plecă uitîndu-și servieta. Se întoarse trist și posomorît, luă servieta și zice : «uitasem tîrtașii». Îmi strînse mîna din nou, privi ceașca de cafea din care băuse, clătină din cap și porni...
Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

28 ian. 2015

EVENIMENTUL ZILEI: 28 IANUARIE

1871
  •  Pe una din filele manuscrisrului Odin și Poetul Eminescu notează pe membrii comitetului Societății România Jună a studenților români din Viena: "Preș. Neagoe; Vice-Preș. : Popu; Secret. : Ciocan și Popasu ; Casier: Tilea; Controlor : Teod. Pruncu; Bibliotecar : Gramma."

În același carnet figurează la fila 89 adresele lui Pop și Chibici, la fila 87 bruillonul telegramei lui Eminescu către Xenopol pentru trimiterea ajutorului bănesc la Junimea, iar la filele 86-87, nume de profesori și ore de cursuri universitare pe care probabil Eminescu le frecventa.
1878
  •  Eminescu publică în Timpul cîteva impresii de la spectacolul cu Ernesto Rossi : " Cu multe schimbări făcute scrierii asemenea am trebui să nu fim înțeleși. Dar mulțămitori precum sîntem pentru arta adevărată, renunțăm de mai nainte de-al vedea pe Shakespeare interpretat ca întreg; așa îl văd ochii sufletului nostru și ne declarăm cu asupra de măsură învinși de jocul puternic al marelui maestru italian."

 Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

Impresii frumoase de astăzi





La sfârșit de ianuarie am fost prezentă la o întâlnire de suflet cu personalități notorii Ninela Caranfil, Nicolae Bălțescu care ne-au transmis zbuciumul și neliniștea cuvântului artistic. Poezia lui Bălțescu trebuie citită atent pentru a savura complexitatea versului ce transmite ecoul timpurilor ce-au fost și care urmează să mai vină.
Dna Caranfil ne-a cuprins întreaga suflare cu finețea și noblețea inepuizabilă. Ne închinăm în fața talentului acestor personalități și mulțumim Domnului că am fost alături de ei. 28. 01. 15.
Dascăl Angela, prof. de limba și literatura română, LT Mircea cel Bătrân

26 ian. 2015

Amintiri despre Eminescu

            Eram iurist, sau, folosindu-mă de galicismul din Țara Românească, eram student în drept la facultatea din Sibiu în anii 1865 – 1870.
            Într-o zi de toamnă, anul nu-mi pot aduce bine aminte, pe când treceam pe strada Măcelarilor, mă  întâmpină din jos de poștă un tânăr de la institutul-pedagogic de acolo, și-mi prezintă pe un alt om tânăr, cu fața negricioasă, cu ochi mari deschisi, cu un zâmbet pe buze, și-mi spune, că este Eminescu, care anume mă caută pe mine. Până aici între mine și Eminescu nu existase nici o cunoștință personală. Dânsul publica pe timpul acela în Familia d-lui Vulcan primele sale încercări poetice, și eu, care încă eram pe timpul acela un tânăr începător în cariera cea grea și foarte grea a literaturii noastre, făceam din când în când exerciții de versuri prin Familia, așa că din Familia ne cunoșteam amândoi, noi, cari în același timp alergam cu tot zelul tinereții după favorul muzelor. Eu citeam cu deosebită atențiune versurile sale și mărturisesc că-mi plăceau. Erau niște simple fantezii drăgălașe și ușoare, [...] îmbrăcate într-o limbă moale, aproape efeminată. Vorbesc de primele sale încercări. Acum vă puteți închipui bucuria, ce i simțeam, când văzui înaintea mea pe acest tânăr scriitor, ale cărui fantezii poetice, căci poezii nu le pot numi, îmi plăceau. Dar în același timp un fior rece mă cuprinse, un fior pentru primul moment neexplicabil, când am văzut pe acest tânăr scriitor îmbrăcat într-un costum cu totul singular. O spun, nu în dezonoarea  acestui om, ci pentru cunoașterea truditei sale sorți, că în adevăratul sens al cuvântului, curgeau zdrențele pe el. Abia se mai vedea pe la gât un mic rest de cămașă neagră, iar în pieptul de sus și pînă jos era gol, și cu mare necaz cerca bietul om să-și acopere pielea cu o jachetă ruptă, în toate părțile  zdrențuită de la mâneci până la coate, și cu niște simpli pantaloni zdrențuiți din sus și zdrențuiți din jos. Era întru adevăr dureroasă înfățișarea externă a acestui tânăr, și atunci am zis în mine: cumplită mizerie a trebuit să sufere omul acesta în viața lui, încât atât de fragendă. Și cu toate că el se afla în costumul celei mai crude suferințe, îți zâmbea într-una, cu atâta mulțumire, ca și când întreaga lumea ar fi fost a lui.
            L-am dus numaidecât la mine acasă, i-am dat cămașă, cravată, vestă, jachetă, ghete, așa că din vechiul costum nu-i mai rămase nimic. Eminescu bani sau mijloace pentru a putea studia nu avea.Şi de unde să aibă sărmanul, el, pe care soarta îl aruncase în lume încă de mic copil. După moartea lui Pumnul (1866), sub a cărui protecţiune începuse studiile în Cernăuţi, şi pentru care bărbat dânsul avusese o sfântă veneraţiune în toată viaţa sa, Eminescu a plecat să-şi continue studiile la Blaj în Transilvania. Cât timp va fi stat aici, nu pot şti, dar din Blaj a plecat apoi la Sibiu, ca din Sibiu să treacă în Ţara Românească. În Sibiu a stat mult la mine în casă vreo trei zile şi, spunându-mi că nu are paşaport, mă ruga ca să fac tot posibilul, ca el să poată trece peste frontieră.
            Pe timpul acela trăia în Răşinari un bun amic al iuriştilor din Sibiu, pe care cred că d-ta îl vei fi cunoscut de-asemenea, acesta era popa Bratul, care, a lăsat plăcute suveniri la toţi colegii mei. Puţini iurişti vor fi fost în Sibiu, care în zilele de sărbători să nu fi cercetat casa acestui bun român, şi de la care numai după trei-patru zile se putea întoarce. I-am dat lui Eminescu o scrisoare de recomandare cătră părintele Bratul, rugându-l să-i deie pe cineva din poporenii săi, care să-l treacă pe potecile răşinărenilor în Ţara Românească. Şi aşa a plecat Eminescu de la mine.
            Trebuie să amintesc aici, că Eminescu încă de copil aflându-se sub protecţiunea şi direcţiunea lui Pumnul, se vede că caracterul cel bun şi blând al acestui om influenţase aşa de mult asupra lui, încât el chiar şi România petrecea mai mult în societate cu ardelenii [...].
            Un singur punct era, în care Eminescu se deosebea cu totul de ardeleni. Dânsul ajunsese un om desperat pentru orice bine în viitor. Lipsit de entuziasm, lipsit de energia, de voinţa tare de a lupta cu toate piedicile spre a ajunge la o ţintă anumită, el vedea tot viitorul numai în negru.
            Eu cred că defectul acesta nu era înnăscut în Eminescu. Eminescu ajunsese un desperat în urma suferinţelor, cu cari avuse să lupte încă de mic copil. Şi poate că în câtva influenţase[ră] asupra dânsului şi ideile rătăcite ale unor filosofi nemţeşti. Pesimismul este o plantă nordică, care nu s-a născut şi nici n-a născut şi nici n-a existat vreodată la popoarele meridionale, şi românii după originea şi caracterul lor, sunt un popor meridional. Românul este şi trebuie să fie optimist. 
                                                                                                                  NICOLAE DENSUȘIANU
Cules computerizat: Olesea Bobotrîn

VERNISAJ FANTEZII EMINESCIENE

Dorinţa de a cunoaşte şi a crea n-are limite de vârstă, şi nu are naţionalitate, iar opera eminesciană innobilează orce suflet. Aceasta ne-au demonstrat-o cei de la Clubul floristic Diana, conducător dna Margina Lilia Anatolevna, care au afişat o expoziţie de circa 36 lucrări, cu genericul Fantezii Eminesciene. Aici şi-au prezentat tablourile mai multe persoane şi cei interesant, că practic toţi autorii sunt de vârsta a treia. Iată câteva nume: Lilia Margina a adus cele mai multe tablouri inspirate din poezia eminesciană: Împreună în eternitate (despre Veronica Micle şi Mihai Eminescu); Criticilor mei; Luceafărul; Memento mori (două tablouri); Din străinătate (două tablouri);Sonet II; Dintre sute de catarge; Veronica la plimbare; Lacul; Unde eşti; Dna Hripuncova În memoriam; Meşcerecova Eleonora, cu lucrările , În
străinătate; Egipetul; Memento mori. Doamna E. Meşcericova ne-a mărturisit, că fiind la un jubileu dedicat poetei ruse Marina Ţvetaeva, ca reprezentantă a Moldovei, a fost rugată să recite ceva din autorii autohtoni şi ea a recitat cu multă emoţie şi însufleţire poemul La steaua de Mihai Eminescu în limba română; Cataraga Olga, Floare ALbastră; Somnoroase păsărele; Luceafărul etern; Vrancean Ecaterina, Între sute de catarge; O mamă; Dna Capteva, Luceafărul; Tcacenco, Luceafărul; Dna Caharciuc, Kamadeva, Floare albastră; Kostiuc N., Înger şi Demon; dna Ţăbulco Tatiana a prezentat căteva tablouri, la fel inspirate din creaţia eminesciană. Şi aici aş vrea să aduc opinia unui oaspete al Centrului: „Astăzi am avut onoarea să vizitez expoziţia floristică a Clubului Diana. „Am rămas plăcut surprinsă de imaginaţia creatorilor şi de tehnicile utilizate în realizarea lucrărilor, cât şi de resursele utilizate (naturale). Mulţumim pentru această expoziţie! Biblioteca mereu îşi uimeşte cititorul său cu activităţi diverse şi frumoase„
Bodnariuc Irina. O altă opinie adusă de poeta Svatlana Bahruşina „Un Centru minunat, care seamănă lumină şi cultură. Este biblioteca mea preferată. Dna Elena Dabija e ca un soare, care aduce lumină şi căldură şi-i încarcă pe cei din jur cu energie pozitivă. Vă urez mari succese tuturor şi un an cât mai prosper”. Conducatoarea Clubului Diana dna Lilia Margina ne-a lăsat în Cartea de Onoare câteva gânduri frumoase „La 165 de ani de la naşterea Marelui poet Român Mihai Eminescu, cu ocazia Zilei Culturii şi cu frumoasa ocazie a  inaugurării expoziţiei Fantezii Eminesciene noi, membrii Clubului Diana exprimăm un mare mulţumesc tuturor organizatorilor acestei Sărbători a Poeziei, Muzicii şi Dragostei şi în mod special neobositului director al acestui Centru, dnei Elena Dabija, pentru receptivitate şi bunăvoinţă. Urăm multă sănătate tuturor colaboratorilor şi multe succese în munca dumneavoastră nobilă.”
Pe cei pasionați de arta frumosului și în special arta floristică îi așteptăm să vizioneze expoziția. Vernisajul va mai dura pe tot parcursul lunii februarie.
 Larisa  Arseni, Maestru în artă, colaborator la
Centrul Academic Internaţonal  Eminescu


24 ian. 2015

EVENIMENTUL ZILEI: 24 IANUARIE

1872
  • Slavici şi Eminescu adresează egumenului de la Putna, Arcadie Ciupercovici, următoarea scrisoare:
„Preacuvioase Părinte!
Închinîndu Comitetu darurile aduse la monumentul lui Ştefan V cel Mare sfintei Mănăstiri Putna spre a îmbodobi biserica din Mănăstire şi îndeosebi monumentul Măritului Erou, care zace într-acea biserică, le pune totodată sub părinteasca îngrijire a Sănţiei Voastre şi Vă roagă ca să primiţi atît aceste daruri aduse de evlavioşii români, cît şi protectoratul, ce prin aceasta Vi se ofereşte.” 
Ianuarie 1872                     
Viena în 12/24
Ioanu Slaviciu                                Pentru Comitetu
Preşedinte                                      M. Eminescu secretariu

1878
  • La Teatrul Naţional spectacol Hamlet cu Ernesto Rossi. Eminescu se află în sală.
1882
 Înfiinţarea societăţii Carpaţii, la care se înscrie şi Eminescu, alături de Teodor Nica, A. Ciurcu, N. Oncu, N. Densuşianu, Const. Simţion etc.

1884
  •  Scrisoare a lui Eminescu către Chibici: „Nu sunt deloc în stare să-mi dau seama de boala cumplită prin care am trecut, nici de modul în care am fost internat aici în ospiciul de alienaţi. Ştiu numai atît că boala intelectuală mi-a trecut., deşi fizic stau îndestul de prost. Sunt slab, rău hrănit şi plin de îngrijire asupra unui viitor care de-acum înainte e fără îndoială şi mai nesigur pentru mine decît oricînd...”
  •  În primele săptămîni ale noului an e sigur că, între alţii, Eminescu a fost vizitat de un anume Boghean şi Theodor Rosetti. Acesta din urmă îl va fi vizitat şi pe generalul Cerchez, internat în acelaşi sanatoriu.
  • În legătură cu vizita lui Boghean avem următorul ecou epistolar : „Dintr-o scrisoare trimisă de Boghean lui Dimitrescu aflu că Boghean la ultima vizită făcută lui Eminescu îl găsise deja în stare mai liniştită, dar că şi lui i se pare că e prea mică odăiţa în care era aşezat. Voi scri lui Boghean să meargă să-l vadă şi să ne comunice impresiile lui.” (Scrisoare păstrată fragmentar, presupusă a fi fost trimisă de P.P. Carp lui Titu Maiorescu)
  •  Iancu Alecsandri îi trimite lui Titu Maiorescu cunoscuta sa misivă elogioasă la adresa lui Eminescu. Volumul de Poesii din ediţia îngrijită de Maiorescu i-a oferit „plăceri mult mai simţitoare decît la întîia lor cetire în Convorbiri”. Poetul, bolnav atunci şi internat la Döbling, este numit „scumpul nostru poet”, iar despre opera eminesciană Iancu Alecsandri spune că „rareori iubitorii de scrieri delicate vor întîlni versuri care să fie ca ele: vii, poetice, fine...”
 Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.


Spiritul lui Eminescu la CAIE

Sărbătoarea continuă...Alți oaspeți, alte programe.
Cu aceeaşi bunăvoinţă, dragoste şi dorinţă de a crea atmosferă de sărbătoare şi de a-l omagia pe Mihai Eminescu au venit grupele pregătitoare de la grădiniţa 139, însoţite de educatoarele, Ianciu Tatiana, grad didactic I, Carapostol Lucia, grad didacftic II şi Rotari Marcela. Copii l-au colindat pe Mihai Eminescu, interpretând cântecul Colind pentru Eminescu, versuri de Arcadie Suceveanu, muzică Maria Mocanu. Au mai cântat în cor Somnoroase păsărele etc., au recitat cu multă inspiraţie poeziile: Iana Pascaru, Luceafărule de pe cer; Ana Găluşcă şi Maria Ciobanu Rugăciune (în formă de dialog); Evelina Ţurcan Somnoroase Păsărele; Cosmina a recitat extraordinar Crăiasa din poveşti; David, Colinde, colinde; Gabriela, Gândul. E de menţionat că educatorii le cultivă insistent copiilor dragostea pentru frumos, pentru carte, care îi face mai inspiraţi, mai siguri pe sine şi mai dornici de a cunoaşte lucruri noi. Spiritul lui Eminescu, care este prezent mereu în incinta CAE, prin intermediul colaboratorilor le-a mulţumit şi de această dată copiilor pentru evoluare inspirată, învitându-i şi la alte sărbători, şi activităţi de suflet. Alaiul se multiplică, atmosfera de sărbătoare continuie. Ne-au sosit şi oaspeţi de onoare, dl Ion Paulencu, Artist al

Poporului, cu discipolii săi, ansamblul etnofolcloric Bucovina de la Colegiul de Muzică Ştefan Neaga, un mare împătimit al creaţiei eminesciene, dl Nicolae Bălţescu, doctor-poet, care a prezentat o poezie, proaspăt plămădită, intitulată Eminesciana, care a fost publicată în Literatura şi Arta, nr I, 2015. Le-a povestit că a lucrat la această poezie mai mult de un an, că este o poezie foarte concentrată ca esenţă şi, că evocă întreg destinul lui Eminescu. Poeta Svetlana Bahruşina, care a recitat câteva poezii, traduse în limba rusă de
A.Ahmatova, Venere şi madonă; A.Brodskii, O mamă; A.Starostina, Memento mori, a fost un adevărat moment de revelaţie; Câteva grupe de elevi, aproximativ 50 la număr, de la LT Mircea cel Bătrân, copii cuminţi şi cu foarte mult bun simţ, însoţiţi de profesorii lor
T.Negrescu, E.Haret, O.Apolonic, în frunte cu neobosita lor director adjunct pentru educaţie Angela Dascal. Ne-au sosit cu un recital impunător de poezie din opera eminesciană, poezie de dragoste şi poezie filozofică, dar cred că mărturiile făcute de membrii comisiei metodice-limba şi literatura română din LT Mircea cel Bătrân sunt mai elocvente: „Miez de ianuarie 2015... paşii se îndreaptă spre Centrul Academic Internaţional Eminescu. În această zi de iarnă l-am comemorat pe  Poetul Nepereche, cea mai luminoasă stea a literaturii române. Elevii din clasele de gimnaziu şi liceu, ghidaţi de profesorii lor: A.Dascal,T.Negrescu, E.Haret, O.
Apolonic, au recitat din versurile eminesciene, savurând fiecare gând plinde mister, ce mai dăinuie în inimile generaţiilor, ce-i poartă numele, din gură-n gură. S-au evidenţiat aspecte din creaţia geniului. Poeziile Revedere; Fiind băiet păduri cutreeram; Ce te legini, au fost rostite cu multă ardoare şi pasiune de cei mici, iar profundul sentiment al dragostei , atestat în opera clasicului a cuprins sufletul neliniştit al tinerilor din clasele a X-a. Versurile cu un răsunet strident şi cu multă filozofie existenţială, au fost prezente prin recitările elevilor din clasa a XII-a: Criticilor mei; Glossă; Din valurile vremii; Odă (în metru antic ), etc. Eminescu a fost prezent prin tot ce a creat, versul poetului trezeşte pe oricine din somnul adânc, ne îndeamnă să-i înţelegem gândurile expuse şi să demonstrăm că suntem români şi punctum. Ziua de 15 ianuarie 2015 se va memora prin activităţile organizate de colaboratorii CAIE persoane cu un suflet mare şi mereu deschis pentru cititori. În permanenţă uşile sunt deschise pentru oamenii buni, dornici de a se regăsi printre filele cărţilor. Mulţumim mult, că ne-aţi prilejuit clipe neuitate alături de persoane deosebite. În special dlui Ion Paulencu, care ne-a povestit despre tradiţiile autentice de iarnă , moştenite de la bunicii noştri şi ne-a mângâiat  cu petrele nestemate ale folclorului românesc; poetului Nicolae Bălţescu, ce ni l-a readus pe Eminescu prin poezia scrisă. În anul 2015 să aveţi parte de sănătate, realizări frumoase, cititori avizaţi şi inspiraţi, respect din partea tuturor pentru că meritaţi”. Un moment de adevărată revelaţie ne-a produs evoluarea unui grup al ansamblulul Bucovina: Spinei Damian, Tonu Natalia, Borş Carolina, Cortac Maria, Popov Violeta, care au  venit cu câteva colinde şi cântece inedite, culese de pe plaiuri bucovinene Sus boieri nu mai dormiţi; Scoală gazdă nu dormi (un pluguşor cântat, mai rar întâlnit), cântecele La crucea de piatră; Cât îi ţara românească. O adevărată istorie vie de cunoaştere şi preţuire a folclorului autentic ni l-a adus Artistul
Poporului domnul Ion Paulencu. Dumnealui a recitat un pluguşor foarte vechi, cu un limbaj arhaic, plin de înţelepciune populară şi cu elemente educaţionale. Ion Paulencu le-a vorbit elevilor despre poezia obiceiurilor de iarnă, despre adevăratele tradiţii populare, lucru care i-a impresionat mult pe cei prezenţi. Sărbătoarea a fost întregită de prezenţa elevelor clasei a XII-A, de la LT Spiru Haret, Natalia Ţurcan şiTatiana Aramescu, care au interpretat cîntecul După ce atâta vreme. Elevul clasei a V-a, LT Liviu Rebreanu, Naitan Negara, care a recitat Scrisoarea III, demonstrând actualitatea creaţiei.
Și tradițional, unii participanți și vizitatori și-au imortalizat impresiile și autografele în Cartea de Onoare a Centrului în legătură cu evenimentele derulate în 14 și 15 ianuarie. Vă propunem câteva: „Astăzi, la 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, înţeleg că întotdeauna cartea şi cuvântul lui vor fi veşnice. La CAIE m-am simţit ca acasă, aşa ca de fiecare dată, cu invitaţi buni, public frumos şi gazde primitoare. La mulţi ani!” Cu mare
drag,Ţurcan Natalia; „Tăind din cer o margine de pânză, / Zăresc o luminiţă ca un vis, / Nu-i licurici, sau poate altă gâză. / E un Luceafăr ce inima-a deschis... Eminescu e viaţa fiecăruia dintre noi, fiind mereu viu, cu toate că fizic nu mai este aici, face o pâine mult mai bogată în fiecare zi”; „La bolta cea albastră, / Privesc îngândurată, / Când iată, deodată, / Luceafărul se-arată / Şi mare mi-i mirarea, / Mare mi-i uimirea, / Acasă lângă mama, / Mi s-a născut iubirea / Şi cine? Oare cine? / Stă lângă mama mea? / E tatăl, frăţiorul, toată familia./ Mii drag să stau cu ea... Aceste gânduri frumoase mi le-a inspirat poezia lui Eminescu şi povestirea Pâinea de Nicolae Rusu. Vă mulţumesc... Cu respect, Filipschi Nicoleta, eleva clasei a V-a, LT Mihai Eminescu. Astfel s-au perindat zilele de 14 şi 15 ianuarie , cu mulţi oaspeţi, copii, adolescenţi, tineri, maturi, poeţi, artişti şi dacă s-ar produce o minune să ne viziteze însuşi poetul, cred că s-ar fi bucurat că din pâinea plămădită şi coaptă acum 165 ani, neamul românesc şi nu numai, se îfruptă şi astăzi. Aș mai menționa că dna director Elena Dabija încă odată le-a vorbit tuturor despre menirea Centrului, despre colaborările interesante și fructuoase cu multe personalități, cu mulți tineri și desigur le-a vorbit despre colecția Eminescu și fondurile de carte ale bibliotecii.
Spiritul de echipă al colaboratorilor de la CAIE a făcut posubilă realizarea acestei sărbători de suflet.
Larisa  Arseni, Maestru în artă, colaborator la
Centrul Academic Internaţonal  Eminescu

23 ian. 2015

15 ANI ÎN SLUJBA LUI EMINESCU

                                                                                                                        Lucia Olaru Nenati        
     Aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău îmi prilejuieşte exprimarea admiraţiei pentru activitatea pe care o desfăşoară această instituţie culturală, dar şi calde şi frumoase amintiri personale legate de aceasta. Prima asemenea amintire a fost una cu adevărat marcantă pentru că se referă la un eveniment deosebit: inaugurarea seriei de prelegeri ale acestui Centru, prin comunicarea pe care am susţinut-o în anul 2000 pe tema “Eminescu şi muzica”. Aceasta a fost, de fapt, expunerea publică a acelei cercetări prin care am identificat care au fost legăturile lui Eminescu cu această artă şi, nu în ultimul rând, faptul că el însuşi a cântat în chip  răvăşitor, după cum mărturisesc contemporanii săi pe care i-am citat în sprijinul acestei aserţiuni. Mai mult, am reconstituit în premieră absolută 11 piese muzicale pe care le-am interpretat eu însămi cu acompaniamentul lui Ioan Cobâlă, şeful orchestrei Rapsozii Botoşanilor. Toate aceste lucruri au devenit mai târziu o carte intitulată Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii însoţită de caseta, apoi CD-ul, Cântecele lui Eminescu, ce au fost prefaţate de acad. D.Vatamaniuc şi apoi şi de muzicologul Viorel Cosma, au fost premiate şi mult comentate în ţară şi peste hotare ca fiind unul dintre evenimentele majore petrecute în Anul Eminescu 2000. Dar înainte de toate a fost acea prelegere susţinută la Centrul Eminescu sub oblăduirea şi prezentarea acad. Mihai
Cimpoi, (foto) care, cu marea sa pricepere şi competenţă eminescologică, a intuit imediat caratele acestui demers şi m-a încurajat să merg mai departe. 
           Gazda acestui eveniment, la care a participat multă lume culturală, a fost dintru început graţioasa şi sufletista directoare a Centrului, Elena Dabija. Şi în anii ce au urmat am fost “în ospeţie” cum sună parfumata sintagma basarabeană, la Chişinău şi, implicit, la acest Centru, în special cu prilejul participării la cele trei ediţii ale Congresului Mondial al Eminescologilor, organizat şi în colaborare cu această instituţie dedicată personalităţii eminesciene, pe care am regăsit-o mereu primitoare, competentă, plină de elan şi interesată realmente de cât mai buna iluminare a caratelor “patronului” său.
            Toate acestea mă îndreptăţesc şi mă îndeamnă să felicit colectivul acestui centru academic, în frunte cu mereu luminoasa lui directoare Elena Dabija, şi să-i urez să nu obosească nicicând în preţuirea şi relevarea celui mai înalt spirit al neamului nostru, nu numai de pe cele două maluri ale Prutului, dar şi de pretutindeni unde vieţuiesc românii şi să continue strădania de-a revela lumii valoarea operei sale.


                                             

EMINESCU-I NEMURIRE

                „Eminescu a fost, este şi va rămâne zeul poeziei noastre, poate chiar

                     Dumnezeul ei, dacă se poate spune aşa. E opinia mea, pe care, la sigur,

                                   o împărtăşeşte majoritatea absolută a românilor-basarabeni. De ce anume,

                                        Eminescu? Pentru că verbul eminescian şoptit e nuştiu cum şi nuştiu ce,
                                           care mai mult se simte decât se înţelege; de inimă de suflet, de credinţă

                                           precum ţine...”
                                                                                                                                                  Dumitru Matcovschi                           
 E sărbătoare şi la Centrul Academic Internaţional Eminescu, dezdedimineaţă, de acum 15 ani la rând, în miez de genar, aşa cum spune poetul, e mare alai, aici sunt organizate multiple activităţi cultural-artistice dedicate Marelui poet Naţional, Celui mai mare Român al tuturor timpurilor, Luceafărului poeziei româneşti. Chiar la intrare în Centru ne atrage atenţia avizul, care ne anunţă şi ne invită la sărbătoare... Cum intri în incinta bibliotecii, totul vorbeşte despre Eminescu: Expoziţia de carte Eminescu-cel mai drag poet, însoţită de motoul: Inscripţie pe anfora lui – Păşiţi încet cu grije tăcută, feţii mei./ Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,/ Cel mai chemat s-aline din toţi, şi cel mai teafăr/ Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr, (Tudor Arghezi).
Au fost amenajate mai multe expoziții, în ambele săli ale Centrului. La vedere au fost expuse Manuscrisele Eminescu – valoarea naţională şi universală. Dar și expoziții de carte  care arată multitudinea domeniilor interesate de numele şi opera eminesciană, cum ar fi: Petre Popescu-Gogan, Rezonanţe eminesciene în arta plastică; Petre Popescu-Gogan, Ecouri eminesciene în arta plastică; Eminesciana plastică,  Reflecţii plastice la operele lui Mihai Eminescu; Mihai Eminescu Luceafărul; Iurii Grecov Eminescu în oglinda filateliei (Creionări la portret); Catalog Enciclopedic Mihai Eminescu în filatelia şi cartografia universală; Concursul internaţional de Ex Libris Omagiu poetului; Tudor Cataragă Sculptură; Nicolae Ioniţă Sculptură; Iulius Popa Medalii Eminescu în Moldova şi în alte ţări; Nicolae Ioniţă Istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii; Constantin Spânu Imagine şi mit; Maria Dogaru, Ion Dogaru Eminescu în documente de metal; Ah, cerut-am de la zodii. Romanţe pe versurile lui Mihai Eminescu; Eminescu şi muzica Valsuri de suflet; La Steaua. Romanţe pe versurile lui Mihai Eminescu. Nu mai puțin interes prezintă și expozițiile: Eminescu peste nemărginirea timpului (care inserează multiple traduceri în diferite limbi) și Noutăţi editoriale (ultimile apariții).
În cadrul Zilei Culturii Naționale și cu ocazia omagierii lui Mihai Eminescu a fost inaugurată expoziţia de tablouri Fantezii eminesciene, etalată de Clubul floriştilor Diana. Fiecare tablou reprezintă un poem din creaţia lui Eminescu. La ora multimedia: Pe ecran se perindă rând pe rând 110 imagini fotografice cu genericul Pe urmele lui Mihai Eminescu, realizate de maestrul Vasile Şoimaru. La centrul muzical răsună recitaluri din poezia lui Mihai Eminescu în interpretări celebre şi evocări muzicale. La tema Eminescu în cinematografie, vizitatorii au putut vedea primul film documentar de epocă despre Mihai Eminescu, din 1914, intitulat Eminescu-Veronica-Creangă. Imaginile prezintă aspecte din viaţa poetului, dar şi din cea a apropiaţilor săi: Veronica Micle şi Ion Creangă. Film realizat de Octav Minar, pseudonimul literar folosit de Octav Popovici (1886-1967), unul din cercetătorii care au documentat viaţa poetului. Filmul Luceafărul, regizat de regretatul Emil Loteanu, muzică Eugeniu Doga. O simbioză a mai multor genuri de artă, literatură, poemul Luceafărul, muzică, coregrafie, aducând în scenă o pleadă de actori, nume notorii, din arta teatrală şi cinematografică. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită şi susţinută pe parcursul zilelor de 14 şi 15 ianuarie 2015 de reprezentanţii mai multor licee: LT„Mihai Eminescu, LT Mircea cel Bătrân, Gimnaziul Miron Costin, reprezentanţi de la LT Liviu Rebreanu LTSpiru Haret; Ansamblul Bucovina de la Colegiul de Muzică Ştefan Neaga, condus de Artistul poporului Ion Paulenco şi desigur, prietenii noştri fideli, grădiniţele nr.139 şi nr.40, care au pregătit special un program dedicat marelui poet. Reprezentanţii Clubului floriştilor Diana, poeta Svetlana Bahruşina, care a recitat căteva poeme, traduse din Eminescu, în limba rusă de mai mulţi autori şi mulţi alţi oaspeţi, dar şi simpli vizitatori. Au fost două zile tumultoase, dar şi foarte interesante. Primii care ne-au păşit pragul Centrului, cu un colind pentru Eminescu, au fost elevii clasei înâia de la gimnaziul Miron Costin, însoţiţi de învăţătoarea Chicerman Steluţa, au venit cu un recital de poezie. Ei au demonstrat că ştiu cine este Mihai Eminescu, ştiu date din biografia lui, dar cunosc şi multe creaţii ale poetului. Astfel elevii Plângău Dan, Ţibuh Daria, Volc Chiril, Grigoriţa Alexandra, Rudenco Sofia, Guivan Xenia, Cozniuc Sergiu, Rusu Vlad, Gavrilan Chiril au recitat poeziile: Somnoroase păsărele; Revedere; Ce te legeni; Lacul; Şi dacă; La steaua, poemul Luceafărul; pe roluri. Colaboratorul CAIE, dna Larisa Arseni, le-a povestit basmul de Geo Bogza Eminescu, iar la momentul de lectură au citit împreună cu elevii, pe roluri, din cartea pentru copii şi adolescenţi Ce-o fi vorbit oare Eminescu şi Creangă?, scrisă de Dumitru Mămăliga. Am ascultat un colaj de căntece interpretate de copii pe versurile lui Mihai Eminescu. Următorul grup de elevi care a venit să-i aducă un Omagiu lui Eminescu au fost elevii claselor a V-a, A; B; şi D de la LT Mihai Eminescu, însoţiţi de profesoara de limba şi literatura română, dna Pătrănjel Alina. După ce le-am povestit o legendă ce provine din Transilvania şi se referă la credinţa populară că stelele au fost la origine îngeri, (Legenda integrală poate fi găsită în cartea lui Mircea Popa, Mihai Eminescu text şi context, pag.49). Legenda de mai sus conţine în sine câteva elemente preţioase pentru sâmburele ideatic al Luceafărului. Elevii au mai ascultat
povestirea Pâinea scrisă de Nicolae Rusu, care relatează, cum un băiat, după tradiţia neamului preţuieşte în primul rând măiestria de a coace pâine. Îşi plămădeşte şi îşi coace şi el pâinea  lui, pe care o aduce în faţa unui juriu numeros cu un înţelept în frunte. Acesta este alb şi uscat de bătrâneţe, incoruptibil şi neândurător de exigent, TIMPUL. Zâna destinului său îi spune să-şi plămădească aluatul doar într-un răstimp de 39 de clipociri de pleoapă. Dar să amestece neapărat în el şi gândurile sale cele mai profunde, şi amintirile sale cele mai luminoase, şi viziunile sale cele mai frumoase... Într-un sfârşit îşi aduce pâinea la judecată, unde bătrânul şi neânduplecatul TIMP, trece cu bagheta magică peste puzderia de pâini. Într-o clipă se prefac mai toate în bulgări de pământ, coji mucegăite, altele se prefac în praf şi pulbere. Doar pâinea băiatului rămâne rumenă şi proaspătă. Iar când încep a gusta din pâinea lui neamurile, femei şi bărbaţi, bătrâni şi copii, fiecare din ei îşi vede aevea mama, privindu-i dulce dintr-o negură de vremi. Apoi mai zăresc nişte flori şi nişte gâze într-o poeană de argint, jucând la o nuntă, şi un şir de plopi fără soţ. Mai simt şi nişte flori de tei curgând uşor şi lin în pletele unei fete, care e o preafrumoasă fiică de împărat, precum fecioara-i între sfinţi şi luna-i între stele. Mai aud şi nişte tânguioase sunete de clopot, seara, pe deal......Şi cei care se înfruptă din pâinea Băiatului adună apoi coşuri de firimituri pentru a plămădi cu ele alte pâini. Şi nu uită să transmită din gură-n gură, secole la rând, numele celui ce hrăneşte necontenit nu numai neamul românesc, ci şi întreaga suflare omenească. E vorba de cel care a fost, este şi va fi de-a pururi MIHAI EMINESCU. Copiii au ascultat cu multă luare aminte, dându-şi seama că pâinea aceasta simbolizează destinul poetuli şi că fiecare trebuie să-şi plămădească, şi să-şi coacă pâinea lui, şi numai de el va depinde cum va fi această pâine, şi câţi se vor înfrupta din ea. După cele ascultate şi discutate, elevii: Guţul Dan; Gangan Valeria; Peaticova
Valeria (care a recitat foarte frumos Scrisoarea a III şi a fost delegată la biblioteca municipală B.P.Hasdeu, pentru a participa la sărbătoarea dedicată lui Mihai Eminescu); Vier Amedeea; Filipschi Nicoleta, care au recitat cu multă însufleţire poeziile: Şi dacă; Când amintirile; Scrisoarea a III; O mamă; Lacul; Ce e amorul; Luceafărul. Iar elevele Feteasco Anastasia, cl. a VI-a (poezia Cântec vechi) şi Filipschi Nicoleta, (poezia Lacul şi un fragmrnt din Păinea de Nicolae Rusu), a aceluiaşi liceu au participat şi la biblioteca municipală. Le-am mai prezentat şi expoziţiile: Eminescu peste nemărginire timpului, unde au aflat despre traducerea şi propagarea operei eminesciene în peste 77 limbi şi literaturi ale lumii. O altă expoziţie, intitulată Noutăţi editoriale (ambele expoziţii plasate la etajul doi),, unde au luat cunoştinţă cu noi studii eminesciene, care aduc noi viziuni, noi comentări, analize şi sinteze pe marginea operei eminesciene, ele urmează, încă, a fi studiate amănunţit şi aduse la cunoştinţa cititorului. Copii au plecat foarte impresionaţi, emoţiomaţi şi entuziasmaţi, fiindcă au fost ascultaţi, apreciaţi şi au mai acumulat noi informaţii despre Mihai Eminescu. Pe parcursul anilor CAE şi-a făcut mulţi prieteni şi de aceea cum e tradiţia la sărbători prietenii ne sunt întotdeauna alături. Cei de la grădiniţa nr. 40, cu care centrul colaborează de mai mulţi ani, iar din această colaborare au crescut rânduri de cititori, ne-au bucurat ca de obicei cu un frumos program cultural–artistic. Conducătorul muzical, dna Ohladciuc Svetlana, grad didactic II, dna Donica Antonina, educatoarea grupei pregătitoare nr. X, grad didactic II şi educatoarea grupei mari nr. VII, dna Aurica Prodan, au venit cu circa patruzeci de copii. Pe lângă colinde şi pluguşoare copii au interpretat cântece pe versurile lui Mihai Eminescu şi au recitat poezii din creaţia poetului, unele din ele prezentate ca scenete, dialoguri. Ansamblul Floricele
muzicale şi-a început evoluarea cu colindele: Deschideţi uşa; Colindă de Crăciun; Colindăm iarna, apoi au interpretat Somnoroase păsărele şi Noapte de iarnă, însoţiţi şi de un ansamblu de fluierişti de la aceeaşi  grădiniţă. S-au recitat şi mai multe poezii: Sara pe deal, Sorina Guţu; La mijloc de codru des, Ionuţ Caravelcov; Poemul Luceafărul, Mădălina Pleţca, Mila Ţapeş şi Victoria Munteanu; Colind pentru Eminescu de Grigore Vieru, Sălcuţan Denis; Revedere, Iulian Sârgii şi Vlad Budăi. A fost extraordinar momentul, când cei mici s-au apropiat de manuscrisele poetului, privindu-le cu atâta mirare , admiraţie şi uimire. Şi după ce şi-au primit colacul şi pitacul, s-au îndulcit, au plecat impresionaţi de cele văzute şi auzite, mulţumind gazdelor pentru ospitalitate.
Larisa  Arseni, Maestru în artă, colaborator la
Centrul Academic Internaţonal  Eminescu

22 ian. 2015

ADEVĂRUL DESPRE MOARTEA LUI MIHAI EMINESCU

Academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, a declarat că poetul Mihai Eminescu a murit răpus de mercur, după ce a fost tratat greşit pentru sifilis.
Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, mercurul folosit în tratament generând lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular grave şi ireversibile, a spus academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, joi, la lansarea unui volum dedicat poetului.
Acest punct de vedere se regăseşte în volumul „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor", editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi lansat joi la Academia Română. Volumul poartă semnătura unor nume importante din medicina românească, care, într-o serie de articole complementare, aduc argumente cu privire la natura reală a bolii de care a suferit Eminescu şi motivul morţii sale premature.
http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gif
La lansare, academicianul Victor Voicu, farmacolog si toxicolog, coautor al volumului, a spus că "la autopsie nu s-au gasit leziunile specifice sistemului în creier, care sunt leziuni specifice sifilisului". "Era ignoranţa vremii. Nu se putea pune la vremea aia diagnostic cert de sifilis. Era şi o modă, boala venerică, sexuală era foarte frecventă, inclusiv la marii artişti. Tratamentul cu mercur nu a facut decât să genereze lezări ale sistemului nervos şi cardiovascular, ireversibile, grave", a spus academicianul Voicu.

EVENIMENTUL ZILEI : 22 IANUARIE

1879
  • Cum era Eminescu în perioada de la Timpul? „Ca fizic, Mihaiu era mai scurt ca mine, eu am talia 1, 68, el era cu vro 2-3 centimetri poate şi patru, mai scurt, avea o musculatură herculitană, piciorul la scobitura talpei era plin (Platfuss cum zice neamţul) însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa un brun alb. Pălăria lui favorită era semi-joben, mergea totdeauna privind în pămînt, cu capul puţin aplecat în jos şi mai totdeauna gînditor. Somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară pîn-răsărea soarele, aci dormea de cu seară pîn-la amiază şi uneori şi pîn-la 1 şi 2 p.m – Piciorul şi mîinile mici, ca ale mamei, dinţii regulaţi şi de culoare gălbuie, cînd rîdea, rîdea cu mare poftă, şi rîs sincer. Pe cînd era la Timpul, joben întreg nu punea decît cînd venea Veronica de la Iaşi. Prietenii lui, Teodor Nica, Chibici, Slavici, Burghelea (cumnat cu generalul Cerchez şi fost consilier la Curtea de Compturi) cum îl vedeau cu joben, îi strigau „A venit Veronica!!!...” (Matei Eminescu)
  • Despre unul din prietenii pe care îi preţuia Eminescu, scrie Slavici în Amintiri : „Alt prieten îi era tînărul Costachi, atunci deputat, om instruit şi inteligent, cu care petrecea timp îndelungat la sine acasă, luînd cafele şi bînd cîte un pahar de vin bun, mai ales » Lacrima Christi« pentru care Eminescu avea o particulară slăbiciune.” 
  •  „...s-a mutat la mine, în Calea Victoriei, lîngă casele, în care azi se află librăria Pavel Suru...”, spune Slavici în Amintirile sale. Şi tot Slavici îl caracterizează ca locatar: „Eminescu este foarte bun chiriaş, un fel de copil cuminte, care rămîne unde-l pui, face tot ceea ce îi zici şi bagă în toată clipa de seamă, ca nu cumva să supere pe cineva.”
  • Eminescu, după cum spune Slavici, obişnuia să ia masa de prînz la restaurantul lui Enache, pe strada Academiei. Era un local modest şi cu preţuri derizorii. C. Bacalbaşa îşi aminteşte în Bucureştiul de altădată că aci cu 90 de bani mînca două ouă fierte, o fleică, un măr şi pîine.
1884
  • O nouă ştire despre Eminescu : „Aflăm cu plăcere că simpaticul nostru confrate se află pe deplin însănătoşat. Se crede că în curînd d-sea se va întoarce în ţară.” (Vocea Covurluiului)
Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
Selecţie: V. Sîrbu


21 ian. 2015

Mesaj din Albania către Centrul Academic Eminescu


                               Kopi Kycyku
(Albania)
La Chişinău, unde am fost de mai multe ori, am mulţi prieteni, majoritatea lor purtând nume sonore: Gheorghe Duca, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei... Am avut onoarea să particip la „Zilele Limbii Române” şi la cele trei ediţii ale Congresului Mondial al Eminescologilor. Emoţii deosebite am avut când Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, mi-a înmânat medalia „Mihai Eminescu”. 
Capitala Moldovei, un oraş de o frumuseţe şi de o curăţenie ieşite din comun, verde ca natura înflorită, plin de monumente de cultură şi de civilizaţie europene, plin de oameni politicoşi şi primitori... Tot ce este legat de Moldova m-a fermecat mereu. Ori de câte ori mă aflu pe acele meleaguri mă simt ca la mine acasă, la fel ca la Tirana şi ca la Bucureşti.
Românismul înflăcărat care nu cunoaşte graniţe de stat (artificiale, produs al unor tratate nebune), îi leagă pe românii de pe cele două ţărmuri ale Prutului, cu un legământ sfânt.
Simbolul atotcuprinzător Eminescu, este atât de puternic, încât îi face pe toţi să se simtă mândrii că îi aparţin unui neam eroic şi glorios, iubitor de patrie şi de progres. Acest sentiment, aidoma aerului din munţi, este respirat de oricine din moment ce-şi pune piciorul pe pragul Centrului Academic Eminescu, o clădire cu cât de modestă, cu atât de impunătoare datorită inventarului bogat al operelor eminesciene şi al nenumăratelor activităţi pe care le organizează necontenit, cu participarea oamenilor de toate vârstele, categoriile sociale, profesiile şi convingerile politice. Oameni diferiţi, pe care însă îi uneşte Eminescu. După o conferinţă ştiinţifică sau un simpozion, ce are loc în sălile acestui Centru, fiecare participant devine mai bogat sufleteşte şi abia aşteaptă să se mai întoarcă din nou acolo. Este ceea ce am simţit nu o dată şi eu.
Centrul a luat fiinţă tocmai când Eminescu îşi împlinea 150 de ani de viaţă eternă. În aceşti 15 ani de existenţă a Centrului, directoarea sa, doamna Elena Dabija, o femeie de suflet, plină de dinamism, cu mintea plină de idei şi cu inima inundată de pasiunea şi devotamentul faţă de Eminescu, cu spirit de răspundere la nivelul cel mai înalt, ştie să atragă personalităţi provenind de pe toate meridianele şi paralele globului, făcând posibil ca numărul simpatizanţilor poetului naţional român să crească în mod impresionant, ceea ce nu o dată s-a concretizat în traducerea operelor lui Eminescu în cât mai multe limbi ale lumii. Făcând din ce în ce mai cunoscută personalitatea lui Eminescu în lume, Centrul Academic Eminescu, condus de domnul acad. Mihai Cimpoi-director onorific și Elena Dabija-director executiv, dă o contribuţie extraordinară la respectarea unanimă de către toate popoarele a valorilor culturale, spirituale şi civilizatoare ale neamului românesc, care continuă să îmbogăţească consistent tezaurul civilizaţiei universale.
Îi doresc succese mereu strălucite Centrului Academic Eminescu din Chişinău!
Tirana, 18 ianuarie, 2015