5 feb. 2015

EVENIMENTUL ZILEI : 5 FEBRUARIE

1870
  • Număr foarte mic de membri prezenți la ședința societății studențești România. Eminescu, „ voind ca să știe cine-s cei neglijenți, dori să se întocmească o listă a celor prezenți, dar alții se opuseră acestei dorințe, care rămase nerealizată.‟ (cf. I. Grămadă: M. Eminescu).
  • Schiță de portret eminescian realizată de Slavici, privind epoca vieneză: „... Om de veselie copilărească, el rîdea cu toată inima, încît ochii tuturora se îndreptau asupra lui. În clipa următoare se încrunta însă, se strîmba ori își întorcea capul cu dispreț. Cea mai mică contrazicere îl irita; șuerătura-l făcea să se cutremure; orișice scîrțîitură-l scotea din sărite...‟
1871
  • Iacob Negruzzi îl sfătuiește pe Xenopol să înceapă un dialog epistolar cu Eminescu, iar Xenopol îi răspunde: „Lui Eminescu nu știu cum să-i scriu,  de vreme ce nu-l cunosc de loc și nici nu știu,  dacă persoana me i este destul de cunoscută, pentru ca să provoc eu o corespondență,‟
 1874
  • Propunerea lui Maiorescu, de-al numi, în perspectiva obținerii titlului de doctor în filosofie, profesor la Universitatea din Iași, Eminescu o socotește a fi prematură. „ Vă mulțămesc din inimă pentru eventualitate ce mi-ați pus-o în perspectivă a numirii umilei mele persoane în însemnatul post de profesor de filosofie, dar cred că, cu toate că o astfel de propunere nu-mi poate fi decît măgulitoare și potrivită întregii mele dispoziții firești, după conștiința mea ea vine totuși prea devreme. Formalitatea unui titlu academic, ar fi, desigur, piedica cea mai mică și mai ușor de trecut; dar e aceasta singură? Pot eu, ca fără un plan de studii hotărît, pe care să-l fi prelucrat în întregime, să îndrăznesc la vîrsta mea să mă apuc de acest lucru (...) De aceea aș cere timp, Cît – depinde iar de împrejurările mele. Și acum iată-mă ajuns la acele împrejurări care nu-s mai puțin de invidiat, adică – nemulțumit cu ele nu-s de loc, dar îmi impun multe lipsuri ‒ și aș putea să devin nemulțumit. De acasă am puțin de așteptat, atît ca și nimic ‒ și D-v. știți: primum vivere, deinde philosophari.
Din acest punct de vedere și nu din imbold propriu ar fi trebuit să-mi dau doctoratul, în cursul acestui semestru sau la începutul celuilalt, pentru ca să pot căpăta vreun locușor – panem et circensesm, la stat.
Mi s-a oferit o ocazie însă, să pot urma liber cel puțin încă un an studiile mele, prin faptul că sunt legat, desigur într-un chip foarte indirect, de o dependență a ministerului afacerilor noastre externe. ‒ Și dacă într-adevăr conducerea școalei noastre va fi încredințată vre-unui membru al direcției critice, atunci aș ruga deocamdată pentru un astfel de ajutor care mi-ar putea reda timp și răgaz, pentru că nu le-am avut sub actual titular birocratic.
Așa stau lucrurile. Depinde acum întru cît vor putea fi schimbate.‟
1879
  • „Nu e ramură de știință, pentru care el (Eminescu – n.n.) n-avea, cum zicea, o particulară slăbiciune, și cînd se-nfigea odată în vreo chestiune, cetea un întreg șir de cărți privitoare la ea. Dacă nu le găsea aceste la Leon Alcalay, care-și avea atunci dulapurile cu cărți vechi pe maidanul, unde azi e Cartea Românească, le cerea la Socec, iar după ce le cetia, de obiceiu i le vindea lui Leon Alcalay.‟(Slavici : Amintiri)
  • „Învățam cu stăruință lecțiile mele și așteptam la fereastră pînă ce Eminescu, cu pălăria sa uzată și borduri prea late, intra în curte cu gulerul ridicat.‟ ( Mite Kremintz)
  • „Odată – ne mutasem între timp într-un apartament mai mare și mai elegant, care nu-i plăcea – într-o astfel de rea dispoziție aruncă în sobă biletul de o sută de franci pe care vroiam să i-l dau pentru lecțiile sale pe o lună, după ce mai întîi îl rupsese, spunînd că nu vrea și nu poate să primească bani de la mine, că sunt o femeie orgolioasă dacă nu înțeleg aceasta.‟ (Mite Kremnitz)
 1883
  • Eminescu este ‒ totuși ‒ „prezent‟ la Junimea. Seara în casa doctorului Kremnitz, Mite îi citește încă o dată lui Maiorescu traducerea Luceafărului în limba germană.
1888
  • „Poetul Eminescu a mai primit încă 400 lei, resultați din concertul dat în Iași, întru beneficiul lui,  de către distinsa d-șoara Maria Harhas, cu concursul mai multor profesori și artiști în musică.‟ (Familia).
Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.