14 feb. 2015

LA SFAT CU „TU M-AI STRIGAT, FIULE?”


Elena DABIJA,
director, Centrul Academic Internațional Eminescu

„Ne regăsim cu toții în poezia și cântecul lui Grigore Vieru.” (Spiridon Vangheli) 
O carte pe masă este asemeni unei pâini sau asemeni unui soare. Stau acuma în biroul meu și din mulțimea de cărți, primite recent de la Departamentul managementul infodocumentar al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, apare cartea lui Grigore Vieru Tu m-ai strigat, fiule? Mă bucur de fiecare carte nouă binevenită în colecția Centrului Academic Internațional Eminescu, dar de această carte m-am bucurat îndeosebi. Am pe masă o CARTE-PÂINE-SOARE, o antologie de o ținută editorială de excepție, apărută la Editura pentru copii „Guguță”, selecția și concepția căreia îi aparține scriitorului Spiridon Vangheli. Cartea este editată cu suportul financiar al Primăriei Municipiului Chișinău – primar general Dorin Chirtoacă.
De pe coperta acestei antologii ne privește tânărul Grigore Vieru, iar niște rămurele îi sunt alinare. Deschid cartea și poetul iarăși cu privirea adâncă și blajină mă privește din nou de pe foaia de titlu. Citesc mottoul semnat de poet: „Scriu pentru că vreau să-l văd pe Dumnezeu de aproape.” Mă gândesc că Grigore Vieru chiar a ajuns la Dumnezeu, la Mihai Eminescu..., dar este și în inimile fiecăruia din noi prin opera sa nemuritoare și atât de pământească.
Răsfoiesc paginile și apare o poză din tinerețe, precum și o scurtă schiță biografică, poza parcă definind: „Grigore Vieru este printre noi și este tânăr!” De pe pagina a șasea ne privește poetul la vârsta de 33 de ani –vârsta lui Hristos –, deoarece este datat: Igor Vieru. Portretul lui Grigore Vieru. 1968. Ulei pe pânză. Citesc prefața Poetul neamului, în care Spiridon Vangheli scrie: „Știam cu toții că era popular, o știa și Grigore Vieru, dar ce vedem după moarte e, într-adevăr altceva, un miracol. Îmi pare rău că nu e și el acum printre noi. În loc să se bucure, nu cumva ar fi zis: «Bine, poporule, dar unde ai fost când mă răstigneau pe cruce?!» Altul ar fi zis așa, nu Grigore. Mărinimos cum era, poate că ar fi scăpat o lacrimă și atât. Firav fiind, el a pus pe umerii săi mult, enorm de mult, o sarcină poate că pentru câteva vieți și, pe deasupra, a trebuit să plătească atâtea vămi...”
Spiridon Vangheli își deapănă firul amintirilor de pe vremea când era împreună cu Grigore Vieru, încheind prefața cu cvintele: „Omul Vieru se va odihni acolo, sus, poetul Grigore Vieru nu va avea odihnă niciodată.”
Privesc pozele poetului cu pictorul Ion Vieru, cu Spiridon Vangheli, cu Dorin Chirtoacă, îmi atrage atenția și tabloul în ulei pe pânză a lui Igor Vieru Grâul de-a pururi, datat cu anul 1981, și ajung la mottoul semnat de Grigore Vieru: „Ca un copil aștept dimineața, / Până la lacrimi mi-e dragă viața!” care deschide fereastra spre capitolul Frumoasă-i limba noastră, unde sunt plasate poeziile: Ploaia; Furnica; Frumoasă-i limba noastră; Toamna; Stea-stea, logostea; Cântecul puișorului de melc; Iată vine Anul Nou; Iarna; Primăvara; Telefonul păsăruicii și multe altele. La pagina 32 citesc poezia Tu, iarbă, tot ai mamă? care încheie acest capitol, iar alături se află poza poetului cu mama sa Eudochia la sfat, astfel în fața mea a apărut chipul bunicuței Eudochia, pe linia mamei, și toate clipele copilăriei trăite alături de bunica mea. Urmează poezii în care Grigore Vieru este în mijlocul copiilor în clasă, la o margine de pădure, aleargă vesel cu copiii, de parcă ar  fi și el copil.

Călătoresc mai departe și nimeresc în Lumea copilăriei privind tabloul Mama pâine albă coace, de același autor și datat cu anul 1987. Îmi șoptește din motto Grigore Vieru cu vocea-i blândă: „Aș vrea să-mi trăiesc din nou viața, dar numai pentru a o vedea pe mama.” Poete drag, și eu aș da tot ce am, doar că să-mi revăd părinții... Urmează ciclul de poezii cu genericul Tu m-ai strigat, fiule? care adună poeziile: Tu m-ai strigat, fiule? (mică baladă dedicată lui Marin Sorescu); Autobiografică; Casa mea; Duminica; Mâinile mamei; Nopțile mamei; Făptura mamei; Mi-e dor de tine, mamă și alte poezii. Șirul lor se încheie cu poezia „Nu am, moarte, cu tine nimic”, iar alături o poză înălțătoare a lui Grigore Vieru, în spatele căruia este gardul trainic din pietre, ce nu a fost în stare să-l ocrotească de moarte... Urmează iarăși poze: la monumentul lui Mihai Eminescu cu: Victor Tulbure, Mihai Cimpoi, Vladimir Străinu, Marin Sorescu, Sofia Vicoveanca, strănepoata lui Ion Creangă Olguța Caia și fiica sa Olguța.
Ajung la pictura Vânturi basarabene, datată cu anul 1979, și-mi dă binețe mottoul: „Cosițe, florile mă dor”, semnat de poet și care deschide ciclul de poezii cu titlul A fost război, care înmănunchează poezii mai triste: Cămășile; Formular; Buzele mamei; Pasărea; Despre fericire și Cosițe, florile mă dor, dedicată Doinei și lui Ion Aldea-Teodorovici, urmate de pozele unde Grigore Vieru este împreună cu Doina și Ion Aldea-Teodorovici la mănăstirea Putna, lângă monumentul lui Mihai Eminescu.
Ajung la capitolul Femeia, teiul, alături este pictura Amândoi, datată cu anul 1968, și-mi amintesc că în acest an eu am plecat în clasa întâi... Doamne, câtă vreme a trecut! Citesc mottoul: „Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață”, semnat de Grigore Vieru. Citesc din poeziile: Vreau să te văd; Pădure, verde pădure; Femeia, teiul (dedicată lui Mihai Eminescu); Cântec de femeie, E-o liniște iubirea?; Nu, nu mi-e totuna și apare o poză cu chipul falnic al poetului, rezemat și protejat de tulpina unui stejar multisecular.
Merg înainte pasionată de lectură și ochii mei se bucură de pictura datată cu anul 1975, intitulată Griji de primăvară și mă gândesc involuntar, că degrabă ne bate Prințesa Primăvara pe la uși și ferestre, și din nou începe viața nouă. Mottoul poetului ne vorbește: „Limba este cea mai mare dreptate, pe care poporul și-a făcut-o sieși”, astfel ne deschide un nou buchet de poezii cu genericul Reaprindeți candela, care include: În limba ta; Limba noastră cea română; Pentru ea; Eminescu; Legământ  (dedicată lui Mihai Eminescu, datată cu anul 1964... pe când eu aveam doar trei anișori, iar de atunci am mai adăugat încă o jumătate de secol); Trei culori, Reaprindeți candela; De-ai curge tu, Prutule; La mănăstirea Căpriana; Ridică-te! Apar poze istorice din Piața Marii Adunări Naționale, lume multă, tricolorul falnic și lozinci cu cuvintele: Libertate, Ridică-te, Basarabie!
Tot mai puține pagini am de citit. Iată-mă că poposesc în lumea copilăriei mele – la o fântână cu ciutură și niște cai, care merg pentru a-și potoli setea – această priveliște o redă tabloul Ceva despre ape și cai, lucrare datată cu anul 1976 de Igor Vieru. Îmi lasă gura apă, deoarece îmi amintesc de gustul apei din fântânile din satul de baștină Hârcești, județul Ungheni, dar și de caii frumoși și puternici, care îi aveam în gospodărie. Urmează mottoul: „Nu faci nimic numai cu vitejia ta dacă nu-i curajos și poporul tău...”, semnat de poet. Am poposit la capitolul cu aforismele înțelepte ale lui Gtrigore Vieru, încoronate cu titlul Unde e ascuns mărgăritarul?, și citesc: „Și din mormânt voi spune adevărul; Sunt mai trist decât par; Chiar dacă mor, trebuie să înving; De unde vin ca poet; Despre mândrie, răbdare, trădare, orgoliu, viteji și înțelepți; Despre poezie, muzică și femei, Sărutăm pâinea, nu aluatul.”
Ajung la paginile 114 și 115 și mă întâlnesc cu singuraticul Grigore Vieru la Masa Tăcerii, străduindu-mă să pătrund în duruta tăcere a poetului... Următoarea pagină mă copleșește cu Fericirea lui Ion, care constă în farmecul de a ciopli în lemn și care e urmată de motto: Sunt adorat? Mai degrabă înțeles – iată ce n-a priceput până acum ochiul invidios”, semnat de Grigore Vieru. Mă întreb: „Doamne, de ce Grigore Vieru, care a scris atât de simplu și pe înțelesul tuturor, n-a fost înțeles?” Din interior strig să mă audă toți: „De ce, de ce, de ce?”
Ajung aproape la finele cărții și citesc Aprecieri critice cu referire la poet, semnate de: Nichita Stănescu, Ion Ungureanu, Eugen Simion, Alex Ștefănescu, Theodor Codreanu, Nicolae Dabija, Marin Sorescu, Ghivi Alhazișvili, Ioan Alexandu, Mihai Cimpoi, Ivan Draci, Klaus Heitman, Al. Mihailov, Taisia Bondar, Eugeniu Coșeriu, Imant Ziedonis, Stanislav Rassadin, Adrian Păunescu și punctum. Mă gândesc că unii din ei sunt în ceruri, mai aproape de Mihai Eminescu și Grigore Vieru, și de acolo, din ceruri, ne ocrotesc neamul, limba, istoria întru dăinuirea românilor de pretutindeni pentru urmașii urmașilor noștri!
Apoi urmează pozele: Grigore Vieru întâlnit cu pâine și sare la „Căsuța Poeziei” de la Căciulia, Cantemir; Pe aleea clasicilor, lângă bustul lui Mihai Eminescu cu Andrei Strâmbeanu, Anatol Codru, Dorin Chirtoacă, Ion Ungureanu; Eugen Doga și Mihai Cimpoi; Grigore Vieru îngândurat, stând pe o prispă de piatră și ajung cu disperare la o poză care mă întristează și mai mult: Dezvelirea bustului lui Grigore Vieru în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Mă copleșește o tristețe că nu mai sunt pagini de citit, a rămas doar Cuprinsul, urmat de pictura Pogonici, datată de Igor Vieru cu anul 1987 și Postfața domnului Spiridon Vangheli, în care ne mărturisește: „Două mari personalități ale neamului românesc, doi frați întru ideal și credință – Grigore Vieru și Igor Vieru –se întâlnesc în această antologie. Ideea cărții îi aparține domnului Dorin Chirtoacă, primar general al municipiului Chișinău. Am încercat să aleg cei mai frumoși stejari și să fac o alee prin codrul poetic al lui Grigore Vieru și Igor Vieru. Ei ne-au lăsat un tezaur pe care trebuie să-l valorificăm întu învoinicirea spirituală a tuturor generațiilor.”
Pe ultima pagină citesc numele celor care au mai trudit la această carte: Mihai Potârniche, Simion Zamșa, Elena Karachentseva, Valeriu Volontir, Iurie Foca, Nicolae Răileanu, Andrei Mardari și o închid cu tristețe, dar mă bucur că de pe copertă mă privește Grigore Vieru, rezemat de un gard de piatră trainic, pe care cresc niște rămurele agățătoare, de un verde mai verde decât verdele, eu meditez: „Și pietrele dau viață.” Citesc ultima strofă semnată de Grigore Vieru: „Noros ori clar ca o amiază, / Eu sunt poetu-acestui neam / Și-atunci când lira îmi vibrează, / Și-atunci când cântec nu am.”
            Mulțumesc poetului pentru CARTEA-PÂINE-SOARE și invit toată lumea să se îndulcească din această antologie – vie prin conținut, prin sfaturi, prin poze, prin veșnicia dăinuirii cuvântului scris de Grigore Vieru.