24 apr. 2015

EU AM ŞTIUT SĂ FAC DIN VIAŢA MEA O SĂRBĂTOARE…Renata Verejanu

Festivalul Internaţional de Poezie-Renata Verejanu. Ediția a II-a, etapa sectorul Botanica 
La Centrul Academic Internaţional Eminescu întâlnirile cu scriitori, poeţi; lansările de carte şi alt gen de activităţi adună întotdeauna multă lume.Iată şi astăzi 22 aprilie s-au produs două evenimente importante, pe de o parte lansare de carte, iar pe de alta preselecţia tinerillor pentru participare la Festivalul Internaţional de Poezie-Renata Verejanu, ediţia a doua, etapa sectorul Botani-ca. Protagonista evenimentului, desigur a fost Renata Verejanu. S-au adunat studenţi, elevi şi profesori de la mai multe instituţii de învăţământ din cartier, peste 80 la număr. Elevii LT Mircea cel Bătrân, împreună cu directorul adjunct, dna Angela Dascăl şi profesoara de limba şi literatura română, dna Olga Apolonic, elevii LT Nicolae Iorga, împreună cu bibliotecara, dna Eugenia Dudău, LT Liviu Rebreanu, împreună cu profesoara de limba şi literatura română, o elevă de la gimnaziul Nicolae Costin cu mama ei, şi de la Universitatea Academiei de Știinţe din Moldova. Doamna Larisa Arseni , moderatoarea evenimentului a făcut o scurtă prezentare,spunând că omul care slujeşte cel mai bine umanitatea este cel care, cu rădăcinile adânc înfipte în glia strămoşească, îşi dezvoltă talentele spirituale şi morale până la cea mai înaltă expresie a lor, astfel încât, crescând dincolo de limitele propriului popor, să poată oferi ceva întregii omeniri. Doamna Renata Verejanu este o poetă
deosebită, cunoscută departe de hotarele ţării, tradusă în mai mult de treizeci de limbi. Încercănd să fac o delimitare tematică a creaţiei Dumneavoastră, continuie moderatoarea, am ajuns la concluzia că, ea Poezia Renatei Verejanu are trei laturi distincte. Patriotică, Spirituală, de o mare sensibilitate şi cea de Promovare. Mai întâi sinceritatea, apoi simplitatea, emotivitatea şi în final sugestivitatea, acestea ar fi trăsăturile esenţiale ale poeziei Renatei Verejanu, formând un original fondal liric, în care cititorul se lasă captivat, totodată simţindu-se în largheţea lui sufletească şi mintală. Poezia Renatei Verejanu e simplă, populară, accesibilă cititorilor de orice vârstă şi de cel mai variat nivel intelectual. Indiscutabil, creaţia lirică constituie partea covârşitoare a operei sale şi anume în temeiul ei s-a format portretul spiritual al poetei. Şi totuşi, întreaga dimensiune a forţei verbului său nu se află în creaţiile lirice, ci în poemele cu motive social-politice. Renata Verejanu este un exemplu fericit de comportament civic care nu poate trece neobservat, ba dimpotrivă, exercită o influienţă benefică multora şi mai ales a generaţiei tinere. Patriotismul ei sincer este ca un manifest, care freamătă în opera sa şi se transmite. Doamna Renata Verejanu face o retrospectivă şi o incursiune în viaţa şi activitatea sa literară. Spune lucruri interesante, creionând traseul activităţii sale pe alocuri deloc uşor. Tinerii o ascultă cu admiraţie şi cu uimire, pentru că au în faţă un om foarte curajos, trecut prin foc şi prin sabie. Apoi dna Verejanu le-a prezentat două volume de Opere alese, abia ieşite de sub tipar, care inserează câteva zeci de cărţi.Un compartiment foarte important din activitatea doamnei Verejanu este şi promovarea tinerelor talente. Aici domnia sa vorbeşte ca fondator şi producător al Festivalului-Concurs Internaţional al Talentelor Lumii  Micul Prinţ: un original dialog dintre culturi şi popoare care a descoperit, promovat şi ocrotit peste 55 500 de talente de pe toate continentele. Şi pentru că al doilea eveniment era actualul Festival Internaţional de Poezie-Renata Verejanu şi îndrăgostiţii de frumos, ediţia a doua, doamna a prezentat juriul: Domnul Ion Cuzuioc, doctor, scriitor, şi epigramist, (preşedintele juriului), doamna Renata Verejanu, poet, publicist, lider al mişcării pentru renaşterea spirituală, Elena Dabija, directorul Centrului Academic Internaţional Eminescu şi Larisa Arseni, colaboratoarea CAIE, (membrii juriului). Apoi doamna Verejanu le-a anunţat participanţilor condiţiile şi compartimentele concursului. Primii au evoluat cei de la LT Nicolae Iorga, prezentând creaţii proprii şi recitaluri din creaţia poetei, Artur Iurcu (Moartea, creaţie proprie), Ion Bălălău (Crăiasa, creaţie proprie şi Plouă în mine, din creaţia Renatei Verejanu),Valeria
Muleavin (Biografie, creaţie proprie şi Modestie din creaţia poetei), Constantin Cotoman (Ţării moarte, creaţie proprie), Elena Mihalachi, Universitatea Academiei de Ştiinţe (Inimă, creaţie proprie), Valeria Toporeţ, gimnaziul Nicolae Costin (Ceasornicul vieţii, creaţie proprie). A urmat compartimentul recital de poezie din creaţia Renatei Verejanu. Majoritatea elevilor participanţi au fost de la LT Mircea cel Bătrân: Doriana Crăciun (Toţi bărbaţii), Laura Ceban, (Modestie), Natalia Fazlî (Risipa cea mare), Eduarda Cojocaru (August şi noi), Gabriela Buza (Anotimp sufletesc), Mihaela Gurulea (Evadare din pedepse), Daniel Rotaru (Criterii), Alin Ţurcanu (Oftat închis), Ruslan Fala (Cântec), Ionela Boeru (Cântec). Ascultând toate evoluările, dna Renata Verejanu a găsit pentru fiecare tânăr un cuvânt de încurajare și de îndrumare, şi le-a urat mult succes. Juriul a decis să admită toţi participanţii la următoarea etapă, care va avea loc la 27 aprilie, ora 14.00, 2015,în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu. După ce au ascultat cuvintele de laudă şi indicaţiile de rigoare, domnul  Ion Cuzuioc le-a citit cîteva epigrame, iar doamna Renata Verejanu le-a recitat cîteva poezii din creaţia sa.Un moment emoţionant a fost şi evoluarea lui Naitan Negara, elev în clasa a IV-a, LT Liviu Rebreanu, deţinătorul premiului întâi, compartimentul recital, la prima ediţie a festivalului. Copiii au rămas mulţumiţi şi impresionaţi de tot ce s-a produs. Colaboratorii Centrului Eminescu la rândul lor le-au mulţumit oaspeţilor, urândule noi realizări, mulţi cititori şi susţinători pentru a-şi edita la timp creaţiile și bineînţeles noi lansări.
 Larisa Arseni, colaboratoare la CAIE. Maestru în arte

21 apr. 2015

Veronica Micle

Veronica Micle, n. Câmpeanu, (născută - 22 aprilie 1850, Năsăud; decedată 3 august
1889, Văratec) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu.
Potrivit mărturiilor unor contemporani, Veronica Micle s-a îndrăgostit de Eminescu de îndată ce i-a privit fotografia , fapt pe care-l mărturiseşte ea însuşi în versuri:
M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut
Te ştiam numai din nume, de nu te-aş mai fi ştiut
Şi-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu
Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac idolul meu.
Acest vis de fericire l-am plătit atât de scump,
Azi şi inima şi suflet de durere mi se rup,
În sălbatica-mi iubire te-am iubit cu-atâta foc
C-am pierdut cu tine-odată orice urmă de noroc. ("M-am gândit...)
În scurgerea vremii detaliile unei vieţi se pierd şi rămân doar acele sclipiri ale cugetului şi ale inimii , întruchipate în poezie. Văzută aşa, lirica Veronicăi Micle nu încetă niciodată să ne încânte şi să ne poarte pe aripile unei iubiri care la scara universului pare să fi fost o poveste. Poate cea mai frumoasă din toată literatura noastră română.
În acest context vă propunem spre lecturare corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, care constituie de multă vreme, unul dintre subiectele controversate ale eminescologiei.
Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit: Corespondenţa inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle.Scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea. - Iaşi: Polirom, 2000. - 275 p.

Volumul de faţă reuneşte 93 de scrisori inedite adresate de Mihai Eminescu Veronicăi Micle şi 15 scrisori trimise de către aceasta lui Mihai Eminescu.

15 apr. 2015

EVENIMENTUL ZILEI: 15 APRILIE

1870
  • Cu Venere şi Madonă Eminescu începe strălucita sa prezenţă în paginile revistei Convorbiri literare.
  • Despre Venere şi Madonă Titu Maiorescu avea să spună după doi ani în studiul său Direcţia nouă în poezia şi proza română: "...Venere şi Madonă cuprinde o comparare confuză. Femeia a fost divinizată în Venera antică şi apoi  (de  Rafael) în Madona. Tot aşa, poetul asupra unei feţe "pală de bolnavă beţie" aruncă "vălul alb de poezie" şi o divinizează. Însă Madona nu este o idealizare a Venerei, nici Venera antică o realitate brută pe lîngă Madona modernă, şi strofa
                                                    O, cum Rafael creat-o
  • prin care poetul rezumă încă o dată cumpărarea, nu o lămureşte mai bine, ci slăbeşte poezia prin repetiţie. Originală şi plină de efect, însă prea calculată (recherchee, cum ar zice francezii) este tranziţia Plîngi copilă?..."
1887
  • Ziarul Liberalul din Iaşi publică ştirea : "Listele de subscripţie deschise pentru distinsul poet Mihail eminescu, de către elevele şi elevii şcoalei de pictură se acoper grabnic. lista no 491, ce a fost încredinţată dlui farmacist Odamovici din Odobeşti, este înapoiată deja şi acoperită toată de iscălituri."
Sursa: Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

10 apr. 2015

EVENIMENTUL ZILEI: 10 APRILIE

1873
  • Dialogul epistolar Slavici-Negruzzi se realizează în scrisori lungi și amănunțite. În cea pe care Slavici o expediază în această zi, Eminescu e prezent din nou : „Toți cu cari m-am pus în corespondență, sunt oameni, cari n-au dispoziție sau timp pentru corespondență. M. Pompiliu îmi scrie după doi ani de zile, Xenopol nu mi-a răspuns de șase luni de zile; de la Eminescu nici nu mai aștept răspuns. Singur D-ta ești acela care din cînd în cînd îți mai aduci aminte de mine. (...)Mulțămindu-ți pentru astă aducere aminte, nu voiesc să mă plîng de ceilalți amici ai mei. Pot fi împrejurări, care-i scuză. Ba chiar sunt convins, că numai în urma unor asemenea împrejurări ei au tăcut pînă acum. Pompiliu a fost bolnav; Xenopol este împovărat cu lucrări zilnice; Eminescu este nefericit de fire. (...)
  • Mă întrebi de poeziile lui Eminescu. Eu le aflu mai slabe decît Mortua est. Este ceva forsat mai ales în Înger și Demon. A doua poezie este mai bună.Și apoi încă una despre Eminescu. Mie-mi mai place frumosul senin decît acela strălucitor, îmi mai place o Vinere de marmură decît una de aur. Eminescu strălucește prea mult în poezia sa... Poate că gustul lui este mai înalt decît al meu, dar eu zic, că soarele este mai frumos în zori decît la miazăzi. ”
  • Caietele din perioada berlineză – ca și cele din perioada studenției la Viena, conțin și fugare însemnări, autobiografice. Ele par să fie fragmentele unui jurnal interior (cum am zice astăzi, de tip gidian). Iată un exemplu decupat din Ms. 2287: „De cîte ori voi să-mi închipuiesc figura unui om nobil și inteligent pe care nu-l cunosc, îmi iese Ilia-nainte – pare că văd înaintea mea ochii lui albaștri – de cîte ori citesc un pasagiu înțelept, îmi pare că-l aud citit de glasul lui. (...) Chiar dacă mă-nchipuiesc mare, onorat, sapient, îmi pare că aș voi s-o fiu  sub forma lui și nu sub a mea, pare că, cînd mă primblu, picioarele și corpul meu nu au acea legănare proprie mersului său – dar nu sunt eu el, cu toate diferențele? ...”
  • Crețu, care citează această însemnare în Eminescu – biografie documentară, crede a ști că e vorba de prietenul poetului, acel Filimon Ilea, căruia poetul îi închinase cunoscuta elegie Amicului F. I, dar aproape fără să vrem ne vin în minte versurile în care poetul își plîngea fratele mort pretimpuriu, pe Ilie:

Mort e al meu frate.
Nimene ochi-i n-a închis
În streinătate,
Poate-s deschișși în groapă.
Dar ades într-al meu vis
Ochii mari albaștri
Luminează un surîs
Din doi vineți aștri.
1882

  • Eminescu sfîrșește transcrierea Luceafărului pregătind marele poem de 100 de strofe pentru lectura la cenaclul Junimei din casa lui Titu Maiorescu.
1884

  • Evocînd sosirea sa la Sibiu pentru a conduce Tribuna, Slavici îi scrie lui Maiorescu: „Sosind la gară am fost întîmpinat de dăscălimea de aici, care s-a simțit foarte desilusionată aflînd că nu l-am adus pe Eminescu. Era aici așteptat cu multă căldură. Îndeosebi și cocoanele și cocnițele sibiene îl cunosc toate și-l doreau și-l doresc. E așteptat aici și, dacă va veni, va fi foarte călduros primit. (...) Eu stau aici cu protopopul Simeon Popescu, fost profesor la seminar, om de vărsta mea, neînsurat, o natură deschisă și inteligența de tot vie, un fel de Popa Furtună, care nu umblă, ce-i drept, la vînătoare, nu ține cai, nu are prepelicari, are însă un revolver deasupra mesei de lucru, un topor într-un colț și un ciomag vrednic în celălalt. E un om care știe carte, se interesează de toate, muncește ca trei, unul dintre tinerii trimiși de Șaguna la Lipsca. M-a invitat să stau cu el și pare-mi-se că aici o să și rămîn, deoarece lărgime este și o gospodărie foarte regulată, aerul curat, grădină cu flori în curte.” Adresa lui Slavici la Sibiu: Kreutz-Gasse nr. 16. 
1889
  • Răspunzînd unui prieten ieșean al poetului, care cerea probabil relatări despre Eminescu, Veronica Micle scrie: „Regret că nu vă pot (da) alte detalii despre starea lui Eminescu decît cele pe care le găsesc și eu prin jurnale, și aceasta din causă că nu știu unde se află internat, la Mărcuța sau la Suțu. Îndată însă ce voiu afla precis unde se află, voiu căuta să-l văz deși drept să vă spun îmi este destul de dureros a mă duce să-l văd într-o casă de sănătate. Lumea m-au acusat de lipsă de simțire și de umanitate față de Eminescu. – Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieții sale intelectuale. Și așa sunt fără nici o lege și fără nici un Dzeu, să-mi rămîe cel puțin acel al poesiei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în ființa lui Eminescu...”

Sursa:
 Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.

9 apr. 2015

DATINI DE ÎNVIERE ÎN CASA EMINOVICILOR

Deși opera eminesciană este indiscutabil influențată de filosofia Schopenhauer-iană, de budim și de alte gnoze, în adâncime, Eminescu rămâne profund atașat toată viața religiozității creștine.
În Spațiul mioritic, vorbind chiar despre „aceste împrumuturi”, Lucian Blaga era de părere că ele nu aduc atingere substanței sufletești intime poetului, ci prin natural or sunt la Eminescu doar elemente de conștiință suprapuse. Într-un articol recent despre Religiozitatea lui Eminescu, venerabilul mitropolit Nicolae Corneanu, plecând de la afirmațiile de tinerețe ale viitorului patriarh Miron Cristea, care într-o teză de doctorat susținută la Budapesta în 1895 (prima teză de doctorat de altminteri despre opera eminesciană!) afirmase că sufletul poetului era „un suflet lipsit de balsamul credinței”, căci diversele tropisme  ale lui Eminescu față de știință l-ar fi făcut să nege existența lui Dumnezeu, se pronunță respicat, considerând că Eminescu a fost „un profund credincios, nu numai religios în general, ci creștin”. „Creștinismul lui Eminescu, scrie mitropolitul Nicolae Corneanu, în articolul Religiozitatea lui Eminescu , Jurnalul Literar, nr. 3/6/2000, îl demonstrează în primul rând educația primită în copilărie, lecturile, studiile și întreaga desfășurare a vieții, opera literară, activitatea publicistică și manuscrisele ce ni le-a lăsat moștenire”. Pe de altă parte, subliniază mitropolitul Nicolae Corneanu, „ascedenții lui Eminescu erau foarte legați de biserică. Doi unchi au intrat în monahism, ca și trei surori ale mamei și o verișoară. Însăși mama poetului, Raluca Eminovici, era o femeie profund religioasă, care împreună cu familia ei a cumpărat biserica din Ipotești și apoi i-a donat numeroase obiecte cusute de mâna ei. Poetul însuși a fost botezat în Biserica Uspenia din Botoșani la 21 ianuarie 1850”.
Este bine știut de asemenea că părintele Constantin Galeriu a susținut la rându-I că Eminescu ar fi dorit să îmbrace la un moment rasa călugărească. Despre apropierea viitorului poet de biserică a discutat temeinic în „Convorbiri duhovnicești” părintele Ionichie  Bălan, care printe altele, a luat în sprijin mărturia călugăriței Agafia Moisa: : „Mihai, a notat ea, venea regulat în fiecare vară la mătușile lui care erau călugărițe. Una dintre acestea, maica Olimpiada, povestește că venea la ele, stătea câte o săptămână, se ruga la biserică și mai ales asculta cântarea maicilor de la strană. Îi plăcea cum cânta. Era totdeauna singuratic”.
Citând-o pe Aglaia Eminovici, sora lui Eminescu, din Însemnări din casa părintească, Octavian Minar ne restituie în Hristos a înviat. La Ipotești, 1942, atmosfera sufletească, feluritele datini și obiceiuri ținute în casa
Eminovicilor în preajma Paștilor și de Înviere. „În săptămâna Luminată, coconul Gheorghieș (căminarul, tatăl lui Eminescu), povestește sora poetului, sta acasă și organiza personal deosebitele obiceiuri pascale. Se adunau în cursul Săptămânii Patimilor sute de ouă pe care el le colora în roșu și galben. Vopselele le făcea singur din plante cultivate de el în grădină, (...) tata vopsea în roșu și galben ouăle de Paști. Avea o dragoste nemărginită pentru a face singur acest lucru. Știa să facă câte zece feluri de roșu și tot atât de galben. Te cruceai să le vezi, roșu precum creasta cocoșului, roșul ca frunza de vie ruginită, roșu ca sângele; apoi galbenul ca chihlimbarul, galbenul ca nalba, galbenul ca mierea de albine. După ce le vopsea le punea în panerele făcute de Crețu, omul lui de încredere, și le păstra până în noaptea Învierii. „Când toate preparativele erau făcute, noi copiii, îmbrăcați în haine de sărbătoare, așteptam ceasul când toată lumea pleca la biserică. Cu lumânări în mână, aveam fiecare câte un coșuleț cu ouă, plecam câte doi înainte, iar în urmă venea tata și mama, având în mână câte o lumânare, făcute din ceara albinelor noastre. (...) După terminarea slujbei, familia Eminovici împărțea oule și cozonacul sfințit, la săraci, apoi plecam acasă. În ziua întâia de Paști, la prânz, în curtea conacului se așezau mesele pentru sărbătorirea Invierii Domnului , unde fiecare oaspete avea în față lui o strachină nouă, un cofăel cu vin și o lumânare. Petrecerea începea printr-o sfințire, la sfârșitul căreia se cânta în cor: Hristos a înviat!
Spirit creștin profund, Eminescu a scris în spiritul marii poezii mistice a lumii câteva piese excepționale (Ta Twan Asi, Răsai asupra mea..., Rugăciune, Învierea). Din ultima menționată reproduc pentru cititor cele două strofe din final:
Cântări și laude nălțăm,
Noi, Ție Unuia,
Primindu-l cu psalme și ramuri
Plecați-vă neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o
Lumina ducând-o
Celor din morminte!
Sursa: Ghilimescu, Ștefan Ion. Proximitatea lui Eminescu. – Târgoviște, 2000. – 160 p.

8 apr. 2015

Evenimentul zilei: 8 aprilie

1872
  • Eminescu cere din nou bani de la părinți : „Vă rog pentru suma obișnuită de 8 galbeni, care-mi trebuiesc la începutul fiecărui semestru pentru plata banilor colegiali…Se gîndește și la „un pardessus, pentru că pe o vreme așa caldă nu pot umbla Gǟrthergasse, la numărul 5 și aici stă pînă la încheierea anului în jachetă.
  • Eminescu se stabilește într-o nouă locuință vieneză, pe Gǟrthergasse, la numărul 5 și aici stă pînă la încheierea anului școlar.

1876
  • Tudor Nica îi scrie lui Samson Bodnărescu că ieri (7 aprilie) și-a dat demisia din minister, apoi adaugă: „Salută-mi pe Eminescu și pe amicii...
  • Stindardul lui Pantazi Ghica publică un editorial sub titlul Ce este tinerimea? Cuvîntul Mabille pe care-l vom întîlni în Scrisoarea III a lui Eminescu, pare aici plasat într-o forțată legătură cu Junimea („Vedem de o parte coconașii din juna dreaptă cei din București, Școala de la Mabille cei din Iași, Școala lui Schoppenhauer...)

1878
  •  A.D. Xenopol îi scrie de la Paris lui Iacob Negruzzi privitor la poezia română în general și la Strigoii lui Eminescu în special: „A propos de cer, nu am putea noi să ne mai schimbăm ideile noastre astronomice? Știința are și ea oarecare poesie și poetul nu cred că este mai mare cu cît e mai ignorant. Noi nu vom produce lucruri durabile cît timp ne vom înșela pe noi înșine. Luați cea mai mare parte din poesie și vedeți cît de rece ne lasă din cauză că sunt bazate pe un sentiment nereal. Superstiții de asemene și nimicuri nu ar trebui să intre în poesie. Strigoii lui Eminescu dovedesc o imaginație bolnavă...

 1882
  •  Scarlat C. Moscu (astăzi cu desăvîrșire uitat) scrie în Telegraful un articol în care se întîlnește această exclamație: „Hei! Domnule Eminescu, lumea s-a săturat de versuri ca «Purceluș cu coada sfredel...»

Sursa:
 Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.


7 apr. 2015

Durerea surdă - Mihai Eminescu

Despre Mihai Eminescu se poate vorbi la nesfârşit... Tot înaintând iată că am aflat şi despre faptul că "geniul" a fost omorât la comanda iudeo-masonica - pentru că era un jurnalist politic ce deranja francmasoneria... De ce? vizionaţi filmuleţul de mai jos.


6 apr. 2015

Ţesut viu.10 x 10 - un roman interesant și original

La BM B. P. Hasdeu a avut loc lansarea campaniei de lectură Chișinăul citește o carte, cea de-a XII-a ediție. În acest an au fost selectate și propuse spre lectură următoarele volume: Ţesut viu. 10x10,  autor Emilian Galaicu-Păun; Petale de mac, autor Mihail Curicheru; În cămaşă de cireaşă, autor Arcadie Suceveanu.
Utilizatorii noștri au participat  la lansarea campaniei. Pe parcursul anului vor fi organizate  prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, discuții/dezbateri, ore de lectură, expoziții de carte. 
Astăzi vă prezentăm primul volum din această listă și anume romanul Ţesut viu. 10x10,  autor Emilian Galaicu-Păun. Niciun roman nu a avut parte la noi de atâtea discuții încă de la apariție, capitole din roman au fost publicate în reviste pînă la editarea cărții. Romanul fiind la a doua ediție a avut parte de un serial întreg de interviuri și emisiuni la radio și televiziune, reportaje de la lansare, multe recenzii, păreri, impresii  de la  simpli cititori,  și de la critici literari, scriitori. Am selectat  unele  pe care le propunem  să le cunoașteți :
Țesut viu. 10x10 de Emilian Galaicu-Păun este una dintre cele mai interesante și mai originale scrieri care s-au produs la noi în ultimul deceniu. În primul rând, prin modul de abordare, în mare parte inedit, al unui effervescent segment temporal, abundînd în evenimente sociale ieșite din comun. Cele mai multe dintre aceste fenomene social-istorice fie că nu au alcătuit nicicînd subiectul unor scrieri în proză, fie că au fost atacate de o manieră simplistă și neconvingătoare ca literatură. În al doilea rind, prin diversitatea unui material de viață recoltat de cîteva continente, care ar fi furnizat materie epică pentru un întreg ciclu românesc. Și nu în ultimul rind, printr-o stilistică inteligentă, vădit provocatoare, printr-o scriitură densă, coroborînd fapte, date, figure, excerpte artistice din milenara veghe a înțelepților și din jocul truculent al unei istorii pe cât de bizarre, pe atît de dramatice. Eugen Lungu
Recunosc, cu toată sinceritatea, că a fost luuuungă, grea şi complicată... lectura celor 333 de pagini de text (+ două rînduri-versuri finale, scurte-scurtuţe, care se lăfăiesc fără pic de ruşine pe întreg albul paginii următoare). Oricum, cifra e mai mult ca simbolică:333, din care poate rezulta şi 3, şi 6, şi 9, şi 27, dar şi numai 3, dacă ... te împotmoleşti şi nu-i poţi da cu cititul mai departe. Ce să-i faci, aşa scrie Emil, şi poezie şi proză, sucit, învîrtit, de te apucă ameţelile, şi asta pentru că e dobă de carte şi ar vrea, vezi Doamne, să ne facă şi pe noi ca dînsul!..
Vladimir Beșleagă
Em. G.-P. vrea, de când îl ştiu, să facă lucruri imposibile. Sau, cel puţin, inexistente până la el. De exemplu, să obţină succesul imediat şi pe cel etern dintr-o singură lovitură. El ciopleşte în granit, pentru eternitate, dar o face cu febrilitatea celui care lucrează iniţial cu ghipsul efemer, vroind ca lucrarea sa, până a ajunge în Luvru, să fie admirată, un timp, şi în clubul sătesc. El vrea să fie avangardist (şi străbate cu mintea viitorul), dar nu vrea să arunce nimic din trecut. Şi nu e vorba numai de enorma bibliotecă care îl precede şi pe care o duce în spate, ci de orice fleac care îi trece prin minte şi se pare (oricui!) inutil în context, ori inutil în genere. Em. G.-P. îl topeşte în text, în vreun loc mai tăinuit, iar dacă obiectul e din material dur şi ne-reciclabil, atunci îl lipeşte forţat şi îi face rame textuale în jur, astfel încât acesta pare să prindă a doua viaţă, nebănuită. Em. G.-P. face texte experimentale, dar le face să arate ca opere clasice.
Mircea V. Ciobanu
Trilogia nimicului. Noul roman, ca şi precedentul, este unul clar postmodernist. Din numele personajelor, romancierul a păstrat doar ultima literă. Romanul nu are un subiect anume, dar poate fi citit şi ca un roman al formării sau, mai bine zis, al eliberării de sub tirania tatălui care e un reprezentant tipic al sistemului comunist.
Dumitru Crudu
Rod al trudei de circa zece ani, romanul „Ţesut viu. 10 X 10” de Emilian Galaicu-Păun are toate şansele să fie una din cărţile nu doar ale anului 2011, ci ale întregului deceniu care a început. Găsim aici într-o formă adusă la perfecţiune tot cu ce ne-a obişnuit cunoscutul poet, prozator şi traducător.
Constantin Cheianu
În Mic îndreptar de lectură ce deschide romanul, Galaicu-Păun pare să întindă o mînă de ajutor cititorului cărții sale. În realitate, cititorului îi este întinsă o cursă. Indiferent de ordinea în care parcurge cele zece capitole ale cărții – fie că sucombă sugestiei autorului de a considera fiecare capitol drept o rescriere a celui/celor precedent(e), fie că își alege propria strategie de lectură –, cititorul se află de unul singur în fața unei experiențe pe care trebuie să o consume inițiatic.
Dorin Tudoran, Washington

Fiind de mai mult timp autorul rubricii săptămânale Cartea la  pachet la Radio Europa Liberă autorul a fost întrebat  despre  trăirile și așteprările sale de autor, recomandări pentru viitorii cititori. Vă propunem un fragment din acest interviu. 
Emilian Galaicu-Păun:
Există mai multe nivele de lectură. Pentru început  mă mulţumesc cu un cititor care pur şi simplu va urmări, prins de farmecul naraţiunii, firul povestirilor. Sunt zece capitole, fiecare având o istorie de dezghiocat. Adevărat – o istorie destul de dură pe alocuri.
Bineînţeles că aceste istorii conţin o mulţime de link-uri secrete spre tot felul de lecturi paralele, care ar trebui să alimenteze cititorul cultivat. Dar, repet, nivelul epidermic al unui cititor „naiv” este deja un nivel acceptabil, şi asta deoarece atunci când urmăreşte o lectură, are şansa să încerce a imita – urmând traseul personajelor – exemplul acestora.
Altfel spus, dacă personajul meu din capitolul patru citeşte cutare sau cutare carte, s-ar putea ca şi cititorul meu să vrea la un moment dat să pună mâna anume pe această carte. În Rainer María Rilke sensul acesta, unul dintre modelele romanului meu este
Malte Laurids Brigge, de Rainer Maria Rilke, în care autorul spune literalmente că nu ai dreptul să deschizi o carte dacă nu te angajezi să le citeşti pe toate. Ei bine, un cititor bun ar trebui să fie cel care, pornind de la romanul meu, se va prinde în acest joc de corespondenţe şi va încerca să ţină pasul, adică să fie competitiv pe o piaţă a cărţii în general.
Este cartea care îmi justifică, într-un fel sau altfel, viaţa. Dacă ar fi să mă prezint, ca mâine, în ştiţi cu toţii care instanţă superioară, iar Cel de Sus are să mă întrebe ce am făcut la viaţa mea, i-aş răspunde plin de umilinţă că am păstrat cu sfinţenie memoria unor oameni.
Invităm toţi cititorii din Chișinău să citească şi să discute acest roman,iar la conferinţa de totalizare,să-şi trimită delegaţi din rândul celor mai activi.
Vă așteptăm, cu drag. Lectură plăcută!

3 apr. 2015

Evenimentul zilei: 3 aprilie

1870
  • Societatea literarie-științifică adoptă – în sfîrșit – hotărîrea de a se forma o nouă asociație, sub denumirea de România Jună.
  • „... Se înființase după multe frămîntări societatea academică România Jună, și noi, fericiții ei întemeietori, așteptam cu viuă nerăbdare Sîmbetele, cînd ne întruniam, ca să petrecem cîteva ceasuri împreună, lucru pentru toți plăcut și pentru cei mai mulți totodată și folositor, căci ne adunaserăm din toate țările în care soarta i-a risipit pe Români, și numai puțini dintre noi știam bine, ba unii abia aici aveau să învețe românește.
  • Eminescu era unul dintre cei mai zeloși membri ai societății și secretarul ei... (I. Slavici: Amintiri)
  • Din avatarurile legate de înființarea societății România Jună, iată alte câteva, relatate de I. Slavici în Amintiri: „... Pentru inaugurarea societățiiRomânia Jună era, de exemplu, nevoe de bani, căci sumele dăruite de așa-ziși membrii fondatori nu sosiseră încă decît în parte. Vorba era deci să stăruim pe lîngă cei mai bănoși dintre Românii din Viena, ca să anticipeze ei. Aceștia erau Dumba, bancherii Perlea și Mureșanu și mai ales comisionarul B.C. Popovici, care ținea să fie socotit drept un fel de Mecena al Românilor. Eminescu nu era omul care știa să umble-n asemenea treburi. Se uita însă la dreapta și la stînga și găsia oameni care se simt măguliți cînd îi rogi să pună «frac și clac» pentru ca să bată mai la o ușă, mai la alta.
  • Pe alții îi mîngîia rugîndu-i să umble pe la rectorat ori pe la poliție, să caute local ori să cumpere mobilă, să țină discursuri ori să aranjeze baluri, serbări ori discursiuni. «Pune pe fiecare să facă ceea ce face cu plăcere – zicea el - și numai lucrurile merg bine, dar ți-i mai faci și pe oameni prieteni buni.» De aceea el făcea mereu un fel de vînătoare de oameni...
  • Corespondența pentru pregătirile Serbării de la Putna necesită timbre și plicuri. În această zi Eminescu redactează și semnează următoarea: Quittanță Am primit de la D. Cassieru cuverte francate de unul florenu cincideci cruceri. (No. 1 fl. 50 cr. v.a) Mihai Eminescu.
1881
  • Samson Bodnărescu vrea să-l aducă pe Eminescu profesor la Institutul Bașotă din Pomîrla și cere în acest sens ajutorul lui Maiorescu: „Cred că prin amicul nostru Eminescu va fi un post de profesură în Pomîrla bine ocupat și de aceea Vă rog primo să îl faceți pe el să se hotărască pentru aceasta, secundo să-l ajutați spre a-l dobîndi. Știu că mă aflu astăzi aice în Pomîrla numai prin binevoitoarea D-voastre recomandație și mulțumindu-Vă, Vă rog puneți-l și pe Eminescu la Pomîrla.
  •   Eu am cerut pentru anul viitor școlar doi profesori și anume unul de limbele clasice și unul de matematice. Eminescu va fi bun profesor de istoria universală; mai tîrziu va putea preda filozofia, și în clasele inferioare latina, chiar acum. Întîlnindu-mă cu Ianov și pomenindu-mi el de Eminescu, eu i l-am cerut numaidecît. Fiți D-voastre bun și interveniți pe lîngă Pogor, Ianov și Șuțu, căci sunt sigur că astfeliu va fi Eminescu în Pomîrla...‟ 

1888
  •  Ziarele publică relatări despre ședința Adunării Deputaților din ajun. Între altele, cititorii află că poetului Mihai Eminescu i s-a votat o pensie de 250 de lei pe lună. 

Sursa:
 Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.