29 mai 2015

EUROPA, SAREA TERREI…


                                                               (continuare)
                                                                        
Mihai Cimpoi
            GENIUL LATIN  şi SPIRITUL EUROPEAN.Exponenţii culturali ai gintei latine sunt modele excepţonale de interculturali, în sfera interculturalităţii intrând elemente de spiritualitate caracteristice altor zone. Drept exemplu ilustrativ este personalitatea lui Mircea Eliade, care vorbea despre participare la o comunicare interfrontistă dintre culturi, despre situarea aux confis des empires morts: Mă simţeam descendentul şi moştenitorul unei culturi interesante pentru că e situată între două lumi: cea Occidentală, pur Europeană, şi cea Orientală. Participăm la aceste două universuri. Occidental prin limba latină, şi prin moştenirea Romei în moravuri. Dar participăm de asemenea şi la o cultură influienţată de Orient şi înrădăcinată în neolitic. E o realitate valabilă pentru orice român, dar este sugur că e la fel şi pentru un bulgar, un sârbocroat, şi în general , pentru toţi Balcanii, pentru Europa de Sud-Est şi pentru o parte a Rusiei... Dar această tensiune creatoare e, poate, ceva mai complexă la noi pentru că suntem aux confins des empiresorts, cum a spus un scriitor francez. A fi român e, pentru mine a exprima şi a valoriza acest mod de a fi în lume. De o astfel de moştenire trebuia profitat!... (Le preuve du labyrinthe). Un alt exponent cultural al gintei  latine este Brâncuşi. O personalitate interculturală, care a stimulat atât relaţiile din interiorul gintei latine cât şi a acesteia cu Europa şi întreaga lume. Tendinţa sculptorului român spre esenţe, spre compactizare, spre concentrare, spre formele nucleu electrizează întrega artă modernă. Eugen Lovinescu spune despre Brâncuşi: viziunea lui creatoare stă în spatele artei sale extrem de intelectualizată, asimilând întreaga istorie a culturii, stăpânind-o cu siguranţă, respingând-o, ca până la urmă să se întoarcă la ea, s-o purifice şi s-o reînnoiască (Secolul 20, nr. 3, 1967, p.33-34). Omul pare la Brâncuşi, după cum spune poetul francez Jean Pollain, dinafara timpului şi făcând parte din toate timpurile. După expresia poetului argentenian Hector P. Agosti, el este însuşi în lume şi el însuşi în sine în totalitatea lui de fiinţă totală, iar după cea a poetului englez Francis Scarfe, graiurile tuturor triburilor se amestecă într-o gramatică unică a existenţei.Brâncuşi impune un model al armoniei, al echilibrului geometric clasicist şi spirit latin. Omul lui e model după legile şi structura universului. Dinamismul, dimensiunea esenţială a artei lui Brâncuşi, devine o categorie estetică şi pentru întrega poezie modernă. Am putea invoca drept exemplu între Brâncuşi ca exponent al spiritului latin şi scriitorii ce reprezintă diferite arialuri culturale. Dialogul multicultural de azi este de neconceput, mai cu seamă în context european, fără clarificarea a ceea ce reprezintă geniul latin. Bineînţeles că el este pluridimensional şi, în virtutea imposibilităţii de a defini clar un specific naţional, foarte greu de prins într-un singur concept. Virgilui, Ovidiu, Dante, Rabelais, Hugo, Baudelaire, Balzac, Cervantes, Lope de Vega, Petrarca, Voltaire, Leopardi, Racine, Eminescu sunt personalităţi diferite care pot fi evocate doar sub semnul eterogenului. Dincolo de anumite trăsături particulare s-a încercat totuşi să se întrevadă un model al geniului latin care ar aduna într-un singur conţinut echilibrul, claritatea, organicitatea,rafinamentul. Pornind de la încercările de a prinde culturile într-o concepţie monovalentă, am putea atribui latinităţii cultul echilibrului, măsurii şi clarităţii, anglo-saxonismului preferinţe pentru empirism, germanismului predilecţia pentru metafizic şi aşa mai departe. Mircea Eliade preciza că în asemenea definiţii trebuie să se pornească de la ambianţe şi de la faptul că geniul latin se caracterizează printr-o extraordinară capacitate de schimbare de caracter şi de viaţă în valorile lui spirituale: În  aceasta se vede o mare asemănare între misiunea istorică a Romei şi a geniului latin; asimilarea lumii şi transformarea ei în valori spirituale de circulaţie universală. Roma transforma pe barbari în cetăţeni romani, transforma o cultură locală în cultură ecumenică: geniul latin schimbă în cultură peisagiile cele mai variate, dă o semnificaţie spirituală experienţelor celor mai obscure, celor mai aride, celor mai insipide (Mirce Eliade, Despre Eminescu şi Hasdeu, Iaşi, 1987, p.26). Demonstrarea lui Mirce Eliade se axează pe punerea în comparaţie a doi poeţi reprezentativi ai gintei latine Camoens şi Eminescu. Camoens aduce în cultura universală o geografie transformată în valoare spirituală, un tărâm barbar care capătă semnificaţie superioară. Marea Tenebroasă cunoscută până atunci doar de pescari şi marinari, devine obiect de inspiraţie poetică şi de contemplare estetică. Tot astfel, la Eminescu, Dacia cu mitul reînvierii ei, devine tărâm poetic, realitate geografică estetică. Rugăciunea unui Dac, din care Cioran zicea că se trage întreaga sa filosofie, Luceafărul cu substratul ei metafizic foarte ciudat, susţinut de dialogul dintre pământ şi cer, dintre vis şi realitate, dintre geniu şi cercul strâmt al contingentului, Melancolie, Mortua est, Scrisoarea I, Doina, Glossă aduc în patrimoniul cultural comun al omenirii o concepţie asupra vieţii şi Cosmosului, un Weltanshaung particular, o paradigmă nouă a dialogului omului cu Dumnezeu (cu Demiurgul). Pesimismul eminescian se contopeşte într-o vizune tragică a existenţei, în care există resemnare calmă, dispreţ pentru moarte, caracteristice dacilor, dar şi valorizare în pozitiv a suferinţei : O dulce resemnare faţă de devenirea universală, o melancolică dorinţă de reintegrare în Cosmos, de a reface unitatea primordială (când individul era încă încorporat înTot), un sentiment de singurătate metafizică şi în mod special inefabilul dor românesc, sunt atâtea sporiri ale repertoriului spiritual latin (Ibidem, p. 31). Având calitatea de a fi receptiv la nou, de a fi deschis către valorile create de diferite meridiane, spiritul latin intră fără probleme în dialogul multicultural al lumii postmoderne.
Larisa Arseni.Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.

25 mai 2015

Din dor şi drag de Eminescu

Astăzi am fost vizitaţi de către  doamna Tatiana Nual originară din Republica Moldova dar stabilită de mai mulţi ani în S.U.A., Florida, care a  dăruit Centrului Academic Eminescu o monedă inedită. Monedă emisă în anul 1989 de către fosta URSS şi pusă în circulaţie pe 26 decembrie pentru comemorarea centenarului morţii poetului nostru naţional - MIHAI EMINESCU (anul 1989 a fost proclamat  Anul Internaţional Eminescu de către UNESCO). Moneda este una rară şi puţin cunoscută în spaţiul românesc.  A fost bătută la monetăria din Leningrad - azi Sankt-Petersburg. Tirajul a fost de 2 milioane de monede, din care 200.000 de calitate mai bună. Designer: A.V. Baklanov; gravor: I.S. Komşilov.
Efigia poetului de pe revers s-a realizat după imaginea ultracunoscută a lui Eminescu bazată pe fotografia făcută de la Praga în tinereţe.
Doamnei i-a fost prezentată colecţia de traduceri eminesciene pe care le deţinem, reţinându-i atenţia cartea In Celebration of Mihai Eminescu, traducere de Brenda Walker şi Horia Florin Popescu, publicată de editura Forest Books, Londra 1990. Doamnei i-a plăcut mult traducerea autoarei, a renumitului poem Luceafărul spunând că a fost tradus în limba engleză extraordinar. Îi mulţumim mult pentru donaţie dnei Nual şi o mai aşteptăm la noi să studieze fondul nostru de carte.
Publicat: Pleşca M.

31 mm diametru, 12.8 g, aliaj cupru-nichel
de culoare albă, margine netedă

Gravat pe muchie:
ODIN RUBLI (în ruseşte, de două ori) 
Avers: stema Uniunii Sovietice, URSS,
1 RUBLI, anul 1989
Revers: chipul lui Eminescu, semnătura poetului,
 anii 1850 şi 1889 şi legenda MIHAIL EMINESCU (cu chirilice)


Tiraj: 1.800.000 de piese
+ 200.000 proof

ARCADIE SUCEVEANU - ÎN DIALOG CU CITITORII CĂRŢII „ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ”

Cuvântul şi fraza lui Arcadie Suceveanu sunt electrizate poetic, ele incită şi vrăjesc
imaginaţia copilului, de altfel  şi a cititorului adult. Dincolo de prim-planul metaforei sale
se află semnificaţia etică, finalitatea instructivă, ceea ce face să nu ne supere nota moralizatoare. Subiectele poeziilor sunt vii, umorul autorului e de o spontanietate admirabilă, imaginile se dovedesc a fi proaspete…
 Ion Ciocanu

Domnulnul Arcadie Suceveanu
a binevoit să ne lase un autograf ca amintire.
Sala de festivităţi a Liceului Teoretic  „Mihai Eminescu” 
s-a transformat într-un stup de albine, care stăruie asupra unui fagure de miere. Copiii claselor a II-a A, B şi C, împreună cu învăţătoarele lor, doamnele Maria Popa, director adjunct la clasele primare, Maria Calpagin, Valentina Munteanu, bibliotecara liceului doamna Aculina Golovatenco, sunt în aşteptarea unui oaspete mult îndrăgit. Colaboratorii Centrului Internaţional Eminescu, doamnele Elena Dabija, director, şi Larisa Arseni, au organizat pentru micii cititori o întâlnire cu poetul, eseistul, ziaristul, dar şi traducătorul, cronicar de vise albastre, cum îl numeşte Dumitru Apetri, domnul Arcadie Suceveanu. Deja a XII-a ediţie, Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu îi dă curs Programului de lectură CHIŞINĂUL CITEŞTE O CARTE. Şi anul acesta pe lângă alte cărti în program a fost propusă şi cartea, domnului Arcadie Suceveanu În cămaşă de cireaşă. Întâlnirea a început  cu un recital de poezie pe care l-au prezentat copii în baza cărţii citite. După ce am făcut o scurtă incursiune în biografia autorului, că  domnul Arcadie Suceveanu vine de prin părţile Bucovinei, din comuna Suceveni, raionul Hliboca, că acolo îşi face studiile, iar după ce a absolvit Şcoala Medie, urmează studiile la Facultatea de Filologie, secţia Limba şi Literatura română din cadrul Universităţii de Stat din Cernăuţi, acolo, pe unde şi-a purtat paşii cândva şi Marele Poet al Neamului Mihai Eminescu. În tot ce scrie, domnul Arcadie Suceveanu se simte un mare dor şi dragoste pentru casa părintească, pentru copilăria ireversibilă, într-un cuvânt, pentru draga Bucovină. Copii au luat cunoştinţă cu expoziţia  Arcadie Suceveanu şi cărţile copilăriei. Apoi, le-am prezentat cartea, care este una frumoasă cu o cromatică de culori vii şi imagini atractive. 

Domnul Suceveanu le-a povestit elevilor o întâmplare năstruşnică din copilăria sa: despre văcuţa Mândruţa, pe care o păştea şi care într-o zi încăierându-se  cu o altă văcuţă şi-a rupt un corn, pe care, copilul Suceveanu i-a propus tatălui să i-l lipescă. Bineînţeles, că n-a scăpat de păpară. Autorul le-a citit mai multe poezii, cum ar fi : O partidă de şah (despre aceea, cum a jucat ursul şi vulpea o partidă de şah, pe o tablă de foi de tortă), Arborele familiei, (aici copii s-au dat cu părerea, spunând că ei ştiu ce înseamnă arborele genealogic al neamului şi al familiei), Maestrul de pian (despre un pisic care cântă la pian, iar şoricelul îl dirijează), Lordul Pi ngu in, poezia În cămaşă de cireaşă : Peste garduri megieşe/ Ne surâd sfios cireşe./ Vezi cireşe în perechi/ La fetiţe în urechi./ Bicicletele prin sate/ Au cireşe-n loc de roate,/ Dacă scazi patru din şapte -/ Obţii trei cireşe coapte./ Uite, din calculator,/ Curg cireşe pe covor./ Şi, în loc să-mbraci cămaşă,/ Tragi pe tine o cireaşă. Le-a mai citit şi alte poezii, dar copiii erau curioşi să mai audă şi alte lucruri, astfel au început să-i adreseze diverse întrebări. Cum îşi alege motivele pentru poezii? Care a fost prima poezie pe care a scris-o? (poetul a răspuns că prima poezie i-a dedicat-o mamei şi chiar le-a recitat-o). Ce trebuie să faci ca să poţi scrie poezii? Când îi place să scrie mai mult, ziua s-au noaptea? Dacă-i place să citească? Când este faricit , când scrie poezii, 
s-au în viaţa cotidiană? Şi multe alte întrebări. Copiii stăteau cu mânuţele ridicate, pentru a-i adresa întrebări poetului, care după cum a mărturisit este pentru prima oară în acest liceu. Domnul Arcadie Suceveanu le-a răspuns cu plăcere la toate întrebările adresate. Cât priveşte fericirea, poetul a menţionat, următoarele: Consider că este o fericire să trăieşti şi în alte universuri şi în alte dimensiuni, dar şi în realitate. Este o aventură a minţii, o aventură a imaginaţiei şi orice carte presupune o asemenea aventură, o evadare din lumea reală, şi o penetrare în alte universuri, în alte taine. E o bucurie a cunoaşterii, dar depinde, lucrurile acestea pot să-ţi producă bucurie, dar şi suferinţă. Stendal spunea: Suferinţa gândirii. Frumos: omul care gândeşte este şi fericit, dar inhalează în el şi o doză de suferinţă pentru că înţelege mai profund drama şi tragismul fiinţei umane. O fiinţă fără conştiinţă poate fi mai fericită, chiar este mai fericită. Omul se deosebeşte de alte fiinţe prin faptul că el ştie să privească la stele şi mai are capacitatea de-a trăi imaginar în alte universuri. A fost o întâlnire interactivă, benefică, credem pentru micii cititori. Copiii au aplaudat îndelung, plecând cu cele mai frumoase impresii, entuziasmaţi şi fericiţi. Întâlnirile cu poeţii, scriitorii şi alte personalităţi ale culturii naţionale, sunt întotdeauna un frumos îndemn pentru asociere cu frumosul, pentru cunoaştere a ţării şi oamenilor ei. Lucrătorii Centrului au mulţumit tuturor pentru colaborare în speranţa de noi întâlniri.

Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.

EUROPA, SAREA TERREI..



(continuare)

 OCCIDENT/ORIENT/ SUD-EST. În clasificările paradigmatice şi tipologice ale corelaţieii Occident/Orient a apărut o tangenţă corelativă obsedantă Sud-Est.Sud-Estul are, prin urmare, un rol epidictic, servind de dovadă edificatoare. Este – adică – aducătoare de lumină intensă într-o dezbatere copleşită de obscuritate. Corelaţia Occident/Orient, înţeleasă ca una antinomică şi îngăduitoare doar o anumită complementaritate devine mai nuanţată prin referire la Sud-Est. Europa ar pute, astfel, valorifica un model de periferialitate seculară al marginii cu lecţiile istorice ale acesteia, incluzându-l organic în strategiile centralismului apusean.
COMPLEXUL POZIŢIEI GEOPOLITICE. Eoropenizarea reactualizează şi dezbaterile despre poziţia geopolitică a României. Ne întrebăm din nou, dacă România e ţară balcanică? Dacă este cu adevărat sud-estică sau este europeană? Dacă face parte din Europa Centrală? La problema în cauză apar şi  multe contestări polemice acute ale situării în cadrul Peninsulei Balcanice, dar şi afirmări precum că România se află într-o regiune de tranziţie, la interferenţa dintre Europa peninsulară şi cea continentală. Şi totuşi suntem în Europa? Această întrebare, de fapt, ascunde insinuarea că nu suntem decât geografic în Europa. Este un bun prilej de a ne elibera de fantomele coşmăreşti ale unui loc aşezat, vorba cronicarului, în calea tuturor relelor. Această situaţie fatalistă şi deterministă (între imperii, între interese, între diferite arialuri culturale, între Orient şi Occident, între Centru şi Margine, adică între Europa Centrală şi limita ei extremă; între Europa peninsulară şi cea continentală, înt-un cuvânt: între patru vânturi) ne aduce conştinţa liniştită a unei secţiuni de aur, a unei aurea mediocritas, malefică altădată, benefică de acum înainte. Europa adevărată nu este cea din cărţi şi din discursuri, ci cea identificată, ca în Occident, cu Uniunea Europiană, este cea a marginilor uitate care se vor transforma într-o posibilă Uniune a Europelor marginilor ieşite din conul de umbră al anonimatului bântuit de fantomele mai vechi şi mai noi ale ignorării prin marginalizare, prin blocarea participarii la Centru. Drumul mitic spre Centru ar deveni, astfel, o cale reală accesibilă.
MUTAGENEZA ETICĂ.
            Elementele orientale, în special cel turcesc (osmanlău) sunt bogat reprezentate la cronicari (mai ales la cei moldoveni şi la Moxa), astfel încât literatura analitică îmbrăţişează, două secole şi cuprinde peste douăzeci de scritori, între care primele nume ale literaturii (Ureche, Cantemir, Miron şi Nicolae Costin, Neculce). Orientul aduce, în cultura română şi în particular în opera cantemiriană, gustul pentru cuvântul bătrân, ca mijloc universal-arhetipal de caracterizare a unei situaţii, a unei stări de lucru sau a firii şi faptelor personajelor. Folosirea cuvântului din bătrâni este indiciul valorificării unui fond arhetipal comun oriental-balcanic şi al cultivării unor structuri narative specifice literaturii populare. (Influienţa orientală, mai notează în acest sens, Lazăr Şăineanu, nu s-a mărginit numai în sfera vocabularului, ci s-a întins şi în unele domenii ale literaturii populare, ca proverbe şi snoave. Alături de proverb, stă snoava, apologul, povestirea animalieră înrudită cu fabula. Acţiunea spiritului oriental asupra paremiologiei româneşti, ca şi asupra celei balcanice, e destul de importantă. Indicaţiunea cea mai veche o aflăm în cronicarul Neculce care, vorbind de prieteşugul ce-l făcu Antioh-Vodă, să se puie împotriva unei crăii cu o mână de oameni slabi: paza bună trece primejdia rea,mielul blând suge la două mume, capul plecat nu-l prinde sabia...). (op.,p.95). Orientalizarea occidentului este una de formă şi se face printr-un transfer de ordin mimetic în administraţie, ceremonial oficial, în viaţa cotidiană, în îmbrăcăminte şi în mâncăruri, în felul de a fi şi de a simţi al claselor boiereşti; într-un cuvânt, este vorba despre o calchiare a modei orientale care a durat peste un secol. E un secol de descreştere, ca să utilizăm iarăşi noţiunea cantemiriană. De aceea, pentru a distinge între tranzitoriu şi permanent (elementul popular constant) cercetătorul recurge la diviziunea în Vorbe populare şi Vorbe istorice. Acelaşi L.Şăineanu ne arată printr-o multitudine de exemple, care este impactul spiritului oriental asupra modului de manifestare a ironiei. Doar câteva exemple: marafet, având iniţial sensul de ştiinţă, talent a obţinut sensul de viclenie, naz; tertipul înseamnând la origine proiect, plan semnifică astăzi intrigă, chichiţe; vorbe precum aferim, ageamiu, babalâc, berechet, haz,chiolhan, chirac, fudul, haba, hatâ, palavră, taifas, toate exprimă spiritul general de zeflemea. Sinonimele bufonului sunt numeroase: cabaz, caraghios, ghiduş, măscărici, mucalit, soitariu. Elemente de orientalizare sau cel puţin o balcanizare, găsim la Anton Pan, I.L.Caragiale, M. Eminescu. Asemenea lui Caragiale, Eminescu consideră moftul cea mai comică noţiune românească: Cea mai comică noţiune românească e moftul-antiteză neîmpăcată şi în sine atât de ridicolă dintre aparenţa exterioară şi fondul intern. Cel mai antitetic şi mai comic caracter e moftangiul... (Fragmentarism, Bucureşti, 1981, p. 140). Poetul, generalizează influienţa Orientului asupra spiritului românesc într-un manuscris, vorbind despre molipsirea de alexandrinism, de decanteism: Astfel se vede cum Eristica Orientului (e vorba de Şcoala eristică din Megara-n.n.), corupţiunea logicii şi cugetării grece în cea alexandrină a trecut la români în toată urâciunea fiinţei sale. Să nu creadă nimeni, că numai noi (subl. în text-n.n.) suntem de vină la căderea noastră. E un lanţ întreg de cauze. Ciocoiul turc a fost eristic, cel grec asemenea, însă de zece ori mai rău decât cei precedenţi (Ibidem). Multe din credinţele şi obiceiurile răspândite la români le-am moştenit tot din Orient. Cum ar fi doctrina indolenţei şi resemnării, reflectate într-un şir de locuţiuni proverbiale: Aşa a fost să fie!, Aşa i-a fost scrisa!; Cum îi va fi norocul!;,Cui i se croieşte rău, rău îi merge tot mereu!. Românii tot cred în soartă, noroc, spunând: Ce ţi-e scris, în frunte-i pus. Aşadar, asistăm la o adevărată mutageneză în domeniul noţiunilor etice, spiritul românesc valorizând, în pozitiv, împreună cu cel general-balcanic, ceea ce Evul Mediu consideră păcat. Astfel, pe lângă lenevie, mama tuturor păcatelor, avariţie, adulter, sodomie, desfrâu, mândrie adică pe lângă tot ce Sfântul Toma şi Sfântul Augustin consideră infracţiune faţă de legea divină şi ordinea (finalistă), păcatul limbii, cuprinzând toate greşelile pe care le săvârşim prin cuvânt, de la blasfemie la minciună, de la linguşire la limbajul obscen, de la bârfă la insultă (cf.Jacquet De Goff, Jean-Claude Schmitt, Dicţionar tematic al Evului Mediu Occidental, Iaşi, 2002, p. 592).
Cultul povestirii, al oralităţii a stimulat, în cazul spiritului românesc, păcatul grav al bârfei.

Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.

21 mai 2015

EUROPA, SAREA TERREI...



  
                   (Continuare)              
                                          
 ÎN CAPITOLUL II, intitulat Occident şi Orient (În literatura română), autorul ne vorbeşte despre: Occident/Orient/Sud-Est; Complexsul, Poziţiei Geopolitice; Mutageneza etică, despre Geniul LATIN ŞI SPIRITUL EUROPEAN. Conceptul cantemirian al creşterii/descreşterii marchează întrega literatură română a perioadei interbelice a secolului al XX-lea. Există, am putea spune, un cantemirianism care se impune ca mod esenţial de a înţelege fiinţa Orientului sub specia antinomicului. El apare pregnant, ca topos romantic, la Ion Heliade-Rădulescu (echilibrul antitezelor) şi la Eminescu, în secolul al XIX-lea (de la mărire la cădere). Concepţia fiinţei-către-mărire ca fiinţă-către-decădere intensifică sentimentul fericirii momentane (al eminescienei clipei repezi ce ni s-a dat). Conştiinţa tragică a orientului se anunţă doar în voluptatea cu care se încrede proiecţiilor supradimensionale ale iluzoriului. Etica orientală e o etică a fericirii gustate plenar în ciuda visicitudinilor destinului. Destinul aplică lovitura de graţie fără a se anunţa prin semne prevestitoare. Înţelepciunea se axează  pe acest eudemonism etic, care generează o linişte sufletească şi echilibrul psihic. Sindipa-filosoful din Divanul persian al lui Sadoveanu adresează ucenicului său Ferid îndemnuri la degustarea fericirii, liniştii şi bucuriilor vieţii.../ -Dascăle iubite,  a răspuns coconul, mă bucur deşi i-am simţit zădărnicia. Zădărnicia fiule e unde s-au amestecat oamenii. Bucuria ta pune-o în cele fără prihană... Filosoful continuie, Dumnezeu a dat unora dintre fii omului puţintică înţelepciune. Iar unii dintre noi pot, cu această armă şubredă, să biruiască întristarea cea mare a trecerii noastre pe pământ. Eu am fost cel dintâi fulger între viaţă şi moarte, zice înţelepciunea. Eu am fost aşezată din veşnicie înaintea tuturor începuturilor. Înţelepciunea, al cărei exponent este Sindipa-filosoful, aplică criteriul cantemirian al creşterii / descreşterii mersului istoriei. Ea este întristarea şi bucuria, slăbiciunea şi puterea, ridică pe om în cerul tinereţii, ca să-l cufunde în mlaştina vieţii târzii, dând vieţii nebunii plăcute şi bătrâneţii pricepere amară. Eminescu vedea un pericol catastrofal în molipsirea spiritului românesc de alexandrinism sau ereristicism, ca mod de gândire bazat pe sofisme şi controverse (Eristica Orientului, corupţiunea logicii şi cugetării grece în cea alexandrină a trecut la români în toată urâciunea fiinţei sale).După cum remarcă N.Iorga, Occidentul şi Orientul s-au apropiat în ce priveşte substituirea cultului ostaşului şi a violenţei prin cultul cavalerului şi al dreptăţii. Prin contactul schimbărilor sufleteşti între cele două lumi: creştină a Apusului şi musulmană a Răsăritului au pătruns astfel de idei, pe care desigur francii, goţii de toate categoriile, suevii, vandalii, alanii, de unde atâtea neamuri moderne, nu le putuse ave niciodată. S-a creat astfel, neputându-se căpăta o unutate religioasă, o unitate morală în serviciul aceluiaşi ideal suprem, care este cultul onoarei (N.Iorga Sfaturi pe întuneric, Conferinţe radio 1936-1940, ediţie critică de Valeriu Răpeanu şi şi Sanda Răpeanu, Bucureşti, 2001,p.525). Odată promovat, acest cult nu s-a mai făcut loc înşelătoriei, abuzului de putere, încălcării în picioare a învinsului, ci s-a stimulat înţelegerea şi iubirea care iartă.  Lovinescu susţine, într-un articol din 1922, că literatura română nu-şi afirmă existenţa doar prin talente incontestabile ,ci şi prin anumite însuşiri specifice şi comune Virtuţile artistice ale rasei sunt evidente în poeziea noastră populară,superioară poeziei populare franceze; cifrele realizărilor literaturii culte nu se juxtapun ci se adună. Eminescu, Coşbuc, Creangă şi Caragiale nu sunt numai talente remarcabile ci şi puncte din frontiera hărţii noastre sufleteşti. Atitudinea fatalistă a poporului rămân faţă de viaţă ne situiaţă în orient; ne diferenţiază, în orice caz, de apus (apud Dreptul la memorie în lectura lui Iordan Chimet, vol. III, Bucureşti, 1922,p.632).Aceste note diferenţiate apar latente în poezia populară, şi la o înaltă treaptă de realizare artistică la Eminescu: Sentimentalitatea caracterizată prin duioşie e specifică  locului; n-o găsim în nici o literatură apuseană şi nici n-o putem confunda cu mila slavă. Humorul românesc este iarăşi specific; o pagină din Creangă nu-şi are echivalentul în nici una din literaturile universale. Suntem originali, nu numai prin fond şi prin expresie; tânăra noastră limbă e plastică şi plină de resurse (Ibidem).

Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.

ORICE RÂND DIN EMINESCU MERITĂ SĂ FIE EDITAT

Elena DABIJA,
director, Filiala CAI Eminescu

            „S-a scris o bibliotecă întreagă despre Eminescu, el atrage din nou atenția din mai multe puncte de vedere deodată. Studiile pe care le provoacă necontenit constituie dovada că opera lui e mai prețioasă decât legenda, că geniul lui e mai presus de mitologie. Se revine mereu la eminescu pentru că scrisul lui încurajează orice punct de vedere, orice interpretare nouă.”
(Mircea Eliade)
            Colecția de documente a Centrului Academic Internaționalll Eminescu s-a valorificat cu mai multe exemplare a volumului de poezii eminesciene reeditat în Chișinău în anul 2014, și anume: Eminescu, Mihai. Poezii, apărută la Editura Cartier în colecția Cartier Popular, coordonată de Gheorghe Erizanu.
            Volumul ne primește în paginile sale cu o prefață din scrierile lui Titu Maiorescu: „...literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, și forma limbei naționale care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire pînă astăzi va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării românești.”
            Urmează date biografice Eminescu și epoca sa, apoi poezia Venere și Madonă ne deschide ușa pentru a lectura cele mai geniale și romantice poezii ale poetului: Epigonii, Mortua est!, Floare albastră, Împărat și proletar, Melancolie, Lacul, Dorința, Călin; Povestea codrului, Singurătate, Departe sunt de tine, O, rămâi, Rugăciunea unui dac, Atât de fragedă, Sonete, Revedere, O, mamă, Scrisoarea I,II,III,IV, Luceafărul, Pe lângă plopii fără soț, Și dacă, Glossă, Odă, Trecut-au anii, Veneția, Se bate miezul nopții, cu mâne zilele-ți adaogi, Peste vârfuri, Somnoroase păsărele, Din valurile vremii, Ce te legeni, Mai am un singur dor, Criticilor mei, Doina, Sara pe deal, La steaua, De ce nu-mi vii, Memento mori, Fiind băiet păduri cutreieram, Colinde, colinde, Stelele-n cer și încheie șirul poezia Dintre sute de catarge.
            Cartea conține și un compartiment binevenit Selecțiuni critice, care ne oferă posibilitatea să cunoaștem impresiile marilor critici eminescologi despre genialitatea lui Mihai Eminescu, aceștea fiind: Titu Maiorescu, G Ibrăileanu, G. Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir StreinuI. Negoițescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ioana Em. Petrescu și Mihai Cimpoi.
            Pe coperta realizată de Vitalie Coroban. citim din spusele lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga: „Toate motivele romantismului european se află în Mihai Eminescu și în poezia lui, care e un întreg univers de idei și imagini, unitar, personal, deși toate ideile și motivele au circulat înaintea lui în aproape un secol de preromanism și romantism.”
            Salut această apariție editorială eminesciană și vă invit la Centrul Academic Internațional Eminescu să citiți din tainele universului eminescian.

EUROPA, SAREA TERREI...




(Studiu)
                          MIHAI CIMPOI
          
  O carte pe potriva vremurilor, evenimentelor şi intenţiilor pe care le trăim noi astăzi, românii basarabeni. O carte care începe cu o adresare către toţi ce o vor deschide şi studia: Iubite cititor, drag prieten european,
           Această carte, ciudată, menţionează autorul, ciudată într-un fel, s-a născut dintr-o  idee, idee a Prieteniei Europene, să-i zicem. E o idee abstractă (poate te vei îndoi însă ca şi mulţi alţii), numai că e trăită la concret, însoţită de o dorinţă şi de o voinţă, pe care le-au avut şi marii mei înaintaşi români. Europa a fost şi rămâne continentul idialităţii albe, visat în culori albastre, cetatea viselor şi certitudinilor cu numeroase intrări (pentru toate seminţiile). Ea apare, filosofic vorbind, ca un Unu multiplu, ca o unitate sintetică de tip kantian, ca o unitate a diversităţii  culturale, ce săvârşeşte miracolul unirii culturale într-o Cultură. Am răsfoit, cu acest prilej, paginile înaintaşilor şi am constatat, cu legitimă şi înălţătoare mândrie, că ideea europeană a fost şi ideea lor, de la Ştefan cel  Mare şi Dimitrie Cantemir (în Evul Mediu) până la Eminescu (în secolul al XIX-lea) şi Noica (în secolul al XX-lea) această unitate a fost gândită esenţial atât sub formă de idee ca atare, cât şi ca întruchipare reală, în concreto , fiind concepută-sub semnul acelui Unu multiplu-ca o comunitate creştină, areopag european, federaţiune, conglomerate de state unite ale Europei, model cultural. Într-un poem inserat în Descrierea Europei (1856), Ion Heliade-Rădulescu proiecta o utopie creştin-socialistă, o Sântă Cetate: „Gali, angli, italieni, poloni germani,/Maghiari, români, de popol milioane/ Jos au surpat şi udoli, şi tirani,/ Au spulberat tiare şi coroane...”. Prin Eminescu, Maiorescu, Lovinescu, Ibrăileanu şi alţii cultura critică, drept formula mentis românească în context european, a răspuns solicitărilor istorice moderne (a se vedea Ilie Bădescu. Sincronism european şi cultură critică românească, Cluj-Napoca, 2003). La sfârşitul secolului al XIX-lea, Aurel C. Popovici vorbea de Statele Unite ale Europei.Ceea ce obţinem noi, la această oră a acordului comun european, este o şi mai profundă şi aplicată înţelegere a utopiei care la Thomas Morus şi afinii săi visători-doctrinari, era o configurare de insulă, iar la unii filosofi ai culturii capătă contururi de arhipelag. Acum ea obţine chip real de continent. În planul culturiii, din insulari iată că devenim continentali prin punere a valorilor fiecăruia într-o comunitate valorică. Desprinsă din ceţurile romantice..., absolvită de aventuri, de fantome, de iluzii, despuiată de aureola mitică, ferită de neîncrederile gene-rate de politicile imperiale, de conflagraţii şi de alte tare, de atitudinile extreme şi de polarităţile tensionat, Europa se impune, în culorile nădejdii şi certitudinii, cu chipul ei reînnoit de Isus, care reînvie un întreg din bucăţile risipite.
       Să trăim, dragă cititor şi prieten european, dragă Europaeus (să-ţi zic aşa), clipe de lectură – sper plăcute – sub semnul acestui Întreg.
       Autorul, în calitatea sa titulară de român european.
                                                                                        Mihai Cimpoi
      Cartea este structurată în mai multe capitole, fiecare capitol inserând la rându-i mai multe paragrafe. Autorul face o sinteză asupra formării şi fondării Europei ca un tot întreg pornind de la Evul Mediu până în zilele noastre vorbind, în aspect filosofic şi cultural. Capitolul I Eurocentrismul include următoarele paragrafe: Mărul de aur European; Faţă în faţă cu Europa; Grădina Hesperidelor şi pericolul. Hesperos; Spectrul Europei ( după Keyserling); Dostoevski: Uniunea Europeană ca utopie. Eurocenrtismul promovează un hegemonism valoric european în toate domeniile. În filosofie, el se manifestă în preocuparea de a gândi fiinţa şi fiinţarea, în cultură şi filosofia culturii accentul se pune pe crearea de valori (orientocentrismul nu recunoaşte tocmai puterea de creativitate şi caracterul original al culturii europene), în religie, totul se axează pe raporturile eului cu Dumnezeu, în istorie, prioritate are reprezentarea sub forma mişcării (devenirii,evoluţiei). Cât priveşte cultura română, care e o cultură ca altele (vorba isidioasă a lui Patapievici), o cultură de raftul doi, e mai degrabă o cultură făcută cu altele, din altele (după Noica); în cazul lui Eminescu ea s-a făcut cu întreaga cultură a lumii, obţinându-se miracolul. De ce nu am admite că şi cultura lumii s-a făcut cu cultura română, după cum e cazul lui Eminescu sau cazul Brâncuşi. Raportul nostru cu Europa reia problema alterităţii. E ca şi raportul pe care-l avem cu arta: ne oglindim, ne proiectăm fiinţa într-o conştiinţă continentală. Europa devine un întreg continent al alterităţii în preajma căruia ne rostim fiinţa şi căutăm, înfriguraţi, esenţa ei. Cine şi ce suntem în această proiecţie alternativă ne preocupă mai puţin; contează mai mult această proiecţie.

Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.

20 mai 2015

ARCADIE SUCEVEANU ÎN DIALOG CU CITITORII CĂRŢII "ÎN CĂMAŞĂ DE CIREAŞĂ"

SĂ-L CUNOAȘTEM PE EMINESCU – ROMÂN – EUROPEAN – UNIVERSAL

Elena DABIJA,
director, Filiala CAI Eminescu

A-l cunoaşte mai bine pe Eminescu noi înşine
şi a-l face mai bine cunoscut întregii lumi.
(Constantin Noica)
            Constantin Noica în gândurile sale despre „omul deplin al culturii românești” ne mărturisește la vremea lui: Eminescu a venit cu mâna plină înaintea neființei. Rătacit, nemângâet, ca un suflet fară parte, exact așa cum spunea omul Renașterii despre om cum că e ființa ce n-are partea ei, poetul nostru și-a primit lotul, trăind pe masura acestuia, în marginile, ba chiar în nemarginile lui... Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu? A apărut în lumea noastră un om care-a înțeles să fie om deplin. Cineva care n-a vroit să fie al doilea.”
            Eminescu merită să fie cunoscut de noi în integritate, dar și să-l facem cunoscut lumii. Studenții de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, ghidați de Marcel Bâlici, profesorul de literatură română, au venit în vizită la Centrul Academic Internațional Eminescu „pentru a-l cunoaște mai bine pe Eminescu”. Este deja o tradiție când studenții din alte țări, care studiază în Modova, vin la Centrul Academic Internațional Eminescu pentru a face cunoștință cu fondul de documente, pentru a viziona filme, a cunoaște Manuscrisele Eminescu, a citi din opera eminesciană în limba țării de unde provine.
            Vizitatorii noștri Dalya Nikoukou, Danielle Sambo, John Malanga, Sejo Apele, Rostand Tsenza; Beni-Ulrich, originari din Republica Democrată Kongo, deși sunt la cursul pregătitor de studiere a limbii române la ULIM, ne-au demonstrat că posedă deja limba română cu ajutorul căruia pot comunica, cunosc biografia și opera lui Mihai Eminescu.

            Discuția noastră a fost axată pe: biografia poetului, traducerile în alte limbi, oaspeții care au venit pe parcursul a 15 ani de activitate, cărțile cu autografe, chipul Poetului în arte, activitățile de promovare, noile apariții editoriale. Interesul lor a fost uimitor, au citit poezii în limbile română și franceză: Și dacă; O rămâi; Lacul. Sarcina profesorului a fost: să facă o analiză a acestor poezii, să exprime ce au înțeles, care este mesajul și tema. Astfel fiecare din ei au mărturisit și au comentat fiecare strofă. Apoi le-a propus să spună titluri ale poeziilor eminesciene, și ei au enumerat foarte multe, spre mirarea noastră.
            O altă sarcină a fost să aleagă la dorință o carte și să-i facă o prezentare bibliografică și alegerea a fost următoarea: Ioniță, Nicolae. Mihai Eminescu în grafica mondială; Eminescu, Mihai. Poezii=Poésies; Mihai Eminescu. Viața; Dorian, Gellu, Iordache, Mihail. Pașii poetului; Poeme=Poèmes; Antologie de la creation poetigue de Mihai Eminescu; Popa, Iulius. Medalii Eminescu în Moldova și în alte țări. Studenții au studiat și au prezentat excelent fiecare carte, astfel eu i-am încurajat, menționând: „MIhai Eminescu a fost bibliotecar, dar și voi ați demonstrat că puteți fi bibliotecari.”
            Am audiat un recital muzical în limba franceză a piesei De ce nu-mi vii=Tu ne viens pas, pouqoi, pourquoi? în interpretarea Lenuței Burghilă, melodia ne-a ademenit și la dans. Precizez: în premieră absolută am dansat în interpretarea melodiei pe versurile lui Mihai Eminescu cu un cavaler din Republica Democrată Congo pe nume John Malanga.
            În Cartea de onoare oaspeții au menționat: „M-am simțit foarte bine în vizită la Centrul Eminescu. Toate doamnele care lucrează aici sunt foarte frumoase și amabile”, „M-am simțit foarte bine de vizita la Centrul Eminescu. Am învățat multe informație în puțin timp”, „Mi-a plăcut Centru pentru că este foarte interesant și foarte bogat în cărțile lui Mihai Eminescu”.
            Bucuroși că au devenit utilizatorii și posesorii unui card nominal au promis să ne mai viziteze, iar pozele vor fi o amintire pentru ei.
            Constantin Noica scria: „Neființa aduce totuși odihna. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni în el. Intreg evantaiul lui de deschideri către lume si cultură se strânge pentru noi într-o inima, care bate.”
            Eu mărturisesc zi de zi: „Echipa Centrului Academic Internațional Eminescu nu are timp pentru odihnă!”

19 mai 2015

LUCEAFĂRUL - UN MIT ORIGINAL

   

Luceafărul - poem finisat şi publicat la vârsta de treizeci de ani, a rămas ultimul mare poem
al lui Eminescu - şi incontestabil pisc al creaţiei sale. Luceafărul rămâne trista poveste a scindării interioare a omului modern, turnată într-o formă derutantă prin aparenţa de simplitate a versului folcloric. Lumina Luceafărului a pătruns în spaţiul european.
Centrul Academic Internaţional  Eminescu dispune de o ediţie de carte inedită Luceafărul de Mihai Eminescu apărută  sub egida Uniunii Scriitorilor din România, 1984. Tirajul acestei ediţii este de 17555 exemplare şi s-a tipărit în două culori, fiecare exemplar conţinând portretul poetului, o pagină de manuscris facsimilată. Centrul Eminescu este deţinătorul celui de-a 105 exemplar a acestei ediţii.
 Expresia geniului eminescian poemul Luceafărul este tradus în această carte în nouă limbi  europene de ciculaţie internaţională: Corneliu M. Popescu (engleză ), Mihai Bantaş (franceză), Gunther Deike (germană),  Omar Lara (spaniolă), Mario de Micheli şi Dragoş Vrânceanu (italiană), Dan Caragea (portugheză) ş.a, prefaţă de către Petru Mihai Gorcea, istoric şi critic literar.
  Vă invităm să cunoaşteţi acest volum şi şă savuraţi din izvorul Luceafărului eminescian în limbile Europei. Scriind Luceafărul, Eminescu a schiţat cea mai bună autobiografie pe care un poet ar putea s-o prezinte.
Publicat: Harti Vera

MIHAI EMINESCU ÎN LIMBILE EUROPEI



Opera marelui poet Mihai Eminescu pe parcursul anilor a căpătat o circulaţie şi rezonanţă cu adevărat universală, fiind tălmăcită de scriitori, critici şi traducători de seamă în majoritatea limbilor europene de circulaţie internaţională şi nu numai. Ulterior, de  pecetea sentimentelor de admiraţie faţă de opera eminesciană, a fost marcat şi poetul chilian Mario Castro Navarrete care a mărturist în cadrul celei de-a II ediţii al Congresului Eminescologilor că: Mi-au trebuit 30 de ani de viaţă ca să pot traduce din opera lui Mihai Eminescu în limba spaniolă. Am expediat traducerile în Mexic, Brazilia, Chile unde au fost acceptate cu brio, deoarece poezia lui Mihai Eminescu le-a plăcut şi a fost publicată.
 Cartea Eminescu, MihaiPoesii alese=Poesías escogidas este o ediţie bilingvă româno-spaniolă, care a apărut la editura Contact Internaţional din Iaşi în anul 2012 şi cuprinde 95 pagini.
Prefaţa, selecţia şi traducerea poeziilor eminesciene îi aparţin lui Mario Castro Navarrete, poet, filozof şi traducător din Chile. În prefaţă dumnealui menţionează: „Datorită puţinelor încercări de traducere şi a lipsei unei fidelităţi şi continuităţi a uriaşei opere poetice a lui Mihai Eminescu, trebuie să spunem să acest mare poet este poetul naţional al României. Opera sa simbolizează întreaga spiritualitate românească şi oglindeşte în totalitate cultura românească. Este pe bună dreptate poetul naţional prin excelenţă, un poet romantic, liric, care totodată a închinat parte a operei sale literare patriotismului, iubirii sale pentru România şi oamenii ei. Dar Eminescu prezintă o serie de dificultăţi în încercarea de-a fi tradus, fiindcă e necesar să avem în vedere că acest poet a aparţinut curentului romantic, unde regulile aşa numitelor versuri fixe erau parte a formei şi esenţei poemului, adică atât metrica cât rima, sunt predominante. ...poezia eminesciană este destul de complicată pentru a păstra metrica şi rima. Fireşte că putem găsi ajustarea metrică şi a rimei, dar există riscul cert că se va face în detrimentul sensului, adică, a reuni forma şi conţinutul în lirica lui Eminescu este o chestiune ce aduce riscul propriu al traducerii în sine. Să nu uităm minunata şi fantastica versalitate eminesciană în limba română. În ciuda dificultăţilor de ma sus, am fost nevoit să mă apropii în primul rând de sens, ritm şi rimă de fiecare şi în toate poeziile lui Eminescu, aici traduse pentru a fi prezentate cititorilor de limbă spaniolă, cu cea mai mare fidelitate posibilă pentru a se bucura de o lectură plăcută, cu speranţa că în acest fel vor descoperi genialitatea ”
În culegere au au fost incluse poeziile: Ce e amorul?, Adio, Şi dacă..., De aş avea, Nu e steluţa, Replici, Atât de dulce, Colinde, colinde, Philosophia copilei, Dona sol, Odă (în metru antic), Melancolie, Ce suflet trist, Patria vieţii e numai prezentul, Glossa, Iubind în tainăTraducătorul a selectat aceste poezii „cu o oarecare dificultate, căci este într-adevăr o mare dilemă alegerea câtorva dintre ele, în contextul uriaşei sale creaţii. Criteriul pe care mi l-am asumat este pur şi simplu, pentru a-l prezenta pe Eminescu, aşa cum îl percepe cititorul român, luând în seamă cele mai diverse tematici ale creaţiei sale, precum poeziile de dragoste, filozofice, patriotice şi istorice pentru a oferi cititorilor hispano-americani o versiune completă a universului eminescian.”

Această traducere Eminescu, Mihai. Poesii alese=Poesías escogidas a completat colecţia de documente a CAI Eminescu cu următorul autograf:„Domnului Mihai Cimpoi cu aleasă preţuire. Elenei Dabija cu multă preţuire şi simpatie împreună cu mulţumirile Centrului Academic Internaţional Eminescu. Mario Castro Navarrete Chişinău, 04.09.2013”, pentru care îi mulţumim.

Vă invităm să cunoaşteţi acest volum şi vă doresc lectură plăcută a poeziilor eminesciene în limba spaniolă!

15 mai 2015

Eminescu în limbile Europei



MOTTO:

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie…
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre…
   
      (M.Eminescu, La steaua)

O legendă orientală povesteşte despre o liră care avea mai multe coarde decât
cele obişnuite. Cântecul pe care-l scotea era atât de frumos și trist că Zeii l-au obligat pe meşter să rupă lira în două, ca s-o poată asculta şi ei. Ce folos, însă :cântecul pe care-l auzeau nu mai era cel
extraordinar, de la început.Ca şi lira din legendă, poezia eminesciană pare să rămână închisă
în propria ei splendoare.Chiar dacă ar fi aşa, ce ne rămâne altceva de făcut decât să încercăm să sugerăm şi altora muzica ei divină, de vreme ce, fiind români, avem privelegiul de a o cunoaşte.
     Raza poetică a Luceafărului poeziei româneşti- Mihai Eminescu- nu s-a stins, dar niciodată nu a strălucit în intensitatea ei ca acum, când Eminescu aparţine mai mult ca oricând nu numai poporului român, ci deopotrivă întregii lumi.

      Ce suflet trist...
                                                                                
     Ce suflet trist mi-au daruit 
       Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atîtea suferinţi ?
Ce suflet trist şi far-de rost
Şi din ce lut inert,
Că dup-atîtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O,valuri ale sfintei mări,_
Luaţi-mă cu voi !

     Quelle âme triste...

Quelle âme triste m*ont-ils donnee.
Parentes apres parents
Puisque de la place y trouve
Une foule de tourments ?

Quelle âme triste et inutile,
De quelle argile inerte?
Guere, son espoir, meme apres tant
DE leurres, ne deserte.

Comment ignore-t-elle le poids
De l*eternelle contrainte?
Oh,emmenz-moi avee vous,
Vagures de la mer sainte !


Vă invităm la Centrul Academic Eminescu să savuraţi din muzicalitatea 
armoniei eminesciene scrisă în diferite limbi.


 



Eminescu, Mihai. Poezii/Poesies. /trad.de Elisaveta Isanos.-Bucureşti: Lira, 2005.-637 p.





Eminescu e il romantismo europeo./ a cura di Maria Mincu e Sauro Albisani.-Roma :Bulzani,1990. -308p.









Constantinescu, Mihai.Floare albastră- Fiore azzurro./ 
versiune italiană. Bucureşti :100+1 Gramar, 1996. -290p.


Publicat: Harti Vera