8 mai 2015

ETERNA REVENIRE


Pentru a stimula interesul chişinăuenilor pentru valorile europene, B.M."B.P.Hasdeu" a organizat concursul de microeseuri Despre Europa în 500 de cuvinte, al cărui bilanţ s-a făcut ieri 7 mai, în cadrul Spectacolului literar - muzical în limbi ale statelor din Europa. Participantă la acest concurs a fost şi cititoarea fidelă a Centrului Academic Eminescu - Crina Popescu, care a obţinut o diplomă de menţiune pentru eseul ETERNA REVENIRE.

Plouă cu inimi peste Chișinău. Inimi de speranță. Inimi de visuri. Inimi de lumină. Plouă dintr-un cer albastru aprins. Dintr-un cerc cu centrul la extreme unde stelele se țin de mînă ca-ntr-o Horă Românească. Și dacă în palmele lor fiecare ține strîns inima alteia ca pe un țărm încă nedescoperit, de ce nu îndrăznim să credem, ferm și hotărît, că destinul Republicii Moldova își are dreptul de a fi printre ele? Dar ce înseamnă „să dorești” să fii ceea ce-ai fost întodeauna? Adică o țară europeană unde dreptul de „a fi” devine necesitate iar „fericirea” condiția ei. O țară europeană în care înveți să descoperi lumea cunoscîndu-te. O țară europeană unde trecutul și prezentul culeg din suferinți Binele și cu semințiile lui făuresc, împreună, un mîine de glorie. O țară europeană unde capitala este inima ei. Iar dacă trăim atîta timp cît ecoul inimii cuprinde ființa, atunci capitala este însăși sufletul unei țări.
A spune însă că Chișinău ar deveni o capitală europeană din profunda „dorință de a fi” este o crimă. Un fapt nedrept comis împotriva destinului ei de neam. Căci, noi nu ne putem dori în măsura în care suntem deja, adică europeni. Or, însăși „dorință de a fi” este dovada pierderii de sine dar totodată nevoia de a revendica ființa pierdută. Iată de ce mulți ne consideră astăzi învinși în fața prezentului și ai istoriei.
Pe cînd Țările cu ființa europeană la lumină avansează în preocupări economice, politice, culturale întru sporirea condițiilor optime de viață, noi muncim pe cîmpul căutării identității noastre europene. Însă, pentru un popor al cărui adevăr înseamnă căutare, timpul se strecoară în clepsidră c-un alt nisip. Într-o altă dimensiune. Și aceasta deoarece, noi nu pășim „către cerul înstelat” mergînd, ci pășind pe urmele unui adevăr uitat, care, prin reîntoarcerea la ceea ce suntem, ar învia enigmatic. Căci, prea mult am trăit în uitarea de a fi europeni. Prea mult, ploile și ninsorile timpului ne-au pus pe umeri veșmîntul unei alte identități făcându-ne să înțelegem că iarba ce crește pe dealul mioritic este străină câmpiei române și mai altfel decît iarba răsărită pe arcatele Colosseumului sau la picioarele Turnului Eiffel. Iar astăzi cînd a „deveni” o stea pe cerul Europei echivalează cu re-venirea la propria identitate, înțelegem că evadarea din uitare nu poate fi condamnată. În sens contrar, am renega voința de viață a Chișinăului întinerit sau chiar lumina din clopotul Catedralei ce ridică în sunet drumul spre adevăr, de parcă evadarea ne-ar fi fost încuviințată de însuși Dumnezeu.
În fond, viitorul acestei țări este pasărea care pe lîngă aripi are nevoie de cer. Or, a fi o stea pe cerul european înseamnă zbor și cădere înălțătoare. Numai prin realizarea propriu-zisă vom reuși să înlăturăm granițele din văzduh, adică să renaștem sub un cer comun, unde timpul nu e forma care învăluie viața, ci o responsabilitate de „a fi”. Iată de ce, a fi european pentru un neam viu cu identitatea uitată, înseamnă întîi de toate o re-actualizare a Ființei din noi.
Publicat: Pleșca M.