29 mai 2015

EUROPA, SAREA TERREI…


                                                               (continuare)
                                                                        
Mihai Cimpoi
            GENIUL LATIN  şi SPIRITUL EUROPEAN.Exponenţii culturali ai gintei latine sunt modele excepţonale de interculturali, în sfera interculturalităţii intrând elemente de spiritualitate caracteristice altor zone. Drept exemplu ilustrativ este personalitatea lui Mircea Eliade, care vorbea despre participare la o comunicare interfrontistă dintre culturi, despre situarea aux confis des empires morts: Mă simţeam descendentul şi moştenitorul unei culturi interesante pentru că e situată între două lumi: cea Occidentală, pur Europeană, şi cea Orientală. Participăm la aceste două universuri. Occidental prin limba latină, şi prin moştenirea Romei în moravuri. Dar participăm de asemenea şi la o cultură influienţată de Orient şi înrădăcinată în neolitic. E o realitate valabilă pentru orice român, dar este sugur că e la fel şi pentru un bulgar, un sârbocroat, şi în general , pentru toţi Balcanii, pentru Europa de Sud-Est şi pentru o parte a Rusiei... Dar această tensiune creatoare e, poate, ceva mai complexă la noi pentru că suntem aux confins des empiresorts, cum a spus un scriitor francez. A fi român e, pentru mine a exprima şi a valoriza acest mod de a fi în lume. De o astfel de moştenire trebuia profitat!... (Le preuve du labyrinthe). Un alt exponent cultural al gintei  latine este Brâncuşi. O personalitate interculturală, care a stimulat atât relaţiile din interiorul gintei latine cât şi a acesteia cu Europa şi întreaga lume. Tendinţa sculptorului român spre esenţe, spre compactizare, spre concentrare, spre formele nucleu electrizează întrega artă modernă. Eugen Lovinescu spune despre Brâncuşi: viziunea lui creatoare stă în spatele artei sale extrem de intelectualizată, asimilând întreaga istorie a culturii, stăpânind-o cu siguranţă, respingând-o, ca până la urmă să se întoarcă la ea, s-o purifice şi s-o reînnoiască (Secolul 20, nr. 3, 1967, p.33-34). Omul pare la Brâncuşi, după cum spune poetul francez Jean Pollain, dinafara timpului şi făcând parte din toate timpurile. După expresia poetului argentenian Hector P. Agosti, el este însuşi în lume şi el însuşi în sine în totalitatea lui de fiinţă totală, iar după cea a poetului englez Francis Scarfe, graiurile tuturor triburilor se amestecă într-o gramatică unică a existenţei.Brâncuşi impune un model al armoniei, al echilibrului geometric clasicist şi spirit latin. Omul lui e model după legile şi structura universului. Dinamismul, dimensiunea esenţială a artei lui Brâncuşi, devine o categorie estetică şi pentru întrega poezie modernă. Am putea invoca drept exemplu între Brâncuşi ca exponent al spiritului latin şi scriitorii ce reprezintă diferite arialuri culturale. Dialogul multicultural de azi este de neconceput, mai cu seamă în context european, fără clarificarea a ceea ce reprezintă geniul latin. Bineînţeles că el este pluridimensional şi, în virtutea imposibilităţii de a defini clar un specific naţional, foarte greu de prins într-un singur concept. Virgilui, Ovidiu, Dante, Rabelais, Hugo, Baudelaire, Balzac, Cervantes, Lope de Vega, Petrarca, Voltaire, Leopardi, Racine, Eminescu sunt personalităţi diferite care pot fi evocate doar sub semnul eterogenului. Dincolo de anumite trăsături particulare s-a încercat totuşi să se întrevadă un model al geniului latin care ar aduna într-un singur conţinut echilibrul, claritatea, organicitatea,rafinamentul. Pornind de la încercările de a prinde culturile într-o concepţie monovalentă, am putea atribui latinităţii cultul echilibrului, măsurii şi clarităţii, anglo-saxonismului preferinţe pentru empirism, germanismului predilecţia pentru metafizic şi aşa mai departe. Mircea Eliade preciza că în asemenea definiţii trebuie să se pornească de la ambianţe şi de la faptul că geniul latin se caracterizează printr-o extraordinară capacitate de schimbare de caracter şi de viaţă în valorile lui spirituale: În  aceasta se vede o mare asemănare între misiunea istorică a Romei şi a geniului latin; asimilarea lumii şi transformarea ei în valori spirituale de circulaţie universală. Roma transforma pe barbari în cetăţeni romani, transforma o cultură locală în cultură ecumenică: geniul latin schimbă în cultură peisagiile cele mai variate, dă o semnificaţie spirituală experienţelor celor mai obscure, celor mai aride, celor mai insipide (Mirce Eliade, Despre Eminescu şi Hasdeu, Iaşi, 1987, p.26). Demonstrarea lui Mirce Eliade se axează pe punerea în comparaţie a doi poeţi reprezentativi ai gintei latine Camoens şi Eminescu. Camoens aduce în cultura universală o geografie transformată în valoare spirituală, un tărâm barbar care capătă semnificaţie superioară. Marea Tenebroasă cunoscută până atunci doar de pescari şi marinari, devine obiect de inspiraţie poetică şi de contemplare estetică. Tot astfel, la Eminescu, Dacia cu mitul reînvierii ei, devine tărâm poetic, realitate geografică estetică. Rugăciunea unui Dac, din care Cioran zicea că se trage întreaga sa filosofie, Luceafărul cu substratul ei metafizic foarte ciudat, susţinut de dialogul dintre pământ şi cer, dintre vis şi realitate, dintre geniu şi cercul strâmt al contingentului, Melancolie, Mortua est, Scrisoarea I, Doina, Glossă aduc în patrimoniul cultural comun al omenirii o concepţie asupra vieţii şi Cosmosului, un Weltanshaung particular, o paradigmă nouă a dialogului omului cu Dumnezeu (cu Demiurgul). Pesimismul eminescian se contopeşte într-o vizune tragică a existenţei, în care există resemnare calmă, dispreţ pentru moarte, caracteristice dacilor, dar şi valorizare în pozitiv a suferinţei : O dulce resemnare faţă de devenirea universală, o melancolică dorinţă de reintegrare în Cosmos, de a reface unitatea primordială (când individul era încă încorporat înTot), un sentiment de singurătate metafizică şi în mod special inefabilul dor românesc, sunt atâtea sporiri ale repertoriului spiritual latin (Ibidem, p. 31). Având calitatea de a fi receptiv la nou, de a fi deschis către valorile create de diferite meridiane, spiritul latin intră fără probleme în dialogul multicultural al lumii postmoderne.
Larisa Arseni.Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.