24 iun. 2015

Eminescu - omul deplin al culturii europene


Limba germană este limba formării intelectuale a lui Eminescu, care i-a mijlocit cunoașterea întregii culturi universale (filozofie, știință, literatură). Textele germane ocupă un mare spațiu în Caiete, poetul reproducând numeroase lucrări în original, integral sau parțial, făcând note de curs, făcând excepție și notându-și comentariile și reflecțiile proprii în limbile germană și română. Ele au fost identificate și publicate într-o ediție aparte de profesorul Helmuth Frisch. Poetul traduce din Critica rațiunii pure de Kant, Tratatul lui Rötscher despre arta dramatică, anume poezii și aforisme de Goethe, poeme aparținând lui Schiller (unele drame eminesciene au modele dramele lui Goethe și Schiller), Lenau, Gaetano Cerri, Keller.
Călinescu și alți exegeți au stabilit înrudiri tematice cu Novalis (la care găsim motivul florii albastre), Jean Paul Richter, Hölderlin (care semnează romanul întitulat Hyperion),, Tieck, Geibel (autor al uni poem denumit Memento mori), Heine, Clemens Brentano.
Eminescu își traduce în germană unele poezii de ale sale (Scrisoarea I, bunăoară). Concluzia lui Călinescu relevă spiritul comun panteistic: Fie că ar fi citit pe idealiști ca Fichte, Schelling, Hegel, sau poeți ca Goethe și Șchiller, sau, în sfârșit, naturiști, ideea statornică ce rezultă din aceste lecturi e aceea panteistică. La Eminescu e mai mult decât cea ce numim de obicei sentiment al naturii, e spaima de Cosmul singuratic, inuman, beție panteistică (G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu 1, 1969, p. 426).
Limba franceză e limba unei culturi față de care are anumite rezerve (nu-i plac vodevilurile, iar pe Racine și Corneille îi consideră mergători pe catalici și autori de imitații slabe ale tragediei antice). Trimiterile la Hugo, Gautier, Dumas, Jules Verne, George Sand, Paul de Koch, Eugene Sue, Ponson du Terrail, Montesquieu, La Bruyere, La Rouchefoucauld, Voltaire dovedesc o bună cunoaștere a literaturii și sociologiei franceze. Poetul traduce din franceză, are texte redactate în limba lui Hugo, corespondează, în special cu Veronica Micle, în franceză.
Din latină, pe care o cunoaște destul de bine, traduce pe Horațiu (care îi inspiră Odă [în metru antic] și Scrisorile, Ovidiu, Properțiu. Îl citeză pe Salustiu, Tacit și Cicero.
Grecește, după cum demonstrează Călinescu, hotărât nu știa; se găsesc în Caiete exerciții și însemnări în limba lui Homer din care traduce fragmente (din Odiseea). Pe Homer, pe tragici, pe Platon, pe Aristot îi cunoaște în traducere, dar învățase slova elină de când simțise nevoia transcrierii izvoarelor istorice pentru o lucrare ce se pare a fi plănuit-o (op. cit.).
Aceeași necesitate de a cunoaște izvoarele istorice în original îl determină să învețe paleoslava.
Din italiană, însușită la cursul lui Cattaneo și a lui Mussafia, traduce Il principe al lui Machiavelli (două capitole). Anumite motive sunt preluate de poet din Orlando innamorato (în Făt-Frumos din lacrimă), Goldoni și Gozzi.
Din literatura spaniolă cunoaște cu siguranță pe Cervantes cu celebrul erou de la Mancha, Cidul de Lope de Vega.
Nu există dovezi că ar fi cunoscut engleza, Vladimir Streinu afirmă totuși că citatele din economiștii britanici sunt date în original. Întâlnirea cu divinul brit Shakespeare este un eveniment cultural cu o semnificație deosebită în odiseea receptării lui în literatura universală.
Sursa: Cimpoi, Mihai. Mihai Eminescu – Dicționar enciclopedic. – Chișinău: Gunivas, 2013. – 584 p. 
V. S.