15 iun. 2015

EVENIMENTUL ZILEI : 15 IUNIE


1870
  • Epoca pregătirilor febrile pentru serbarea de la Putna. O imazine irizată, de vitraliu ne-a lăsat Slavici cu privire la acea epocă: “Dimineţile Eminescu asista dimpreună cu mine la lecţiunile lui Rudolf Ihering şi ale lui Lorenz Stein, pentru ca între lecţiuni să putem discuta chestiunile ce urma să fie resolvate în congres. După amiază-zi îmi făceam exerciţiile în lagărul din faţa cazărmii. El ştia că abia pe la cinci o să scap; cu toate acestea adeseori pe la două se ivea pe cheiul canalului plimbându-se în sus şi în jos. Călca rar, îşi ţinea capul plecat şi dat puţin la stânga, ridica din când în când mina la gură şi se juca buza de din jos, strîngînd-o între degete, şi eu ştiam că iar e dus cu gîndul la congres” (Amintiri).
  • Plecînd la o cură balneară în Austria, Iacob Negruzzi se hotărăşte să se oprească la Viena spre a-l cunoaşte pe Eminescu. Se aşază în cafeneaua Troidl din Wollzeile fregventată de studenţii români şi norocul îi surîde: …Deodată se deschide uşa şi văd întrînd un tînăr slab, palid, cu ochii vii şi visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se coboară aproape pînă la umeri, cu un zîmbet blînd şi melanholic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi şi cam roase (…) am mers spre dînsul şi întinzîndu-i mîna, i-am zis:   Bună ziua, domnule Eminescu!...
1871
  • Apar în Convorbiri literare poeziile lui Eminescu: Inger de pază şi Noaptea.
1878
  • Plecarea lui Eminescu în prima şi ultima vacanţă din viaţa sa, la Floreşti, este întunecată de boală: …El s-a îmbolnăvit în cele din urmă, o boală, care mie îmi părea foarte primejdioasă: I se umpluseră fluerele picioarelor de nişte bube urîte, care se întindeau. D-rul Kremnitz, care ţinea mult la el, l-a examinat însă şi ne-a încredinţat, că bubele acelea sînt cu desăvîrşire nevinovate, că le au adeseori oamenii, care trăiesc în mizerie şi că se vor vindeca ele de ele după ce Eminescu va fi trăit un timp oarecare mai regulat. (Slavici Amintiri).
  • Eminescu pleacă la Floreşti, moşia din Dolj a lui N. Mandrea. I. Slavici evocă momentul biografic în Amintiri: … A rămas deci ca el să plece la ţară, şi reposatul Nicolae Mandrea i-a făcut rost să stea un timp  oarecare la Moşia Floreşti din Valea Gilortului, unde avea şi aer curat, şi apă bună. Pentru ca să nu stea de pomană, ceea ce el n-ar fi primit, comisiunea însărcinată cu publicarea documentelor rămase de la Baroul Hurmuzachi i-a dat în urma stăruinţelor lui Teodor Rosetti un onorar de cîteva mii de lei pentru traducerea în româneşte a unui volum din Fragmente. A rămas însă, ca aceasta să fie singura carte, pe care o ia cu dînsul, - căci cărţile, pe care le cetia, erau duşmanii lui…
1883
  • N. Bassarabescu continuă, fără ştirea lui Eminescu, să publice în Timpul note polemice cu ţinuta cărora Eminescu nu este de accord. După încercarea de demisie din luna februarie Eminescu e pus acum din nou într-o situaţie limită şi se explică astfel în faţa lui Maiorescu: Domnule Maiorescu, ieri sosind Făgărăşanu din Galaţi nu am fost la redacţie. Numai aşa se poate explica cum s-a strecurat articolul lui Bassarabescu. Azi am declarat că mă retrag de la Timpul, dacă nu se va face o deplină şi sinceră retractare a acelor scrieri înjurioase. D. Păucescu a fost însărcinat să stilizeze această retractare. Nu am ştiut absolut nimic de existenţa acestui articol, care n-a fost comunicat nimănui şi trimis în modul anonim în care acest individ îşi trimite insamităţile la Timpul.
1887
  • În legătură cu sumarul celui de al doilea Almanah al României June din Viena, Titu Maiorescu răspunde alcătuitorilor: …De la Eminescu, s-ar cuveni poate să reproduceţi ultimele trei poesii, făcute după publicarea ediţiei a doua a volumului său de poeme, deşi apărute în Convorbiri  (două în trecut, a treia va apăre în nr. Conv. în iulie). Eminescu tot mai trăieşte, deşi este intelectual pierdut; fiindcă trăieşte, trebuie să figureze în  Almanah. 
1889
  • Titu Maiorescu notezează în jurnalul său intim: Pe la şase ore a venit Ştenill (Şt. Mihăilescu) şi Viţu la mine să-mi spună că astăzi pe la trei ore a murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu (st. Plantelor, Bucureşti) de o embolie.
  • La moartea lui Eminescu s-au găsit două caiete , groase de două degete unul lung cam de 30 cm., lat de 20 cm. şi altul lung cam de 26 cm. şi lat de 18 cm. Caietele erau legate în marochin şi fiecare era prevăzut cu două broaşte cu o cheie, erau nescrise…
  • Fără să ştie de moartea poetului, Veronica Micle scrie poezia Raze de lună – Lui, care începe cu versurile:
Ce n-ar da un mort din groapă pentru- un răsărit de lună!
Ai zis tu şi eu atuncea cînd pe-a dorului aripe
Duşi de al iubirii farmec , - privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe…
Sursa:  Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.