17 iun. 2015

EVENIMENTUL ZILEI: 17 IUNIE


1881
  • Eminescu primeşte vizita tatălui său venit de la Botoşani. Bătrînul căminar îi va fi făcut o impresie dezolantă sărăcăcioasă odăiţă de la etajul întîi al Casei Szatmary, unde locuia  Mihai. Era o încăpere în capătul unui gang întunecos, cu o singură fereastră ce da într-un geamlîc spre curtea interioară. Erau acolo o sobă de teracotă şi un pat de lemn. Casa a fost demolată în anul 1939 şi se găsea pe strada Enei nr. 1, lîngă Baia Centrală.
1884
  • În vara acestui an îl cunoaşte pe Eminescu şi A. C. Cuza, reintors la Iaşi de la studiile universitare, în vacanţă: …Prin 1884, cînd l-am cunoscut în Iaşi, Eminescu locuia în curtea Otelului România, legendarul Petrea Bacalu, în dosul, şi în parte, pe locul ocupat acuma de Sala Pastia, într-o mansardă, din podul unei şuri de piatră, la care te urcai pe o scară exterioară. Printr-o uşă cu geam, dînd de-a dreptul afară, pătrundeai în această cameră, spaţioasă de altfel, dar joasă în plafond, fără prea multă lumină, avînd un pat, un scaun şi o masă  simplă ca mobilier. Cărţile şi ziarele erau aruncate pe jos. Şi, din aceeaşi sursă, această shiţă de portret: …Pe atunci Eminescu era, după întîiul acces al boalei, restabilit pe deplin, cu înfăţişarea senină, cu fruntea înaltă şi minunat arcuită, cu privirea blîndă, din ochii săi prea mici, visători, cu zîmbetul iertător şi nirvanic. …De altfel, un suflet de copil, ce nu se cunoaşte, impersonal pînă la desăvîrşită uitare de sine, şi cu toate acestea, de o distinsă reservă, uneori vesel şi izbucnitor, ca un şcolar zburdalnic, de obicei serios, melancolic şi tăcut. Părea a fi stăpînit de un neastîmpăr lăuntric, de un dor nemărginit de necunoscut. De cite ori nu l-am auzit îmbiindu-mă: să ne ducem – să plecăm departe, într-o pribegie fără ţintă şi fără sfîrşit. Dar îţi făcea impresia nu a unui om necăjit de neajunsurile traiului, ci a unui gînditor care plutia mai presus, a unui exilat din lumi ideale…
1889
  • Mai sînt cîteva ore pînă la începerea ceremoniei funerare. Sculptorul Filip Marin ia masca mortuară a poetului.  La orele 17 începe slujba religioasă în incinta bisericii Sf. Gheorghe-Nou. Cortegiu funerar porneşte de la biserica Sf. Gheorghe-Nou spre cimitirul Bellu. Pe ultimul său drum, poetul este purtat pe strada Colţei, piaţa Universităţii şi la cimitir se rostesc cuvîntări funerare. În urma carului funerar merg pe jos: Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu, Th. Rosetti, D. Aug. Laurian, M. Kogălniceanu şi tineri, foarte mulţi elevi de liceu şi studenţi. Pictorul şi graficianul Constantin Jiquidi desenează carul mortuar şi cortegiul funebru în trecere prin faţa Universităţii, în dreptul statuii lui Gheorghe Lazăr.
  • În faţa mormîntului deschis medicul Ioan Neagoe, amic din tinereţe şi coleg de şcoală cu poetul rosteşte: ... Şi noi, care te-am iubit şi te-am preţuit atît de mult, îţi vom desmierda multă vreme cu lacrimi mormîntul tău şi-l vom corona cu flori de teiu, pronunţînd numele Eminescu, care conţine în el aşa de mult, cît o lume întreagă.
Te-ai dus!
Deasupra criptei negre a sfîntului mormînt
Se scutură salcîmii de toamnă şi de vînt,
Se bat încet din ramuri, îngînă glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu!...
Sursa:  Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – Bucureşti: Cartea Românească, 1974. – 810 p.