26 aug. 2015

Limba –„Criteriu al culturii”... Cugetări eminesciene


  •   Limba noastră nu e nouă, ci din contra, veche şi staţionară. Ea e pe deplin formată în toate părţile ei, ea nu mai dă muguri şi ramuri nouă şi a o silnici să producă ceea ce nu e în stare înseamnă a abuza de dânsa şi a o strica. Pe de altă parte, veche fiind, ea e şi bogată pentru cel ce o cunoaşte, nu în cuvinte dar în locuţiuni. Căci la urma urmelor e indiferent care sunt apucăturile de care se slujeşte o limbă, numai să poată deosebi din fir în fir gândire de gândire.
  •  Maturitatea culturii publice a spiritului popular se manifestă cu deosebire în limba sa,  şi între culţii unui popor se numără cu deosebire numai aceia care au suit înâlţimea şi domină terenul întreg.
  •  Chiar dacă o limbă n-ar avea dezvoltarea necesară pentru abstracţiunile supreme ale minţii omeneşti, nici una nu e lipsită de expresia concretă  a simţirii şi numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin.
  •   Limba, şi împreună cu ea mintea, se curăţă şi se lămureşte, căci numai o limbă în care cuvintele sânt împreunate cu-n înţeles hotărât de veacuri este clară şi numai o cugetare, care se serveşte de o asemenea limbă, e limpede şi cu temei.
  • Limba literară... limba cronicarilor şi a legendelor e pe alocuri de o rară frumuseţe. Multe texte şi bisericeşti, şi laice au un ritm atât de sonor în înşirarea cuvintelor , încât e peste putinţă  ca frumuseţea stilului lor să se atribuie întâmplării şi nu talentului scriitorului şi dezvoltării limbii.
  • Izvorul întăritor al istoriei naţionale, iubirea de limbă, de datini şi de popor sunt înlocuite la tinerime şi ceilalţi prin romane franţuzeşti şi cântăreţe pribege ale cafenelelor străinătăţii. Un aer bolnăvicios de corupţie, de frivolitate, de câştig fără muncă a cuprins plebea noastră roşie şi infectează chiar sfera ce rămăsese neatinsă de acest spirit. Patriotismul, cu toate acestea nu este iubirea ţărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară.
  • Dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: „aşa voiesc să fiu şi nu altfel”, oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ? Prin urmare, simplul fapt că noi, românii, câţi ne aflăm pe pământ vorbim o singură limbă, „una singură” ca înalte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine ce ne înconjoară, e o dovadă destulă că aşa voim să fim noi şi nu altfel.