29 sept. 2015

EMINESCIANA POETICĂ: REINTERPRETĂRI UCRAINENE


                                                                                         Dumitru APETRI,
                                                                                                                                                                                                                     dr. în filologie

Crearea de opere literare noi în temeiul unor modele consacrate este o practică cunoscută în literaturile lumii, inclusiv în literatura română. Referindu-ne la doi dintre cei mai citiţi poeţi români – M. Eminescu şi G. Coşbuc, vom constata următoarele: vreo optsprezece poezii eminesciene au în subtitlu indicaţia: după N. Lenau, Fr. Schiller, Shakespeare, Goethe, Hoffmann fon Fallersleben,
V. Hugo ş.a. Nu mai vorbim de poezia de inspiraţie folclorică – aspect bogat, interesant şi de aceea tratat de ştiinţa literară în repetate rânduri. Printre lucrările mai consistente la tema corelaţiei subiectelor eminesciene cu creaţia populară orală se înscriu cele care poartă semnătura cunoscutului cercetător Ion Rotaru, a eminentului eminescolog Perpessicius şi a distinsului filolog ieşean Gheorghe Drăgan [1].
În volumele de creaţie poetică coşbuciană de asemenea vom afla precizări de genul: după Strodmann, Langbein, Edwin, Bormann, Geibel, Lermontov, după o poveste populară, o legendă franceză, un cântec grecesc, baladă din Albania ş.a.m.d. Fenomenul respectiv al activităţii poetului din Năsăud este tratat amănunţit într-un studiu monografic semnat de Gavril Scridon [2]. Exemplele ar putea fi continuate cu referire şi la alţi creatori români de opere beletristice.
Mai rare sunt cazurile când un scriitor se încumetă să plăsmuiască un număr impunător de creaţii versificate ce au la bază opera unui poet de incontestabil prestigiu. E cazul scriitorului Vasile Voiculescu care a oferit cititorului român treizeci şi patru de „sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară”. Împărtăşim opinia ilustrului critic şi istoric literar C. Ciopraga, precum că ne aflăm în posesia unor sonete, „în aparenţă shakespeariene, dar propulsând, în subtext, experienţe personale implicând o particulară vibraţie lirico-filosofică faţă de metamorfozele erosului” [3, p. 217] şi că, prin aceste texte, poetul român a demonstrat „disponibilităţi creatoare la nivelul unor rarisime disponibilităţi vitale” [3, p. 222].
O faptă literară similară cu cea a poetului V. Voiculescu a întreprins recent scriitorul ucrainean Oleg Goncearenko, propunând cititorului din patria sa o carte care conţine şaizeci şi şase de poezii şi poeme, în esenţa lor, nişte recântări după tezaurul poetic al neîntrecutului Eminescu şi vreo treizeci de poezii inspirate din creaţia poeţilor Z. Stancu, Gr. Vieru, L. Damian, G. Meniuc, V. Teleucă, P. Zadnipru, B. Istru, P. Boţu, Agnesa Roşca şi A. Lupan [4].
În impresionantul eseu Ucraina mea… Moldova mea autorul constată că e copilul a două popoare, că natura l-a înzestrat cu două aripi: una alimentată de entitatea ucraineană – linia tatălui, iar a doua de fiinţa mamei, care-i murmura deasupra leagănului vechi doine cu cocori şi basme cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Ca să devină o individualitate creativă, integră, ne mărturiseşte poetul, i-au trebuit Învăţători. Primii dascăli i-au fost scriitorii ucraineni. Ei i-au alimentat una dintre aripi. Cea de a doua şi-a absorbit sevele din scrisul românesc cu care s-a familiarizat pe parcurs şi pe care l-a replăsmuit în limba lui Şevcenko – marele Cobzar al Ucrainei.
Numai având două aripi viguroase, a putut să se ridice în slăvi şi să simtă imensitatea Cerului. Geniul eminescian, zice poetul, i-a vindecat inima de aritmie. O frază simplă, dar încărcată de esenţe revelatorii încoronează nominalizatul eseu: forţa noastră provine din dragoste, anume ea, dragostea, ne făureşte şi ne asigură viitorul.
Până să apară neordinara carte a lui O. Goncearenko ce conţine cântări şi recântări din Eminescu şi din alţi câţiva poeţi români, opera eminesciană a cunoscut câteva eforturi de integrare în albia spiritualităţii ucrainene. Acest proces porneşte în 1903 şi se desfăşoară  până în anii ’50 ai sec. XX printr-un număr destul de restrâns de tălmăciri şi aprecieri critice. Anul 1952 pune începutul unei faze noi – publicarea pachetelor de versuri care au apărut consecutiv în 1952, 1974, 1989 şi în 2000. Tot în anul aniversar 1989 a văzut lumina tiparului la Kiev şi prima culegere de proză intitulată Зневiрений дух – Geniu pustiu. Mai amănunţit despre aceste acţiuni editoriale aflăm informaţii în cărţile subsemnatului Arta replăsmuirii artistice (p. 95-107) şi Atitudini şi opinii (p. 28-35) [5]. Merită a fi menţionate în acest context încă două apariţii: placheta plurilingvă Floare albastră editată la Chişinău [6] şi culegerea de tip antologic Mihai Eminescu. Opera lirică ce a văzut lumina tiparului relativ recent la Cernăuţi [7]. Toate aceste volume conţin traduceri propriu-zise, pe când recenta ediţie a lui O. Goncearenko constituie o nouă modalitate de interpretare şi receptare  a poeziei eminesciene – recântarea.
Uneori se întâmplă ca gradul de libertate interpretativă, pe care-l oferă recântarea, să se soldeze cu nişte pastişe, adică reproduceri mimetice. Consultarea mai multor texte din ultimul volum ne-a convins că O. Goncearenko a depăşit faza mimetismului şi a oferit cititorului, în majoritatea cazurilor, nişte veritabile exerciţii de ingeniozitate.
Pe poetul de frunte, prozatorul, publicistul şi traducătorul luat în discuţie (a semnat până în prezent vreo douăzeci de cărţi, unele dintre ele învrednicindu-se de premii literare prestigioase) l-a îndemnat să recurgă la modalitatea „cântări – recântări” opinia proprie conform căreia obţinerea echivalenţei ideatice, dar mai ales a consonanţei fonice în traducere e aproape imposibilă. Anume această convingere l-a determinat să aleagă calea recântărilor. În cartea nominalizată, pe parcursul a peste o sută de pagini, aflăm creaţiuni poetice ucrainene inspirate de poeziile şi poemele eminesciene. Bucură faptul că printre operele lirico-epice figurează şi magnificul poem Luceafărul.

28 sept. 2015

NICOLAE DABIJA - PEISAJE ALE SUFLETULUI


          (istoria, demnitatea naţională, patria, limba, dragostea, copilăria...)
                                  
                            Vântul suflă încotro vrea să-i auzi vuietul; dar nu ştii de
                            unde vine, nici încotro merge.
                                                                                              Evanghelia după Ioan
          
    
        O nouă dimineaţă de toamnă, zi însorită şi plină de promisiuni. La Centrul Academic Internaţional Eminescu derulează Săptămâna uşilor deschise, cu noi surprize şi intâlniri emoţionante. În miezul zilei soseşte la noi Nicolae DABIJA, fiind aşteptat cu multă nerăbdare, întâmpinat cu aplauze de către tinerii de la Liceele Teoretice Mircea cel Bătrân şi Liviu Rebreanu, însoţiţi de profesoarele de limba şi literatura românâ, doamnele Angela Dascăl,Elena Haret, Olga Apolonic şi Svetlana Semedin. Este minunat, atunci, când vorbim despre un mare scriitor al neamului nostru, când îl avem în preajmă, aici lângă noi, în plină putere de creaţie şi putem să-i adresăm întrebări, să-i cerem sfatul, să-i transmitem emoţiile şi admiraţia noastră pentru tot ceea ce face. Domnul Nicolae DABIJA, pe lângă faptul că este scriitor, istoric literar, animator al vieţii politice, academician, membru de onoare al academiei române, un eminent publicist, inima celei mai vibrante publicaţii basarabene, săptămânalul  Literatura şi Arta... este cu adevărat o mare personalitate a neamului românesc, care prin creaţia sa incontestabil de valoroasă a intrat în circuitul literaturii universale, fiind tradus în mai multe limbi. Astăzi l-am invitat pentru o discuţie-dezbatere pe marginea romanului  Tema pentru acasă, un roman foarte îndrăgit şi citit de copii şi maturi, mulţi dintre care se regăsesc în el. Un roman de dragoste, un roman despre neamul nostru care a trecut prin calvarul deportărilor, a gulagului şi prin multe alte încercări ale vieţii din perioada de deznaţionalizare şi instrăinare. Faptul că este la VI-a ediţie, vorbeşte de la sine. Înainte însă de a trece la discuţia propriu-zisă, liceenii insistă să prezinte un splendid recital de poezie din creaţia autorului, pentru a-i demonstra poetului drag că îi cunosc poezia, că o înţeleg, că îi sensibilizează. Domnul DABIJA râmâne profund impresionat şi pentru a-i încuraja în dragostea lor pentru literatură le dăruieşte câte o carte Nu vă îndrăgostiţi primăvara, cu autograf, ca amintire de la această întâlnire unică. Autorul menţionează, că aici la Centrul Eminescu, bate inima lui Eminescu, aici este locul unde se întâlnesc timpurile care vin cu cele care au trecut ca să rămână. Cât priveşte romanul, el este şi despre Eminescu, zice autorul, totul începe la lecţia de limba şi literatura română, la lecţia întreruptă de eliberatori,  când profesorul de română Mihai Ulmu le-a dat elevilor o temă pentru acasă:    A fi om în viaţă e o artă sau un destin? După treisprezece ani, ajuns în Poiana, de mână cu fructul dragostei Mariei şi al lui, cu Mircea îşi regăseşte clasa căruntă, aşteptându-l cu tema de acasă îndeplinită de către fiecare conform vieţii trăite... Recurgând la o poveste de iubire pe care a trecut-o prin calvarul suferinţei, iese un roman plin de emoţii şi filozofie, de o semnificaţie spirituală unică cum ar fi exemplul preotului din închisoare, la fel şi momentul în care deţinuţii refuză să lucreze în ziua de Paşti; un roman al destinului uman, destin care nu se poate împlini decât prin suferinţă; un roman din care ai ce învăţa şi trebuie să înveţi. Iubirea este singura virtute care ne ajută să rămânem oameni întregi şi doar prin iubire, în toată plinătatea acestui cuvânt, vom dăinui ca neam. Elevii i-au adresat o multitudine de întrebări, punând în discuţie pasaje întregi din roman. Care au fost motivele ce l-au îndemnat să scrie acest roman? Romanul începe cu expresia: Şi era miercuri şi ploua. De ce miercuri şi de ce ploua? Despre semnificaţia titlului şi a personajelor. Dacă a suferit în momentul scrierii romanului drama prin care trec personajele. De unde au ştiut elevii că profesorul va veni şi îl aşteptau în clasă cu tema făcută?  De ce Maria moare? Scriitorul, după ce le-a ascultat întrebările şi-a început a depăna firul gândului... Într-un moment dramatic din viaţa mea, când mă aflam între viaţă şi moarte, mi s-a arătat această carte. Mai întâi am   văzut-o -  toată! – în câteva fracţiuni de
secundă, apoi, pe măsură ce trecea timp, aceasta mi se dezvăluia filă cu filă, frază cu frază, cuvânt cu cuvânt, în toată dimensiunea ei. Scrierea cărţii le-o datorez celor care m-au readus la viaţă. Eu n-am făcut decât să aştern pe file ceea ce mi-au relatat ei. De aceea am scris-o în aproximativ trei luni. Citisem undeva, că dacă vrei să începi un lucru important e bine să o faci luni sau miercuri,  deoarece neapărat îţi va reuşi, iar ploaia, păi ea planează deasupra noastră pe tot parcursul romanului, doar că în formă de lacrimi. În acel moment de zbatere între viaţă şi moarte  a fost o suferinţă nu doar fizică,  dar şi spirituală, anume atunci a luat naştere romanul cu întreaga lui esenţă. Cineva îl întâlneşte, când revine în sat şi îi anunţă pe ceilalţi, astfel foştii elevi îl aşteptau în clasă, fiecare în banca lui, lipsea doar Maria Răzeşu. A fi om este şi un destin şi o artă, Maria semnifică demnitatea femeii-mamă. Rodul sacrificiului ei este copilul, iar Mihai Ulmul reprezintă intelectualul şi idealistul timpului. Domnul Nicolae DABIJA le povesteşte elevilor momente din copilăria sa, un moment care i-a determinat destinul a fost acela că s-a născut într-o bibliotecă. Când am văzut lumina zilei, în casa bunicilor mei, am deschis ochii pe nişte cărţi: cărţi pe sub masă, cărţi prin pod... Pentru mine o carte citită este ca o rugăciune. Cu ajutorul artei şi literaturii îi dăm omului aripi să zboare. Scriitorul i-a îndemnat pe elevi să citească ca să fie liberi în gândire, să se întărească în demnitate, să devină adevăraţi intelectuali, cu verticalitate, conştienţi de potenţialul lor. Doamna  Elena DABIJA, directoarea Centrului Eminescu le-a vorbit despre Săptămâna uşilor deschise, despre contribuţia bibliotecii la formarea personalităţii, despre serviciile prestate şi-a amintit cum l-a cunoscut pentru prima oară pe domnul DABIJA, fiind studentă la Universitatea de Stat din Moldova, apoi i-a îndemnat să vină cât mai des la bibliotecă, deoarece asocierea cu cartea îl ajută pe om să se descurce mult mai uşor în viaţă. Doamna Angela DASCĂL, director adjunct pentru problemele de educaţie de la Liceul Teoretic Mircea cel Bătrân i-a mulţumit domnului DABIJA în numele tuturor elevilor pentru această lecţie de literatură, dar şi de viaţă. A fost cu adevărat o întâlnire memorabilă cu multe sugestii, sfaturi,îndemnuri, dar şi răspunsuri. A fost o zi trăită cu folos, o zi cu satisfacţia de bine.

Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă


25 sept. 2015

NOCTURNA BIBLIOTECILOR: 25 SEPTEMBRIE




Filiala CENTRUL ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU
Vineri, 25 septembrie 2015
Ora: 18.00 – 22.00
Parteneri:
Pretura Botanica, Secția cultură, tineret și sport.
Liceul Teoretic : „Elena Alistar”, „Mihai Eminescu”, „Liviu Rebreanu”, „Mircea cel Bătrân”.
Clubul „Artă și literatură în univers” (Inesa Saulova).
Centrul Comunitar pentru Copii și Tineret „Orizontul”
Stația Tinerilor Naturaliști
Masă rotundă:
Centrul Academic Internațional Eminescu: speranța generației de azi, generației de mâine
Omagiu BIBLIOTECARULUI și creației sale BIBLIOTECA!
Premierea: utilizatorilor laureați ai concursurilor, partenerilor, voluntarilor
Atelier de creație:
Cel mai frumos semn de carte
Cel mai iubit erou
Atelier de creație: 
Fantezie, dibăcie, creație.
Lansări de carte:
Verejanu, Renata. Plâng flăcările-n mine
Verejanu, Renata. Iubesc. Biblioteca contează în viața doamnei Renata VEREJANU
Întâlnire cu scriitori:
Lidia HLIB și cărțile celor mici - doritori să crească mari. Biblioteca contează în viața doamnei Lidia HLIB: poetă, dramaturg, prozatoare
Lecție publică:
Tainele lumii în opera lui Mihai Eminescu. Biblioteca contează în viața domnului Ion HOLBAN: doctor în științe fizico-matematice.
Prezentare de documente
Holban, Ion. Grigoriță, Mugur Ioan. Elanul tineresc şi visul cutezător al astrofizicianului ctitorul unei citadele ştiinţifice la Nistru.
Holban, Ion. Vectorul european de dezvoltare a Republicii Moldova. Conştientizare şi alegere.
Anul Promovării valorilor europene
Întâlnire cu personalități
Dragostea de peisaj și natură în gama culorilor.
Biblioteca contează în viața doamnei Iraida CIOBANU: artist plastic, cercetător științific, cadru didactic în învățământul artistic.
Oră multimedia
Mihai Eminescu în cinematografie

SĂPTĂMÂNA UŞILOR DESCHISE: 25 SEPTEMBRIE





Filiala CENTRUL ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU

Vizite colective ghidate
pe parcursul zilei:
  • Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” contează în viața mea!
  • Filiala Centrul Academic Internațional Eminescu: 15 ani de activitate în comunitate și pentru comunitate

Parteneri: Liceul Teoretic Mihai Eminescu

Colocviu:
  • Mihai Cimpoi – eminescolog și filosof al culturii. Biblioterca contează în viața doamnului acad. Mihai CIMPOI și 
  • Dan VEREJANU, doctorand la Institutul de Filologie AȘM


Expoziție de documente:

  • Mihai Cimpoi – personalitate proeminentă a vieții spirituale românești

EMINESCU ȘI TEATRUL

Cea mai complexă şi interesantă formă a artei este teatrul. Şi asta n-o spun din subiectivitate, ci pentru că dacă e să o comparăm cu filmul, atunci teatrul are o particularitate care-l desăvârşeşte – viaţa! Adică teatrul se întâmplă aici, acum şi un spectacol privit de 3, 5, 10 ori este întotdeauna diferit. Bineînţeles complexitatea teatrală se trage din ideea de a îmbina toate celelalte forme ale artei: muzica, inclusiv instrumentele muzicale, dansul, pictura. Pictura se manifestă în scenografie de cele mai dese ori, mai ales în cea abstractă. Dansul este o posibilitate de a demonstra anumite trăiri, sentimente prin mişcări corporale, care de regulă se folosesc la redarea unor stări complicate, antagonice sau foarte puternice, violente chiar, dansul poate fi şi un detaliu al piesei, dacă în scenariu e prevăzut un bal, o petrecere sau o horă de duminică. Muzica este cea care, pe cângă faptul că însoţeşte dansul, transmite anumite stări indirect, ea poate fi de fundal pentru a accentua un anumit moment de încordare, bunăoară, sau de frică, exaltare, durere, delir.poate fi şi muzică interpretată de un personaj care îşi manifestă astfel bucuria, drama interioară sau transmite printr-un catren laitmotivul spectacolului. Într-un final, sper că am reuşit schematic să motivez afirmaţia iniţială despre teatru care este punctul de început al ideii rubricii de astăzi.
Nici Eminescu nu s-a înstrăinat de această artă misterioasă care transformă omul – o palmă de lut, în suflet curat. Actorul este omul care într-un fel trăieşte mai multe vieţi şi asta ne-o confirmă una dintre regulie primordiale ale teatrului stanislavskian – problema nu este în a înţelege, problema e în a simţi. Aşadar, Eminescu a ştiut să se inspire din teatru şi să-l şi scrie. Actorul Dan Puric spune că Eminescu a început ca suflor al teatrului naţional şi a terminat ca suflor al conştiinţei naţionale. Atunci când pleacă alături de trupa teatrului lui Fani Tardini Vlădicescu, Eminescu este încă un copil, dar deja plin de spirit naţional, de interes pentru artă şi frumos şi de simţ estetic şi gust pentru tot ce e valoros. Pasiunea căpătată şi manifestată atunci în teatru se reflectă şi în opere, pentru că scrie şi câteva piese de teatru, dar şi traduce câteva. Teatrul eminescian este foarte puţin cunoscut şi încă mai puţin studiat. Dar filosofia care îi dăinuie în fiinţa poetului se manifestă şi în replicile personajelor, indiferent dacă vorbesc despre dreptate, suflet, credinţă sau dragoste.
Una dintre piesele sale de teatru se numeşte „Amor pierdut – viaţă pierdută”. Personajele îşi trăiesc fiecare drama sau durerea lor însă sunt pline de bunătate şi îngăduinţă. Un personaj interesant este Doctorul, căruia aşa i se şi spune, el de fapt se îngrijeşte şi de starea emoţională a pacienţilor săi, astfel răspunde la întrebarea „Doctore, crezi dumneata în suflet?” „Este, amicul meu, este...[..] Doctorul din creierii mei n-a ucis pe creştinul din inima mea...acelui pretins învăţat care-ţi va zice altfel, spune-i că e un om de nimica, când nu-şi cunoaşte nimicnicia sa...când nu va cunoaşte cum că tot ce zice se bazează pe axiome, ce el nu le va rezolva niciodată...pentru că nu sunt rezolvabili...pentru că e credinţă şi nu empirie...” şi apoi adaugă: „lui Dumnezeu nu trebuie să-i ceri cont de ceea ce face...”
Oare nu vedem în asta recunoaşterea divinităţii, ba mai mult, acceptarea ei şi respectul profund faţă de ea, nici frică, nici idolatrie, respect şi conştiinţă creştină?    
Eminescu strecoară un gând şi depre condiţia de poet, mai cu seamă unul frumos şi plin de lumină. Replica este din parte domniţei Emmi, care i se adresează celui pe care-l iubeşte: „Ce fericit eşti, că eşti poet...Cerul şi pământul ţie-ţi sunt de două ori mai frumoase decât li se pare altor muritori.” Atâta doar că Eminescu nu divulgă umbra acestui adevăr luminos, că poetului i se par de două ori mai triste frunzele ruginite, păsările plecând...de două ori mai dureroase clipele de singurătate şi dezamăgire.
O altă idee înduioşător de frumoasă apare în dialogul dintre aceiaşi Emmi şi Vasile, pomeniţi mai sus. Emmi:...Însă îngerii...pot ei iubi?
Vasile: De, copila mea...pot...nu sunt ei îngeri de pază?...Nu au ei pe protegiaţii lor? Nu mişcă ei aripile lor de argint asupra capetelor muritoare?... Şi tu...nu eşti tu înger?...Poate îngerul meu de pază...”
Dacă iubesc îngerii sau nu, e greu să spunem cu certitudine, dar imaginea pe care o vedem la Eminescu în acest fragment este de o frumuseţe specifică romanticilor. Tot în stil romantic este visul despre o viaţă tihnită pe care îl are Emmi. Ea spune: „Noaptea...iarna...într-o cameră caldă, caldă...să stau la fereastră, să privesc ruinele cele ninse, albe ca argintul, luna galbenă fugind pintre nourii negri...iar umbrele acelor nori aruncate pe zăpadă părând a fi umbrele străbunilor. Apoi să las perdeaua jos şi la lumina focului să citesc poveşti bătrâneşi să-mi adorm mintea mea de copil nebun cu istoriile cronicilor colbăite ale tată-meu...”
Piesa nu e foarte lungă, nici complicată, nici cu o acţiune desfăşurată, probabil acesta e şi motivul pentru care teatrul eminescian rămâne în umbră, dar în piesele lui Eminescu se întrezăresc unele idei excepţionale care completează imaginea despre Eminescu din mintea fiecătui cititor. Indiferent dacă se mută viaţa în teatru sau spectacolele în realitate, teatrul rămâne a fi forma desăvârşită a artei, care devine o lume aparte plină de minuni, dar şi capcane. Cum sunt aceste capcane, care este preţul pentru aplauzele trăite în scenă, cât de moral şi just este ceea ce ni se înfăţişează şi cât de greu sau uşor e ceea ce se ascunde după cortină, numai bunul Dumnezeu ştie, arta însă rămâne artă, căci menirea ei este de a scoate omul din animal şi nu invers. O fi ea viaţa o glumă sau nu, tot mai bine să fie una frumoasă, nu-i aşa?    
Natalia Țurcan, cititoare fidelă CAIE

24 sept. 2015

SĂPTĂMÂNA UȘILOR DESCHISE: 24 SEPTEMBRIE




Filiala CENTRUL ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU

Vizite colective ghidate
pe parcursul zilei
  • Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” contează în viața mea!
  • Filiala Centrul Academic Internațional Eminescu15 ani de activitate în comunitate și pentru comunitate.
  • Parteneri: 
  • Liceul Teoretic Mircea cel Bătrân, 
  • Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală

Masă rotunda 
  • Tema pentru acasă la ediția a VI-aBiblioterca contează în viața doamnului acad. Nicolae DABIJA

Expoziție de documente 
  • Nasc și la Moldova oameni

Întâlnire cu personalități 
  • Opera eminesciană – izvor de inspirație și creativitateBiblioterca contează în viața doamnului acad. Ion DAGHI, artist plastic, doctor în pedagogie, conferențiar universitar
Prezentare de carte 
  • Daghi, Ion. Eminesciana plastică= L'eminescienne plastique



23 sept. 2015

LIMBA ROMÂNĂ - FACTOR AL DĂINUIRII NOASTRE

     
O cultură nu e făcută de cinci sau zece oameni, ci de sute şi mii de scriitori, cărturari, oameni de ştiinţă, gânditori, critici, artişti, gazetari...
                                                                     Mircea Eliade
 Săptămâna uşilor deschise la Centrul Academic Internaţional Eminescu  este în plină desfăşurare. Astăzi, 23.09. 2015 am deschis larg uşile pentru elevii clasei a XII-a de la Liceul Teoretic Liviu Rebreanu, ghidaţi de profesoara de limba şi literatura română, doamna Svetlana Semedin, care au venit la întâlnire cu unul din făuritorii culturii noastre naţionale, un străjer ferm şi exigent al limbii şi literaturii române, de aici, din Basarabia, o personalitate notorie a neamului, oaspetele şi invitatul nostru, domnul Ion CIOCANU. Trebuie să fim fericiţi că avem prilejul să-l primim  ca oaspete pe acest onorabil domn, de altfel un mare prieten al Centrului Eminescu. Un nume important în Istoria şi Teoria Literaturii române basarabene. Critic literar, poet, prozator, publicist, doctor habilitat în filologie. Domnul Ion CIOCANU este cel care a pus şi continuie să pună în valoare, pe parcursul anilor, mai tot ce s-a produs şi se mai produce, aici şi nu numai aici, în domeniul cultivării limbii române. Dumnealui scoate din anonimat multe nume, care se pierd în vâltoarea vremii, le valorifică şi le aşează în patrimoniul naţional, acolo unde le este locul. Autor a mai multor volume (mai mult de 40) şi coautor a (mai mult de 10), scrie volume de critică şi teorie literară; semnează portrete de creaţie, cronici şi eseuri; scrie proza, dar şi poezie intimistă; este prezent cu rubrici despre cultivarea limbii etc. Articolele de politică lingvistică ne demonstrează o dată în plus implicarea plenară a lingvistului, dar şi cetăţeanului Ion CIOCANU în purificarea şi cultivarea semnului sacru al fiinţei noastre – română limba. El îşi exprimă atitudinea faţă de calvarul prin care a trecut şi, cu regret, trece şi astăzi limba românilor din Basarabia. Este omul de caracter, ale cărui discursuri rostite la diferite tribune ne îndeamnă să ne cunoaştem şi să vorbim limba maternă corect, elevat, astfel demonstrând că suntem un popor cu o istorie şi o cultură veche, care vine din seculi.
            Tinerii se arată entuziasmaţi şi curioşi, îi adresează mai multe întrebări: Acum câţiva ani aţi fost director general al Departamentului de Stat al Limbilor (1993-1994), şef al Direcţiei Promovare a Limbii oficiale şi control asupra Respectării Legislaţiei Lingvistice din cadrul Departamentului Relaţii interetnice şi Funcţionarea Limbilor (1998-2001), cât de multe aţi reuşit să realizati în acea perioadă în sensul promovării şi aplicării limbii române, în toate domeniile şi care este situaţia la etapa actuală, mai funcţionează această lege, mai ţine cineva cont de ea. Domnul ION CIOCANU le-a explicat elevilor că totul depinde de fiecare din noi, de demnitatea şi verticalitatea noastră, dorinţa noastră de a ne cultiva cunoştinţele. Dacă nu-ţi cunoşti limba strămoşilor, îţi pierzi identitatea, dacă nu-ţi cunoşti istoria, rişti să-ţi pierzi şi geografia, nu-ţi cunoşti trecutul, nu ai prezent, dar nici viitor; Arcadie Suceveanu v-a numit Maşină de citit, iar Alexandru Burlacu Maşină de scris, de ce? Autorul le vorbeşte despre opera sa numeroasă, despre asiduitate,despre putere, răbdare,dar mai ales dorinţa de a face ceva, le explică cât e de responsabilă, dar şi interesantă munca unui critic literar şi aici dumnealui îşi aminteşte ce-a spus chiar profesorul său Vasile Coroban: Încetul cu încetul, Ion Ciocanu şi-a elaborat o metodă proprie de analiză literară. În primul rând el citeşte foarte atent cărţile pentru a aduna materialul concret, apoi îşi expune părerile pe baza acestuia..., evită aprecierile bombastice, practicate de critica amatoare de incertitudini..., el vorbeşte concret despre calităţi şi neajunsuri, iar acest fapt contribuie la înţelegerea valorii estetice reale a posibilităţilor creatoare ale scriiorilor noştri
     Domnul Ion CIOCANU le-a mai povestit încă multe lucruri interesante despre munca de scriitor, despre ziua de azi, dar şi cea de mâne. Dna Elena DABIJA, directorul Centrului Eminescu a venit cu un mesaj amplu despre activitatea Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu, dar şi activitatea bibliotecii Eminescu. Liceenii împreună cu profesoara au adus sincere mulţumiri şi tot respectul pentru organizarea acestei întâlniri captivante, spunând că s-au simţit onoraţi şi norocoşi să-l vadă şi să-l audă pe domnul Ion CIOCANU. Om cu un suflet mare, un adevărat patriot al neamului. Într-adevăr a fost o lecţie de înalt patriotism, demnitate naţională, respect pentru limba română pe care trebuie să-o vorbim cât mai corect şi mai elevat, dragoste de ţară şi de neam.
Larisa Arseni. Colaboratoare CAIE.
Maestru în artă   
                  


SĂPTĂMÂNA UŞILOR DESCHISE: 23 SEPTEMBRIE



                               Filiala CENTRUL ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU

             Vizite
colective ghidate pe  parcursul zilei   
        

  



 Spectacol
                        Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” contează
                                                  în viața mea!
                     Filiala Centrul Academic Internațional Eminescu: 
                           15 ani de activitate în comunitate și pentru
                                                    comunitate
                            Parteneri: Grădinița nr. 40, Grădinița nr. 91
                            Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști
           

 Ecouri de toamnă aurie
Întâlnire cu     personalități
          Cuvântul și cântecul – pasărea iubirii pe Pământ
         Biblioterca contează în viața doamnei Liuba DRĂGOSTIȚA-BUJOR
         scriitoare, poetă,compozitoare, interpretă
Conferință publică




Expoziție de  documente
        
  Limba română-factor al dăinuirii noastre
      Biblioteca contează în viața domnului Ion CIOCANU 
     doctor habilitat în filologie, consultant științific la Institututul
     de Filologie al AȘM

      Mihai Eminescu – cel mai drag poet
      Carte frumoasă, cinste cu-i te-a scris


Expoziție de   desene, lucrări
     Fantezii de toamnă 
Centrul Orășenesc al Tinerilor Naturaliști


22 sept. 2015

SĂPTĂMÂNA UŞILOR DESCHISE: 22 SEPTEMBRIE


Filiala CENTRUL ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU

Vizite colective ghidate
pe parcursul zilei








Spectacol



  • Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” contează în viața mea!
  • Filiala Centrul Academic Internațional Eminescu: 
         15 ani de activitate în comunitate și pentru comunitate.
  • Parteneri: Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”; 
         Şcoala -grădiniţă Nr 90; Grădiniţa Nr 71
         

  • Toamna - anotimp de bucurii

Oră multimedia
  • Mihai Eminescu în interpretări celebre
Expoziție de pictură
  • Orizonturi eminesciene. Autoare: Iraida CIOBANU, 
artist plastic, cercetător științific, cadru didactic în învățământul artistic
Expoziție de documente
  • Mihai Eminescu în artă

21 sept. 2015

SUB STEAUA NOROCOASĂ A LUI MIHAI EMINESCU

Inaugurarea Săptămânii uşilor deschise la Centrul Academic Internaţional Eminescu a început dis-de-dimineaţă cu: săli frumos amenajate, expoziţii de carte, vernisaje de pictură, lucruri de artizanat confecţionate de copii, cu muzică pe versurile lui Eminescu. Evenimentul zilei, însă, a fost prezenţa Miroslavei Metleaeva, poet, prozator, eseist, ziarist şi traducător. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România, membru al PEN clubului Internaţional. La întâlnire cu dna Metleaev au venit elevii clasei a VIII-a „B”, de la Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, însoţiţi de profesoară de limba şi literatura rusă doamna Irina Romanenco. Directorul centrului, dna Elena Dabija le-a povestit oaspeţilor despre Săptămâna ușilor deschise organizată de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” care are loc concomitent în toate filialele ei, despre realizările acestei instituții de prestigiu, despre profesia de bibliotecar, despre fondarea Centrului Academic Internațional Eminescu, despre diversele personalităţi care ne-au vizitat şi ne-au lăsat cărţi şi autografe memorabile, despre atâtea şi atâtea evenimente interesante, care s-au produs în acest Templu al cărţii, despre activităţile planificate pe parcurs.
După prezentările de rigoare i-am oferit cuvântul oaspetelui drag doamnei  Miroslava Metleaev, dumneaei a făcut o incursiune în biografia sa de creaţie, povestindu-le copiilor despre antologiile, culegerile de poezie şi proză publicate în Moldova, România, Rusia, Armenia, Kazahstan etc. Le-a prezentat câteva plachete de poezii: Cântece nocturne, Umbra Galeonului, Trăiesc printre voi, din ultima le-a recitat o poezie intitulată Fiul. Elevii au ascultat-o cu plăcere, regăsindu-se în mesajul poeziei. Le-a mai vorbit despre proza pentru copii şi maturi Când părinţii nu-s acasă, romanul Jocul în pazzly, pentru care a obţinut Diploma şi premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Sub egida Institutului de Filologie a Academiei de Ştiinţe din Moldova, unde munceşte în prezent a apărut volumul Literatura Moldovei la Răscrucea veacurilor. La acest volum dna Metleaev s-a oprot mai amănunţit, provocându-i pe copii l-a discuţie. Mulţi din autorii autohtoni, publicaţi în această carte elevii nu-i cunosc, astfel autoarea le-a povestit succint despre fiecare.
Un loc aparte în creaţia dnei Miroslava îl ocupă traducerile. Traduce din literatura rusă în română şi din literatura română în rusă. Traduce poeţi, prozatori, filozofi. Este autor şi coautor a multiple articole critico-literare şi monografii. A fost menţionată cu Diplome şi medalii pentru traducerile din opera lui Nichita Stănescu şi Mihai Eminescu. Semnificativ e faptul că traducerea capodoperei eminesciene Luceafărul este recunoscută ca una dintre cele mai bune şi mai exacte traduceri în limba rusă.
În afară de literatură dna Metleaev le-a vorbit copiilor despre un frumos şi interesant proiect, al cărui director a fost şi care se numea: Iniţiative ale societăţii civile proiectul s-a desfăşurat mai mulţi ani în satul Butuceni. În cadrul acestui proiect copiii şi maturii confecţionau lucrări de artizanat. Câteva mostre cu un titlu sugestiv Casa Mare, le-am expus spre viziualizare. Miroslava Metleaev îşi propune exact ceea ce trebuie să facă poezia la ora aceasta: să restabilească unitatea fărămiţată a lumii. E o acţiune greu de înfăptuit, dar ea îşi mobilizează  toate forţele, toţi nervii şi toată energia morală şi intelectuală. Unitatea lumii este imposibilă de conceput fără unitatea dintre sentimente şi idei, dintre emoţie şi raţiune, dintre lirică şi filozofie. Sloganul sau Crezul doamnei Miroslava Metleaeva este: PREŢUIEŞTE PREZENTUL – ÎN EL E TRECUTUL ŞI VIITORUL TĂU.   
      Copiii au rămas foarte impresionaţi şi mulţumiţi de cele auzite şi văzute. Elevul Sidelnicov Dumitru a mulţumit tuturor din numele colegilor săi, menţionând că pentru ei această zi a fost una trăită frumos şi util, că au acumulat noi cunoştinţe, informaţii, care cu siguranţă le vor fi de un real folos. Colaboratorii Centrului Academic Internațional Eminescu le-au mulţumit copiilor, i-au înregistrat oferindu-le un card nominal al BM „B. P. Hasdeu”.        Doamna Miroslava a rămas satisfăcută de întâlnirea cu copiii, menţionând că astfel de întâlniri ne îmbogăţesc reciproc. La sondajul-fulger: Biblioteca contează în viaţa mea! De ce... ?, dumneaei a spus: Biblioteca este un Templu al culturii, unde poţi veni oricând pentru a te asocia cu cartea, care poate fi cel mai bun prieten cu care poţi dialoga, de la care poţi să ceri un sfat, care te poate transpune imaginar în lumea misterului, aventurii, în trecutul istoric al lumii, dar şi în prezent şi viitor.
Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă

SĂPTĂMÂNA UȘILOR DESCHISE: 21 SEPTEMBRIE 2015


Filiala CENTRUL ACADEMIC INTERNAŢIONAL EMINESCU

           Vizite colective ghidate
pe parcursul zilei
  • Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” contează în viața mea!
  • Filiala Centrul Academic Internațional Eminescu: 15 ani de activitate în comunitate și pentru comunitate
  • Parteneri: Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”           


Întâlnire cu personalități
  • Prețuiește ziua de azi: în ea e trecutul și viitorul tău.
  • Biblioteca contează în viața doamnei Miroslava METLEAEVA: poetă, scriitoare, traducătoare, (vecina CAIE).
  • Ședința Cenaclului Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.       13. 00
  • Lansare de carte Eminescu, Mihai. Luceafărul = ЛучафэрEdiție bilingvă româno-rusă                                                                                                          13. 40
 Expoziție de documente
  • Mihai Eminescu pe meridianele lumii (Anul Promovării valorilor europene)  
Expoziție de documente
  • Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” – bibliotecă inovatoare          
Expoziție
  • Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” – elemente de identitate        
Expoziție de documente
  • Autografele vorbesc...(despre personalități care au fost în vizită la Centrul Academic Internațional Eminescu)     
Expoziție
  • Personalități notorii -– bibliotecari    
Expoziție:
  • CAIE -– 15 ani în serviciul comunității           

20 sept. 2015

EMINESCU ÎN CREAȚIA GENERAȚIEI ȘAPTEZECISTE




                                                                         Elena TAMAZLÂCARU
                                                                  Academia de Științe a Moldovei

Rezumat
Eminescu și opera sa este constant prezent în literatura Basarabiei pe întreg parcursul secolului XX. Mai întâi mai multe poezii sunt cântate la evenimentele de peste an în orașe și sate, cum ar fi romanțele Pe lângă plopii fără soț, Vezi, rândunelele se duc, De ce nu-mi vii... în calitate de piese folclorice – puțini intelectuali cunoșteau cine este autorul. Începând cu Generația Copiilor anilor de război, cu Generația Ochiul al treilea. Situația ia o turnură fericită pentru întreaga cultură dintre Prut și Nistru. Apar sonetele lui Liviu Deleanu, poezii de Liviu Damian, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Victor Teleucă, Anatol Ciocanu... Urmați de Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc, Leonida Lari, Nina Josu, Iulian Filip, Efim Tarlapan, Ion Hadârcă, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Renata Verejani...
Nicolae Dabija este cel mai important eminescolog al Generației Ochiul al treilea. Pe lângă mulțimea de crestomatice poezii consacrate poetului nostru național Dabija scrie și o excepțională salbă de eseuri, elaborată în cheia pașilor pe urmele lui Eminescu și a Operei sale: Ipotești, Cernăuți, Viena, Berlin, Cracovia, Königsberg, Lvov... Iași, Chișinău, Odesa... Sunt puncte importante pe harta noastră afectivă pe unde a mers scriitorul basarabean „pe urmele lui Eminescu”
Cuvinte-cheie: apocaliptică panoramă, testamentarul Legământ, bade Mihai, eminescian, „Dumnezeu a fost român”, Siberia, „deportați, volumașe de Mihai Eminescu.

La venirea în literatură a poeților din Generația Ochiul al Treilea în poezia basarabeană exista o frondă a rezistenței prin metaforă, într-un fel. Rămași orfani între Prut și Nistru, „Săraci ca două ierni / şi plânşi ca două ape…” (Ion Bolduma), în peisaj poetic basarabean, populat de croncănit de ciori și: „În oul lor de piatră noaptea-şi duce / Cuibare pentru pui de vârcolac (Pavel Boțu), în cam această apocaliptică panoramă poeții Andrei Lupan și Arhip Cibotaru vor ocroti cărțile de debut Ochiul al treilea de Nicolae Dabija și Piața Diolei de Leonida Lari ambii poeți cu model eminescian în nervul versului, de natură genetică. Același Pavel Boțu, autorul sumbrei acuarele dominate de croncănit, în calitatea sa de secretar al Uniunii Scriitorilor de atunci, a susținut cartea despre popi, Pe urmele lui Orfeu de Nicolae Dabija, prefațând-o, volum apărut cu tiraj înjumătățit în 1983, 3 500 exemplare, și înzecit, plastic vorbind, în 1990 50 000, insuficient și el.
Generația are la căpătâi” testamentarul Legământ al lui Grigore Vieru, foarte cunoscut pretutindeni unde se vorbește românește: „Ştiu: cândva, la miez de noapte / Ori la răsărit de Soare, / Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii Sale...” și căutarea lui Dumitru Matcovschi: „Unde eşti, bade Mihai? / Trece altă primăvară… / Peste gura cea de rai / Flori de tei se scutur iară… / Unde eşti, bade Mihai? // Că te-au dus departe anii! / Şi acum, la noi acasă, / Beau străinii ca mocanii / La hangiţa cea frumoasă...”. Prin mesajul deschis de dragoste, admiraţie şi veneraţie faţă de Mihai Eminescu, faţă de cultura naţională românească, aceste poeme sunt receptate ca mod de rezistenţă prin Eminescu aici, pe înjumătățita boltă literară de dincoace de Prut, unde după moartea lui Stalin începe să apară, în mod trunchiat, opera clasicilor noștri, sclipeau și sonetele: Eminescu în toamnă, Pribeagule, poet îndrăgostit și Creangă, și Alecsandri, și Arghezi... Dar și Tolstoi și Pușkin de același Liviu Deleanu... Și zidul de poezie a rezistenței prin Eminescu în acea perioadă mai e alcătuit din versurile pentru copii despre tricolor ale lui Grigore Vieru, „ascuns” în volumașul, Alarma, 1957, de volumul Săgeţi de Petru Cărare, de poemul O altă limbă mai frumoasă nu-i de Victor Teleucă, de acrostihul România, și el camuflat într-un poem de Gheorghe Cutasevici, versurile altor câţiva tineri poeţi poeme și volume date la cuţit, zădărnicind, astfel, pentru o perioadă mişcarea de renaştere naţională. Și care va izbucni și crește în mase tocmai peste mai bine de două decenii, având ca stindard și reper moral și insistențele de a reveni la grafia latină a scriitorilor din perioada dezghețului hrușciovist, cu emoțiile spectacolului Mihai Eminescu, rolul titular interpretat de Valeriu Cupcea la Naționalul nostru, cu arborele stampă Eminescu de Aurel David, cu muzica lui Eugen Doga – romanțe pe versuri de Mihai Eminescu în interpretarea Mariei Bieșu, cu eseul Eminescu, poet național de Ion Druță...
Cu aceste adevărate întâi lecții de literatură și cultură națională, însușite mai mult grație lecturilor printre crăpăturile băncii școlare și universitare, intră în viața literară poetul Nicolae Dabija, urmat de întreaga sa promoție de tineri talentați și îndrăzneți scriitori, precum urmează: Serafim Belicov, Marcela Benea, Leo Butnaru, Nicolae Dabija, Constantin Dragomir, Iulian Filip, Ion Hadârcă, Nina Josu, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Ludmila Sobiețchi, Efim Tarlapan, Valeria Grosu, căror li se alătură bucovineanul intergeneraționist Arcadie Suceveanu, și încheie deceniul debuturilor literare al Generației Ochiul al Treilea Renata Verejanu. Cu ferma convingere, ca și șeful de Promoție, că Eminescu este întâiul, care a vorbit cu Dumnezeu românește...; că După Eminescu suntem cu toții eminescieni. / Poetul eminescianizează lucrurile, pe care le atinge, ca regele Midas... / Eminescu a eminescianizat întreg secolul nostru...”; după ce tot acolo Dabija propune ca secolul XX al literaturii române să înceapă cu anul 1884, când a debutat editorial Eminescu. Cu atât mai mult, cu cât cercetătorul Dabija crede că „Eminescu e o stare de spirit în literatura noastră”. După ce trece în revistă elemente „eminesciene” ce au influențat poezia românească o jumătate de mileniu, cu mici aproximații, o adevărată cascadă de elemente, anunță: Eminescu e actual ca niciodată... își aduce aportul și la restructurare. Când cerem limbă, grafie, drepturi naționale Eminescu e cu noi. Cu noi cei care suntem copiii lui. Subliniem, eseul este scris și publicat în 1989, dar plămada lui este evidentă reminiscență a perioadei sale de debut.
Cu adevărul „După Eminescu suntem cu toții eminescieni Serafim Belicov, poetul cu cele mai multe volume prefațate de Mihai Cimpoi, se tot plimbă prin spirituală, clasică și intelectuală ninsoare pe strada Ion Creangă, tivită „Cu plopi din Eminescu”, minunatele versuri devenite și foarte apreciat cântec, asistat în permanență și de bocetul național, bărbătesc de la Sebeș; Marcela Benea, cutreieră, eminescian, pădurile și dealurile în jurul satului, culege esențe poetice, dar și o floare, poate albastră, iar Grigore Vieru realizează în prefața la volumul de debut Zestre un original portret cu poezia și floarea al autoarei; Leo Butnaru vede Basarabia „acrobată forțată de călăi să meargă / pe sârmă ghimpată”; Iulian Filip îl surprinde în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt Eminescu pe Aleea Clasicilor – vegheat de „un mănunchi de spice”. În contextul rădăcinii neamului, omului, pomului este mesajul versurilor „Poeți din toate țările, uniți-vă! și „Cărturari din toate țările, uniți-vă!, un dialog colegial axat pe suportul parafrazei lozincii bolșevice, susținut de Nicolae Dabija și, peste ani, de Iulian Filip, dedicat mai ales unirii românilor. Ion Hadârcă ne invită în atmosfera eminesciană, unde Poetu-i „fruntea limbii”, „domnitorul”, „plugarul”, „Eminescu-i simfonia”. Aforismele sunt și ele un continuu dialog cu Eminescu și cu urmașii săi. Unul ar fi: Trei sunt formele de rugăciune ale neamului românesc către Dumnezeu: rugăciunea prin cuvânt (Eminescu), rugăciunea prin muzică (Enescu) și rugăciunea prin muzica pietrei (Brâncuși). Nina Josu relatează că „Eminescu, cuvântul, alfabetul latin” e o continuă „durere”, dar „nu pentru mulți, că graiu-i flămând și desculț și este și azi pân-la sânge lovit” și, foarte important, Nu-i târziu încă să te deștepți. De menționat că poeta participă la evenimentele Eminescu de peste an și de peste ani, scrie, relatează cu multă atitudine nu doar în calitatea-i de jurnalist la săptămânalul Literatura și Arta, săptămânal-tribună în promovarea Adevărului istoric, Limbii, Alfabetului, Imnului, Tricolorului...