17 sept. 2015

In memoriam: MIHAI VOLONTIR

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!


         Cum se face că având atât de puţini intelectuali veritabili, continuăm să-i pierdem fatal anume pe aceştia? De fapt moartea nu este nici pe departe urâtă, înfricoşătoare, rea…ea este firească, necesară chiar, dar asta n-o face mai puţin aducătoare de tristeţe şi regrete. Bineînţeles e vorba despre Mihai Volontir, care a trecut acum la cele veşnice…
Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Colo unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!”
        Nu e vorba despre moarte, deşi poate este totuşi, nu e vorba nici despre nedreptate, pentru că Dumnezeu ştie întotdeauna foarte bine ce, cum şi de ce face, dar e vorba despre o stare involuntară care cuprinde lăuntricul şi poate fi cu greu alungată.
Eminescu spune multe despre moarte, despre a lui proprie, în special, pe care n-o va regreta şi pe care e gata s-o primească oricând, voindu-se reîmpăcat cu ţărâna din care îi este plăsmuit trupul…Dar întrebarea cea mai importantă este ce facem cu golul care rămâne când îşi reia locul în eternitate un om categoric valoros? Eminescu zice în poemul Epigonii despre valorile incontestabile ale literaturii, pe care le apreciază pentru aportul lor la dezvoldarea literaturii şi limbii române şi în acelaşi timp îşi învinuieşte generaţia de lipsă de curaj, de vlăguire sufletească, de tristeţi şi dureri închipute, de sentimente false, de profanarea ideilor măreţe, de atitudinea prea uşoară faţă de lucrurile care formează temelia culturii şi a educaţiei naţionale. Ş-apoi oamenii care sunt elita culturală a unui neam stau şi la baza construirii statului, au o contribuţie incontestabilă, care îi va onora sau condamna în consecinţă, dar care va salva sau va distruge poporul, ceea ce presupune o responsabilitate enormă.
            Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic! E poate nedrept să spun despre generaţia tânără (nicidecum  invers, pentru că dacă e să-i dăm ascultare lui Eliade, tânăra generaţie e mai mult o stare de spirit care poate cuprinde orice vârstă a neamului) aşadar, că tinerii de astăzi ar fi lipsiţi de drag de ţară, de valori, de virtuţi, de verticalitate, că-s o continuare a predecesorilor recenţi, care au învăţat bine numai să facă nelegiuiri…ar fi deci incorect să mă refer cu astfel de apelative la adresa tuturor tinerilor de astăzi şi asta pentru că există cu siguranţă vlăstari frumoşi, rezistenţi, care vor răsări cu putere pentru că se hrănesc din seva pământului şi se îndreaptă spre soare, deci vor da rod cu folos şi mult aşteptat. Poporul nostru spune că nu există pădure fără uscături, oricum, s-au cam înmulţit uscăturile în păduricea noastră…
           Cel mai important gând de la care pornesc pomenindu-l pe Mihai Volontir este acela că atunci când ai în spate străbuni care au stat neclintiţi în faţa dreptăţii, care n-au plecat capul cu riscul de a-l pierde la o mişcare de sabie, ştii să înveţi de la ei verticalitate şi tărie. Eminescu spunea despre viitorul-umbra adică dacă strămoşii noştri, buneii, părinţii au ştiut să stea drepţi în faţa istoriei, a sentinţei, a fatalităţii, chiar în faţa morţii, noi, urmaşii, fiindu-le umbră, vom rămâne la fel de verticali. Pentru asta e important să ai în spate pe cei care să te inspire prin însăşi fiinţa lor, pe cei de care să poţi fi mândru, cărora să-ţi doreşti să le semeni şi pe care să-ţi doreşti să-i urmezi, pentru că e mai uşor să lupţi în linia întâi, când porţi pe umeri toată înţelepciunea şi tăria unui popor care trăieşte într-o eternitate fiinţială ontologică. Prin oamenii incontestabil valoroşi moştenim acel râs dacic în faţa morţii, care însemna acceptarea şi împăcarea cu fatalitatea.
        Într-un final, şcoala şi cultura trebuie să fie primele pietre de temelie ale ţării, alături de legi bune şi o vistierie întreţinută, asta se poate face numai cu oameni care au conştiinţă, responsabilitate şi verticalitate. Să dea Dumnezeu să nu-i pierdem definitiv pe aceşti oameni, să răsară noi vlăstare care să le fie continuitate şi de ce nu, Eminescu să ne judece…!
Natalia Ţurcan, cititoare fidelă CAIE