15 sept. 2015

„Pe lângă plopii fără soți” cu Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru

            
                                                                                         Prof. univ. dr. Paul Rezeanu
Așa cum se cunoaște, poezia lui Eminescu „Pe lângă plopii fără soț” a fost inspirată de Cleopatra Lecca Poenaru și a fost publicată, pentru prima oară, de Iosif Vulcan, în revista „Familia”, în numărul din 28 august (9 septembrie) 1883. Bucurându-se de o celebritate notorie, în anul1896, compozitorul Guillem Șorban a transformat poezia într-o romanță nemuritoare.
Unde au fost „plopii fără soț” și cine a fost muza poeziei.
De-a lungul anilor poezia  a ridicat numeroase întrebări, dând  istoricilor  literari și iubitorilor  versurilor lui Eminescu prilejul unor discuții contradictorii. Astfel, mult timp s-a crezut – și nu puțini sunt cei care mai cred și astăzi – că „plopii fără soț” au fost la Iași. Cum „muza” care i-a inspirat poetului celebrele versuri a fost  – fapt cert – Cleopatra Lecca Poenaru, iar aceasta nu și-a purtat niciodată pașii prin „dulcele târg al Ieșilor”, varianta aceasta este exclusă. Plopii fără soț au fost deci, fără îndoială,  la București, unde „muza” a trăit. Mai mult, s-a stabilit că inspiratoarea versurilor locuia, la data respectivă, pe strada Cometei – acum Căderea Bastiliei nr.2-10, pe locul unde azi se află Academia de Științe Economice (Augustin Z. N. Popp, Pe urmele lui Eminescu).
Alte întrebări vin de la sine: cine a fost „muza”, unde și când s-au cunoscut Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru, când a fost scrisă poezia…? Prima dintre acestea este, credem, cea mai importantă și cea mai controversată. Astfel, în timp ce George Călinescu, Șerban Cioculescu, Augustin Z. N. Popp ș.a. au afirmat că „muza” era fiica pictorului Constantin Lecca, Barbu Brezianu,  în cel mai recent material publicat pe această temă (Barbu Brezianu, Încercare de reabilitare a unei muze,în „Manuscriptum”, nr. 1/1986), a afirmat că era nepoata pictorului. Mai mult, Augustin Z. N. Popp spune că muza de care Eminescu era îndrăgostit era „ cu zece ani mai vârstnică” decât el, în timp ce Barbu Brezianu afirmă că Eminescu era „mai june cu doisprezece ani decât ea”. Adevărul este, credem, pe undeva prin apropiere.
Astfel, de curând, s-a descoperit data nașterii Cleopatrei Lecca Poenaru : 18 ianuarie 1837, la Craiova (Paul Rezeanu, Constantin Lecca, Editura „Arcade”, București,  2005,  p.53). Ea a fost fiica pictorului Constantin Lecca și mai în vârstă cu treisprezece ani decât Eminescu. La data când cei doi s-au cunoscut, ea avea deci 43 de ani, iar poetul 30.
Ce mai știm …despre muză

Cleopatra Lecca s-a născut, așa cum am spus, la Craiova. Ea se cunoștea și a copilărit aici, cel puțin până în toamna anului 1848, cu Titu Maiorescu (născut la 1840) și sora acestuia. Părinții lor erau, după cum se știe, profesori, colegi la Școala Centrală, vecini și prieteni. Peste ani, când Titu Maiorescu s-a mutat la București (în 1875), ea a reluat legăturile cu acesta și mergea, din când în când, la seratele lui literare. Acolo, după Nicolae Petrașcu (Icoane de lumină), l-a întâlnit , prima oară, pe Eminescu.

Între timp, Cleopatra Lecca fusese căsătorită cu căpitanul Grigore Poenaru (mai apoi maior și colonel de infanterie), născut la 1830, nepot al lui Petrache Poenaru. Cei doi soți  au avut doi copii, un băiat, Petre (născut la 1866) și o fată, Maria (căsătorită cu Golfineanu (O. G. Lecca, Familia Lecca). Cleopatra și Grigore Poenaru au divorțat. Din ce motive și când anume, nu știm, dar oricum înainte de 1877. Cei doi copii au rămas în custodia mamei, care și-a păstrat numele după soț și locuia în casa sa din strada Cometei, stradă pe care se aflau  „plopii pe care Eminescu îi numărase și găsise fără soț”  (N. Petrașcu, Op. cit.).
Cum arăta Cleopatra Lecca Poenaru?

S-a afirmat, de unii istorici literari, că Cleopatra Lecca Poenaru a fost „urâtă” (George Călinescu), că a fost „corpolentă și tare boită” Șerban Cioculescu), că era „înaltă, planturoasă și că îl privise de sus pe poet” (Augustin  Z. N. Popp) ș. a. ( de notat că niciunul din aceștia nu a cunoscut-o și probabil nu i-au văzut vreo fotografie).
Toate acestea ne determină, fără să vrem, să ne punem întrebarea cum arăta oare Cleopatra Lecca Poenaru la data când poetul era îndrăgostit de ea ? Dar cum toți „prietenii” lui Eminescu sunt suspecți, din diferite motive, de subiectivitate și cum nici o fotografie a „muzei” nu ne este cunoscută, nu ne rămâne decât să ne-o imaginăm și până una alta s-o privim în cele cinci portrete executate de tatăl său și ajunse până la noi.
Astfel, în primul tablou, aflat la Muzeul de Artă din Brașov, Cleopatra Lecca apare copil, în vârstă de aproximativ 10 ani, alături de fratele său, Grigore. Portretul nu ne spune nimic deosebit, în afară de faptul că are o relativă valoare documentară și artistică.
Al doilea portret este tot ulei pe pânză și se află la Muzeul de Artă din Ploiești. Cleopatra Lecca are aici vârste de aproximativ 16 ani și e îmbrăcată în  „costum național cu ie și fotă, încinsă la brâu, la gât împodobită cu o salbă de aur pe o bentiță de catifea. Este văzută din față, are o privire melancolică, ușor dezamăgită, părul castaniu cu cărare pe mijloc și tenul smead .Silueta ei se detașează dintr-un peisaj convențional cu eleșteu și lebede” (Barbu Brezeanu, Op. cit.)
Al treilea portret este un desen acuarelisat, aflat în colecția doamnei profesor Manuela Cernat. Aici „regăsim pe viitoarea muză a lui Eminescu, cu privirea ei tristă, iscoditoare, cu același obraz frumos tăiat, o frunte înaltă și cărarea ei desparte drept la mijloc cosițele. Demoazela, cu o siluetă suie, este, de data aceasta, așezată într-un jilț de piele cafenie, fiind îmbrăcată într-o rochie albă, cu dungi și flori albăstrui, purtând pe umeri o capă albă de dantelă închisă   în față cu o fundă involtă albastră, iar pe bentița din jurul grumazului atârnă doar un singur galben. În mână Cleopatra ține un trandafir roz palid, de discretă paloare cu a  buzele sale” (Barbu Brezeanu, Op. cit.)
Al patrulea portret, privit în ordine cronologică, se află la Muzeul de Artă din Arad. Este ulei pe pânză și o prezintă pe Cleopatra Lecca în jurul vârstei de 25 de ani. E îmbrăcată în rochie cu mânecă lungă cu guler alb și închisă în față cu nasturi negri. Nu poartă nici o bijuterie,  în afară de cercei. Chipul său frumos e trist și gânditor.
Al cincilea portret este de asemenea un portret acuarelisat, aflat la Cabinetul de Grafică al Muzeului Național al României și ne prezintă o femeie tânără, frumoasă și distinsă, în jur de 30 de ani.
Se știe, de asemenea, din autoportretele lui Constantin Lecca că acesta a fost un bărbat frumos. Cum fetele seamănă, de regulă, cu tații, înclinăm să credem că muza lui Eminescu n-a făcut excepție de la regulă. Cleopatra Lecca a fost deci o femeie frumoasă, altfel nici nu ne-am explica cum poetul s-ar fi îndrăgostit de ea. Mai mult, el „nădăjduia să fie acceptat ca soț” (Mite Kremnitz, într-o scrisoare către Nicu Gane. Apud Augustin Z. N. Popp, Op. cit.)

Când idila a avut loc
Nicolae Petrașcu spune că Eminescu și Cleopatra Lecca Poenaru s-au întâlnit, prima oară, la o serată literară în casa lui Titu Maiorescu. Când anume nu precizează. Poate, spunem noi, în toamna lui 1878 sau în cursul anului 1879. Barbu Brezianu afirmă însă, în articolul citat, că lucrul acesta s-a petrecut „în anul 1878, în elegantul foaier al Teatrului Național,cu prilejul unui spectacol de gală dat de tragedianul Rossi în rolul lui Hamlet” Nu-i contrazicem, posibil să se fi cunoscut atunci, dar idila a avut loc în a doua parte a anului 1880 și în prima jumătate a anului următor. Dovadă,  în acest sens, stau unele însemnări răutăcioase ce răzbat din corespondența purtată de Titu Maiorescu cu Mite Kremnitz, în perioada respectivă, cât și de două bilețele trimise „muzei” , atunci, de poet.
Cei doi se întâlneau, de obicei, la seratele lui Maiorescu. Nicolae Petrașcu spune că „ea vorbea (atunci) politicos cu el”, dar  „păstra în ton aceeași răceală și același ascendent…în vreme ce cu persoane cunoscute, foști și viitori miniștrii dânsa avea o notă francă și intimă în conversație, o libertate afectuoasă și priviri de o dulceață cu totul de altă natură…”
Și cum muza nu răspundea sentimentelor poetului, acesta „se oferi să mediteze copilul Cleopatrei, corigent, căruia îi aducea, la fiecare lecție, bomboane. Ea continua să rămână însă aceeași, indiferentă.”
Dragostea lui Eminescu pentru Cleopatra Lecca Poenaru a duratun timp destul de lung”. I-a scris atunci, desigur, mai multe poezii. Acestea s-au păstrat „într-un pachețel în biblioteca Cleopatrei Lecca”. Cum aceasta a murit pe neașteptate, fiica sa Maria, „recăsătorită cu un domn Economu, procuror, le-a dat lui Alexandru Giuvara atunci ministrul justiției, care i l-a cerut din curiozitate… Dar, s-a întâmplat ca și Alexandru Giuvara să moară subit, astfel că acele poezii și-au pierdut urma” (Nicolae Petrașcu, Op. cit.).
Nicolae Petrașcu, care l-a cunoscut bine pe poet, fiind, la un moment dat, cu el în relație de caldă prietenie, l-a văzut întâia oară  în toamna  anului 1880. Iată cum i s-a părut : „De statură deasupra mijlocie, cu trup bine legat, cu trăsăturile feței regulate, părul negru, lucios și cam lung, fruntea înaltă și senină, de parcă se coboară din lumea unui vis, ochii negri umbriți și adânci…, nasul corect, mustața neagră, buzele armonioase, barba rasă, gâtul rotund și larg, pielea obrazului albă, mată și palidă…”

Întâmplarea a făcut ca în anul 2001 să achiziționez, pentru Muzeul de Artă din Craiova, un Portret de bărbat. Îl știam, îl văzusem, pentru prima oară (în 1967, împreună  cu academicianul C. S. Nicolaescu-Plopșor), la Iosefina Economu, sora celebrului profesor craiovean C. D. Fortunescu, care decedase de câțiva ani. Ni se spusese atunci, că este, că trece drept un Portret al lui Eminescu … Oare așa să fie ? Oricum, tabloul mi-a rămas în memorie și l-am urmărit. În anul 2001 l-am cumpărat.  O fi, n-o fi, Eminescu, rămâne de văzut. Un lucru este însă cert : portretul îmi place, este de bună factură artistică  și l-am cumpărat la un preț modic. Mai mult, tabloul, ulei pe pânză, 0,660x0,530 m., este semnat și datat : „Elliescu, 1879” . Deci, ca timp, s-ar încadra. Mai mult, poetul ca și pictorul , aveau, pe atunci, aceeași vârstă, 29 de ani și aveau să moară în același an, 1889. Stranie coincidență. În rest, ce să spunem… Ar fi prea frumos să fie adevărat. Privind tabloul nu putem să spunem că este Eminescu, dar nici cu certitudine că nu este ! Anul 1879 a fost, pentru poet,  un an care l-a marcat, în scurta sa existență. Bărbatul din portret are fruntea înaltă și senină,  trăsăturile feței regulate, părul negru, lucios, ochii negrii, adânciți și puțin umbriți, nasul, să zicem corect, mustața neagră, ceva mai mare și oarecum altfel decât o știm, barba proaspăt rasă, astfel că obrazul alb pare puțin palid… Este, sau nu este Eminescu ?

Când a fost scrisă poezia „Pe lângă plopii fără soț”…?

 Răspunsul la această întrebare îl găsim în ultimele strofe – și acesta este clar : când idila aparținea de domeniul trecutului. Deci nu în 1880, sau în prima jumătate a anului 1881. Atunci când ? Părerea noastră este că în cursul anului 1882, sau, cel mai târziu, în primele săptămâni ale anului 1883. Oricum, la 23 martie acel an, poetul i-a încredințat lui Iosif Vulcan mai multe poezii, printre care și „Pe lângă plopii fără soț”…Precizăm, de asemenea, că aceasta este una din puținele poezii pentru care „Eminescu a primit un mic onorariu, singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară” ( Ion Crețu, în Eminescu. Poezii ).
O poezie celebră și câteva tablouri ne dezvăluie, în felul acesta, parte din taine… Sau, poate, mai mult le încurcă…