9 oct. 2015

Eminescu, Leopardi şi identitatea naţională

                                                                                                       Giuseppe Manitta (Italia)
    Voi încerca să exprim o idee despre asemănările „elective” şi tematice ce itervin (survin) între cei doi autori, adăugând propuneri de analiză. Un rol important în acest „raport” critic provine chiar de la Shopenhauer şi de la teoria pesimismului, a nefericirii, a viziunii, filozofice şi mitopoetice. Problema e mult mai complexă, întrucât aceleaşi diferenţe individualizate între cei doi autori, adică Eminescu şi Leopardi, uneori se prezintă mai apropiate decât ne putem imagina. În acelaşi mod, corespondenţele ce par exacte, în realitate posedă uneori o diversitate de opinii şi de referinţe. Daca ar fi să începem cu o diferenţă, un caz sigur poate fi dat de raportul cu Europa: Eminescu a avut o experienţă biografică europeană, în schimb Leopardi a avut o cunoaştere despre Europa din cărţi, întrucât nu trecuse niciodată frontierele actuale ale Italiei.
            Din punct de vedere filozofic şi de depăşire a pesimismului, iluziile sau speranţele sunt inerente în gândirea celor doi autori. Un exemplu semnificatvi imi pare: speranţa omului legată de furtună şi tema Speranţa de Eminescu şi tema (La quete dopo la tempesta) Liniştea după furtună de Leopardi. Evenimentul extarordinar ce copleşeşte omul nu e unul pozitiv, dar în această negativitate se realizează acea iluzie (amăgire) subiectivă ce permite de a depăşi durerea. Temele comune cele mai des prezente se referă în orice caz la concepţia de moarte ca mod de alinare a durerii şi ca mod de salvare de la suferinţă. Referinţele ce se pot individualiza sunt numeroase: Mai am un singur dor, Odă în metrul antic,Rugăciunea unui dac,în comparaţie cu Bruto minore sau cu dialogurile Operette morali, şi în special cu Dialogul de Federico Ruysch şi mumiile sale sau cu marele jurnal de reflecţii a lui Zibaldone.
            Un aspect interesant, ce până acum nu a fost comparat, este condiţia în care apare sentimentul de melancolie şi de singurătate: în Leopardi este legat de imobilitate. Aceeaşi condiţie se prezintă în Singurătate de Eminescu, în care poetul spune să stea în loc şi aşezat.Alte elemente comune se pot evidenţia în Mortua est şi în referirea la „totul este nimic”: în acest caz legătura cu Leopardi este evidentă.
            Aspectul ce ne interesează în acest congres este confruntarea ideii politice şi civile a lui Eminescu cu cea a lui Leopardi. Unicul studiu ce a făcut referinţă la această temă a fost publicat în Italia de către Smaranda Bratu Elian în 2003, ce a expus mult despre diferenţe dar puţin despre aspectele comune. Savanta a observat că ândirea lui Leopardi e o „utopie politică”, spre deosebire  de cea a statului ideal şi istoric (în acelaşi timp) a neamului de pastori (tribului) prezent în creaţia scriitorului român. A evidenţiat deasemenea că Eminescu justifică războiul, spre deosebire de Leopardi, şi că are o idee despre stat bine precizată. De fapt, ideea despre război este prezentă în opera poetului italian în agonismul ce cuprinde All”Italia. Concepţia politică leopardiană nu se bazează exclusiv pe temele anticilor şi pe fraternitatea din Ginestra, cum se poate deduce dintr-o lectură superficială,dar rolul fundamental îl are concepţia despre primitivi şi despre păstori prezenţi în Zibaldone şi în Canto notturno di un pastore errante dell”Asia,  mai apropiaţi de natură ca şi în Eminescu.
Dacă ar fi să luăm în consideraţie doar aceste două elemente, deci, raportul dintre Leopardi şi scriitorul român ce, iniţial, părea că nu e prezent, este în schimb mai întemeiat ca niciodată???În această analiză un rol aparte îl are şi părerea despre literatura antică, deoarece expresia naturaleţei este o apropiere de natură.Legătura cu patria corespunde sentimentului de ataşament faţă de pământul natal şi, în special, faţă de locul de origine, detaşarea căruia cauzează melancolia. E acelaşi sentiment ce însufleţeşte poezia eminesciană şi unele poezii/scrisori leopardiene despre depărtare /despărţirea de Reacanati.
            Dar în ideea identităţii naţionale unele aspecte sunt în mod surpinzător aceleaşi între Eminescu şi Leopardi. Elemente ce studiile leopardiene nu au pus niciodata în evidenţă.
Critica societăţii este primul punct.
Leopardi era conştient de faptul că Italia nu fusese o naţiune, criticând pe lângă aceasta şi corupţia obiceiurilor, acuzând italienii că iau în derâdere orice lucru şi nu apără propriul individualism.Pentru Eminescu poporul român este la fel de vinovat de faptul că iubesc ceea ce e străin  în detrimentul propriei lor identități. În această confruntare, nu trebuie să surprindă afinitatea Giuniu pustiu cu alte păreri expuse în Zibaldone, de fapt fiind Leopardi şi Eminescu cei care se plângeau că proprii conaţionali preferă să imite „lucrurile străine” decât să le iubească pe cele proprii.
Al doilea punct este constituit de ura faţă de străini, cum ar fi opresorii patriei.
Daca luăm ca exemplu proza lui Zibaldone şi Discursul despre situaţia prezentă a obiceiului italienilor de Leopardi şi Geniul pustiu De Eminescu, aspectele comune sunt surprinzătoare.Sentimentul împotriva dominaţiilor pe teritoriul Italiei era clar în Leopardi, ce exprimă păreri împotriva francezilor şi împotriva trădării lui Napoleon deja în juvenilul Discursul unui italian despre poezia romantică. Încă şi mai explicită este este poziţia expusă în 1823 (Zibaldone, p.3855-3856) împotriva dominaţiilor în Italia şi absenţa unui caracter naţional.
Expunerea lui Eminescu despre străini e la fel de semnificativ, dar în comparaţie cu cea leopardiană, manifestă un mare dispreţ faţă de invadatorii unguri,  ce sug sângele naţiunii şi distrug fertilitatea câmiilor. Poporul român, deci, e redus la condiţie absurdă: cea de afi străin în propria ţară. Aceasta e concluzia la care ajunge şi Leopardi.
Al treilea punct e constituit de poezia ca loc de întâlnire a teoriilor civile. Ca ex avem confruntare între două poezii: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie? de Eminescu şi All”Italia de Leopardi, unde după prima invocaţie a gloriei trecute, cei doi poeţi adaugă visul, în contrast cu prezentul, al unui viitor la fel glorios.
Critica a negat caracterul civil al operei leopardiene mai mature, spre diferenţă de Emienscu ce a menţinut această caracteristică. Şi în acect caz critica leopardiană a greşit des, nedorind să considere caracterul civil al Paralipomeni della Batracomiomachia, operă ce în manieră ironică prezintă lupta dintre şoareci (liberalii) şi broaştele (trataţii papei şi legitimiştii ); la un nivel european Leopardi critică politica ungară în versurile (II, 37 şi următ.) cu un concept similar al lui Eminescu.
Cu aceste referinţe nu se vrea sublinierea totuşi a aspectului civil şi patriotic fie unica lectură ce se poate oferi pentru Leopardi şi pentru Eminescu. De fapt,  admiţând aceasta, s-ar justifica  denaturarea lecturilor luate începând cu renaşterea română şi cea italiană, şi continuate în ‘900. Totuşi, temele civile sunt prezente şi reintră într-o perspectivă de gândire mai complexă şi generală.