18 nov. 2015

MIHAI CIMPOI PRIN EL ÎNSUȘI

  • „Cu Eminescu am obținut o demnitate estetică și etică, pe care nimeni și nimic n-o mai clintește din loc. Este firesc ca raportarea permanentă la el să ne impună și înnoirea paradigmelor și a instrumentelor (în cazul nostru a paradigmelor culturale și instrumentarelor critice), fără a renunța la ceea ce este viabil și eficient în vechile modele.”
  • „Când aud cuvântul „tânăr”, în ochi îmi apare astralul tânăr de nouăsprezece ani și veșnicul căutător de adevăr Eminescu din fotografia de la Praga.”
  • „Literatura nu are valoare, estetica de altădată fiind stingherită și de paraliteratura, antiliteratura, near literature (literatura de frontieră sau marginala), de textul postmodern sans rivages, de sub-literatura, non-literatura etc.”
  • „Pentru mine Călinescu a fost constant CRITICUL. El servindu-mi, cel puțin în anii formării, drept pattern. Statura și statuia lui creștea în ochii mei în raport cu criticii ruși ideologizați și incluși obligatoriu în programa școlar (…) Lectura operei călinesciene trezea în mine fascinația și tentația de a scrie frumos, generând complexul Călinescu, pe care l-am avut o perioadă bună de timp.”
  • „Critica e arta de a construi aripi cu care să poți ieși din labirintul sensurilor încifrate în operă.”
  • „Peste destinul criticii atârnă în permanență sabia lui Damocles, și asta fiindcă el, criticul, se consumă în probleme literare imediate, care sunt numai ale zilei de astăzi și care mâine-poimâine vor dispărea cu de la sine voire.”
  • „Cartea e un tămăduitor al sufletului, e izvorul unde-ți poți îneca durerea și amarul.”
  • „Literatura basarabeană s-a scris cu vaietul înfundat al suferinței, cu lacrima tremurândă a înstrăinării, cu sângele picurat de pe cuiele răstignirii, cu jeamătul surd al „jalei nestinsului dor”, cu duhul strămoșilor reînviat din mormintele trecutului dacic sau voievodal, cu respirația fierbinte a însăși istoriei.”
  • „Cultura (inclusiv limba) îți dă certitudinea împlinirii, certitudinea de a fi ca personalitate, ca popor făuritor de istorie (la nivel de comunicare). A fi om de cultură înseamnă deja a fi un om cu identitate, cu personalitate. Cultura instaurează suveran spiritul democratic și dă individualității devenite personalitate o liniște a acțiunilor care îndepărtează vanitatea și alte pasiuni josnice, distructive. În aceste condiții e bine să fii Aristarc, și nu Zoil.”
  • „Limba română este casa ființei românești. Ea ne dă conștiința identității noastre, unității noastre de neam românesc, indiferent de formațiunile statale în care locuim azi, ea ne dă sentimentul de mândrie pentru valorile pe care le-a creat poporul nostru de-a lungul milenilor, ea ne mijlocește dialogul cu lumea largă, de la egal la egal.”
  • „Prin durere și jertfă se participă la un Cosmos integrator și mântuitor. Trebuie să ai însă, ca la Eminescu, conștiința superioară a relațiilor cu el. Fiindcă, în mod contrar, „cazi” în istorie.”
  • „Universul ni se înfățișează și astăzi ca o carte pe care încercăm să o înțelegem în noul context al dialogului multicultural, al europenizării și mondializării.”
  • „Spiritul românului basarabean cunoaște o mișcare circulară, care este aceea a unui fatum asumat. În acest cerc identificarea cu Iisus îi asigură liniștea existenței, chiar dacă aceasta e pusă sub semnul tragicului.”
  • „Numai omul care se autoobservă și se întreabă asupra faptelor sale este un om deplin. Nevoia de a-ți examina faptele este un imperativ etic…”
  • „În lumea modernă există o singură șansă de a fi om întreg: a păstra universul de candori al copilăriei, a percepe logica copilului ca homo ludens.”
  • „Universul eminescian este unul sferic, însă constituit din cercuri concentrice, din forme dedublate, antinomice, din praguri diferite ale sentimentului – de la pragul jos al suferinței la cel de sus al seninătății istorice sau panteist-mioritice.