27 dec. 2016

Gheorghe Reabțov: Cartea mi-a marcat întreaga viață

Lansarea cărții „Spovedanie” de Gheorghe Reabțov s-a desfășurat într-o ambianță plăcută, familială, în ajunul sfintei sărbători de Crăciun.
În luările lor de cuvânt, participanții la acest eveniment notoriu s-au axat pe două laturi ale activității de 45 de ani ai sărbătoritului: cea pedagogico-didactică și creativ-literară.
Domnul acad. Ion Dediu, dr. habilitat, prof. universitar Virgil Mândâcanu, dr. habilitat, prof. universitar Valeriu Dulgheru, dr., conferențiar universitar Vasile Șoimaru s-au pronunțat cu multă căldură pe marginea activității pedagogice și nu numai a lui Gheorghe Reabțov, care vine din Țara Cahul și are rădăcini adânci în sistemul educațional în persoana părinților săi, Constantin și Daria Reabțov – iluștri pedagogi din sudul Basarabiei.
Cu un adânc sentiment de recunoștință și file de amintiri au venit ex-discipolii pedagogului Gheorghe Reabțov: Gheorghe Bâlici, ilustrul epigramist, minunata și inimoasa poetă Lidia Grosu și inteligentul economist Eugen Hristev.
Cu amintiri din viața studențească au venit foștii colegi de facultate poetul Vasile Căpățină și conferențiarul universitar Mihai Chirilă.

Fratele Valentin Reabțov a vorbit despre Gheorghe, evocând amintiri din copilărie și pagini strălucite din minunata familie Reabțov.
Evlaviosul poet și generosul critic literar Tudor Palladi a enunțat un catren-felicitare:

Zăpada Necuvintelor se cerne
Peste cireșii însoriți de floare.
Cuvintele Clipitelor eterne
Sunt Lacrime de Ceruri vorbitoare.

Doamna Alina Ivașcu, blânda și inteligenta ziaristă de la Casa Radio a vorbit cu multă căldură despre relațiile de creație între Domnia sa și frații Reabțov, care durează de mai mulți ani.
La finală, ca un acord logic, bineașteptat, au urmat minunatele epigrame ale lui Gheorghe Bâlici și recitalul de colinde de Crăciun, interpretate de minunatul artist folk. Marcel Zgherea, care prin talentul său unical știe și poate să ridice publicul în picioare.

Publicat: Centrul Academic Eminescu

26 dec. 2016

Cartea mea preferată poate fi şi a ta


                                                                        (despre Concursul de lectură „Bătălia cărţilor)
Cărţile nu vor muri niciodată, fiind stejarii milenari ai neamului de cititori de pretutindeni. Anume cartea îmbină capacitatea de a fi şi prieten, şi învăţător, şi confident, şi muză a creaţiei. Doar citind, inima şi cugetul învaţă să facă diferenţa dintre ficţiune şi realitate. Involuntar, omul este pus în situaţia de a judeca trăiri şi sentimente, conjuncturi şi fapte menite să-l formeze, să-i determine principiile de viaţă.
            Starea de bine şi frumos în clipa când trăieşti povestea unui protagonist este o urmare a faptului că lectura reprezintă un foc ce arde mucegaiul prostiei ordinare, ca mâine să răsară mugurii analizei, perfecţiunii, meditaţiei şi experienţei. Anul 2016 a fost unul fructuos în ceea ce priveşte lectura, drept dovadă participarea numeroasă a elevilor de diverse vârste la concursurile inaugurate de Biblioteca Minicipală „B.P.Hasdeu”: „Chişinăul citeşte” şi „Bătălia cărţilor”. În finala concursului „Bătălia cărţilor” au fost selectaţi opt elevi de la două categorii de vârstă: cinci la vârsta 11-14 şi trei la vârsta 15-18 ani. În ambele categorii au eşit învingători elevii ce au reprezentat Centrul Eminescu, Andreea  Lupan şi Anastasia Bezrucico, eleve de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. În acest context, noi cei de la Centrul Academic Internaţional Eminescu am decis să organizăm o masă rotundă cu aceşti laureaţi şi să punem în discuţie câteva întrebări: „V-am chemat astăzi aici pentru a vă felicita cu performanţele atinse în domeniul lecturii, realizări, după noi merituase, demne de multe laude, fiindcă astăzi tinerii nu prea citesc... Concursul  de lectură „Bătălia cărţilor” nu este unul tocmai uşor, el v-a impus nişte cerinţe, criterii obligatorii. El cere multă voinţă, curaj, dragoste de carte, responsabilitate, încredere în forţele proprii, dar şi o disciplină interioară, putere de a te impune, de a te ambiţiona să duci lucrul început până la capăt. Voi, cei prezenţi aici, aţi citit câte 10 cărţi, fapt care va clasat printre laureaţi, dar şi câştigători ai concursului. În pofida programului solicitant de la liceu, totuşi, voi aţi reuşit: Ce s-au cine va motivat să vă înscrieţi în concurs? Ce semnificaţie au cărţile în viaţa voastră, ce rol le atribuiţi: de prieteni, confidenţi, învăţători sau motive de inspiraţie? Vă ajută cărţile să faceţi diferenţă dintre realitate şi ficţiune? Cum interacţionaţi cu personajele (le judecaţi, le acuzaţi, le compătimiţi, le iubiţi, vreţi să le semănaţi, vreţi să schimbaţi ceva în cărţile citite, vreţi să schimbaţi ceva în viaţa voastră...)? V-au plăcut toate 10 cărţi, unele mai mult, altele mai puţin, de ce aţi ales anume a cea carte, pe care aţi prezentat-o la finală, după ce criterii v-aţi ghidat? Dacă vi s-ar propune să faceţi anumite schimbări în organizarea concursului, s-au în selectarea cărţilor pentru concurs, ce a-ţi propune, ce a-ţi schimba? Odată cu pătrunderea tot mai insistentă a tehnologiilor moderne în viaţa noastră, cum credeţi cărţile nu vor dispărea în general, dar bibliotecile, ce puteţi spune în acest sens? În cheia acestor întrebări am discutat cu aceşti copii minunaţi...”
Atunci, la concurs, am putut urmări satisfacţia incontestabilă, bucuria necondiţionată şi sinceră de pe chipul participanţilor şi a publicului, care părea că vrea să prindă orice cuvânt, dar şi valoarea acestui concurs de lectură sunt momente veritabile, adevărate ce au reânviat plăcerea de a citi şi a scos în evidenţă cartea, „un prieten rece, dar sigur” spune Victor Hugo.
Aceeaşi satisfacţie me-a creat-o şi discuţia de astăzi. Felicitări călduroase vouă , profesorilor voştri şi desigur părinţilor care au ştiut să vă cultive dragoste pentru lectură de mici copii. Le-am înmânat câte o carte şi o diplomă în semn de recunoştinţă pentru dragoste şi devotament cărţii, dar şi Centrului Eminescu.

Larisa Arseni. Colaboratoare la Centrul
Academic Internaţional Eminescu.
Maestru în artă.

21 dec. 2016

Leru-i ler-Flori de măr

           
Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului. Crăciunul este axa în jurul căreea gravitează o multitudine  de tradiţii, obiceiuri, cum ar fi: colindele cu diversitatea lor tematică, urările şi tradiţiile specifice, care ne deplasează imaginar în timp spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător de mult şi în contemporanietate. În folclorul românesc Colindul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.
            Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor foarte variat de  la o localitate la alta, desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprunde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, jocul cu măşti (capra, ursul, cerbul, turca, malanca, mai nou – cocoşul, căluţii, etc.), dansuri, teatrul popular (irozii) şi religios, etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată.
           Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care oamenii întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în veaţă, a unor noi speranţe şi aşteptări de la anul care vine.
    
       

Şi pentru că sărbătorile de iarnă sunt un mare prilej de bucurie pentru toată lumea, noi cei de la Centrul Academic Internaţional Eminescu, fiind o instituţie de promovare a cărţii pe de o parte, dar şi artistică în acelaşi timp, avem obligaţiunea directă să promovăm aceste tradiţii şi obiceiuri, mai ales în rândurile copiilor şi tinerilor. În acest context am ţinut să organizăm un spectacol muzical-literar cu genericul, Leru-i Ler –Flori de măr, în cadrul salonului muzical-literar „Ne chemă muza”,invitând purtători, păstrători, dar şi promotori al acestui patrimoniu naţional, care de fapt ne deosebeşte de alte neamuri şi ne face unici în lume, prin spectrul de culori şi mesaje pe care îl implică. Am deschis larg uşile şi i-am primit pe toţi cei care au dorit să ne treacă pragul şi să ne aducă în dar un colind pentru Eminescu. Elevii claselor a V-a, a VI-a şi a VII-a de la Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”, însoţiţi de directorul adjunct, doamna Olga Chiriţă, de profesori şi părinţi, au venit cu o frumoasă urătură, sorcova şi ne-au semănat, ca să avem un an mănos şi bogat. Studenţii anului întâi, catedra Canto popular de la Centrul de Excelenţă în Educaţia Artistică „Ştefan Neaga”, ghidaţi de profesoara de canto, doamna Viorica Cheptănaru, interpretă de muzică populară, grad didactic unu, Radu Vârlan, vioară, Eugen Straistă-Burlacu, cobză, corepetitori, ne-au  încântat sufletele cu câteva colinde, adevărate mărgăritare folclorice: „Veste vă aduc”, „Noi în seara de Crăciun”, „Steaua sus răsare”, „Sus, boieri nu mai dormiţi”. Un moment deosebit l-a creat evoluarea elevilor clasei teatrale de la Şcoala de Arte „Alexei Stârcea”, condusă de talentatul profesor, domnul Grigore Fonaru. Ne-au prezentat „Căpriţa” (o tradiţie foarte veche, ce ţine în special de Crăciun, răspândită mai ales în Sudul Moldovei, dar care astăzi este nelipsită în toate spectacolele de acest gen), cu o dicţie şi o putere de transmitere aparte, aceiaşi elevi ne-au prezentat o urătură şi ne-au semănat (obiceiuri caracteristice sărbătorilor de Anul Nou). Şi pentru că la casa de oameni buni şi gospodari colindătorii se perindă ceată după ceată, cu un buchet multicolor de colinde, a venit ansamblul etnofolcloric „Crizantema”, însoţiţi, dar şi diriguiţi de directorul adjunct pentru compartimentul instructiv-educativ, doamna Ludmila Ţurcanu, Pavel Ţurcanu, cobzar, Nicu Ţăranu, vioară, corepetitori de la Şcoala de Arte „Alexei Stârcea”. Aceşti frumoşi tineri, îmbrăcaţi în strae naţionale, cu nişte voci cristaline au dăruit atâta lumină, bunătate şi spirit de sărbătoare , interpretând câteva colinde inedite: „Leru-i, Doamne ler”, „După datini”, „Flori de măru, merişoru”, „Veniţi, colindul să-mi cântaţi”.
           

            



Un moment de neuitat l-a produs prezenţa Artistului poporului, domnului Ion Paulenco. Acest rapsod neîntrecut, adevărată enciclopedie folclorică, omul care cunoaşte despre tradiţii şi obiceuri nu din cărţi şi nu din auzite, dar din propria experienţă de viaţă, a ţinut să le povestească artiştilor în devenire despre semnificaţia acestor datini atemporale, despre rolul primordial în definirea noastră ca neam şi despre misiunea care le revine lor, generaţiei în creştere, minunaţilor copii şi tineri, în păstrarea şi promovarea acestor vechi şi frumoase tradiţii. Domnul Paulenco le-a doinit din frunză, le-a cântat un pluguşor, lucru mai rar întâlnit astăzi, le-a mai recitat şi aşa câteva pluguşoare. A mai menţionat că altădată oamenii leneşi, copiii nu prea cuminţi şi alte neajunsuri care se întâlneau în localitate îşi regăseau locul în urăturile de Anul Nou, deşi nu se dădeau nume, oamenii vizati se recunăşteau, astfel urătorii încercau să corecteze anumite vicii şi neajunsuri ruşinoase, care se mai întâmplau peste an. Credem că era un moment educativ, dar şi distractiv. Gazdele au fost mărinimoase, ia-u mulţumit pe toţi cu cele mai alese cuvinte şi urări, colaci şi duciuri după cum e datina străbună. Echipa Centrului Eminescu a rămas foarte mulţumită şi cu speranţa că anul care vine aici la bibliotecă va fi unul bogat în cititori şi în activităţi cultural-artistice. Tuturor La mulţi ani...
Larisa Arseni.Colaboratoare la Centrul
Academic Internaţional Eminescu. Maestru în artă. 
  


Prima culegere din opera poetică eminesciană

La 21 decembrie 1883 apare, volumul Poesii de Mihai Eminescu care a fost tipărit de editura Librăriei, Socecu&Comp — București, într-o frumoasă ținută grafică, cu un portret al poetului și cu o scurtă prefață a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene. Cartea are trecut pe copertă anul 1884, cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieții marelui poet, alte două ediții au mai apărut în 1885 și în 1888. A fost tipărit în lipsa autorului din țară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania, în 1883 apărând primele semne ale bolii care-l va răpune în cele din urmă. Dintr-o scrisoare a lui Titu Maiorescu către poet, datând din primele luni ale anului 1884, aflăm că în cele șapte săptămâni de la apariția cărții se vânduseră 700 din cele o mie de exemplare, câte număra toată ediția. Volumul a marcat consacrarea definitivă ca mare poet a lui Mihai Eminescu. 
Această primă culegere din opera poetică eminesciană cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la Mai am un singur dor. Editorul, Titu Maiorescu, nu a introdus și cele 15 poezii din tinerețea poetului, publicate mai ales în revista Familia între 1866 și 1869, înainte de debutul literar al acestuia în Convorbiri literare (15 aprilie 1870). Volumul cuprinde 38 din poeziile publicate pentru prima oară sau retipărite în revista Convorbiri literare (două din cele 40 de poezii apărute în revistă nu au fost incluse: Făt-Frumos din Tei și Foaie veștedă, după Lenau), șase poezii apărute în Familia între aprilie și noiembrie 1883 (reproduse după manuscrisele autografe aflate în posesia lui T. Maiorescu), precum și 17 inedite: Glossă, Odă, Iubind în taină..., Trecut-au anii..., Veneția, Se bate miezul nopții..., Cu mâne zilele-ți adaugi, Peste vârfuri, Somnoroase păsărele, De-or trece anii..., Lasă-ți lumea..., Te duci..., Din valurile vremii..., Ce te legeni..., La mijloc de codru..., Mai am un singur dor, Criticilor mei.
O problemă apărută în nenumărate rânduri la editarea poeziilor lui Mihai Eminescu a constituit-o dialectul moldovenesc în care poetul și-a scris opera, pe care cei care au îngrijit volumele publicate de-a lungul timpului au încercat să-l păstreze cât mai bine. În privința acurateței textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat și 'retușări' în texte, observate de-abia la publicarea ediției monumentale Eminescu a lui Perpessicius (1939-1963).

19 dec. 2016

MIHAI EMINESCU ÎN CIRCUITUL INTERNAȚIONAL


Elena DABIJA, director
Centrul Academic Internațional Eminescu
Centrul Academic Internaţional EMINESCU(CAIE) este o instituţie de cultură cu profil ştiinţific şi biblioteconomic,asigură acces tuturor la opera clasicului literaturii universale Mihai Eminescu, valorifică şi promovează opera, viaţa şi activitatea poetului prin diverse acţiuni de cercetare, ştiinţifice şi culturale.Pe parcursul a 16 ani de activitate a organizat activități de anvergură în viaţa culturală şi ştiinţifică a neamului. Centrul Academic Internaţional Eminescu cu susținerea și în parteneriat cu alte instituții, are un bun prilej de a se manifesta în acest context: în perioada 3-5 septembrie, când la Chişinău are loc Congresul Mondial al Eminescologilor. Scopul: întrunește eminescologi, reputați critici literari, scriitori, traducători, editori, personalități în diferite domenii ale culturii, care au grijă de patrimoniul eminescian, de valorificarea și promovrea vieții și operei eminesciene:
Genericul edițiilor Congresului Mondial al Eminescologilor:
2012: A-L CUNOAȘTE PE EMINESCU. A-L FACE CUNOSCUT LUMII ...
2013: EMINESCU ȘI IDENTITATEA NAȚIONALĂ (naționalismul)
2014: EMINESCU ȘI IDEEA EUROPEANĂ
2015: UNITATEA CULTURII UNIVERSALE ÎN REPREZENTAREA LUI EMINESCU
2016: EMINESCU, POET NAȚIONAL ȘI UNIVERSAL
Iniţiativa de a organiza Congresul a fost susţinută de două foruri ştiinţifice naţionale: Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Academia Română, iar buna desfăşurare a lucrărilor se datorează: Institutului de Filologie a AŞM, Centrului Academic Internaţional Eminescu, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Primăriei municipiului Chişinău, Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Primăriei municipiului Iaşi etc. La acest forum au participat peste 200 de personalităţi din şase state ale lumii, toţi împătimiţi de opera eminesciană, dar şi în semn de respect şi apreciere faţă de acad. Mihai Cimpoi. Congresul a mai fost şi un prilej pentru a susţine tezele cinci doctoranzi sub îndrumarea omului de ştiinţă Mihai Cimpoi.
Opera eminesciană a fost și este un prilej de studiere și cercetare în universalitate, astfel este tradus în peste 85 de limbi. Din dragoste față de opera lui Mihai Eminescu au învățat limba română, au cercetat și tradus opera marelui poet, au editat cărți. Nominalizez doar unele opinii ale personalităților care au vizitat Centrul Academic Internaţional Eminescu:
Kopi Kyçyku din Albania, doctor în ştiinţe, inginer, academician, ziarist, eseist, professor universitar de Limba italiană şi de Istorie a Balcanilor. Este autorul mai multor volume cu poezii, povestiri, drame, pamflete, articole de critic literară şi de studii ştiinţifice; traducător al mai multor opera literare, istorice şi geologice, din câteva limbi, în albaneză, respective română şi italiană. A participat la primul Congres Mondial al Eminescologilor în 2012 şi a fost oaspete dorit şi la Ediţia a II-a şi a mărturisit: „Poezia lui Mihai Eminescu reprezintă un adevărat univers şi stă alături de cele mai mari nume ale literaturii universale. Întâlnirea mea cu poezia eminesciană s-a produs în anii ’60 ai secolului trecut, când am venit în România ca student. Atunci am stat pe aceste meleaguri binecuvântate doar zece luni. Ruptura relaţiilor diplomatice între Albania şi fosta Uniune Sovietică a fost însoţită cu retragerea tuturor studenţilor albanezi din toate fostele ţări socialiste, inclusiv din România. Totuşi, am făcut tot ceea ce îmi stătea în putinţă să pătrund în sufletul urmaşilor traco-dacilor. (Cred că nu se poate intra în spiritul adevărat al unui neam decât prin cea mai aleasă poezie a lui).
Eminescu a fost pentru mine o poartă, a fost chiar actul intrării în spiritul românesc. Învelit în mantaua dulcii suferinţi, în aureola celui ce-şi plăteşte învăţarea nemuririi cu tinereţile şi chiar cu o tragică moarte, proprie marilor poeţi. Iubit - niciodată iubit cum merită, strălucit mânuitor al versului niciodată pe deplin înţeles, Eminescu m-a fermecat prin puterea şi delicateţea cu care s-a identificat cu însăşi gena românească, a ridicat-o la un nivel greu de atins de urmaşi, depăşindu-şi în acelaşi timp propria vârstă, depăşind aşteptările epocii sale şi chiar ale epocii noastre, spulberând hotarele invizibile care ţineau izolată poezia românească de cea europeană. Prin Eminescu, limba română a început să vorbească în universală. Am avut privilegiul să-l „reântâlnesc” – şi să-l redau prin traduceri – în limba mea maternă, în albaneză, în care sună sublim, probabil datorită cuibului pe care şi l-a ales înlăuntrul străvechii limbi inter-balcanice, despre care se presupune că s-a vorbit pe aceste meleaguri cu milenii în urmă.
Dintr-un anumit punct de vedere şi de simţire limba românească lipsită de Eminescu ar fi arătat exact precum un Eminescu lipsit de limba română. Este de neânchipuit. Cu toate vicisitudinile istoriei, inclusiv ale istoriei literaturii, Eminescu rămâne singular în dăruirea-i fără seamăn, uriaş cât un întreg folclor balcanic, cu ochii înălţaţi spre steaua singurătăţii noastre arhetipale, prezente sau viitoare, cu privirea uneori coborâtă înspre deliciul vremelnic al fiinţelor mărunte, conştient că nu va învăţa a muri vreodată. Într-adevăr, Eminescu n-a învăţat cum se moare.”
Giuseppe Manitta, tânăr profesor din Italia, a vorbit despre cercetările sale cu referire la Eminescu şi Carducci, a vorbit despre poemul „Luceafărul” totodată întrebându-se dacă Mihai Eminescu a cunoscut proza lui Leopardi. Răspunsul a fost dat de acad. Mihai Cimpoi, care a precizat că a găsit în conspectele nemţeşti ale studentului Eminescu (în Manuscrisele facsimil editate) referinţe la opera marelui scriitor italian. AvorbitdesprereceptarealuiEminescuîn Italia şiîn Europa: „Eminescu este foarte bine tradus în limba italiană şi este recepţionat la fel de bine. Opera lui Eminescu este obiect de studiu şi la universităţile din Italia.”
Profesorul de la Universitatea din Granada, Spania, Enrique Javier Noqueras Valdivieso a vorbit în discursul său Eminescu în spațiul spaniol, spunând că: „Eminescu a fost tradus în Spania pentru prima dată în anul 1945. În anul 1973 este publicat în Argentina, la Buenos Aires, în Peru, Chile, Mexic.” Domnul Enrique Javier Noqueras Valdivieso a adus și un volum Eminescu, Mihai. Poesias, ediție bilingvă română-spaniolă reeditată în anul 2004 (Bucarest, 1884), în traducere de Dana Mihaela Giurcă și Jose Manuel Lucia Megias. Cu greu s-a despărțit de acest volum, la rugămintea insistentă a subsemnatei a cedat și avem acest volum în colecția Centrului Academic Internațional Eminescu.
Un aspect important în context cu genericul a fost și problema traducerii operei eminesciene în alte limbi și alte țări. Domnul Constantin Frosin, traducătorul lui Eminescu în limba franceză, a vorbit despre calitatea traducerii operei eminesciene în cea mai importantă limbă a culturii universale.
Traducătorul şi profesorul Irfan Ünver Nasrattinoğlu din Turcia a dat şir amintirilor şi a povestit despre cum l-a întâlnit pe Valeriu Matei la Moscova cu vre-o 30 de ani în urmă, ca mai pe urmă să apară la Ankara traducerea a două ediţii de poezie eminesciană, apoi a mai publicat două volume despre viaţa lui Mihai Eminescu. Şi-a exprimat sentimentele profunde şi dragostea sa faţă de Republica Moldova, de cultura şi limba română şi a promis că v-a deschide la Ankara un Cenaclu „Eminescu”  la care v-a invita eminescologi. Domnul Irfan Ünver Nasrattinoğlu a fost în vizită la CAI Eminescu în februarie 2001 şi a lansat cartea „Mihai Eminescu”  tradusă în limba turcă şi care a făcut-o donaţie cu autograf.
Scriitorul și traducătorul turc Ali Narçina participat la mai multe ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor și a vorbit foarte convingător despre marea sa realizare în viață, și anume: „Am învățat limba română din motivul că l-am descoperit pe Mihai Eminescu. Din această dragoste față de opera lui Eminescu am tradus. Era în anul 1990, iar eu mă aflam la Cluj-Napoca. În mediul în care eram, lumea vorbea despre Eminescu. Am întrebat, la un moment dat, cine este Mihai Eminescu? Mi s-a răspuns că este poet. Nu știam, la acea oră, nici măcar ce înseamnă în română „poet”. De atunci am început să studiez mai mult. Am ajuns, ulterior, la Ipoteşti, în satu  lui de baştină. Îmi amintesc că atunci am lăsat un mesaj în cartea de oaspeţi a casei-muzeu de acolo, care suna cam aşa: „Eu sînt poet turc şi voi traduce poeziile tale în turcă”. După 18 ani, a apărut prima carte cu poeziile lui Eminescu, traduse de mine în limba turcă. De când a apărut această carte, turcii știu cine este Eminescu. Am scris foarte multe despre poet. Am băgat încapul cititorului turc numele lui Mihai Eminescu. mă simt onorat că particip la ultimele două ediții a Congresului Eminescologilor.”
Mario Castro Navarrete, CHILE poet, filozof şi traducător este un mare prieten al lui Eminescu a avut bunăvoinţa sa ne transmită impresiile sale: Ajuns la Chișinău, în care toamna încerca să se instaleze, am avut senzația că și vremea ținea cu mine, căci trebuie să mărturisesc că moldovenii sunt foarte primitoriși că am fost chiar încântat de atențiile de care m-am bucurat ca oaspete. Mă aflam la Chișinău pentru a treia oară, primele două, cu mulți ani în urmă, fiind atunci vizite foarte scurte, doar de câteva ore. De data asta am putut constata că trecerea vremii nu scade cu nimic felul lor de a fi prietenoșiși primitoare gazde. O altă constatare a fost că limba română este vorbită cu acuratețeși mult răspândită, ceea ce dovedește că limba mamă se mențineși se perfecționează.Am avuttimpsămăplimbpebulevardul principal, numit Ștefan cel Mare și Sfânt, după numele domnitorului atât de venerat. Ca toate marile metropole, Chișinăul își are ritmul lui accelerat, cu preocupările cetățeanului alergând la treburile sale cotidiene, dar având mereu o admirabilă dispoziție de a îndruma pe noul venit. La Congresul Mondialal al Eminescologilor, prilejul cu care fusesem invitat, a fost pentru mine o mare surpriză să pot păși în impunătoarea clădire a Academiei de Științe şi a Centrului Academic Internaţional Eminescu. Acolo ne-am reunit toți cei interesați de Eminescu, cel care ne-a adunat, din diferite colțuri ale lumii, mai toți având un cuvânt de spus. Cele auzite de mine, aici, mi-au confirmat importanța poetului nepereche Mihai Eminescu, ca fiind un temei de neclintit al limbii române, la care toată asistența a adus o contribuție, fie printr-o carte, fie prin doleanțe îndreptățite, fie pur și simplu prin dragoste față de limba vorbită de Eminescu. Un fapt care într-adevăr m-a copleșit a fost îndârjirea, tenacitatea, hotărârea, determinarea cu care românii de pretutindeni își apără limba lor; spun acest lucru pentru că experiențele avute de America latină, în generalși Chile, în particular, ne arată că limbile vorbite de băștinașii noștri aproape că au dispărut, iar cele rămase fac eforturi foarte mari pentru a-și menține dreptul la existență. Pentru că în țările Americii Latine s-a impus o limbă în detrimentul altora,și nici măcar nu a fost ocazia sa conviețuiască limbile autohtone cu limba cotropitorilor, cauzele fiind multiple și complexe. În consecință, acest Congres și-a îndeplinit pe deplin scopurile, fiindcă, în jurul lui Eminescu, limba română a ieșit biruitoare. Folosesc această cale pentru a mulțumi organizatorilorși totodată să vă mulțumesc tuturor pentru lecția de română primită la Chișinău. Mario Castro Navarrete. Chile, 2013.”
O mostră de înaltă apreciere în lumea operei eminesciene a constituit lansarea la Centrul Academic Internațional Eminescu a cărții Eminescu, Mihai.Poesias escogidas, tradusă de către chilianul Mario Castro Navarrete în limba spaniolă, la care au participat profesori și studenți de la Departamentul de Lingvistică Romanică și Comunicare Interculturală a USM. Această carte a fost lansată în mai multe instituții în diferite țări.
Traducătoarea şi cercetătoarea dr. Su Yan din China a participat la lucrările Congresului Mondial al Eminescologilor, Ediţia a-III. Doamna dr. Yan Su şi-a exprimat cu o căldură impresionantă admiraţia faţă de poeziile lui Mihai Eminescu pe care le-a tradus, învăţând limba română perfect fiind aptă să le citească în original. La Congresul Mondial al Eminescologilor a recitat poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie cu mare dăruire de sine în limba română și limba chineză, astfel publicul a rămas frapat și a lăcrimat.
Dmitri Karalis din Sankt-Petersburg, dar care are rădăcini din părţile sorocene, a transmis salutări din partea celor 455 de scriitori ruşi din oraşul de pe Neva, care-l cunosc şi preţuiesc opera lui Mihai Eminescu. A recitat varianta traducerei sale în limba rusă a poeziei „Pe aceeaşi ulicioară” şi a remarcat: „Poeţii şi filosofii Eminescu, Bunin, Esenin şi alţi scriitori în operele lor vorbesc aceeaşi doar că în altă limbă. Numai un mare poet poate fi tradus şi înţeles în mai multe limbi”.
Oleg Goncearenko din Ucraina a vorbit că dragostea de Mihai Eminescu vine din partea mamei-basarabeancă din părţile Sorocii, a prezentat cartea sa„ За Эминеску ...до себе... (спiвu – переспiвu)” şi a recitat poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”  tradusă în limba ucraineană.
Traducătoarea de limbă rusă Miroslava Metleaeva a avut un discurs la tema Luceafărul lui Eminescu în limba rusă și a lansat cartea recent apărută Luceafărul = Лучафэр, ediție bilingvă română-rusă, traducerea aparținându-i. Această traducere a fost apreciată și calificată de eminescologii prezenți ca cea mai bună.
Profesorul Adrian Dinu Rachieru a evidenţiat că: „Eminescu este intraductibil. Repunerea periodică în discuţie a lui Eminescu demonstrează că e viu”, iar profesorul Tudor Nedelcea a amintit despre faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a avut rădăcini româneşti şi l-a inclus pe Eminescu în pomelnicul Vaticanului.
Profesorul Mihai Dorin a menţionat: „Eminescu este prima provocare majoră a gândirii naţionale de după Cantemir, un poet dublat de un gânditor, fondator al concepţiei civilizatoare europene”.
Pe parcursul a 16 ani de activitate am desfășurat o activitate prodigioasă în cunoașterea, studierea și promovarea operei eminesciene pentru vorbitorii de diferite limbi, astfel în vizită au fost: studenți de la Universitatea Humbolt din Berlin cu profesoara Michele Mattusch; Ion MILOȘ din Suedia; Brenda WALKER din Marea Britanie; Jan-Louis COURRIOL din Franța; Marco KUGNO din Italia; scriitori și traducători din Suedia, China, Azerbaidjan, Rusia; Stepan KELAR și Vitalii KOLODII din UKRAINA; studenți de la ULIM, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, USM, liceeni de la Liceele cu profil de studiere a limbilor turcă, italiană, franceză, engleză, spaniolă ș.a.
Despre universalitatea lui Mihai Eminescu ne vorbesc mai multe cărți din colecția Centrului Academic Internațional Eminescu: Copilu-Copillin, Dumitru. Receptarea lui Eminescu în 85 de limbi – premize ale asimilării operei în literatura universală; Ioniță, Mihai. Mihai Eminescu în grafica mondială; Popa, Iulius. Medalii Eminescu în Moldova și în alte țări; Ciobanu, Constantin. Gh., Mihai Eminescu în filatelia și cartofilia universală; Eminescu peste nemărginirea timpului: Propagarea operei eminesciene în 64 de limbi și literaturi ș.a.