7 ian. 2016

Părinţii lui Mihai Eminescu

   
 Gheorghe Eminovici - Se naşte la Călineşti (Suceava) la 10 februarie 1812, tatăl lui Mihai Eminescu, fiul mai mare al dascălului din Călineşti, Vasile Eminovici şi al Ioanei Sărghei. Provenind dintr-o familie numeroasă şi nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă, apoi administrator al moşiei Dumbrăveni a boierului Balş, care îl ajută să obţină de la domnitorul Mihail Sturza titlul de sluger. în 1841 Eminovici este ridicat la rangul de căminar. Stabilitatea materială la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinută prin cumpărarea, în 1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu terminarea noii case. Insă mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor săi studii liceale şi universitare, costisitoare chiar şi pentru o familie mai înstărită, aşa încât în 1878, Eminovici este nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-şi plăti datoriile; rămânând ca administrator al noului proprietar până în 1884, anul morţii sale. Crescut la tradiţie şi la Biblie, Eminovici a facut toata viaţa eforturi să se „chivernisească” convins fiind ca fetele trebuie să aibă o dotă frumuşică, iar pe baieţi i-a îndrumat spre meserii practice.
Gheorghe Eminovici era un om de modă veche. Înalt, voinic mai mult decât gras, „munte de om”, de-o putere herculeană, trup sănătos, minte sănătoasă, el ne priveşte din fotografie cu un cap masiv, acoperit cu păr trainic şi învăluit în barba castanie, tunsă cu foarfecele, spre împăcarea tradiţiei cu civilizaţia, cu nas prădalnic şi ochi albaştri-verzui care trec, dispreţuitori, dincolo de lucruri, cu falca de jos, uşor obstinată şi plină de sine. Înfăţişarea trădează pe omul de muncă, răsbătător şi cu voinţa de avere, în acel stadiu de înaltă linişte a omului care şi-a agonisit totul prin sine şi, fără slăbiciuni, e oricând gata s-o ia de la început. (George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu) 
   
Raluca Eminovici - "Umbla tăcută prin casă, cu un aer de resemnare. Ochii negri aveau o orientare îndepărtată, visătoare , iar colţul gurii un zâmbet dureros. Era plină de bunătate, statornică în iubire ca şi în ură, şi ca mai toate fiinţele slabe şi pasive, cu ieşiri, uneori, de sarcasm. Existenţa Ralucăi Eminovici s-a scurs, fără îndoială, obscură şi trudită, într-o casă plină de copii, în grija continuă de ei, într-o hărnicie casnică necesară pentru a menţine o familie aşa de numeroasă. La desele supărări ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici şi a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat moartea unora din copii şi mai ales a doi din cei mai mari (Şerban şi Iorgul, morţi în plină vigoare bărbătească, aproape unul după altul). Se stinge din viata la 15 august 1876 fiind inmormantata la Ipotesti, langa Bisericuta familiei. (George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu)
Cules computerizat: V. Sîrbu