14 mar. 2016

Chipul lui Eminescu în filatelia şi cartofilia universală


          
  Mihai Eminescu este poetul prin care neamul nostru și-a construit o durabilă punte de legătură cu spiritualitatea umanității, deoarece prin el poporul român și-a adus, în mare măsură, contribuția proprie la cultura universală. El este cel care ne reprezintă în lume ca entitate etnică, iar opera lui a devenit un bun comun al tuturor popoarelor lumii.
            Chipul poetului și unele imagini din opera sa nemuritoare, nu puteau să nu fie un imbold pentru editorii de mărci și efecte poștale, mai ales pentru filateliștii care promovau valorile culturale naționale.          
  În anul 1939, o dată cu împlinirea a 50 de ani de la moartea poetului, Poșta Română emite două mărci cu chipul lui Mihai Eminescu, acesta fiind și debutul lui în filatelie. O altă miniatură poștală cu chipul poetului apare în 1947, fiind urmată în 1950 de o serie compusă din cinci valori, una din ele reprezintă portretul poetului iar celelalte – scene inspirate din poeziile Scrisoarea III, Înger și demon, Împărat și proletar și Viața. Mai târziu, chipul poetului îl găsim pe zeci de mărci, întreguri și ștampile ocaziționale și speciale, ce costituie un valoros patrimoniu filatelic.
     
       Administrațiile poștale din România și Republica Moldova i-au dedicat poetului cele mai multe piese cu tematici variate ca: reproducerea celor patru fotografii și a busturilor sau statuilor din diferite localități, fixarea documentară a unor simpozioane sau concursurilor de limbă și literatură română.
            Filatelia, care nu este doar un cronicar al timpului, dar și o carte de vizită a umanității, a fixat cu regularitate aproape fiecare gest de comemorare a lui Mihai Eminescu.
Olesea Bobotrîn, bibliotecar principal