20 mar. 2016

ECOURI FRANCEZE ÎN OPERA LUI MIHAI EMINESCU

Ar fi deosebit de important pentru studierea operei poetice a lui Eminescu, dacă am cunoaşte toate izvoarele de inspiraţie pentru operele sale. Nicolae Iorga susţine că Eminescu n-a fost influienţat numai de literatura germană şi arată, că poetul îl cunoştea bine pe Victor Hugo, pe care-l admira; şi de influienţa lui Vigny, când citează un fragment din Rugăciunea unui dac. Mihai Eminescu nu a fost străin faţă de cultura franceză, spune I. M.Raşcu în cartea sa Eminescu şi cultura franceză. Influienţa franceză asupra lui Eminescu îi preocupă pe istoricii literari: Tudor Vianu găseşte unele motive romantice franceze printre inspiraţiile din tinereţe ale poetului; George Călinescu a cercetat, după Manuscrisele poetului, mai cu seamă unele cunoştinţe de limbă franceză ale lui Mihai Eminescu.
Influienţa franceză a fost şi a rămas la noi puternică, poate, cea mai solidă dintre toate influienţele literare, ce s-au exercitat asupra unui popor. Ea străluceşte cu o luminoasă intensintate în vremea, când Eminescu începe a-şi tipări primele scrieri.
Tinerii români plecau la studii în Franţa, trupele de teatru făceau traduceri din literatura clasică a Franţei. Cum ar fi putut Mihai Eminescu să rămână străin faţă de ea?
Se ştie. că încă din adolescenţă, Eminescu dădea dovezi de o curiozitate neobosită. În trupa Iorgu Caragiale, în care  Eminescu era copist de roluri, poetul copiază piese traduse din limba franceză. În Germania, unde îşi făcea studiile Eminescu, influienţa franceză era mai accentuată, scriitorii germani traduceau cu râvnă pe cei francezi. Filozoful Schopenhauer, acela despre care se vorbeşte mai mult când se discută izvoarele de inspiraţie ale lui Mihai Eminescu, avea o nemărginită admiraţie pentru cultura şi literatura franceză )nota autorului). Impresia este că poetul, fără a putea vorbi fluent limba franceză, fără să o poată scrie corect, o putea minunat utiliza în lecturile sale: Ioan Slavici, spre exemplu,  vorbeşte despre deosebită simpatie a poetului pentru J. J. Rousseau, Voltaire, Lamartine, V. Hugo.
E adevărat că paralel cu aceste aprecieri favorabile, poetul are şi o atitudine plină de rezerve  faţă de tineretul "franţuzit", dar aceasta nu implică deloc antipatie faţă de poporul respectiv. Eminescu le-a închinat şi  poezia Ai noştri tineri.
În continuare autorul ne relatează: Influienţa franceză la Eminescu nu poate fi încadrată între două date anumite din dezvoltarea activităţii sale literare, ea se poate constata doar pe parcursul întregii activităţi literare. Influienţa  lui Lamartine şi Th. Gautier asupra lui Eminescu, scrie autorul, este uşor explicabilă de multe împrejurări din viaţa şi evoluţia cunoştinţelor literare ale poetului.
Însăşi Viena oferă lui Eminescu unele aspecte pe care avusese prilejul să le constate şi la noi, spune autorul. Şi aici, încă din veacul al XVIII- lea, cultura franceză îşi exercitase influienţa ei puternică. La sfârşitul acestul secol Viena era o capitală franţuzită şi limba de curte era limba franceză.
Trăind în astfel de mediu, autorul "Scrisorilor" se adapă, fără îndoială, de la multiple izvoare şi, deci, faima literaturii franceze, ca şi frumuseţile operelor ei devin în acest timp mai cunoscute, conchide autorul.
Rașcu, I. M. Eminescu și cultura franceză / I. M. Rașcu. - București: Minerva, 1978. - 152 p.

I. M. Raşcu, istoric literar, şi-a făcut studiile la Paris ca membru al "Şcolii române din Franţa". Era preocupat de tot ce apărea nou, urma cursurile de specialitate ale profesorilor de la Sorbona.
Vă propunem să lecturaţi cartea : I. M. Raşcu Eminescu şi cultura franceză, ediţie îngrijită de Albert Schreiber şi D. Murăraşu. Această carte o regăsiţi în fondul de documente a bibliotecii CAIE.
Prezentare : Maria Chirilă, bibliotecar, grad de calificare I