3 mar. 2016

PLETOSULE POET ÎNDRĂGOSTIT



                                                          ESTE SUFICIENT UN SURÂS AL VIEŢII, PENTRU CA              TOTUL SĂ RECAPETE UN SENS...
Constantin Noica
       
   Centrul Academic Internaţional Eminescu îşi continuie activitatea în pofida tuturor intemperiilor vieţii. Muncim de dragul tinerii generaţii, de dragul celora în care punem mari speranţe, pe care vrem să-i vedem mai cultivaţi, mai pregătiţi, mai deştepţi, o generaţie, care să fie capabilă să facă acele schimbări de care avem nevoie pentru a trăi decent şi onorabil. Zilele acestea am organizat o manifestare cultural-artistică cu genericul: PLETOSULE POET ÎNDRĂGOSTIT, în cadrul căreia l-am omagiat pe Liviu DELEANU (la 105 ani de la naştere, numele adevărat este Lipa Cligman), scriitorul care a avut o soartă vitregită, dar tumultuoasă. Poet şi dramaturg, a scris o operă accesibilă şi profundă , din care desprindem
dragostea de viaţă şi de neam. Atmosfera au încălzit-o vocile cristaline, expresive şi pasionate ale elevilor din clasa a IV-a, ghidaţi de învăţătoarea lor Aliona Popazov şi elevii clasei a VIII-a, însoţiţi de doamna Lucia Oborocianu, profesoară de limba şi literatura română de la Liceul Teoretic LIVIU DELEANU. Elevii clasei a IV-a au prezentat un colaj de poezii inspirate din creaţiile autorului: De vorbă la portiţă, , Melcul, Vrăbioara, Primăvara, etc. A fost interpretat imnul liceului, Liceul nostru, cântecele: O lume colorată, Dacă părinţii ar fi copii, iar Iraida Graur ne-a reamintit câteva date din biografia lui Liviu Deleanu. Reprezentanţii clasei a VIII-a la fel au venit cu un program bine închegat: recital de poezie, cântece pe versurile poetului, comunicări, momente interesante din viaţa şi activitatea scriitorului.
      
   Crescut pe maidanele Iaşilor, apoi colindând oraşe şi sate româneşti, a ajuns la Chişinău, cuibul liniştii al tăcerii, cuibul dragostei şi al durerii. Tăcutul Liviu Deleanu, poet şi copil, astăzi revine printre noi cu altarul poeziei sale: Nu-i uşor să desfereci cuvântul / Din adâncu-i şi vechiul tipar, / Ca să afli în tainiţe cuvântul / Şi să-i dăru-i poporului iar. / Nu-i uşor să-l alegi dintre toate   / Pe acel ce-i mai greu să-l struneşti / Şi să-i dai în odăjdii curate / O fărâmă din ceea ce eşti. O clipă din poezia lui Deleanu este pentru cuget şi meditaţie, pentru bucurie şi suflet. Duh de baladă, Voevod al cuvântului, cum se exprimă însuşi poetul, este sufletul şi cântecul graiului românesc, mereu împrospătător de esenţă şi vervă literară. Versurile sale sunt versurile noastre, faima şi dragostea lui pentru cuvânt, ne-o mărturiseşte cu drag poetul în poezia: Aş vrea să ard: Aş vrea să ard, să ard cumplit, / De m-aş putea preface-n lavă, / Să ard asemeni unui mit / Crescut  pe-o cremene moldavă.
         Primii paşi în literatura lui Liviu Deleanu au fost gidaţi de o intuiţie sigură a poeziei. Creaţia lui de până la 1940 a stat sub semnele neîndoielnice ale modernismului: atmosfera macabră, pustiul, urâtul, tăcerea. Se simte influenţa unor scriitori mari, ca Charles Baudlaire, George Bacovia, Ion Pillat, etc.
         A debutat în anul 1927 cu placheta de versuri Oglinzi fermecate, după care au urmat  Ceasul de veghe, carte pomenită de George Călinescu în monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini până în prezent. În 1940 scriitorul se refugiază la Chişinău, în anii războiului plăsmuind o serie de cântece inspirate,  Cântec scris pe patul armei, Cântec scris pe lat de paloş. Talentul liric al lui Liviu Deleanu s-a manifestat din plin în cărţile Dragostea noastră cea de toate zilele şi Cartea dorului şi un ciclu impunător de cântece inspirate din folclor, unul dintre care se bucură de o enormă popularitate până astăzi, Sanie cu zurgălăi, tradus şi interpretat în nenumărate limbi şi cu cele mai neaşteptate prelucrări muzicale. Faptul că s-a format şi a activat, un timp, în cadrul literaturii române, având la îndemână o limbă română curată şi expresivă, i-a permis lui Liviu Deleanu să se distingă şi după 1940 printr-o scriitură nu numai corectă, dar şi plastică, de cele mai multe ori sugestivă.. Vocabularul poeziilor sale nu conţine rusisme, de care limba vorbită la est de Prut nu se poate debarasa nici până astăzi, frazele sale nu sunt calchiate mecanic şi greşit după frazele ruseşti.
         Un domeniu specific de manifestare a măiestriei lui Liviu Deleanu îl constituie sonetul. În sonet există regula că nici un cuvânt să nu se repete-exceptând, bineînţeles, conjuncţiile, prepoziţiile, verbele auxiliare - iar versul ultim trebuie să fie un fel de concluzie, încheiere sintetică, maximă. Liviu Deleanu a făcut faţă cerinţelor speciei în câteva sonete consacrate poeţilor noştri clasici, demonstrând o bună cunoaştere a creaţiei lor.
         Vasile Alecsandri, de exemplu, este prezentat de Liviu Deleanu drept cântăreţ al unor vremuri de ispravă... Aproape fiecare vers e o metaforă care exprimă particularităţi esenţiale ale creaţiei bardului de la Mirceşti. La fel şi în sonetul CREANGĂ, în care aproape fiecare cuvânt are o mare putere de evocare a universului creaţiei sfătosului bunic din Humuleşti. Scriitorul nu putea să treacă cu vederea creaţia Geniului poeziei româneşti Mihai Eminescu, dedicându-i şi acestuia un sonet. În sonetul EMINESCU întâlnim câteva referinţe la viaţa reală, particulară a marelui scriitor (Pletosule poet, ai trăit pământului lipit, adică sărac), majoritatea celorlalte cuvinte având funcţie de metafore prin care poate fi reconstruit întreg universul eminescian (codri, lacuri, stele, Călin, tainele, Luceafăr, gloatele rebele, astru, un singur dor, furtuna). Terţetul de încheiere al sonetului se dovedeşte la fel de concret, exact şi totodată profund metaforic: Iar noi, urmaşii tăi, nu-n ţintirim,/ Ci sus printre luceferi te găsim/ Nemuritor şi viu întotdeauna. Acelaşi este mecanismul plăsmuirii sonetului ARGHEZI. Prin acestea şi prin alte sonete de reală virtuozitate literară (Puşkin, Tolstoi), Liviu Deleanu suscită şi azi interesul iubitorilor de artă autentică.
       
  Scriitor înzestrat cu o sensibilitate fină la faptele vieţii şi la rosturile cuvântului în procesul comunicării artistice, autor al unor poezii memorabile pentru copii şi pentru adulţi, Liviu Deleanu constituie un alt exemplu de ratare a şanselor de afirmare plenară a capacităţilor creatoare native în condiţiile unui regim totalitar. Anume acest fapt ne aduce la ideea că avem obligaţiunea de a ne aminti mereu de personalităţile adevărate, care şi în vremuri de restrişte au ştiut să-şi păstreze sufletul nealterat, şi să ne lase câteva opere de valoare, care merită neuitarea.
         Gheorghe Spina îşi amintea: Liviu Deleanu porneşte din noapte şi poposeşte în beznă. Nu ştiu cum s-a făcut ca acest pui (...), crescut pe maidanele Iaşilor, nu e nici sentimental, nici elegiac, nici liric; e dur ca un pietroi şi aspru ca zgura. Versurile din Ceasul de veghe zvâcnesc ca un puls agitat de febră şi la fel cu febră - ţiuie prelung în urechi, ameţitor: sunt aspecte - în negru de cărbune, furate din viaţa celor cu suflet răvăşit de furtuni (...).
         Bucură faptul că elevii sunt atraşi de frumuseţea şi expresivitatea versurilor lui Liviu Deleanu, care vin cu o intensitate a trăirilor copilăriei materializate într-o serie de poezioare pentru toţi copiii. Poezia lui e cântecul sufletului, cântecul ce mereu poate plânge, dar de cele mai multe ori el bucură şi înnobilează, pentru că ceea ce emană el este frumos şi sfânt, precum este cuvântul, iar mânuind cuvântul, poţi deveni voevod al acestuia. Poetul mereu a dăruit slovei româneşti, a scris pentru el, a scis pentru noi, a scris pentru cei ce vin după noi, poezie pentru copii, poezie pentru maturi, poezie pentru inimă şi suflet.
         În procesul activităţii, oaspeţii au aflat despre istoricul fondării Centrului Eminescu, despre unicitatea acestei instituţii de cultură, despre Marele Poet Mihai Eminescu. Elevii şi profesorii ne-au mărturisit, că au rămas foarte impresionaţi de acest rai al literaturii, al culturii care contribuie la valorificarea neamului, aflându-se aici au simţit spiritul eminescian. Şi noi la rându-ne am rămas mulţumiţi pentru bucuria copiilor, care era scrisă pe chipurile lor.
         Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
         Maestru în artă.