11 apr. 2016

EMINESCU. DE LA MUZICA POEZIEI LA POEZIA MUZICII

Astăzi, mai accentuat ca altădată, se impune adevărul că Eminescu rosteşte esenţial fiinţa, ca gândire şi cântare – în această rostire ce constituie o unitate nedezmembrabilă. Deloc întâmplător, versul lui Eminescu a inspirat atâţia muzicieni care s-au apropiat cu pietate de opera eminesciană.
Mare admirator al muzicii, Mihai Eminescu şi-a descris singur capacităţile sale muzicale într-o scrisoare către V.Micle. Muzica întotdeauna mă predispune spre o visare creatoare. Dar compoziţiile lui Chopin m-au transformat cu desăvârşire. Credeam la un moment dat că plutesc în sferele divine ale nemuririi dumnezeieşti. Era beţia intelegenţei care subjuga sufletul, îndemnându-l să armonizeze întreaga  mea fiinţă. Numai pianul tău, minunata perlare a degetelor albe, dădeau această realizare. Clarul de lună în noaptea aceea sfântă îmi producea satisfacţii pe care nu le-am avut niciodată în blestemata mea viaţă. Regret amarnic că n-am învăţat muzica, căci din copilărie mama care avea un glas fermecător, întrecându-se cu tata care cânta ca un adevărat artist din flaut, descoperise în mine o ureche remarcabilă de muzician. Ascultând, Nocturnele, m-am convins că Chopin ar fi scris poezii tot atât de geniale ca aceste compoziţii. Nu poţi fi mare compozitor, dacă nu posezi amândouă însuşirile. Nu ar fi putut nici El să scrie aşa poezie, dacă nu cunoştea muzica universului.
Cartea semnată de Lucia Olaru Nenati Eminescu: De la muzica poeziei la poezia muzicii , oferă un tablou panoramic asupra mărturiilor
contemporanilor şi a posterităţii critice privind interesul lui Eminescu pentru muzică. Autoarea demonstrează în cartea de faţă că rolul muzicii în viaţa lui Eminescu este unul important, de profunzime, nu doar o plăcere ocazională. Această lucrare vă va face să iubiţi în lumea astrală şi terestră suflul timpului, să adunaţi în suflet licărul clipelor însetate de frumos.

Harti Vera, sef oficiu