18 apr. 2016

OCTAVIAN GOGA – UN CARACTER MESIANIC: GLASUL ÎNSTRĂINĂRII ŞI AL ŢĂRÂNEI ROBITE



135 de ani de la naştere


Larisa Arseni.Colaboratoare la CAIE.
                                                          Maestru în artă.

       ...m-am născut cu pumnii strânşi, sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revoltă, cel mai puternic sentiment care m-a călăuzit în viaţă şi din care a derivat şi formula mea literară.
(Octavian Goga)
         
          După Eminescu şi Macedonschi Goga e întâiul poet mare din epoca modernă sortit prin simplitatea aparentă a poeziei lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional şi totodată pur, ca şi Eminescu.
          Literatura pe care am moştenit-o de la Octavian Goga, lirica sa şi   o bună parte din publicistică – actuală şi modernă prin generozitatea idealului social, prin autenticitatea sentimentului patriotic este rezultatul concepţiei sale de atâtea ori afirmate. Poezia socială a lui Goga este plină de mister şi acest mister provine din faptul că poetul s-a identificat cu patria, cu istoria şi cu năzuinţele ei.
          Poetul mărturisea: Eu graţie structurii mele sufleteşti, am crezut întotdeauna că acriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de alarmă.. Am spus ce am avut pe inimă, am mărturisit adevărul, l-am strigat la răspântii, am chemat lumea în jurul meu să i-l arăt să-l vadă. (Octavian Goga).
          Opera poetică a lui Octavian Goga, în tot ce are ea mai bun, nu este un dar cu care l-au dăruit zeii ci rezultatul unui demers gnostic, al unui proces dramatic de esenţializare. Pornind de la nostalgii şi impulsuri biografice (sărutul mamei, casa albă de pe deal, personaje ale copilăriei, complexul dramatic al unei ipotetice întoarceri în sat...) transformate în mişcări poetice. Poezia despre patrie cu tentă profetică îşi are fundamentarea în aceste idei lirice transpuse în alte cutii de rezonanţă, în această transcedentare a biograficului. Mesianismul lui Goga porneşte din sentimente de altă anvergură care, printr-o miraculoasă amplificare a registrelor, metamorfozează dorul în jale, jalea în răzvrătire şi răzvrătirea în profeţie.
          Poezia lui a depăşit momentul şi s-a înscris pe orbita marii poezii prin faptul că în ea trăiesc permanenţe etice româneşti, că ea exprimă sinteza sufletului nostru văzut în cele trei laturi unitare ale existenţei sale... (Valeriu Răpeanu).
          Sentimentul dezrădăcinării din poezia BĂTRÂNII s-au din alte poeme, sentimentul cu cea mai mare frecvenţă şi cu cea mai mare capacitate de mobilizare poetică la Goga este fondul care îi sensibilizeză facultăţile poetice, cel care crează acea dispoziţie dramatică inavuabilă specifică poeziei lui, reprimată, înăbuşită şi exteriorizată prin lacrimă.
          Octavian Goga a fost un poeta vates care n-a ezitat să vestească, în tonalitate vizionar-mesianică, un viitor mai bun pentru neamul oprimat. Purtător al idealurilor de libertate socială şi naţională, care au animat mişcarea de eliberare din Transillvania, poetul a impulsionat, prin înflăcărarea verbului său, creaţia literară a confraţilor de  condei în toate zonele locuite de români, fapt care a facilitat propagarea sensurilor propriei activităţi literare şi culturale, acolo unde se simţea acut necesitatea de a acoperi hiatul produs de condiţiile vitrege. Şi aici aşi vrea să mă opresc la basarabenii care au receptat în mod deosebit mesajul poezie lui O.Goga. Sensibilizaţi de suferinţa seculară, ei au găsit în creaţia poetului transilvănean motive consonate stării lor de spirit.
          Octavian Goga a fost nu doar un model ontologic bun de urmat în domeniul mitopo(i)etic; el a fost şi un pattern deontologic, demn de aplicat şi în domeniul vieţii politice, sociale şi culturale, al stărilor de spirit incendiate de ideea unităţii româneşti. Goga a fost un arhitect priceput al Astrei basarabene şi un cronicar al realităţilor basarabene, pe care le-a surprins în volumul Mustul care fierbe. Acţiunile culturale ale lui Goga se înscriu în contextul mai larg al relaţiilor spirituale dintre Ardeal şi Basarabia.
          Deşi înstrăinată de aproape un secol, provincia dintre Prut şi Nistru nu-şi uitase rădăcinile. Basarabenii aflau în versul plin de jale, dar şi de răzvrătire, ecoul propriilor dureri, reflexsul năzuinţelor lor seculare. Plasaţi în extremităţile geografice ale românismului, transilvănenii şi basarabenii erau uniţi prin acelaşi destin vitreg. Poezia lui Goga a catalizat conştientizarea originilor comune şi a contribuit  la cristalizarea perspectivelor care abia căpătau contur în realitatea basarabeană.
          Astfel, facem o încercare de a încadra într-un articol diverse aspecte ale activităţii de creaţie a lui Goga legate de Basarabia şi basarabeni. Publicistica lui O.Goga reflectă cu toată evidenţa ansamblul de probleme cu care se confruntă Basarabia interbelică.
      
    Contemporan cu Goga, dar manifestându-se contradictoriu în postura de comisar general al Basarabiei, Duiliu Zanfirescu opina România din stânga Prutului, încorporată prin actul din 27 martie 1918, are o însemnătate atât de mare pentru viitorul ţării noastre, încât covârşeşete aproape toate celelalte interese din teritoriile ocupate [1, p.384]. Această stare de lucruri implica promovarea unei politici specifice în Basarabia. Fostul comisar general al Basarabiei considera la moment: Aceste adevăruri fundamentale trebuiesc aşezate pentru ca actul Unirii să se poată aplica în liberă dispoziţie sufletească din amândouă părţile [1, p. 385].
          Viabilitatea actului Unirii avea să fie asigurată de concordanţa legii electorale şi a reformei agrare în toate regiunile României, nota dânsul în Îndreptarea din 2 iunie 1918. Ceea ce s-a făgăduit trebuie să se aducă la îndeplinire. Nu ne mai putem întoarce înapoi, sub pedeapsa de a rătăci drumurile. Deoarece acestea sunt doar opinii generale, este oportun a se apela la mărturisirile lui Onisifor Ghibu, cel care a ţinut, la propriu, mâna pe pulsul unei Basarabii trezite la luptă şi care evoca sugestiv acele vremuri când suna ceasul cu totul neaşteptat, al Basarabiei.
          Deosebit de relevantă ni se pare opinia lui Octavian Goga referitor la Basarabia, detaşând-o din paginile de publicistică.
          Câteva articole ar fi cheia culegerii, intitulată sugestiv Mustul care fierbe (1927). ...Toate acestea se reduc la un principiu fundamental de viaţă, la ideea naţională, misterul de procreare a acestui neam şi singura lui formulă pentru ziua de mâine. Îngrijorat pentru starea de lucruri în spaţiul dintre Prut şi Nistru, Goga în articolul Setea de autoritate constată: Basarabia actuală, este câmpul contrastelor. Acolo stau faţă în faţă elemente conservatoare ale politicii ruse şi elemente demagogice ale socialismului celui mai înaintat. Şi unele şi altele au aerul de a recunoaşte ocupaţia noastră militară. Cred, însă, că printre conservatori, majoritatea este condusă pur şi simplu de dorinţa de ordine şi de păstrarea proprietăţilor – pe când, printre socialiştii-intelectuali, un suflu de adevărat patriotism românesc subordoneză chestiunea economică chestiunii naţionale. Pe acestea se poate pune temei [1,p. 377]. Respectiva optică permitea reconsiderarea faptului că existau multiple cauze care anticipaseră unirea recentă. O dată ce până la 1812 Basarabia a fost politiceşte românescă, iar etnografic ea a fost şi este românescă de la 106 până în zilele noastre, deci poporul basarabean <este> pur românesc în substratul său [1, p.378].
          Autorul accentuiază opinia fostului comisar care explicase anterior: În acest pământ locuieşte un popor, care, de baştină, este popor românesc. Alături de dânsul şi adeseori peste dânsul s-au aşezat alte naţii, care, ajutate de administraţia rusească, au căutat s-l deznaţionalizeze, avertizându-ne: băgaţi de seamă pe cine trimiteţi acolo... Ulterior  Goga surprinde în acelaşi articol Setea de autoritate o stare nefastă – pricina răului rezidă în faptul că Basarabia n-are stăpân... [2, p.439]... acest pământ este orfan, lipsit de îndrumare şi ocrotire, pentru că nici o personalitate de seamă nu există la noi care să se devoteze destinelor celor trei milioane de oameni dintre Nistru şi Prut şi care, într-un spirit de dreptate superioară şi de necontestată autoritate, să-i îchege sufletele cu ţara mumă... [2, p. 440].
     
     O. Goga, observă, cu aceeaşi luciditate că nu e vorba doar de o meteahnă locală. Prin particular s-a dezvăluit fenomenul general – răul de pretutindeni. Constatările lui sunt mai mult decât elocvente: Am intrat    într-o zodie de mesianism, în care de obicei preludează furtuna. Este o concluzie care alarmeză, condiţionată de clişeul uzat al tuturor exploatărilor coloniale de demult, agravată de faptul că în joc e pus chiar destinul unor bieţi oameni rupţi din sufletul nostru [2, p. 439], evidenţiând aceleaşi circumstanţe determinante, cât în Ardeal atât şi în Basarabia – o grozavă criză de personalităţi [2, p.440].
          Observaţiile lui  O. Goga sunt aplicabile, pare-se, şi astăzi situaţiilor politice, care tind să ne copleşească şi pe noi prin o apatie sufletescă a marelui tot şi o dureroasă lipsă de busolă în conştiinţa socială. El aduce exemple semnificative consecinţelor cunoscutelor racile: pulverizarea vieţii politice în prea multe partide, compromiterea parlamentarismului, degenerarea şi otrăvirea presei, îmulţirea pofitelor de acaparare, într-un cuvânt, distrugerea principiului naţional  [2, p.448].
          Ei au înăcrit sufletul, au încurajat greşelile, au scuzat crimele, retrăgându-se după paravanul mincinos al umanitarismului, pe care îl ridicau în faţa proştilor, ca să nu se vadă eticheta de la Moscova [2, p. 449]. Lovitura s-a dat şi în plan material, prin acapararea vieţii economice din ţară de către aventurieri sau străini şi invazia elementelor de peste graniţă... Scriitorul pune accent pe aceste două rele care au afectat însăşi demnitatea neamului, improvizând nenumărate fortăreţe pe seama unor interese inavuabile [2, p. 449].
          Modul în care s-a făcut acapararea economică, multiplele naţionalizări camuflate, mergând mână în mână cu întărirea atâtor întreprinderi comerciale şi industriale, din care fruntaşii poporului dominant erau excluşi cu desăvârşire sau aveau rolul ridicol de simpli figuranţi, toate au contribuit să dea un aspect straniu de neliobăgie materială românismului eliberat politiceşte [2, p. 449]. Autorul reproduce acest pasaj pentru a ilustra o situaţie caracteristică a Basarabiei la acel moment.
          La Chişinău, în primele zile de clocot după realipirea Basarabiei, era un haos cu adevărat pitoresc. Pitorescul provinciei aflate în intersecţii geografice şi istorice îi mijloceşte conştientizarea faptului că biata Basarabie se găseşte într-o stare haotică, dar este constrâns să recunască imposibilitatea de a pătrunde viitorul: Nu ne prea dăm seama de ziua de mâine şi nu prea pricepem în ce chip şi de unde vor ieşi energiile de conducere ale zbuciumatei provincii [2, p.166]. Era momentul impunerii imperioase a formulei: ţara s-a făcut, mai trebuie şi oameni în ea şi atunci toate lucrurile sunt în perfectă ordine [2, p. 167]...
          Poporul Basarabiei, după apăsarea de un veac a duhului străin, se mişca greu şi marea lui sănătate primitivă se desţepenea trosnind din toate îcheieturile ca trupul unui uriaş după o lungă noapte de beţie. Scopul final nu se putea lesne atinge, căci revenirea la matca a românismului nu era uşoară, trebuiau prăvăliţi la o parte mai întâi bolovanii muscăleşti din sufletul moldovenesc şi acesta cerea sforţări violente de energie
[2, p.177-178].
          În condiţiile când colosul se prăbuşise şi părea că stăpânirea rusească se dărâmase ca prin farmec... rămânea senzaţia unei prezenţe apăsătoare - totuşi domnia moscovită se resimţea pretutindeni, imposibil de a fi strămutată. Şi atunci, ca şi acum, se pare, ruşii nu plecaseră din suflete încă, unde în mod obraznic s-au fost aşezaţi înainte cu o sută de ani şi acum se puneau de-a curmezişul de câte ori noi, pribegi din altă parte a românizmului, doream să facem apropierea de la frate la frate cu moldovenii...
          Metamorfoza se producea sub imperiul dificultăţilor cauzate de psihologia... agitată, plină de întrebări nedezlegate şi de surprize, menţionând în subconştient o neştirbită admiraţie pentru uriaşul căzut în noroi, dominantă în acţiunile basarabenilor... justificând paşii anevoioşi prin doza otrăvirii de misticizm a mentalităţii slave... parcă în flagrant contrast cu alt fenomen, un spirit care robea sufletele, o intimitate caldă, necunoscută nouă, erau stăpânii de ieri care-şi lăsaseră în urmă implacabila reţea fermecată, era cultura rusească care continua să dăinuie firesc [2, p. 179].
          Pericolul a rămas şi pentru mai târziu, chiar după statornicirea ideii de constanţă a poziţiei, căci Ilie Muromets, din nenorocire, trăieşte încă dincolo de Prut, rolul fiindu-i mult mai complex decât e în aparenţă. Autorul face o paraleleă: Sub altă formă şi cu alt nume el încurcă lumea aici în Ardeal. Basarabenii l-au moştenit de la ruşi, nouă ni l-au lăsat ungurii...   Ilie Muromets apare în toată plenitudinea lui de spectru răzbunător, fireşte în costum schimbat, în ireproşabil dolman de pe pustă [2, p. 181-182].
          Drept temei pentru statornicire se ia ideea unităţii organice. În contrabalanţa demonstraţiilor moscovite de putere, în opinia lui Goga, anii de după Unire au influenţat benefic până la a rectifica în mod absolut conştiinţa moldovenilor şi, de aceea, are certitudinea că dintre toate provinciile alipite Basarabia a realizat cel mai apreciabil progres pe calea naţionalizării [2, p. 209]. Este un detaliu esenţial, reliefat de O.Goga, omiterea acestui adevăr putea duce la complicaţii ulterioare (care n-au întâtziat să apară). Goga formulează, în consecinţă, ideea că actualul conflict cu Sovietele e chemat să supuie unei radicale revizuiri aparatul nostru de guvernare şi administrare de peste Prut, cu gândul de a împlini anumite lacune şi a introduce în mod definitiv prestigiul ţării în toate cugetele. El susţine în continuare că: poporul nostru din Basarabia, palpitând într-o simţire cu marele tot, împărtăşindu-se de aceleaşi beneficii şi de aceleaşi lipsuri ca şi restul va resimţi toate probele unei fraternităţi de fiecare clipă [2, p. 209].
          Peste un şir de ani Octavian Goga ne va surprinde prin termeni oarecum asemănători, afectaţi însă de ironia pesimismului. Între timp se imprimă un nou profil a lui Goga. Nestâmpărul interior, marca destinul acestui personaj complex al istoriei noastere, care nu se mulţumea să trăiască doar în posteritate, unde opera lui literară îl aşezase, el alege politica în defavoarea creaţiei. Aici, literatul nu apare decât în arta scrisului, dar întreg conţinutul e dictat de interesul politicii curente, prin urmare subiectiv. Se impune o remarcă preliminară: Atmosfera înfăţişată în paginile acestea de însemnări e sumbră, tristă, aproape fără speranţă. Ţara, în rând cu toată lumea, era în criză. O criză care se vârâse peste tot şi parcă scoase toate relele la lumină, care, dincolo de multe altele, stârnise o derută în rândul celor care conduceau atunci România. De aici şi atitudinea dezolantă a lui O.Goga în reacţie la chestiunea Basarabiei pe fundalul întregii ţări. Ziua de 22 martie 1931 îi smulge exclamaţia: Basarabia e un monument de granit! Ca şi Ardealul, ca şi Vechiul Regat , cine mai contestă, azi, unitatea sufletească a României          [3, p. 160]. Scăderea încrederii în viabilitatea cauzei prin care se afirmă românismul pare a fi o şovăire de moment, dictată de circumstanţe.
          Este oportună paralela cu realităţile basarabene evocate de Mihail Sadoveanu – pelerin pe drumuri basarabene la acel început de primenire, care venea cu o reală şansă de supravieţuire pentru băştinaşi. Intercalarea acestor informaţii ar permite nuanţarea mai subtilă a martirilor despre lupta pentru desfacerea Basarabiei de la stăpânirea rusească...
          Afirmaţia intelectualilor basarabeni în vâltoarea evenimentelor timpului este integrată procesului de transformări din imperiul de eri. M.Sadoveanu îşi îndreaptă atenţia spre tineri: Au trăit între intelectualii aceia care de un veac şi mai bine se zbat şi se jertfesc pentru libertate, frâmântând în conştiinţa lor toate marile probleme sociale... [4, p. 6]. Şi aici M.Sadoveanu observă o răsfrângere a acestui mediu mistic, naiv şi drept, măreţ şi sumbru... [4, p. 62].
          Doi mari scriitori români exprimă, aproximativ în acelaşi timp, afinităţi de idei privitor la Basarabia. Cum consideră Mircea Muşat, Octavian Goga preferă meditaţia pe marginea acţiunii directe [3, p. 156]. Şi pe aceeaşi undă cu semnatarul Argumentului la Însemnări zilnice, admitem posibilitatea să mai existe asemenea însemnări, dar nu ne sunt încă cunoscute [1, p. 186]. în care am avea şansa de a mai descoperi unele referiri la Basarabia ale scriitorului ardelean.
          Constatăm cu regret, însă, că momentele descrise de O.Goga în articolele cu referire la Basarabia şi transformările dorite din perioada Unirii cu ţara mamă, nu au fost duse până la capăt din anumite circumstanţe. Iar după realipirea forţată a Basarabiei la fosta U.R.S.S, s-a lucrat metodic şi insistent la crearea unui nou cetăţean, dedat cauzei şi ideologiei comuniste, trecând pe ultimul plan principiul naţional. Astfel, astăzi luptăm  în continuare, pentru libertate socială şi naţională, luptăm pentru aceleaşi valori şi ne confruntăm cu aceleaşi probleme, adică luptăm cu aceleaşi mori de vânt şi nu se vede lumina la capătul tunelului. Vorba Marelui Poet Naţional Eminescu: Alte măşti, aceeaşi piesă, / Alte guri, aceeaşi gamă, / Amăgit atât de-adese, / Nu spera şi nu ai teamă...
BIBLIOGRAFIE
       1. Zamfirescu, Duiliu. În Basarabia. În: Revista de istorie şi teorie literară, an 40, nr. 3-4, iul.-dec., 1992, pp. 384, 385, 377,378,186.
        2. Goga, Octavian. Mustul care fierbe. Bucureşti, 1927, pp. 166, 167, 177-178, 179, 181-182, 209. 439, 440,448, 449.
      3. Goga, Octavian. Jurnal politic – 1931. Argument şi note de Mircea Muşat. Text stabilit de Ioan Şerb. În: Revista de istorie şi teorie literară, an.33, nr. 2, apr.-iun., 1985, pp. 156,160.      
         4. Sadoveanu, Mihail. Drumuri basarabene. Ediţie îngrijită şi prefaţată de I.Oprişan. Bucureşti-Chişinău, 1992, pp. 6,62.