6 mai 2016

CHIŞINĂUL DE ALTĂDATĂ

CHIȘINĂU – 580 DE ANI DE LA PRIMA TESTARE DOCUMENTARĂ

                               
 Fapta de la Chişinău

              O faptă politică de mare însemnătate s-a petrecut la Chişinău în clipa când asupra Sfatului Ţerii, care nu atârnă de Constituţia Rusiei decât în ce priveşte fixarea legăturilor Basarabiei cu provinciile celelalte ce făceau parte din Rusia ţarilor, s-a ridicat un steag naţional, care, deşi cu altă orânduire  pentru  a dovedi că nu este la mijloc separatism şi tendinţe către România,  cuprinde aceleaşi colori ca şi ale noastre.
               Fireşte că ne bucurăm de acestă afirmare publică, solemnă, că „moldovenismul”, a înviat la această jumătate de Moldovă, smulsă ca un simplu teritoriu „turcesc”, cu locuitori oarecari, de Alexandru I la 1812 şi restabilită, în puterea acestui precedent de hrăpire, de către Alexandru al II-lea, la 1878, după ce trei judeţe de sud împărţiseră, douăzeci de ani şi mai bine, viaţa Principatelor Unite. În orice împrejurări s-ar găsi un popor, oricare ar fi legăturile sale cu state vecine şi prietenia sa pentru alte popoare, nimic nu-l poate împiedica să se bucure atunci când o parte din el, înstrăinată prin circumstanţe asupra cărora nu-şi propune să revie, simte din nou puterea de viaţă a sufletului comun. Nu se cere pentru aceasta niciun îndemn ambiţios, ci e numai un elementar act de conştiinţă, care nu poate fi evitat decât dacă însăşi această conştiinţă s-ar fi stins. Şi a refuza împărtăşirea la asemenea bucurii ar fi deopotrivă cu tăgăduirea calităţii sale înseşi din partea celui care refuză.

                        De aceea, ca unii cari şi noi avem moştenirea vechii Moldove, cu tot ce se cuprinde într-însa ca eroism ostăşesc, ca muncă pentru lumină, ca glorie curată şi ca netăgăduit drept, ca unii cari apărăm, de un duşman comun, o Românie care, în chip material, e redusă astăzi la jumate din Moldovă rămasă, după răşluirea împăratului creştin, în mâna domnilor cari-şi înscriau numele după al lui Ştefan cel Mare, al lui Petru Rareş şi al basarabeanului Alexandru din  Lăpuşna, salutăm cu inimile zguduite de emoţie, cele trei colori ale neamului, fluturând asupra Basarabiei viitorului.

***
            Nu înţelegem însă această salutare ca una din urările care întâmpină o operă pe deplin săvîrşită. Dimpotrivă, lucrurile în Basarabia au început abia, şi până la aşezarea lor va trece multă vreme, şi multe bunevoinţi se vor istovi pentru a se ajunge la un rezultat sigur şi dăinuitor.
            Nu e vorba de acele dificultăţi care vor ieşi din situaţia Basarabiei „moldoveneşti” faţă de Rusia anarhiei de astăzi, faţă de Rusia, plină de mari întrebări, a Constituantei, în care - să nu uităm - rezultatul alegerilor arată că aceastălaltă Moldovă nu va fi reprezintată prin moldoveni naţionali, ci prin internaţionalişti antinaţionali. Ci ne gândim numai, cu toată seriozitatea - din care, alături de atâta încredere, nu lipseşte nici puţină îngrijorare - la toate problemele  pe care faţă de sine însăşi va avea să le rezolve această iubită ţară, care a cutezat să afirme dreptul ei.
            Căci atâta a făcut pănă acum: să afirme un drept care iese de la sine din principiile, generale, ale revoluției rusești și pe care deci, aceasta nu i-l poate refuza, dar care, supt acest raport, e în atârnare de menținerea acestor principii înseși, pe care o altă schimbare în Rusia, dacă nu le-ar putea tăgădui cu totul, le-ar putea tălmăci în așa fel încât să-și piardă toată valoarea lor practică. 
            Orice popor are drept să-și arate voința a zis revoluția și pe niciun tărâm voința unui popor nu e mai limpede decât pe acela al întrebuințării limbii sale, al învățământului într-însa, al conducerii prin oamenii din același pământ și de același sânge.

            Așa s-a ajuns la ziua de 21 novembre, printr-un principiu proclamat ca pentru toți oamenii, în schimbările lor politice și sociale, de un neam străin.

            Acum rămâne partea cea mai grea a lucrului: să se facă legătura între tot ce a dat acest principiu în domeniul național și ceea ce alcătuiește tradiția însăși a țerii, ceea ce se desface din trecutul ei de veacuri și trăiește astăzi în fiecare suflet de țeran din aceste părți.

            Aici, în lumea despre care așa de duios a vorbit, în Sfatul Țerii, însuși dl. Pelivan, nu se vor mai găsi așa de strălucitoare, raționamente așa de drepte, teorii așa de înaintate, tot ce constituie crezul revoluției rusești. Gândul omului iscodește și cere multe, dar numai o parte dintr-însele le primește viața și le frământă în carnea și în sângele ei. Dar acelea care nu au trecut astfel în toată țesătura adâncă și tainică a omului sunt singurele care rămân.

            Străinismul nu trebuie înlăturat numai din ce au lăsat, supt forme de absolutism, ca tiranie veche, țării, ci și din ceea ce aduc supt forme de libertate, ca tiranie nouă, dictatorii democrației socialiste. 
            S-ar restabili astfel  și e o condiție neapărată a dăinuirii continuitatea cu tot ce a fost până la 1812 acolo, cu tot ceea ce neamul nostru a dat ca așezăminte, adesea așa de cuminți, pe această parte din pământul lui. 
            Radicalismul va pierde astfel; multe puteri vor părăsi o luptă în care nu mai pot urmări vedeniile lor, dar alte puteri se vor adăuga, pe care teoria străină deocamdată le ține la o parte, oricâtă inteligență, bunăvoință și autoritate ar putea aduce.
            Și aceasta ni-ar îngădui și nouă să privim la cele ce se petrec dincolo de Prut cu speranța că dezvoltarea lor s-ar putea face, spre folosul neamului, pe o cale paralelă cu însăși dezvoltarea care după război se va impune aici și care, desigur, nu va sămăna cu a maximaliștilor ruși.

Sursa: Iorga, Nicolae. Neamul Românesc în Basarabia. 

Harti Vera, şef oficiu