16 mai 2016

CHIȘINĂUL nostru NECUNOSCUT

CHIȘINĂU – 580 DE ANI DE LA PRIMA TESTARE DOCUMENTARĂ


Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.  
          
Să răsfoim câteva file din istoria Catedralei Nașterea Domnului. De mai mulți ani, de la primul val al mișcării naționale încoace, Chișinăul încearcă să revină la reperele spirituale de odinioară. Una din frumoasele porniri a fost restaurarea Catedralei din inima Chișinăului și temerara pornire de a reconstrui Clopotnița catedralei, distrusă în anii 60, de regimul de atunci.
Este o  pornire firească, omenească și creștinească în același timp, dar și aici s-au creat câteva poziții, unele binevoitoare de susținere a acestor intenții, altele împotriva acestor construcții costisitoare într-o vreme de tranziție, iar unii, indiferenți la tot ce se întâmpla atunci, dar și acum, susțineau că putem trăi așa cum am mai trăit, că doar Catedrala nu este o problemă de primă importanță. Cea mai deranjantă poziție este a celor total indiferenți, este o urmare a ateismului latent, a lipsei de repere spirituale, am zice, dar pentru a progresa, pentru a fi puternic orice popor are nevoie de reperele spirituale, pe care și le fixează și năzuințele ce vrea să le atingă.
          Atunci când ajungem într-un impas, la o răscruce a istoriei e bine să avem aceste repere spirituale. Strămoșii noștri nu au fost cu nimic mai prejos decât noi sub aspect intelectual, ba chiar ne-au întrecut în anumite privințe.
          Revenind la Catedrală nouă a Chișinăului, trebuie să spunem că ea a fost zămislită în momentul când orașul a devenit, (la 1812), centru gubernial. Firește, acest proiect era dificil de realizat în perioada unor războae grele pe care Rusia imperială le avea de dus ba cu Franța, ba cu Turcia etc. Mitropolitul de atunci, românul Gavriil Bănulescu-Bodoni, a știut să demonstreze că o biserică la hotarele imperiului este nu numai un loc de închinăciune, ci și un stâlp al creștinătății. Și nu e vorba de o simplă biserică, ci de una impunătoare, ca toate popoarele care atunci se aflau în confruntare armată cu Imperiul Otoman să se convingă că vecinul lor este un apărător și promotor al creștinătății.
          Odată cu venirea Rusiei pe aceste locuri, populația Basarabiei se pornise într-un exod peste Prut. Or, băștinașii trebuiau opriți, trebuiau convinși să rămână la casele lor, și acest lucru îl putea face nu numei apelul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni către populație, dar și ideea de a construi o mare biseică la Chișinău.
          Astfel, în planul general al inginerului Harting, întocmit în 1814, centrul Chișinăului a fost împărțit schematic în câteva patrate, în care accentul cade pe bulevardul unde vor avea loc parade militare, apoi, în planul inginerului hotarnic Ozmidov, locul Catedralei noi este însemnat cu o mână sigură de mitropolit. În momentul când a fost trecut pe harta orașului locul amplasării noii biserici, a și fost pornit cronometrul. Trebuiau găsite mijloace, trebuia realizat un proiect frumos, trebuia găsit un antreprenor serios și multe alte detalii care se legau de această construcție și care, pentru acele vremuri, înseamna un efort incomparabil cu cel de astăzi, fiindcă nivelul dotării tehnice a construcțiilor era foarte modest. Dar ei au cutezat și au reușit, grație unei înzestrări morale deosebite.
          Primul om care a văzut catedrala a fost arhitectul Abraam Ivanovici Melnicov. A văzut-o în schițele sale, a văzut-o în proiectul prezentat la concurs. În enciclopediile noastre informațiile despre acest om sunt absolut sumare, dar biografia lui este legendară. Născut la 10 august (or la 30 iulie) 1784. În 1795 studiază la Academia de Arte din Sankt  Petersburg, pe care a absolvit-o în 1806, fiind distins cu medalia mare de aur. Apoi își aprofundează studiile în străinătate, în special la Roma. Își începe cariera profesională în 1811, când este numit lector la Catedra de arhitectură a Academiei pe care o absolvise. Treptele profesorale le urcă într-un ritm destul de dinamic: academician (1812), profesor de gradul II (1818), profesor de gradul I și rector(1831). Pe parcursul carierei sale participă la multiple proiecte: proiectul pentru Catedrala Issakie (Sankt Petersburg, pe care împăratul rus nu-l acceptă), proiectul Bisericii Sf. Nicolae (Sankt Petersburg, 1820-1827), Biserica Slava lui Hristos (Nijni-Novgorod, 1823-1834), Clopotnița din Iaroslavl, Catedrala din Pskov, piața din Rostov pe Don, piața semicirculară din Odesa și o serie întreagă de case particulare din Sankt Petersburg.
În acest șir se înscrie și Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău. Arhitectul i-a găsit cheia pornind de la locul amplasării, de la tradiția clasică care se afirma. Pornind de la Catedrală ca de la un camerton, arhitecții își puteau verifica tonalitatea în care vor înălța viitoarele clădiri. Scriitorul Alexandru Cosmescu istorisea una din legendele legate de proiectarea Catedralei. Se zice că în aceeași zi a avut loc aprobarea a două proiecte: Catedrala din Chișinău și Catedrala de la Ismail. Arhitectul participând la o recepție de pomină a încurcat proiectele, și cel de la Chișinău a fost trimis la Ismail, iar cel de la Ismail la Chișinău. Oricum ar fi, dar faptul că la Ismail se înalță o Catedrală impunătoare lasă loc pentru tot felul de legende.
          Arhitectul Abraam Melnicov s-a stins din viață la 13 ianuarie 1854 la Sankt Petersburg, dar opera lui se înalță în inima Chișinăului, trecând prin toate încercările pe care i le scoate în față istoria: războaie, răsturnări de sisteme, schimbări fundamentale ale sensului utilizării de la biserică la sală de expoziții.
Construcția Catedralei a fost întotdeauna ca un punct nevralgic al Chișinăului, care a legat între ele destinele diferitor personalități, și care continuie să lege destinele diferitor generații.
În 1817 administrația Chișinăului a prezentat conducerii din Sankt Petersburg un proiect al Catedralei Chișinăului, dar mai marii din Sinod     n-au fost de acord cu soluțiile arhitectonice propuse.

În 1826, Mihail Voronțov era pe atunci guvernator-general al regiunilor din așa numita Noua Rusie, avându-se în vedere teritoriile proaspăt ocupate de către imperiu. Impresionat de talentul arhitectului      A. Melnikiv, l-a convins pe acesta din urmă să se apuce de proiectarea Catedralei din Chișinău. Ansamblul arhitectoral trebuia să fie compus din două elemente de bază: Catedrala și Clopotnița. Peste un an proiectul era gata, fiind pus în discuție și aprobat. Arhitectul orașului Odesa, F.Ferapolli. a alcătuit devizul de cheltuili și, în urma unei licitații publice, care s-a ținut la Odesa în luna mai a anului 1827, a fost desemnat antreprenorul general.
Norocul i-a surâs consilierului Dieterichs, care a câștigat licitația și la 11 mai 1830, a pus temelia Catedralei, iar peste un an, la 2 iunie 1831, s-a stins din viață, fiind înmormântat la cimitirul armenesc din capitală. Pentru continuarea lucrărilor a fost numit un constructor pe nume Belli, care a și terminat lucrarea.
Edificarea Catedralei Nașterea Domnului a fost marcată de câteva momente importante, care au venit ca o premieră absolută pentru construcțiile ce se făceau tradițional în provincia dintre Prut și Nistru.
Examinarea minuțioasă a locului, probe de sol de la adâncime, deoarece locul arăta, că apele subterane sunt aproape. Atunci s-a săpat o fântână adâncă și s-au luat probe de sol. A fost o operație inginerească în premieră, astfel, trebuia făcut un fundament mai adânc ca de obicei și mai sănătos, folosindu-se trunchiuri de stejar. Tot din cauza umezelii nu s-au făcut nici un fel de subsoluri.
A doua noutate este legată tot de edificarea Catedralei, fiind dată propunerea în 1835, când arhitectul Gaschet a propus spre aprobare proiectul Piața Catedralei, adică a legat într-un ansamblu Catedrala, Clopotnița, Porțile Sfinte (care la acest moment nu erau construite) și clădirea Mitropoliei. Axa pricipală a ansamblului unea aceste edificii.
Mai târziu, Alexandru Plămădeală și Eugen Bernardazzi au reușit să adauge la acest complex încă o piesă, monumentul lui Ștefan cel Mare, a cărui cruce era legată imaginar de complexul Catedralei.
Chiar și arhitecții sovietici n-au avut încotro și au proiectat clădirea guvernului (construită pe ruinele fostei Mitropolii și ale Casei Eparhiale), simetric față de complexul Catedralei. Nu este timpul sub om, ziceau străbunii, ci omul e sub vremi.
Un accent arhitectonic bine pus n-a putut fi ignorat și probabil nu va putea fi ignorat niciodată.