CHIȘINĂU – 580 DE ANI DE LA PRIMA TESTARE DOCUMENTARĂ
Larisa Arseni. Colaboratoare la CAIE.
Maestru în artă.
Să răsfoim câteva file din
istoria Catedralei Nașterea Domnului. De mai mulți ani, de la primul val al
mișcării naționale încoace, Chișinăul încearcă să revină la reperele spirituale
de odinioară. Una din frumoasele porniri a fost restaurarea Catedralei din
inima Chișinăului și temerara pornire de a reconstrui Clopotnița catedralei,
distrusă în anii 60, de regimul de atunci.
Este o pornire
firească, omenească și creștinească în același timp, dar și aici s-au creat
câteva poziții, unele binevoitoare de susținere a acestor intenții, altele
împotriva acestor construcții costisitoare într-o vreme de tranziție, iar unii,
indiferenți la tot ce se întâmpla atunci, dar și acum, susțineau că putem trăi
așa cum am mai trăit, că doar Catedrala nu este o problemă de primă importanță.
Cea mai deranjantă poziție este a celor total indiferenți, este o urmare a
ateismului latent, a lipsei de repere spirituale, am zice, dar pentru a
progresa, pentru a fi puternic orice popor are nevoie de reperele spirituale,
pe care și le fixează și năzuințele ce vrea să le atingă.
Atunci când ajungem într-un
impas, la o răscruce a istoriei e bine să avem aceste repere spirituale. Strămoșii
noștri nu au fost cu nimic mai prejos decât noi sub aspect intelectual, ba
chiar ne-au întrecut în anumite privințe.
Revenind la Catedrală nouă a
Chișinăului, trebuie să spunem că ea a fost zămislită în momentul când orașul a
devenit, (la 1812), centru gubernial. Firește, acest proiect era dificil de
realizat în perioada unor războae grele pe care Rusia imperială le avea de dus
ba cu Franța, ba cu Turcia etc. Mitropolitul de atunci, românul Gavriil
Bănulescu-Bodoni, a știut să demonstreze că o biserică la hotarele imperiului
este nu numai un loc de închinăciune, ci și un stâlp al creștinătății. Și nu e
vorba de o simplă biserică, ci de una impunătoare, ca toate popoarele care
atunci se aflau în confruntare armată cu Imperiul Otoman să se convingă că
vecinul lor este un apărător și promotor al creștinătății.
Odată cu venirea Rusiei pe
aceste locuri, populația Basarabiei se pornise într-un exod peste Prut. Or,
băștinașii trebuiau opriți, trebuiau convinși să rămână la casele lor, și acest
lucru îl putea face nu numei apelul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni către populație,
dar și ideea de a construi o mare biseică la Chișinău.
Astfel, în planul general al
inginerului Harting, întocmit în 1814, centrul Chișinăului a fost împărțit
schematic în câteva patrate, în care accentul cade pe bulevardul unde vor avea
loc parade militare, apoi, în planul inginerului hotarnic Ozmidov, locul
Catedralei noi este însemnat cu o mână sigură de mitropolit. În momentul când a
fost trecut pe harta orașului locul amplasării noii biserici, a și fost pornit
cronometrul. Trebuiau găsite mijloace, trebuia realizat un proiect frumos,
trebuia găsit un antreprenor serios și multe alte detalii care se legau de
această construcție și care, pentru acele vremuri, înseamna un efort
incomparabil cu cel de astăzi, fiindcă nivelul dotării tehnice a construcțiilor
era foarte modest. Dar ei au cutezat și au reușit, grație unei înzestrări
morale deosebite.
Primul om care a văzut
catedrala a fost arhitectul Abraam Ivanovici Melnicov. A văzut-o în schițele
sale, a văzut-o în proiectul prezentat la concurs. În enciclopediile noastre
informațiile despre acest om sunt absolut sumare, dar biografia lui este
legendară. Născut la 10 august (or la 30 iulie) 1784. În 1795 studiază la
Academia de Arte din Sankt Petersburg,
pe care a absolvit-o în 1806, fiind distins cu medalia mare de aur. Apoi își
aprofundează studiile în străinătate, în special la Roma. Își începe cariera
profesională în 1811, când este numit lector la Catedra de arhitectură a
Academiei pe care o absolvise. Treptele profesorale le urcă într-un ritm destul
de dinamic: academician (1812), profesor de gradul II (1818), profesor de
gradul I și rector(1831). Pe parcursul carierei sale participă la multiple
proiecte: proiectul pentru Catedrala Issakie (Sankt Petersburg, pe care
împăratul rus nu-l acceptă), proiectul Bisericii Sf. Nicolae (Sankt Petersburg,
1820-1827), Biserica Slava lui Hristos (Nijni-Novgorod, 1823-1834), Clopotnița
din Iaroslavl, Catedrala din Pskov, piața din Rostov pe Don, piața
semicirculară din Odesa și o serie întreagă de case particulare din Sankt
Petersburg.
În acest șir se înscrie și Catedrala Nașterea Domnului
din Chișinău. Arhitectul i-a găsit cheia pornind de la locul amplasării, de la
tradiția clasică care se afirma. Pornind de la Catedrală ca de la un camerton,
arhitecții își puteau verifica tonalitatea în care vor înălța viitoarele
clădiri. Scriitorul Alexandru Cosmescu istorisea una din legendele legate de
proiectarea Catedralei. Se zice că în aceeași zi a avut loc aprobarea a două
proiecte: Catedrala din Chișinău și Catedrala de la Ismail. Arhitectul
participând la o recepție de pomină a încurcat proiectele, și cel de la
Chișinău a fost trimis la Ismail, iar cel de la Ismail la Chișinău. Oricum ar
fi, dar faptul că la Ismail se înalță o Catedrală impunătoare lasă loc pentru
tot felul de legende.
Arhitectul Abraam Melnicov
s-a stins din viață la 13 ianuarie 1854 la Sankt Petersburg, dar opera lui se
înalță în inima Chișinăului, trecând prin toate încercările pe care i le scoate
în față istoria: războaie, răsturnări de sisteme, schimbări fundamentale ale
sensului utilizării de la biserică la sală de expoziții.
Construcția Catedralei a fost întotdeauna ca un punct
nevralgic al Chișinăului, care a legat între ele destinele diferitor
personalități, și care continuie să lege destinele diferitor generații.
În 1817 administrația Chișinăului a prezentat conducerii
din Sankt Petersburg un proiect al Catedralei Chișinăului, dar mai marii din
Sinod n-au fost de acord cu soluțiile
arhitectonice propuse.
În 1826, Mihail Voronțov era pe atunci guvernator-general al regiunilor din așa numita Noua Rusie, avându-se în vedere teritoriile proaspăt ocupate de către imperiu. Impresionat de talentul arhitectului A. Melnikiv, l-a convins pe acesta din urmă să se apuce de proiectarea Catedralei din Chișinău. Ansamblul arhitectoral trebuia să fie compus din două elemente de bază: Catedrala și Clopotnița. Peste un an proiectul era gata, fiind pus în discuție și aprobat. Arhitectul orașului Odesa, F.Ferapolli. a alcătuit devizul de cheltuili și, în urma unei licitații publice, care s-a ținut la Odesa în luna mai a anului 1827, a fost desemnat antreprenorul general.
Norocul i-a surâs consilierului Dieterichs, care a
câștigat licitația și la 11 mai 1830, a pus temelia Catedralei, iar peste un
an, la 2 iunie 1831, s-a stins din viață, fiind înmormântat la cimitirul
armenesc din capitală. Pentru continuarea lucrărilor a fost numit un
constructor pe nume Belli, care a și terminat lucrarea.
Edificarea Catedralei Nașterea
Domnului a fost marcată de câteva momente importante, care au venit ca o
premieră absolută pentru construcțiile ce se făceau tradițional în provincia
dintre Prut și Nistru.
Examinarea minuțioasă a locului, probe de sol de la
adâncime, deoarece locul arăta, că apele subterane sunt aproape. Atunci s-a
săpat o fântână adâncă și s-au luat probe de sol. A fost o operație
inginerească în premieră, astfel, trebuia făcut un fundament mai adânc ca de
obicei și mai sănătos, folosindu-se trunchiuri de stejar. Tot din cauza
umezelii nu s-au făcut nici un fel de subsoluri.
A doua noutate este legată tot de edificarea Catedralei,
fiind dată propunerea în 1835, când arhitectul Gaschet a propus spre aprobare
proiectul Piața Catedralei, adică a
legat într-un ansamblu Catedrala, Clopotnița, Porțile Sfinte (care la acest
moment nu erau construite) și clădirea Mitropoliei. Axa pricipală a ansamblului
unea aceste edificii.
Mai târziu, Alexandru Plămădeală și Eugen Bernardazzi au
reușit să adauge la acest complex încă o piesă, monumentul lui Ștefan cel Mare,
a cărui cruce era legată imaginar de complexul Catedralei.
Chiar și arhitecții sovietici n-au avut încotro și au
proiectat clădirea guvernului (construită pe ruinele fostei Mitropolii și ale
Casei Eparhiale), simetric față de complexul Catedralei. Nu este timpul sub om,
ziceau străbunii, ci omul e sub vremi.
Un accent arhitectonic bine pus n-a putut fi ignorat și
probabil nu va putea fi ignorat niciodată.
