27 mai 2016

CRINA POPESCU ȘI SÂNGELE CUVÂNTULUI

Elena DABIJA,
director, CAIE
            În luna mai, înfloritoare, domnișoara cu prenume de floare și cu semnificație de „crinii latiniei”, Crina Popescu, și-a lansat a treia carte de poezii întitulată Sângele cuvântului la Biblioteca Națională a Moldovei. A participat multă lume dragă, în rol de moderator fiind domnul Vasile Căpățână. Printre invitați am fost și eu, iar ca surpriză i-am adus în dar niște crini albi și mirositori și bineînțeles un mesaj de admirație.
            Crina Popescu este o neobosită luptătoare, care se joacă pe partitura cuvintelor și dă viață trăirilor sufletești, dragostei și dorului de neam, de limbă, de baștină, de prieteni, de frumos și demn. Din acest joc de cuvinte a apărut această carte întitulată Sângele cuvântului.
            Mă consider nănașa Prefeței aceste culegeri de versuri. Îmi amintesc cum a venit Crina în mica ei vacanță la Centrul Academic Internațional Eminescu și ne-a povestit despre succesele ei, mărturisind că are un manuscris în curs de editare, dar nu știe cine să-i scrie Prefața și mi-a cerut un sfat. Eu i-am spus că ar fi bine să se adreseze domnului acad. Mihai Cimpoi, la care ea mi-a răspuns că nu îndrăznește... Atunci eu i-am telefonat acad. Mihai Cimpoi și i-am spus despre cartea în curs de apariție, despre modestia Crinei, iar domnul academician mi-a zis să vină la Academia de Științe. Mare a fost surpriza când Crina mi-a telefonat, mi-a mulțumit și mi-a spus că Prefața întitulată Universul Tânăr al tinerei poete este deja scrisă de acad. Mihai Cimpoi și peste scurt timp cartea a fost editată.
            Imaginați-vă dacă fiecare din acei care sunt plecați de la baștină ar scrie câte o carte... câte cărți am avea? Dar nu toți sunt atât de harnici și generoși, nu toți au darul și harul. Știu cât de scump este timpul, cât de fulger trece timpul... Crina le dovedește pe toate, acolo departe de Moldova se dăruie toată și când revine este prezentă peste tot! A prezentat Centrul Academic Internațional Eminescu împreună cu Valeria Postolachi participând la Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru” recitând din poezia lui Grigore Vieru în limba franceză în incinta Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”.
            Dragă Crina, toată dragostea și respectul echipei de la Centrul Academic Internațional Eminescu pentru tot ce faci, să te binecuvânteze Bunul Dumnezeu în calea vieții tale, să atingi culmile dorințelor și creației, să fii sănătoasă și să ne bucuri mereu. Cu Doamne ajută și ori de câte ori vii acasă, noi te așteptăm cu drag în Casa Eminescu. Ți-am mai spus și la lansarea cărții precedente Gânduri din gânduri, dar mai repet: „ai înmuiat condeiul de-a dreptul din luceafăr” precum Mihai Eminescu, precum mulți alții înaintea ta, și mulți alții după tine, atâta timp cât trăim pe acest pământ pe nume Basarabia.
20 mai 2016, ora 07:56
            Crina Popescu mi-a dăruit o carte pe paginile căreia a scris o dedicație: „Pentru Doamna Elena Dabija, aceste fire de cuvinte țesute cu inima mea... Fire de cuvinte asemeni drumurilor frumoase și adevărate din gândurile Doamnei Elena Dabija... 20 mai 2016. Crina Popescu”. Am deschis cartea, am brăzdat-o cu ochii lecturând filă cu filă și am rămas încântată. Crina a structurat poeziile în compartimentele: Ziduri peste scări, În limba Țării, Un cuvânt pentru doi, Cunoscătorul de taine, Prăpastia din ploaie, Accesoriu interzis. Tematica poeziilor este patriotică, profundă, sentimentală, durută, trăită, promițătoare, visătoare.
            Vă invit să descoperiți această carte la Centrul Academic Internațional Eminescu.