16 mai 2016

EMINESCU ŞI COPIII – ÎNTOARCEREA FIULUI PRIBEAG

        În timpul spectacolelor de la Cernăuţi, fostul gimnazist se ascundea de prieteni, pentru a nu ajunge vestea sosirii sale în familia de la Ipoteşti. Degeaba, însă! Căminarul ştia totul. Aflase că trupa este programată, la finele lunii august 1869, cu reprezentaţii la Botoşani. Aşa că, după un spectacol susţinut la Botoşani de către actorii lui Mihai Pascaly, Gh. Eminovici, cu trupul masiv, de forţă herculiană, pătrunse în cabina feciorului, care rămase înlemnit. Spre surprinderea fiului, tatăl îi strânse mâna şi-l îmbrăţişa cordial:
– Bine te-am găsit, Mihai. Te-ai făcut bărbat, fiule. Toţi credeam c-ai dat ortul popii, dar văd c-o duci binişor. Trei ani a plâns maică-ta Raluca; trei ani au smiorcăit după tine fetele. Aglae şi nenorocita ceea de Harieta, oloaga de soră-ta. M-au trimis cu caleaşca noastră să te întâmpin, să te aduc acasă. Ţi-au citit poezioarele prin gazete, le ştiu pe dinafară... Nu ţi-e dor de ele? De Ipoteşti? De lac? De codru? De casă? De ce-ai lipsit, fiule, atâta amar de vreme?
          Bătrânul îi răscolea inima. Nu venise cu biciul, ci cu vorba bună.
 – Tată, de ce m-ai uitat la Blaj, ca pe-un străin între străini, de-am ajuns vagabond, cu picioarele goale, cerşind de mâncare? Cum voiai să-mi dau examenele?
–  Hm, am avut greutăţi, Mihai! Nu ştii c-a fost secetă? replică tatăl, scoţând degrabă din buzunar o hârtie dinainte pregătită. Totuşi, ţi-am trimis banii la Blaj, iată dovada. Poşta nu te-a mai găsit acolo. Banii s-au întors la Ipoteşti. Uite!
          Mihai era năucit. Înseamnă că-şi condamnase, atunci, prea aspru părintele.
–  Cu toţii te poftim la Ipoteşti. Acolo a venit şi frate-tău Şterban. Am adunat o sumă măricică şi vă trimit pe amândoi, la studii înalte, în străinătate. Praga, Viena, Berlin, unde vreţi. Lasă-i pe artiştii tăi în voia Domnului şi pleacă la învăţături, Mihai. Haide, bate palma!
          Şi Mihai a bătut palma. La colţul gurii i-a mijit un zâmbet melancolic...
          Autorul Istoriei literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu, în cartea sa celebră Viaţa lui Mihai Eminescu, ne povesteşte cu umor că Eminovici izbuti să pună mâna pe fugar şi, mai cu răul, mai cu binele, îl duse la Ipoteşti, unde îl ţinu dezbrăcat până ce fu încredinţat că trupa teatrală a plecat”  . Că i-a ascuns lui Mihai hainele cele frumoase (cumpărate de sufleur din micuţa lui leafă) nu ştim dacă este adevărat. Un singur fapt apare limpede: tânărul rebel, finanţat de taică-su Gheorghieş cu 18 galbeni pe lună, devine... student la Viena.
Sursa EMINESCU şi COPIII



Chicerman S. bibliotecar