13 iun. 2016

150 DE ANI DE POEZIE SEMNATĂ EMINESCU


Larisa Arseni. Maestru în artă.
Colaborator la CAIE
         
          Să trecem cu nepăsare un atare eveniment ar fi regretabil, cu atât mai mult că suntem Centrul Academic Internațional Eminescu, instituție care-i poartă numele. E vorba despre cel mai important eveniment din viața poetului Mihai Eminescu – debutul său literar acum 150 de ani în revista Familia, din Budapesta, nr 6, din primăvara anului 1866, cu acel binecunoscut salut a lui Iosif Vulcan, directorul acelei publicații ce nu avea nici un an de la apariția primului număr.
Curajul junelui, încă elev la Cernăuți, după ce publicase în Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști poezia La mormântul lui Aron Pumnul, de a trimite tocmai la Budapesta, într-o oază de început de românism așa cum dorea el să fie românismul – prin manifestări de acest fel, cultural și scris, să rămână, vorba latinească scripta manent -, să trimită, deci, la revista Familia poezia De-aș avea, în grafia de atunci      De - aș ave. Fără să pregete un pic, Iosif Vulcan a simțit în acea poezie de trei strofe, fiecare în opt versuri, talentul celui ce nu peste mulți ani, din timpul vieții, urma să devină Poetul Național. Tot el a decis să-i schimbe și numele din Mihail Eminovici, așa cum se numea în acte, și cum junele poet își semna poezia, în Mihai Eminescu, deschizând coloanele revistei sale celui mai mare poet român al tuturor timpurilor. Astfel, nu numai 150 de ani de la debutul în poezie al lui Eminescu trebuie să fie în atenția instituțiilor care au această menire, ci și 150 de ani de la botezul poetic al celui care urma să fie poetul național al tuturor românilor de pretutindeni.
Prin urmare 150 de ani de poezie semnată Eminescu, dar și 150 de ani de la deschiderea oferită de Mihai Eminescu limbii române scrise și vorbite corect, 150 de ani de fapte culturale care au stat sub numele și marele lui talent.
Eminescu, care  a fost pus la colț, ignorat și chiar dat uitării de multe ori, a rămas și rămâne a fi cel mai mare poet al tuturor românilor de pretutindeni, fire vizionară și multidimensională, cel care pune temelia fondării limbii române, iar tot ce se crează după el, se crează sub auspiciile operei sale.
Și acum se întrevăd atitudini ignorante a unora din cei care au menirea să se ocupe de scoaterea în evidență și readucerea în memoria vie a unor date de referință din viața și opera lui Mihai Eminescu, Poetul Național care s-a luptat cu o societate căreia îi dorea La trecutu-i mare, mare viitor, așa cum spunea în poezia pe care o publica la doar 17 ani în aceeași revistă Familia, nr. 14 din 1867.
Cred că nici astăzi poetul nu este în deajuns studiat, cunoscut și promovat. De aceea, considerăm că cei care îi slujesc memoria, la el acasă, nu pot și nu trebuie să treacă cu vederea peste cea mai importantă dată din viața operei eminesciene: debutul său poetic, în februarie-martie 1866, în revista Familia, revistă în care Eminescu a mai publicat până în 1869 încă unsprezece poezii, deci în total douăsprezece poezii, și anume: De-aș avea (nr. 6, 1966), O călătorie în zori (nr. 14, 1866), Din străinătate (nr. 21, 1866), La Bucovina (nr. 25, 1866), Speranța (nr. 29, 1866), Misterele nopții (nr. 34, 1866), Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie (nr. 14, 1867), La Heliade (nr. 25, 1867), La o artistă (nr. 29, 1868), Amorul unei marmure (nr. 33, 1868), Junii corupți (nr. 4, 1869), Amicului F.J. (nr. 13, 1869).
Să reînviem în memorie acel Epilog la primele poezii ale lui Eminescu scris de Iosif Vulcan, care începe așa: Să ne cunoaștem deplin p-un mare poet, nu este de-ajuns să-l studiem numai în culmea gloriei sale, cînd talentul seu strălucește mai admirabil, ci trebuie să ne coborîm la începutul carierei sale, la primele-i încercări literare, ca astfel să putem constata de unde a pornit, cum s-a dezvoltat și unde a ajuns și pe temeiul acestora în cele din urmă să-i putem face portretul literar. Aceasta a scris pe trei pagini de revistă Iosif Vulcan în preajma morții poetului. Un gest de mare admirator... al poetului.
Șansa de a debuta în revista Familia, la doar șaptesprezece ani, l-a dus spre glorie eternă, glorie din care el n-a gustat decât amărăciunea, glorie din care acum se înfruptă unii care nu au nici în clin nici în mânecă cu poezia lui Eminescu, cu viața marelui poet, în general nu au nimic cu adevărata cultură.
Aniversarea a 150 de ani de la debutul în poezie a lui Eminescu trebuie să marcheze un moment crucial în cultura română. Așadar, este evident că nu trebuie să fim indiferenți, ignoranți, să nu marginalizăm s-au să minimalizăm atare momente, or ce-ar fi și mai rău să le dăm definitiv uitării, astfel ne ignorăm valorile și ne pierdem identitatea.