15 iun. 2016

IOSIF VULCAN: EMINESCU A MURIT!


Națiunea mea, îmbracă doliu!...Literatura noastră, jelește!... Poezie română, plânge!
Vi s-a dărâmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă…
Genialul poet Mihai Eminescu a încetat din viață.
Nu ne-a venit neașteptată știrea aceasta, căci de timp îndelung cu palpitările inimii petreceam agonia poetului și cu răsuflarea oprită citea orice informație despre boala-i incurabilă ; cu toate acestea acum, după ce catastrofa cumplită a izbucnit, când vedeam că ceea ce a fost inevitabil a urmat, un fior ne cuprinde și-o jale adâncă ne stoarce lacremi din ochi…
A avut și el soarta celor mai mulți poeți mari. A făcut gloria națiunii sale, dar a fost și a rămas sărac, a trăit luptându-se cu lipse materiale și a murit în mizerie...
Geniul lui nemuritor s-a stins într-un spital, într-o cameră obscură, părăsit de toți, fără să vie cineva a-i da cele din urmă mângâieri în starea-i nenorocită, fără să aibă un prieten care să-i ție lumina, când marele său spirit avea să părăsească corpul-lut, fără să se găsească o mână care să-i închidă pleoapele amorțite pentru totdeauna…
După moarte i s-a făcut paradă. Înmormântarea-i a fost strălucită. La mormântul lui s-au ținut cuvântări. Guvern și societate, presă și oameni de litere, i-au adus onorurile. Lui Bolintineanu și altora nici măcar atât nu l s-a făcut. Ce-i dreptul, nici în numele Academiei, nici în al Atenului, nici în al poeziei române nu s-a rostit nici un discurs: dar totuși s-a făcut ceva care ne îndeamnă a crede, căși noi românii începem să ne stimăm bărații, cel puțin după moartea  lor.
În doliu general, Familia încă își are partea sa. Căci după cum se știe, noi am întrodus pe Eminescu în literatură și tot la noi s-a reîntors în culmea gloriei sale, cu 7 din cele de pe urmă și mai admirabile poezii lirice ale sale. Aici i-a fost leagănul și mormântul. De aceea consacrăm întreg numărul nostru de acum memoriei sale neuitate.