11 iul. 2016

O FAŢĂ MAI PUŢIN CUNOSCUTĂ A LUI EMINESCU


Larisa Arseni. Maestru în artă.
Colaboratoare la CAIE.
       
   A fost Mihai Eminescu un bun creştin s-au a fost un ateu convins?. Istoricii şi criticii noştri literari au avut grijă să o ascundă şi să facă din el un ateu. Să ne amintim că la cimitirul Bellu, la mormântul, unde îşi are odihna de veci Marele şi multpătimitul poet Eminescu, nu există o cruce. Mitropolitul Anania îşi aminteşte în acest sens: Am fost de atâtea ori acolo ca să-i aprind o lumânare şi cred, că un creştin sau o creştină a scrijelit o cruce pe piatră, ca să aibă şi Eminescu o cruce la cap. Trebuia să se demonstreze că noi, poporul român, avem ca poet naţional un ateu.
          Au încercat unii să-l prezinte pe Eminescu ca pe un descreerat, un nebun s-au un seminebun. Am citit atâtea biografii ale lui şi s-a dovedit că nu era nebun. Către sfârşitul vieţii devenise melancolic, pentru că era un suflet împovărat. El avea o viaţă complexă în interiorul lui nu era un împrăştiat. Dacă citim atent biografia poetului, mai ales copilăria, descoperim că Eminescu a fost crescut în credinţa ortodoxsă a părinţilor lui. Era împovărat de singurătate. Ca orice om de geniu, era preocupat de istoria neamului său, istoria trecută, dar şi viitoare.
          Un oarecare Horia Roman Patapievici, afirma: Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm. Mitropolitul Anania, i-a dat acestuia un răspuns categoric: Este o mare prostie, ce a spus acest Patapievici, nu m-am aşteptat ca un intelectual să afirme aşa ceva, Şi-a permis să murdărească memoria poetului naţional, ca să pară el original şi interesant. De fapt, dă în gropi.
          În acelaşi context, să ne amintim ce spunea Eminescu în versurile promoţionale din Scrisoarea I: (...) Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare.../ Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,  Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă. / Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.  Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire? (...) / Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale / Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale - / Astea toate te apropie de dânşii... / Nu lumina / Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina, / Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt / Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; Toate micile mizerii unui suflet chinuit / Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. Cunoscând firea umană Marele poet a prevăzut aceste lucruri...
          Cât priveşte ortodoxia lui Eminescu, să ne amintim de o poezie creştină - Colinde, Colinde. Este o poezie mai rară, este scurtă şi foarte frumoasă: Colinde, colinde, / E vremea colindelor, / Căci gheaţa se-ntinde / Asemeni oglindelor // Şi tremură brazii / Mişcând rămurelele, / Căci noaptea de azi-i / Când scânteie .// În noaptea de astăzi / Copiii şi fetele / De dragul Mariei / Îşi piaptănă pletele. // De dragul Mariei / Şi-a Mântuitorului/ Luceşte pe ceruri / O stea călătorului. Această poezie arată de fapt adevărata faţă a lui Eminescu, care nu era un mistic, nu era un bisericos, dar nu era nici ateu. Era un foarte bun român, iar românii sunt credincioşi. Era de un neam bun şi mama lui era foarte credinciosă, foarte evlavioasă, avea şi o soră călugăriţă. Trebuie să ne facem datoria de suflet faţă de poetul nostru naţional, să-i studiem opera şi să ne pătrundem de mesajul ei profund şi atât de actual şi astăzi. Colaboratorii Centrului Academic Internaţional Eminescu fac tot ce le stă în puteri pentru ai menţine vie memoria dragului nostru poet, pentru ai propaga opera şi a o face cunoscută cât mai multor cititori.