19 aug. 2016

EMINESCU ÎN TEMPLUL SPIRITULUI UMAN : BIBLIOTECA

                              

        Eminescu este creatorul unui anumit stil de gândire şi simţire românească şi mai mult decât atât, prin glasul lui, neamul şi-a spus durerile seculare. Şi, unde putea Eminescu să-şi desăvârşească geniul decât sub tutela spirituală  a cărţilor ? El a fost un împătimit al lecturii. Cititul cărţilor a fost îndeletnicirea căreia i s-a dedicat cu cea mai multă uitare de sine.
      Căminarul Gheorghe Eminovici avea o bibliotecă bogată şi ,, prinse gust la citit". El cumpăra multe cărţi, ca unul care conştientiza perfect că evoluţia este strâns legată de cititul cărţilor.Dar pentru fiul său, Mihai acest lucru devine o necesitate.El a fost un cercetător şi colecţionar pasionat, atât cât i-a permis bugetul personal. Eminescu manifesta grijă şi respect faţă de cărţi încă de copil. La 15 ani, în toamna anului 1865, se reîntoarce la Cernăuţi, fiind găzduit la profesorul său Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia, de care este atras în mod deosebit.
      Plăcerea de a lucra la biblioteca este reală, căci nu numai veneraţia faţă de dascălul său l-a determinat la o muncă organizată în bibliotecă. Iată că îl găsim bibliotecar în aprilie 1871 la Viena. Cele două societăţi studenţeşti se unifică în România Jună, I.Slavici fiind ales preşedintele noii societăţi, iar Eminescu - bibliotecar. G.Ibrăileanu spunea: pe vremea aceea, biblioteca avea cărţi vechi de mare valoare, din cuprinsul cărora eminescu trebuie să-şi fi satisfăcut din belşug nobila sa pasiune de a citi şi de a cunoaşte. Ca urmare a vicisitudinilor primului război mondial, nu despunem nici de arhiva bibliotecii, nici de evidenţa fondului de cărţi gospodărit de Eminescu.
      În 1874 Titu Maiorescu îi cere poetului să-şi dea doctoratul în filosofie, pentru a fi numit profesor universitar la Iaşi. Aşteptându-se la cele ce aveau să urmeze, poetul scrise unui prietin ieşan: Caută-mi o ocupaţie la Iaşi - ea poate fi foarte modestă şi neînsemnată, căci nu sunt pretenţios şi ştiu a trăi cu puţin. Pus în faţa acestei situaţii fără echivoc, Maiorescu, trăind cu speranţa că doctorandul de curând sosit îşi va încheia până la urmă studiile universitare, se gândi la soluţia numirii lui Eminescu în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, ocupat până atunci  de Samson  Botnărescu. Formalităţile numirii pe post nu au durat mult, dar au avut un caracter solemn şi depunerea jurământului l-a impresionat. Jur în numele lui Dumnezeu şi declar pe sama şi conştiinţa mea credinţă Domnitorului Românilor Carol şi Constituţiunii ţării mele de a-mi îndeplini cu sfinţenie datoriile ce-mi impune funcţia mea... La 1 septembrie 1874 îl gasim deci, pe Eminescu, pentru a treia oară bibliotecar! Etapa scurtă de un an, dar foarte bogată în acte decizionale de realizări, de creaţie poetică. Aşa cum rezultă din corespondenţa cu organele ierarhice locale şi cu Ministerul Cultelor şi Instrucţiuni publice, dă dovadă de o matură concepţie de organizare şi de creare a fondului de carte existent, întregind colecţiile speciale de tipărituri vechi şi de manuscrise populare cu achiziţii menite să constituie un valoros tezaur, baza sigură pentru studierea sistematică a limbii, a trecutului şi a culturii feodale la români. Eminescu voia să revoluţioneze biblioteca cu tot dinadinsul. Având naivitatea să creadă că rostul ei este de a fi o fereastră permanent deschisă spre grădinile culturii actuale, el se porneşte înflăcărat s-o sporească şi s-o facă un instrument util de muncă.../ G.Călinescu./
      Este singura perioadă de mulţumire deplină în trudnica-i viaţă, perioadă proprie creaţiei artistice, în care optimismul lui romantic, robust şi principal dă caracter definitoriu poemelor : Împărat şi proletar şi Făt-Frumos din tei ş.a Această activitate atât de plăcută lui Eminescu se încheie la 1 iulie 1875 şi fu trecut ca revizor şcolar peste judeţele Iaşi şi Vaslui.
      Peste ani, Eminescu revine ca angajat la biblioteca centrală din Iaşi ca subdirector/subbibliotecar în locul lui Al. Philippide dar,de această dată, desfăşoară o activitate restrânsă, fără acte de dispoziţie şi lipsită de strălucirea realizărilor din trecut. Acest post îl deţine din 24 septembrie 1884 până în 8 noiembrie 1886. Eminescu a fost un bibliofil înăscut a culturii române. O literatură trainică, spunea Eminescu,...nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui.

Publicat: Harti Vera