17 aug. 2016

Expresii favorite folosite de M. Eminescu

Tudor V. Ştefanelli (1849-1920), jurist şi scriitor bucovinean, membru al Academiei Române. A debutat cu poezii şi povestiri în „Convorbiri literare“ (1872-1885), a publicat studii istorice şi juridice în legătură cu problemele Bucovinei sub regimul austriac. T.V. Ştefanelli ne-a lăsat şi câteva amintiri despre Eminescu, cu care a fost în relaţii de prietenie.
Expresii favorite folosite de M. Eminescu
  Câţiva amici ai mei şi ai lui Eminescu îmi ziseră, că ar fi bine să-mi aduc aminte de expresiile favorite ale lui Eminescu şi să le aştern pe hârtie. Le împlinesc dorinţa, convins fiind că şi cele mai neînsemnate lucruri care privesc viaţa intimă a lui Eminescu, vor interesa pe admiratorii lui şi vor contribui la deplina cunoştinţă a deprinderilor sale şi a vieţii sale intime. Nu erau multe expresii favorite ale lui Eminescu, dar puţinele ce le avea, le întrebuinţa adesea. Aşa era expresia pur şi simplu  pe care o întrebuinţa totdeauna când voia să dea cuiva vrio lămurire, sau când la vrio întrebare concretă, venea cu răspunsul său. Este pur şi simplu aşa şi aşa... şi urma apoi explicaţiile şi motivările sale. Expresia aceasta era aşa de obişnuită la Eminescu încât fiecare o considera ca o particularitate a lui, şi dacă o întrebuinţa altul i se zicea ca-l copiază pe Eminescu.
  Expresia ce o folosea Eminescu când saluta pe colegii săi, era trăiască naţia, iar când era astfel salutat , răspundea cu cuvintele sus cu dânsa.Această formă de salutare era uzitată la toţi studenţii din Viena şi s-a înrădăcinat atât de mult încât a rămas şi până în zilele de astăzi.
  Când îl supăra la vre-o discuţie îi zicea că este o secătură şi numai dacă discuţia era foarte violentă şi adverasul gălăgios şi lipsit de logică izbucnea şi Eminescu şi îi zicea eşti o vită încălţată, sau nu fi vită încălţată, dar aceasta se întâmpla foarte rar, pentru că Eminescu era foarte cuviincios şi prefera să curme discuţia şi să-i întoarcă adversarului spatele , decât să-l înjure. Expresia aceasta am auzit-o întâia dată de la Eminescu, dar ea ne-a părut atât de hazlie şi totodată drastică şi nimerită încât repede a prins rădăcină între studenţi şi a rămas apoi în uz nu în sens înjurios ci ca expresie umoristică, strecurându-se chiar în cântecele studenţeşti, de exemplu:
Să ştiţi băieţi că niciodată
Noi nu primim pe omul trist;
Aşa o vită încălţată
Ne pare-a fi un  antihrist.
  Când neajunsuri, dureri şi suferinţe apăsau greu sufletul lui Eminescu şi era necăjit de tot, atunci ofta adânc şi sfârşea cu expresia tu-i neamul nevoii!  Vorba aceasta era un fel de exclamaţie de uşurare, după care se liniştea şi începea altă vorbă.
Aceasta era unica expresie mai grea ce am auzit-o din gura lui Eminescu şi despre care mi-a spus odată: asta-i unica înjurătură pe care am deprins-o de la tatăl meu.
Tudor V. Ştefanelli