30 sept. 2016

CHIŞINĂUL EMINESCIAN

Echipa Centrului Academic Internaţional Eminescu a creat o poveste digitală cu genericul CHIŞINĂUL EMINESCIAN, în cadrul concursului de clipuri  organizat de Biblioteca Municipală B.P.HasdeuOraş frumos pe nume Chişinău, în contextul priorității anului 2016 Chișinău - comori ascunse: surprindem arhitectura și viața urbană" (580 de ani de la prima atestare a Chișinăului).
Poet naţional şi universal, geniul tutelar al culturii neamului, Mihai Eminescu s-a înscris în durata eternă a poporului român. Mihai Eminescu a scris peste 800 de pagini de poezie, din care în timpul vieţii a publicat doar o pătrime. Pe lângă poezie Mihai Eminescu s-a remarcat prin proză desăvârşită. Centrul Academic Eminescu deţine un valoros fond eminecian, care este la dispoziţia cititorilor. Vă aşteptăm, să faceţi cunoştinţă cu tainele universului eminescian.
Vă propunem un clip video despre locuri, edificii, străzi, monumente eminesciene din Chişinăul aniversar:




Elaborat: Harti Vera,
 sef oficiu




NOCTURNA BIBLIOTECII

29 sept. 2016

BULEVARDUL DACIA - STRADA BIBLIOTECII MELE

Echipa Centrului Academic Internaţional Eminescu a creat o poveste digitală cu genericul BULEVARDUL DACIA - STRADA BIBLIOTECII MELE, în cadrul concursului de clipuri  organizat de Biblioteca Municipală B.P.HasdeuOraş frumos pe nume Chişinău, în contextul priorității anului 2016 Chișinău - comori ascunse: surprindem arhitectura și viața urbană" (580 de ani de la prima atestare a Chișinăului).
Bulevardul Dacia până în 1992 se numea bulevardul Mira. Se află în sectorul Botanica şi are o lungime de circa 3 km. Începe de la intersecţia cu strada Hristo Botev şi strada trandafirilor de lângă viaduct până în or. Galata. Este artera principală a cartierului, creat de un complex de blocuri de locuit cu multe etaje şi infrastructură socială, arhitect G. Solominov. Proiectul a fost distins cu Premiul de Stat al Republicii Moldova. Pe acest bulevard se află Facultăţile de Arhitectură şi Urbanism şi Construcţii ale Universităţii tehnice din Moldova. Intrarea în oraş dinspre aeroport este marcată prin două blocuri de locuit în creştere numite sugestiv Porţile oraşului. 
Vă propunem un clip video despre bulevardul Dacia, patria strămoşilor poporului român:
Elaborat: Harti Vera,
 sef oficiu

16 sept. 2016

GEORGE COŞBUC - 150 DE ANI DE LA NAŞTERE

                   George Coşbuc - poetul cu cea mai rafinată artă prozodică din poezia românească.
            
           Blajin, chibzuit, cu umorul său blând şi inofensiv, George Coşbuc intră în viaţă ca o navă cu toate pânzele sus pe vreme senină.
            Puţini scriitori români s-au bucurat de o mai vie atenţie şi simpatie, de o atât de caldă primire în viaţă, încât - pe drept cuvânt - Liviu Rebreanu îşi punea întrebarea, Cum a putut un om atât de dezarmat să înfrunte viaţa aprigă, necruţătoare, pătimaşă din Bucureşti? Cum a reuşit să cucerească poziţia cea mai înaltă în mişcarea literară?
            Străin de ambiţii şi interese de grup, Coşbuc nu urmărea succese efemere, nu alerga după vana fantomă a gloriei.
            Nu vrea să sperie pe nimeni, nici cu ştiinţa, nici cu talentul său - observă A. Vlahuţă.
            Şi totuşi, el are în epocă adeziunea mulţimii, care n-a avut-o nici Macedonski, atât de atent la răsunătorul operei sale.
            Când la Terasa, într-o zi, dorind o cafea, ocupă o masă (care era goală) şi i se spune: e masa poeţilor, Coşbuc, luându-şi timid pălăria, se ridică şi pleacă. Chiar atunci, când avea loc în jurul său o recunoaştere oficială el se furişa modest sub cupola Academiei, sta emoţionat în faţa aplauzelor, ascultându-şi elogiul ca într-o strană veche de biserică - spune Al. Husar.
            G. Coşbuc s-a născut în anul 1866 în s. Hordou, judeţul Bistriţa- Năsăud. În 1887 debutează la revista Tribuna din Sibiu.
            Este primul traducător în româneşte al poemului Divina Comedie de Dante Alighieri, Odiseea de Homer, Eneida de M. Eminescu.
            Deşi a activat după M. Eminescu, G. Coşbuc a cultivat versul de o vitalitate activă, regenerator al poeziei posteminesciene dominate de nostalgie şi pesimism. Poetul şi-a însuşit din tinereţe filosofia robustă a ţaranului român, a folclorului autohton. Nu fără temei C. Dobrogeanu-Gherea l-a numit poetul ţărănimii.
            G. Coşbuc, însă, n-a rămas la nivelul folclorului, la etapa de cântăreţ al ţăranului, ci - mai ales prin operele sale de vârf Doina, Decebal către popor, s-a înălţat la rangul de poet naţional, al tuturor românilor.
            Pe urmele lui V. Alecsandri, M. Eminescu, G. Coşbuc dovedeşte o sensibilitate adâncă faţă de splendorile naturii şi artă neîntrecută a evocării acestora. Poetul umanizează natura şi fauna Patriei, stabileşte cu ele un dialog intim:
Voi aţi cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-aţi adus
De noi aminte?
Strănilor voi nu le-aţi spus
Că doine ca a noastre nu-s?
(Vestitorii primăverii)
            Autorul se manifestă ca un patriot fervent, preaplinul sufletului său turnându-l într-o suită de definiţii metaforice ale dragostei de patrie:
Ţară-avem şi noi sub soare,
Şi-o râvnesc duşmanii destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănii...
(Cântec)
            Nu putem să nu cităm şi din poezia Graiul neamului. Cu secole în urmă duşmanii strămoşilor noştri au încercat să le fure graiul, însă nu l-au dar, după care vine timpul să apere bogăţia spirituală a neamului generaţia nouă:
Astăzi stăm şi noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare,
Dar să piară ei cu toţii
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da.
            După 150 de ani de la naştere G. Coşbuc trăieşte în conştiinţa urmaşilor. Poetul transmite posterităţii un mesaj ce emană direct din sufletul său, căci opera sa e, în fond, revărsarea unui suflet ardent:
Sunt suflet din sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi- amarul.

Publicat: Chirilă Maria

FELICITARE

13 sept. 2016

VEŞNICIA IUBIRII ŞI NATURII EMINESCIENE ÎN MEDALISTICĂ


     

          Geniul marelui poet naţionl Mihai Eminescu a creat de-a lungul timpului, pasiuni aprinse. Există în mod clar multiple posibilităţi pentru a se arăta devotamentul faţă de marele poet. Una din acestea, chiar dacă pentru mult timp rămasă în plan secund, este de a colecţiona medalistica pe această temă, există sub diverse stiluri şi forme. Manifestările dedicate poetului nepereche materializate în medalii.

            Jurnalista Elena Condrei ne aduce în atenţie, doi colecţionari importanţi la nivel local şi chiar naţional: pe domnul Mihai Cornaci, prezent în volumul de interviuri intitulat: Veşnicia iubirii şi naturii eminesciene în medalistică şi pe domnul Gheorghe Vasiliu în Eminescu - trăitor dincolo de nefiinţă.
            Aceste două volume prezintă o întroducere în universul a doi colecţionari, care prin activitatea lor reuşesc să îşi exprime nobila pasiune faţă de medalistica eminesciană. Colecţia recunoscutului colecţionar Mihai Cornaci cuprinde aprocsimativ 5000 de piese numismatice şi filatelice din domeniul literaturii, istoriei, culturii, ştiinţei. În ceea ce priveşte subiectul Eminescu, domnul Cornaci constă că acesta este poetul tuturor generaţiilor şi tuturor timpurilor. De asemenea, el consideră că Eminescu e un subiect etern pentru amatorul de poezie, pentru elevul de şcoală, pentru criticul şi istoricul literar şi, de ce nu, pentru colecţionarii pasionaţi de numismatică sau filatelie.
            Prima dintre cărţi îl are ca partener de dialog pe d-l Mihai C.V. Cornaci, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” – Botoşani,  colecţionar inveterat, consecvent, secretar al Filialei Botoşani a Societăţii Numismatice din România, realizator al Cabinetului Numismatic (singurul din România cu această tematică!) de la instituţia culturală unde activează. Cartea a fost structurată astfel: Prefaţa Elenei Condrei (p. 5), Veşnicia iubirii şi naturii eminesciene în medalistică (pp. 7 – 81), La şase lustri de la înfiinţarea Secţiei Botoşani a SNR (pp. 82 – 113), Pasiunea de colecţionar (pp. 114 – 143), Din activitatea Secţiei de numismatică şi filatelie a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” – Botoşani (pp. 144 – 163), Curriculum Vitae al intervievatului (pp. 164 – 185). Elena Condrei precizează că această carte de interviu tematic „doreşte să elucideze modul cum sunt reflectate în colecţiile de numismatică şi filatelie iubirea şi natura, teme inseparabile în lirica eminesciană. (…) Domnia sa (d-l Mihai C.V. Cornaci) semnalează primele reprezentări ale nufărului, teiului, lacului şi altor forme din natură transpuse cu măiestrie în medalistică. O carte despre o activitate şi o pasiune cu multiple faţete şi realizări de excepţie, care atestă o viaţă dedicată pasiunii ardente de colecţionar autentic” (p. 5).
În capitolul propriu-zis al întrebărilor – răspunsuri, d-na Elena Condrei a formulat 13 interogaţii cu tematică diversă, iar d-l Mihai C.V. Cornaci a răspuns generos, oferind explicaţii la obiect, care reflectă o solidă pregătire de specialitate şi o pasiune de viaţă în introspecţia subiectului amintit. Voi selecta câteva întrebări şi tot atâtea răspunsuri, pentru că spaţiul tipografic pe care-l am la dispoziţie nu permite detalieri lămuritoare.
Întrebare (Elena Condrei): Cum s-a produs translarea sentimentelor romantice (iubirea şi natura) din lirica eminesciană în medalii, plachete, insigne apărute de-a lungul timpului? (p. 7)
Răspuns (Mihai C.V. Cornaci):  O candelă a recunoştinţei o menţin mereu vie şi colecţionarii, alături de artiştii de specialitate în arta medalisticii. Odată cu evoluţia în timp a medaliei, artiştii au trecut de la evidenţierea portretului simplu la asocierea cu imagini din opera poetului, îmbogăţite cu simboluri reprezentative, întregind astfel valoarea artistică şi informaţională a piesei numismatice (p. 12).
Întrebare: De la cele patru portrete reproduse în timp în metale preţioase sau mai puţin preţioase, dar toate reflectând aceeaşi pasiune pentru Eminescu, artiştii gravori au fost inspiraţi şi de locurile natale ale poetului. Vă rog să descrieţi câteva piese care reflectă informaţii despre botezul poetului, locurile copilăriei… (pp. 43 – 44).
Răspuns: (d-l Mihai C.V. Cornaci  a descris piesele specifice apărute în 1979, 1989, 2000, 2006, 2007 ) – (pp. 44 – 51).
Întrebare:  Ce vă doriţi să descoperiţi despre Eminescu? (p. 80).
Răspuns: Colecţionarii, potrivit domeniului preferat, şi-ar dori să-şi completeze colecţiile cu piese ce le lipsesc. În calitate de colecţionar de medalistică eminesciană, mi-aş dori, măcar spre vizionare, piesele:
  – „Mihai Eminescu”, realizată de Celesti Fabio, în 1907;
  – „Eminescu, 1 Martie”, Iaşi, 1916;
  – „Mihai Eminescu”, realizată de Ioan C. Dimitriu – Bârlad,  în 1925;
  – „Mihai Eminescu”, realizată de Oscar Han – Constanţa,  în 1934 (p. 81).
D-l Mihai C.V. Cornaci  a prezentat succint activitatea multivalentă a Secţiei Botoşani a Societăţii Numismatice Române de la înfiinţare (septembrie 1982) până astăzi, „şase lustri” în care intervievatul a fost membru, ulterior secretar, al Comitetului de conducere al SNR – SBT (pp. 82 – 113). În continuare, d-na Elena Condrei „a radiografiat” Pasiunea de colecţionar a d-lui Mihai C.V. Cornaci, subliniindu-i caracteristicile şi conturându-i aspiraţiile: „Concluzionând, apelez la o cugetare aparţinând lui Nicolas Chamfort (1741 – 1794), moralist şi pamfletar francez: «Pasiunile fac pe om să trăiască; înţelepciunea îl face doar să existe»”, a răspuns distinsul tezaurar de  obiecte medalistice, filatelice, cartofilice (p. 117). Apoi, intervievatul a prezentat imagini foto din activitatea Cabinetului de Numismatică şi Filatelie înfiinţat de d-lui în cadrul Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” – Botoşani, în 2006 (pp. 144 – 163), manifestări cultural – ştiinţifice – educative la care am participat şi eu, cu diferite colective de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Botoşani, în perioada 1996 – 2013. Un Curriculum Vitae al d-lui Mihai C.V. Cornaci completează informaţiile tematice prezentate deja în paginile cărţii, despre colecţionarul consecvent şi pasionat de la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” – Botoşani (pp. 164 – 185).
A doua carte cu interviuri realizată de Elena Condrei l-a avut ca invitat pe colecţionarul Gheorghe Vasiliu de la Bârlad (jud. Vaslui):Eminescu – trăitor dincolo de nefiinţă. Interviuri cu Gheorghe Vasiliu, Editura Geea, Botoşani, 2013, 135 p. Elena Condrei a prezentat astfel scopul şi finalitatea cărţii sale: „El (Mihai Eminescu) este sursă continuă de inspiraţie pentru colecţionari, care realizează mereu noi plachete, întreguri poştale, piese de cartofilie sau filatelie. Toate vorbesc despre un Eminescu trăitor dincolo de marginea timpului. Despre asta vorbeşte şi colecţia domnului Gheorghe Vasiliu, cu care am abordat acest subiect în interviul de faţă” (p. 14).  Coloana vertebrală a cărţii o reprezintă capitolul: Eminescu – trăitor dincolo de nefiinţă (pp. 15 – 99). Au fost formulate 22 de întrebări cu tematică specifică eminesciană, au fost oferite 22 de răspunsuri generoase, cu reproduceri color sau alb-negru ale unor piese reprezentative.
Întrebare (Elena Condrei): Cum este reprezentată în medalii, plachete, cartofilie, filatelie această legătură spirituală cu geniul eminescian? (p. 28)
Răspuns (Gheorghe Vasiliu):  Legătura spirituală cu geniul eminescian o dă, de fiecare dată, chipul luceferian al poetului cu privirea sa pătrunzătoare, încununată deseori, fie de luceferi, fie de o crenguţă de tei sau de un înger. Mai este şi orientarea realizatorului de materiale dedicate poetului unde acesta apare cu trăsături viguroase, iar încadrarea imaginii poetului este completată, stilizat, cu crenguţe de lauri şi nelipsitul luceafăr. (pp. 28 – 29)
Întrebare: Ce v-a inspirat din spiritul toposului eminescian de la Botoşani şi a fost gravat pe piesele de colecţie? (p. 40)
Răspuns: Dacă analizăm piesele realizate, indiferent de loc şi timp, vom constata ca punct de plecare chipul poetului şi apoi legătura acestuia fie cu poezia, fie cu relaţia sa interumană din acea perioadă şi, de ce să nu recunoaştem, că denumirile manifestărilor„Eminescu – publicist”  şi „Eminescu – om de teatru” au plecat din ţinutul Botoşanilor. (p. 43)
Întrebare: Ipoteşti-– locul copilăriei poetului – este bine reprezentat ca tematică în domeniul numismaticii! Numiţi astfel de piese. (p. 45)
Răspuns: (d-l Gheorghe Vasiliu a enumerat şi a descris piesele medalistice din 1979 şi 2003) – (pp. 47 – 49).
Întrebare: Văd o plachetă cu Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Mihai Eminescu pregătită pentru un eveniment ce se va petrece în anul 2014. De ce apariţia ei cu un an mai devreme? (p. 61)
Răspuns: (…) în perioada 2012 – 2015 să realizăm o serie de piese medalistice prin care să scoatem în evidenţă o serie de personalităţi despre care deţinem un fond documentar. În acest sens ne-am oprit la personalitatea domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu cele mai reprezentative momente şi realizări din timpul domniei sale, precum şi la poetul naţional Mihai Eminescu. (…) în anul 2014 se împlinesc 510 ani de la trecerea la cele veşnice a marelui luptător Ştefan cel Mare şi Sfânt şi 125 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui poet naţional Mihai Eminescu.  (pp. 61; 63)
Întrebare: Ce vă doriţi să descoperiţi despre Eminescu? (p. 99)
Răspuns: Marele nostru poet este un izvor nesecat de inspiraţie, un adevărat univers de cunoaştere. Îmi place să ştiu tot ceea ce se spune despre Eminescu prin creaţie. Aceasta este marea mea preocupare. (p. 99)
            Incursiunea în viaţa a doi colecţionari extrem de importanţi în ceea ce priveşte subiectul Eminescu , Mihai Cornaci şi Gheorghe Vasiliu, facilitată de doamna Elena Condrei prin lansarea unor cărţi ce prezintă colecţiile şi vieţiile acestora, reprezintă cu adevărat o călătorie în universul unor oameni aparent simpli, dar care deţin un patrimoniu cultural extrem de complex.

Publicat: Harti Vera

12 sept. 2016

Congresul Mondial al Eminescologilor

Chişinău, 3-4 sept. 2016

Congresul Mondial al Eminescologilor
Prefaţând ineditul şi necesarul Dicţionar enciclopedic:Mihai Eminescu (Chişinău, Edit. Gunivas, 2012), Eugen Simion creionează autorului un excelent portret în stil călinescian: „Mihai Cimpoi are – în imaginaţia mea de valah – figura şi semnele comportamentale ale unui răzeş din epoca lui Ştefan cel Mare. Voinic, ţeapăn, niciodată grăbit, cu vorba domoală, coborât – aş zice – direct din spaţiul sadovenian, pare că s-a hrănit toată viaţa lui cu rădăcini de stejar. Ţine drumul drept, pe la mijloc, şi, de-i pornit într-o direcţie, n-o schimbă până nu ajunge la locul cuvenit. Îmi place la el, între altele, că se ţine de cuvânt [...] Am credinţă nestrămutată că Mihai Cimpoi nu-i un om de vorbe şi ce promite face. Ca un ţăran basarabean, hârşit de viaţă, stă locului şi, contrar prejudecăţii despre adamismul nostru tradiţional, duce lucrurile la capăt”.
Exegetul şi editorul lui Eminescu, Eugen Simion  vorbeşte de lucrarea lui M. Cimpoi întru Eminescu ca de o „catedrală”. Între elementele acestei catedrale (Eminescu însuşi ceruse construirea unei catedrale pentru neamul românesc) se află înfiinţarea, la Chişinău, a Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” şi organizarea Congresului Mondial al Eminescologilor, ajuns, anul acesta (3-4 septembrie 2016) la cea de-a V-a ediţie. S-au alăturat acestui eveniment internaţional: Academia de Ştiinţe a Moldovei, prin Institutul de Filologie, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român „M. Eminescu” de la Chişinău, Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie, Primăria municipiului, precum şi Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi Primăria com. Dumbrăveni (Suceava).
Aşadar, acad. Mihai Cimpoi a direcţionat dezbaterile celei de-a V-a ediţie a Congresului Mondial al Eminescologilor (desfăşurat, în prima zi, la Academia de Ştiinţe a Moldovei) pe ideea Eminescu, poet naţional şi universal, teoretizată de Tudor Vianu şi alţii la vremea lor, cum că nu poţi fi universal, dacă nu eşti naţional, sintagma naţional deranjând pe mulţi intelectuali români reprezentanţi ai aşa-zisei „societăţi civile” (aşa cum şi-a intitulat, după 1990, G. Sorös, Fundaţia sa pentru România). Iniţiator, organizator şi moderator, Mihai Cimpoi a subliniat reprezentativitatea participanţilor (exegeţi, editori, traducători din mai multe ţări ale lumii), veniţi să omagieze nu un mare poet, ci Poetul. Cei 150 de ani de la debutul său literar cu acest nume, graţie „naşului” său literar, Iosif Vulcan, idee lansată de acad. Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale, autorul unei cărţi reprezentative despre acest debut eminescian, au concis, fericit, cu apariţia în urmă cu 75 de ani a celebrei Istorii a literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu, cu cei 25 de ani de la declararea Idependenţei Republicii Moldova de URSS, ideea independenţei regăsindu-se în publicistica eminesciană, însoţită de ideea libertăţii.
Aceeaşi idee a fost subliniată şi de acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (preşedintele Gh. Duca fiind într-o delegaţie oficială la Baku). „Eminescu ne serveşte de model” pentru toate problemele noastre, dar şi ale omenirii, el fiind nu doar geniu, ci profet şi om de ştiinţă (aluzie La Steaua, domnia sa fiind fizician), un permanent izvor de cunoaştere.
Nichita Danilov, directorul adjunct al ICR Chişinău, a subliniat importanţa Congresului Mondial al Eminescologilor, ca o prelungire firească a Zilei Independenţei şi a Zilei Limbii Române (ultima sărbătorită atât în R. Moldova, cât şi în România).
Fostul director al Departamentului Românilor de Pretutindeni şi fost ministru de Externe al României, senatorul Titus Corlăţeanu, a impresionat prin mărturisirea pasiunii sale pentru creaţia lui Eminescu: „în aceste vremuri tulburi ale neamului românesc e mai necesar ca oricând Eminescu, ca simbol pur al frământărilor româneşti”. Cât priveşte R. Moldova şi identitatea românească, destinul acesteia nu ne e indeferent, identitatea nu poate fi negată logic, rescrisă sau furată de „prieteni”.
Momentul de evocare G. Călinescu l-a constituit lansarea vol. I Viaţa lui Eminescu, II Opera lui Eminescu şi III Eminesciene dincolo de monografie din celebra colecţie, „Opere fundamentale” a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române, colecţie iniţiată, coordonată şi prefaţată de Eugen Simion. Ediţia de faţă a fost îngrijită de N. Mecu (note şi comentarii la primele două volume, alcătuirea aparatului ce formează vol. 3, alcătuirea reperelor  critice, ajutarea aparatului critic), Ileana Mihăilă (îngrijirea vol. 2, alcătuirea variantelor, traducerea citatelor în limbi străine) şi Daciana Vlădoiu (îngrijirea textului vol. 1, cu stabilirea variantelor corespunzătoare, fiind şi redactor de carte). Prezentă la lansarea acestei capodopere călinesciene, Ileana Mihăilă (fiica celebrului lingvist şi istoric literar, Gh. Mihăilă, soţia lui Dan Zamfirescu şi mama unui viitor mare slavonist) a făcut necesarele precizări privind avatariile şi elaborarea unei asemenea ediţii critici. Ediţii cu adevărat ştiinţifice, academice, sunt realizate în tot mai puţine edituri, Editura Academiei Române şi cea a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă continuând să menţină stacheta valorică şi în acest sens. De o utilitate extremă se impune vol. 3, Eminesciene, care reuneşte cele circa o mie de pagini călinesciene publicate după apariţia Vieţii şi Operei lui Eminescu, în aceste volume – sprijinite financiar de Primăria Dumbrăveni-Suceava, primar I. Pavăl – fiind adunate tot ce a scris ilustrul critic despre Eminescu (peste 3000 de pagini). Este o ediţie integrală, cu toate informaţiile biobibliografice la zi. Altfel spus de Eugen Simion, „este o operă fundamentală, emblematică pentru spiritul critic românesc, mai întâi prin obiectul ei, Eminescu – obiect de dispută acerbă, azi, între denigratorii şi zelatorii săi”, care, citind aceste scrieri critice esenţiale „se vor resemna în faţa adevărului şi, atunci, Eminescu nu va mai fi «scheletul din debara», nici monstrul de erudiţie care produce insomnii şi fantasme negre [...], ci doar ce este: un mare poet şi un filosof politic esenţial pentru spiritul românesc”.

GENIUL UNIC, EMINESCU


Despre Eminescu trebuie să se vorbească mult.
Tudor Arghezi
Cuvântul Eminescu este sinonim cu
,,Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată... "
Cuvântul Eminescu este sinonim cu
"Mai suna-vei dulce corn? "
Cuvântul Eminescu este sinonim cu
"Trecut-au anii ca norii lungi pe şesuri ..."
Eminescu s-a pierdut printre cuvinte.
Dinspre el vine o muzică ce ne copleşeşte sufletele :
,,Peste vârfuri trece luna,
Codru-şi bate frunza lin..."
    Eminescu ne răzbună lacrima şi ne mânâie suspinul, îndemnându-ne la recitire, ca să ne reamintim că suntem, vieţuim aici şi acum.
Ascultaţi-i vocea simţirii întruptă în vers, povăţuindu-ne să luăm aminte:
,,Cu mine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi,/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi." Oare ar mai trebui adăugat ceva? Categoric, nu.
Eminescu nu-şi pleacă fruntea, nu-şi laudă biruinţele scrise pe stânca timpului, nu cere îndurare, nici iertare nu-şi cere. Şi aceasta, pentru că trăieşte şi azi, şi mâine, şi în vecii vecilor aici, în noi. El se doar se roagă pentru noi, lepădând legenda lui în apele binecuvântate ale nemuririi.
    Să-l lăsam să ne intre în simţire, strecurându-se printre grijile cotidiene,câte un adevăr exprimat altfel: ,,Nu e carte să înveţi/ Ca viaţa să aibă preţ/ Ci trăieşte, chibzuieşte/ Şi de toate pătimeşte/ Şi-ai să vezi cum iarba creşte". Este crezul vieţuirii prin suferinţă, luptă şi biruinţă.
    Eminescu nu are nevoie de preamărire, de onoruri, cinstirea lui vine de mai sus de susul oricărui văzduh, fiindcă el a fost botezat în apa vie a cuvântului. El este premărit de mult încercata LIMBĂ ROMÂNĂ.
    EMINESCU s-a înălţat din creştetul tinereţii eterne, singura îndreptăţită să-i laude osârdia pe ogorul fertil al graiului românesc. Şi dacă am înţelege divina lecţie eminesciană ne-am îmbogăţi enorm şi, poate, unii din noi am fi mai altfel, mai frumoşi, înmiresmaţi de omenie.    ,,Oricare cap îngust un geniu pară-şi,/ Cu versuri, goale de cuprins, să placă/ Şi, cum doreşte, zgomot mare facă,/ Ci muza mea cu sine se împacă,/ Eu am un singur, dar iubit tovarăş,/ Şi lui închin a mele şiruri iarăşi,/ Cântarea mea de glorie săracă."
    Timpul a fost acela care a aşezat la locul cuvenit Cântarea eminesciană, de-a pururi vie.       Astăzi aplecăm capetele în faţa moştenirii strălucite pe care ne-a lăsat-o, s-o ascultăm , spre tămăduire, muzica astrală din pieptul stihurilor scăldate-n stele şi în durerile noastre pământeşti.
     EMINESCU - unificatorul. Unificator de grai, de ţară, de suflet. El trăieşte în noi...    `

Pe pământul Daciei străbune
Frământat cu lacrimi şi dureri
Eminescu vine să ne-adune
Într-un gest al marii noastre vreri

Am visat mereu o altă soartă
Pe acest frumos,străbun pământ.
Eminescu-i steaua ce ne poartă,
Eminescu-i tot ce-avem mai sfânt.
Selecție: Vera Harti

9 sept. 2016

Traducerea și ecoul operei eminesciene

                                                                                                Dumitru Copilu-Copillin,
                                                                                                        România
”Traducerea și ecoul operei eminesciene în 85 de limbi –
premisă favorabilă asimilării lui Eminescu în literatura universală”*
Universalitatea lui Eminescu reprezintă pentru noi un obiectiv al cărui suport documentar, care ne aparține, încearcă să sistematizeze cam tot ce s-a întreprins și ne-a fost accesibil în ultimele 5 decenii.
 Rezultatele le-am evaluat și sintetizat în serialul ”Eminescu Universalul”. Titlul ultimelor patru ediții diferite din acest serial, ”Eminescu în circuitul universal”, ne-a fost sugerat de una dintre ”cerințele” cumulative ale universalității, despre care scria în răspunsul la un interviu, publicat, pe care ni l-a acordat, fiind încă în viață, acum mai bine de două decenii, eminescologul Edgar Papu, în urma lecturii și a prefeței scrise la lucrarea noastră de atunci, întitulată ”Eminescu în 65 de limbi”: ”Adevărat, există un decalaj între valoarea universală a poetului şi corespunzătoarea sa circulaţie universală care mai lasă de dorit. Pentru cunoaşterea circuitului universal al operei sale se cere însă ca, în ţara din care face parte poetul, înalta valoare a creaţiei lui Eminescu şi consacrarea ei universală să se bucure deopotrivă de o apreciere de acelaşi nivel cu difuzarea sa universală”.
Obiectivul de interes științific, formulat de Edgar Papu, în 1993, l-am înțeles ca pe o apreciere care obligă. Asumându-mi conceptul ”circuitul universal”, care da sens și un nume la ceea ce practic realizasem, evident că a reprezentat și un motiv pentru continuarea a ceea ce consideram că abia am început. Acest îndemn ne-a călăuzit eforturile să realizăm și să publicăm, întâmplător exact peste două decenii, un prim volum, invitat să-l prezentăm la congresul eminescologilor din 2013, întitulat ”Eminescu în perspectivă universală” (un fel de ”Carte de vizită” publică a autorului: cuprindea 24 de lucrări proprii din 50 publicate despre Eminescu, una dintre ele fiind prelegerea de deschidere a unui curs universitar, predat în trei variante masteranzilor filologi de la o universitate din Chișinău, de alt fel proiectul tematic al volumelor care urmau să apară, textul prelegerii fiind preluat pe site-ul apoi în buletinul CAIE (Centrul Academic Internațional Eminescu), Chișinău.
Primele două ediții ale serialului ”Eminescu în circuitul universal”, publicate și lansate la congresele din 2014 și 2015, au fost axate pe traducerea și ecoul operei eminesciene în publicații editate în 77, respectiv, 79 de limbi. Doar prima ediție s-a bucurat de ecouri în periodice, unele incluse în volume de autor, care apreciau apariția în eminescologie a unei teme majore și confirma apariția unui nou eminescolog (?!).
În afara unor știri în mass-media despre congresul eminescologilor, a doua ediție ca și a treia, revizuite și adăugite, deși mai reprezentative nu au beneficiat până acum de nici un ecou în publicistica literară românească. Un ecou indirect a venit totuși, din Chișinău, unul mai valoros decât alte zeci posibile. Nu știm însă cum, prin ce împrejurări acest ecou indirect a fost publicat, chiar zilele trecute (27 august), într-o revistă care apare tocmai la Toronto, Canada. Avem în vedere un fapt neașteptat. În urma audierii comunicării noastre în Plenul Congresului din 2015 și apoi a lecturii volumului despre Eminescu în 79 de limbi, Președintele congresului, Acad. Mihai Cimpoi ne-a onorat cu un e-mail, prin care ne transmitea textul cu impresiile D-sale de înaltă ținută academică, ordonate într-un ”Cuvânt înainte”, intitulat ”Un fenomenolog al receptării operei eminesciene”, cu sugestia dacă e posibil să apară într-o ediție viitoarea a cărții, în dorința de a-i face cunoscută opinia și cititorilor străini. Domnia sa probabil avea în vedere și pe cititorii din țările reprezentate de unii participanți la congres, care au făcut autorului oferta de a traduce sau intermedia traducerea cărții în limbile italiană-ofertă Manitta, turcă-Narçin, chineză-Su Yan, ucrainenă și rusă-Metleeva, franceză-Frosin, spaniolă-Valdivieso și Navarette. Apreciind valoarea cărții și intenția de a fi tradusă în alte țări, Institutul Cultual Român asigură finanțarea ei – conform unor noi reglementări - prin decontarea cheltuielilor de traducere și editare, pe baza ofertelor/contractelor cu ICR,  încheiate începând din primăvara anului  2016.
În perioada în care pregăteam ediția din 2015 am identificat și o altă modalitate de a-l cunoaște pe Eminescu. Cei interesați de poetul național al României în alte țări, în care nu a fost  tradus, editat și comentat, la solicitarea indiciului ”Google Translate” (Inter text Translation), pot traduce automat textele dorite de și despre Eminescu, pe baza unor programe existente de traducere automată. Numărul acestor limbi în 2015 atinsese cifra de 90, iar în 2016 numărul acestora a crescut de la o lună la alta până la 105 (între acestea 65 sunt alte limbi decât cele 85 prezentate în cartea noastră). Și în enciclopedia internațională online ”Wikipedia” – un fel de barometru al interferențelor culturale internaționale – numărul limbilor în care Eminescu a fost prezentat a crescut în aceeași perioadă de la 46 la 51 (de remarcat numărul mare de limbi în care acum ”Wikipedia” îl prezintă pe Eminescu în traducere literară, anterior aceste limbi figurând în categoria celor în care nu existau traduceri, decât posibilitatea de a fi tradus automat/literal). Totalul general al acestor două categorii de limbi, înțelese ca potențial de cunoaștere a lui Eminescu în alte limbi și țări, acum este 85 + 65 = 150 de limbi vorbite în peste 250 de țări și teritorii geografice autonome.
Întrucât lucrarea noastră nu este un simplu depozit de date - cum par a fi bibliografiile informative tradiționale de semnalare, apărute în România și în alte țări -  ci un instrument de lucru, în cunoașterea și cercetarea fenomenului Eminescu Universalul,  care esențializează conținutul băncii noastre de date pe această temă sub forma unor variate și accesibile evidențe de valori structurate lingvistic și geografic sau statistici ca fapte petrecute, însoțite însă de semnificații, exemple, demonstrații, chiar noutăți biografice ca suport al operei eminesciene în evoluția procesului de recunoaștere a valorii ei universale și de receptare a mesajului acesteia în alte literaturi naționale. În acțiunea de diseminare în lume a rezultatelor investigației noastre, accentul a fost pus pe evaluarea în viziune universală a moștenirii culturale eminesciene. Extras din publicațiile editate în 85 de limbi din peste 250 de țări, masivul de date astfel esențializat și prezentat atractiv, într-o carte-eseu destinată lecturii, ar trebui să prezinte interes, deoarece  indică un potențial uriaș de cunoaștere a lui Eminescu în lume
Acest ”potențial uriaș” de cunoaștere, astfel dovedit, nu înseamnă nici pe departe o finalitate în procesul de cunoaștere, cu care să ne automulțumim, ci ne oferă generos rezultatele obținute pe parcursul unei etape de acumulări relevante, care sugerează noi deschideri și noi modalități de abordare, prilej de reflecție, șansa implicării în acțiuni de investigare și promovare în continuare a receptării lui Eminescu în alte țări. Această nouă oportunitate de implicare în procesul complex de cunoaștere / integrare / asimilare a operei eminesciene în literaturile naționale beneficiază de condiții favorabile, potrivit cărora - se știe -  aproximativ jumătate din producția fiecărei literaturi naționale o reprezintă traducerile din literatura universală.
 Și acest aspect al receptării/integrării operei eminesciene în alte literaturi, prin traducerea și ecoul acesteia în 85 de limbi prezentate în cele XVIII capitole ale cărții noastre este determinant, dar nu și suficient pentru asimilarea lui Eminescu în alte literaturi, așa cum au fost asimilați alți scriitori – adevărat, însă după mai multe secole în care Timpul, Supremul Judecător a lucrat în favoarea lor. Avem în vedere un Dante și Shakespeare, Goethe sau Hugo, cu care poetul național al României a fost adesea comparat și cu care notorietăți în eminescologie, din România și din alte țări, au demonstrat că este compatibil ca valoare.
         

7 sept. 2016

EMINESCU, POET NAŢIONAL ŞI UNIVERSAL – în contextul proceselor integraţioniste de azi

                                                                                              Acad.  MIHAI CIMPOI
Consemnăm anul acesta aniversarea 150 de la debutul lui Eminescu în Familia, moment fast al culturii noastre care dovedea şi intuiţia sigură a lui Iosif Vulcan că publica nu un poet, ci Poetul (cu majusculă).
E cazul să vorbim, în cadrul Congresului nostru şi despre o altă aniversare: 75 de ani de la apariţia monumentalei Istorii a literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu, în care capitolul consacrat debutantului de acum 150 de ani de la Familia e intitulat Eminescu, poetul naţional.
Călinescu relua discuţia asupra acestui statut valoric într-un articol publicat cu acest generic Eminescu, poet naţional publicat în Contemporanul din 12 iunie 1964 şi republicat în Revista de istorie şi teorie literară nr. 2 al aceluiaşi an, apoi separat în 1965, în câteva culegeri de studii şi istoria literaturii române, vol. III din 1983.
Când am ales acest generic, clişeizat didactic şi devenit cal de bătaie al detractorilor, ne-am gândit şi la faptul că el a devenit în ultimul timp poetul naţional al tuturor românilor, ale căror probleme le-a abordat în publicistica sa, rămânând actuale, la reluarea în alt context, acela al proceselor integraţioniste, a problemei identificate şi la rolul de călăuză într-o epocă a relativizării nietzscheene a valorilor şi a caragializării societăţii noastre.
Am marcat zilele acestea 25 de ani de la proclamarea Independenţei republicii Moldova, prilej cu care s-a discutat fervent şi cum se prezintă azi – impactul real al acestui act. Putem răspunde tot cu o frază memorabilă din publicistica sa: G. Călinescu îşi începea studiul din 1964 prin câteva precizări de ordin general, care privesc problema interconexată a valorii naţionale şi universale a unui poet:
Universalitatea unui poet, când n-o confundăm cu efemera notorietate, este împrejurarea prin care opera sa, zămislită în timpul şi spaţiul pe care le exprimă, iese din limitele epocii sale şi ale ţării unde a luat fiinţă şi devine inteligibilă întregii umanităţi. Pentru cei care au evadat astfel din contingenţele imediate, noţiunile de clasicism, romantism pierd orice sens. Însă universalitatea fiind un punct cosmic al unei verticale pe pământ, iar nu o abstracţie, orice poet universal este ipso facto un poet naţional. Homer era grec, Dante – florentin, Shakespeare – englez, extirpaţi din opera lor ceea ce e concret etnic, sublimele îngustimi, dacă vreţi, şi totul rămâne inert şi fără puls. Universalitatea este o inimă individuală, puternică şi sonoră ale cărei bătăi istorice se aud pe orice punct al globului” (cf. G. Călinescu, Eminescu. Studii şi articole, col. „Eminesciana”, Iaşi, 1978, p. 248).
Că „bătăile istorice” ale „inimii individuale” ale lui Eminescu se aud în orice punct pe glob, ne-o dovedesc cele 85 de limbi în care e tradus aşa cum a demonstrat profesorul Dumitru Copilu-Copillin, prezent cu un nou volum la congresul nostru.
Scriitorul Ognean Stamboliev ne-a anunţat în ajunul Congresului că la Sofia a apărut un volum reprezentativ din proza lui Eminescu în prefaţa la volum, aşa cum reiese din Literatura şi arta se face o paralelă firească între Eminescu, poetul naţional al românilor şi Hristo Botev, poetul naţional al bulgarilor.
Lansăm acum trei volume apărute în prestigioasa colecţie „Opere fundamentale”, coordonată de acad. Eugen Simion, care inserează Viaţa lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, apărută iniţial în 3 volume şi un volum de Eminesciene dincolo de monografie.
Este un eveniment de importanţă majoră, care aşa cum menţionează Eugen Simion în substanţialul studiu introductiv ne oferă un spectacol intelectual deosebit, în care un poet important este interpretat de un  critic important.
Datorăm această ediţie  care devine de referinţă din momentul apariţiei sale, unei echipe de cercetători din cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, reprezentată aici de Ileana Mihăilă (prof. Nicolae Mecu nu a putut veni din motive de sănătate) şi Primăriei Comunei Dumbrăveni, care a finanţat apariţia (dl primar Ioan Pavăl, domnul secretar Mihai Chiriac şi o echipă ce o reprezintă fiind prezenţi în sală).
Andrew Sanders ne relatează două argumente în Istoria literaturii engleze: Shakespeare e considerat poet naţional al britanicilor pentru piesele sale de istorie şi pentru faptul că ei, britanicii, se recunosc în el.
Românii cei din ţară şi cei din afară se recunosc în Eminescu, calitatea de poet naţional fiind acum confirmată şi de angajarea noastră în dialogul valoric european şi universal. Ideea europeană este şi o idee eminesciană, publicistica sa, articolele din Curierul de Iaşi, dar şi cele din Timpul demonstrează că el şi-a reprezentat cultura universală ca un Întreg, în spiritul goetheenei Weltliteratura, sub formă de Mare Cerc, configurat dintr-un sistem complex de mici cercuri ale culturilor naţionale. Aceste culturi comunică, susţinea el, pe baza unui fond general uman şi al unor „simpatii” de natură intelectuală, etnică, lingvistică.
Şi aici – aviz detractorilor (despre care vom discuta în cadrul congresului nostru) şi celor ce nu cred în intuiţiile ştiinţifice ale poetului – Eminescu anticipează direcţia fundamentală a sociologiei secolului al XX-lea, care, prin Durkheim, Mauss, Levi-Strauss şi Gurvitch, se preocupă de „pluralitatea conştiinţelor” şi de „simpatiile” de natură intelectuală, etnică, lingvistică.
E încă o dovadă că literatura aşa cum o concepea Eminescu şi cum o interpretează şi Roland Barthes într-o „lecţie” din 1977 rostită la Collège de France, îşi „asumă multe domenii ale cunoaşterii” (cf. Romanul scriiturii, Bucureşti, 1987, p. 34).
Funcţia aceasta nu şi-a schimbat-o nici azi.

5 sept. 2016

Mihai Eminescu și morala gazetarului

   

 Eminescu este numit redactor-șef al ziarului „Timpul‟ la începutul anului 1880 și rămîne în fruntea respectivului cotidian pînă la sfîrșitul lui decembrie 1881. În această calitate, poetul răspunde la orientarea politică a ziarului bucureștean, precum și de materialele cărora le face loc în coloanele sale. Este o epocă de amploare neobișnuită în activitatea unui ziarist. Acum publică Eminescu, număr de număr, articole de politică internă în care se ocupă de condițiile grele de viață ale țărănimii, critică administrația de stat pentru tot felul de abuzuri și protestează împotriva proiectelor de legi întocmite de guvern prin care se propuneau schimbări în sistemul de învățămînt și în organizarea magistraturii. În editorialele de politică externă se ocupă de situația românilor din Imperiul austro-ungar și atrage atenția guvernului liberal că nu putea stabili bune relații cu imperiul vecin cîtă vreme acesta nu-și schimba politica sa de oprimare a «naționalităților».
   Eminescu elaborează în acești doi ani, cît stă în fruntea ziarului „Timpul‟, și cîteva din studiile sale fundamentale. Sînt de amintit Studii asupra situației, Creditul mobiliar, precum și cele intitulate de editori, Pătura superpusă și Studii etnologice. Poetul cercetează tratatele unor filozofi și economiști ca N. Machiavelli, J. S. Mill, J.B. Say, A. Smith, Fr. List, A. Tocqueville, pe baza cărora elaborează teoria sa cu privire la pătura superpusă. «Oamenii se impune să fie judecați, susține Eminescu, în funcție de munca pe care o depun în producerea de valori materiale și spirituale.» Pornind de la acest principiu, el critică necruțător pe toți cei care exploatau munca «claselor pozitive» fără să facă distincție specială între români și «străini». Am atrage atenția asupra faptului că Eminescu manifestă, în această perioadă, cea mai largă înțelegere pentru «Cumpăna» și «Fraternitatea», două publicații susținute de evrei, și critică necruțător «Românul» și «Telegraful», principalele cotidiene românești. Poetul nu face distincție nici între liberali și conservatori. Aduce, astfel, laude lui I.C Brătianu, șeful guvernului liberal, pentru unele acțiuni ale sale și își manifestă dezaprobarea pentru altele, întreprinse de P.P. Carp și alți membri marcanți  ai Partidului conservator. Presa vremii remarcă, pe bună dreptate, că Eminescu substituie ideologiei conservatoare propria sa orientare politică și transformă organul de presă al acestuia într-o publicație «personală». „Telegraful‟, criticat violent de Eminescu în repetate rînduri, își informa cititorii încă din 11 noiembrie 1881, că poetul urma să fie înlăturat în scurt timp de la conducerea cotidianului conservator. Ziarul bucureștean era bine informat.
   Conducerea Partidului conservator îl numește la 1 ianuarie 1882 redactor-șef al oficiosului conservator pe G.G. Păucescu, care se grăbește să publice, chiar în primul număr din acel an, un lung editorial programatic. Noul redactor-șef se dezice de orientarea politică anterioară a cotidianului conservator și informează cititorii că instituise un comitet de control asupra tot ce se va publica în ziar. «S-a instituit pe lîngă redacțiune – arată G.G Păucescu – un comitet compus din cîțiva din tinerii cei mai distinși ai societății noastre și a cărui misiune va fi de a veghea ca ideile susținute în ziar să fie conforme cu tendințele partitei [partidului]». Cititorii mai erau informați că fuseseră introduși în redacție și doi redactori noi, G. Marian și N. Christescu, care sînt recomandați ca tineri de mare viitor. Cîteva săptămîni mai tîrziu, cel dintîi se retrage din redacție la «interesele sale private». Nu știm nimic despre cel de-al doilea tînăr de viitor.
   Eminescu rămîne în redacția „Timpului‟, în urma acestor schimbări, ca simplu redactor, cum fusese și înainte de 1880. Poetul este profound afectat de retrogradarea sa, însă nu era omul care să suporte cenzura comitetului de direcție și cu atît mai mult a unor «tineri de viitor». Continuă să dea articole politice, însă mult mai «temperate» decît în epoca precedentă. Găsește însă o formă nouă în care să-și continue critica sa împotriva guvernului liberal și a corupției din societatea vremii. Poetul recurge acum la pseudonime semnalate și de unii cercetători (I. Crețu, Mihail Eminescu,  București, 1968, pp. 338-341; Bucur, Marin, Pseudonimul „Fantasio‟ și Eminescu, „Revista de teorie și istorie literară‟, XXVII, nr. 1, ian.-mart. 1978, pp. 55-60).
   Eminescu publică cu pseudonimul Nemesis cîteva Portrete politice, în care îi prezintă pe N. Fleva, P. Grădișteanu și C.A. Rosetti. Deși critică activitatea politică a acestora, cei vizați nu răspund, desigur, pentru motivul că procedeul se întîlnea frecvent și în articolele politice pe care le publica „Timpul‟. Mai important este cel de-al doilea pseudonim al lui Eminescu,Fantasio, cu care semnează o suită de cronici privind viața mondenă a societății bucureștene, crimele ce se judecau la tribunale, unele reprezentații teatrale și chiar scene de culise din viața de familie. În una din aceste cronici [Babele au trecut…], publicată în 14 martie 1882, descrie o scenă din familia unui om politic, a cărui fiică, «Doamna X», cu «nume sonor» și «bonetul frigian», iubea un Adonis, cu «un caracter foarte zburdalnic». Acesta o înșela, pe numita doamnă, cu prietena sa cea mai apropiată. «La ora indicată – relatează Eminescu – , pe cînd amanții se pregăteau să-și dea probe elocvente de amor, Doamna X, ca Nemesis, zeitatea răzbunătoare, năvălește în cameră și nici una nici două apucă de coade infidela amică. Vai! Coadele erau false și-i rămîn în mîini. Furioasă, vindicativa amantă o apucă de gît spre a o zugruma și-i zgîrîie obrazul cu unghiile, cu riscul de-ai scoate ochii. În acest timp, Adonisul, profitînd de învălmășeală, o șterge repede din cameră cu capul gol și cu îmbrăcămintea în dezordine, se suie într-o birjă și dispare.»
   Eminescu comentează, mai departe, că Doamna X nu mai putea fi văzută la Șosea și că va trece mult timp pînă ce «figura sa» putea lua înfățișarea obișnuită. Încheie cu cuvintele: «O, amor, tu ai pierdut Troia».
   Deși Eminescu nu amintește nici un nume și nu dă indicații din care să se vadă la cine anume se referă, C.A. Rosetti se grăbește să publice în «Românul», ziarul său, o scrisoare deschisă, Moralitatea partitei conservatoire (24 martie 1882, p. 265), în care protestează împotriva atacurilor privitoare la familia sa. «Una din aceste femei – scrie C.A. Rosetti – anume arătată este fiica mea.» C.A. Rosetii cere o reparație publică la aceste insulte. Eminescu publică Un răspuns d-lui C.A Rosetii (nr. 68, 27 martie 1882, p. 2) în care arată ca Fantasio  își propunea să fie serios și în consecință nu garanta «în privința unui scandal ce s-ar fi petrecut» și cum cititorii „Timpului‟ cunoșteau acest ziar, nu-l costa nimic să spună că, în realitate, «n-a fost vorba de fiica d-lui Rosetti». Își arată însă uimirea că tocmai C.A. Rosetti, omul politic cu vază în Partidul Liberal, «arunca publicității numele fiicei sale» și nu manifesta nici măcar atît respect pentru familia sa. «În cele din urmă prevestim pe toți – scrie Eminescu, – că nu numai șefii Partidului conservator, dar chiar direcțiunea politică a ziarului este cu totul străină de cronicile noastre. Aceasta o declarăm o dată pentru todeauna.»
   Direcțiunea politică nu supraveghea, cum se desprinde de aici, cronicile lui Eminescu semnate cu pseudonim și poetul își ia libertatea să dea un asemenea răspuns. În final îl acuză pe C.A Rosetti că, pentru a ataca pe adversarii săi politici, nu se sfia să tîrască în publicitate pînă și numele fiicei sale. «Acest eroism – scrie Eminescu – nu-l putem nici înțelege, nici aproba.»
   C.A. Rosetti găsește acest răspuns nedemn și publică în «Românul» (2 aprilie 1882, p. 283) o nouă scrisoare deschisă, pe care o adresează lui Lascăr Catargiu, I. Em. Florescu, T. Rosetti, Al. Lahovari, T. Maiorescu, Gr. Păucescu și în care aduce dovezi că Eminescu se referea la fiica sa. Ținea să atragă atenția că își numise fiica Libertatea-Sofia și făcea apel la opinia publică să condamne atacurile îndreptate împotriva familiei sale.
   Eminescu consacră acestei scrisori deschise Un al doilea răspuns D-lui C.A. Rosetti (nr. 74. 6 aprilie 1882, p. 1), în care arată că ea constituia un bun prilej «a rîde un moment cu lectorii noștri». Poetul se arată însă surprins că C.A. Rosetti caută să-l determine cu orice preț să recunoască faptul că Doamna X era fiica sa. «Este invederat – scrie Eminescu – că nu stă în putința noastră  de-a scoate pe bătrînul ziarist din ideea nenorocită ce și-a format.»
   Se desprinde și din acest al doilea răspuns al lui Eminescu că cronicile sale nu erau supuse cenzurii comitetului de supraveghere instituit în ianuarie 1880. «Românul» se mărginește să amintească Partidului conservator într-un scurt răspuns, Comitetul ziarului „Timpul‟ (4 aprilie 1882, p. 293) , că promisiunile din declarația programatică din ianuarie 1880 nu erau îndeplinite și că aceste cronici ce se publicau în  „Timpul‟ nu erau «conforme cu tendințele partitei». Acest avertisment nu rămîne fără urmări. După această dată Eminescu nu mai publică cu pseudonimul Fantasio decît cîteva cronici, la mari intervale și în care se limitează să descrie aspecte din viața culturală bucureșteană. 
D. Vatamaniuc
Sursa: Manuscriptum. – 1982. – Nr. 2. – p. 10-13.