12 sept. 2016

Congresul Mondial al Eminescologilor

Chişinău, 3-4 sept. 2016

Congresul Mondial al Eminescologilor
Prefaţând ineditul şi necesarul Dicţionar enciclopedic:Mihai Eminescu (Chişinău, Edit. Gunivas, 2012), Eugen Simion creionează autorului un excelent portret în stil călinescian: „Mihai Cimpoi are – în imaginaţia mea de valah – figura şi semnele comportamentale ale unui răzeş din epoca lui Ştefan cel Mare. Voinic, ţeapăn, niciodată grăbit, cu vorba domoală, coborât – aş zice – direct din spaţiul sadovenian, pare că s-a hrănit toată viaţa lui cu rădăcini de stejar. Ţine drumul drept, pe la mijloc, şi, de-i pornit într-o direcţie, n-o schimbă până nu ajunge la locul cuvenit. Îmi place la el, între altele, că se ţine de cuvânt [...] Am credinţă nestrămutată că Mihai Cimpoi nu-i un om de vorbe şi ce promite face. Ca un ţăran basarabean, hârşit de viaţă, stă locului şi, contrar prejudecăţii despre adamismul nostru tradiţional, duce lucrurile la capăt”.
Exegetul şi editorul lui Eminescu, Eugen Simion  vorbeşte de lucrarea lui M. Cimpoi întru Eminescu ca de o „catedrală”. Între elementele acestei catedrale (Eminescu însuşi ceruse construirea unei catedrale pentru neamul românesc) se află înfiinţarea, la Chişinău, a Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” şi organizarea Congresului Mondial al Eminescologilor, ajuns, anul acesta (3-4 septembrie 2016) la cea de-a V-a ediţie. S-au alăturat acestui eveniment internaţional: Academia de Ştiinţe a Moldovei, prin Institutul de Filologie, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român „M. Eminescu” de la Chişinău, Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie, Primăria municipiului, precum şi Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi Primăria com. Dumbrăveni (Suceava).
Aşadar, acad. Mihai Cimpoi a direcţionat dezbaterile celei de-a V-a ediţie a Congresului Mondial al Eminescologilor (desfăşurat, în prima zi, la Academia de Ştiinţe a Moldovei) pe ideea Eminescu, poet naţional şi universal, teoretizată de Tudor Vianu şi alţii la vremea lor, cum că nu poţi fi universal, dacă nu eşti naţional, sintagma naţional deranjând pe mulţi intelectuali români reprezentanţi ai aşa-zisei „societăţi civile” (aşa cum şi-a intitulat, după 1990, G. Sorös, Fundaţia sa pentru România). Iniţiator, organizator şi moderator, Mihai Cimpoi a subliniat reprezentativitatea participanţilor (exegeţi, editori, traducători din mai multe ţări ale lumii), veniţi să omagieze nu un mare poet, ci Poetul. Cei 150 de ani de la debutul său literar cu acest nume, graţie „naşului” său literar, Iosif Vulcan, idee lansată de acad. Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale, autorul unei cărţi reprezentative despre acest debut eminescian, au concis, fericit, cu apariţia în urmă cu 75 de ani a celebrei Istorii a literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu, cu cei 25 de ani de la declararea Idependenţei Republicii Moldova de URSS, ideea independenţei regăsindu-se în publicistica eminesciană, însoţită de ideea libertăţii.
Aceeaşi idee a fost subliniată şi de acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (preşedintele Gh. Duca fiind într-o delegaţie oficială la Baku). „Eminescu ne serveşte de model” pentru toate problemele noastre, dar şi ale omenirii, el fiind nu doar geniu, ci profet şi om de ştiinţă (aluzie La Steaua, domnia sa fiind fizician), un permanent izvor de cunoaştere.
Nichita Danilov, directorul adjunct al ICR Chişinău, a subliniat importanţa Congresului Mondial al Eminescologilor, ca o prelungire firească a Zilei Independenţei şi a Zilei Limbii Române (ultima sărbătorită atât în R. Moldova, cât şi în România).
Fostul director al Departamentului Românilor de Pretutindeni şi fost ministru de Externe al României, senatorul Titus Corlăţeanu, a impresionat prin mărturisirea pasiunii sale pentru creaţia lui Eminescu: „în aceste vremuri tulburi ale neamului românesc e mai necesar ca oricând Eminescu, ca simbol pur al frământărilor româneşti”. Cât priveşte R. Moldova şi identitatea românească, destinul acesteia nu ne e indeferent, identitatea nu poate fi negată logic, rescrisă sau furată de „prieteni”.
Momentul de evocare G. Călinescu l-a constituit lansarea vol. I Viaţa lui Eminescu, II Opera lui Eminescu şi III Eminesciene dincolo de monografie din celebra colecţie, „Opere fundamentale” a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române, colecţie iniţiată, coordonată şi prefaţată de Eugen Simion. Ediţia de faţă a fost îngrijită de N. Mecu (note şi comentarii la primele două volume, alcătuirea aparatului ce formează vol. 3, alcătuirea reperelor  critice, ajutarea aparatului critic), Ileana Mihăilă (îngrijirea vol. 2, alcătuirea variantelor, traducerea citatelor în limbi străine) şi Daciana Vlădoiu (îngrijirea textului vol. 1, cu stabilirea variantelor corespunzătoare, fiind şi redactor de carte). Prezentă la lansarea acestei capodopere călinesciene, Ileana Mihăilă (fiica celebrului lingvist şi istoric literar, Gh. Mihăilă, soţia lui Dan Zamfirescu şi mama unui viitor mare slavonist) a făcut necesarele precizări privind avatariile şi elaborarea unei asemenea ediţii critici. Ediţii cu adevărat ştiinţifice, academice, sunt realizate în tot mai puţine edituri, Editura Academiei Române şi cea a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă continuând să menţină stacheta valorică şi în acest sens. De o utilitate extremă se impune vol. 3, Eminesciene, care reuneşte cele circa o mie de pagini călinesciene publicate după apariţia Vieţii şi Operei lui Eminescu, în aceste volume – sprijinite financiar de Primăria Dumbrăveni-Suceava, primar I. Pavăl – fiind adunate tot ce a scris ilustrul critic despre Eminescu (peste 3000 de pagini). Este o ediţie integrală, cu toate informaţiile biobibliografice la zi. Altfel spus de Eugen Simion, „este o operă fundamentală, emblematică pentru spiritul critic românesc, mai întâi prin obiectul ei, Eminescu – obiect de dispută acerbă, azi, între denigratorii şi zelatorii săi”, care, citind aceste scrieri critice esenţiale „se vor resemna în faţa adevărului şi, atunci, Eminescu nu va mai fi «scheletul din debara», nici monstrul de erudiţie care produce insomnii şi fantasme negre [...], ci doar ce este: un mare poet şi un filosof politic esenţial pentru spiritul românesc”.

Despre cele trei volume au vorbit Mihai Cimpoi, I. Pavăl, M. Chiriac, Th. Codreanu, N. Georgescu, Tudor Nedelcea.
Theodor Codreanu, autorul unor pertinente studii despre autorul Luceafărului, a menţionat cât de deficienţi sunt majoritatea editorilor noştri în conceperea unei ediţii critice, observând că pentru unii ideologi români ai „political correctness”, în speţă Lucian Boia, obsedantul deceniu stalinist a fost mutat în perioada interbelică, găsindu-l vinovat pe G. Călinescu că a dus la desăvârşirea mitului Eminescu.
Nicolae  Georgescu a făcut precizări privind pierderea unei coli editoriale, care cuprindea geneza Luceafărului, reinclusă în ediţia de faţă. Unele spalturi din cartea lui G. Călinescu se află la Oneşti. Exegetul şi editorul N. Georgescu l-a citat pe C. Noica, conform căruia trebuie să ieşim din G. Călinescu, dar cu ilustrul critic împreună. I. Pavăl a mulţumit acad. Eugen Simion pentru că i-a încredinţat spre tipărire această ediţie, ca şi cele trei volume din Eminescu (1. Articole politice. Fragmentarium; II-III (Articole politice), tipărite şi lansate la Dumbrăveni în 2015. Mihai Chiriac a scos în relief naţionalismul autentic al lui Eminescu, vis-à-vis de declaraţiile politice, aberante ale ambasadorului SUA la Chişinău, susţinute, din păcate, de „românul” L. Boia (se zice că Stalin ar fi afirmat că nu poate fabrica atâtea topoare în întregul URSS câte cozi de topor sunt în România!?).
Acad. Nicolae Dabija a integrat, cu subtilitate, concepţia şi modelul Eminescu în problematica basarabeană. În tragicul lor parcurs, basarabenii au supravieţuit prin Eminescu, şi-au recuperat ţara, limba, tricolorul, imnul, chiar şi după 1940, când Stalin, prin ultimatum, a furat provincia românească. În propria sa familie, părinţii l-au educat prin respectul faţă de Biblie şi de Eminescu. Somnoroase păsărele era recitită de mama sa ca o rugăciune. De aceea este necesară introducerea creaţiei eminesciană în şcoală şi nu marginilizarea sa. Făcând similitudini între Centrul Internaţional de Poezie de la Recanatti (Italia), unde efigia lui Eminescu stă alături de cea a lui Leopardi (o paralelă între creaţia celor doi mari poeţi ai lumii a stabilit Mihai Cimpoi), poetul italian nefiind acuzat de xenofobie. Dacă cineva l-ar acuza pe Leopardi de xenofobie ar fi dat afară din ţară, i-a mărturisit ghidul. Aşa ar trebui procedat şi în România sau în R. Moldova.
Reprezentând Liga Culturală (din componenţa căreia a făcut parte vrednica filială de la Rm. Săreat: Ion Radu, Cristian Popovici, Cristian Toma, Costică Roşca şi Eugen Bizadea), N. Georgescu a remarcat consecvenţa şi perseverenţa lui Mihai Cimpoi în organizarea acestui atât de necesar Congres, expunând meritele lui Victor Crăciun, în cunoaşterea reală a lui Eminescu, în tandem cu M. Cimpoi.
Acad. Vasile Tărâţeanu a trecut în revistă acţiunile de omagiere a Poetului de către Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi (fondat dintr-o iniţiativă particulară şi nu de ICR Bucureşti), dezvelirea unei plăci memoriale pe casa lui Aron Pumnul (din iniţiativa Ligii Culturale şi a Primăriei Dumbrăveni), de coperirea mormântului Aglaiei Eminescu în sectorul austriac al cimitirului local, precum şi cripta Catincăi Pumnul, soţia profesorului lui Eminescu.
Despre necesitatea şi greutăţile traducerii din Eminescu au vorbit Giuseppe Manitta (Italia), Mario Costra Navarette (Chile) şi Ali Narçin (Turcia). O observaţie pertinentă legată de traducerile din Eminescu în limbi străine a făcut N. Georgescu: după ce ediţia din Eminescu s-au făcut traducerile, pentru că în România au apărut şi ediţii de amator, care denaturează sensul poeziei eminesciene.
Studenta USM, Nicoleta Iftode, dezamăgită de situaţia din R. Moldova, a subliniat actualitatea publicisticii şi cugetării eminesciene: „Noi, generaţia de azi şi cea următoare, vrem să trăim în această ţară”.
„Grupul de la Târgovişte”,  critici, istorici literari, dar şi editori, s-a prezentat şi cu o interesantă expoziţie de carte. Mihai Stan a expus, succint, relaţiile Târgoviştei cu Chişinăul, nu numai prin tipărirea cărţilor lui M. Cimpoi (aici a tipărit 11 cărţi), dar şi prin organizarea şi dotarea filialei „Târgovişte” a Bibliotecii Naţionale a R. Moldova. Demitizanţii lui Eminescu, nedrepţi şi antinaţionali, fac mult rău cauzei europene a Basarabiei. D. Copilu-Copilin a vorbit despre Receptarea lui Eminescu în 85 de limbi. Într-o ţinută academică, Gh. Bârlea l-a prezentat pe Eminescu şi modelul poetic horaţian. Eminescu a ştiut să-şi aleagă modelele, din care a tradus, dar a creat o operă proprie, originală, îmbinând creator mai multe spiritualităţi. Victor Petrescu a subliniat legătura Poetului aniversat cu cartea, încă din anii şcolarităţii de la Cernăuţi, continuate la Viena şi Berlin şi încununate cu directoratul Bibliotecii Universitare din Iaşi. Eminescu este cel mai celebru scriitor care a înnobilat profesiunea şi vocaţia de bibliotecar.
Cu căldura firească a pledat şi Elena Condrei (Botoşani), accentuând pe unitatea limbii şi demnitatea poporului român existentă în creaţia lui Eminescu. Nicolae Oprea (Piteşti), criticul de la excelenta revistă „Argeş”, s-a referit la evoluţia ediţiilor eminesciene, începând cu „lada de manuscrise” până la apariţia integrală a operei eminesciene în ediţia academică. Prezentarea lui Petru Cretia şi D. Vatamaniuc ca foşti „colaboratori” a stârnit reacţia lui N. Georgescu şi a Ilenei Mihăilă.
Lucia Olaru Nenati, care a dat glas câtorva cântece „străvechi, iubite, ştiute şi cântate odinioară de neasemuitul interpret vocal care a fost Eminescu, interpretate în premieră absolută”, s-a arătat, pe drept, dezamăgită de lărgirea corului detractorilor lui Eminescu, aceste „voci detractoare” lezând sentimentele reale ale românilor.
D. Apetri s-a referit la Eminesciana poetică: versiuni noi ruseşti şi traduceri. Traducerea din Eminescu este proba de foc pentru orice traducător, şi ea se recrează după legile proprii ale limbii respective. Muzicalitatea poeziei trebuie să se regăsească şi în traduceri, cum au făcut Vl. Poiată (în ucrainiană) şi Miroslava Metleaieva (în rusă). Despre calitatea traducerii a intervenit N. Dabija: multe traduceri nu sunt la nivelul creaţiei originale, sunt deficitare şi ele se fac după ediţii intermediare. „dacă limba română ar avea circulaţie internaţională, Eminescu ar fi cunoscut ca Shakespeare, Hugo, Goethe etc”. Florian Copcea (Drobeta Turnu Severin), autorul unei teze despre universalitatea creaţiei eminesciene, a vorbit despre rolul de simbol al poetului pentru întregul areal românesc.
S-a acordat, şi cu acest prilej, diplome, medalii şi alte distincţii unor scriitori şi ziarişti, cu merite culturale incontestabile.
Ultima parte a Congresului, desfăşurată la Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu” (director: Elena Dabija), a fost rezervată lansărilor de carte, despre care vom reveni cu succinte comentarii: Alex Ştefănescu, Eminescu, poem cu poem (5 volume, Bucureşti, Edit. Allfa, 2015); Victor Crăciun, Eminescu – 150 de ani de la debut (Bucureşti, Edit. Semne, 2016); N. Georgescu, Eminescu după marea scanare (Bucureşti, Edit. Scara, 2016); Studii eminescologice (Cluj Napoca, Edit. Clasium, 2016); Eminescu, Poesios escadidas (trad. Mario Castro Navarette (Iaşi, 2016); Marian Niţă, Mihai Eminescu dintr-o perspectivă interdisciplinară (Craiova, 2016); Puiu Răducanu, Eminescu şi ştiinţa (Băile Olăneşti, 2016); Catinca Agache, Însemne ale spiritualităţii româneşti (2015); Theodor Codreanu, Mihai Cimpoi: de la mitopo(i)etică la critica ontologică (Târgovişte, Edit. Biblioteca, 2016).
Au fost prezentate şi ultimele  două numere din Buletinul Mihai Eminescu, serie nouă, nr. 3-4/2015 şi nr. 1-2/2016, care a luat în dezbatere, prin  M. Cimpoi, Th. Codreanu, A.D. Rachieru şi N. Georgescu, volumul lui Lucian Boia, M. Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit, carte ce a trezit numeroase contestări. N. Dabija a prezentat ultimul număr al revistei Literatura şi arta, consacrat creaţiei eminesciene, remarcabila revistă dobândind un record mondial: 260.000 de exemplare.
Congresul Mondial al Eminescologilor a avut, şi de data aceasta, o ţinută academică, dezbaterile, cu mici excepţii, fiind constructive, contributive şi benefice tuturor celor interesaţi de biografia şi creaţia eminesciană, de valorile culturii naţionale. Apărându-l pe Eminescu de toţi viruşii pretinşi intelectuali, ne apărăm pe noi, românii din ţară şi cei pretutindenari.

* *
*
Aflându-mă la Chişinău, am vizitat monumetul „Poeţii Unirii”: Eminescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, din localitatea Truşeni, aparţinătoare municipiului Chişinău. Auzisem pe mulţi despre această măreaţă realizare a soţilor Anastasia şi Vasile Grozav, vicepreşedintele Ligii Culturale. Cele trei monumente, fiecare cu piedestalul său, au fost realizate de sculptorul Romi Adam şi este amplasat în faţa Centrului Cultural din localitatea cu 12.000 de locuitori, cu străzi pavate şi oameni deosebit de gospodari. Bustul a fost dezvelit la 31 august 2014, de Ziua Limbii Române, în prezenţa familiei Păunescu (Ana Maria, Andrei şi Carmen), a Raisei Vieru şi a unor ilustre personalităţi: M. Cimpoi, N. Dabija, V. Tărâţeanu, E. Tomac, Avram Crăciun, St. Popa etc., dezvelire urmată de un recital poetic şi muzical.
Scriu cu evlavie despre fapta măreaţă a familiei Grozav, pentru că astfel de iniţiative particulare sunt tot mai puţine. Nu şi cele ale parlamentarului şi universitarului Vasile Grozav, care, anual, cu prilejul Congresului Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia vine cu multe autocare cu basarabeni ca să-şi cunoască Ţara. Şi efectul acestor excursii este benefic. Grozav mai este Vasile!
Faptele bune sunt plăcute şi preţuite de Dumnezeu.
                                                                                                                     Tudor Nedelcea