7 sept. 2016

EMINESCU, POET NAŢIONAL ŞI UNIVERSAL – în contextul proceselor integraţioniste de azi

                                                                                              Acad.  MIHAI CIMPOI
Consemnăm anul acesta aniversarea 150 de la debutul lui Eminescu în Familia, moment fast al culturii noastre care dovedea şi intuiţia sigură a lui Iosif Vulcan că publica nu un poet, ci Poetul (cu majusculă).
E cazul să vorbim, în cadrul Congresului nostru şi despre o altă aniversare: 75 de ani de la apariţia monumentalei Istorii a literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu, în care capitolul consacrat debutantului de acum 150 de ani de la Familia e intitulat Eminescu, poetul naţional.
Călinescu relua discuţia asupra acestui statut valoric într-un articol publicat cu acest generic Eminescu, poet naţional publicat în Contemporanul din 12 iunie 1964 şi republicat în Revista de istorie şi teorie literară nr. 2 al aceluiaşi an, apoi separat în 1965, în câteva culegeri de studii şi istoria literaturii române, vol. III din 1983.
Când am ales acest generic, clişeizat didactic şi devenit cal de bătaie al detractorilor, ne-am gândit şi la faptul că el a devenit în ultimul timp poetul naţional al tuturor românilor, ale căror probleme le-a abordat în publicistica sa, rămânând actuale, la reluarea în alt context, acela al proceselor integraţioniste, a problemei identificate şi la rolul de călăuză într-o epocă a relativizării nietzscheene a valorilor şi a caragializării societăţii noastre.
Am marcat zilele acestea 25 de ani de la proclamarea Independenţei republicii Moldova, prilej cu care s-a discutat fervent şi cum se prezintă azi – impactul real al acestui act. Putem răspunde tot cu o frază memorabilă din publicistica sa: G. Călinescu îşi începea studiul din 1964 prin câteva precizări de ordin general, care privesc problema interconexată a valorii naţionale şi universale a unui poet:
Universalitatea unui poet, când n-o confundăm cu efemera notorietate, este împrejurarea prin care opera sa, zămislită în timpul şi spaţiul pe care le exprimă, iese din limitele epocii sale şi ale ţării unde a luat fiinţă şi devine inteligibilă întregii umanităţi. Pentru cei care au evadat astfel din contingenţele imediate, noţiunile de clasicism, romantism pierd orice sens. Însă universalitatea fiind un punct cosmic al unei verticale pe pământ, iar nu o abstracţie, orice poet universal este ipso facto un poet naţional. Homer era grec, Dante – florentin, Shakespeare – englez, extirpaţi din opera lor ceea ce e concret etnic, sublimele îngustimi, dacă vreţi, şi totul rămâne inert şi fără puls. Universalitatea este o inimă individuală, puternică şi sonoră ale cărei bătăi istorice se aud pe orice punct al globului” (cf. G. Călinescu, Eminescu. Studii şi articole, col. „Eminesciana”, Iaşi, 1978, p. 248).
Că „bătăile istorice” ale „inimii individuale” ale lui Eminescu se aud în orice punct pe glob, ne-o dovedesc cele 85 de limbi în care e tradus aşa cum a demonstrat profesorul Dumitru Copilu-Copillin, prezent cu un nou volum la congresul nostru.
Scriitorul Ognean Stamboliev ne-a anunţat în ajunul Congresului că la Sofia a apărut un volum reprezentativ din proza lui Eminescu în prefaţa la volum, aşa cum reiese din Literatura şi arta se face o paralelă firească între Eminescu, poetul naţional al românilor şi Hristo Botev, poetul naţional al bulgarilor.
Lansăm acum trei volume apărute în prestigioasa colecţie „Opere fundamentale”, coordonată de acad. Eugen Simion, care inserează Viaţa lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, apărută iniţial în 3 volume şi un volum de Eminesciene dincolo de monografie.
Este un eveniment de importanţă majoră, care aşa cum menţionează Eugen Simion în substanţialul studiu introductiv ne oferă un spectacol intelectual deosebit, în care un poet important este interpretat de un  critic important.
Datorăm această ediţie  care devine de referinţă din momentul apariţiei sale, unei echipe de cercetători din cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, reprezentată aici de Ileana Mihăilă (prof. Nicolae Mecu nu a putut veni din motive de sănătate) şi Primăriei Comunei Dumbrăveni, care a finanţat apariţia (dl primar Ioan Pavăl, domnul secretar Mihai Chiriac şi o echipă ce o reprezintă fiind prezenţi în sală).
Andrew Sanders ne relatează două argumente în Istoria literaturii engleze: Shakespeare e considerat poet naţional al britanicilor pentru piesele sale de istorie şi pentru faptul că ei, britanicii, se recunosc în el.
Românii cei din ţară şi cei din afară se recunosc în Eminescu, calitatea de poet naţional fiind acum confirmată şi de angajarea noastră în dialogul valoric european şi universal. Ideea europeană este şi o idee eminesciană, publicistica sa, articolele din Curierul de Iaşi, dar şi cele din Timpul demonstrează că el şi-a reprezentat cultura universală ca un Întreg, în spiritul goetheenei Weltliteratura, sub formă de Mare Cerc, configurat dintr-un sistem complex de mici cercuri ale culturilor naţionale. Aceste culturi comunică, susţinea el, pe baza unui fond general uman şi al unor „simpatii” de natură intelectuală, etnică, lingvistică.
Şi aici – aviz detractorilor (despre care vom discuta în cadrul congresului nostru) şi celor ce nu cred în intuiţiile ştiinţifice ale poetului – Eminescu anticipează direcţia fundamentală a sociologiei secolului al XX-lea, care, prin Durkheim, Mauss, Levi-Strauss şi Gurvitch, se preocupă de „pluralitatea conştiinţelor” şi de „simpatiile” de natură intelectuală, etnică, lingvistică.
E încă o dovadă că literatura aşa cum o concepea Eminescu şi cum o interpretează şi Roland Barthes într-o „lecţie” din 1977 rostită la Collège de France, îşi „asumă multe domenii ale cunoaşterii” (cf. Romanul scriiturii, Bucureşti, 1987, p. 34).
Funcţia aceasta nu şi-a schimbat-o nici azi.