12 sept. 2016

GENIUL UNIC, EMINESCU


Despre Eminescu trebuie să se vorbească mult.
Tudor Arghezi
Cuvântul Eminescu este sinonim cu
,,Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată... "
Cuvântul Eminescu este sinonim cu
"Mai suna-vei dulce corn? "
Cuvântul Eminescu este sinonim cu
"Trecut-au anii ca norii lungi pe şesuri ..."
Eminescu s-a pierdut printre cuvinte.
Dinspre el vine o muzică ce ne copleşeşte sufletele :
,,Peste vârfuri trece luna,
Codru-şi bate frunza lin..."
    Eminescu ne răzbună lacrima şi ne mânâie suspinul, îndemnându-ne la recitire, ca să ne reamintim că suntem, vieţuim aici şi acum.
Ascultaţi-i vocea simţirii întruptă în vers, povăţuindu-ne să luăm aminte:
,,Cu mine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi,/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi." Oare ar mai trebui adăugat ceva? Categoric, nu.
Eminescu nu-şi pleacă fruntea, nu-şi laudă biruinţele scrise pe stânca timpului, nu cere îndurare, nici iertare nu-şi cere. Şi aceasta, pentru că trăieşte şi azi, şi mâine, şi în vecii vecilor aici, în noi. El se doar se roagă pentru noi, lepădând legenda lui în apele binecuvântate ale nemuririi.
    Să-l lăsam să ne intre în simţire, strecurându-se printre grijile cotidiene,câte un adevăr exprimat altfel: ,,Nu e carte să înveţi/ Ca viaţa să aibă preţ/ Ci trăieşte, chibzuieşte/ Şi de toate pătimeşte/ Şi-ai să vezi cum iarba creşte". Este crezul vieţuirii prin suferinţă, luptă şi biruinţă.
    Eminescu nu are nevoie de preamărire, de onoruri, cinstirea lui vine de mai sus de susul oricărui văzduh, fiindcă el a fost botezat în apa vie a cuvântului. El este premărit de mult încercata LIMBĂ ROMÂNĂ.
    EMINESCU s-a înălţat din creştetul tinereţii eterne, singura îndreptăţită să-i laude osârdia pe ogorul fertil al graiului românesc. Şi dacă am înţelege divina lecţie eminesciană ne-am îmbogăţi enorm şi, poate, unii din noi am fi mai altfel, mai frumoşi, înmiresmaţi de omenie.    ,,Oricare cap îngust un geniu pară-şi,/ Cu versuri, goale de cuprins, să placă/ Şi, cum doreşte, zgomot mare facă,/ Ci muza mea cu sine se împacă,/ Eu am un singur, dar iubit tovarăş,/ Şi lui închin a mele şiruri iarăşi,/ Cântarea mea de glorie săracă."
    Timpul a fost acela care a aşezat la locul cuvenit Cântarea eminesciană, de-a pururi vie.       Astăzi aplecăm capetele în faţa moştenirii strălucite pe care ne-a lăsat-o, s-o ascultăm , spre tămăduire, muzica astrală din pieptul stihurilor scăldate-n stele şi în durerile noastre pământeşti.
     EMINESCU - unificatorul. Unificator de grai, de ţară, de suflet. El trăieşte în noi...    `

Pe pământul Daciei străbune
Frământat cu lacrimi şi dureri
Eminescu vine să ne-adune
Într-un gest al marii noastre vreri

Am visat mereu o altă soartă
Pe acest frumos,străbun pământ.
Eminescu-i steaua ce ne poartă,
Eminescu-i tot ce-avem mai sfânt.
Selecție: Vera Harti